Călăuza rubrica Depresia, un film cu final neașteptat
Despre natura minții

Publicat la 06.03.2016 Comentarii

Bogdan Grigoraș

De jumătate de an sau mai bine aud tot felul de povești despre depresie. Amici, prieteni sau cunoștințe, persoane care vin la Centrul Călătoria Inimii, toți mărturisesc că le este din ce în ce mai greu să-și gestioneze emoțiile. Fiecare descrie un peisaj dominat de frică, uneori frică pură, fără obiect, care pare a se activa din neant, alteori este vorba despre gânduri (conștientizate) care generează tipuri specifice de frică: îngrijorare, frustrare, deziluzie, neîncredere. La rândul meu am remarcat în ființa mea un tumult de gândire compulsivă care m-a solicitat la maxim să fiu prezent.

Nu, nu este deloc ușor să schimb felul în care gândesc. Continuând investigația am descoperit uluit că mintea este un spațiu al ființei care poate crea monștri. Îi și creează atunci când e lăsată să bântuie nestrunită, prin cotloanele pe care singură le-a ticluit. Mintea are o natură profund nestatornică, mereu schimbătoare și în căutare de cunoaștere (a ști). În viața mea de curând și-a făcut apariția un cățel, care în acest moment are șase luni. M-a uimit analogia aproape perfectă între felul în care se comportă acest animăluț și natura compulsiva a minții. Câinele reacționează la absolut orice stimul extern, aleargă în jurul cozii fără oprire, apoi observă un obiect interesant și aleargă să-l apuce, aude un foșnet și ciulește urechile, apoi revine la jucăria lui, aleargă iar în jurul cozii și tot așa... și toate astea în decursul unui minut. La fel, natura minții este nestatornică.Am avut astfel prilejul să aprofundez mecanismul prin care creez realitate. Adevărul ultim este acela că eu și doar eu sunt cel care îmi creez propria frică. Toate emoțiile care conduc la trăirea unui disconfort sunt 100% create de mine și apar atunci când speculez (deci gândesc) despre realitate. Poate că regret ceva ce am făcut sau nu am făcut în trecut, poate că este vorba despre un gând de vinovăție sau rușine, poate fi o îngrijorare față de un eveniment din viitor, poate fi o critică ascuțită față de un aspect al personalității mele sau o judecată la adresa părinților mei... Toate aceste emisii mentale produc o emoție, o formă de frică. Astfel devine evident că la baza oricărei emoții stă un gând pe care îl emit, iar emoția aferentă este rezultatul direct al unui tip de gândire.

De-a lungul veacurilor noi oamenii ne-am creat o viziunea îngustă asupra lumii, prin gândurile noastre de micime, gânduri de neputință și vinovăție, rușine sau aroganță, gânduri de sinucidere, gânduri deprimante. Nu există și nu a existat niciodată o cunoaștere bazată exclusiv pe spațiul mental. Cu toate acestea ne-am decis la un moment dat în trecutul îndepărtat să gândim despre propria experiență de viață, mai degrabă decât să o trăim integral. Să ne creăm o alveolă de preconcepții și fantasme, exact precum un filtru opac prin care trece doar ceea ce este acceptabil, încadrabil într-o fixație rudimentară despre cum ar trebui să meargă lucrurile.

Astfel că am ajuns în punctul în care societatea ne învață despre moralitate, despre smerenie, educație civică și alte valori care obligatoriu trebuiesc integrate în structura noastră de personalitate. La vârsta la care în alte vremuri eram obișnuiți să ne fredonăm cântecul de putere și să ne facem auzită vocea autentică, iată că în zilele noastre ne trezim cufundați într-o lume virtuală, înțesată cu probleme care trebuiesc rezolvate, iar vocile noastre sună spart, precum o trâmbiță înfundată. Adolescența pentru mulți dintre noi este un timp în care bem până la fund cupa amărăciunii unei lumi care se caută pe sine într-un spațiu fantomatic și rece, un spațiu lipsit de simțire. Spațiul mental.

Nu este de mirare că în ultimul secol a crescut numărul sinuciderilor printre adolescenți, că au apărut curente culturale conectate cu inconștientul colectiv adânc, curente care nu se sfiesc să pună în centrul preocupărilor depresia, furia îndreptată împotriva lumii și chiar sinuciderea, ca variante de expresie socială. Căci viața e văzută mai degrabă ca o închisoare decât ca un spațiu al bucuriei. Toate aceste forme de expresie socială sunt defulări inconștiente ale unor emoții îndelung reprimate.

La vârsta adultă, adolescentul tipic nu se maturizează din punct de vedere psihic. Continuă să ducă cu el aceeași cantitate de angoasă și suferință, reușește să-și ascundă cu iscusință furia clocotitoare în adâncuri și reușește să îmbrățișeze atitudini sociale de tip politically correct. Astfel viața unui adult este o extensie a perioadei adolescentine, iar de multe ori o prelungire peste timp a unei copilării despre care nu își amintește decât ceea ce a hotărât la un moment dat să nu uite. Experiențele traumatice de tip perinatal (vezi „matrice perinatale” Respirația Holotropică) și cele din copilăria timpurie, ca expresie actualizată a unor sisteme complexe de experiență condensată ne regizează viețile de adulți inconștienți dintr-un plan interior ascuns, dintr-un spațiu ce pare înfricoșător, un spațiu acoperit cu zeci de straturi de idei nobile.

Acesta este tabloul obiectiv. Este obiectiv pentru că nu reprezintă o judecată asupra a ceea ce este. Este o radiografie a realității așa cum se vede de la mine. O realitate care constituie premiza reală și 100% justificată pentru a cădea în depresie. Depresia este stadiul în care mintea rătăcește fără noimă, iar eu, cel care gândește, nu mai găsesc repere suficient de stabile pentru a ieși din acel labirint de griji, nemulțumiri, neîncredere și deznădejde. Este stadiul final al neputinței de a controla realitatea, dar este și momentul eliberării. Căci depresia are aerul unei crize de transformare psiho-spirituală (vezi un articol semnat HFT, care explorează în amănunt acest subiect). Depresia pare că duce implacabil către... moarte, system shutdown. Însă nu trebuie să fie așa, căci... finalul face filmul.

Nici părinții mei, nici societatea nu poartă vina a ceea ce eu trăiesc. Felul în care gândesc este influențabil de exterior, însă gândirea este responsabilitatea mea. Vă amintiți povestea cu rățușca cea urâtă? Toate rațele o ponegreau și îi spuneau că este atât de urâtă pentru că era diferită de ele. Se simțea prost pentru că era respinsă și a început să creadă că ceva este profund în neregulă cu ea. Într-o zi rățușca cea urâtă a descoperit că era... o lebădă. Acesta este momentul de revelație, în care ne dăm seamă că noi creăm realitate, prin felul în care gândim. Apoi urmează alegerea: cum aleg să gândesc de acum înainte? Cum am învățat de la părinți, de la școală sau biserică? Sau aleg să gândesc conform noii mele viziuni, că sunt un creator desăvârșit, complet și complex? Iar ultimul pas este să aliniez noul meu fel de a gândi cu a acționa. Acesta este fundamentul creației conștiente de realitate.

Eu am identificat două direcții principale de practică pentru a gestiona spațiul mental și a evita, astfel, depresia. Prima are legătură cu ceea ce numim în Școala Maestrului Interior – Practica stării de Prezență. Este un demers permanent de auto-observare și de a aduce în viața mea conștiența, acea calitate fină a Sufletului de a percepe lumea prin filtrul său natural, limpede și de a acționa conform vocației sale celei mai înalte. A doua direcție, fără de care nu se poate, este efortul susținut de a alinia spațiile dense(gândire, emoție, energie vitală, corp) cu viziunea Sufletului.

Dacă prima direcție este mai ales un act de introspecție care are drept ingredient fundamental sinceritatea – a fi sincer cu mine însumi și a recunoaște acele aspecte ale personalității de care nu sunt deloc mândru – cea de-a doua direcție implică de multe ori chiar efort fizic. Eu am obținut cele mai bune rezultate făcând sport. De multe ori, dimineața când mă trezesc experimentez o rezistență teribilă la a începe o nouă zi, la a mă ridica din pat și a face primii pași. Am tendința să amân cât mai mult acel moment, iar mintea devine din primele clipe extrem de agitată. Câteodată pare un zbucium mental și un cerc vicios. Simt că am plonjat în timpul somnului în spații inconștiente adânci care au turnat plumb în oase, în mușchi, în vene. Tendința (vechiul mecanism de apărare & funcționare) este de a mai sta în pat, zece minute măcar, care se transformă în douăzeci, treizeci... o oră. Apoi am o zi dificilă, în care totul pare greu și nimic nu se leagă. În aceste condiții însăși practica stării de prezență devine o corvadă.

De luni bune însă am început să fac altfel. Imediat cum mă trezesc mă ridic din pat, oricât de greu îmi este. Apoi ies și fac primii pași. Orașul este încă adormit (pe la șase dimineața), doar un zumzet aproape imperceptibil se aude venind din toate părțile, sferic. Fiecare alergare matinală seamănă cu povestea arhetipală a eroului, care are de trecut prin încercări mai grele sau mai ușoare, trăiește îndoiala că poate ajunge la capătul călătoriei, iar într-un final apoteotic celebrează victoria asupra propriilor sale limite. Da, este despre de a-mi depăși propriile limite, mereu și mereu altele, iar descoperirea că pot face acest lucru este eliberatoare. În mod sincron, când termin sesiunea de alergat orașul se trezește la viață.

De fiecare dată când fac mișcare ceva din rigiditatea acumulată acolo în corp se desface, se metamorfozează. Precum un solid care devine lichid, curgător. Corpul devine literalmente mai ușor. Astfel pot să fiu mai atent la gândire, pot să gestionez mai ușor emoțiile și să rămân mai mult în contact cu energiile vitale. O schimbare cât de mică în corp aduce schimbări în toate celelalte spații (gândire, emoție, energie). O practică zilnică aduce schimbări majore. Astfel am reușit să devin mult mai atent la ceea ce eman în jurul meu. Tot aceasta este calea prin care devin mai deschis către a primi lumea în inima mea. Așa descopăr compasiunea.

Este nevoie cu adevărat de o școală a Ființei, o școală a vieții, a conștienței. O școală în care să parcurgem împreună etapele necesare readucerii aminte a felului în care putem (re)deveni stăpânii propriilor noastre vieți. Primul pas este recunoașterea spațiului mental ca sursă o oricărui disconfort. Apoi practica stării de Prezență și efortul permanent de a ne depăși propriile noastre limitări. Cum am ajuns să ne auto-limităm? Ei bine, asta este o alta poveste care va fi tratată într-un alt articol.

Vestea bună este că există o astfel de școală a Ființei. În aceste vremuri ea poartă numele Călătoria Inimii – Școala Maestrului Interior. Una dintre direcțiile de lucru fundamentale ale școlii se numește chiar așa: Practica respirație conștiente și a stării de Prezență. Tema următoarelor întâlniri din cadrul acestui program aplicat este Administrarea spațiului mental și a emoțiilor dificile. Este o temă foarte actuală pentru mine și de aceea, dacă și pe tine te atrage, te aștept să redescoperim împreună că starea de prezență și respirația conștientă sunt cele mai fabuloase instrumente de vindecare prin conștiență.

Bogdan

Iată și o perspectivă amuzantă asupra depresiei. Citește și: Depresia. O perspectivă umoristică




"Maestrul Interior se naște întotdeauna în timpul experienței umane încarnate. Nu există Maeștri care să nu fi trecut prin Umanitate. În Corp, ei pot fi recunoscuți mai ales după zâmbet. În afara Corpului, de asemeni."

HEFT

Programe și meditații online

Noutățile Călătoria Inimii
direct pe mail

Articole, workshopuri,
cărți și evenimente

Arhiva Newsletter

Tag cloud

Cărți relevante

Călătoria Inimii Călătoria Inimii

Un Maestru a spus: “Adevărul vă va face liberi”. Şi un altul: “Adevărul vine înaintea Iubirii”. Această carte este despre Adevăr, Libertate şi Iubire. Un triunghi magic şi ...

Despre moarte şi a muri Despre moarte şi a muri

Moartea, iată ultimul mare subiect tabu al timpurilor noastre. Se poate vorbi deschis despre orice trăire, dar nu şi despre moarte. Este un subiect tratat cu reticenţă conveţională, despre care se vorbeşte ...

ANTICANCER ANTICANCER

Cu toţii putem folosi cât mai bine posibil această revoluţie a cunoştinţelor care s-au dobândit în materie de cancer, atât pentru a ne proteja de factorii externi, cât şi pentru ...

Tarotul Mitologic Tarotul Mitologic

Mai mult decât o carte și mai mult decât un set de cărți de joc, Tarotul Mitologic este un instrument de sondare a adâncurilor Conștiinței umane, este o cheie magică a marilor porți către ...

Trupul meu, Pământul meu Trupul meu, Pământul meu

Mii de ani de spiritualitate descarnată, de căutare a Spiritului în afara Corpului au făcut umanitatea să ignore complet uriaşul potenţial terapeutic şi ontologic al corporalităţii. Ca şi cum ...

Workshopuri relevante

Respirație Holotropică Respirație Holotropică
Respiraţia Holotropică este un instrument simplu şi puternic de  cunoaştere, prin experienţă directă, a adevăratei naturi a propriei noastre Fiinţe şi a Realităţii. Cuvântul ”holotropic” ...

Respirația Inimii Respirația Inimii
Respirația Inimii este o aplicație dinamică a lucrului cu starea de Prezență, o meditație în mișcare care conduce foarte rapid la expansiunea conștienței și permite conectarea voluntară cu orice ...

Articole pe aceeași temă

Despre identitate și Înviere Despre identitate și Înviere

Orice identitate este o poveste pe care am construit-o despre noi înșine. Cine sunt eu? Este o întrebare care se naște atunci când începem să intuim că povestea despre noi înșine ...

Nebunia de a gândi liber Nebunia de a gândi liber

Una dintre cele mai terifiante proceduri prin care sistemele totalitare și-au înlăturat adversarii de orice fel a fost declararea lor ca fiind nebuni. Ați putea crede că aceste lucruri sunt de mult timp ...

Creatorul și mirabila creație Creatorul și mirabila creație

Cine este sau ce este creatorul din spatele creației? Este cu adevărat în spate? Cine trage linia de demarcație între creator și creație sa? Este într-adevăr a sa creația sau este pur și ...

Amintește-ți, Amintește-ți,
când te vei rătăci din nou

Totul se petrece în propria ta Inimă, întreaga realitate, întreaga experiență a vieții. Este un adevăr care nu poate fi gândit, ci doar simțit, oricât de riscant pare acest lucru. ...

Invitație la Bucurie: Numi Tea Invitație la Bucurie: Numi Tea

Vara se spune că dorul de aer proaspăt se simte cel mai acut. Mai ales în orașele mari, unde fiecare pas printre clădirile de ciment spune: Vreau la mare! Sau vreau la munte! Sau vreau departe! Ce-ai ...

2015 - Conștiență și Compasiune 2015 - Conștiență și Compasiune

Capcana negării dimensiunii liniare a realității. Experiența (umană) nu este o iluzie. A fi conștient înseamnă a percepe/a simți. Frica de durere și confuzia între Compasiune și milă. Vindecarea ...

Arsura Arsura
Totul începe cu un gând

Ai simțit cu siguranță, și nu doar o dată, arsura. Este acea dorință nestăvilită, acea chemare către satisfacerea unei nevoi despre care nu știi mare lucru, nu-i cunoști sursa. Știi doar că această ...

Creația colectivă de realitate III Creația colectivă de realitate III
Libertatea, Provocările și Conștiența

De ce este atât de greu să nu depinzi de ceva din exterior? De un sistem de pildă. Sunt sigur că și tu îți dorești să fii independent, să nu depinzi de nimic, și totuși... În primul rând ...

Corporate spirituality Corporate spirituality

În vreme ce în religiile tradiționale sunt osificate în doctrină, elemente ale experienței spirituale pătrund în lumea corporațiilor. Introduse pentru a crește productivitatea oamenilor, ...

Creația colectivă de realitate I Creația colectivă de realitate I
Dependența de un sistem

Fiecare om de pe planetă contribuie la creația de realitate, sub toate aspectele sale: social, politic, cultural, financiar, etc. Iar parametrul care contează în orice creație este conștiența. Un ...

x