Ritmurile Lunii rubrica Noiembrie, Luna Nouă. Moarte și Renaștere. Un nou Început

Publicat la 13.11.2015 Comentarii

Elena Francisc Turcanu

O nouă oportunitate pe care ne-am creat-o pentru a ne transforma. A lua o nouă formă. Moarte și Renaștere, împreună, în dansul ciclic al vieții care ne invită să avem încredere în instinctele noastre cele mai profunde pășind, privind înainte, prin poarta Măiestriei interioare.

Un prilej bun de a sădi sămânța energetică pentru ceea ce ne dorim să creăm în următoarele 30 zile. Energia acestei luni noi ne va putea aduce la suprafața cele mai profunde dorințe, cele mai mărețe vise. Dacă ne dăm voie să simțim această energie. Aceasta este mereu cheia. Să ne dăm voie! Și numai noi putem face asta pentru noi înșine. Nimeni altcineva. Numai noi știm, în adâncul nostru, ce ne mână, ce ne atrage, ce ne dorim cu adevărat. Numai noi știm, în adâncul nostru, ce încă ne conduce la alegerile pe care continuăm să le luăm și ce ne împiedică să le transformăm în acțiuni conștiente.

Trăim cu toții, în această perioadă, un tulburător proces de moarte și renaștere. Un ciclu al completitudinii și al noilor începuturi. Zilele trecute încheiam al treilea parcurs al Școlii Maestrului Interior. Modul 7, cel al Integrării. Moarte și Renaștere. Modul final care a coincis cu tragedia de la Colectiv. Vezi articolul semnat de Agnis care, într-un fel, a semnat și în numele meu.

Moarte și Renaștere. Un nou început: renunță la rutină!

E o perioadă în care energia prezentă ne forțează pe toți, dragi prieteni al Călătoriei Inimii, să vedem cu mai mare claritate lucrurile de care încă ne mai agățăm când, de fapt, în adâncul nostru știm prea bine că ar trebui să renunțăm la ele. Și nu este vorba doar de lucruri ci și de relații, situații, job-uri, contexte, roluri, identități, furie reprimată, obiceiuri vechi cărora încă le mai suntem tributari, comportamente toxice și rutină predictibilă aduce stagnare.

Am tot scris, de-a lungul acestui an, despre importanța alegerilor pe care le facem. Și, cu siguranță voi continua să vă aduc aminte mereu și mereu, aducându-mi mie aminte în felul acesta, că avem nevoie să învățăm a aducem claritate asupra alegerilor noastre. Fără această claritate, acțiunile noastre nu pot fi conștiente ci, mai degrabă, niște reacții inconștiente. De aceea vin acum și îndrăznesc să vă readuc aminte că puterea noastră personală rezidă în alegerile pe care le facem chiar acum. Azi. În clipa asta. Cu adevărat, nu sunt doar vorbe, viitorul nostru, și al fiecăruia dintre noi, este determinat de alegerile pe care le facem chiar acum. Libertatea noastră este în capacitatea de a ne trăi viața autentic și în acord cu valorile cele mai profunde.

Moarte și renaștere. Un nou început: urmează-ți Pasiunea!

Din punct de vedere astral, e vorba de multă pasiune în această perioadă. Și de multă putere personală. Dar, oare, cum ne folosim propria putere? Cum ne-o însușim această putere? Sau cum o dăm altora? Și nu mă refer la acea putere manipulatoare și dominatoare. Ci adevărata noastră putere de creatori conștienți a realității pe care o trăim. Această Lună Nouă ne oferă pasiune și putere, spun astrologii. Iar eu cred că avem nevoie de ambele pentru a putea duce lucrurile la bun sfârșit. Și chiar trebuie să învățăm să ducem lucrurile la bun sfârșit. Începem multe dar puține lucruri reușim să terminăm cu bucurie și încredere. Așadar, să ne urmăm pasiunea, cu încredere și bucurie, asumându-ne această puterea personală.

Ne oprim oare, din când în când, pentru a ne întreba: Ce își dorește inima mea? Care este pasiunea mea? Cine sau ce mă reține de la a crea cu bucurie? Ce pași aș putea face, ce acțiuni, pentru a-mi manifesta puterea personală? Ce mă împiedică de la a-mi manifesta Visul Măreț?

 

Moarte și renaștere. Un Nou Început: găsește curajul Schimbării!

Transformarea este și ea foarte prezentă în această perioadă. E nevoie însă, mai întâi de toate, de o adevărată transformare la nivel de gândire. Cum ne folosim mintea? Pentru a crea, cu bucurie și conștiență, sau pentru a fii în control? Ce așteptări avem încă de la noi înșine? Suntem conștienți, oare, că aceste așteptări ne împiedică să creăm? Cum ne vorbim nouă înșine? Suntem conștienți, oare, că acesta este și felul cum le vorbim celorlalți? Continuăm să ne repetăm aceleași vorbe grele și critice cu care ne-am tot otrăvit de-a lungul vieții? Continuăm să vedem, mai degrabă, partea goală a paharului sau partea plină?

Iată doar câteva întrebări la care vă invit să reflectăm puțin. În contextul actual, dureros și tulburător, avem nevoie să ne oferim, zilnic, puțin timp și spațiu pentru a primi noile înțelesuri și revelații care vin către noi. Avem nevoie să învățăm a ne folosi, în mod creativ, de energia prezentă pentru a ne schimba viața. Putem, oare, avea curajul să vedem că schimbarea poate fi prietena noastră? Chiar și schimbările dureroase sunt benefice.

Moarte și RenaștereUn Nou Început: drop-off!

O Lună Nouă care ne invită să abandonăm dorința de a controla. A fi în control înseamnă a fi în frică. Puterea este în noi înșine dar pentru asta e nevoie să ne uităm înlăuntrul nostru. A rămâne la suprafață, agățându-ne cu disperare de o fațadă pe care ne-am desenat imaginea de sine, nu ne va da nicio putere. A rămâne în defensivă, în dorința de a ne proteja, de a fi în control, de avea o stabilitate, clară și precisă, nu ne va da nicio putere. Moarte și renaștere. Avem curajul să lăsăm? Drop-off, cum spun fotbaliștii americani. Drop-off!

Coborându-ne adânc în noi înșine, cu ajutorul respirației conștiente, și ascultându-ne cu atenție senzațiile și răspunsurile înțelepte ale corpului, ne oferim cel mai de preț dar. Doar ascultându-ne putem auzi vibrația darurilor noastre unice. Da, este nevoie de o schimbare majoră, radicală la nivel de națiune, de umanitatea dar această schimbare pornește de la nivelul individual. Să îndrăznim, oare, să ne luăm destinul în mâini sau să continuăm a-i lăsa pe alții să ne conducă? Eu vă invit, pe voi toți și pe fiecare în parte, dragi prieteni ai Călătoriei Inimii, să împărtășiți tot ceea ce știi. Să împărtășiți darurile voastre. Și să vă întrebați, cu totală sinceritate, dacă direcția în care mergeți acum este aceea de a fi în serviciul procesului de vindecare și transformare al umanității.

Manifestându-le și împărtășindu-le cu ceilalți, ne onorăm aceste daruri. Mi-am promis că vă readuc aminte, cu fiecare ocazie, mereu de aceste daruri ale voastre. Aceasta este, de fapt, contribuția voastră la Lumea pe care, cu toții, ne-o dorim ALT FEL. Nu mai este momentul să idealizăm oamenii și situațiile. Să mai evadăm prin droguri și alcool. Să mai jucăm rolul victimei. Să ne mai complăcem în dependențe și comportamente toxice. A venit vremea să facem ALT FEL decât până acum.

Facem legătura între trecut și viitor, în această conjunctură pe care o trăim cu toți. O energie vindecătoare poate curge prin noi dacă alegem să o lăsăm a curge. Să ne abandonăm. Să lăsăm controlul.

Putem naște Bucuria din încrederea de a crea cât mai Conștient. Ceea ce fiecare dintre noi iubește și prețuiește ne este unic fiecăruia. Ne face cine suntem. Darurile noastre, cu care ne-am întrupat în această viață, ne fac unici. Le onorăm, fiind cea mai autentică versiune a noastră. Poate c-a venit momentul să renunțăm la a ne mai falsifica.

Autenticitate!

Din nou, Luna Nouă. Un Nou Început. Moarte și Renaștere.

Energia acestei perioade aduce mai multă lumină asupra a tot ceea ce prețuim și iubim invitându-ne, subtil, să ne aliniem, pe toate planurile, valorile cele mai profunde, visele cele mai mărețe, cu alegerile și acțiunile noastre conștiente. Doar așa, acordându-le, vom putea gusta Bucuria Creației Conștiente.

Ceea ce suntem este mult mai important decât ceea ce facem. Lumea continuă să ne definească prin ceea ce facem, din păcate. Și noi facem la fel. Ne definim prin ce facem, mai degrabă, decât prin ce suntem. Dar știm foarte bine că asta ne limitează, ne îngrădește, ne împiedică să fii în adevărul nostru. Cine și ce suntem este mult mai interesant decât orice am alege vreodată să facem. Numai că pretindem că nu știm cine și ce suntem. Și poate chiar așa este. Nu știm. De aceea, dragii mei, avem nevoie să învățăm să ne ascultăm pe noi înșine. Și, din nou vin și vă readuc aminte că pentru asta e nevoie să ne oferim timp și spațiu pentru a ne duce în interior. Pentru a ne asculta. Pentru a ne conține, în compasiune, durerea, atunci când e prezentă. Pentru a ne recunoaște furia și pentru a-i domolii flăcările interioare care ne pot distruge. A ne asculta înseamnă și a ne îmbrățișa umbrele, adică acele aspecte ne-exprimate ale sinelui nostru, care se roagă să fie recunoscute, auzite și integrate. Aspecte aruncate în umbră care, cu siguranță, au fost cândva, în trecut, rușinate, negate sau abuzate. Uneori este foarte greu să îmbrățișăm aceste aspecte din noi și să nu le considerăm „negative”.  Ele doar vor a fi ascultate. Din ele se poate naște un potențial nemanifestat încă. Dar ceva din noi trebuie să moară, mai întâi, pentru a se pute renaște într-o formă mai completă.

Procesul de moarte și renaștere ne este disponibil nouă tuturor acum. Din păcate, contextul actual ne-a arătat că flăcările noastre interioare pot conduce la moarte fizică, într-un mod tragic și cumplit de dureros.

 

Conștiența, un Nou Început. Moarte și Renaștere.

Adevărul emoțional a fost în ultimele săptămâni, și este încă, pus în lumina reflectoarelor. Când ne reprimăm adevărul personal, acesta iese la suprafața sub forma unor comportamente cică „rele”. Unii le numesc „satanice”. Aspectele noastre umbroase sunt ca și personajele dintr-o piesă de teatru. Ele cerșesc să se exprime pe sine. Plâng, urlă să fie auzite, văzute, băgate în seamă. Cu cât continuăm să negăm adevărul nostru, cu atât mai puternice devin aspectele umbroase. Uneori pot lua forma unor câini negri pe care-i spulberăm, în viteză, pe autostradă. Aceste aspecte sunt precum copii mici, orfani, care vin acasă pentru prima oară. Doar învățând să ne iubim pe noi înșine, mai presus decât dorința de a crea legături, putem debloca orice energie blocată, putem stinge focurile mâniei. Doar învățând să ne conținem, cu compasiune, furia o putem liniști. Și doar așa, încet, încet, putem recunoaște talente ascunse și daruri neprețuite ce zac în aceste aspecte orfane din noi înșine.

În Călătoria Inimii cheia principală cu care lucrăm este Conștiența. Împreună, învățând să respirăm conștient, învățăm, de fapt, să respirăm Viață în Viziunea noastră. Și, astfel, să creăm Lumea pe care ne-o dorim.

A ne îmbrățișa umbra ne va da putere și vom a avea mult mai multă energie atunci când vom putea să ne iertăm ceea ce considerăm a fi „defect”. A renunța să ne mai judecăm și să ne mai criticăm, fiind doar un observator conștient a tot ceea ce se petrece în interiorul nostru – iată un mare dar pe care-l putem aduce umanității. A renunța la dependența de durere și de dramă, în care sunt încă prinși mulți oameni, iată un alt mare dar adus procesului de vindecare și transformare. A ne da voie să avem o privire de ansamblu și să vedem că Viața ne iubește – iată un alt mare dar cu care putem contribui la Creația Conștientă de Realitate. A păstra vie încrederea în viziunea noastră – o viață trăită în Conștiență – iată un alt imens dar oferit Lumii.

EI TRĂIESC PRIN NOI. Moarte și Renaștere. Un nou Început

Da, există acum disponibilă, pentru noi toți, o energie care ne regenerează. Ne putem recrea Viața. Condiția este să lăsăm ce-i de lăsat. Drop-off! Și să fim mai blânzi, mai îngăduitori și mai răbdători cu noi înșine. Putem practica răbdarea alegând să curățăm șifonierele minții. Că tot suntem în mijloc de toamnă când simțim, cumva, nevoia de curățenie. Curățenia ne purifică și ne întărește. Să dăm drumul la tot ceea ce nu ne mai servește. Să nu mai opunem rezistență. Să avem încredere în alegerea sufletelor noastre. Și să ne reconectăm, așezându-ne pentru a merge, cu puterea Maestrului Interior. Ce atragem în viața noastră acum? Ne place sau nu ceea ce atragem? Dacă nu, atunci să ne schimbăm pe noi, mai întâi, apoi exteriorul. Fiecare este propriul său punct de atracție. Legea atracției funcționează cu adevărat, indiferent de astrologie. Energia pe care o emanăm este ceea ce primim înapoi ca și rezultate. Schimbându-ne obiceiurile care nu ne mai servesc, schimbându-ne comportamentul, ne vom schimba viața astfel.

Iubindu-ne și trăindu-ne din plin Viața, vor continua să trăiască, prin noi, cei care, la nivel Colectiv, au ars în flăcările furiei noastre reprimate.

AmmaRa

 




"În fiecare ființă umană doarme Conștiența Maestrului, chiar dacă el nu știe acest lucru. Un adevărat Maestru poate recunoște măreția chiar nemanifestată a oricui."

HEFT

Programe și meditații online

Noutățile Călătoria Inimii
direct pe mail

Articole, workshopuri,
cărți și evenimente

Arhiva Newsletter

Tag cloud

Cărți relevante

Iubește ceea ce este Iubește ceea ce este

De-a lungul crizei de transformare Byron Katie a căzut adânc în întunericul depresiei, străbătând calea amară a disperării, pentru ca Revelația să survină brusc, într-o dimineață ...

Aged Early Grey Aged Early Grey

Ceaiul Negru conține o mare cantitate de teină, având un gust foarte puternic, și fiind de obicei recomandat la micul dejun, pentru energia pe care o asigură corpului. Spre deosebire de alte ceaiuri, ...

O scurtă istorie a tuturor lucrurilor O scurtă istorie a tuturor lucrurilor

Această carte ar putea fi, pentru orice căutător al Adevărului interior, începutul unei noi deschideri și unei noi perspective asupra lumii și a vieții. Ken Wilber plonjează în istoria căutărilor ...

Minte Nemuritoare Minte Nemuritoare

Oare conștiința noastră – mintea, sufletul sau spiritul – ia sfârșit odată cu moartea corpului? Sau continuă să existe undeva, poate pe alte tărâmuri sau în alte dimensiuni ...

Respirația Holotropică Respirația Holotropică

Această carte se constituie într-un omagiu adus lui Stanislav Grof și Christinei Grof și lucrului lor de peste 40 de ani pe tărâmurile explorării Conștiinței. Respirația Holotropică a contribuit ...

Workshopuri relevante

Dansul Inimii

Respirație Holotropică Respirație Holotropică
Respiraţia Holotropică este un instrument simplu şi puternic de  cunoaştere, prin experienţă directă, a adevăratei naturi a propriei noastre Fiinţe şi a Realităţii. Cuvântul ”holotropic” ...

Practica Prezenței Practica Prezenței
Practica Prezenței Experiența Prezenței este fundamentul întregii Școli a Maestrului Interior și baza întregului lucru cu stările extinse ale Conștiinței în scopuri de cunoaștere, vindecare ...

Programul educațional Briza Programul educațional Briza
  Este o abordare integrală a ceea ce numim educație, care are în vedere nu numai acumularea de informație și dezvoltarea structurilor mentale, ci Ființa umană în integrum. Vizează conștientizarea, ...

Astrologie Arhetipală Astrologie Arhetipală
Ştiinţă şi artă, cunoaştere raţională si simbolism deopotrivă, Astrologia poate fi de multe ori ascunsă raţionamentului logic, dar rămane mereu transparentă intuitiei şi percepţiilor survenite prin ...

x