Maestrul Interior rubrica Teatrul Interior și parcursul redobândirii Conștienței

Publicat la 17.10.2013 Comentarii

”Mă caut pe mine însumi”, asta spun aceia care au depășit faza primară a căutării divinității în exterior. ”Mă caut pe mine însumi”. Este expresia evidentă a dualității, a rupturii interioare, a sciziunii între minte și Ființa fundamentală. Ca și cum în interior ar fi două ființe și una o caută pe cealaltă. Acea parte din noi înșine care nu se găsește pe sine se numește ”ego”. Nu are substanță, pentru că este o construcție mentală. Chiar și o investigație superficială conduce rapid la dezvăluirea inconsistenței sale. Ego este o sumă de amintiri, poziționări, judecăți de valoare, informații, sisteme și mecanisme de gândire, de norme și opinii despre tot felul de lucruri. Cu alte cuvinte, ego nu este altceva decât gândire. Minte. La fel ca o oglindă, reflectă orice experiență. O transformă în informație și o clasează, pentru ca ulterior să poată lua decizii pe baza acelei judecăți. Istoria poziționărilor sale față de realitatea experimentează se transformă în propria sa poveste. În cele din urmă, oglinda uită că este doar o oglindă, doar o suprafață reflexivă a realității. Ajunge să creadă că are o existență proprie și să se întrebe ”cine sunt eu”. Ajunge să se caute ”pe sine”.

raul casillas

Răspunsul la întrebarea ”cine sunt eu” este mereu diferit. Ego este un fel de maestru păpușar, căci articulează personaje interioare în funcție de situații și de calcule complicate. Suntem diferiți în funcție de context. Cu copiii noștri suntem într-un fel, cu șefii în alt fel, cu cei pe care-i iubim într-un fel, cu cei de care ne temem în alt fel. Creăm cele mai diferite roluri, și fiecare dintre acestea are propria sa atitudine și propria sa strategie de supraviețuire. Ego este ca o plastilină care ia forma pe care o consideră potrivită la un anumit moment. Felul în care gândim despre situații, oameni și lume, despre noi înșine și despre tot ce ne înconjoară, determină personajul pe care îl vom contura într-un anumit context. Aceste personaje interioare ocupă scena Conștiinței și se manifestă în dimensiunea liniară a existenței. Devenim personajele noastre interioare. Ele au moduri de a gândi, emoții, atitudini și în cele din urmă se manifestă corporal. Toate sunt articulate fundamental de mintea noastră și de construcția numită Ego.

Se spune că devenim ceea ce gândim, și este, într-un fel adevărat, căci felul în care gândim articulează experiența realității. În mod ironic, hotărâm uneori să gândim ”pozitiv”, adică să cenzurăm din procesele noastre de gândire ceea ce considerăm nepotrivit. Cenzurăm astfel și personajele interioare pe care le manifestăm, dar aceasta nu este o soluție pentru trăirea Adevărului despre noi înșine, pentru că hotărârea este tot a minții. Mintea se cenzurează pe ea însăși și foarte curând se va naște un conflict interior care conduce la dezechilibru. Singura soluție reală este transcenderea spațiului minții și descoperirea naturii mai profunde a ceea ce suntem. Căci mintea nu este decât unul dintre spațiile interioare, e drept, mai rafinat decât cel corporal, dar mai grosier decât cea mai mare parte a Întregului.

Această ”transcendere” a spațiului mental nu este o negare a acestuia, nu este o anihilare a minții, așa cum cred mulți, ci o includere, o reașezare a contextului mai larg al minții. Mintea și copilul său teribil, Ego, sunt părți fundamentale ale Ființei, și interfața cu această dimensiune densă a experienței umane. Anihilarea lor nu numai că nu este posibilă, dar lupta cu propria minte poate conduce la dezechilibre grave. A transcende înseamnă a depăși și a integra, a percepe contextul mai larg. Lucrul cu stările de expansiune ale conștiinței permit explorarea acelui spațiu, mai larg, din care se naște vibrația numită ”minte” și reașezarea minții pe o altă poziție în arhitectura spațiului interior, fără nici o luptă cu aceasta.

Odată cu această reașezare a minții, toate rolurile pe care le jucăm față de ceilalți și, de cele mai multe ori față de noi înșine, își revelează adevărata natură. Poveștile pe care ni le spunem despre noi înșine, evaluările despre trecut, despre noi și despre ceilalți, frica față de viitor și întreaga rătăcire a minții se diminuează. Nu pentru că am fi ”făcut” ceva, ci pentru că percepția noastră este mai largă. Lărgirea percepției despre fenomenele spațiului interior și conştienţa acestora au valoarea unei adevărate eliberări. Este o eliberare din modelele de gândire care ne țin prizonieri în modele de realitate repetitive.

Roluri sau aspecte

O privire simplă asupra acestor modulări ale energiei interioare, operate de către minte. De pildă, atunci când suntem copii, suntem supuși influenței inerente a părinților noștri, care au propriile lor judecăți de valoare despre experiența umană. Ei se tem de anumite lucruri, au principiile lor, moralitatea lor, codurile lor de conduită, sistemele lor de valori și, mai ales, propria lor experiență de viață care i-a sculptat pe dinăuntru, emoțional și conceptual. Preluăm aceste coduri și norme, care nu sunt altceva decât poziționări față de realitate, și le facem ale noastre. ”Viața este periculoasă, este dură, trebuie să te lupți ca să câștigi, trebuie să muncești din greu ca să ai, niciodată nu e destul pentru toți, oamenii sunt răi, nu poți să ai încredere, trebuie să fii primul, trebuie să fii cel mai bun, trebuie să fii prudent, trebuie să … trebuie să, trebuie să…..”. Părinții noștri la rândul lor au preluat o bună parte din ceea ce sunt, în mod inconștient, de la părinții lor și din alte surse. Astfel se creează conștiința de masă, modelele largi de interacțiune umană, pe cât de inconștiente, pe atât de false ca premise. Ajungem astfel să repetăm la nesfârșit aceste modele de gândire, de emoție, de atitudine și re-creăm la nesfârșit linii trans-generaționale, fără să descoperim vreodată ”cine suntem cu adevărat”. Fie vom semăna cu părinții noștri, fie vom fi ”exact invers decât ei”, nu contează, căci reperele noastre vor mereu aceleași. Și dacă nu sunt părinții, atunci provin din mediul în care ne aflăm. O psihologie a turmei, a ”bunului simț”, care cere să mergem pe cărări bătute, să stăm aliniați la normele de gândire ale masei, să nu ieșim din rând, să fim un bun angajat, un bun soț, o bună soție etc.

Judecățile despre noi înșine, felul în care ne evaluăm în funcție de normele acceptate, vor contura personajele interioare pe care le vom manifesta. Cine sunt aceste personaje? Ascultă-ți vocile interioare, căci mintea ta se află într-un permanent monolog pe nenumărate voci. Vei desluși rapid diferitele personaje, căci în interior este un adevărat teatru. ”Omul bun” și ”ticălosul”, ”judecătorul” și ”salvatorul”, ”moralistul” și ”cel care se îndoiește”, ”victima” și ”călăul”, ”căutătorul de spiritualitate”, ”generosul”, dar și ”cumpătatul”, și multe altele. Fiecare are propriul său teatru interior și propriile sale personaje care se luptă pentru a pune stăpânire pe scena conștiinței. Față de diferitele situații din viață, fiecare are propria sa perspectivă, iar ”judecătorul”, cu greu poate alege atitudinea ”potrivită”. Acest teatru interior este acela care blochează intuiția și percepția mai largă despre realitate, căci nu are alt rost decât de a crea ”strategii” de existență. Toate aceste voci sunt vocile minții.

ego - maestrul papusar

Fiecare dintre aceste personaje interioare este un răspuns la întrebarea ”cine sunt eu”. Un răspuns experienţial, pentru că personajele se activează în diferite împrejurări sau contexte de experiență. Este o reactivare permanentă și inconștientă a trecutului, care are drept rezultat prelungirea acestui trecut, în viitor și re-crearea acestuia într-o nouă formă.

Adevărata transformare interioară este transcenderea acestor roluri interioare. Primul pas este însă conștientizarea lor. Cum conștientizăm rolurile noastre interioare? Răspunsul în varianta sa condensată este prin practicarea stării de Prezență, prin observarea necontenită a spațiului interior, a corpului și a atitudinilor sale, care nu sunt altceva decât oglindirea în densitate a gândirii și a emoțiilor aferente acesteia. Prezența și observarea conduc la posibilitatea alegerii de a intra într-un anumit rol sau nu, de a-l manifesta sau nu, căci atunci când suntem în perspectiva observatorului nu mai suntem identificați cu rolurile noastre. Suntem liberi.

Dincolo de roluri

Cine este, în cele din urmă Actorul care-și toarnă energia în toate aceste roluri, mai mult sau mai puțin conștiente. Unii numesc acest palier al propriei Conștiințe, Sine sau Suflet, sau cine mai știe cum. Nu contează. Nu este o chestiune de semantică ci de experiență a unei stări de conștiință expansionate. În Călătoria Inimii numim acest palier de Conștiență ”Maestrul Interior”

Percepția realității și judecata asupra ei, sunt lucruri diferite. Percep un obiect, adică îl simt, îl văd de pildă, și instantaneu mintea se pronunță: ”este cutare lucru” și activează întreaga bază de date despre acel lucru. Dar percepția și judecata sunt diferite. Pentru cea mai mare parte din oameni, sunt un singur proces, pentru că obișnuința de a judeca realitatea experienței este a doua natură. O stare de conștiință extinsă pornește din momentul în care suntem în stare să percepem fără a judeca experiența. Cel care judecă percepția este întotdeauna un rol interior, o parte din noi care are o părere despre orice.

Rămânerea la nivelul percepției realității, fără a o judeca, este o chestiune de exercițiu și de atenție. Are legătură cu capacitatea de a rămâne cu întreaga atenție în spațiul corporal, într-o atitudine deschisă, într-o anumită transparență față de experiență. Pentru mulți exploratori ai conștiinței, această stare de percepție curată, nepoluată de gândire, este o adevărată revelație, deși nu constituie decât primul pas într-o expansiune a conștiinței. Am văzut de multe ori oameni cu lacrimile curgând pe obraji, nu de tristețe, nici de bucurie. Erau ceea ce noi numim ”lacrimile recunoașterii” stării primordiale, care surveneau brusc în momentul în care mintea devenea liniștită, eliberând scena conștiinței. Această stare de Prezență dă accesul la conștientizarea Actorului, a sursei de energie a oricărui personaj interior și creează posibilitatea eliberării de sub dictatura minții.

raul casillas 3

Căci problema nu este existența minții, ci identificarea compulsivă cu aceasta. Mintea este un instrument fabulos, absolut necesar pentru a funcționa în această realitate, dar identificarea completă cu ea creează dezechilibru. Suntem mai mult decât doar mintea noastră și mai mult decât doar suma personajelor interioare pe care le manifestăm.

A practica această stare de articulare interioară este cheia eliberării.  Tot ceea ce numim Călătoria Inimii se referă la această eliberare interioară de sub dictatura minții și a rolurilor interioare. Dar, în ceea ce privește lucrul terapeutic cu aceste personaje interioare, vârful Călătoriei Inimii este Teatrul Arhetipal, un tip de Călătorie de conștiință care lucrează exact cu aceste modulări interioare ale energiei, pe care le numim roluri sau aspecte ale propriei noastre ființe.

De ce este atât de dificilă eliberarea interioară?

Noi înșine suntem creatorii propriei noastre experiențe despre realitate. Povestea noastră despre noi înșine și rolurile pe care le-am construit sunt propria noastră operă, chiar dacă pare că suntem niște victime ale contextului. Suntem, pur și simplu, obișnuiți să funcționăm într-un anumit fel și să privim realitatea mereu de pe aceleași poziții despre care credem că ne reprezintă cumva. Acesta este ego, care se identifică cu părerile sale despre sine și despre lume. El este creatorul rolurilor și obișnuința este calea prin care se consolidează necontenit. Eliberarea presupune în primul rând un efort de atenție – orientată către interior, și abia apoi claritatea dobândită astfel permite o nouă alegere.

Deslușim deci trei etape: Prezența, Claritatea interioară, și Alegerea unei noi perspective. Nici una dintre aceste trei etape fundamentale nu este ușoară, într-atât de puternică este obișnuința identificării cu mintea.

Eliberarea interioară este un lucru pe care îl puteți face doar în adâncul vostru și depinde exclusiv de voi înșivă. Dar practica Prezenței, exercițiul Clarității interioare și arta Alegerii conștiente a realității pe care o experimentați, acestea pot fi cultivate. Asta face Călătoria Inimii și mai ales Teatrul Arhetipal, destinat exploratorilor care au făcut ceva pași în parcursul lor de transformare interioară și care sunt gata să-și asume Centrul propriei lor realități.

În mod paradoxal pentru liniaritatea minții, teatrul interior al aspectelor este tocmai punctul de plecare în această explorare magică. Cu cât un aspect a fost mai mult trăit și exprimat, cu atât forța sa vitală este mai mare și cu atât pare că este mai dificil de depășit. Și totuși, tendința de a canaliza puterea interioară a Creatorului într-un anumit personaj interior îl face pe acesta mai vizibil, mai evident și mai ușor de identificat. Cu alte cuvinte, cu cât un rol interior este mai puternic, cu atât este mai evident și cu atât se manifestă în aspecte mai diferite și mai multiple ale vieții. Cele mai puternice roluri, numite de noi și Roluri Centrale, se regăsesc pretutindeni în experiența de viață, în relațiile cu cvasi-totalitatea oamenilor din preajma noastră. Paradoxal, aceasta este poarta către Conștiența Actorului sau a Maestrului Interior.

Catharsis prin Teatru

În Călătoria numită Teatru Arhetipal noi am creat contextul de Conștiență și de energie necesar pentru a intra în starea de Prezență. Această stare se caracterizează printr- o atenție centrată în interior, în spațiul corporal, prin transparență a percepției și mai ales prin deschidere față de orice stimul din mediul de experiență. În această stare, spațiul mintal este perfect liniștit, transparent, nemodulat, ca o apă clară. Gândirea este un potențial nemanifestat. Am putea gândi în orice moment, dar nu o facem.

Din această stare de Prezență care, ca orice stare poate fi amplificată prin practica de grup, explorăm arhitectura interioară a rolurilor noastre. Un rol sau un aspect are întotdeauna manifestări în diferitele planuri ale ființei. În mare, este constituit dintr-un mod de a gândi realitatea – și deci de a o limita. Modul de a gândi generează un anumit complex emoțional care tinde să se repete în situații similare de viață. Aceleași tipuri de frică se manifestă adică, în contexte asemănătoare. Gândirea și emoția tind să configureze apoi o anumită atitudine interioară, mereu aceeași, și care, în cele din urmă determină o postură corporală, un mod de a ne mișca în această lume. Un rol deci, se manifestă în cel puțin patru planuri de densitate ale ființei.

raul casillas 2

Teatrul Arhetipal este o experiență care face evidentă această arhitectură interioară, acest mod de a exista înlăuntrul nostru și care se manifestă în exterior, creând realitatea așa cum o experimentăm. Explorăm mecanismele de construcție și de-construcție ale experienței realității. Gesturile corporale, energetice, emoționale și în cele din urmă mentale se revelează ca fiind propria noastră creație și obiect al unei posibile alegeri. Pentru a conștientiza rolul și întreaga sa articulare interioară, Teatrul Arhetipal îngroașă trăsăturile rolului, îi forțează limitele, până când întreaga construcție interioară a acestuia își revelează natura iluzorie. Cum facem acest lucru? Ei bine, asta ține de magia acestei Călătorii și este subiectul unei experiențe directe, căci nu poate fi rostit în cuvinte fără a fi distorsionat!

Rolul face implozie, literalmente. Se prăbușește în sine însuși și pare că ceva moare în interiorul ființei. Într-un fel chiar așa este. Ceea ce moare este convingerea interioară că suntem acel rol. În fapt, nu este decât prăbușirea unei butaforii care permite o renaștere a aceluiași spațiu interior. Atunci când acest proces interior se petrece într-un cerc de explorare conștientă a ființei, forța procesului este enormă, căci prăbușirea interioară se reflectă în ceea ce se petrece pe ”scena” exterioară a grupului. Puterea acestui catharsis este greu de pus în cuvinte, dar mai ușor de imaginat pentru aceia dintre voi, dragi exploratori ai conștiinței, care ați pășit deja pe Calea Maestrului Interior.

Rolurile sunt rezultate ale unei îndelungate experiențe inconștiente, condensate sub forma unor mecanisme interioare. Și tot experiența directă este aceea care le poate conduce către disoluție în modul cel mai eficient.

Orice vindecare este o vindecare de trecut

Odată prăbușit eșafodajul rolurilor interioare, spațiul ființei se arată așa cum este: eliberat de tensiune, transparent, liniștit. Ca o foaie de hârtie de pe care a fost șters orice semn și care așteaptă să fie scrisă din nou. De data aceasta în mod conștient, atent. Este etapa Clarității după care orice alegere este posibilă. Inclusiv aceea de a reconstrui in anumit rol, dar de pe o bază a Conștienței. De pildă, energia furiei sau a mâniei poate fi direcționată către un rol al acțiunii conștiente în dimensiunea liniară și astfel, devine o ”furie creatoare”, alimentând acțiunea conștientă.

Ceea ce a dispărut este numai povestea, trecutul a cărui energie era codată într-un anumit mecanism interior. Identificarea cu povestea, cu trecutul, menține blocate energii imense ale Ființei. Dar când identificarea se spulberă, toată acea energie pe care am investit-o în sertarele noastre interioare, este eliberată. Senzația de vitalitate enormă care urmează unei asemenea eliberări de trecut va însoți pe cel care explorează, timp de săptămâni. Propria noastră energie, pe care o credeam pierdută pentru totdeauna, se întoarce acasă, la Creatorul său. La sursă.

raul13_800x526

De mii de ani, Teatrul este cunoscut de umanitate ca o artă vindecătoare pentru Suflet. În timpurile primordiale, teatrul vindecării era practicat în Templu, iar actorii acestui teatru erau femeile și bărbații Templului. Această vindecare a trecutului și a poveștii avea un caracter sacru, ritualic, iar cei care participau la un asemenea ritual se vindecau de propriul lor trecut, retrăindu-l dintr-o nouă perspectivă.

Același lucru se întâmplă în lucrul cu stările de conștiință extinsă în general și cu Teatrul Arhetipal în special. Călătoria Inimii reia străvechea artă experiențială a lucrului conștient cu conținuturile adânci ale conștiinței, cu rolurile și aspectele, și le transformă, prin Conștiență și prin exprimare în ceva cu totul nou. Teatrul arhetipal păstrează caracterul vindecător al vechilor teatre mistice, dar pătrunde în spații care n-au fost nicicând accesibile Umanității, ca acum.

În cele din urmă, orice vindecare nu este altceva decât o redobândire a Conștienței fundamentale a Ființei, care se recunoaște creator al oricărei experiențe, fără însă să devină prizonierul acesteia. Parcursul redobândirii conştienţei este unul posibil exclusiv prin experiență. Orice rămânere la o evaluare mentală și verbală a aspectelor interioare nu va conduce decât la solidificarea acestora. De aceea Teatrul Arhetipal, care este experiență pură a acestor dimensiuni, are o eficiență extremă în ceea ce privește dizolvarea diferitelor identificări interioare cu povești, traumatice sau nu. Este un demers de ”arheologie interioară”. Orice experiență am trăit vreodată, în această viață sau în altele, a sculptat basoreliefuri interioare în spațiile mentale, emoționale, energetice și acestea se manifestă fizic. Nu există altă libertate, decât libertatea interioară. Ea nu poate fi obținută printr-o rupere bruscă și definitivă a lanțurilor pe care ni le-am pus singuri, ci este un proces care necesită atenție, prezență permanentă, un proces care se prelungește în viața de fiecare zi a fiecăruia. Altfel, tot ceea ce este descoperit într-o asemenea călătorie magnifică, se pierde a doua zi, atunci când pierdem starea de Prezență.

raul14_800x529

Teatrul Arhetipal este poate cea mai avansată abordare a Călătoriei Inimii. S-a născut din experiența directă a stărilor de conștiință extinsă și din conexiunea noastră cu cele mai profunde straturi ale propriei ființe, explorate în sesiunile ultimilor ani de lucru. Teatrul Interior al aspectelor nu este decât începutul marelui proces  de conștientizare al Teatrului Cosmic din care facem toți parte. În ultimă instanță, aici, în dimensiunea densă a existenței, jucăm teatru. Suntem într-un fel de workshop pentru ființele spirituale care suntem, un workshop de încarnare care are ca ultim scop, experimentarea stării de densitate și propria transformare interioară prin intermediul acestei experiențe.

Călătoria aceasta este vindecătoare pentru că permite schimbarea perspectivei asupra identității pe care ne-am asumat-o și relativizarea ei. Este cea mai importantă formă de eliberare interioară.

horia francisc țurcanu

Iată și câteva dintre Cărțile Maestrului Interior care se referă la lucrul cu aspectele:

Gempo Roshi - Minte vastă, inimă profundă

Byron Brown - Suflet nemărginit, eliberarea de judecătorul interior 

Byron Katie - Iubește ceea ce este




Comentarii mai vechi (3)

Confesiuni după Primul Act Frica de a fi respinsă, judecată, arătată cu degetul, pusă la colț, frica de a nu aparține mă cuprinde în brațele-i reci. Mă îngeață pe interior. Și bătăile frenetice ale inimii mă asurzesc. Frica. O las să mă ia în stăpânire. Total. Fiecare celulă este invadată de sentimentul de a nu aparține. Aud decât povestea pe care mi-am repetat-o de multe ori ….”am greșit, ceva este în neregulă cu mine, ceva este negru, întunecat, rău, atât de rău în mine”. Ce o să mă fac dacă ceilalți nu mă vor mai accepta, nu mă vor mai vedea, cine voi fi?! Un nimeni! un nimic! O parte din mine se vrea văzută și apreciată, se vrea admirată, susținută, sprijinită, îmbrățișată, o parte din mine s-a construit prin proiecțiile celorlalți...... COPILUL… s-a format prin ceea ce părinții i-au spus despre el că este, prin ceea ce i-au arătat, prin comportamentul lor față de el. Partea aceea este vie, mereu va fi. Copilul interior cere să mă joc cu el, să-l țin în brațe, să-l hrănesc, să-l dezmierd, să-l încurajez, să-l văd, să-i văd strădaniile, să-l cresc. Îmi cresc copilul. Îl nasc. Îi cânt: Poota Mata Kee Asees – cânt întruna în interiorul meu, fără să știu ce semnificație au aceste cuvinte dintr-o limbă misterios de familiară. Îl legăn. Eu sunt și el. Las tot ceea ce este al celorlalți cu ei și-mi continui calea. Sunt doar un copil. Ei sunt oamenii mari. Mă ghemuiesc și îi privesc. Doar atât. Și râd. Râd că au uitat de ei și râd de mine că am uitat de o parte din mine. Râd de mine în exterior și râd de mine în interior. Râdddddddddd. O mască care râde!!!! Aleg să râdddd…….fără teamă de penibil de data asta. De ceeeeeee? De ce mă umilește? De ce atunci când am mai mare încredere în ea alege să mă umilească în public, să-mi spună cuvinte care dor, care mă taie pe interior și mă sfâșie în mii de părți? Și de ce face asta când el este plecat? De ce atunci când pleacă tata, mama mă umilește? De ceeeee?! strigă supărată FETIȚA. …Acum, Fetița interioară este auzită și văzută. Și magie….conversația ei interioară se schimbă - De ce îmi fac asta? De ce îmi spun povești care îmi fac asta? Pot alege oricând să schimb povestea. Pot face asta Acum. Pot alege să văd grija ei, frica ei de a nu mi se întâmpla ceva care pe ea a marcat-o cândva, frica ei de a nu repeta greșelile ei. Este grijulie. Grija ei, lipsa ei de încredere, frica ei sunt cele care domină fetița, nu ea. De ce le las?! Ce anume din mine rezonează cu ele?! Frica mea, grija mea, neîncrederea mea. Ea mă ajută să le văd, să le privesc în față. Ce maaaari sunt pentru fetiță! Ce mici sunt pentru cel mare! Ce inexistente sunt pentru CEL fără margini! Unde sunt Acum?! Cine aleg să fiu Acum? Fetița, adultul….infinitul…?! Și prezența asta MARRRREEE care mă asigură că Totul este în regulă. Era o întrebare la care răspundeam des când eram doar o copilă: Ce vrei să te faci când vei fi mare?! - Actriță! răspundeam fără vreo urmă de îndoială. Și actriță m-am făcut :). Actriță pe scena Teatrului vieții. Ceea ce uitasem era că tot eu voi fi și coregizoarea, coproducătoarea, cosunetista, cosufleoarea....pe o scenă în care decorul și personajele se modelează potrivit propriei percepții și alegeri de a gândi cumva despre ceea ce văd sau a nu gândi deloc. Uitasem că pot alege să nu gândesc ceea ce experimentez. O da, am construit multe măști pe chipul meu și pe al celorlalți. Le-am decorat cu grijă, cu atenția și cu energia mea. Mi-am făcut semne pe tot corpul. Fiecare trăire cu care m-am identificat cândva, a lăsat un semn. Mi-am turnat energia în sute, poate mii de roluri de-a lungul timpului etern. M-am jucat și habar n-am când am uitat că asta fac și joaca s-a transformat într-o treabă serioasă, o treabă de oameni mari, cu preocupări importante, cu frici mari, cu povești teribile și emoții reprimate adânc. Da, cândva am purtat o mască teribil de deformată, de îngroșată, o mască care a săpat linii adânci pe chip. O mască pe care o respect și pe care, cu răbdare și încredere, o voi “de-juca”. Masca unui schinjuit, unuia ars pe rug, unui crucificat. Pe măsură ce îmbrățișez aspectele ascunse și neacceptate (atât în interior cât și în ceilalți parteneri de călătorie) o putere misterioasă mă determină să pot arunca în cerc cele mai “rușinoase” experiențe de viață. Încrederea de a rosti un adevăr care mi-a guvernat această viață la un anumit moment, mă reașează față de el, mă repoziționează. Dintr-o dată broscoiul se transformă într-un prinț chipeș. Fiecare experiență devine Ceva necesar, ceva fără de care aș fi fost altcineva, altundeva, cu altă perspectivă asupra vieții. Oricum ar fi fost bine și Este bine ceea ce sunt acum. Încrederea că orice aleg acum este bine, că nimic nu-i greșit îmi creează un spațiu larg și sigur. Simțirea eternității și vastității ființei, încrederea în experiențele pe care le-am creat mai mult sau mai puțin conștient este ceea ce contează cu adevărat în acestă etapă a ființării. Încă vreau să mă joc. Să integrez cât mai multe aspecte, să le simt trăirile în corpul acesta în care am ales să cobor cu un scop înscris chiar în adâncurile lui, cu o misiune genială, de neimaginat, de negândit, care, treptat, treptat, cu fiecare coborâre începe să prindă un contur timid. Ființa mea trezită la senzații noi de o respirație adâncă, atentă și clară este perfect liniștită, perfect împăcată cu toate poveștile trăite vreodată, atoatecuprinzătoare, atoateștiutoare fără a tânji să știe ceva. Respirația unui creator conștient. Pot alege oricând să-mi pun una dintre vechile măști (masca copilului, fetiței, femeii, înțeleptului, dansatoarei, iubitei, scriitoarei) sau pot construi una nouă..... Sau pot alege să las chipul nepictat, alb, fără formă și însemne. Pot face și asta!!! Totul este în regulă! (Poota mata kee asees - O copilul meu, aceasta este binecuvântarea mamei tale- Yogi Bahajan a învățat mamele să repete această rugăciune, pentru binecuvântarea și protecția copiilor lor. Unele femei cântă această mantră în fiecare zi a sarcinii. Mamele binecuvântează astfel copilul ajutându-l să simtă natura lui divină). Crista în 28.10.2013

Teatru=Joc+Roluri Înţelesuri dincolo de cuvinte sau mai bine zis în adâncul cuvintelor. Experienţa?Uluitoare,magnifică! Oare? Aleg să-mi joc rolul conştient.Undeva în adâncul meu simt că îmi poate aduce ceva;nu ştiu ce dar nu contează. Dar când încep să o fac ,ochii mi se închid ;la un moment dat îmi pun mâinile la urechi şi nu mai vreau să aud şi vreau să se termine.Nu mă simt bine;dimpotrivă, dezgolită în faţa unei mulţimi.Apoi tot drumul spre casă mă macină întrebarea:cu ce mă aleg din asta?Ştiu că este ceva şi nu ştiu ce. Stau în baie relaxată şi ca un fulger trece prin mine:E UN JOC!Rămân încremenită.Atât de simplu! Şi apoi mă întreb:ce e cu mine ?de ce uneori parcă nu văd şi nu aud cuvintele si parcă nu le înţeleg?de ce alteori din senin înţelesurile vin singure? PENTRU CĂ EŞTI ÎNCHISĂ!DESCHIDE-TE! TOTUL ESTE ATÂT DE SIMPLU. OAU!CÂt adevĂr ascuns în MINE şi eu sunt cea care nu-i dau voie să se manifeste. Stau pe o bancă şi se joacă lângă mine nişte copii de la grădiniţă,de vreo 4-5 ani.La un moment dat trei fetiţe se aşează lângă mine pe bancă şi una dintre ele strigă: STOP JOC! E atât de simplu pentru ei să spună STOP JOC! Dar poate fi şi pentru mine.Pot alege să-mi JOC ROLUL CONŞTIENT.Doar aşa pot spune când vreau: STOP JOC! Experienţa?ULUITOARE,MAGNIFICĂ,VINDECĂTOARE! TEATRU=JOC+ROLURI=VIAŢA MULŢUMESC!MULŢUMESC!MULŢUMESC!Mie ,vouă Elena şi Horia şi vouă oglinzilor mele. Dana în 30.10.2013

[…] Teatrul Interior și parcursul redobândirii Conștienței […] Teatrul interior: câmp de bătălie sau împărăția cerurilor - Calatoria Inimii | Calatoria Inimii în 03.09.2014

"Numai un Maestru poate recunoaște un alt Maestru. Dacă nu Te trăiești, nu Mă poți vedea, căci suntem una. Pe cine cauți de fapt, căutând un Maestru? Privește înăuntru, cu Încredere."

HEFT

Programe și meditații online

Noutățile Călătoria Inimii
direct pe mail

Articole, workshopuri,
cărți și evenimente

Arhiva Newsletter

Tag cloud

Cărți relevante

CÂND IMPOSIBILUL DEVINE POSIBIL CÂND IMPOSIBILUL DEVINE POSIBIL

Trecând peste teama de a fi ridiculizat de colegii de breaslă, peste teama inerentă oricărui cercetător care îndărzneşte să iasă din tiparele rigide ale paradigmei materialiste, cu o superbă ...

Anam Cara Anam Cara

Cuvintele sunt oglinzile fidele ce ne păstrează gândurile. Priveşti în aceste cuvinte-oglindă şi zăreşti frânturi de înţeles, apartenenţă şi refugiu. În spatele suprafeţei ...

Saltul de conştiinţă Saltul de conştiinţă

Ce te împiedică pe tine, exploratorule al conștiinței, căutătorule al Adevărului, să devii Acela care ești la cele mai elevate niveluri ale Ființei tale? Te poți simți pe Tine, cel adevărat, ...

Cele o mie de nume ale bucuriei Cele o mie de nume ale bucuriei

O carte de o superbă şi adâncă profunzime, de o înţelepciune iluminată, care nu are nimic teoretic. Este o înţelepciune intrinsecă, nestudiată, care irumpe din poveştile simple de viaţă. ...

ANTICANCER ANTICANCER

Cu toţii putem folosi cât mai bine posibil această revoluţie a cunoştinţelor care s-au dobândit în materie de cancer, atât pentru a ne proteja de factorii externi, cât şi pentru ...

Workshopuri relevante

Respirația Inimii Respirația Inimii
Respirația Inimii este o aplicație dinamică a lucrului cu starea de Prezență, o meditație în mișcare care conduce foarte rapid la expansiunea conștienței și permite conectarea voluntară cu orice ...

Maestrul Interior. Arta Respirației Conștiente Maestrul Interior. Arta Respirației Conștiente
Lucrul cu stările extinse ale Conștiinței este pentru viața de fiecare zi. A fi conștient este a percepe mai profund și mai rafinat realitatea vieții. Un nou grad de Conștiență permite o noi moduri de ...

Practica Prezenței Practica Prezenței
Practica Prezenței Experiența Prezenței este fundamentul întregii Școli a Maestrului Interior și baza întregului lucru cu stările extinse ale Conștiinței în scopuri de cunoaștere, vindecare ...

Respirație Holotropică Respirație Holotropică
Respiraţia Holotropică este un instrument simplu şi puternic de  cunoaştere, prin experienţă directă, a adevăratei naturi a propriei noastre Fiinţe şi a Realităţii. Cuvântul ”holotropic” ...

Articole pe aceeași temă

ARC 2017: Sfera de foc (III) ARC 2017: Sfera de foc (III)
Respirație Holotropică

O Sferă de foc s-a concretizat în prima chakră. Densă. M-a surprins, n-am mai simțit asta până acum. Sfera a început a se agita o perioadă în partea inferioară a corpului ...

Amintește-ți, Amintește-ți,
când te vei rătăci din nou

Totul se petrece în propria ta Inimă, întreaga realitate, întreaga experiență a vieții. Este un adevăr care nu poate fi gândit, ci doar simțit, oricât de riscant pare acest lucru. ...

Revoluția conștiinței este individuală Revoluția conștiinței este individuală

Psihologia Viitorului a fost una dintre primele Cărți ale Maestrului Interior cu care am intrat în contact. O carte vastă, o enciclopedie, esența operei lui Stanislav Grof. O hartă a psihicului uman și ...

ARC 2017: Zâmbind cu ochii (II) ARC 2017: Zâmbind cu ochii (II)
Comunicare. Armonie. Alegeri. Vindecare. Un Nou Început.

Acum a venit timpul să fac pace. Pace cu aspectul masculin din mine pe care l-am cultivat atât de mult în astă viață și sub a cărui dominație am fost. Și să pășesc cu Încredere pe un ...

Sursa Realității - partea a treia Sursa Realității - partea a treia
Dincolo de barierele minții

Weekendul trecut a avut loc workshopul cu Gary Quinn – Puterea lui Da, poate cel mai non-conformist eveniment care a avut loc pe teritoriul Călătoriei Inimii. A fost despre a recunoaște acele aspecte din ...

Singuri în Paradis Singuri în Paradis

Nu o să uit niciodată gustul, mirosul otrăvitor al bolii. Puteam simți suferința tuturor femeilor care, vreodată, se îmbolnăviseră de cancer de uter, de ovare, de sân, și puteam vedea cu claritate ...

 Global Holotropic Breathwork Global Holotropic Breathwork
Scrisoare către cei 100

Global Holotropic Breathwork a fost un eveniment major într-un moment în care există o nevoie uriașă de echilibru și de întoarcere la spațiul sacru și sigur al Inimii.  Frica, furia, ...

Năframa albă și lacrimile care spală Năframa albă și lacrimile care spală

Amânasem destul această experiență. Și amânasem să înfrunt teama de (ne)cunoscutul în care puteam intra odată cu ea. Respirația Holotropică sau Respirația de Foc, recunoscută drept ...

Frica și Puterea Frica și Puterea

Frica este închidere, separare, înstrăinare. Se manifestă în corp prin tensiune, înghețare, înțepenire, duritate, non-curgere. Este o încetinire a energiilor vitale și începutul ...

Evadare din Flatland Evadare din Flatland

Privește un moment în viața ta, oricum ar fi ea. Privește la felul în care platitudinea se naște rapid în relațiile cele mai fierbinți, în proiectele cele mai pasionante, la felul în ...

x