Revoluția Conștiinței

Noua spiritualitate şi transformarea planetară Ervin Laszlo, Stanislav Grof, Peter Russell

Colecția: Transpersonal

Revoluția ConștiințeiSuntem martorii unor timpuri istorice. Planeta trece prin schimbări fundamentale, noi toţi simţim puternic aceste transformări dar orice schimbare – şi cu atât mai mult una de conştiinţă – presupune traversarea unei crize majore. Revoluţia conştiinţei este transcrierea unei captivante discuţii despre provocările vremurilor pe care le trăim, între trei dintre cele mai frumoase şi profunde minţi ale secolului XX: Ervin Laszlo, Stanislav Grof, şi Peter Russell.

Preț: 40.00 Lei

Acest titlu este disponibil și în librăria Cărțile Maestrului Interior

Suntem martorii unor timpuri istorice. Planeta trece prin schimbări fundamentale, noi toţi simţim puternic aceste transformări dar orice schimbare – şi cu atât mai mult una de conştiinţă – presupune traversarea unei crize majore. Revoluţia conştiinţei este transcrierea unei captivante discuţii despre provocările vremurilor pe care le trăim, între trei dintre cele mai frumoase şi profunde minţi ale secolului XX: Ervin Laszlo, nominalizat de două ori la Premiul Nobel pentru pace, considerat cel mai reprezentativ exponent al filosofiei sistemelor şi al teoriei evoluţiei geneale, cunoscut pentru activitatea în domeniul futurologiei şi al managementului, preşedinte al recent înfiinţatei Universităţi GlobalShift şi întemeietor al Clubului de la Budapesta, Stanislav Grof, unul dintre întemeietorii psihologiei transpersonale, un pionier în domeniul explorării moderne a tărâmurilor conştiinţei, cunoscut pentru a fi redesenat cartografia psihicului omenesc incluzând în aceasta domeniile perinatale şi spirituale şi Peter Russell, un fizician teoretician strălucit, format în sălile de conferinţă de la Cambridge unde a studiat cu fascinantul Stephen Hawking, fiind în acelaşi timp un căutător spiritual care a călătorit în India pentru a studia filosofia orientală şi a practica meditaţia, reuşind o profundă sinteză personală a misticului şi ştiinţificului. Cei trei se întâlnesc în acest dialog inedit pentru a reflecta asupra şanselor de pace în lume, asupra modului în care se schimbă societatea şi asupra transformărilor de care suntem direct răspunzători. Evaluează rolul artei, ştiinţei şi educaţiei în acest proces, iau în discuţie valori, scopuri şi perspectivele asupra lumii, dezbat despre religie, spiritualitate şi, mai presus de toate, despre conştiinţă – pentru că starea conştiinţei noastre este problema cheie.
Revoluţia conştiinţei este un ghid esenţial care ne arată schimbările realităţii în toate colţurile lumii şi în toate domeniile, în noi şi în jurul nostru. Cartea transmite o stare de emoţie şi o pasiune pe care le putem folosi în drumul nostru prin aceste transformări. Aşa cum se întreabă Ken Wilber în Cuvântul înainte, la ce se reduce totul până la urmă? Peter Rusell răspunde: “Punem la un loc toate elementele necesare pentru a ne împlini vieţile, pentru a fi mai fericiţi şi mai sănătoşi. E ca un joc în care fiecare piesă contează. Iar uneori o piesă neînsemnată poate determina unirea multor altora, ducând la trezirea spirituală. Greşim dacă ne gândim că noi trebuie să-i schimbăm pe ceilalţi. Acest lucru ne face să credem că suntem speciali şi ne pune într-o poziţie de conducere, de control. Toţi suntem în aceeaşi situaţie. Cea mai importantă întrebare pe care trebuie să ne-o punem este: cum pot face ca acţiunile mele să faciliteze schimbarea mai eficient?”
O discutie spirituală în ceea ce priveşte schimbul de idei, tolerantă în modul de abordare, strălucitoare în intenţia de a ne trezi Conştiinţa.

CÂND IMPOSIBILUL DEVINE POSIBILCÂND IMPOSIBILUL DEVINE POSIBIL

Aventuri în realităţi neobişnuite

Trecând peste teama de a fi ridiculizat de colegii de breaslă, peste teama inerentă oricărui cercetător care îndărzneşte să iasă din tiparele rigide ale paradigmei materialiste, cu o superbă eleganţă şi modestie, Grof îşi oferă, prin această carte, propria viaţă ca punct de pornire pentru explorările umanităţii. După cum mărturiseşte Grof însuşi, această carte oferă o imagine foarte personală, dezvăluind multe detalii intime din viaţa sa particulară şi profesională.

Inteligența CosmosuluiInteligența Cosmosului

De ce suntem aici?

Cine suntem și de ce suntem aici sunt întrebări care preocupă omenirea de mii de ani. Este oare întreg universul, incluzând micuța noastră planetă, un rezultat al întâmplării oarbe? Suntem noi, oamenii, doar una din multiplele entități care au luat naștere printr-o lungă evoluție pe Planeta Pământ? Doar una din creaturile de carne și sânge, chiar dacă dotată cu un creier foarte avansat?  Sau mai avem și o altă latură – o dimensiune spirituală, o conștiință care există independent de trupul fizic și de creier, chiar dacă intim conectată cu acesta? Suntem noi oare singurele creaturi de pe Pământ care se întreabă cine sunt, de ce sunt aici și care este scopul vieții?

Minte NemuritoareMinte Nemuritoare

Știința și Continuitatea Conștiinței dincolo de Creier

Oare conștiința noastră – mintea, sufletul sau spiritul – ia sfârșit odată cu moartea corpului? Sau continuă să existe undeva, poate pe alte tărâmuri sau în alte dimensiuni ale universului? Aceasta este „marea întrebare” pe care oamenii și-au pus-o de-a lungul timpului. Să intrăm direct în problemă. Suntem pe de-a-ntregul muritori? Sau există elemente sau aspecte ale existenței noastre care supraviețuiesc morții trupului? Este o întrebare de maximă importanță pentru viața și viitorul nostru.

Psihologia viitoruluiPsihologia viitorului

Lecţii din cercetarea modernă asupra conştiinţei

Psihologia viitorului reprezintă chintesenţa operei lui Stanislav Grof şi un punct de referinţă în psihologia secolului XX. Este o carte care sparge barierele şi spulberă viziunea mecanicistă asupra psihicului şi asupra felului în care înţelegem Conştiinţa. Stanislav Grof nu este un teoretician ci un explorator al „domeniilor transpersonale”...

Respirația HolotropicăRespirația Holotropică

Terapie și explorare interioară

Această carte se constituie într-un omagiu adus lui Stanislav Grof și Christinei Grof și lucrului lor de peste 40 de ani pe tărâmurile explorării Conștiinței. Respirația Holotropică a contribuit în mod decisiv la tranformarea de Conștiință a umanității așa cum o trăim astăzi și este o piatră de boltă pentru oricine lucrează cu stările de expansiune a conștiinței. Deasemeni, constituie un reper important printre abordările Școlii Maestrului Interior și a parcursului Călătoriei Inimii.

Călătoria ultimăCălătoria ultimă

Dincolo de frontierele morţii

Nu există moarte, căci viaţa este un atribut a tot ceea ce există în Univers, nu există un sfârşit al Fiinţei, pentru că Fiinţa este eternă iar moartea nu este decât o Transformare prin care noi am trecut de mii de ori. Dacă toate aceste afirmaţii ar veni dinspre un mistic din orice tradiţie spirituală, atunci aceste afirmaţii ar fi „normale”. Dar ele vin de la Stanislav Grof, unul dintre cei mai importanţi oameni de ştiinţă ai secolului XX...

Experienţa AkashicăExperienţa Akashică

Ştiinţa şi câmpul memoriei cosmice

O buna parte din valoarea acestei cărţi este adusă de mărturiile directe ale unor excepţionali exploratori ai conştiinţei, medici, antropologi, filosofi, scriitori, vindecători, mistici din diferite tradiţii spirituale, cercetători ai „fenomenelor parapsihice” care nu sunt altceva decât percepţii ce apar spontan odată cu expansiunea. Toţi aceşti oameni depun mărturie în cartea lui Laszlo, asupra propriilor experienţe exploratorii ale „câmpului akashic”, aşa cum numeşte autorul acea realitate subtilă care constituie fundamentul întregii existenţe.

"Am ales experiența în dimensiunea încarnată pentru a ne redescoperi inefabilul, strălucirea în ciuda întunericului, măreția în ciuda micimii și nelimitarea în ciuda separării. Călătoria Inimii este despre transcenderea dualităților prin experiența lor."

HEFT

Programe și meditații online

Noutățile Călătoria Inimii
direct pe mail

Cărți, articole, workshopuri & evenimente

Arhiva Newsletter

x