Maestrul Interior rubrica Christos. Interior

Publicat la 12.04.2012 Comentarii

Am evitat mult timp să folosesc această sintagmă pentru că vreme îndelungată ea a suscitat enorme conflicte. Şi o mai face şi acum. Am evitat să intru pe domeniul disputei teologice şi teoretice, preferând să pun alte nume acestei stări de conştiinţă colectivă care se numeşte Christos. Sunt perfect conştient de tensiunile, pasiunile doctrinare şi furia cu care unii apără poziţionările rigide ale instituţiilor care administrează credinţa în dumnezeu, dar am hotărât acum că subiectul este mult prea important pentru a mai evita să rostesc numele celei mai importante trăiri de conştiinţă pe care o poate avea un om aflat în experienţa încarnării. Într-un fel sau altul, tot ceea ce trăim în aceste timpuri, această extraordinară transformare de conştiinţă prin care trece umanitatea, are legătură cu realizarea interioară a lui Christos. Cu trăirea experienţială a lui Unu. „Realizare”, aici, nu înseamnă „înţelegere”, căci acesta este apanajul minţii liniare, ci trăire a stării de conştiinţă în care ne identificăm cu nivelul colectiv al umanităţii şi ne percepem astfel adevărata noastră natură de fiinţe spirituale care au ales experienţa umană. Deci, pentru a fi clar de la bun început, atunci când vorbesc despre Christosul Interior, nu vorbesc despre personajul care a trăit acum două mii de ani, despre omul Isus, ci despre natura experienţei sale. Isus a fost omul care a realizat natura divină a fiinţei omeneşti în timpul experienţei sale omeneşti. A devenit conştient de faptul că „Eu şi Tatăl una suntem”, în terminologia acelor vremuri. În cuvintele psihologiei tranpersonale, acelaşi lucru ar putea fi exprimat prin „stare de conştiinţă extinsă” până la nivelul colectiv al Umanităţii. Am putea spune despre aceeaşi experienţă că este o „realizare a Sinelui” sau o „trăire a naturii lui Budha”. Nu terminologia contează aici, ci trăirea în sine, experienţa, oricum am numi-o. Esenţa acestei experienţe este aceea că, depăşind identificările cu diferite niveluri „umane” ale Fiinţei, cu corpul, energiile, emoţiile şi mintea, regăsind în interior vocea Sinelui şi exprimând-o în timpul cât se află în corp omenesc, o fiinţă umană regăseşte starea de unificare, pe de-o parte cu esenţa sa primordială, şi pe de-altă parte cu toate fiinţele omeneşti cu care împărtăşeşte experienţa încarnării. Fac această precizare pentru a scoate acest subiect sensibil din zona teologiei dogmatice pentru a-l proiecta în aceea, mai liberală, a experienţei de conştiinţă.

De ce este atât de importantă această trăire acum, în vremurile transformării interioare a umanităţii şi ce legătură are experienţa Christică, sau a Christosului Interior, cu criza psiho-spirituală a acestor vremuri? Ce legătură este între căutarea interioară a divinităţii, descoperirea de sine şi starea de conştiinţă extinsă pe care o numim Christos? Rândurile de mai jos tind să se constituie într-un posibil răspuns la aceste întrebări pe care le consider fundamentale pentru clarificarea, atât de necesară multora, a aspectelor transformării.

Am rostit de multe ori convingerea mea izvorâtă din experienţa de conştiinţă, că marea transformare la care suntem martori şi participanţi implică o schimbare fundamentală de paradigmă. Adică o transformare a modului în care ne privim pe noi înşine şi întreaga Creaţie. Ceea ce credem despre noi înşine, despre natura noastră, ceea ce credem că suntem, se reflectă în toate sistemele lumii noastre, care nu sunt decât reflexii ale interiorului nostru. Atunci când viziunea noastră despre ceea ce suntem se schimbă, lumea se schimbă. Cu alte cuvinte, starea noastră de conştiinţă este aceea care determină lumea în care trăim. Cine credem că suntem? Este o întrebare fundamentală în istoria umanităţii şi implică o identitate pe care ne-o asumăm. Dacă credem că suntem doar nişte corpuri muritoare, a căror unică misiune este supravieţuirea, atunci priorităţile noastre sunt într-un anumit fel. Adevărul nostru, iubirea de care suntem capabili, libertatea noastră, compasiunea noastră, toate sunt subscrise identităţii trupului, iar experienţa noastră în această lume este una strict materială. Identitatea noastră este animalul, componenta fizică a fiinţei noastre, iar ruptura faţă de dimensiunile noastre inefabile este completă. Nu suntem conştieţi în nici un fel de Sinele nostru. Credem că el nu există în noi. Atunci când ne credem complet separaţi, imaginea Sinelui devine exterioară. El devine un dumnezeu străin şi îndepărtat, care are de cele mai multe ori caracteristici omeneşti, căci nu este decât o proiecţie, cum se numeşte în psihologie, a identităţii pe care ne-am asumat-o.

Pe măsură ce experienţa umanităţii a evoluat, identificările noastre s-au schimbat. Încetul cu încetul ne-am identificat cu niveluri mai subtile a ceea ce suntem, până la nivelul actual, în care identitatea noastră este determinată de identificarea cu nivelurile mentale ale fiinţei noastre. Suntem identificaţi cu sistemele noastre de credinţă, cu conceptele noastre, scufundaţi complet într-un tip de conştienţă filtrată de minte şi coordonată de personajul iluzoriu numit ego. Iar lumea dimprejurul nostru reflectă această identitate, a ego-ului. Este o lume mentală, iar atributele fundamentale ale Fiinţei, Adevărul, Iubirea, Libertatea şi Compasiunea, reflectă acest nivel de conştiinţă. Adevărurile noastre sunt mentale, iubirea noastră este conceptualizată, libertatea noastră este doar o idee, iar despre compasiune mai mult vorbim decât o trăim. Spun toate acestea pentru a susţine afirmaţia de mai sus: ceea ce credem despre noi înşine, determină lumea în care trăim.

Ceea ce trăim în aceste vremuri este o transformare a felului în care ne trăim pe noi înşine, o transformare a identităţii noastre, a ceea ce credem că suntem, şi astfel, adevărul, iubirea, libertatea, compasiunea, frumuseţea aşa cum le percepem, se schimbă. Iar asta schimbă lumea. Cu cât percepem mai mult din natura Fiinţei noastre, cu atât realitatea noastră experimentabilă va reflecta în dimensiunea încarnată acest lucru. Aceasta este transformarea în linii mari.

Şi-acum, imaginaţi-vă o lume în care din ce în ce mai mulţi oameni devin conştienţi de adevărata natură a Fiinţei. O lume în care din ce în ce mai mulţi oameni au acces la experienţa interioară a lui Christos. O experienţă în care Fiinţa interioară îşi revelează complet Adevărul, un adevăr pe care marii mistici l-au rostit de o mie de ori în istoria umanităţii. Imaginaţi-vă o lume în care oamenii nu mai au nevoie să mai vorbească atât de mult despre adevăr, pentru că fiecare îl trăieşte în orice clipă, în care nu mai vorbesc atât de mult despre iubire, pentru că o trăiesc în mod direct, o lume în care compasiunea, libertatea şi frumuseţea interioară intrinseci Fiinţei se revarsă în realitatea ordinară prin fiecare gest, prin fiecare respiraţie, prin fiecare act. O lume în care identificarea cu rolurile noastre, cu ego-ul nostru, cu judecăţile, fricile şi emoţiile noastre se diluează, făcând loc bucuriei naturale a Fiinţei de a se experimenta pe Sine. Imaginaţi-vă o lume în care toţi oamenii cunosc Adevărul nu din scripturi, ci din trăirea directă, în care nu mai căutăm iubirea şi respectul în exterior, pentru că noi înşine suntem acestea, în care nu mai căutăm libertatea, căci suntem libertatea însăşi şi toţi ceilalţi sunt.


Ei bine, mintea va spune „toate acestea sunt o utopie, nu există aşa ceva”. Şi aşa este, nu există acum, pentru că lumea noastră reflectă nivelul de conştiinţă al identificării, al separării faţă de Adevăr. Pentru mine însă nu sunt o utopie şi deasemeni pentru mulţi dintre aceia care au experimentat stări de conştiinţă extinsă, căci această realitate este experimentabilă acum de către oricine are curajul de a privi în interior şi de a valida această trăire. Ceea ce mii de ani a fost accesibil doar misticilor deşertului şi maeştrilor spirituali ai diferitelor tradiţii, acum este, cu adevărat, accesibil tuturor ca un potenţial pe care îl puteţi alege fiecare dintre voi. Sămânţa acestei experienţe a plantat-o omul Isus, acum două mii de ani, iar între timp, toate experienţele umanităţii au crescut-o până în aceste timpuri. Bulgărele s-a transformat, în două mii de ani, în avalanşă, iar acum tinde să măture vechea lume pentru a face loc uneia noi. Când spun că experienţa de conştiinţă extinsă este accesibilă oricui nu mă refer aici la experienţe mijocite de substanţe psihedelice sau plante sacre. Fără a nega rolul enorm pe care l-au avut acestea în istoria psihologiei transpersonale şi a înţelegerii mai profunde a naturii fiinţei omeneşti, totuşi, afirm aici că marea cheie către integrarea ultimă a acestor niveluri de conştiinţă în viaţa de fiecare zi este intrumentul simplu şi minunat al respiraţiei şi al conştienţei permanente. Oricine poate trăi asemenea stări de conştiinţă cu ajutorul respiraţiei, oricine poate trăi miracolul interior al Adevărului despre Sine şi oricine poate decide apoi să valideze experienţa înainte de a o integra în viaţa sa. Aceasta este transformarea.

Conştiinţa este inductivă. Adică nici o experienţă a cuiva nu se pierde vreodată. Odată trăită, ea intră în patrimoniul experienţial interior al umanităţii, aşa cum au intrat experienţele tuturor misticilor, aşa cum a intrat experienţa lui Isus Christos, iar experienţele se adună undeva, în conştiinţa noastră. Aşa se face că această experienţă interioară a devenit accesibilă acum oricui are curajul de a nu o nega. Prin acest proces, starea Christică de conştiinţă este accesibilă oricărui explorator interior, suficient de încrezător în propria sa trăire pentru a o valida şi a o aduce în viaţa sa curentă. Sunt conştient de faptul că această afirmaţie pe care o fac transferă în primul rând Încrederea de la instituţiile exterioare, fie ele religioase, medicale, ştiinţifice sau de orice fel, în interior şi că acest lucru nu va plăcea multora dintre aceia pentru care cunoaşterea spirituală nu este decât un mod de a exercita puterea asupra celorlalţi. Dacă trăirea spirituală şi Adevărul este accesibil oricui, oricând, atunci armatele de căutători în exterior se vor întoarce către Sine. A avea încredere în propria trăire, în propriile intuiţii, este echivalent cu eliberarea din servituţile oricărui sistem, fie el de credinţe sau sistem de articulare a societăţii.

Încrederea în Sine înlocuieşte Credinţa în orice este exterior şi neverificabil, căci singură experienţa poate valida un adevăr, iar adevărul nu poate fi decât personal. Aceasta, a Încrederii, este o chestiune fundamentală, asupra căreia voi mai reveni pe parcursul acestui material. Pentru moment mă mărginesc să vă mai atrag atenţia, dragii mei, asupra faptului că Încrederea merge împreună cu a simţi propria experienţă, în vreme ce Credinţa în obiecte exterioare este susţinută de „a gândi” experienţele altora, pe care le primim prin scris, prin cuvinte de orice fel. Aceste cuvinte, relatări ale experienţelor mistice ale altora le înţelegem la nivel mental, suntem sau nu de acord cu ele găsind că ne reprezintă sau nu, şi apoi le introducem în sistemul nostru de credinţe. Este un proces ce aparţine minţii liniare şi deci ego-ului, pe când Încrederea în Sine, în propria experienţă simţită, este un proces  care depăşeşte cu mult limitările înguste ale înţelegerii mentale. În acelaşi fel umanitatea a procedat vreme foarte îndelungată mentalizând atribute fundamentale ale divinului pe care îl credea separat de sine: Adevărul, Iubirea, Libertatea, Compasiunea, Frumuseţea…, atribute care nu pot fi de fapt gândite, ci doar experimentate direct şi simţite. Şi care sunt atribute ale propriei Fiinţe, nu doar ale lui dumnezeu exterior.

Arhitectura interioară, experimentabilă, a conştiinţei

Pentru a înţelege mai clar acest proces de transferare a atenţiei – şi deci a energiei, conştienţei şi simţirii, din exterior în interior, este nevoie aici să revin pe scurt la ceea ce eu numesc „arhitectura interioară a fiinţei”. (Am expus acest subiect mai pe larg în articolul „Formele transformarii interioare – Adevăr, Iubire, Libertate”) Foarte pe scurt, voi relua informaţia bazică despre acest subiect, cu precizarea că această arhitectură interioară a ceea ce suntem este complet experimentabilă de către oricine investighează, prin expansiunea conştiinţei, spaţiile interioare. Abraham Maslow, unul dintre părinţii psihologiei transpersonale, identifica starile de conştiinţă extinsă cu stările spirituale. În terminologia lui Stanislav Grof ele se numesc „stari transpersonale” sau „stări holotropice”. Oricum le-am numi, ele sunt stari experienţiale şi nu o teorie. De aceea, toate lucrurile pe care le voi spune mai departe vor veni exclusiv din propria mea experienţă sau a celor cu care am experimentat în workshop-urile pe care le-am facut împreună cu soţia mea, Elena Francisc Ţurcanu.

Conştiinţa omenească în esenţă este, cu adevărat, creatoare. Este „un nimic creator”, căci are atributele Spiritului. Acest mare Zero conştient, crează cu ajutorul energiilor ce izvorăsc din sine. Pare paradoxal pentru gândirea liniară, dar pe tărâmurile multidimensionale ale Fiinţei, aşa stau lucrurile. Astfel, totul este energie modulată în diferite feluri, de la cele mai subtile creaţii, până la cele mai dense precum universul fizic şi pământul. Toate aceste energii sunt aspecte ale unei singure energii fundamentale ce-şi are izvorul în Conştiinţă. Puteţi imagina Conştiinţa primordială, din care s-a născut totul, ca pe o conştiinţă nediferenţiată, lipsită de vreo identitate. Iar procesul de Creaţie, ca pe o rupere primordială a … ceva din această Conştiinţă. Prima naştere, prima dualitate, prima întrebare : „cine sunt eu?”

Creaţia, cu toate nivelurile sale, cu toate dimensiunile sale, printre care se află şi dimensiunea universului fizic, nu sunt decât răspunsuri la această întrebare primordială privitoare la identitatea acelui ceva care s-a rupt din conştiinţa nediferenţiată.

Acest proces de creaţie bazat pe dualitate, pe ruperea interioară în două polarităţi care se explorează una pe alta şi care se reunesc într-un dans dinamic al experienţei universale nu pare a avea un scop în sine. Singurul scop pare „a fi”, dacă ar fi să-l formulăm în termeni liniari, experienţa în sine. Iar experienţa ESTE un proces de creaţie şi de autodescoperire, modul divinităţii, dacă vreţi s-o numim aşa, de a se explora pe Sine şi potenţialele sale infinite de A FI.


Perfecţiunea aici nu este cea omenească. Oamenii cred că a fi perfect înseamnă a fi nemişcat. Dar perfecţiunea divină este în mişcare perpetuă în ea însăşi, în acest proces de expansiune interioară prin experienţă. Acest proces care a luat naştere la începuturile Creaţiei, ruperea lăuntrică din întreg, continuă la nivelul de experienţă a Sinelui, căci el este Acela care s-a separat din conştiinţa nediferenţiată, rămânând în acelaşi timp în interiorul acesteia. El continuă procesul experienţial prin ceea ce numim experienţă umană. O parte a Sinelui „coboară în trup”, adică în zona cea mai densă a întregii Creaţii, iar o parte, cea mai subtilă, rămâne undeva, într-un spaţiu în care „colectează” experienţa pe care o trăieşte partea întrupată. Mulţi numesc această parte a fiinţei noastre „suflet”. Este partea din noi înşine care rămâne „acolo” şi se lasă transformat cu încetul de experienţele părţii sale care a devenit „umană”. Par a fi două entităţi, dar în Adevăr, ele sunt una singură care aşteaptă reunificarea conştientă. „Coborârea în trup” este o experienţă foarte dramatică, foarte dureroasă, care se petrece la fiecare naştere, şi reia, ca un fel de repetare a procesului primordial, separarea interioară a Sinelul de Întreg. În acelaşi fel, experienţa trupului se află cumva în interiorul experienţei Sufletului.

Identificarea părţii care coboară în trup cu experienţa este atât de formidabilă, încât intervine o totală amnezie a adevăratei sale identităţi. Iluzia este totală. Şi astfel începe aventura din care avea să se nască această splendidă rasă de fiinţe spirituale care se numesc, astăzi, oameni. Sunt fiinţe care au ales această experienţă a celor mai dense spaţii şi energii ale Creaţiei, şi care astfel expansionează întreaga Creaţie. Dacă privim acest tablou cu ochiul interior, putem vedea norul de energie al Fiinţei în ansamblul său, cuprinzând spaţii de densitate conştientă din ce în ce mai grele, până la spaţiul trupului, al pământului. Acesta este zona cea mai densă a Creaţiei în care există conştienţă de Sine: spaţiul Umanităţii conştiente, punctul cel mai avansat de expansiune al Întregului.

Ajungem aici la modul în care se crează realitatea umană. Întâlnirea dinamică dintre cele două polarităţi ale energiei primordiale se face într-un spaţiu în care putem deosebi şapte niveluri de energie, pe care le puteţi asocia cu cele şapte chakre cunoscute în mai toate sistemele mistice ale umanităţii. Sunt, de fapt, şapte niveluri de identificare a Sinelui cu experienţa umană, dar mai mult decât atât, sunt şapte niveluri de experimentare a realităţii foarte diferite una de alta, şapte moduri de percepţie ale aceleiaşi realităţi, văzute din perspective diferite. La fiecare dintre niveluri, atributele fundamentale ale Fiinţei (Iubirea, Adevărul, Libertatea, Compasiunea, Frumuseţea…) au altă consistenţă, în funcţie de densitatea nivelului de energie cu care se identifică partea din Sine coborâtă în experienţa încarnării.

Cele şape niveluri ale experienţei umane

De pildă atunci când suntem complet identificaţi cu nivelul corporal, adevărul este unul corporal, ca şi iubirea, ca şi libertatea care este limitată la libertatea trupului. Priorităţile unei fiinţe aflate la acest nivel de experimentare a realităţii sunt priorităţile corpului. Odată cu iluzia separării totale de Sine, se naşte frica de moarte, de neant. Aici se naşte deasemeni mitul paradisului pierdut din care „trebuie că am fost alungaţi.” Este nivelul identificării cu energiile densităţii maxime, ale pământului ca cel mai greu element „locuit” al întregii Creaţii, şi este dominată de polaritatea viaţă-moarte.

Al doilea nivel de experimentare al realităţii umane este cel al energiilor „apei”, al energiilor vitale care se nasc din corporalitate şi este nivelul în care întrebarea „cine sunt eu” îşi găseşte milioane de răspunsuri, în toate rolurile şi identităţile pe care Sinele şi le-a însuşit vreodată ca personaj uman. Este nivelul în care realitatea este jucată în termenii polarităţilor plăcere-durere. Întreaga realitate experimentabilă la acest nivel este colorată în spectrul acestei energii bipolare şi percepută ca atare. Adevărul, iubirea şi libertatea sunt interpretate în aceşti termeni, de plăcere-durere. Este important faptul că aceasta nu înseamnă că iubirea de pildă, percepută în termenii plăcerii, nu este reală. Este reală, dar, parţială. Experimentăm o aşchie din adevărata Iubire.

Mai departe se află nivelul „focului”, al emoţiilor care articulează o realitate bazată pe acestea. Realitatea experimentabilă este una construită în jurul marilor emoţii „negative şi pozitive”: frica şi puterea de a o depăşi, pe care o numim curaj, echivalentul  „puterii personale”. Nenumăratele roluri şi personaje pe care le-am jucat în nenumărate vieţi ne-au făcut să experimentăm milioane de modulări ale energiei interioare, pe care le numim „emoţii”. Realitatea izvorăşte din acest dans al emoţiilor. Una dintre emoţiile fundamentale care articulează acest palier este vinovăţia. „Trebuie să fi greşit ceva dacă am fost alungaţi din paradis în aceste corpuri, în acest coşmar.” Aici se naşte diavolul, satana, ca polaritate întunecată şi vinovată de căderea noastră din paradis, menit să echilibreze existenţa ştearsă a unui dumnezeu străin. Amintirea Sinelui este departe. Jocul dualităţii atinge cele mai dramatice cote. Adevărul, iubirea şi libertatea pe care le experimentăm sunt la nivel emoţional.

Al patrulea nivel este cel al „aerului”, încă şi mai subtil decât celelalte. Este nivelul la care întreaga realitate este articulată de energiile minţii. Separarea ia cea mai rafinată formă căci devenim proprii noştri judecători. Aici se nasc sistemele morale, sistemele cunoaşterii prin analiză, sistemele de credinţă care alcătuiesc inima lumii în care trăim. Ego-ul atinge dezvoltarea sa maximă. Este nivelul la care nu mai experimentăm realitatea, ci o traducem în termenii filosofiei. O gândim. Este un nivel rafinat al al separării, dar este clădit încă pe convingerea că dumnezeu e in altă parte, că suntem vinovaţi, că există o forţă întunecată care ne împiedcă să ajungem la „EL”, şi că trebuie să existe cumva un judecător ale cărui graţii trebuie câştigate prin suferinţă. La acest nivel însă există şi salvarea, căci este nivelul inimii, la care putem alege între a gîndi realitatea şi a o simţi, între a o judeca şi a o accepta , între a ne fi frică şi avea încredere. Şi mai ales la care putem bascula între exterior şi interior, căci mintea ajunge la propriile sale limite şi începe să înţeleagă că trebuie să existe o altă realitate, ascunsă ei.

Apoi urmează cele trei niveluri pe care marile tradiţii le numesc „eterice” sau „spirituale”, în care dansul energiilor crează realităţi foarte interesante. Nu voi intra în amănunte, căci nu este locul lor aici, dar este important de pomenit felul în care jocul polarităţilor crează realitate.

La nivelul al cincilea, se joacă drama suferinţei (ca urmare a judecăţii de sine) versus bucurie a exprimării de sine. Mai jos am avut de făcut, pentru prima dată, o alegere: a gândi-a simţi, sau a judeca-a accepta. Sau, în alţi termeni, iubire-frică. Cei care au optat pentru a gândi, se vor scufunda în suferinţa judecării de sine. Cei care au ales simţirea, acceptarea (sau „iertarea” în terminologia creştină tradiţională) descoperă bucuria reîntâlnirii cu Sinele.

La nivelul următor, dansul polarităţilor continuă, din ce în ce mai subtil, dar şi mai dramatic diferit. Cei care au mers pe calea „a gândi-a judeca”, aici vor experimenta căutarea „mântuitorului”, un personaj din exterior care, după ce „a judecat”, „a condamnat la suferinţă”, acum vine să „ia asupra sa păcatele lumii”. La acelaşi nivel al realităţii, cei care au ales a simţi, a accepta, a avea încredere, vor avea marea revelaţie a conştientizării Sinelui. Este nivelul descoperirii Cristosului Interior, a uluitoarei aventuri a fiinţei, a faptului că Eu Sunt Acela pe care l-am căutat dintotdeauna, că mereu am fost, că acel dumnezeu indepărtat a fost aici tot timpul, doar că nu l-am putut simţi din pricina jocului cosmic pe care l-am jucat cu mine însumi. Mântuitorul exterior devine un mîntuitor interior, iar Adevărul redevine complet. Este nivelul la care apare vederea spirituală, sau în altă terminologie, deschiderea celui de-al treilea ochi, sau vederea în duh. Cunoaşterea nu mai este mentală, logică, cauză-efect, ci apare cunoaşterea spirituală, prin revelaţie, prin intuiţie. Este nivelul păcii şi al conştienţei că există ceva care ne uneşte pe toţi, dincolo de aparenţe. Este nivelul în care, uneori, poate fi experimentată toată durerea experienţei umane, în toată istoria ei, dar şi o imensă compasiune pentru Sine, căci El este acela care a trăit întreaga experienţă umană.

Mai există un singur nivel al experienţei umane, cel de-al şaptelea, pe care eu îl numesc nivelul lui Unu, căci este nivelul judecat”, „a condamnat la suferinţă”, acum vine să „ia asupra sa păcatele lumii”. La acelaşi nivel al realităţii, cei care au ales a simţi, a accepta, a avea încredere, vor avea marea revelaţie a conştientizării Sinelui. Este nivelul descoperirii Cristosului Interior, a uluitoarei aventuri a fiinţei, a faptului că Eu Sunt Acela pe care l-am căutat dintotdeauna, că mereu am fost, că acel dumnezeu indepărtat a fost aici tot timpul, doar că nu l-am putut simţi din pricina jocului cosmic pe care l-am jucat cu mine însumi.

Mântuitorul exterior devine un mîntuitor interior, iar Adevărul redevine complet. Este nivelul la care apare vederea spirituală, sau în altă terminologie, deschiderea celui de-al treilea ochi, sau vederea în duh. Cunoaşterea nu mai este mentală, logică, cauză-efect, ci apare cunoaşterea spirituală, prin revelaţie, prin intuiţie. Este nivelul păcii şi al conştienţei că există ceva care ne uneşte pe toţi, dincolo de aparenţe. Este nivelul în care, uneori, poate fi experimentată toată durerea experienţei umane, în toată istoria ei, dar şi o imensă compasiune pentru Sine, căci El este acela care a trăit întreaga experienţă umană la care Sinele se reuneşte cu partea sa umană, cu acea parte care a trecut prin toate experienţele tuturor încarnărilor şi care are conştienţa totală, deschisă şi clară a apartenenţei la Întreg. Ceea ce pentru unii, care au rămas pe calea gândirii, judecăţii şi analizei, pare un dumnezeu îndepărtat şi străin, pentru ceilalţi, care au ales altfel la nivelul inimii, devine propria lor fiinţă, propria lor esenţă. Este nivelul la care experimentăm realitatea uluitoare de a fi identici cu alti oameni, dar în acelaşi timp de a ne păstra propria identitate, foarte largă. Este nivelul Maestrului Interior despre care am mai scris aici undeva, este nivelul în care îi putem vedea pe ceilalţi, pierduţi în rolurile lor, în iluzie, şi putem simţi enorma compasiune care ne ne uneşte cu experienţele lor, ca şi cum ar fi ale noastre. Şi chiar sunt. Este nivelul ultim al experienţei umane încarnate, căci dincolo de acest nivel experienţa umană nu că este irelevantă, dar devine transparentă. Prezenţa „mea” este una cu prezenţa imanentă a tot ceea ce există într-o singură clipă, un singur moment, Acum. Este trăirea Christosului Interior.

Identificare şi eliberare

Privită în ansamblu, întreaga experienţă umană poate fi văzută sub aspectul identificării cu diferitele niveluri ale experienţei, şi, pe măsura dezvoltării capacităţii de a simţi din nou Adevărul, de eliberare din iluzie (sau „păcat” cum îl numesc unii J ) Acest extraordinar parcurs, această splendidă aventură a rătăcirii de Sine, pentru a ne regăsi transformaţi de experienţa umană conţine în sine toate poveştile umanităţii în ansamblu. Ei bine, umanitatea a parcurs acest drum. Timpurile transformării de conştiinţă despre care vorbeau misticii tuturor tradiţiilor a sosit. Umanitatea în ansamblul său este pregătită să descopere Adevărul, Iubirea, Libertatea interioară, cele adevărate, cele proprii Fiinţei, şi să depăşească vechea paradigmă marcată fundamental de polarităţile energiei. Nu mai este nevoie să creem realitate din jocul dinamic, din lupta contrariilor, căci am început să percepem unitatea lor. Încet încet, din ce în ce mai mulţi oameni trăiesc experienţa acestei unificări pe toate nivelurile. Materie-spirit, feminin-masculin, lumină-întuneric, interior-exterior,sus-jos,  a simţi-a gândi…. toate acestea devin din contrarii pereche, una. Este semnul conştiinţei lui Christos. Un Christos interior, viu, experimentabil, nu o imagine îngheţată în vechi ideologii. Nu Realitatea se modifică deci, ci percepţia ei, conştienţa asupra acelei Realităţi. Experienţa face evidente unitatea polarităţilor care au articulat un timp atât de îndelungat paradigma umană. În starea de conştiinţă christică devine experimentabilă direct apartenenţa dualităţilor la o singură realitate. Devine evident faptul că masculinul şi femininul, spiritul şi materia, lumina şi întunericul nu sunt decât polarităţi diferite ale ACELEIAŞI energii. În plus, apare clar modul în care noi înşine suntem aceia care au creat aceste niveluri de experiementare a realităţii. Odată cu conştienţa noastră dobândim capacitatea de A ALEGE modul de articulare a propriei noastre realităţi. Este redescoperirea atributului divin al Creatorului conştient.

Atâta vreme cât rămânem în paradigma bi-polară, realitatea noastră se va articula conform acesteia, iar noi ne vom identifica cu una sau cucealaltă dintre polarităţi, pentru a „lupta” împotriva celeilalte. Asta s-a întâmplat. Am luptat împotriva unor aspecte pe care le vânam „în exterior”, fără să ne dăm seama că ceea ce vânăm de fapt sunt aspecte ale propriei noastre fiinţe, ale propriei noastre creaţii. Ne vânam pe noi înşine, într-o luptă interioară, schizoidă, din care provine întreaga noastră suferinţă lăuntrică. Momentul eliberării din această iluzie, este o eliberare de sub aripa suferinţei, căci orice luptă încetează.

În Respiraţia Inimii, procesul eliberării de perspectiva bi-polară asupra realităţii experimentabile, urmează cele şapte niveluri fundamentale de experienţă umană. Este un parcurs pe care noi l-am numit „ruperea sigiliilor” sau „eliberarea de cele 7 tabu+uri”. De remarcat aici că „cele 7 sigilii ale iluziei” sunt cunoscute în mai multe tradiţii mistice ale lumii, dar cele mai importante sunt cea egipteană şi iudeo-creştină, moştenite de şcolile de mistere europene de-a lungul timpului. Numele şi reprezentările acestui proces au fost diferite, dar toate vorbesc despre aceeaşi realitate. Important este un singur lucru: experienţa directă a acestor niveluri şi reunificarea Fiinţei în ceea ce, aici, numesc starea de conştiinţă a Christosului Interior.

Ruperea sigiliilor şi eliberarea de tabu-uri

Primul nivel este, spuneam cel al identificării totale cu corpul. Tabu-ul care intervine este cel al separării totale faţă de marele rest. Prăbuşirea acestui tabu ne conduce către experimentarea directă a unităţii cu tot ceea ce există. Descoperim că n-am fost, de fapt, niciodată separaţi de Spirit, că a fost o iluzie. Baza acestei trăiri se articulează în jurul evidenţei experimentate direct, că partea cea mai densă a Fiinţei noastre este CORPUL şi că acesta face parte integrantă din realitatea spirituală, că este propria noastră Creaţie. Dacă vreme de milenii umanitatea a negat corpul crezând că este o piedică în calea „spirituală” către îndepărtatul dumnezeu-spirit, acum devine evident pentru cel care experimentează, faptul că realitatea corporală este o experienţă spirituală. Nu am fost alungaţi dintr-un rai spiritual pentru a fi condamnaţi la experienţa corpului, ci am ales această experienţă. Mitul paradisului pierdut se spulberă. Un tabu s-a prăbuşit.

Al doilea nivel, la care realitatea se experimentează din perspectiva energiilor vitale, este nivelul multiplelor roluri pe care le-am creat de-a lungul lungii noastre experienţe. Ne-am întrebat cine suntem de fapt, iar căutarea identităţii noastre a creat aceste nenumărate identităţi pe care le-a luat Sinele aflat în experienţa umană. Aceste personalităţi succesive le putem numi „sine” cu s mic. Nu ne mai aducem aminte Cine suntem, ci atunci devenim mereu „cineva”. Mitul care se prăbuşeşte aici este acela că suntem „cineva”. Experimentând acest nivel înţelegem dintr-o dată că toate formele pe care le-am luat vreodată, toate personalităţile pe care le-am jucat, n-au fost decât roluri, iar ceea ce suntem este mai curând Ceva, decât Cineva. Mitul că suntem cineva anume se spulberă. Un alt tabu s-a prăbuşit.

Al treilea nivel de separare, cel al emoţiilor fundamentale, al fricii, al întunericului, al curajului şi al puterii. Vasăzică am fost rupţi din paradis, din marele Unu, şi aruncaţi în corp, am fost condamnaţi să devenim „cineva” anume. Aceasta este mitul. „Cu siguranţă există un vinovat pentru asta, căci bunul dumnezeu n-ar fi făcut această faptă abominabilă. Cineva ne-a ispitit! (Observaţi cum se naşte frica.) Şarpele, diavolul, Satan. Cel Rău! (Polaritate: celui bun i se opune cel rău. Luminii, întunericul.)” Nivelul marilor emoţii umane este experimentarea realităţii din perspectiva fricii şi a înfrângerii frici. Puterea personală este capacitatea de a trece dincolo de frică. Mitul care se prăbuşeşte aici este cel al Diavolului. Am crezut că cineva anume, un principiu contrar sursei – care e bună! – ne-a făcut să cădem în această experienţă a umanului. După ce am descoperit că de fapt, nu a existat niciodată o separare, după cum nu au existat cu adevărat nici rolurile pe care le-am jucat, căci nu au fost decât roluri, nici vinovatul, diavolul, nu a existat cu adevărat. Mitul că există un alt întuneric, cel rău, undeva, în afara noastră, se spulberă. Noi suntem aceia care am creat această iluzie. Un alt tabu s-a prăbuşit.

Al patrulea nivel este unul foarte rafinat. Este nivelul minţii şi al judecăţii. Este nivelul pe care, de fapt, ne judecm pe noi înşine. „Dacă toate acestea s-au petrecut, dacă am fost lungaţi din rai în experienţa umană, dacă bunul dumnezeu ne-a lăsat pe mâna celui rău şi al ispitei, înseamnă că ne.am lăsat ispitiţi, că suntem vinovaţi! Căci dumnezeu nu greşeşte niciodată.” Acesta este mitul şi realitatea pe care a experimentat-o umanitatea la acest nivel al experienţei. Este Păcatul! Judecata. Este nivelul în care ne judecăm pe noi înşine şi, de fapt, judecăm întreaga realitate. A judeca, aici, înseamnă a despărţi în polarităţi cu ajutorul instrumentului gândirii. La acest nivel, al minţii logice, al minţii care discriminează, se crează toate polarităţile, ale tuturor nivelurilor. Întreaga realitate devine una a judecăţii. La acest nivel se referă isus când spune „să nu judeci”. Adică să nu desparţi în bine-rău etc. Atunci când ajungem să experimentăm adevărul acestui nivel de experienţă, descoperim alternativa la „a judeca”: a simţi. Este realitatea inimii, versus realitatea minţii. Este punctul în care ne dăm seama nu numai că nu am fost niciodată despărţiţi de Unu cu adevărat, nu numai că nu suntem cineva anume ci mai curând Ceva, nu numai că există vreo ispită care să fi provocat toate acestea, dar, mai mult decât atât, că noi suntem aceia care, prin „judecarea” realităţii şi a experienţei, am creat experienţa. Un alt tabu s-a prăbuşit.

Nivelul al cincilea al iluziei este cel al ispăşirii vinovăţiei prin suferinţă. Mitul continuă: „am fost izgoniţi, am fost condamnaţi la cădere în stara umană, pentru că am fost ispitiţi de cel rău. Suntem vinovaţi şi întreaga lume este vinovată, starea umanităţii este păcatul. (judecata) Trebuie să ispăşim această vină, prin suferinţă. De aceea întreaga umanitate trăieşte în suferinţă, pentru ca să ne putem mântui.” Tabu-ul este cel al suferinţei şi implică faptul că suferinţa este inerentă stării noastre. Trăirea experienţei de conştiinţă extinsă a acestui nivel conduce la descoperirea faptului că nu suntem condamnaţi la suferinţă. Ba dimpotrivă, descoperind că nu am fost niciodată separaţi, că dansul rolurilor noastre nu a fost decât o experienţă, descoperind că nu există un „cel rău” şi că judecata nu a fost decât propriul nostru mod de a crea realitate, creşte din noi o bucurie imensă. Este bucuria eliberării de toate aceste trepte ale unei mitologii care ne-a închis în noi înşine. Eliberarea implică bucuria de ane descoperi pe noi înşine, în adevărata noastră natură. Iar bucuria este intrinsecă exprimării libere a ceea ce suntem, dincolo de orice tabu-uri. De aceea, acest nivel îl mai numim „al creaţiei” sau „al bucuriei”. Este bucuria de a fi, în sfârşit, noi înşine, fiinţe eliberate din labirinturile stricte ale minţii, ale judecăţii de sine, ale căutării veşnice în exterior. Nu mai suntem „cei condamnaţi” la experienţa umană, ci aceia care descoperă bucuria de a fi umani, de a trăi în corp, nebunia recunoaşterii că noi înşine ne-am oferit această uluitoare şi transformatoare experienţă. Un alt tabu s-a prăbuşit.

Nivelul al şaselea al iluziei este cel al ieşirii din suferinţă prin Mântuitor. Un Mântuitor exterior desigur, care este diferit de noi şi care va veni, în bunătatea lui şi ne va salva. Nu, nu ne vom salva singuri, căci suntem prea mici, prea slabi, prea supuşi stării noastre nefericite, marcate de separare, roluri, diavol, de judecată şi de suferinţă, pentru a nu avea nevoie de cineva din afara noastră, de un trimis al domnului, pentru a ne salva. Acesta este mitul, tabu-ul. La nivelul experienţei de conştiinţă extinsă, după ce am integrat bucuria de a deveni noi înşine, după revelaţia naturii noastre de fiinţe spirituale care şi-au oferit experienţa umană, exersând capacităţile noastre de creaţie directă a realităţii, trăim revelaţia imensă că noi înşine suntem Acela pe care l-am aşteptat dintotdeauna săvină să ne salveze. Mântuitorul este un nivel al propriei noastre conştiinţe, un nivel colectiv deja, în care întrezărim faptul că există un singur Mântuitor cumva, pentru noi toţi, care este, în acelaşi timp, personal şi transpersonal. Deja cuvintele devin impotente în a descrie cu acurateţe acest nivel al trăirii interioare. Este nivelul vederii spirituale, al vederii în duh, sau al vederii celui de-al treilea ochi, în altă terminologie. Un alt tabu s-a prăbuşit, pentru a face loc unei experienţe care depăşeşte orice imaginaţie a personalităţii noastre ordinare.


Al şaptelea nivel, din perspectiva mitului, este nivelul lui dumnezeu exterior, care ne primeşte înapoi în împărăţia lui, pe noi, cei care am fost alungaţi în urma păcatului, am trecut prin incercări, am fost ispitiţi, judecaţi şi în cele din urmă mântuiţi prin intervenţia norocoasă a fiului lui dumnezeu, cel care a luat formă umană şi s-a sacrificat pe sine ca să ne salveze. Noi nu trebuie să facem nimic în această mitologie, procesul salvării şi întoarcerii la divinitate este unul care nu depinde de noi. N-avem decât să ne lăsăm salvaţi. Asa cum am fost aruncati din paradis fara ca noi sa avem vreo contribuţie la aceasta, tot aşa com fi primiţi înapoi, prin mila nesfârşită a domnului.  Diferite mitologii spirituale au oferit diferite imagerii ataşate acestei reîntoarceri în paradis. Fiecare tradiţie îşi imaginează reuniunea cu dumnezeu, după mântuire, cum poate. Toate aceste imagerii reflectă cultura şi identificările din care provin. Musulmanii văd acolo lanuri de fecioare despletite, orientalii văd doar nirvana, adică o retrăire a supei primordiale a conştiinţei, nediferenţiate, fără nici o identitate. Despre viziunea creştină asupra raiului nu e cazul să mai insist. Important aici este faptul că fiecare dintre aceste imagerii nu sunt decât proiecţii mentale. Fiecare îşi imaginează că acolo va primi ceea ce n-are aici. Unii cunoaştere, alţii fecioare despletite. Creem divinitatea dupa chipul şi asemănarea noastră. Aceste proiecţii izvorâte din spaţiul mental nu au nici o legătură cu natura reală a fiinţei, şi sunt posibile doar în lipsa trăirii autentice a stării de conştiinţă extinsă. Când trăim acest nivel al experienţei, toată această imagerie se prăbuşeşte în faţa Adevărului trăit. Nu este nimeni acolo, doar noi înşine, în toată splendoarea realizată a propriei Fiinţe, a propriului Sine. Este starea Christică, sau, cu alte cuvinte trăirea Christosului interior. Ultimul tabu, cel al dumnezeului exterior se prăbuşeşte. Noi înşine suntem aceia care au creat toate acestea, întreaga experienţă a încarnării, timp de mii şi mii de cicluri de viaţă, de la prima separare şi până în acest moment fabulos al Realizării.

Realizarea Adevărului şi eliberarea de identitate

Timp de milenii, oamenii care au trăit această realizare asupra propriului Sine nu au fost mulţi. Dar au fost suficienţi pentru ca trăirea de către ei a Adevărului să deschidă, încetul cu încetul, porţile conştiinţei întregii umanităţi. Până la Jeshua, sau Isus, aşa cum îl numeşte tradiţia ordodoxă, această trăire a putut fi realizată numai în unele momente de graţie. Au exista mari maeştrii care au avut, în întreaga lor viaţă încarnată, o singură trăire de acest fel. Un moment de iluminare. De foarte multe ori, întregi sisteme mistice au fost clădite pe un singur asemenea moment de iluminare. Umanitatea căuta căi şi strategii pentru ca şi alţi oameni să poată trăi Adevărul. Se întâmpla rar ca acest adevăr să poată fi trăit şi de discipolii acestor mari maeştri, şi atunci părea că trăirea nu are legătură cu practicile propriu-zise. Jeshua sau Isus a marcat o cotitură excepţională în istoria spirituală a umanităţii. Pentru el, experienţa acestei stări de realizare a Sinelui, de uniune cu cele mai rafinate niveluri ale conştiinţei, nu a durat doar o clipă. Starea de completitudine a survenit de multe ori în timpul vieţii sale încarnate. A fost un moment e cotitură extraordinar, căci trăirea acestui nivel al conştiinţei în stare încarnată devenea pentru prima dată posibilă, în întreaga Creaţie, la acest nivel de densitate a experienţei. Divinitatea care cobora în adâncimea celei mai dense zone a Creaţiei, devenea conştientă de Sine, de adevărata sa identitate, dincolo de orice identitate. Pentru prima dată, un om aflat în corp putea menţine conştienţa identităţii cu „Tatăl”. Şi asta a schimbat totul. Din acel moment, de fapt, numărătoare inversă a început pentru întreaga umanitate. O numărătoare inversă care a durat 2000 de ani. Ceea ce se petrece în zilele noastre, marea transformare de conştiinţă, este posibilă pentru că Jeshua omul a trăit natura sa de Christos, de uniune cu tot ceea ce există. Şi acest lucru a deschis calea întregii umanităţi. În acest sens, Jeshua-Isus a fost acela care plantat seminţele acestei transformări interioare extraordinare care se petrece acum în conştiinţa umanităţii.

Realizarea Adevărului interior este depăşirea tuturor identificărilor, tuturor rolurilor pe care le-am jucat vreodată, în lunga istorie a experienţei noastre umane, şi care, toate, locuiesc în stare latentă în interiorul nostru, sub forma unor conţinututuri ale conştiinţei. Aceste personaje interioare nu au murit nicicând. Ba dimpotrivă, ele se hrănesc cu energia creatorilor care suntem, atâta vreme cât conştienţa noastră rătăceşte în spaţiul interior, necentrată. Singura cale de a le aduce acasă este conştienţa armonică, a stării pe care, în Respiraţia Inimii o numim Zero sau Acasa.

Aceasta este marea poartă interioară care conduce către trăirea stării de uniune interioară în care toate aspectele fiinţei noastre se dizolvă în conştienţa unitară a Fiinţei complete care suntem. Această Fiinţă completă are conştienţa identităţii sale unice şi în acelaşi timp conştienţa apartenenţei la Întregul Creaţiei. „Eu şi Tatăl, una suntem”. Uman şi divin, trup, minte şi spirit.

Un fel de Epilog

Călătoria Inimii este călătoria Sufletului aflat în experienţa umană, călătoria de la conştienţa separării de Întreg, la cea a identităţii cu Întregul. Pare o călătorie lungă, dar în Zero, timpul liniar nu există. Totul se petrece ACUM. Această percepţie schimbă totul. Modul în care ne privim pe noi înşine şi lumea în care trăim. Această transformare interioară de  identitate şi de percepţie o puteţi numi Înviere. Trecerea conştienţei în altă dimensiune. Se petrece, desigur, la nivelul Inimii, aşa cum spunea Jeshua, căci Inima este spaţiul de interferenţă a diferitelor niveluri de conştiinţă, densitate şi experienţă ale Fiinţei. Fiecare dintre voi poartă cu sine această mare poartă şi fiecare poate trece prin ea, în clipa în care face alegerea conştientă de a judeca mai puţin realitatea şi mai curând de a o simţi. În acest fel, fiecare fiinţă umană îl poartă în interiorul său pe Christos, ca stare de conştiinţă şi conştienţă. Christos este fiecare dintre noi, căci fiecare poartă în sine potenţialul marii transformări pe care unii o numesc iluminare, dar al cărei nume originar a fost Înviere. A Învia înseamnă a recupera conştienţa fiinţei divine, a îngerului care a ales cândva experienţa densităţii şi care acum, în aceste vremuri, se trezeşte din iluzie.

Aceasta este prima parte a articolului despre Christosul Interior. Se dedică tuturor exploratorilor conştiinţei care simt că dincolo de ritualismul obosit al sărbătorilor pascale, dincolo de imaginea plină de suferinţă a lui Isus pe cruce, dincolo de toate textele pline de explicaţii teologice savante, Adevărul despre Christos poate fi trăit în mod direct. Isus este Omul care a descoperit despre el însuşi că este Calea, Adevărul şi Viaţa ştiind că fiecare om de pe această planetă va descoperi acest lucru într-o bună zi. „Dacă vrei să Mă găseşti”, zicea, „caută-Mă în inima ta şi voi fi acolo”. Despre asta e vorba.

Horia Francisc - Țurcanu




Comentarii mai vechi (48)

Si care este scopul si durata vizitei pe Tera, sa ajungem precum IIsus christos ? Radu în 13.04.2012

nu pot sa comentez la un asemenea articol decat prin aceste cuvinte ale lui tanarului Jeff Foster: "Your deepest longing has already been fulfilled, and you were the last to know. Everything you have ever longed for is already present, here and now - which is the last place you'd ever look. The miracle to end all miracles is happening, and it is this moment exactly as it is. Yes - this, this is the grace. Every breath. Each sensation. Every sound. That which has already been allowed in. That which cannot be blocked out. Even pain, even boredom, even despair, all those unwanted and unloved waves of human experience, are finally allowed to flood into the space where 'you' are not, and have never been. And the paradox is this: none of it can touch you anymore, not even the greatest pain. And yet, and yet, you experience all of it, you feel it all more intensely than ever before, unable to block it out anymore, unable to turn away. Who would turn away, and from what? This is life in its fullness, no holds barred. So what is left but simple gratitude? Gratitude for the fact that anything has ever happened at all. And if nothing ever happens again, know this, dear friend - you have been here to witness the miracle of life. You have known it. Tasted it. Felt it. Seen it. The reflection of a waning moon in a car window. The taste of still water. The fragrance of cotton. The silent depths of meditation. The fierce intensity of fear. Your grandmother's bones. It has been enough. Oh, it has been more than enough. It has been too much, in fact. Too much grace. And so the separate self turned away from it, and looked for more, seeking a future that never came, and cannot come. You've only been seeking yourself. Awe and wonder, my friend. Awe and wonder." Stefan în 04.05.2012

Ma intreb, oare se poate pune tacerea intr-o forma transmisibila pe internet? :) Pentru ca imi vine sa raspund la ce am citit, dar nu prin cuvinte. Ma bucur foarte mult ca v-ati hotarat sa faceti asa de curand un workshop nou, in care respiratia constienta e instrumentul principal! Mihaela R în 14.04.2012

Cum ştii că afirmaţiile tale sunt adevărul? Ai un argument valid în sprijinul convingerii tale că NU facem parte din tot? Oare cum ar putea trăi o fiinţă care NU ar face parte din tot? Oare a dovedit cineva, "prin fapte" că Dumnezeu există?....hmmmmmmm, ce ne facem? P.s. specific că nu ţin să polemizez şi, personal, nu cred că e important să răspunzi aici, pe site; întrebările mele sunt doar priviri îndreptate spre oglindă, din alt unghi decât cel din care o priveşti de obicei.....poate, poate....))) am vorbit! Teodora în 15.04.2012

Au trecut doua saptamani de cand am trait si...am vorbit. Si de atunci stiu. Respir. Traiesc. Sunt. Atat. Iulia în 15.04.2012

IIsus a dovedit ca exista Dumnezeu.Se pare ca nu intelegi intrebarile sau nu vrei, te rog citeste cu atentie!Noi facem marte din tot doar chimic, dak am face parte din tot cum spui tu am putea face multe.Noi avem suflarea Dumnezeiasca in noi de la dumnezeu dar asta nu inseamna ca vom ajunge ''D-zeu".Daca spui ca facem parte din tot de ce nu dovedeste nimeni ? Asta nu inseamna limitare dak nu dovedeste nimeni prin fapte ? Hristos a inviat. Radu în 15.04.2012

Adevărat a înviat! Da, recunosc că nu prea înţeleg aceste întrebări.:) Când pui o linguriţă de vin într-un pahar cu apă, cum îl separi apoi de ea? cu cât din apă se amestecă vinul şi cu cât nu?:) Ca să închei, îl citez pe henry ford, care spunea "şi dacă crezi că poţi face un lucru şi dacă crezi că nu poţi să-l faci, ai dreptate"....orice ai crede, pentru tine aşa este! Teodora în 15.04.2012

draga teodora, nu e nimic de inteles in intrebari. doar adulmeca energia din spatele lor. apoi spune-mi ce simti. :) h agnis în 16.04.2012

:) De data asta am tacut in tribuna, dar recunosc: am pertipriuri :) Raluca L în 17.04.2012

Bravo,ma bucur )))Nu raspude nimeni pt. k si-au dat seama k spun adevarul. Radu în 18.04.2012

Si pana la urma care este scopul cu constiinta extinsa ? Ce facem cu ea dak e doar in mintea noastra? As putea si yo sa-mi imaginez ca fac o minune si sa o simt , dar dak nu este ceva real degeaba ! Cum sti ca chiar vb. cu universul ,etc. daca nu se intimpla ceva real? Si yo as putea simti multe ,dar oare nu vorbesc doar cu mine ,adik imaginatie ? Radu în 16.04.2012

draga agnis, am vazut capcana şi am intrat intenţionat în ea, pur şi simplu să văd ce turnură iau lucrurile; "aroma" energiei din spatele întrebărilor era inconfundabilă! nu am intrat în poveste...povestea se spunea singură....eram doar "băiat de mingi", ca la tenis. game over! cât despre călăuzirea bisericii, prefer să nu comentez...:) teodora în 16.04.2012

ah teodora! probabil ca astrele te "calauzesc" :) catre experientze glumetze zilele astea. ai nimerit intr-un spatiu la care ma uitam cu atentie. pur si simplu, eram curios cine, cand, cum ii va raspunde lui danezu, din sutele de vizitatori avizati ai calatoriei inimii. nimeni. si pana la urma ... teodora! :) dincolo de aspectele de un umor implicit si cosmic, exista, ca intotdeauna, si o parte foarte interesanta a "intamplarii". tensiunile se acumuleaza in constiinta. indentificarile devin din ce in ce mai dramatice. cei mentali, devin si mai mentali, cei suferinzi, si mai suferinti, cei care simt, si mai simtitori. "celui care are i se va mai da, celui care nu are, i se va lua si ceea ce are" (cunosti teologi care sa aiba o explicatie pentru aceasta afirmatie a lui brother jey?) criza interioara devine din ce in ce mai acuta. oamenii se refugiaza, cu fricile, proiectiile lor, cu solutiile lor vechi, in sisteme pe care le cunosc, exterioare si care, cred ei, raman stabile in fata furtunii interioare. just an illusion! :) nu e decat tensiunea maxima dinaintea ruperii. interiorul sistemului se reorganizeaza prin "criza". la asta eram atat de atent. pana la urma, orice cuvant, orice atitudine, orice ai spune sau face, VORBESTE DESPRE CEEA CE CREZI CA ESTI. exercitiul interesant aici ar fi sa arunci o privire in spatele cuvintelor. acolo e o poveste interesanta si, vai, atat de comuna. uite ca mi-a venit o idee pentru urmatorul articol! te imbratisez, mr. a agnis în 16.04.2012

draga danezule, sincer, ma mir ca cineva a cazut in capcana de a-ti raspunde la niste intrebari la care iti raspunzi singur. astepti parerile celorlalti pentru ca ceea ce emiti sunt doar pareri. opinii. calatoria inimii este un spatiu dedicat celor care au o experienta personala a starilor de constiinta extinsa. o experienta nu are nevoie de alta validare. este un adevar subiectiv. cand exista experienta personala nu ai nevoie de nimeni sa te calauzeasca, caci percepi faptul ca nu exista o destinatie catre care sa te indrepti, si nici nimic de facut. daca simti nevoia de calauzire, e o idee buna sa te duci la biserica. ea se ocupa cu asta, pentru aceia care simt aceasta nevoie, de calauzire. ceea ce scriu nu tinde sa calauzeasca pe nimeni, nici sa ingradeasca vreo traire. ba dimpotriva, cum spuneam este un spatiu destinat exprimarii celor care isi descopera libertatea interioara. un raspuns mai complet gasesti aici http://www.calatoriainimii.net/2011/02/formele-transformarii-interioare-adevar-iubire-libertate/ agnis în 16.04.2012

Sa presupunem ca ai dreptate ,atunci de ce e lumea asa limitata? Oare nu putem face mai multe decit sa vorbim ?Chiar dak facem parte din tot , etc. tot trebuie sa ne calauzeasca cineva k altfel nu am sti ce sa facem si incotro sa ne indreptam ,etc.Noi nu putem face ce vrem de capul nostru ,nu putem sa ne bagam peste alti , de aceea exista Biserica. Radu în 15.04.2012

Este deosebit de greu sa reusim, prin intermediul cuvintelor, care sunt instrumente ale gandirii, si care au numeroase limitari semnatice, sa exprimam bogatia de sensuri a experientelor, in integralitatea lor. Si totusi, parcurgand aceste articole de pe site, pot spune ca le-am simtit mai mult decat le-am citit. E o puternica incarcatura energetica in spatele cuvintelor si va multumesc, Horia si Elena, pentru tot ceea ce faceti. Maria în 15.04.2012

Ce este nevoie "să facem"? Dincolo de cuvinte. Dincolo de zbucium. Tăcere, prezenţă, acceptare. A fi. Dacă ai nevoie de Biserică pentru a "nu te băga peste alţii" sau a nu face "ce vrei, de capul tău", Biserica există. Şi călăuzeşte..... Teodora în 16.04.2012

Din infinitatea de trairi pe care le putem trai in fiecare clipa ne limitam doar la cateva care necesita validate nu inteleg cand si de ce am ales asta.Un articol incredibil dar cred ca a citi fara a fi trait experienta e cam inutil , e placut ca cineva poate pune in cuvinte experientele e ceva admirabil si de ajutor. Lumea e plina de experiente inemaginabile fiecare clipa poate poate fi ca o vacanta extraordinara si luxuoasa de fiecare data cand bate vantul e suficiet sa iau o gura de aer si ma simt cel mai rasfatat si iubit om de pe lume si toate acestea erau aici dintodeauna imi lipsea doar "decodorul".Cand am inteles ca traiesc intr-o Imparatie plina cu detoate pur si simplu m-am oprit si am inceput sa gust si am realizat ca toate nemultumirile erau cauzate pur si simplu de fugareala de experiente date de afirmari intelectuale materiale sociale toate niste iluzii doar simboluri.Iar pentru radu: starea de constiinta extinsa e defapt starea naturala a fiintei cu ea viata e viata pana acum ai fost mort amortit un pion in jocul altora.In starea de constiinta extinsa viata are arome si nuante noi si nelimitate iti vei dori doar sa te trezesti dimineata si restul va veni de la sine sau mai bine zis din sine. eu în 26.04.2012

multumesc, mr. doggy, pentru calitatea impartasirii tale. pentru asta e facuta calatoria inimii, siteul, pentru impartasirea propriilor experiente. multumesc inca odata, horia turcanu agnis în 27.04.2012

Mi se pare minunat tot ce am aflat despre călătoria inimii, despre esenţa noastră divină. Doresc să experimentez!Aş dori detalii pt. 28-29 aprilie, legate de cost,de locul seminarului, vă mulţumesc! Palade Mariana în 12.04.2012

Mersi pentru postare. Am sa mai revin la ea. Andrei O. în 13.04.2012

De unde ştim cine, unde a ajuns? De unde ştim ce este real şi ce este imaginar? În momentul în care facem afirmaţii de acest gen, nu judecăm? Atunci când judecăm, nu ucidem experienţa? Nu aştept răspunsuri la întrebările de mai sus....răspunsurile ar fi tot limitări; Calea, Adevarul şi Viaţa sunt nemărginte. Explorarea continuă, în inima mea, în inima Lui Teodora în 14.04.2012

Stim ce este real si ce imaginar ,pentru ca IIsus a facut fapte si minuni reale ,nu doar vorbe. Dar cum puteti dovedi ca facem parte din tot ,etc.?? Trebuie doar prin fapte , minuni reale si nimic imaginar ,altfel ar fi doar LIMITARI . Degeaba simti ca facem parte din tot, etc. ,daca nu poti sa o dovedesti, e echivalentul cu nimic.Asa si yo pot sa spun multe dar trebuie si dovedit, precum IIsus .A spune adevarul nu inseamna a judeca. Radu în 14.04.2012

Se spune pe sait ca noi suntem de fapt Hristos , ca suntem una cu universul ,etc. Si ca putem ajunge ca "Dumnezeu" prin meditatie , ceea ce nu a ajuns nimeni niciodata.Nu este indeajuns sa simti k facem parte din tot,k asta as putea simti si eu mereu, nu numai la workshop,ar trebui sa devenim "D-zeu" nu doar sa simtim asta ,ceea ce e imposibil.Eu va recomand mai intii sa cititi si Biblia .A simti k facem parte din tot e echivalentul cu nimic,si yo mi-as putea imagina si simti k fac parte din tot dar este imposibil sa comunici cu el cu adevarat,etc.Noi ar trebui sa comunicam cu universul ,etc. nu numai sa ne imaginam asta!!!Paste fericit.Astept parerile voastre. Radu în 14.04.2012

.....))) Teodora în 23.04.2012

Dacă mi-ai da acea putere, să-mi zidesc lumile mele… O da, eu am uitat! Puterea asta Tu mi-ai dat! Dacă mi-ai da multă iubire, nimic nu Ți-aș mai cere…. O da, am și uitat că din iubire m-Ai creat! Dacă mi-ai da înțelepciune aș ști tot timpul ce e bine și nu Te-aș mai supăra cu deșarta ruga mea. O Doamne, de ce am uitat că toate Tu mi-ai arătat?! Dacă pace Tu mi-ai da, nimic n-aș mai căuta și viața eu aș accepta, ca fiind o lecție a mea. O Doamne, ce onoare mi-ai dat Când la viață m-ai chemat și cât ai crezut în mine să-mi dai drumul de la Tine Să umblu singură prin lume Să ajung să simt ce-i rău, ce-i bine. Să văd frumosul și urâtul Și să-i cunosc Începutul. O Doamne, cât m-ai iubit când la viață m-ai trimis. Și când zbuciumul l-ai lăsat să-mi fie o vreme împărat. Doamne, Tu ești așa bogat….. De ce de mine ai uitat?! O da, m-am încurcat…….. Eu sunt cea ce S-a uitat! Crista în 18.05.2012

Mersi ana ai mare dreptate si adevar in toate . jony în 01.11.2012

draga Horia, lumea e rea ? Eu ti-am declarat "iubire" cu toata responsabilitatea...si cred ca sunt multi ca mine... De ce-ai uitat de noi !? anca în 27.08.2012

Draga Ana, nu vreau sa ma bag in discutie dar nu ma pot abtine sa nu remarc fervoarea usor fanatica cu care tu aperi punctul de vedere al bisericii, negand oricare alte puncete de vedere in ceea ce priveste viata, realitatea, divinitatea si miliardele de suflete de pe planete asta care fiecare are o perceptie diferita asupra realitatii. Mie asta nu-mi suna a libertate absoluta si neconditionata. Tu oferi lucrurile astea? "LIbertateaq este gratuita, DACA citesti biblia". Pai draga sora, daca e libertate, nu mai incape nici un "DACA". Si nu e nimeni in masura sa faca discrimniare intre ce e bun si ce e rau pentru cineva, nimeni nu cred ca ar trebui sa aiba arogantza de a se baga intre un om si viata lui, destinul lui si felul in care universul, divinitatea se manifesta prin acel om, nici tu, nici biserica, si nici macar Iisus. Deci te rog observa-ti propria iluzie pe care ti-o creezei, observa dublul standard pe care il practici. Stefan în 29.08.2012

Draga Ana, ma bucur foarte mult ca tu ti-ai gasit libertatea prin Biserica si Biblie. Eu iti respect experienta ta si alegerea ta si iti multumesc ca impartasesti experienta ta. Dar experienta ta nu este singurul Adevar sau singura cale catre adevar. Eu nu am citit nicodata biblia, si cu toate astea am gasit libertatea si uniunea cu tot ce exista, Pamant, Natura, Dumnezeu ...... cu ajutorul starilor de constiinta extinsa prin respiratia holotropica. L-am intalnit si l-am primit cu inima deschisa pe Isus, care m-a ghidat pe drumul meu. Evident Respiratia Holotropica nu este singura cale de a ajunge in astfel de stari si in comuniune cu Dumnezeu ...... cred ca in ziua de azi sunt incredibil de multe metode care te aduc in acelasi loc, si fiecare trebuie respectata si acceptata; cred ca tocmai asta e frumusetea, aceasta diversitate, si fiecare e liber sa aleaga ce rezoneaza cel mai mult cu el :) Eu nu cred ca trebuie respectate anumite reguli/porunci ca sa ajungi la Dumnezeu ..... pana la urma regulile au fost interpretate si scrise de oameni, asa cum au putut ei percepe la vremea respectiva cuvintele lui Dumnezeu. Iar referitor la bani :), fac si ei parte din viata noastra ca multe altele. Din pacate inca nu am ajuns in momentul in care sa ne putem hrani doar cu aer si apa sau sa dormim sub frumosul cer albastru. Pana nu ajungem acolo :), trebuie sa mancam, sa avem un acoperis sub care sa stam ..... si toate astea costa. Daca tu ai gasit o metoda prin care sa traiesti fara bani, in lumea de azi, te rog sa o impartasesti. Libertatea e gratis! asta e sigur, dar poate uenori, pentru anumite persoane, este nevoie de un vehicul sa ajungi sa gasesti acea libertate, si acel vehicul poate sa fie sub forma unui WS de respiratie holotropica, o calatorie initiatica, o calatorie shamanica, o slujba la biserica, etc. Diana în 30.08.2012

Pentru simplu fapt ca existam inseamna ca avem o constiinta extinsa si libertate. Nu ne trebuie nici un fel de exercitiu sau vehicul special, pentru a fi noi insine. Simplu fapt ca constientizam asta , avem o constiinta extinsa si vesnica . Cine nu este de acord cu asta sau isi impune alta cale inventata de altcineva ,DECAT CE A LUI HRISTOS inseamna ca nu este cu Dumnezeu cel adevarat . Daca ai sa citesti biblia ai sa ai alta parere despre Dumnezeu si despre constiinta extinsa . Regulile/poruncile au fost date de IIsus Hristos special pentru noi oamenii si pentru viata vesnica ce va sa vina ,pentru ca de acea a venit pe pamant , pentru a instaura noua lege si pentru iertarea pacatelor sau pacatul lui Adam .Daca ai sa citesti biblia ai sa intelegi mult mai bine chestiile astea. De atunci nu mai exista reincarnare ,cum scrie pe site ,exista doar viata vesnica .IIsus a mai spus : ,,Eu sunt calea adevarul si viata , nimeni nu ajunge la tatal decat prin mine". Anca cum poti sa spui ca ati uitat de iubire , iubirea trebuie sa fie vesnica si neconditionata , probabil ca de aceea viata ta si celor ca tine este complicata. Iubirea ta si a celor ca tine inseamna ca este in functie de cati bani ai, eu iti spun din propia experienta ca iubirea si libertatea nu se cumpara ci trebuie s-o avem permanent in noi orice sa-r intampla .Unde este iubire asdevarata si curata este si Dumnezeu . Stefan , valorile si prioritatile doar Dumnezeu ni le poate da pentru ca viata nu este a noastra . Este a lui Dumnezeu . Dumnezeu nu judeca , iti spune doar ce este bine sa faci ,daca nu mai asculti de Dumnezeu inseamna ca nu mai esti cu Dumnezeu de aceas viata ta pare complicata si de acea ma rog pentru cei ca tine .Daca ai cauta calea lui Hristos din biblie ati putea vedea la fel ca mine ce simpla ,libera si plina de iubire este viata . ana în 30.08.2012

Da, dar tot la biserica ar trebuie sa mergem sa ne rugam , caci ea este templul lui Dumnezeu si nu la o sedinta new ege de 600 lei . Daca cititi biblia cu atentie observati ca spune aceleasi idei, ba chiar mult mai mult, dar unii nu inteleg acest lucru {sau nu vor }si intituleaza gresit religia . Nu inteleg de ce uni oameni spun ca religia ne limiteaza , cred ca nu au fost niciodata la biserica si nici biblia nu au citit . ana în 09.08.2012

draga ana, diferentza intre noi este aceea ca tu ne spui ceea ce "trebuie" sa facem noi toti, pe cand aici este vorba despre ceea ce cineva alege sa faca, fara sa spuna nimanui ca trebuie sa faca la fel ca el. aici este vorba despre a impartasi o experientza personala cu altii care au avut experientze asemanatoare. nu exista reguli, dogme de urmat,ritualuri anume, lideri, regulamente. nimic, doar experientza personala si libertatea de a o exprima. bisericii, desigur, nu-i place aceasta libertate asumata, dupa cum nu-ti place nici tie. e mai usor sa urmezi regulile altora decat sa ai incredere in propriile trairi. asta te scuteste orice responsabilitate fata de propria ta viata. lumea e rea, tu nu faci decat sa ai ghinionul de a trai in ea, asteptand ca salvarea sa vina din cer. agnis în 27.08.2012

Se pare ca nu ma intelegi , biserica nu impune nimic , nici o regula,dogma,etc. care sa ne limiteze , dar se pare ca nu o intelegi sau esti la alta religie probabil {eu vb. despre ortodoxie} . Biserica ofera o mare libertate dar trebuie sa o intelegi si sa sti sa o folosesti , daca nu ar exista reguli , pe care chiar IIsus lea spus cum ai sti ce sa faci si cum sa procedezi corect! EU traiesc in libertate gratuita absoluta si neconditionata , cred ca mai mare libertate are biserica decat un curs pe bani . SE pare ca se adevereste profetia in care spune ca vor aparea multi Dumnezei si facatoti de minuni pentru a crea confuzie . Spui ca nu exista reguli si regulamente dar workshop-urile pe bani ce sunt ??? EU nu spun nimanui ce trebuie sa faca eu spun sa alegem calea lui IIsus si restul va veni de la sine . Eu nu cred ca IIsus Hristos facea respiratie holotropica si etc . Salvarea vine din cer care este in legatura cu noi insine ,ea nu vine doar de la noi,noi suntem doar o particica din ''cer''si vine doar daca este in legatura cu cerul . Eu traiesc in libertate neconditionata si gratuita ,fara sa dau o gramada de bani in speranta ca voi obtine libertate .Libertatea este gratuita , daca citesti biblia totul va veni de la sine , IIsus este calea adevarul si viata .Eu aleg libertatea gratuita , nu cea pe bani . ana în 28.08.2012

Anca probabil nu ai mai contribuit cu bani si in cazul acesta a uitat de tine si de iubirea ta .Se pare ca iubirea e pe bani la workshop-uri,etc. Oare cat o fi un kg de iubire si de canstiinta extinsa ?. Hmmm , o avea dreptate biblia ? Cred ca Horia a uitat de voi si de iubirea voastra pentru ca bani au devenit mult mai importanti si valorosi decat oameni si Dumnezeu.Adica iubitor de bani , etc. ca in profetiile biblice . Pentru a dobandi starea de constiinta extinsa ,etc. nu trebuie sa practicam respiratia holotropica sau vre-un exercitiu miraculos , etc . Dumnezeu este in noi si pretutindeni pentru totdeauna , nu trebuie sa practicam nici un exercitiu sau sa dam bani pentru a vorbi cu D-zeu . Eu vorbesc cu D-zeu zilnic prin rugaciune si ma asculta mereu si-mi indeplineste toate dorintele si nevoile ''gratis'', nu este nevoie de nici un ritual ,bani, etc. pentru ca eu ii vorbesc din inima curata si din iubire neconditionata {de bani , regulamente , etc }. In biblie spune ca mai degraba ar intra o camila prin urechile acului decat un bogat in imparatia cerurilor . ana în 29.08.2012

Si daca libertatea "oferita" de biserica e gratuita, atunci dece biserica pretinde si accepta bani? Stiti ca Biserica Romana e una din cele mai prospere afaceri din tara? Nu-mi spune ca oamenii dau de buna voie. Oamenii dau pentru ca asa au for moral conditionati, pacaliti subtil in numele "Domnului": sa dai la biserica, poate pune popa o vorba buna in cer. Stefan în 29.08.2012

Eu nu spun nimanui sa faca un anumit lucru ,fiecare e liber sa faca si sa-si spuna parerea .Spun ce este scris in biblia cea care e lasata de la Dumnezeu creatorul cerului si pamantului special pentru ca noi sa invatam din ea . Daca cineva are o alta perceptie asupra realitatii ce mai cauta aici in creatia lui Dumnezeu ?!. Biserica nu cere si nu pretinde nici un ban , daca vrei dai daca nu asta e , dar e bine sa ajutam pe cei ce au cu adevarat nevoie , pentru ca asa spune Dumnezeu in biblie.Eu nu cred ca biserica e cea mai ''prospera afacere '', sunt ''altele''mai mari din tara pentru ca biserica nu are bani nici de flori , de acea unii contribuie cu bani , si asta nu este obligatoriu ca in alte culte .Asa ca te rog nu mai critica biserica daca nu cunosti biblia si biserica .Eu nu apar biserica , eu apar biblia si legile pe care lea lasat Dumnezeu special pentru noi . Dumnezeu ne ofera libertatea si iubirea neconditionata doar daca il respectam si il ascultam. Cine ar putea sa incalce poruncile lui Dumnezeu si sa pastreze comuniunea si iubirea cu Dumnezeu? Daca vrem sa fim ajutati trebuie sa ajutam pe aproapele nostru ca pe noi insine si nu din interes sau altceva cum cere altii , trebuie doar din iubire si propie vointa ,asa spune Dumnezeu in biblie . Dar aici nu este vorba despre biserica ca o stare de constiinta extinsa etc. , ca nu numai prin biserica dobandim constiinta extinsa si armonia cu Dumnezeu , etc. Una este biserica si alta Dumnezeu .Eu vorbesc despre Dumnezeu , nu trebuie neaparat sa mergi la biserica sau la vreu-n workshop pentru a avea constiinta extinsa etc. ,pentru ca se afla deja in noi si trebuie doar sa inchidem ochii si sa cautam in inima noastra . Este foarte simplu .Intelegi ce spun ? Nu compara biserica cu un workshop facut de Agnis pe bani pentru ca eu nu vb. despre asta , nu asa se pune situatia , dupa cum am mai spus. Eu vb. despre libertatea si iubirea ''gratuita''pe care ne-o da Dumnezeu si k nu trebuie sa facem vre-un exercitiu special pentru a avea acces la ea .Trebuie doar sa citim biblia si restul va veni de la sine ,ba chiar mai mult. ana în 30.08.2012

Draga Ana, din punctul meu de vedere Horia e liber sa-si stabileasca valorile si prioritatile cum doreste si poate ca acum a uitat de iubire, si-si va aduce aminte alta data...este un calator ca si mine ...in lumina si in lipsa ei...altfel, cum s-ar cunoaste pe sine? Daca viata ta e atat de usoara ca e suficient sa te rogi si toate dorintele ti se implinesc, poate ar fi bine sa ai intelegere si pentru cei care au o viata mai complicata si sa te rogi pentru ei, fara sa-i judeci(asa cum scrie in biblie) anca în 30.08.2012

buna horia,sint si eu un suflet care cauta si el trezirea in constiinta," survolez"astfel de site-uri, in care care,ma simt si eu ,particica minuscula din acest INTREG,la care tindem ,locuiesc si muncesc in belgia, dar nu pot sa uit si nu pot sa neg radacinile,pamintul si locul unde am inceput calatoria experimentala a vieti,as dori sa stiu unde as putea sa va intilnesc sau ce program aveti voi,sau daca aveti si workshop-uri unde as putea sa va intilnesc? as dori sa experimentez si eu astfel de trairi impreuna cu oameni care pot sa-ti arate tainele intieri in astfel de trairi,cu respect si intelegere pentru ceea ce faceti,iar eu o particica care doreste sa se alipeasca intregului. ioan zete în 15.08.2012

Asta esste diferenta intre respiratie holotropica,etc. si calea lui Hristos .Cu respiratia holotropica dobandesti constiinta extinsa si iubirea , etc. doar pe moment ,dar calea lui Hristos este vesnica si dureaza pe vecie si cu armonie deplina. ana în 31.08.2012

uitasem de iubire !! multumesc ca ne iubesti vesnic si neconditionat ! anca în 31.08.2012

Cu placere!!! ana în 31.08.2012

toate caile umane tot la christ ajung. de ce? pentru ca este esenta noastra comuna. este insasi fiinta noastra. corpul nostru, credintele noastre, gradul nostru de evolutie sunt lucruri care aparent ne separa/ diferentiaza. dar christul ne unifica pentru ca provine din aceeasi matrice/ model energetic dupa care am fost creati si pe care unii il numesc dumnezeu. indio în 03.09.2012

multumesc ca te rogi pentru mine...iar de ceea ce ar TREBUI sa facem, lasa-L pe Dumnezeu sa ne spuna ! anca în 31.08.2012

Nu-ti cere BOR ul bani?:)) Din ce realitate paralela ideala vii? Da` cand iti ia popa 5 milioane pt o slujba de inmormantare si nu ti da chitanta, cam cum e? lehamite în 20.09.2012

Am citit asa cateva comm-uri...ce-s cu atatea pareri contradictorii (cred ca am folosit cuvantul potrivit;)) ),atat de mult tineti sa va spuneti parerile?mult mai bine ar fii sa respirati adica sa traiti decat sa aveti falsa impresie a razboiului intre informatii...nasol ce sa zic:P Bogdan în 21.10.2012

Extraordinar articol. Multumesc, Horia. Luciana în 12.09.2013

:)... multumesc Silviu în 12.09.2013

"Căutăm Maestrul înafară câtă vreme nu găsim încrederea în noi înșine și în Existență. Încetând căutarea, ego se dizolvă și survine miracolul Încrederii în propria noastră Creație."

HEFT

Programe și meditații online

Noutățile Călătoria Inimii
direct pe mail

Articole, workshopuri,
cărți și evenimente

Arhiva Newsletter

Tag cloud

Cărți relevante

CONTRACTE SACRE CONTRACTE SACRE

Pentru ce suntem în această încarnare? Care este menirea noastră pe această lume? Iată întrebări pe care ni le punem cu toții. Caroline Myss, cunoscută nu doar ca autor ci și ca medic, ...

Shaman – Spiritul plantelor Shaman – Spiritul plantelor

Shaman – Spiritul plantelor este o carte fabuloasă, în care autorii explorează tehnicile şamanilor din Amazonia, Haiti şi Europa. Vindecările, clarviziunea, ceea ce şamanii numesc „recuperarea ...

Psihologia viitorului Psihologia viitorului

Psihologia viitorului reprezintă chintesenţa operei lui Stanislav Grof şi un punct de referinţă în psihologia secolului XX. Este o carte care sparge barierele şi spulberă viziunea mecanicistă asupra ...

ANTICANCER ANTICANCER

Cu toţii putem folosi cât mai bine posibil această revoluţie a cunoştinţelor care s-au dobândit în materie de cancer, atât pentru a ne proteja de factorii externi, cât şi pentru ...

Ne putem lua rămas-bun de mai multe ori Ne putem lua rămas-bun de mai multe ori

Ultima carte a lui David Servan-Schreiber. După 19 ani în care a reprezentat speranţa tuturor acelora care se confruntă cu cancerul, autorul celebrelor „Vindecă” şi „Anticancer”, ...

Workshopuri relevante

Practica Prezenței Practica Prezenței
Practica Prezenței Experiența Prezenței este fundamentul întregii Școli a Maestrului Interior și baza întregului lucru cu stările extinse ale Conștiinței în scopuri de cunoaștere, vindecare ...

Articole pe aceeași temă

De vrei să schimbi, Visează! De vrei să schimbi, Visează!
(Elio D’Anna - TEHNOLOGIA VISĂTORULUI)

Singura cale prin care poți schimba realitatea în care trăiești este de a Visa o lume nouă, de a proiecta o Viziune nouă. (...) A Visa este arta supremă a Zeilor. (...) A Visa este acea ...

Nebunia de a gândi liber Nebunia de a gândi liber

Una dintre cele mai terifiante proceduri prin care sistemele totalitare și-au înlăturat adversarii de orice fel a fost declararea lor ca fiind nebuni. Ați putea crede că aceste lucruri sunt de mult timp ...

NUMI TEA - CEL MAI PUR CEAI DE PE PLANETĂ NUMI TEA - CEL MAI PUR CEAI DE PE PLANETĂ

Astăzi am pornit din nou în călătorie. Cu ochi de privitor atent și  conștient. Și-mi dau voie să observ. Mirosul florilor ce se poate  simți și de la o distanță de 1 km. Plante care leșină ...

Sacra Responsabilitate Sacra Responsabilitate

Înapoi, la ritmul străvechi, onorându-ne sufletul și nevoia sa de armonie, și în acord cu natura, în vara aceasta ne-am condus trupul la întâlnirea celor patru temeiuri ale ...

30 de zile de Vindecare și Transformare 30 de zile de Vindecare și Transformare

Dacă simți în tine acum nevoia de a deschide mai larg porțile percepției și ale creației conștiente de realitate... Dacă simți în tine acum nevoia de a-ți re-crea viața aducând în ...

De nepătruns?... De nepătruns?...

Am simțit dintotdeauna că există ceva dincolo de realitatea liniară în care ne construim viețile. Ceva adânc, misterios, fascinant, cumva de pătruns... Cel puțin nu prin mijloacele obișnuite, ...

Balsam tămăduitor Balsam tămăduitor

Acum, la mijloc de septembrie, e timpul potrivit să ne întoarce puțin mai mult la noi, permițându-i energiei ce ne îmbrățișează viața să curgă. Să lăsăm. Să dăm drumul. Viața este ...

Depresia, un film cu final neașteptat Depresia, un film cu final neașteptat
Despre natura minții

De jumătate de an sau mai bine aud tot felul de povești despre depresie. Amici, prieteni sau cunoștințe, persoane care vin la Centrul Călătoria Inimii, toți mărturisesc că le este din ce în ce mai ...

Să naștem BUCURIA VIEȚII! Să naștem BUCURIA VIEȚII!

Bucuria este vindecătoare! Când simțim bucurie percepem conexiunea noastră cu aspectul exuberant din noi și ne simțim autentici. Cea mai autentică parte din noi iese la suprafață, când suntem ...

O atingere O atingere
Curajul de a naviga printre infinituri de simțiri

Nu am crezut niciodată că am talentul de a povesti…cu talent. Şi i-am admirat - bine, bine, i-am şi invidiat puţin, acum pot să recunosc chestia asta făra a mi se mai părea că ar fi ceva „nespiritual” ...

x