Punct rubrica Dimensiunea Colectivă a Conștiinței. Invitație la Trezire

Publicat la 12.11.2015 Comentarii

 horia francisc țurcanu

Încearcă, în vreme ce citești aceste rânduri, să nu mai inspiri. Să nu mai primești aerul care te înconjoară din toate părțile, în corp. Nu poți. Vei ceda în cele din urmă în fața unui fel de presiune enormă care va lăsa aerul să pătrundă în corpul tău. În același timp, crezi că tu ești cel care alege dacă respiră sau nu. Ce-ar fi să inversezi pentru o clipă perspectiva? Ce-ar fi dacă nu TU ai fi cel care alege să inspire, ci realitatea, întregul sau dumnezeu – cum vrei să numești tot ceea ce te înconjoară, ar fi ceea ce alege, de fapt să expire în interiorul tău? Asta ar însemna să accepți faptul că în interiorul tău pătrunde ceva din acest întreg. Că într-un fel sau altul AI O LEGĂTURĂ LĂUNTRICĂ  cu tot ceea ce te înconjoară. Ba mai mult decât atât, că de fiecare dată când expiri, înapoiezi întregului ceea ce ai primit, amestecat cu ceva din natura ta intimă, unică și irepetabilă care emană în acest întreg. Cu fiecare expirație, fiecare pas, fiecare clipire de ochi, fiecare gest și fiecare emoție trăită, noi participăm la crearea lumii în care trăim. Nimic din lucrurile care se petrec în această lume nu ne este străin. Totul poartă și amprenta noastră, oricum am lua-o. Nu suntem conștienți nici de ceea ce primim la fiecare inspirație, nici de ceea ce emanăm la fiecare expirație. De aceea, nu ne dăm seama, de faptul că lumea în care trăim este o creație Colectivă, în care fiecare dintre noi primește în interior, la fiecare pas, ceva din radianța celorlalți și se exprimă, prin fiecare gest, pe sine. Iar ceilalți vor primi în interiorul lor această radianță.

Contribuim la fluxurile Conștiinței globale prin fiecare gest și fiecare respirație. Conștiența aduce cu
sine responsabilitate pentru fiecare ges, mental, emoțional, de atitudine. Noi creăm Realitatea. 

A deveni conștient că fiecare dintre gesturile noastre schimbă lumea, nu este un lucru ușor. Cel care se opune este ego. El crede că este separat de această lume și că responsabilitatea pentru ceea ce se petrece în ea este a altora. Ego este acela care îi acuză pe ceilalți de propria nefericire. Nu vede că tensiunea lăuntrică, emoțiile sale, frica, furia, frustrarea, vinovăția, rușinea sunt rezultatul atitudinilor sale izvorâte din judecata asupra sinelui și a lumii. Cu sinceritate, ego crede că întregul său disconfort existențial se datorează contextului exterior, celorlalți oameni, sistemelor acestei lumi, societății și lui dumnezeu. Responsabilitatea este a lor. El este doar o victimă inocentă a acestui context. Nu poate percepe că emoțiile sale izvorâte din judecată alimentează câmpurile colective ale emoției și că există o responsabilitate proprie pentru ceea ce se petrece împrejurul său. Doar Conștiența vine cu responsabilitate.

Astfel, ego va privi dramele dimprejurul său cu milă sau cu furie, va simți frică, mânie sau tristețe, și va căuta mereu vinovații în afara lui. După ce îi va găsi se va simți mai liniștit. A făcut dreptate. Poate rămâne pe mai departe îngropat în propriile judecăți, alimentând realitatea cu ceea ce se pricepe cel mai bine: tensiune.

Drama care s-a petrecut în Colectiv ne privește pe noi toți. Nu e vorba doar despre cei care au murit în urma tragediei, nici doar despre cei care se zbat între viață și moarte. Această moarte, această zbatere, această otrăvire arzătoare se petrece în ființa Colectivă a acestui oraș, a acestei țări și a acestei lumi. Artiștii, fie ei muzicieni, pictori sau orice altceva, exprimă întotdeauna conținuturi colective ale conștiinței. Nu este doar despre ei, ci despre lumea în care trăiesc. Lumea vine să-i asculte pentru că rezonează cu aceste conținuturi, pentru că recunosc în muzica, semnele, cuvintele, iconografia artiștilor, lucruri care îi reprezintă și pe ei. Cei care urlau ”Goodbye to Gravity” o făceau și în numele nostru, al tuturor, fie că recunoaștem acest lucru, fie că nu. Furia, frustrarea, nemulțumirea, mânia pe care o exprimă artiștii de orice fel nu e doar a lor, după cum nici frumusețea, extazul și minunăția nu e doar a lor, ci a tuturor. Numai că puțini oameni sunt gata să-și asume și conținuturile întunecate ale conștiinței colective și să recunoască că tot ceea ce se petrece împrejurul nostru este despre noi înșine. Realitatea funcționează ca o oglindă. Nimic nu ”se petrece”. Noi suntem aceia care creează realitatea. În acest Colectiv care este lumea noastră, se varsă emoțiile noastre cele mai adânci, răbufnesc spații interioare de care uneori nu suntem conștienți. Fiecare gest al nostru, conștient sau nu, fie că este un gest mental, emoțional, de atitudine sau o acțiune, influențează Întregul.

Goodbye to Gravity exprimă realități colective. Simbolurile, gesturile, culorile, cuvintele, muzica lor
exprimă ceea unii dintre noi refuză să recunoască. Primul pas este asumarea decătre noi toți a Realității. 
Interioare și ”exterioare” deopotrivă. 

Anvergura pe care au luat-o evenimentele tragice petrecute acum două săptămâni spune ceva despre adevăratele lor motive. Moartea acestor tineri a declanșat o enormă nemulțumire care mocnea în lumea noastră, neexprimată. Dar aceasta EXISTA DEJA. Ei o exprimau pe scenă, după cum alții o exprimau făcând parte din publicul lor. Acești oameni coborau în peșteri insalubre și întunecoase pentru a-și cânta furia, nemulțumirea și frustrarea, sentimentul alienării, al rupturii, pentru că noi toți îngropăm în adâncul inconștientului nostru, în fiecare zi, tensiunea acumulată din ruptura interioară. Judecata asupra sinelui și a lumii din care facem parte, sentimentul separării nu face altceva decât să strângă în interior ardere care emană la fiecare respirație prin toți porii pielii noastre. Contribuim astfel, prin propria noastră lipsă de Conștiență la toate dramele și crizele acestei lumi. Nimic nu ne este complet străin. Acești tineri care-și urlau furia împotriva sistemului, a lumii, a existenței, sunt aspecte ale propriei noastre ființe. Sunt adolescenții noștri interiori pe care i-am trădat devenind niște adulți obtuzi și găunoși, orbi și egotici. De la înălțimea acestui ego, am considerat că nu ne privește, după cum am considerat că nu ne privește și nu putem face nimic în privința politicii corupte, a societății rupte în două, a bisericii care numai în contact cu dumnezeu nu ne pune etc. La fel ca noi, oameni de pretutindeni văd cu claritate că lumea merge într-o direcție care nu mai reprezintă de mult timp dorințele, valorile și visele lor, și totuși se limitează la a judeca această lume, considerând că nu pot face nimic. Aceasta este ruptura interioară care provine din amnezia totală a faptului că noi contribuim la această lume, așa cum este, la fiecare răsuflare.

Lucrez în fiecare zi cu spațiile adânci ale conștiinței și cu procesele interioare care vizează Conștiența. Adică adâncimea percepției asupra realității. Este în strânsă legătură cu identitatea pe care ne-o asumăm. Cu cât identitatea noastră este restrânsă la aspectele personale, cu atât percepția realității este mai restrânsă și responsabilitatea pe care ne-o asumăm este mai mică. Ne temem să deschidem porțile interioare pentru a privi ce se află acolo, și de aceea ne temem să simțim și lumea dimprejurul nostru. Simțindu-ne separați de lume, nu credem că mica noastră prezență contează în ecuația macro a existenței. Nu suntem responsabili pentru ce fac rușii în Siria, americanii în mările Chinei de Sud, pentru mersul economiei și nici pentru tragedia din Colectiv. Toate acestea însă se petrec în spațiul Colectiv realității și noi alimentăm acest spațiu cu energia gândirii, a emoțiilor și a gesturilor noastre în fiecare clipă. Paiațele politice din parlamentul României sunt acolo pentru că noi fie i-am ales, fie am refuzat să ne implicăm. Primarii corupți, ticăloșia și mizeria sunt la locurile lor pentru că fie am contribuit direct la ele, fie am considerat că nu ne privește, fie că suntem prea neînsemnați. A fost nevoie de ruptura ultimă, moartea fizică, pentru a declanșa un proces de Conștiență în mulțime și în noi toți. A fost nevoie de o criză pentru a compensa efectele inconștienței.

Același lucru se petrece la nivel personal. Intrăm în crize, care mai de care mai arzătoare, mai dureroase, pentru a mai face un pas pe calea conștienței. Trăim durere în relații, frică existențială, nesiguranță, furie, frustrare pentru ca apoi să ne punem întrebări și să schimbăm ceva în felul în care ne considerăm pe noi înșine. Uneori, structurile egotice sunt atât de puternice, încât în ciuda oricărei crize, oricât de dureroase, nu schimbăm nimic. Refuzăm. Frica de schimbare este mai mare decât durerea. 

Realitățile noastre interioare emană în Întreg. Crizele lumii sunt reflexii ale crizelor lăuntrice. 
Multe dintre ele sunt crize psiho-spirituale de transformare. Ele se transformă în psihoze doar 
dacă nu sunt recunoscute, dacă ne temem și respingem conținuturile ce tind să iasă la suprafață.

Întreaga săptămână trecută am lucrat cu elevii Școlii Maestrului Interior. Este o școală a transformării interioare prin experiența conștientă a diferitelor niveluri ale ființei. A fost o sincronicitate. Totul a fost impregnat de energia tragediei din Colectiv și am explorat felul în care fiecare dintre noi, incapabili să-și administreze gesturile interioare ale gândirii și emoției, am contribuit la explozia, aparent exterioară din club. Am trăit lucruri extraordinare și am trăit împreună felul în care, cu adevărat, toți suntem unul, cu condiția de a avea curajul să privim înlăuntrul nostru cu sinceritate și să schimbăm ceva din ceea ce pare de neschimbat: felul în care ne raportăm la gândirea noastră și deci la structura egotică. Unul dintre cei mai dragi oameni inimii mele, unul dintre cei care au parcurs nenumărate etape ale devenirii interioare, a refuzat să privească adevărul interior. Acolo, înăuntru, este foarte multă furie reprimată. Viața sa, așa cum a creat-o până acum, nu reprezintă anvergura naturală a ființei sale. Este într-un conflict interior. Nu poate renunța la ceea ce a creat, situații familiale, relaționale etc, fără să recunoască responsabilitatea acestei creații pe de-o parte, pe de-altă parte adevărata sa natură, Sufletul său îl mână către o nouă anvergură a existenței, care intră în conflict cu trecutul. Rezultatul este o buclă și furia nerostită, nerecunoscută. O criză ce tinde să se manifeste. Pe drumul de întoarcere spre casă, pe autostradă, spulberă un câine care apare din ”senin”. Furia interioară se manifestă în exterior, ca act de creație inconștientă.

Uneori mor câini, alteori mor oameni, atunci când câmpul colectiv acumulează tensiunea proiectată inconștient de noi toți.

Sigur că doresc pedepsirea acelora care au contribuit liniar, direct la moartea teribilă a tinerilor din Colectiv. Patroni, primari, pirotehniști, responsabili, politicieni incompetenți sau corupți trebuie să plătească, dar asta nu rezolvă nimic dacă nu conduce la întrebări despre noi înșine, la o schimbare în interiorul nostru, la asumarea responsabilității noastre pentru lumea în care trăim. Și asta nu vine decât în urma unui proces de transformare interioară prin Conștiență. Stă în puterea noastră să alegem soarta acestei lumi, dacă dorim acest lucru cu adevărat și mai ales dacă ne considerăm destul de importanți și puternici pentru a face acest lucru. Dacă am dori să spunem stop sistemelor acestei lumi, noi și cei asemenea nouă, lumea s-ar schimba. Dacă am dori un alt fel de societate, un alt fel de economie, de medicină, de științe, de politici militare, un alt fel de educație, care să reprezinte ceea ce suntem acum, în secolul XXI, acest lucru s-ar petrece. Băncile s-ar transforma în instrumente ale unei bunăstări generale, bisericile s-ar transforma în instituții sociale și de trăire a experienței spirituale, educația s-ar transforma dintr-o fabrică de sclavi ai sistemelor, în spații ale încrederii în sine, ale bucuriei și creativității, politicienii ar fi cei mai înțelepți dintre umani și s-ar considera pe sine drept expresii ale ființei colective, medicina ar porni de la premisa că ființa umană este mai mult decât o mașinărie biologică. 

Totul ne privește pe toți, orice am crede la prima vedere. Rezolvările interioare conduc la rezolvări colective.

Toate crizele acestei lumi sunt oglindiri ale spațiului lăuntric al fiecăruia și expresia conflictului între ego și întreg la nivel colectiv. La nivel personal și colectiv sunt oportunități de a ne pune întrebări, de a face noi alegeri, de a pune în discuție credințe vechi întemeiate pe separare, care creează tensiune, frică și emoții violente. Acestea se varsă în spațiul Colectiv în care creăm împreună realitate. Până acum ne-am considerat observatori ai realității, cumva în afara ei, dar a venit timpul să schimbăm acest lucru. Face parte din marea transformare de conștiință la care suntem toți parte, din noul timp al umanității. Conștiența aduce, întotdeauna responsabilitatea noastră față de această lume. Totul ne privește, pentru că noi suntem tot ceea ce ne înconjoară. Orice lucru respingem ca nefăcând parte din noi, este o respingere a unei dimensiuni a ființei noastre, a unui aspect lăuntric. El nu-și va găsi pacea până când nu-l vom vedea, recunoaște și integra. Din această perspectivă tinerii morți în Colectiv suntem noi înșine. Sunt adolescenții interiori ale căror vise și dorințe le-am reprimat, judecându-le. Partea tânără, vie, nesupusă din noi știe prea bine că biserica, guvernul, societatea în care trăim nu este aceea a dorințelor noastre. Moartea acestor tineri ne invită să ne întrebăm în forul nostru interior: când am renunțat la credința că noi schimbăm lumea, când am devenit indolenți și neîncrezători asemenea celor pe care îi hulim? Când am renunțat la Încrederea că viața noastră stă în mâinile noastre și când am ajuns să ne strigăm furia doar în hrubele întunecate ale spațiului nostru inconștient? Ei sunt … noi înșine, în formele noastre adolescentine, revoluționare, nefalsificate, ne-îmbuibate, necompromise de uzura vieții, arzătoare și splendide. Nu este suficient să trimitem la pușcărie niște nemernici, este nevoie să privim în noi înșine și să schimbăm ceva în felul nostru de a fi în această lume. Și asta începe cu asumarea responsabilității pentru viața noastră, pentru ceea ce emanăm înapoi, în existență, la fiecare gând, fiecare emoție, fiecare gest, fiecare alegere pe care o facem.

Am scris foarte mult în ultimii ani despre Conștiență și despre asumarea propriei realități, am creat în un spațiu de experiență interioară și colectivă în care fiecare să poată explora anvergura magistrală a propriei ființe. Acum, spațiul de experiență se mută în stradă, în lume. Crizele personale se manifestă Colectiv și se împlinește o veche profeție a unui mare maestru al umanității. Conștiența colectivă se naște în fiecare din noi, uneori în mod dureros. Crucile noastre personale se dovedesc a face parte dintr-un destin mai larg. Umanitatea încarnată își descoperă adevărata natură prin răstignirea pe crucea lumii. Suntem aici pentru a învăța să creăm realitate în mod conștient, pentru a învăța despre natura noastră adâncă de creatori ai acestei realități, despre puterea lăuntrică ce vine odată cu asumarea responsabilității pentru experiența noastră de viață. 

Primul pas este, întotdeauna Prezența deschisă în noi înșine. Este o calitate a Atenției. Ne permite să 
identificăm sursele de tensiune care sunt în experiența noastră trecută și, mai ales în judecățile asupra 
realității interioare. Aceste judecăți, proiectate, devin poziționări și sursă de durere emoțională.

Existența ne umple cu viață în fiecare clipă în care inspirăm. Respirare și Spirit au aceeași rădăcină. La rândul nostru contribuim la existență cu fiecare expirare. Ca niște copii învățăm încetul cu încetul cum se joacă acest joc al existenței, al identității, al responsabilității, învățăm cum să creăm realități din ce în ce mai largi în această dimensiune densă. Învățăm despre natura noastră profundă prin experiență. Durerea care însoțește experiența ne arată întotdeauna locul în care suntem rupți de Întreg, locul în care ne considerăm separați. Este suprafața dureroasă în care ego respinge restul existenței.

Fie ca această experiență dureroasă în spațiul Colectiv al ființei, care a colectat nenumărate experiențe personale, să fie o poartă pentru transformarea interioară a noastră, ca ființă Colectivă. hft




"Expansiunea percepției și a Conștienței este instrumentul fundamental al Noii Paradigme. Percepția poate fi extinsă cu instrumente. Dar instrumentul ultim este capacitatea infinită de a percepe, a Ființei. Aceasta este Calea Maestrului Interior."

HEFT

Programe și meditații online

Noutățile Călătoria Inimii
direct pe mail

Articole, workshopuri,
cărți și evenimente

Arhiva Newsletter

Tag cloud

Cărți relevante

Cartea 44 Cartea 44

În mod straniu dar magic, această primă carte purtând semnul Călătoriei Inimii este o carte de poezie. Dar mult mai mult decât atât. Este o poveste de dragoste între oameni care-și ...

Cântările Vieţii Cântările Vieţii

Krishna Das povesteşte precum cântă. Cu graţie, cu subţirime. Istoriile adevărate ale vieţii sale dansează precum spuma valurilor în bătaia vântului, desenând fascinaţia anilor ...

Şcoala Zeilor Şcoala Zeilor

Această carte este o hartă şi un plan de evadare. Scopul său este de a vă arăta parcursul urmat de un om oarecare pentru a evada din povestea hipnotică a lumii, din interpretarea jalnică a existenţei, pentru ...

CERCUL VIEŢII CERCUL VIEŢII

De cam treizeci de ani încoace se pune în mod regulat problema întoarcerii la şamanism, sursa primordială a umanităţii, a tuturor religiilor, filosofiilor şi ştiinţelor lumii. Omul ...

Iubește ceea ce este Iubește ceea ce este

De-a lungul crizei de transformare Byron Katie a căzut adânc în întunericul depresiei, străbătând calea amară a disperării, pentru ca Revelația să survină brusc, într-o dimineață ...

Workshopuri relevante

Respirația Inimii Respirația Inimii
Respirația Inimii este o aplicație dinamică a lucrului cu starea de Prezență, o meditație în mișcare care conduce foarte rapid la expansiunea conștienței și permite conectarea voluntară cu orice ...

Maestrul Interior. Arta Respirației Conștiente Maestrul Interior. Arta Respirației Conștiente
Lucrul cu stările extinse ale Conștiinței este pentru viața de fiecare zi. A fi conștient este a percepe mai profund și mai rafinat realitatea vieții. Un nou grad de Conștiență permite o noi moduri de ...

Practica Prezenței Practica Prezenței
Practica Prezenței Experiența Prezenței este fundamentul întregului parcurs în Școala Maestrului Interior și baza întregului lucru cu stările extinse ale Conștiinței în scopuri de ...

Articole pe aceeași temă

Consacrarea ultimă: Conștiența Consacrarea ultimă: Conștiența

Timp de milenii umanitatea a confundat Conștiența cu rațiunea. A fi conștient nu înseamnă a raționaliza, ci a percepe, a simți existența. Identificarea ființei aflate în experiența umană cu ...

Creația colectivă de realitate I Creația colectivă de realitate I
Dependența de un sistem

Fiecare om de pe planetă contribuie la creația de realitate, sub toate aspectele sale: social, politic, cultural, financiar, etc. Iar parametrul care contează în orice creație este conștiența. Un ...

Despre identitate și Înviere Despre identitate și Înviere

Orice identitate este o poveste pe care am construit-o despre noi înșine. Cine sunt eu? Este o întrebare care se naște atunci când începem să intuim că povestea despre noi înșine ...

2017 – Creație Conștientă de Realitate 2017 – Creație Conștientă de Realitate

Este momentul unui uriaș salt de calitate a Conștienței și vieții. Criza se sfârșește în momentul alegerii unei perspective noi și, mai ales a întrupării acesteia. Noile alegeri devin ...

ARC 2017: Ochi de gheață (I) ARC 2017: Ochi de gheață (I)
Comunicare. Armonie. Alegeri. Vindecare. Un Nou Început.

Mă privește direct în ochi, cu sufletu-i deschis în fața mea. Privirea sa e generoasă, blândă, curioasă. Am de ales: îl privesc la fel, cu inima deschisă, lăsând să vadă toate ...

Colinele Revelației Colinele Revelației

Prima dată când am pășit pe dealurile Luncanilor în această viață a fost acum mulți ani. Jos ploua. Am urcat prin noroaie din care colții de stâncă ieșeau ca niște relicve de dinozauri. ...

Anul acesta aleg cuvântul BUCURIE Anul acesta aleg cuvântul BUCURIE

În fiecare an, aleg un cuvânt care să reprezinte chintesența temei ce mă ghidează de-a lungul anului. Anul trecut, cum multe dintre voi știți, am ales cuvântul TRANSFORMARE să mă călăuzească. ...

Timpul unor noi începuturi Timpul unor noi începuturi
Luna Neagră, pisicile în flăcări și Vulcanul tăcut

Dacă alegi să schimbi ceva fundamental în viața ta, fă-o ACUM. Este un timp în care Universul susține alegerile personale și colective înnoitoare. Fiecare moment al vieții tale este un răspuns ...

În tăcere rezidă energia puternică a vindecării În tăcere rezidă energia puternică a vindecării

Nu știu cum este la tine în această perioadă dar eu mă confrunt cu momente în care parcă aș fugi departe de toată această agitație, departe de agresivitatea pe care o simt în traficul ...

Un Nou Vis. O Lume Nouă. Un Nou Vis. O Lume Nouă.
(Elio D’Anna - TEHNOLOGIA VISĂTORULUI)

Visătorul are un vis: o revoluție individuală, o lume fără religie, fără politică. Un Nou Vis care înlătură orice formă de instituționalizare, orice formă de divizare, spre neutralizarea oricărei ...

x