se încarcă

Practica Puterii Feminine

„Călătoria umană este un act constant de transfigurare.”

 

Valurile schimbărilor majore curg necontenit în viața mea invitându-mă să hrănesc încrederea, să rămân deschisă și în recunoștință pentru tot ceea ce trăiesc acum. Încrederea este o cheie fundamentală și pentru tine, indiferent care sunt provocările prin care treci tu acum, dragă Femeie. Iar sentimentul de recunoștință și atitudinea deschisă le simți din prima clipă de cum pășești pe carnea colinei ce-ți dezvăluie, cu blândețe, misterul reliefului tău interior. Dacă ești cât de cât ca și mine, cu siguranță și tu ai nevoie să iei puțină distanță față de tot ceea ce trăiești acum. Și de acolo să-ți privești altfel propria realitate. Avem nevoie, femei fiind, de a ne oferi momente de evadare din jungla urbană și de comuniune fecundă cu Mama Pământ. „Avem nevoie să păstrăm ritmul vocii și dorințelor noastre de lut.” Trupurile noastre de femei tânjesc să guste spațiul unde nu mai simțim separarea dureroasă între vizibil și invizibil, între timp liniar și eternitate, între uman și divin, între interior și exterior. Și în acest spațiu sacru te invit acum. Unde, împreună, ne putem strecura cu blândețe și recunoștință în propria noastră natură de femei. În pântecul străvechi de pe Colina Lunii – ancestrală și eternă - și soră cu Dealul Zmeului. Pare că este doar sus, printre nori, la 1100m altitudine și, totuși, atât de în profunzime. În mijlocul unui Parc Natural, între Cetățile Dacice, în teritoriul străvechi și sacru al Călătoriei Inimii. Printre păduri de Mesteceni și de Fagi. Salamandre. Pârâuri limpezi, nori curgători, lumina răsăritului ce aduce noi posibilități și apusuri de Soare în culorile Universului. În locul în care ne permitem să ne abandonăm în brațele unei lumi invizibile cu ochii minții, dar atât de perceptibile cu ochii inimii. Locul în care te simți Acasă și în care tu te renaști cu fiecare Respirație Conștientă.

 

Anam Cara Retreat îți oferă oportunitatea unică de a descoperi puterea tăcerii ca adevărata sursă creatoare din tine  și de a asculta cu atenție, vocea blândă și tandră a inimii tale. Aici, prin Respirație Conștientă, Mișcare, Dans, Detoxifiere și hrană vie, Masaje și Reflexoterapie, incursiuni în universul Astrologiei Arhetipale, Ceremonia Bătrânului Foc Sacru, Ritualul de purificare în Uterul Mamei Pământ, prin meditație la apus de soare și momente de solitudine, găsești conexiunea adâncă ce există între Corpul tău de Femeie și al tău Suflet.

 

O Călătorie de celebrare și de reîntoarcere la bucuria vieții în care te călăuzesc...

  • de la „nu pot”, „nu merit”, „nu sunt suficient de bună”, „nu îmi place corpul meu”, la întruparea - prin Practică  - a Puterii Feminine;
  • de la auto-falsificare în numele celorlalți, la autenticitate, bucurie și libertate;
  • de la singurătate la Prezență și Încredere că a ta energie schimbă lumea;
  • de la prizonieratul în minte la intuiție și la înțelepciunea naturală a Feminității tale;
  • de la confuzie la claritate asupra Viziunii tale, asupra Vocației tale în această viață;
  • de la înghețarea în obiceiuri vechi la a fi Creatoarea propriei tale vieți și propriul tău Maestru.

 

Pășește cu încredere în Cercul apartenenței!

 

Noi, Femeile, toate avem nevoie de momente în care să lăsăm ca totul să se așeze, să ne ascultăm, să ne conținem, să se simțim. În Comunitatea Practica Puterii Feminine pe care am creat-o, împreună cu femei asemenea ție, ne întâlnim, în primul rând, pentru toate acestea. Pentru ascultare, conținere, simțire, rostire, recunoaștere, apartenență, comuniune și comunitate. Pentru conexiuni. Pentru prietenie. Pentru a ne regăsi culoare unică, puterea și intensitatea propriei noastre naturi. Pentru a gusta magia de a fi Femeie recunoscută printre femei. O comunitate în care mi-am luat angajamentul nu doar să te trezesc la viață și să-ți amintesc că-ți poți elibera adevăratul tău potențial ce zace adânc în tine, ci și să-ți strig: Femeie...Exprimă-te! Manifestă-te în Lume! Naște o nouă lume!  Modelează-ți Destinul, creându-ți viața pe care vrei s-o trăiești!

 

Împreună cu tine,  și cu alte femei asemenea nouă, voi dansa un dans unic în spațiul sacru creat pentru întregul Cerc al Feminității în Retreat-ul Anam Cara. Un Cerc ce-l naștem pe Colina Lunii – eternă și ancestrală - în jurul Bătrânului Foc Sacru, în preajma Sânzienelor.

 

Te recunosc, Anam Cara – suflet prieten!

 

Cu iubire, AmmaRa

 

 

Galerie Foto

 

 

 

Invitatele mele speciale, în acest Retreat menit să-ți aducă aminte că există surse străvechi de regenerare și revigorare în Cercul Iubirii și apartenenței, sunt Co-Călăuzele: Denise, Dana și Liliana. A lor prezență și experiență din care vor împărtăși cu tine, contribuie la îmbogățirea propriei tale experiențe pe durata acestei călătorii de transformare și înnoire, de întregire sacră.
Vă mulțumesc, prietene, surori, suflete Anam Cara.
Cu recunoștință, AmmaRa

 

 

Tărâmul Astrologiei Arhetipale
Denise Cornea-Ștefănescu, Astrologul Călătoriei Inimii – îți revelează misterele Ritmurilor Venusiene. Ritmurile Venusiene ne poartă printre sentimente, iubire, valoarea şi preţuirea pe care ne-o acordăm nouă, mai întâi, învăţând să ne punem în valoare şi să ne conectăm cu simţurile noastre, să savurăm lucrurile frumoase din viață, explorându-ne erotismul și senzualitatea naturală a ființei fără să ne mai simţim vinovate. Când ne înţelegem răspunsul afectiv, locul și felul în care ne regăsim cel mai uşor armonia şi echilibrul interior, putem să alegem cum folosim creativ acest frumos potenţial, bucurându-ne de relaţii, prietenii, asocieri, de conexiuni. Ritmurile venusiene sunt ritmurile noastre Relaționale. Îmbrățișând ciclurile sale astrale, așa cum am învățat să ne îmbrățișăm ciclurile lunare, înțelegem mai bine fluctuația felului în care relaționăm cu ceilalți, evoluția relațiilor noastre între atracție și respingere, cum le putem construi și crește creativ.

Arheologia propriului tău Trup – Pământul tău, prin intermediul Reflexologiei
Tălpile noastre, zonele aflate cel mai mult în contact cu pământul, sunt înzestrate și poartă în ele miracolul vindecării întregului corp. Deschiderea și conștiența, însoțite de atingerea atentă și starea de prezență, lasă miracolul să pătrundă în structura fizică a corpului nostru până la nivelul informației celulare. În structura energetică favorizează propagarea și reverberația undei atingerii. În structura emoțională deschide porțile ferecate ale negării emoțiilor. În structura mentală descoperă vălurile de gânduri vechi, uzate, secătuite de conținut și de viață, pentru a le putea schimba.
Pe Colina Lunii, unde conexiunea cu trupul nostru este mai profundă, mai prezentă, ascultarea noastră mai atentă și înțelesurile mai vii, Dana Cristian Lar – Terapeut Reflexolog - te ghidează într-o Călătorie în interiorul corpului tău, în care redescoperi înțelepciunea ancestrală a trupului tău de Femeie.

În lumea fascinantă a Nutriției Vii
Modul în care ne hrănim ne amprentează fizic, mental și emoțional, ne amplifică sau ne diminuează fluxul de energie vital. Obiceiurile alimentare se află în strânsă conexiune cu emoțiile, cu poveștile noastre de viață, dar și cu poveștile părinților și ale bunicilor noștri. Aici, pe Colina Lunii și Dealul Zmeului, deschizându-ne pe noi paliere de realitate și ghidate de Liliana Bălan – autodidact pasionat de Nutriția Vie, găsim în noi forța interioară de a da un refresh corpului nostru, de a schimba obiceiuri alimentare toxice cu obiceiuri sănătoase, pline de vitalitate.

 

 

Video

 

 

 

 

Mărturii

 

  1. Îmi reamintesc…închid ochii și sunt cu picioarele goale în iarba în nemișcare sau în dans, ori în penumbra plină de mister a unei Tâmple, ori în cercul de femei-sfere respirând luminate de focul transformărilor… deschisă pentru a fi privită și privind cu receptivitat...

    Cândva sufletul meu a simțit sete de asta, nu știam pe atunci forma a ceea ce ar fi fost acea plasă de conexiuni și de susținere după care tânjea sufletul meu...îmi veneau gânduri despre șezătorile din trecut, despre triburile în care femeile evoluau într-o comunitate cu alte femei...iar de atunci, de la acel moment de dor după ceva ce nu știam ce ar fi, experiențele au început să curgă în această direcție. Și iată-mă la Anam Cara Retreat, într-un Cerc Sacru de femei.

    M-am bucurat de diferențele care ne fac unice și de ceea ce avem în comun. M-am bucurat de răsărit intrând în trezirea energiei, m-am bucurat de apus intrând în înțelepciunea așezării și tăcerii...și de cura de detoxifiere, un cadou pe care l-am făcut mie și corpului meu.

  2. Mi-am pus reminder în telefon pentru ca zilnic să-mi reamintesc de răbdare și blândețe. Răbdare și Blândețe, cu mine și cu ceilalți. Îți sunt recunoscătoare, AmmaRa, pentru cadrul pe care l-ai creat, la Retreatul Anam Cara și în toate celelate Cercuri de Feminitate. În acest cadru eu mi-am depășit limitări pe care nu știam că le am. Vă îmbrățișez pe toate, voi femei frumoase!

  3. Mulțumesc AmmaRa, mulțumesc zeițelor, pentru ale nostru Cercuri și pentru darurile pe care le-am primit. M-am bucurat să descopăr ce magnific instrument de auto-cunoaștere este ciclul meu menstrual și să aflu că "stările" mele sunt normale, că de fapt asta e frumusețea și puterea noastră feminină, ciclicitatea. Acum, îmi identific cu ușurință ritmul specific fiecărei faze a ciclului mestrual și îl onorez, punându-mă în acord cu el. Acum simt când sunt iubitoare, când strălucesc, când pot comunica cu ușurință și când nu, când am nevoie să cânt și dansez sau când am nevoie să mă interiorizez.

Oferindu-ți în dar acest Retreat îți dăruiești ție însăți:

  • o profundă reconectare cu al tău trup de femeie
  • purificare, detoxifiere corporală, energetică, emoțională, mentală
  • reconectare cu Natura și cu Mama Pământ
  • prietene noi, surori Anam Cara
  • instrumente simple și utile pe care le poți folosi în viața de zi cu zi
  • liniște, odihnă și mult dorita pace lăuntrică din care poți, apoi, crea
  • conținere, ascultare, relaxare

Însoțește-mă în această frumoasă Călătorie a prieteniei și apartenenței

Contribuția ta pentru acest Retreat este 1,250 lei

Înscrie-te Acum!
Îți stau la dispoziție pentru informații suplimentare sau susținere în procesul de înregistrare pe site.
Îmi poți scrie pe mail la claudia.constantin@calatoriainimii.ro sau mă poți contacta telefonic la 0731.014.258