Maestrul Interior rubrica Capcana Iluminarii

Publicat la 12.03.2012 Comentarii

starea de integralitate a constiintei nu poate fi accesata prin gandire

Stăteam faţă în faţă. „Până la urmă, ce vrei?” îl întreb. „Vreau să mă iluminez, orice ar însemna asta” răspunde el hotărât. Discuţia a mai continuat un timp, dar, în realitatea din spatele cuvintelor mele nu mai rămăsese decât tăcerea, căci recunoscusem paradoxul celei mai rafinate capcane pe care o întâlnesc aspiranţii la trăirea Integralităţii. Din adâncuri se naşte dorinţa enormă de a trăi starea lui Unu, ea creşte urnind aspectul uman al Fiinţei către ceea ce mintea numeşte „căutare”. Aspectul nostru liniar nu poate concepe realitatea dincolo de mecanismul cauză-efect, sau mijloc-scop. El crede că o stare de conştiinţă extinsă, fie ea numită chiar şi „iluminare”, poate fi un scop. Drept urmare trebuie să existe un mijloc de a-l atinge. El crede că o stare de conştiinţă poate fi urmărită cumva, că este un efect al unei proceduri, al unei cauze. Şi astfel, aspirantul se aruncă, la fel cum a făcut-o de mii de ori în lunga sa istorie, într-un fel de „cale spirituală”. Poate să fie vorba despre diferite tehnici, corporale, de respiraţie, rugăciune, ritualuri de orice fel, yoga sau tehnici shamanice, lucrări cu plante sacre sau să practice meditaţia. Nu contează. Atâta vreme cât aceste abordări sunt privite ca pe o „cale de a ajunge” la spiritualitate, este sortită eşecului. Câtă vreme acestea sunt mijloace pentru a atinge un scop, nu funcţionează, căci aspirantul se află sub imperiul dualităţii pure. Mijlocul şi scopul par diferite. Meditaţia rămâne diferită de „iluminare”, tehnica rămâne doar o tehnică, în vreme ce „scopul” se îndepărtează mereu. Nu pentru că ar fi intangibil, ci pentru că aspirantul este incapabil să recunoască starea momentului Acum, fiind absorbit de ceea ce „are de făcut”.

Cuvintele personajului mi-au rămas întipărite în minte pentru că formulau într-o manieră concisă capcana în care se rătăcesc mulţi dintre cei aflaţi „pe cale”. Pe omul acesta îl cunosc. Este un explorator al conştiinţei determinat. A lucrat cu respiraţia, e experimentat stări de conştiinţă extinsă şi a fost împreună cu noi într-una dintre cele mai puternice şi revelatoare călătorii iniţiatice în Peru pe care le-am făcut. Grande Madre Ayahuasca este probabil cea mai formidabilă oglindă a conştiinţei umane care există pe această planetă, având darul de a-ţi arăta cine eşti, sau mai curând ce eşti. Niciodată mai puţin decât atât, dar nici mai mult. Şi totuşi, după toată această experienţă, el spune „vreau să mă iluminez”, fără să bănuiască nici o clipă capcana. Complet identificat cu spaţiul mental, crede că iluminarea este o stare care poate fi atinsă făcând ceva. Rândurile acestea i se datorează, cumva, căci mi-a atras atenţia asupra acestei răscruci fundamentale, ca un fel de sens giratoriu în care te poţi învârti timp de vieţi întregi fără să poţi găsi ieşirea. Ca să ieşi din iluzia giratoriului trebuie să te opreşti din mers, din orice căutare, să renunţi la orice scop, la orice intenţie.

„Vreau să mă iluminez” asumă implicit faptul că ceea ce sunt acum exclude starea „iluminării”. „Vreau să fiu fericit” exclude fericirea acestui moment şi o proiectează, ca pe un scop, undeva, în viitor. Aceasta este o poziţionare tipică a aspectului uman al fiinţei, care-şi articulează realitatea pornind de la o judecată: „nu sunt iluminat” sau ” nu sunt fericit”. „Trebuie să fac ceva ca să rezolv aceast situaţie şi să obţin iluminarea prin orice mijloace. Voi citi, voi face pranayama, voi fuma marijuana şi voi face 100 de mătănii pe zi până când voi obţine ceea ce vreau: iluminarea.” Rotirea în cerc a început.

Cel mai interesant lucru este că starea pe care unii o numesc „iluminare”, şi pe care noi o numim „conştienţa integralităţii” nu presupune alt demers decât schimbarea modului în care percepem realitatea. Suntem deja „iluminaţi”, cu toţii, starea conştiinţei integrale este aici deja, a fost dintotdeauna, în orice clipă, doar că nu am fost capabili să ne racordăm la ea. De ce? Pentru că am fost identificaţi cu realităţile mai înguste articulate de către minte. Pur şi simplu, atunci când funcţionăm în modul „mental”, nu putem percepe starea „iluminării”. Pentru că modul „mental” este, pur şi simplu, parţial, iar „iluminarea” este o stare de conştiinţă în care suntem conştienţi de întreg. Partea nu poate sesiza natura întregului. Atunci când vrei ceva, inclusiv starea de întregire, eşti în spaţiul mental. Dacă nu ai fi, nu ai dori „iluminarea” pentru că ai trăi în mod direct această stare. Ai fi conştient de natura ta de fiinţă integrală.

A fi conştient de ceva înseamnă a percepe, a simţi ceva care ESTE deja prezent. A căuta, a dori, a folosi mijloace pentru a atinge un scop, este una cu a nega ceea ce este. Pleacă de la judecata că ceea ce este acum, aici, nu este ceea ce caut. De aceea singurul demers posibil către starea de a deveni conştient de propria ta integralitate este să te opreşti din orice căutare pentru o clipă, să renunţi la orice judecată asupra realităţii şi să accepţi că ceea ce este acum, aici, este cuprins cumva în Integralitate. Nu e nimic de făcut, doar de simţit, în afara oricărei judecăţi. Isus spunea oamenilor „sunt în inima ta”. Budha spunea că fiecare este la rândul său un budha, numai că nu ştie acest lucru. Acest adevăr a fost rostit de mii de ori în istoria umanităţii, că suntem deja ceea ce suntem, şi nu e nevoie să facem nimic pentru a deveni. E nevoie doar să percepem acest lucru.

De ce nu percepem acest lucru, de ce nu ne este accesibilă această trăire oricând? Pentru că suntem identificaţi cu mintea, cu splendidul său copil numit EGO, pentru că suntem într-o veşnică judecată asupra realităţii, creatoare de dualitate şi de separare, iar separarea exclude Integralitatea. Pentru că facem mereu ceva, mai curând decât să fim. Iar ultima facere, cea mai rafinată dintre facerile ego-ului este facerea „spirituală”. Ego nu poate trăi Integralitatea, căci această trăire îl conduce la disoluţie, la moarte, la dispariţie. Ego trăieşte prin identificarea cu ceea ce facem, cu idei şi idealuri, cu sisteme de credinţă. Ego adoră tehnicile, mai ales cele spirituale, pentru că astfel are garanţia că va supravieţui. Cineva trebuie să aibă voinţa, dorinţa să practice ritualurile iluminării de trei ori pe zi, cineva trebuie să citească, să acumuleze informaţii despre spiritualitate şi despre dumnezeu, trebuie să citească cărţi de dezvoltare personală pentru ca într-o bună zi să atingă marele scop: iluminarea. Atunci ego va fi asemenea lui dumnezeu. Aceasta este socoteala ascunsă din spatele zbaterii pentru iluminare.

Bine, poate că veţi întreba, dar ceea ce faci tu, Respiraţia Inimii, Respiraţia Holotropică, călătoriile shamanice şi toate celelalte, nu sunt tehnici, nu sunt căi spre anumite stări de conştiinţă extinsă? Nu duce asta până la urmă la starea de Integralitate?

Confuzia mentală în ceea ce priveşte stările de conştiinţă extinsă persistă. Respiraţia Inimii, călătorii shamanice şi orice altceva sunt moduri de a deveni conştient, în acest moment, în care practici, de starea de Integralitate. Aşa a fost întotdeauna, cu toate „tehnologiile sacrului”, din toate timpurile, pe toate continentele. Dacă doriţi să le priviţi ca pe un mijloc, atunci mijlocul trebuie să devină una cu scopul. Practic Respiraţia Inimii, iar Respiraţia Inimii devine scopul în sine, căci practica este experienţă, iar o experienţă autentică exclude orice judecată, deschizand porţile percepţiei. Scufundat în experienţă, în orice experienţă, devin una cu ea, iar conştienţa mea sau percepţia mea se extinde. Poţi să te rogi toată viaţa de la nivelul minţii, şi revelaţia nu va fi trăită. Şi poţi să te rogi o singură dată şi să devii una cu rugăciunea. Niciodată nu a contat cu adevărat practica, ci intensitatea scufundării în experienţă. Ai putea astfel trai

orice etichetare este a mintii. a dori sa fii altceva decat esti presupune o excludere. nu exsita alt infern decat decat cel al judecatii de sine.

Integralitatea spălând vasele, mergând pe bicicletă sau privind în ochi femeia iubită. Cheia este oprirea etichetării permanente a experienţei, oricare ar fi ea, căci etichetarea mentală, „ştiu”, te separă instantaneu de experienţă.

Istoria umanităţii este plină de maeştri care au trăit Integralitatea şi ai căror discipoli au continuat, uneori timp de milenii, să repete mecanic mişcări, cuvinte, ritualuri, practici şi care oricât de mult au exersat, nu au ajuns niciodată la revelaţie, pentru că întotdeauna acţiunile lor au plecat din minte, din voinţă, din dorinţa de „a ajunge” undeva. Acesta este modul în care trăirile marilor mistici s-au transformat în dogme rigide. Cu cât trăirea a fost mai săracă şi mai chinuită, cu atât fanatismul faţă de metodă, de rigurozitatea practicilor a fost mai mare.

Respiraţia Inimii nu este mai bună decât orice altă „tehnologie a sacrului” din orice timp. La fel ca orice altă abordare, nu trebuie niciodată privită ca pe un mijloc de a atinge ceva, ci ca pe un scop în sine. Experienţa este scopul şi mijlocul în acelaşi timp. Nu practic Respiraţia Inimii ca să mă iluminez, orice ar însemna asta, ci pentru experienţa în sine.

Am auzit de multe ori oameni spunând: eu nu simt nimic. Ei sunt în minte, judecându-şi experienţa în funcţie de ceea ce cred că ar trebui să simtă. Nu poţi simţi atunci când judeci. Brother David formula în mod magistral un mare adevăr: orice practică spirituală, din orice tradiţie şi orice timp tinde să conducă în starea de Prezenţă, în Acum. Aceasta exclude orice viitor, orice scop, orice intenţie. Acum înseamnă Acceptare definitvă, totală a acestui moment care devine, instantaneu, sacru, înseamnă conştienta (percepţia, simţirea) faptului că EU SUNT în acest moment Divinitatea însăşi aflată în manifestare, iar această manifestare este exact această Experienţă pe care o trăiesc Acum. Aceasta este starea de Integralitate, în care devine accesibilă Iubirea şi Adevărul. Acestea nu mai sunt concepte, ci experienţă directă.

Realitatea umană articulată pe minte şi etichetare este o realitate a excluderii. „Sunt ceva anume, deci există altceva, care nu sunt.” „În acest moment sunt om, deci nu pot fi dumnezeu. Trebuie să fac ceva pentru a deveni asemenea lui.” Sesizaţi capcana iluminării? Din această perspectivă pot face orice, iluminarea, „orice ar însemna ea”, nu este decât o fata morgana. Orice tehnică, privită ca mijloc de a deveni altceva decât sunt, mă aruncă în iluzie.

Revenind la Respiraţia Inimii, ca şi oricare altă abordare „spirituală”, ea are, evident elementele unei metode de principiu pe care o practici pentru că vrei să o faci. Este o abordare în care accesarea stării de Prezenţă se face relativ uşor. 99% dintre cei care încearcă, intră în starea de Prezenţă şi încep să simtă mai mult, să se deschidă către dimensiunile inefabile ale propriei lor fiinţe. Dar puţini sunt aceia care, după o asemenea experienţă, integrează în viaţa lor cotidiană adevărul pe care l-au trăit: acela că aceste stări de conştiinţă sunt accesibile oricui, în orice moment. Că e o chestiune de atenţie centrată în interior, de Încredere în propriile sale trăiri, în propriile sale senzaţii, şi, în cele din urmă, de percepţie a ceea ce există în interiorul nostru, permanent. Ei joacă un joc drag Îngerilor aflaţi în experienţa umană. Acela că trebuie îndeplinite anumite condiţii pentru  trăi această stare de percepţie lărgită. Că nu ar depinde doar de ei această trăire. Problema se află de fapt în încapacitatea de a se dez-identifica de spaţiul mental. Străvechiul truc al minţii care „consideră” că trăirea „spirituală” trebuie să îndeplinească cutare sau cutare norme.

Cel mai simplu mod de a intra într-o stare de conştiinţă lărgită, pe care noi îl practicăm la oricare dintre sesiunile noastre, îl numim Respiraţie Conştientă. Prea puţini sunt aceia care nu reuşesc. Respiraţia Inimii este mai complexă şi pentru că implică mişcare corporală duce şi mai adânc în Conştiinţă. Expresia ultimă a Respiraţiei Inimii, pe care noi o numim Călătoria Inimii, permite exploratorului lăuntric să navigheze, pur şi simplu în oceanul interior. Realităţile largi ale propriei fiinţe devin accesibile. Fără nici o îndoială, Prezenţa noastră uşurează intrarea în Prezenţă a celor care călătoresc alături de noi. Fără îndoială că mediul de conştiinţă şi de energie pe care îl accesăm este un catalizator pentru experienţele care se petrec în acest mediu. Fără îndoială, comuniunea de conştiinţă are o influenţă enormă. „Unde se adună doi în numele Meu, acolo sunt şi EU”. Dar în ultimă instanţă, nimeni nu poate valida experienţa în locul aceluia care o trăieşte. Nimeni nu poate avea încredere în ea, în locul său. Nimeni nu-l poate împiedica să continue „să se caute pe sine”, în vreme ce Fiinţa lui integrală este cu el în orice clipă a vieţii sale, aşa cum a fost dintotdeauna.

La fel se întâmplă în multe tipuri tipuri de abodări, din toate tradiţiile. Sunt o mie de feluri de a rupe porţile percepţiei mentale şi de a trage cu ochiul dincolo de cortină, în spaţiile largi ale nivelurilor transpersonale. Dar când te întorci „de-acolo” în realitatea articulată mental, eşti acelaşi om limitat la credinţele tale vechi. Ba mai înfoiat încă, pentru că te consideri un practicant „spiritual” aflat în căutarea iluminării. Te roteşti în cerc. Răscrucea a devenit un giratoriu în care alergi până într-o bună zi în care, obosit de căutare, te vei opri să te odihneşti şi vei abandona pentru o clipă bătălia iluminării.

Acela va fi momentul în care giratoriul va dispărea şi vei descoperi ceea ce erai deja, fără să ştii. Vei avea însă suficientă Încredere încât să păstrezi acea stare de conştienţă a Sinelui mai mult timp? Cum vei şti că eşti „acolo”? Atunci când nu va mai exista nici o îndoială că „acolo” este „aici”, că, de fapt „aici” este „acolo”, că totul este un continuum, abia atunci vei realiza că „iluminarea” a fost dintotdeauna natura ta esenţială, iar iluzia de a nu fi „decât un om” s-a petrecut în interiorul stării de Integralitate.

Este posibil să păstrezi starea de Integralitate a conştiinţei permanent? Răspunsul este DA. Dar nu ai putea funcţiona permanent, cel puţin în acest stadiu al conştiinţei umanităţii, în dimensiunea liniară. Însă, odată trăită această stare de conştiinţă, te poţi întoarce la ea oricând, ea devine adevărata ta natură, modul tău principal de a percepe realitatea. Este o stare fluctuantă, pe care o poţi modula. Cu alte cuvinte, te poţi juca între conştiinţa Integralităţii şi cea liniară, care nu mai este o închisoare, ci o aplicaţie a marii conştiinţe. Nu mai eşti prizonierul iluziei, ci stăpânul ei. Îţi poţi alege  rolurile în această realitate fără a mai fi condamnat la ele din ignoranţă. Eşti conştient de aceste roluri, fără a te mai identifica. O nouă libertate îţi devine accesibilă şi un fel de zâmbet permanent se instalează definitiv în fiinţa ta. Vei putea accesa complet starea de Integralitate în orice moment, după cum vei putea deasemeni să diminuezi percepţia integrală atunci când vei dori să intri în activităţi liniare. Nu vei mai avea grija iluminării, căci vei şti că acesta nu este decât un concept al minţii, în schimb orice experienţă vei trăi va fi una completă. Dumnezeu însuşi va fi acela care se va găsi în experienţa umană a vieţii tale. Bucuria intrinsecă va fi semnul experienţei integrale, şi orice umbră vei simţi, vei şti că eşti pe cale să te identifici cu unul dintre aspectele tale. Oamenii pe care îi vei întâlni vor deveni transparenţi pentru tine, vei simţi jocurile lor interioare şi le vei onora, căci vei fi conştient permanent de faptul că sunt, cu toţii nişte Budha aflaţi pe calea experienţei lor. Nu vei mai încerca să schimbi pe nimeni, nici să salvezi, căci vei fi conştient că toţi sunt Îngeri aflaţi în experienţele lor alese. Nu vei mai trimite iubire nimănui, căci vei simţi permanent că iubirea este tot ce există. Nimic nu te va putea răni, nici speria, nici manipula, căci vei şti că, în ultimă instanţă nu eşti altceva decât un nimic capabil să simtă totul. Vei simţi uneori tristeţea, disperarea sau suferinţa celorlalţi ca şi când ar fi propria ta suferinţă, dar niciodată nu te vei mai identifica cu ea. Vei descoperi că viaţa e jucăuşă şi că întreaga Creaţie este pătrunsă adânc de un simţ al umorului de o inventivitate formidabilă, lucrurile vor curge uşor şi simplu. Bucuria de a fi în experienţa umană va deveni cel mai definitoriu lucru al acesteia.

Toate aceste simptome ale trăirii Integralităţii sunt interioare. Stări de conştiinţă. Nu te vei putea fuduli cu starea de maestru iluminat, căci oamenii nu vor putea recunoaşte, în vreme ce se află în experienţa identificării cu aspectele lor umane, Adevărul tău. Cel puţin nu în mod conştient. Nu vei avea avantaje de nici un fel, ba mai curând vei fi privit într-un mod ciudat în dimensiunea liniară. Nu vei fi pus pe un piedestal şi nici slăvit pentru înţelepciunea ta, ci mai curând vei fi atacat cu furie de cei care se vor simţi ameninţaţi în sistemele  de convingeri cu care se indentifică. Fenomenele energetice interioare vor căpăta forme stranii, care pentru perioade de timp te vor scoate înafara circuitului social, dimensiunile de densităţi rafinate îi vor face loc încetul cu încetul în viaţa ta, iar echilibristica interioară a Punctului Zero îţi va solicita întreaga atenţie. Nu vei face miracole astfel încât să laşi cu gura căscată mulţimile, sau mai bine zis, transformările de care vei fi capabil vor fi insesizabile pentru cei mulţi. Centrul de greutate al realităţii tale experiementabile se va muta într-un spaţiu-timp inaccesibil acestora. Vei trăi la interferenţa realităţilo, în interior, iar componenta ta fizică va trebui – sau poate că nu! – să continue să joace în teatrul aspectelor.

Poftim? Dacă vei putea merge pe apă şi vindeca miraculos pe orbi şi pe ologi? Şi dacă ţi se va închina lumea întreagă ca unui mare maestru al umanităţii? Ei bine, nu. Mai curând e posibil ca, dacă îţi vei face cărţi de vizită pe care scrie „Iluminat”, să ai oarece necazuri. E mai bine să fii discret. N-ai mai fi bătut în cuie pe o cruce, dar există locuri în anumite spitale în care e plin de mari maeştri iluminaţi.

agnis

PS. Zilele acestea începe o nouă etapă din parcursul pe care noi l-am numit Calea Maestrului Interior. Doi ani de experienţă a sinelui pe toate nivelurile experienţei umane. Este aceasta o „cale către iluminare?”  Esenţa acestui parcurs interior este a descoperi, nivel cu nivel, ceea ce suntem cu adevărat. Fiecare etapă este echivalentă cu o moarte şi cu o renaştere în acelaşi timp, la un nou nivel.  Fiecare dintre expansiunile de conştienţă pe care le vom face împreună este o asumare a unuia dintre nivelurile realităţii interioare. Este echivalentul cu a descoperi faptul că „EU SUNT corpul, energia, emoţia, mintea, sufletul, spiritul şi tot ceea ce există” în orice moment al experienţei. Nu spun aici „corpul MEU”, pentru că acest MEU este singurul lucru care dispare. Atunci când nimic nu mai este AL MEU, ci EU SUNT TOT CEEA CE SUNT, cel care constată acest lucru este Maestrul Interior. Cel care a fost aici întotdeauna şi va fi întotdeauna. Maestrul Interior este Acela care trăieşte conştiinţa Integralităţii. Este deci aceasta o „cale către iluminare”? Răspunsul pe care îl vei da acestei întrebări defineşte realitatea pe care o trăieşti ACUM  şi identitatea pe care ţi-o asumi.




Comentarii mai vechi (16)

teodora, de cand nu te+am mai vazut pe+aici! katie byron e beton. dumnezeu n-a cerut niciodata nimic, caci el, precum spunea brother je, este Adevarul. acest Adevar cuprinde multe realitati partiale, printre care si o realitate in care un om crede ca dumenzeu ii cere sa se ilumineze stand in cap. in aceasta realitate, desi acel om ESTE CU ADEVARAT TOTUL, el asteapta sa se ilmineze, crezand ca aceasta este conditia pusa de Ăl Bătrânu.poţi să te pui cu dumnezeu? nu, chiar daca acesta este în manifestarea sa de om mic. şi atunci realitatea creată de om este experienţa directă a nesfârşitei căi spre iluminare. Universul e comic tare, nu? agnis în 12.03.2012

superrrr e scris articolul.Exact la obiect..Cel mai important este sa se redea exact esentza realitatii traite,,,si nu e lucru tocmai usor,,astfel incit noi sa putem experimenta m usor,,nemaifiind nevoie sa cautam perioade lungi ca sa ajungem ,de fapt la ceea ce ai redat tu,,Horia ,in aceste cuvinte foarte bine dozate si traite. Multumesc frumos Dana Nutu în 12.03.2012

Buna. mi-a placut in special prima parte, cea cu oamenii care cauta iluminarea. oamenii uita ca metoda e facuta sa atingi scopul, si ca la unii merge la unii nu. totusi, nu-i chiar ca la alchimisti, care se zice ca tot distilau si distilau pana nush ce raza cadea in eprubeta. daca urmezi metoda sunt sanse mari sa se produca schimbarea. felicitari pentru articol. Ovidiu Ovidiu Brazdau în 12.03.2012

Ce-o fi Iluminarea? Am citit atât de multe cărţi şi îmi pare că nimeni nu a reuşit să o definească deşi sunt oameni, ca noi, care au trăit-o! Katie Byron spune că, pentru ea, Dumnezeu este Realitatea. Punct. Realitatea nu-mi cere să fac mătănii pentru a o percepe, nici să mă flagelez, nici măcar să fiu vegetarian....ci doar să fiu conştient, să fiu prezent. Restul e povestea mea despre mine insămi. Sau povestea mea, despre cum mă strădui eu să mă iluminez, trecând pe lângă Realitate/Dumnezeu. Un articol de referinţă, Agnis! Multumesc. Teodora în 12.03.2012

Minunat!mi-a venit in minte cartea"Terapie pentru fericire" de dr. Etienne Jalenques in care autorulisi cauta guru si de fiecare data are niste experiente deosebite,se intoarce acasa multumit;peste putin timp porneste din nou in cautare...pana intr-o zi cand realizeaza ca acesta a fost.Ar trebui sa stim sa traim momentul prezent dar dogmele religioase nu sunt de-acord caci daca nu ne pregatim pt.viata de apoi !!! desigur vom ajunge in INFERN ! Multumesc! te imbratisez! georgeta în 12.03.2012

mult adevar in acest articol. a venit ca nevoia unor precizari la comentariile unui articol mai alb? :) glumesc si cu toate astea, se pare ca exista niveluri de constiinta care cresc, care daca nu se sustin unele pe altele ramanem doar cu perceptii... un nivel este acceptarea, altul oprirea mintii, altul iubirea si tot asa...se pare ca sunt graduale si nu ajungi la deplinatatea unuia decat prin integrarea celor anterioare indio în 16.03.2012

Eu nu cred ca exista ADEVAR ultim, chiar si constienta de a fi constient este o traire fabricata intr-un spatiu si mai vast, al unei superconstiinte sa-i spunem, accesibila ca un eveniment al orizontului pentru moment, o fabrica de vise in care exista visatori multipli, ceea ce nu desfinteaza experienta integralitatii intr-adevar, mai simplu spus chiar si a simti/a fi nu totul Nicu în 13.03.2012

Ego-ul se aseamana cu vrajitorul din oz, cu alte cuvinte demasca-l pe hot. totusi faza cu puterile paranormale de ce neaparat nu ? Adrian în 13.03.2012

Interesant,sa simti tristetea,disperarea celorlalti....ca si cum ar fi a mea... gandesc ca le pot transforma (chiar daca nu ma identific cu ele) ...un vrajitor ar transforma disperarea si tristetea in bucurie,frustrarea in implinire,as transforma timpul limitat in eternitate ....si in Grimoar gasesc datele iluminarii mele magice Isabelle în 12.03.2012

citeam si chicoteam ... unui bun prieten, i-am trimis articolul, spunindu-i ca ii trimit din "traitul" meu dar spus de altcineva ... Agnis,multumesc pentru ca pui in cuvinte,ceea ce atit de multi dintre noi suntem ACUM ... SUNTEM IN ACUM ... eterna clipa numita ACUM ... Valentina în 14.03.2012

Toti suntem ! Unii sunt constienti, altii mai putin constienti iar altii total inconstienti. Ce suntem....., depinde de alegerea pe care o facem in momentul in care viata se manifesta, ori o lasam ori nu! Arta de a face sa nu facem , presupune sa invatam sa nu mai facem nimic, prin acceptare, la inceput apoi, intuitiv...pana ce devi pe deplin constient. Devi constient de nimicul din tine si asa se sparge oglinda si esti , doar esti. "Vreau sa ma iluminez " = cu vreau sa renunt la "ma ", in sensul de mine, ma!E momentul in care acel " ma " a devenit constient ca exista si " altceva" si pentru a fi doar "altceva" trebuie sa renunte la "ma". Nu e nici o capcana, nu exista capcane, exista doar experiente si mai marea sau mai mica incredere in acel "altceva"- iluzia controlului total , altfel spus. Ema si Dragos Minculescu în 15.03.2012

Horia spune, mai sus, asa: "Budha spunea că fiecare este la rândul său un budha, numai că nu ştie acest lucru. Acest adevăr a fost rostit de mii de ori în istoria umanităţii, că suntem deja ceea ce suntem, şi nu e nevoie să facem nimic pentru a deveni. E nevoie doar să percepem acest lucru." A spune "suntem deja ceea ce suntem, şi nu e nevoie să facem nimic pentru a deveni" nu constituie totusi o exprimare cam nepotrivita? Caci, din moment ce fiecare etapa a parcursului nostru interior "este echivalenta cu o moarte si cu o renastere, in acelasi timp, la un nivel superior", atunci acest proces nu este chiar unul de devenire in fapt a ceea ce suntem initial doar "in germene" ? Toate cele bune si iertati-ma pentru "deranj" ! Radu în 08.09.2012

Cine oare spunea "sunt la fel de iluminat ca si magarul meu" ? Mereu uit numele, ca si cum ar fi, vorba altcuiva al carui nume l-am uitat, numai litere si fum :)) inda în 24.10.2012

Multumesc mult pentru acest articol incantator. Pace si Iubire. Alex în 22.01.2013

imi place toate ideile si comentariile marturisesc ca sint si interesat si pasionat sa fiti iubiti dragomir ion52 în 16.02.2014

Teodora ,sa observi cum incerci sa te iluminezi , aceasta este iluminarea. Sa observi chiar si aceasta fraza. paul moga în 02.09.2016

"Ne trăim viața în mii de roluri și aspecte aparent contradictorii. Maestrul le recunoaște și le cuprinde în sine. Ele se liniștesc precum copiii în brațele mamei. Un nou mod de a crea devine posibil."

HEFT

Workshop / Eveniment

Noutățile Călătoria Inimii
direct pe mail

Articole, workshopuri,
cărți și evenimente

Arhiva Newsletter

Tag cloud

Cărți relevante

VINDECAREA ÎNCEPE ÎN INTERIOR VINDECAREA ÎNCEPE ÎN INTERIOR

Nu există decât un singur fel de vindecare: aceea care vine din interior şi care presupune o transformare a conştiinţei. Un alt cuvânt pentru „vindecare” ar putea fi „intregire”. ...

44 44

În mod straniu dar magic, această primă carte purtând semnul Călătoriei Inimii este o carte de poezie. Dar mult mai mult decât atât. Este o poveste de dragoste între oameni care-și ...

Suflet Nemărginit Suflet Nemărginit

Dincolo de judecata de sine se află bucuria, pacea interioară și libertatea marilor decizii întemeiate pe Claritate și pe Adevăr. Este o carte practică, simplă, directă, plină de concretețe, care ...

Şcoala Zeilor Şcoala Zeilor

Nu suntem fiinţe materiale aflate în căutarea experienţei spirituale, ci fiinţe spirituale care şi-au asumat experienţa de a fi umani. Acest adevăr a traversat istoria şi a supravieţuit până ...

Am nevoie de iubirea ta Am nevoie de iubirea ta

Viaţa este relaţie. Ne definim pe noi înşine în funcţie de felul în care ceilalţi ne oglindesc. Apoi, o enormă maşinărie a gîndirii este pusă în funcţiune, iar imaginea ...

Workshopuri relevante

Arta Respirației Conștiente Arta Respirației Conștiente
Calea Maestrului Interior este calea către Conștiența tuturor nivelurilor Ființei, este calea către claritatea interioară ce permite adevăratele alegeri. Instrumentele fundamentale ale acestei abordări ...

Teatru Arhetipal Teatru Arhetipal
O nouă abordare a Călătoriei Inimii devine accesibilă tuturor, după ce s-a copt în interiorul Școlii Maestrului Interior. Este un pas încă și mai adânc în marele proces ...

Articole pe aceeași temă

Restructurare. Responsabilitate. Renaștere Restructurare. Responsabilitate. Renaștere
a 4-a generație

Ne-am tot învârtit în cercuri vicioase ce ne-au ținut departe de adevăratele priorități însă, acest modul cu a sa energie, ne-a adus fiecăruia în parte și tuturor împreună, ...

Naștem Noua Lume. Împreună Naștem Noua Lume. Împreună

Trăirile foarte intense din ultimele săptămâni ne-au lăsat pe mulți dintre noi cu senzații și dureri în corp de parcă am fi fost la război. Și, într-un fel sau altul, chiar am fost. Toți. ...

Eliberarea de Dependențe Eliberarea de Dependențe

Fiecare om de pe planetă dezvoltă o formă de dependență, mai ușoară sau mai agresivă. Este o reflexie a gradului de compulsiune mentală. Cu cât mintea mea este mai dezordonată, mai rătăcitoare ...

Colinele Revelației Colinele Revelației

Prima dată când am pășit pe dealurile Luncanilor în această viață a fost acum mulți ani. Jos ploua. Am urcat prin noroaie din care colții de stâncă ieșeau ca niște relicve de dinozauri. ...

Respirație. RITM. Renaștere Respirație. RITM. Renaștere
Să ne trăim Viața cu mai multă Bucurie în ACUM

Dansând cu valurile, dansând cu stelele, dansând cu nisipul și cu norii, dansând cu ploaia, dansând cu păsările cerului, dansând cu Luna Plină și apoi cu Soarele ce se pregătea ...

Chemarea străbunilor, chemarea Inconștientului Chemarea străbunilor, chemarea Inconștientului

Vindecarea lanțurilor transgeneraționale prin schimbarea perspectivei asupra unor amprente traumatice. De la iertare la Compasiune. Cunoaștere și vindecare prin expansiunea Conștienței. Identitățile unei ...

Cheile Maturității – Angajamentul și Responsabilitatea Cheile Maturității – Angajamentul și Responsabilitatea

Ținând cont de tot ce trăim în aceste vremuri, habar nu am la ce vârsta anume ar trebui să facem, cu adevărat, tranziția către etapa maturității. Unele cărți de psihologie spun că în ...

Tăcerea Mielului Tăcerea Mielului

E o primăvară solară. Drumul șerpuiește printre dealuri ca spinările unor mari animale subterane. Aerul e de cristal topit. Pe partea dreaptă a drumului, o turmă. În dreptul ei bag de seamă felul ...

Instrumentele transformării interioare: ALCHIMIA DURERII Instrumentele transformării interioare: ALCHIMIA DURERII

Experiența umană doare. A fi identificați cu o parte din noi înșine este echivalent cu a nu percepe Întregul care suntem. De-aici provine durerea, de orice fel, la fel ca și frica, însingurarea, ...

Corporate spirituality Corporate spirituality

În vreme ce în religiile tradiționale sunt osificate în doctrină, elemente ale experienței spirituale pătrund în lumea corporațiilor. Introduse pentru a crește productivitatea oamenilor, ...