Incursiune în străvechea civilizație Incașă

AmmaRa la Machu PicchuIndiferent că suntem conștienți de acest lucru sau nu, suntem Creatorii propriei vieți. Realitatea curge din noi la fiecare respirație, fiecare pas, fiecare gest, fiecare gând, fiecare emoție. Creăm realitate prin fiecare relație, fiecare proiect, fiecare atitudine, în fiecare moment.

Un timp foarte îndelungat am creat durere, încleștare și luptă. Am crezut că acesta este un datum al existenței în stare umană, că suntem condamnați la experiența labirintului de către o divinitate judecătoare și aspră. Nu ne-am dat seama că noi înșine suntem aceia care creează această realitate. Ceea ce ne lipsea pentru a vedea Adevărul era Conștiența, adică puterea de a percepe, de a simți profunzimea realității și a propriei experiențe de viață. Astfel, nu ne-am dat seama că noi înșine suntem Sursa acestei experiențe.

A venit timpul percepției, al simțirii, al Adevărului despre noi înșine. Ne re-cunoaștem adevărata natură. Ne recuperăm Conștiența nativă și capacitatea de a percep în mod direct Adevărul.

Mai rămâne să ne asumăm statura de Creatori ai propriei noastre și calitatea de Centru și Sursă al întregii noastre experiențe. Apoi putem alege ceea ce facem cu energia noastră creatoare naturală. O putem turna în vechile moduri de a fi, în căile vechi, rolurile vechi, în durere, închidere și frică sau putem turna aceeași energie pentru a crea viața pe care ne-o dorim. Acesta este momentul de conștiință al acestei Călătorii, aceasta este tema. A transforma energia Inimii, care curge permanent din noi înșine, în realitatea pe care o dorim. Aceasta este o artă.

Arta de a trăi a cărei condiție fundamentală este Conștiența și Alegerea.
Visele noastre devin realitate și experiență dacă alegem acest lucru și dacă investim energia sacră a Creatorului, Atenția noastră, în mod conștient, în ceea ce dorim să trăim. Și, mai mult decât atât, dacă acționăm.
Maestrul Interior este a trăi la înălțimea propriei noastre revelații despre noi înșine.
Această Călătorie la antipozi este o expresie a Școlii Maestrului Interior. Este o Călătorie destinată acelora care lucrează deja în spațiul interior cu mijloacele Prezenței și ale Conștienței la transformarea propriei experiențe de viață.

Scopul acestei Călătorii de Conștiință este:
integrarea Revelației, trăite, în dimensiunea orizontală a existenței.

Uneori este nevoie să ne îndepărtăm de spațiile cunoscute ale propriei vieți pentru a căpăta o nouă perspectivă despre noi înșine și despre context, pentru a le putea schimba.
Depărtarea fizică și psihologică de labirint oferă o nouă perspectivă asupra acestuia, clarifică, reașază ceea ce credeam că știm despre noi înșine și despre propria viață. Deschide posibilitatea unor noi perspective, noi alegeri și de fapt a unui nou început.

AmmaRa la Machu PicchuAmmaRa este ghidul și Creatorul unui spațiu de călătorie interioară în care, voi înșivă veți descoperi și antrena propriul vostru Creator interior de realitate conștientă. Această îndepărtare conștientă va fi doar pretextul unei apropieri într-un fel nou de propria voastră realitate și un nou început.

Prin asumarea propriului Maestru Interior.
Trăim un nou început. Acela că renaștem din adâcurile propriei Fiinţe.

Această Călătorie Inițiatică este:
- o expresie a Școlii Maestrului Interior
- o întoarcere în timp pentru a recupera ceva din ființa noastră
- o călătorie interioară de re-descoperire și re-evaluare a identității noastre

Și mai este, cu siguranță, momentul unei schimbări fundamentale, întemeiate pe Conștiență, Adevăr și Frumusețe.
O uriașă oportunitate de a beneficia, zi de zi, de instrumentele fundamentale ale Călătoriei Inimii: Arta Ascultării Atente, Practica Stării de Prezență, practicile Respirației Conștiente, Cercuri Terapeutice, lucru cu stările extinse ale conștiinței
Aceste instrumente ne vor însoți la Cusco și în toată Valea Sacră, unde ne vom conecta cu spiritul marii civilizații mistice a Imperiului Incas.  

Ecourile vechii civilizații Inca reverberează în ființa noastră, o voce parcă venind din adâncul pământului ne strigă, ne cheamă înapoi pentru a recupera acea parte însemnată din noi pe care am abandonat-o. Vechii Inca, în anii gloriei lor, re-cunoșteau natura profund spirituală a realității și cunoșteau tainele navigării în oceanul conștiinței. Templele incașe, ale căror urme se găsesc peste tot în Peru, depun mărturie despre vremuri în care umanitatea era preocupată să-și trăiască esența de dincolo de forme.

Vom călători în Conștiință la Machu Picchu și ne vom cățăra deasupra lumii la Huayna Picchu.
Vom trăi experiența conectării cu străvechi ritualuri oficiate de ultimii sacerdoți ai Anzilor în limba Quechua, vom călători dincolo de timp în spiritul locurilor.

Machu Picchu și marile întrebări

Lumea modernă în care trăim nu iși poate imagina adevăratul motiv al acestor construcții magnifice. Nimeni nu are idee de ce a fost clădită o asemenea cetate solară - Machu Picchu - în vârful munților. La fel ca și la Ollantaytambo, presupunerile gravitează în jurul faptului că ei construiau… depozite de mâncare în creierul munților sau că aveau o destinație strategică. Oamenii încearcă să găsească o motivație logică, rațională.

Realitatea este că motivele acelor oameni nu semănau deloc cu ale noastre. Aparțineau viziunii și experienței spirituale. Machu Picchu este construit într-un loc ce n-a fost nicicând amenințat de niciun năvălitor străin. Triburile barbare ale nordului erau departe și nu pătrunseseră niciodată în acest spațiu. Totul este construit în jurul templelor de pe vârf, iar relieful este de așa natură încât constituie un amplificator natural de energie a pământului și un receptor al energiei cerului. Este un vârf de munte, perfect ascuțit, înconjurat de șarpele argintiu al râului Urubamba care face un cerc perfect în jurul său, iar dincolo de râu, se ridică un alt rând de munți perfect circular. Privit de sus, de pe creste, locul seamănă cu o... antenă de satelit al cărei centru este sanctuarul principal. Întregul oraș este construit în jurul acestui centru. Există cronici spaniole care spun că acest oraș era un loc de pelerinaj și funcționa ca un fel de școală mistică de elită pentru casta stăpânitorilor imperiului.

Ceremoniile sacre

În munții din Valea Sacră peruană, toate tainele străvechilor civilizații sunt revelate cu ajutorul unei plante sacre pe nume Wachuma. Cactusul sacru al Anzilor. Faimosul San Pedro, numit astfel de către europeni pentru că este deținătorul „cheilor cunoașterii”, ale cheilor „raiului”.

La fel ca şi experienţele cu Ayahuasca, nici cele cu Wachuma nu pot fi povestite cu adevărat. Orice cuvânt nu ar fi decât aproximativ, orice metaforă n-ar fi decât o sugestie. Ceea ce se poate spune însă este faptul că acest leac milenar are capacitatea de a te face să te prăbuşeşti în adâncurile propriului tău corp, şi de acolo, din cea mai deplină densitate, din cea mai deplină conştienţă a alcătuirii materiei, să ai acces la cele mai elevate şi cele mai rarefiate niveluri ale Fiinţei.

Bătrânul spirit al plantei este un spirit - ghid care te conduce în simțire. Povești întregi se derulează într-o singură clipă, pur și simplu știi în interiorul tău Adevărul despre tine însuți și despre întreaga Creație. Acest Adevăr pe care îl cauți de atâta timp se revelă cu o claritate de cristal și astfel devii conștient de potențialul imens de creație, pe care l-ai ținut încarcerat în adâncul tău. O lume vie, plină de sevă, proaspătă devine disponibilă. A fost dintotdeauna aici, în interior...

Vom trăi două nopți magice, cu Spiritul Wachuma, nopți care vor rămâne gravate în inimă și încrustate pentru totdeauna în memoria fiinţei.

Cusco și Valea Sacră

Cusco - capitala fostului imperiu Inca. Această cetate monumentală, la 3500 de metri altitudine, care nu a fost niciodată terminată poate să-ţi dea o idee despre ceea ce devenise imperiul Inka in vremurile în care spaniolii au venit şi au trecut totul prin sabie. Îţi poţi face o idee despre această civilizaţie strălucită ale cărei realizări arhitecturale uimesc şi acum lumea. Dar despre toate acestea poți citi cărţi şi scormoni internetul. Ceea ce nu vei găsi niciodată acolo sunt trăirile directe ale acestor locuri. S-a vorbit mult despre construcţiile inka şi despre uluitoarea lor organizare, s-au făcut presupuneri despre felul în care au fost realizate construcţiile megalitice din punct de vedere tehnic. Secretul acestei lumi este, cu siguranţă, unul de natură spirituală. Întreaga structură a acestui imperiu, întreaga organizare, întregul efort pe care ei l-au făcut pentru a construi aceste uluitoare temple în vârful munţilor era dedicat zeilor. A simţi Adevărul din spatele Realităţii.

Sacsayhuaman - ruinele situate pe colinele din preajma orașului, o cetate monumentală, care nu a fost niciodată terminată - îți pot da o idee despre această civilizație strălucită ale cărei realizări arhitecturale uimesc și acum lumea. Şi vei avea să descoperi că energia acestor pietre străvechi funcţionează precum un portal către memoriile Sufletului.

Quenko - un sanctuar săpat în stâncă, pe înălțimile din preajma orașului Cusco, care seamănă cu un labirint. Pentru a-l parcurge trebuie să treci prin strâmtori de piatră care sugerează sexul feminin, în așa fel încât, a ieși din acest labirint echivalează cu o renaștere. Puterea enormă de focalizare a energiei feminine a pământului în acest loc face ca trăirile de conștiință să fie foarte puternice.

Morray un sanctuar dedicat Mamei Pământ, Pacha Mama, atât de minunat încât nu poate fi descris cu acuratețe. Arată ca un fel de amfiteatru circular, cu terase înalte de doi metri, săpat în carnea unui deal splendid, în mijlocul unui platou înconjurat de munți înalți de cinci mii de metri, unul dintre cele mai frumoase locuri din Valea Sacră, un loc unde am simțit energia Pământului ca niciunde în altă parte.

Toate aceste locuri dinafară sunt de fapt repere care ne indică către interior. Sunt borne uriașe, punctate prin experiență directă, vie. Aceasta este spiritualitatea trăită. Totul dinafară noastră ne amintește adevărul interior și tot ceea ce a creat vechea civilizație incașă a avut drept obiectiv această reamintire permanentă a naturii noastre spirituale: suntem creatori ai realității, divini și umani în același timp, nicidecum prizonieri într-o lume ostilă, supuși unui destin implacabil.

Ești pregătit să-ți asumi această identitate, de creator? Dacă simți că ceva te cheamă către această călătorie atunci ești pregătit pentru primul pas.

Cerc restrâns, doar 16 Călători. Fii unul din ei!

Dacă simți că ești într-un punct de cotitură al vieții tale, în care ai nevoie de claritate, inspirație, conexiune cu spațiul interior din care se naște experiența vieții tale, atunci această Călătorie – în primul rând interioară, este pentru tine.

Dacă simți că e momentul să ieși din păienjenișul confuz al mecanismelor de gândire, al modelelor emoționale și relaționale, al inerției, inclusiv fizice care blochează creația ta, această Călătorie este pentru tine.

Participarea la această Călătorie este o alegere importantă. Completează formularul de înscriere și răspunde la cele câteva întrebări. Fii unul dintre cei 16 Călători ai acestei Călătorii Inițiatice.

Criterii fundamentale pentru

a participa la această mare Călătorie

  • Rezonanța cu calea Maestrului Interior. Să fi participat la cel puțin două dintre workshop-urile lungi ale Școlii Maestrului Interior – Călătoria Inimii. Abordările, filosofia și Practica Stării de Prezență stau la baza întregului demers al transformării interioare și constituie fundalul întregii Călătorii, dar și liantul Cercului pe care îl creăm împreună.
  • Trebuie să VREI schimbarea. Să fii conștient/ă deja că ești Creatorul întregii tale experiențe de viață și să simți că ești într-un moment în care vrei și poți să faci o schimbare fundamentală în felul în care trăiești. Această Călătorie îți va clarifica perspectivele interioare, îți va da mijloacele transformării și susținerea de care ai nevoie. Dar nu poate face nimic în locul tău. Determinare.
  • Angajamentul de a participa integral la sesiunile de lucru împreună. Această Călătorie este o imersiune în spațiul interior.
  • O minte deschisă și DORINȚA de a învăța și aplica noi moduri de a privi propria ființă și realitatea. Noua Paradigmă asupra realității, interioare și exterioare, este disponibilă și este o experiență. Este nevoie de deschidere și curaj pentru a aplica această cunoaștere la resetarea întregii tale vieți.
  • Deschidere, sinceritate, dorința de a împărtăși, de a primi, de a susține cu propria experiență, experiența mai largă a Cercului. Dorința de a face parte dintr-o comunitate de exploratori ai conștiinței, de oameni care aleg schimbarea interioară și a lumii. Fiecare Călător este o expresie a ființei colective a Cercului, primește și dăruiește ceea ce este, cunoașterea și experiența sa. Fără această alegere nu poți beneficia de bogăția și profunzimea acestei Călătorii.
  • Determinarea de a acționa în propria ta viață în vederea schimbării pe care o dorești. Revelațiile, viziunea, noile perspective despre sine și despre realitatea vieții nu folosesc la nimic dacă nu conduc la schimbarea propriei realități. Disciplina gândirii, a emoției, a energiei vitale și a corpului, deschide marile porți ale creației conștiente de realitate și ale viziunii. Întruparea visului este o ACȚIUNE. Pentru a beneficia de adevărata valoare a acestei învățături întemeiată în practica interioară a Prezenței, e nevoie de determinare.
  • Angajamentul respectului față de natură, oriunde am merge.

Dacă simți că toate acestea sunt prezente în tine în acest moment, dacă simți emoție citind aceste rânduri, dacă aceste cuvinte apar în viața ta în mod sincronic cu situațiile de viață și alegerile tale, atunci vom fi bucuroși ca tu să faci parte din cercul magic al acestei Vacanțe Inițiatice. Primii 16 Călători care vor îndeplini aceste criterii vor fi... CERCUL.

Fă primul pas

Calatoria Inimii in Peru

Contribuție totală:

4450

de persoană



CREEAZĂ-ȚI VIAȚA PE CARE O DOREȘTI

O Călătorie inițiatică în Peru

Organizator

Asociația de Terapii Transpersonale

Călăuze

Elena Francisc - Țurcanu (AmmaRa)

 

Contribuția include:

Arta Ascultării Atente, Practica Stării de Prezență, Lucru cu Stări de Conștiință Extinsă, Terapii transpersonale, Meditații ghidate, Cercuri terapeutice, Însoțire, consiliere, mentoring

Două ceremonii cu plante sacre

Bilete avion: București – Lima -> Lima – Cusco și retur

Cazare 10 nopti cu mic dejun inclus, în cameră dublă, hotel 3 * (1 noapte in Lima, 5 nopți în Cusco, 2 nopți în Urubamba, 2 nopți în Aguas Calientes)

Toate excursiile incluse în program, cu ghid vorbitor de limba engleză și spaniolă
1. Cusco, Qoricancha, Sacsayhuaman, Q’enqo
2. Cusco, Moray, Salineras
3. Cusco, Tipon, Andahuaylillas
4. Cusco, Pisac, Urubamba
5. Urubamba, Ollantaytambo
6. Urubamba, Ollantaytambo, Aguas Calientes
7. Aguas Calientes, Machupicchu
8. Aguas Calientes, Machupicchu, Huaynapicchu, Cusco

Intrările la toate obiectivele turistice incluse în program

Toate transferurile aeroport – hotel – aeroport și transportul către toate obiectivele turistice incluse în program

O cină tradițională în Cusco

Contribuția NU include:

mesele de prânz și cinele, asigurarea medicală și alte cheltuieli personale.
Este necesar pașaport valabil 6 luni! Pentru obținerea vizei în aeroport nu sunt acceptate pașapoartele temporare.

ai întrebări? scrie-mi la claudia.constantin @ calatoriainimii.ro

Intră în CERC!

Fii unul din cei 16 Călători

Nume:

Email:

Telefon:

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Mulțumim. Vom reveni dacă mai avem locuri disponibile!

Mulțumim. Rezervarea ta a fost trimisă! Te vom contacta noi.