Călăuza rubrica O atingere
Curajul de a naviga printre infinituri de simțiri

Publicat la 24.03.2016 Comentarii

Claudia Constantin

Nu am crezut niciodată că am talentul de a povesti…cu talent. Şi i-am admirat - bine, bine, i-am şi invidiat puţin, acum pot să o recunosc făra a mi se mai părea că ar fi ceva „nespiritual” – pe cei cu talent de povestitor, care emanau darul povestirii sau al spusului de bancuri prin toţi porii şi care adunau în jurul lor admiratori. Ei bine, eu nu am fost niciodată una dintre ei. Dacă mă întreabă cineva care este subiectul unui film oarecare, o să mă auziţi încropind ceva în genul compunerilor pe care mă obliga învăţătoarea să le scriu în copilărie, cele cu titlul Cum mi-am petrecut vacanţa de vară. Adică voi rezuma totul în propoziţii simple - subiect şi predicat -, seci şi concise, în timp ce gândul că sunt o povestitoare de toată jena nu m-ar părasi nicio clipă. Altfel spus, nu m-am simţit niciodată inspirată să vorbesc despre lucrurile pe care nu le-am trăit pe propria piele, despre care doar am auzit, citit. Adică lucruri despre care aş putea doar să îmi dau cu părerea, exclusiv de la nivelul minţii, dar în legătură cu care nu aş putea împărtăşi nicio trăire sau emoţie autentică, pentru că ele nu au pătruns în lumea mea interioară, nu au atins nimic în profunzimea inimii mele şi nu spun, de fapt, nimic despre mine.

Însă povestea de mai sus se schimbă cu totul atunci când aleg să vorbesc despre ceva ce am simţit. Deci nu fir epic, nu idei sau coroborări intelectuale de noţiuni, concepte, care doar îmi oferă contextul de îmi etala background-ul atestat de tot felul de diplome. Ci simţiri, emoţii care s-au trezit în mine în cele mai diverse şi mai neaşteptate momente. Spre exemplu, există cărţi care au deschis adevărate porţi în inima mea, care au creat unde de rezonanţă în toată fiinţa mea. În care ceva profund din mine s-a regăsit, s-a recunoscut. Ca şi cum ceva dinlăuntrul meu, ceva ce exista dar nu am putut exprima vreodată, ceva imposibil de definit, a căpătat o formă, un contur, devenind vizibil pentru prima dată. Emoţii şi simţiri proprii, pe care nu le-am putut decodifica singură, mi s-au revelat astfel prin cuvintele împărtăşite de alţi oameni, cu trăiri similare mie. Astfel de cărţi nu vorbesc despre „alţii”, ele vorbesc despre mine şi îmi vorbesc mie. Şi nu sunt cărţi oarecare, ci adevărate hărţi care imi călăuzesc şi îmi luminează drumul în momente de răscruce, de transformare şi schimbare, atunci când eu uit să scânteiez. Două astfel de cărţi-instrument mă ghidează chiar acum, în această perioadă a vieţii mele: Şcoala zeilor şi Stima de sine. Iar dacă m-aţi întreba despre ele, faţa mi s-ar lumina dintr-o dată şi v-aş zâmbi. Aş uita pe loc gândul cum că nu sunt o bună povestitoare şi aş împărtăşi cu bucurie şi generozitate despre ele, împărtăşind de fapt despre mine, despre ceea ce am trăit eu citindu-le. O împărtăşire autentică, caldă, de la nivelul inimii, nu o recenzie rece şi formală exprimată în cuvinte alese şi bine ascunse prin DEX.

Însă cea mai amplă plonjare a mea în arta povestirii se produce atunci când aleg să vorbesc despre o experienţă proprie. Ştiu prea bine că infinitul percepţiilor şi simțirilor care se nasc într-o experienţă asumată şi trăită conştient nu va putea fi vreodată conţinut de cuvinte, indiferent de numărul, forţa sau delicateţea lor. Însă revelaţiile pe care mi le-au adus astfel de experienţe cer uneori un spaţiu mult mai larg decât propriul trup, iar cea mai lesne cale de eliberare este prin intermediul limbajului. Și am să scriu în cele ce urmează despre o experienţă şi nu despre o idee. Despre o trăire şi nu o despre un gând. Despre un moment. Despre atingerea conştientă a mâinii mele de o altă mână...

Închid ochii. Las gândurile doar să îmi tranziteze mintea, le văd jocul, dar nu mă mai prind în el. Respiraţia se domoleşte, îşi găseşte ritmul care o scaldă. Și încep să simt apropierea de dinaintea atingerii; aşteptarea şi anticiparea momentului atingerii, când clipele se dilată creând tot timpul din lume pentru ca suprafaţa pielii mele să se deschidă, devenind de o sensibilitate extremă şi simţind astfel fiecare particulă de aer şi de praf; simţurile mi se ascut şi se luptă între ele pentru supremaţie; nu mă hotărasc ce îmi doresc mai mult: să văd, să aud sau să simt; un tremur uşor şi foarte plăcut îmi traversează întregul corp creând valuri de percepţii înainte ca atingerea să aibă loc. Gânduri de tot felul îmi inundă din nou mintea. Minte care este speriată de moarte pentru că ea ştie doar să gândească, ştie că orice simţire o paralizează, o reduce la tăcere şi la dispariţie temporară. Şi care se agaţă, pentru a nu trăi disoluţia, fie ea doar temporară. Simt apoi emoţiile care năvălesc în plex, ca o turmă de antilope care traversează în ritm alert şi haotic fluviul, în încercarea de a evita să fie sfâşiate de crocodili. Nerăbdare şi retragere, entuziasm şi reţinere, dorinţă de descoperire şi teamă, toate în acelaşi timp. Deschid ochii. Privesc cele două mâini. Privesc în jos. Îmi doresc din tot sufletul să ridic privirea, dar tremur de emoţie. Respir din nou, calm și conştient şi îmi fac curaj. Urmează privitul în ochi...la început complet evitat, ruşinat şi apoi căutat cu disperare ca un punct de sprijin înainte ca atingerea să se producă. Am nevoie să te privesc în ochi pentru că altfel simt că mă dizolv în emoţiile care mă traversează.

Atingerea...totul se scurtcircuitează. Tsunami de simţiri, dezorientare, pendulare continuă între a controla şi a lăsa controlul, între a ţine ochii deschişi sau a mă abandona complet, închizându-i. Gânduri multe şi amestecate despre ce vei gândi dacă m-aş lăsa pur şi simplu, despre cât de slabă voi părea dacă voi îndrăzni să fac asta, dacă aş închide ochii şi doar mi-aş da voie să simt. Dacă nu m-aş mai lupta cu mine, cu lumea, cu tine şi m-aş arăta …vulnerabilă. Întrebări: oare ce vei zice dacă ţi-ai da voie să simţi că eu caut acelaşi lucru ca şi tine: conexiune autentică cu o altă fiinţă asemenea mie. Oare te-ai speria dacă ai ști că pot simţi ce simţi şi tu sau dimpotrivă? Atingerea buricelor degetelor, a unghiilor, a pielii fine a palmelor. Şuvoaie de energie care circulă paralel cu venele, arterele şi cele mai fine capilare. Accelerarea respiraţiei. Sânge clocotitor. O ultimă şansă de fugă, de desprindere, pentru a rămâne în zona sigură, de confort. O ultimă tentivă de a-mi păstra masca, ascunzându-mi astfel vulnerabilitatea, dorinţa firească de a SIMŢI. Fac însă alegerea de a rămane în loc de a fugi. Abandon. Închid ochii şi mă las. Îmi dau voie să simt tot ce îmi aduce această atingere. Explorez, înaintez curioasă în simţire. Respiraţia se rarefiază, devine fină, fină, ca aburul care învăluie pământul înaintea răsăritului. Respiraţiile celor două palme se sincronizează, devin una. Două universuri contopite. Timpul se opreşte. Simţurile se amestecă. Pot să pipăi sunetul, să simt cum ritmul se naşte din atingerea degetelor; pot să gust textura aerului din jurul atingerii. Pot să vad ce mişcă această atingere în interiorul fiinţei mele, poate pentru prima dată. Pot privi în interiorul trupului meu pentru prima dată. Îmi vad inima bătând şi emanând bucuria pură a conexiunii. Privesc din spatele globilor oculari şi am revelaţia faptului că al meu corp este cea mai iscusită navă spaţială inventată vreodată, un instrument capabil să perceapă cu fiecare microparticulă. Care are capacitatea de a naviga printre infinituri de simţiri, dacă doar i-aş da voie. Şi am curajul să îi dau voie...pauză de cuvinte...ceea ce trăiesc nu mai poate fi încarcerat în cuvinte. Poate fi doar simțit.

Respir. Savurez simţirea de dinaintea desprinderii, acum abia perceptibile. O amân! O simt deja dureroasă, ca o presimţire a golului, ca şi cum urmează să pierd ceva ce vreau să păstrez. Fără de care am impresia că nu mă voi mai simţi vreodată completă. Durere în inimă, dorinţa de păstra în loc de a da drumul. Sufocare, un mic atac de panică. Mai vreau. Nu sunt pregătită să mă desprind. Abia acum mi-am dat voie să mă arunc cu totul în bucuria conexiunii, acum când atingerea urmează să se desfacă. Simt atât de mult, mai mult decât mi-am dat voie vreodată. Această atingere m-a adus acasă, unde îmi este atât de bine, unde simt că nu are de ce să îmi mai fie vreodată frică. Şi acum abia pot să las. Şi las. Fiecare dintre cele două mâini se întoarce cu blândeţe la propriul trup, vindecată de separare. Închid ochii şi respir încă atingerea. Este peste tot în jurul meu şi îi pot simţi în continuare gustul, mirosul, cântecul.

Mă întreb imediat dacă voi mai putea să mă mulţumesc cu mai puţin de atât. Cu mai puţină simţire. Mă pot preface că această atingere nu a avut loc și mă pot minţi că, de fapt, nu a fost chiar aşa, că a fost doar o iluzie, o închipuire. Sau mă pot păcăli spunându-mi că tot ce am simţit se datorează celeilalte mâini, aruncându-mă astfel într-un hău al durerii. Însă adevărul pe care îl cunosc și îl simt este că cealaltă mână nu ar fi putut trezi nimic înlăuntrul meu în absenţa mâinii mele.  De fapt, nici una dintre ele nu ar fi simţit nimic din toate acestea, daca nu am fi făcut să se întâmple întâlnirea dintre ele, dacă ele nu s-ar fi deschis în acelaşi timp. Fiecare dintre cele două mâini are acelaşi merit şi aceeaşi contribuţie. Şi doar dându-şi voie să fie împreună au putut crea magie. Împreună au simţit, Împreună au dansat, Împreună s-au vindecat.  Deși dureroasă, desprinderea este tot o experienţă, care deschide calea către alte noi experienţe. Către noi întâlniri. Pentru că mâinile curajoase se vor căuta mereu una pe cealaltă, găsindu-se în cel mai potrivit moment, nici mai devreme, nici mai târziu. 

Un singur minut de atingere. Sau poate două. Aproape o mie de cuvinte. Nici un milion de cuvinte nu vor putea să îmi cuprindă infinitul de simţiri conţinute într-un singur minut de trăire conştientă, de atingere în totală prezenţă, în ACUM. Un singur minut care schimbă pentru totdeauna ceea ce am crezut că sunt. Şi care îmbogăţeşte întreaga experienţă umană. Un minut de simţiri şi percepţii care pot fi negate de mintea mea, dar care nu mai pot fi vreodată negate de esenţa a ceea ce sunt, de inima mea. Care vor rămăne întipărite în toate celulele fiinţei mele şi care vor transcende istoria mea proprie şi a acestei vieţi. Un minut ca nici un altul, în care am făcut alegerea de îmi rafina simţirea. De a nu mă mai întoarce vreodată la mai puţin, cu iluzia că voi putea îngropa sau uita experienţa profunzimii, a mai multului.  Nu pot „ să încerc” să simt. Această încercare ar fi doar o altă păcăleală a minţii, care nu vrea să piardă controlul, pentru că a încerca înseamnă doar a degusta simţirea, nu a o trăi complet, plenar. Da, pot şi vreau să simt TOT ce poate un om simţi. Este nevoie doar să mă deschid şi să îmi dau voie să fiu.

Dacă citeşti aceste rânduri şi doar îţi imaginezi, vei privi printr-un orificiu minuscul și vei obţine o imagine la scară milimetrică. Dacă îţi deschizi inima însă, vei putea simţi ce simt şi eu, vei putea simți fiecare cuvânt din cele de mai sus. Și asta experimentăm aici, în Călătoria Inimii, în absolut fiecare Călătorie a noastră, fie că este vorba despre o dimineață, o seară sau un workshop lung: deschiderea către a SIMȚI. Vino și tu! Întotdeauna Împreună e mai ușor!

Da, să vorbesc elocvent şi fascinant despre cărţi sau filme oarecare, clar nu este punctul meu forte. Şi ce dacă! Mă voi bucura ascultându-i pe cei dăruiţi cu acest talent. Eu în schimb mi-am descoperit darul de a plonja în simţire şi de a împărtăşi, nu din ceea ce ştiu sau din ceea ce am învăţat, ci din ceea ce sunt.  

Claudia




"Calea Maestrului Interior începe prin recunoașterea Divinului în propria experiență umană. Dacă ceva e inconfortabil în viața mea, este pentru că m-am separat de Întreg și am creat de la nivelul limitat al ego-ului."

HEFT

2% pentru ATT

    Redirecționează 2% din impozitul pe venit pentru Asociația de Terapii Transpersonale.
  1. Descarcă Formularul 230 dacă în 2017 ai avut venituri din salarii / pensii sau Formularul 200 - pentru venituri (și) din activități independente (drepturi de autor, drepturi de proprietate intelectuală, profesii libere, chirii)
  2. Formularul este pre-completat cu datele Asociație. Completează formularul cu datele tale urmărind instrucțiunile de la final
  3. Trimite formularul completat la Administrația Financiară (ANAF) de care aparții până la 25 mai 2018, direct sau prin poștă cu scrisoare recomandată, sau trimte-l pe adresa noastră și-l vom depune noi pentru tine la ANAF. Adresa noastră este: Strada Mr. Aviator Ștefan Sănătescu nr. 53, sector 1, București.

Workshop / Eveniment

Noutățile Călătoria Inimii
direct pe mail

Articole, workshopuri,
cărți și evenimente

Arhiva Newsletter

Tag cloud

Cărți relevante

Zâmbește fricii Zâmbește fricii

Nenumărate sunt formele fricii care stăpânesc existența umană în aceste timpuri. Frica de viitor, frica de schimbare, de asumare a propriei străluciri, frica de judecățile celorlalți, frica de ...

Tarotul Mitologic Tarotul Mitologic

Mai mult decât o carte și mai mult decât un set de cărți de joc, Tarotul Mitologic este un instrument de sondare a adâncurilor Conștiinței umane, este o cheie magică a marilor porți către ...

Ne putem lua rămas-bun de mai multe ori Ne putem lua rămas-bun de mai multe ori

Ultima carte a lui David Servan-Schreiber. După 19 ani în care a reprezentat speranţa tuturor acelora care se confruntă cu cancerul, autorul celebrelor „Vindecă” şi „Anticancer”, ...

Funcţiile orgasmelor Funcţiile orgasmelor

Funcţiile orgasmelor este o carte revoluţionară, dedicată atât medicilor cât şi tuturor celor interesaţi să se descopere şi să se înţeleagă pe sine, care oferă o viziune uluitoare ...

GRAŢIE ŞI FORŢĂ GRAŢIE ŞI FORŢĂ

Graţie şi forţă este una dintre cele mai tulburătoare cărţi pe care le-am citit vreodată, povestea adevărată a unei iubiri care transcende viaţa şi moartea, lumina şi întunericul, binele şi ...

Workshopuri relevante

Programul educațional Briza Programul educațional Briza
Este o abordare integrală a ceea ce numim educație, care are în vedere nu numai acumularea de informație și dezvoltarea structurilor mentale, ci Ființa umană în integrum. Vizează conștientizarea, ...

Practica Stării de Prezență Practica Stării de Prezență
Practica Stării de Prezență este menită să te conducă dincolo de agitația minții. Darul ei este de a-ți reaminti ce ești mult mai mult decât identitatea cu care te-ai obișnuit, decât ...

Articole pe aceeași temă

Relația Conștientă Relația Conștientă

Cele mai mari provocări ale transformării interioare se manifestă în relații. Durerea apare tocmai acolo unde iubim, acolo unde ne pasă. Relațiile ne obligă să ne auto-definim în raport cu celălalt, ...

Colinele Revelației Colinele Revelației

Prima dată când am pășit pe dealurile Luncanilor în această viață a fost acum mulți ani. Jos ploua. Am urcat prin noroaie din care colții de stâncă ieșeau ca niște relicve de dinozauri. ...

Decizia schimbării Decizia schimbării
Eu îmi construiesc, mereu și mereu, propria Realitate

Ani de-a rândul şi fără să îmi dau seama, mi-am turnat atenţia şi energia în a crea strategii de supravieţuire, de evitare a durerii şi de neasumare a responsabilităţii faţă de propria ...

Să fim mai buni și mai blânzi cu noi înșine Să fim mai buni și mai blânzi cu noi înșine

Un timp al fricii și al furiei într-o spirală a tensiunii. A alege în mod conștient un alt drum interior, o alegere cu consecințe enorme în plan personal și colectiv. A avea dreptate sau a ...

Restructurare. Responsabilitate. Renaștere Restructurare. Responsabilitate. Renaștere
a 4-a generație

Ne-am tot învârtit în cercuri vicioase ce ne-au ținut departe de adevăratele priorități însă, acest modul cu a sa energie, ne-a adus fiecăruia în parte și tuturor împreună, ...

Iubirea există! Iubirea există!
Doar frica ne desparte

Există nenumărate momente în trecutul nostru în care ne-am simțit răniți, abandonați, nevăzuți, ignorați, nedreptățiți, agresați, tocmai de aceia de la care așteptam totul. Poate părinții ...

Dezghețarea Dezghețarea
Un moment potrivit pentru eliberarea din Labirint

Disconfortul mental sau emoțional, relațiile cu ceilalți care devin dureroase, aplatizarea iubirii și sentimentul lipsei de sens, absența bucuriei de a trăi și impresia că nu putem face nimic - toate acestea ...

Să naștem BUCURIA VIEȚII! Să naștem BUCURIA VIEȚII!

Bucuria este vindecătoare! Când simțim bucurie percepem conexiunea noastră cu aspectul exuberant din noi și ne simțim autentici. Cea mai autentică parte din noi iese la suprafață, când suntem ...

30 de zile de Vindecare și Transformare 30 de zile de Vindecare și Transformare

Dacă simți în tine acum nevoia de a deschide mai larg porțile percepției și ale creației conștiente de realitate... Dacă simți în tine acum nevoia de a-ți re-crea viața aducând în ...

Învierea lui Om Învierea lui Om

Ce s-ar alege de viața lui Om dacă ar privi într-o bună zi în propria sa inimă, așa cum a spus Jeshua, și ar constata că acolo se naște identitatea sa cu Dumnezeu? Ce ar deveni Om și labirintul ...