se încarcă

ShamaniA

ShamaniA este o abordare de frontieră, care folosește cadrul clasic al shamanismului universal, dar ale cărei instrumente aparțin psihologiei moderne, transpersonale și umaniste, perfect încadrate în filosofia parcursului de dezvoltare personală integrală ce acum poartă numele Școala Maestrului Interior. Cu o mare aplicabilitate în viața de fiecare zi, ShamaniA desface dimensiunea lăuntrică a realității în patru cadrane fundamentale care reprezintă Arhetipuri sau modele de experiență umană.

 

Războinicul, Vizionarul, Vindecătorul și Învățătorul sunt modele care există în noi toți în diferite proporții. Explorarea atributelor fiecăruia dintre aceste arhetipuri interioare și folosirea energiei lor în acțiunile, proiectele, relațiile vieții noastre este de un imens folos.
Indiferent cum arată lumea în care trăim acum, noi suntem oameni ai pământului, conectați între noi printr-o umanitate comună. În multe tradiții shamanice, sănătatea optimă este atunci când ne exprimăm în mod egal aceste arhetipuri.

 

Aproape toate tradițiile shamanice, pentru a fi în armonie și echilibru cu mediul în care trăiesc, dar și cu natura interioară a Ființei, își extrag puterea din cele patru arhetipuri universale: Războinicul, Vindecătorul, Vizionarul și Învățătorul. Și cum fiecare dintre aceste arhetipuri își are rădăcinile mitologice adânc înfipte în istoria umanității, noi, la rândul nostru, ne putem conecta cu înțelepciunea lor. Învățând să trăim, în mod conștient, aceste arhetipuri în interiorul nostru, avându-le în armonie, începem să ne vindecăm pe noi și lumea fragmentată în care trăim și să simțim, cu adevărat, noua energie, Noul Pământ căruia îi aparținem. Și, astfel, naștem, în mod conștient, o Lume Nouă.

 

  • Dacă alegi să înveți a fi mai prezent și cum să-ți folosești adevărata putere, atunci DA, vino să-ți trezești Războinicul din tine!
  • Dacă alegi să fii atent la tot ce vine din inimă, la tot ce are inimă și tot ce are un sens, atunci DA, vino să-ți simți Vindecătorul din tine!
  • Dacă alegi să spui mereu adevărul, fără a învinovăți și fără a judeca, atunci DA, vino să-ți urmezi Vizionarul din tine!
  • Dacă alegi să fii deschis în fața a orice vine spre tine, fără a te agăța de rezultat, atunci DA, vino să asculți Învățătorul din tine!

 

Vino să ne deschidem împreună, pe Colina Lunii, în fața Puterii Personale, a Iubirii, a Creativității și a Înțelepciunii. Acestea toate fiind daruri cu care ne-am născut și care zac adânc adormite în splendoarea Ființei Sferice care suntem. Daruri dornice a fi readuse la viață și manifestate în această Lume Nouă pe care o putem crea doar Împreună.
Întorcându-ne la  Natură, la Mama Pământ, ne întoarcem la noi înșine. Ne întoarcem la a ne asculta înțelepciunea străveche care zace adânc în trupurile noastre de pământ.

 

Chiar dacă aceste patru arhetipuri sunt mai mult exprimate și accentuate în culturile shamanice, este important ca noi să înțelegem că acestea sunt universale și disponibile tuturor, indiferent de contextul, cultura sau practica în care fiecare se află.

 

ShamaniA – o călătorie în care Psihologia, Spiritualitatea și Magia se împletesc armonios și creativ, conducându-ne către a aduce întru manifestare ale noastre visuri și viziuni.

ShamaniA – o călătorie către starea de integralitate. Iar a fi integru înseamnă a recunoaște că propriile noastre alegeri aduc cu sine consecințe și că nu putem scăpa de responsabilitatea acestor consecințe. Și asta nu pentru că ele ne-ar fi impuse de vreo autoritate exterioară nouă, ci pentru că ele sunt inerente chiar în alegerile pe care le facem.

ShamaniA – o călătorie ce aduce înțelepciunea ancestrală în țesătura creativă a vremurilor pe care le trăim acum.

 

 

Galerie Foto

 

 

 

Mărturii

 

  1. Simt în primul rând să vă mulțumesc pentru căldura și deschiderea împărtășite în acest cerc. Am simțit cu voi acel Împreună pe care în multe alte cercuri l-am rostit doar din minte, nu și cu inima, iar pentru asta vă sunt extrem de recunoscătoare.

    Căldura care face mai ușoară deschiderea, emoții care nuanțează și creează sensuri, descoperiri adânci despre mine, despre viața mea și a străbunelor mele - sunt doar câteva dintre darurile primite în ShamaniA.

    Cred că am înțeles pentru prima dată cât de profundă e practica recunoștinței și cum această schimbare de atitudine poate efectiv transforma noroiul stărilor mocirloase în aur de Prezență. Și diamante și rubine și smaralde! Univers plin și multicolor când inima e în prezență, da.

    Cuvântul cu care am rezonat cel mai mult a fost Măiestrie și m-am bucurat să observ încrederea mea nemărginită în Centrul Călătoriei - AmmaRa - tocmai în situațiile în care mintea nu înțelegea sau nu putea explica motivația unor cuvinte ale ei. Pentru mine asta înseamnă că am ajuns să am încredere în propriul meu Centru, care e mult, mult mai cuprinzător decât intelectul discursiv ...și că am din ce în ce mai mult curaj să las controlul și să curg cu viața.

    Recunoștință profundă pentru tot ce am trăit și pentru noi!

  2. Ore întregi mi-a luat să mă hotărăsc să vin la întâlnirea cu Voi, cu Noi, cu Împreună, cu TOT, la Colina Lunii, în vibrația sau spiritul a ceea ce este ShamaniA; o căutare și o descoperire, ce se poate doar prin Deschidere, cu cât mai adâncă cu atât mai transformatoare, mai deplină, mai...dincolo de așteptări sau control.

    Îmi este limpede că experiența ShamaniA, mi-a dăruit doar niște repere cardinale, mai sigure și mai clare, cam ca o busolă, un instrument de confirmare, când înaintez în propria experiență.

    AmmaRa, Agnis simt să vă mulțumesc pentru consacrarea, dedicarea și efortul depus. Am vie încă în suflet, prezența a două ființe verticale, Prezente lângă Foc, așteptând în mod exemplar în ploaie și în vânt, în lumina serii, într-un mod cât se poate de explicit, ca noi, puii de vrabie, să avem curajul simplu de a ieși din cuib și să încercăm, măcar, să zburăm, să ne smulgem din ‘’impresii’’.

    Chiar și numai experiența îmbrățișărilor de final, chiar și numai cu atât dacă aș rămâne ca experiență, mă declar total satisfăcut. Sunt momente de o bucurie până la lacrimi, pe care și acum le simt în ochi. Știu că oricum suntem împreună, însă când se desfășoară acele atingeri, ceva se transformă irevocabil în ființă. Astea sunt cu adevărat clipe de neuitat, niste repere vii, când pierzi șirul sau numărătoarea și poate uiți pentru ce trăiești, la ce visezi.

  3. La mine persistă curățările masive în tot corpul și îmi este clar că este o oportunitate de ascultare activă a nevoilor corpului. Realitatea mă testează din plin, iar eu am ocazia acum să conştietizez cum aleg să-i răspund şi să ajustez acolo unde mai calc pe urmele vechi, din obişnuinţă. Tare bine mi-a prins ShamaniA și desprinderea de lume și evadarea în natură!

    După Ritualul Sacru al Renașterii din Uterul Mamei Pământ am simțit cum s-a înmuiat în mine fiecare muşchi şi oscior şi că această înmuiere a adus o relaxare, o deridigizare a ceea ce țineam în inconştient. Am eliberat durerea, frica de a mă locui şi toxicitatea. Iar acest proces continuă încă.

Aventurându-te pe Roata Medicinei Shamanice îți oferi în dar:

  • claritatea rostirii
  • limpezimea viziunii
  • deschiderea inimii
  • reconectarea cu o cunoaștere ancestrală
  • recuperarea adevărului tău
  • recunoașterea propriului tău ritm
  • redobândirea puterii personale
  • purificarea corpului și a minții
  • instrumente simple și utile pentru a le folosi apoi în viața de zi cu zi

Însoțește-mă în această profundă Călătorie a vindecării și a întregirii

Contribuția ta pentru acest Retreat este 1,500 lei

Înscrie-te Acum!
Îți stau la dispoziție pentru informații suplimentare sau susținere în procesul de înregistrare pe site.
Îmi poți scrie pe mail la claudia.constantin@calatoriainimii.ro sau mă poți contacta telefonic la 0731.014.258