Călăuza rubrica O atingere
Curajul de a naviga printre infinituri de simțiri

Publicat la 24.03.2016 Comentarii

Claudia Constantin

Nu am crezut niciodată că am talentul de a povesti…cu talent. Şi i-am admirat - bine, bine, i-am şi invidiat puţin, acum pot să o recunosc făra a mi se mai părea că ar fi ceva „nespiritual” – pe cei cu talent de povestitor, care emanau darul povestirii sau al spusului de bancuri prin toţi porii şi care adunau în jurul lor admiratori. Ei bine, eu nu am fost niciodată una dintre ei. Dacă mă întreabă cineva care este subiectul unui film oarecare, o să mă auziţi încropind ceva în genul compunerilor pe care mă obliga învăţătoarea să le scriu în copilărie, cele cu titlul Cum mi-am petrecut vacanţa de vară. Adică voi rezuma totul în propoziţii simple - subiect şi predicat -, seci şi concise, în timp ce gândul că sunt o povestitoare de toată jena nu m-ar părasi nicio clipă. Altfel spus, nu m-am simţit niciodată inspirată să vorbesc despre lucrurile pe care nu le-am trăit pe propria piele, despre care doar am auzit, citit. Adică lucruri despre care aş putea doar să îmi dau cu părerea, exclusiv de la nivelul minţii, dar în legătură cu care nu aş putea împărtăşi nicio trăire sau emoţie autentică, pentru că ele nu au pătruns în lumea mea interioară, nu au atins nimic în profunzimea inimii mele şi nu spun, de fapt, nimic despre mine.

Însă povestea de mai sus se schimbă cu totul atunci când aleg să vorbesc despre ceva ce am simţit. Deci nu fir epic, nu idei sau coroborări intelectuale de noţiuni, concepte, care doar îmi oferă contextul de îmi etala background-ul atestat de tot felul de diplome. Ci simţiri, emoţii care s-au trezit în mine în cele mai diverse şi mai neaşteptate momente. Spre exemplu, există cărţi care au deschis adevărate porţi în inima mea, care au creat unde de rezonanţă în toată fiinţa mea. În care ceva profund din mine s-a regăsit, s-a recunoscut. Ca şi cum ceva dinlăuntrul meu, ceva ce exista dar nu am putut exprima vreodată, ceva imposibil de definit, a căpătat o formă, un contur, devenind vizibil pentru prima dată. Emoţii şi simţiri proprii, pe care nu le-am putut decodifica singură, mi s-au revelat astfel prin cuvintele împărtăşite de alţi oameni, cu trăiri similare mie. Astfel de cărţi nu vorbesc despre „alţii”, ele vorbesc despre mine şi îmi vorbesc mie. Şi nu sunt cărţi oarecare, ci adevărate hărţi care imi călăuzesc şi îmi luminează drumul în momente de răscruce, de transformare şi schimbare, atunci când eu uit să scânteiez. Două astfel de cărţi-instrument mă ghidează chiar acum, în această perioadă a vieţii mele: Şcoala zeilor şi Stima de sine. Iar dacă m-aţi întreba despre ele, faţa mi s-ar lumina dintr-o dată şi v-aş zâmbi. Aş uita pe loc gândul cum că nu sunt o bună povestitoare şi aş împărtăşi cu bucurie şi generozitate despre ele, împărtăşind de fapt despre mine, despre ceea ce am trăit eu citindu-le. O împărtăşire autentică, caldă, de la nivelul inimii, nu o recenzie rece şi formală exprimată în cuvinte alese şi bine ascunse prin DEX.

Însă cea mai amplă plonjare a mea în arta povestirii se produce atunci când aleg să vorbesc despre o experienţă proprie. Ştiu prea bine că infinitul percepţiilor şi simțirilor care se nasc într-o experienţă asumată şi trăită conştient nu va putea fi vreodată conţinut de cuvinte, indiferent de numărul, forţa sau delicateţea lor. Însă revelaţiile pe care mi le-au adus astfel de experienţe cer uneori un spaţiu mult mai larg decât propriul trup, iar cea mai lesne cale de eliberare este prin intermediul limbajului. Și am să scriu în cele ce urmează despre o experienţă şi nu despre o idee. Despre o trăire şi nu o despre un gând. Despre un moment. Despre atingerea conştientă a mâinii mele de o altă mână...

Închid ochii. Las gândurile doar să îmi tranziteze mintea, le văd jocul, dar nu mă mai prind în el. Respiraţia se domoleşte, îşi găseşte ritmul care o scaldă. Și încep să simt apropierea de dinaintea atingerii; aşteptarea şi anticiparea momentului atingerii, când clipele se dilată creând tot timpul din lume pentru ca suprafaţa pielii mele să se deschidă, devenind de o sensibilitate extremă şi simţind astfel fiecare particulă de aer şi de praf; simţurile mi se ascut şi se luptă între ele pentru supremaţie; nu mă hotărasc ce îmi doresc mai mult: să văd, să aud sau să simt; un tremur uşor şi foarte plăcut îmi traversează întregul corp creând valuri de percepţii înainte ca atingerea să aibă loc. Gânduri de tot felul îmi inundă din nou mintea. Minte care este speriată de moarte pentru că ea ştie doar să gândească, ştie că orice simţire o paralizează, o reduce la tăcere şi la dispariţie temporară. Şi care se agaţă, pentru a nu trăi disoluţia, fie ea doar temporară. Simt apoi emoţiile care năvălesc în plex, ca o turmă de antilope care traversează în ritm alert şi haotic fluviul, în încercarea de a evita să fie sfâşiate de crocodili. Nerăbdare şi retragere, entuziasm şi reţinere, dorinţă de descoperire şi teamă, toate în acelaşi timp. Deschid ochii. Privesc cele două mâini. Privesc în jos. Îmi doresc din tot sufletul să ridic privirea, dar tremur de emoţie. Respir din nou, calm și conştient şi îmi fac curaj. Urmează privitul în ochi...la început complet evitat, ruşinat şi apoi căutat cu disperare ca un punct de sprijin înainte ca atingerea să se producă. Am nevoie să te privesc în ochi pentru că altfel simt că mă dizolv în emoţiile care mă traversează.

Atingerea...totul se scurtcircuitează. Tsunami de simţiri, dezorientare, pendulare continuă între a controla şi a lăsa controlul, între a ţine ochii deschişi sau a mă abandona complet, închizându-i. Gânduri multe şi amestecate despre ce vei gândi dacă m-aş lăsa pur şi simplu, despre cât de slabă voi părea dacă voi îndrăzni să fac asta, dacă aş închide ochii şi doar mi-aş da voie să simt. Dacă nu m-aş mai lupta cu mine, cu lumea, cu tine şi m-aş arăta …vulnerabilă. Întrebări: oare ce vei zice dacă ţi-ai da voie să simţi că eu caut acelaşi lucru ca şi tine: conexiune autentică cu o altă fiinţă asemenea mie. Oare te-ai speria dacă ai ști că pot simţi ce simţi şi tu sau dimpotrivă? Atingerea buricelor degetelor, a unghiilor, a pielii fine a palmelor. Şuvoaie de energie care circulă paralel cu venele, arterele şi cele mai fine capilare. Accelerarea respiraţiei. Sânge clocotitor. O ultimă şansă de fugă, de desprindere, pentru a rămâne în zona sigură, de confort. O ultimă tentivă de a-mi păstra masca, ascunzându-mi astfel vulnerabilitatea, dorinţa firească de a SIMŢI. Fac însă alegerea de a rămane în loc de a fugi. Abandon. Închid ochii şi mă las. Îmi dau voie să simt tot ce îmi aduce această atingere. Explorez, înaintez curioasă în simţire. Respiraţia se rarefiază, devine fină, fină, ca aburul care învăluie pământul înaintea răsăritului. Respiraţiile celor două palme se sincronizează, devin una. Două universuri contopite. Timpul se opreşte. Simţurile se amestecă. Pot să pipăi sunetul, să simt cum ritmul se naşte din atingerea degetelor; pot să gust textura aerului din jurul atingerii. Pot să vad ce mişcă această atingere în interiorul fiinţei mele, poate pentru prima dată. Pot privi în interiorul trupului meu pentru prima dată. Îmi vad inima bătând şi emanând bucuria pură a conexiunii. Privesc din spatele globilor oculari şi am revelaţia faptului că al meu corp este cea mai iscusită navă spaţială inventată vreodată, un instrument capabil să perceapă cu fiecare microparticulă. Care are capacitatea de a naviga printre infinituri de simţiri, dacă doar i-aş da voie. Şi am curajul să îi dau voie...pauză de cuvinte...ceea ce trăiesc nu mai poate fi încarcerat în cuvinte. Poate fi doar simțit.

Respir. Savurez simţirea de dinaintea desprinderii, acum abia perceptibile. O amân! O simt deja dureroasă, ca o presimţire a golului, ca şi cum urmează să pierd ceva ce vreau să păstrez. Fără de care am impresia că nu mă voi mai simţi vreodată completă. Durere în inimă, dorinţa de păstra în loc de a da drumul. Sufocare, un mic atac de panică. Mai vreau. Nu sunt pregătită să mă desprind. Abia acum mi-am dat voie să mă arunc cu totul în bucuria conexiunii, acum când atingerea urmează să se desfacă. Simt atât de mult, mai mult decât mi-am dat voie vreodată. Această atingere m-a adus acasă, unde îmi este atât de bine, unde simt că nu are de ce să îmi mai fie vreodată frică. Şi acum abia pot să las. Şi las. Fiecare dintre cele două mâini se întoarce cu blândeţe la propriul trup, vindecată de separare. Închid ochii şi respir încă atingerea. Este peste tot în jurul meu şi îi pot simţi în continuare gustul, mirosul, cântecul.

Mă întreb imediat dacă voi mai putea să mă mulţumesc cu mai puţin de atât. Cu mai puţină simţire. Mă pot preface că această atingere nu a avut loc și mă pot minţi că, de fapt, nu a fost chiar aşa, că a fost doar o iluzie, o închipuire. Sau mă pot păcăli spunându-mi că tot ce am simţit se datorează celeilalte mâini, aruncându-mă astfel într-un hău al durerii. Însă adevărul pe care îl cunosc și îl simt este că cealaltă mână nu ar fi putut trezi nimic înlăuntrul meu în absenţa mâinii mele.  De fapt, nici una dintre ele nu ar fi simţit nimic din toate acestea, daca nu am fi făcut să se întâmple întâlnirea dintre ele, dacă ele nu s-ar fi deschis în acelaşi timp. Fiecare dintre cele două mâini are acelaşi merit şi aceeaşi contribuţie. Şi doar dându-şi voie să fie împreună au putut crea magie. Împreună au simţit, Împreună au dansat, Împreună s-au vindecat.  Deși dureroasă, desprinderea este tot o experienţă, care deschide calea către alte noi experienţe. Către noi întâlniri. Pentru că mâinile curajoase se vor căuta mereu una pe cealaltă, găsindu-se în cel mai potrivit moment, nici mai devreme, nici mai târziu. 

Un singur minut de atingere. Sau poate două. Aproape o mie de cuvinte. Nici un milion de cuvinte nu vor putea să îmi cuprindă infinitul de simţiri conţinute într-un singur minut de trăire conştientă, de atingere în totală prezenţă, în ACUM. Un singur minut care schimbă pentru totdeauna ceea ce am crezut că sunt. Şi care îmbogăţeşte întreaga experienţă umană. Un minut de simţiri şi percepţii care pot fi negate de mintea mea, dar care nu mai pot fi vreodată negate de esenţa a ceea ce sunt, de inima mea. Care vor rămăne întipărite în toate celulele fiinţei mele şi care vor transcende istoria mea proprie şi a acestei vieţi. Un minut ca nici un altul, în care am făcut alegerea de îmi rafina simţirea. De a nu mă mai întoarce vreodată la mai puţin, cu iluzia că voi putea îngropa sau uita experienţa profunzimii, a mai multului.  Nu pot „ să încerc” să simt. Această încercare ar fi doar o altă păcăleală a minţii, care nu vrea să piardă controlul, pentru că a încerca înseamnă doar a degusta simţirea, nu a o trăi complet, plenar. Da, pot şi vreau să simt TOT ce poate un om simţi. Este nevoie doar să mă deschid şi să îmi dau voie să fiu.

Dacă citeşti aceste rânduri şi doar îţi imaginezi, vei privi printr-un orificiu minuscul și vei obţine o imagine la scară milimetrică. Dacă îţi deschizi inima însă, vei putea simţi ce simt şi eu, vei putea simți fiecare cuvânt din cele de mai sus. Și asta experimentăm aici, în Călătoria Inimii, în absolut fiecare Călătorie a noastră, fie că este vorba despre o dimineață, o seară sau un workshop lung: deschiderea către a SIMȚI. Vino și tu! Întotdeauna Împreună e mai ușor!

Da, să vorbesc elocvent şi fascinant despre cărţi sau filme oarecare, clar nu este punctul meu forte. Şi ce dacă! Mă voi bucura ascultându-i pe cei dăruiţi cu acest talent. Eu în schimb mi-am descoperit darul de a plonja în simţire şi de a împărtăşi, nu din ceea ce ştiu sau din ceea ce am învăţat, ci din ceea ce sunt.  

Claudia




"Călătoria Inimii este o călătorie spre trăirea propriei Divinități. O Călătorie spre Conștiență și percepție. Nimic nu rămâne ascuns. Totul este revelat din Inconștient"

HEFT

Programe și meditații online

Noutățile Călătoria Inimii
direct pe mail

Articole, workshopuri,
cărți și evenimente

Arhiva Newsletter

Tag cloud

Cărți relevante

Suflet Nemărginit Suflet Nemărginit

Dincolo de judecata de sine se află bucuria, pacea interioară și libertatea marilor decizii întemeiate pe Claritate și pe Adevăr. Este o carte practică, simplă, directă, plină de concretețe, care ...

Cercul Revelaţiei Cercul Revelaţiei

Cercul Revelaţiei este o carte uimitoare şi captivantă care povesteşte istoria extraordinară a unui drum spiritual foarte neobişnuit. Este o carte pe care nimeni dintre aceia care caută Adevărul nu o ...

Funcţiile orgasmelor Funcţiile orgasmelor

Funcţiile orgasmelor este o carte revoluţionară, dedicată atât medicilor cât şi tuturor celor interesaţi să se descopere şi să se înţeleagă pe sine, care oferă o viziune uluitoare ...

GRAŢIE ŞI FORŢĂ GRAŢIE ŞI FORŢĂ

Graţie şi forţă este una dintre cele mai tulburătoare cărţi pe care le-am citit vreodată, povestea adevărată a unei iubiri care transcende viaţa şi moartea, lumina şi întunericul, binele şi ...

Psihologia viitorului Psihologia viitorului

Psihologia viitorului reprezintă chintesenţa operei lui Stanislav Grof şi un punct de referinţă în psihologia secolului XX. Este o carte care sparge barierele şi spulberă viziunea mecanicistă asupra ...

Workshopuri relevante

Practica Stării de Prezență Practica Stării de Prezență
Practica Stării de Prezență este menită să te conducă dincolo de agitația minții. Darul ei este de a-ți reaminti ce ești mult mai mult decât identitatea cu care te-ai obișnuit, decât ...

Programul educațional Briza Programul educațional Briza
  Este o abordare integrală a ceea ce numim educație, care are în vedere nu numai acumularea de informație și dezvoltarea structurilor mentale, ci Ființa umană în integrum. Vizează conștientizarea, ...

Articole pe aceeași temă

Criza de transformare psiho-spirituală. <br>Personală, Colectivă, Globală Criza de transformare psiho-spirituală.
Personală, Colectivă, Globală

Vineri 13 noiembrie seara, la exact două săptămâni de la tragedia din București, atentatele de la Paris emană un nou val de durere, furie și frică în conștiința Colectivă. Din nou, ne privește ...

Cine crezi că ești? Cine crezi că ești?
Depinde de cât de profund poți percepe realitatea

Măiestria este aceea de a trăi la anvergura și profunzimea propriei revelații despre realitate. Au existat dintotdeauna mijloace de tot felul pentru a extinde percepția asupra realității, de a ieși din ...

Maestrul din tine așteaptă să fie trăit Maestrul din tine așteaptă să fie trăit

Ascultă: Adevărul despre noi înșine și despre natura realității nu este ascuns și nu a fost niciodată. El este disponibil prin experiență directă, și așa a fost dintotdeauna. Este o chestiune ...

Evadare din Flatland Evadare din Flatland

Privește un moment în viața ta, oricum ar fi ea. Privește la felul în care platitudinea se naște rapid în relațiile cele mai fierbinți, în proiectele cele mai pasionante, la felul în ...

Iubirea există! Iubirea există!
Doar frica ne desparte

Există nenumărate momente în trecutul nostru în care ne-am simțit răniți, abandonați, nevăzuți, ignorați, nedreptățiți, agresați, tocmai de aceia de la care așteptam totul. Poate părinții ...

De nepătruns?... De nepătruns?...

Am simțit dintotdeauna că există ceva dincolo de realitatea liniară în care ne construim viețile. Ceva adânc, misterios, fascinant, cumva de pătruns... Cel puțin nu prin mijloacele obișnuite, ...

Eroii propriei Vieți Eroii propriei Vieți

Experiența labirintului ne schimbă. Încetul cu încetul descoperim că tot ce nu ne ucide ne face mai puternici. Într-o bună zi trăim revelația uluitoare că labirintul este propria noastră ...

Față în față cu Realitatea pe care am creat-o Față în față cu Realitatea pe care am creat-o
Marea Căutare și uciderea în numele Domnului

Furia reprimată și ipocrizia strălucitoare a lumii în care trăim. Nevoia fundamentală de Conexiune. Identități și transcendență. Maturizarea psihologică și asumarea responsabilității asupra realității ...

Ce hartă folosesc pe teritoriul necunoscut al relației de cuplu? Ce hartă folosesc pe teritoriul necunoscut al relației de cuplu?

A început cu multă tandrețe și atracție și dorință de a fi împreună, ca și alte relații în trecut. Cum de se face că, și această relație, pare că se termină tot cu gesturi agresive ...

Creația Creația
O nouă Viață

Un canal deschis, curat prin care totul curge, se eliberează și se vindecă. Am încredere în înțelepciunea corpului meu. Nu mă împotrivesc. Las doar să curgă. Totul curge. Trecutul ...

x