rubrica Lumina vs Intuneric ?

Publicat la 11.01.2011 Comentarii

Am căutat "lumina" şi am fugit şi ne-am temut de "întuneric". Am purtat nesfârşite bătălii interioare şi în afara noastră cu ceea ce am numit "rău". Am căutat partea noastră inefabilă, pe care am numit-o "spirit" şi ne-am negat dimensiunea materială, pe care am numit-o "păcătoasă", ne-am considerat victimele unei "izgoniri din rai", ne-am considerat "născuţi păcătoşi", visând mereu la o reîntoarcere în paradisul pierdut cândva, într-un timp imemorial. În numele acestei căutări ne-am distrus corpurile de nenumărate ori şi am ucis, am purtat săbii pentru a tăia din rădăcină "răul" şi am purtat armuri pentru a ne apăra. Am inventat doctrine necruţătoare cu cei care nu au fost de acord cu noi până în cel mai mic amănunt şi mai ales am proiectat imaginea unui dumnezeu antropomorf, un dumnezeu judecător, aspru, necruţător, capricios, masculin, desigur purtător şi reprezentant al luminii, în numele căruia umanitatea a putut prigoni "intunericul". De atât de multe ori acest întuneric a fost reprezentat de "sălbatici", de "vrăjitoare", de "necredincioşi" şi de "păgâni" care trebuiau şterşi de pe faţa pământului în mod sângeros, în numele luminii. Vânam în exterior propriile noastre umbre. Ucideam pe aceia care oglindeau frica noastră de propriile noastre adâncuri. Această istorie a Întunericului şi Luminii, această istorie a dualităţii, începe în negurile timpului liniar, la începuturile marelui Joc cosmic pe care noi am început să-l jucăm cândva. Coborârea în densitate, în materie, în încarnare, aducea cu sine uitarea a cine suntem cu adevărat. Nu pentru că ar fi existat un tabu al uitării, ci pentru că, pur şi simplu, densitatea imensă a energiei solidificate făcea imposibilă trecerea energiilor subtile. Uneori experienţa devenea dureroasă. Identificarea cu densitatea, cu materia, însemna durere, însemna frică. Ne credeam separati de rest si inca mai facem asta. Aici intervine logica umană, care spune: trebuie să fi făcut ceva rău, ceva greşit, dacă simt această durere. Amintirea ancestrală a lumii din care veneam, a devenit un mit, un vis, un adevăr care îşi pierdea realitatea. Şi pe măsură ce ne scufundam, viaţă după viaţă, în experienţa materiei, a devenit un adevăr tot mai îndepărtat. Faptul că a fi aici este o experienţă liber asumată a fost uitat aproape cu desăvârşire de majoritatea. Există şcoli ale misterelor care au traversat timpurile şi au păstrat acest adevăr, există încă tradiţii mistice pe toată planeta care au reamintit oamenilor adevărul. Dar a rămas un adevăr în care trebuie să crezi, doar să crezi, pentru că experienţa acestui adevăr a rămas privilegiul celor iniţiaţi. Umanitatea a trebuit să creadă în experienţele acelora, puţini, care trăiau adevărul. Un adevăr de neatins pentru majoritatea. Un adevăr pe care această majoritate, netrăindu-l niciodată, l-a transformat într-un ideal. "Lumina". Densitatea, materia, dimensiunea încarnată şi-a pierdut dreptul de a face parte din "universul divin". Dumnezeu era numai "acolo, în ceruri", undeva departe, de neatins. S-a produs o ruptură îngrozitoare, întregul univers a fost scindat astfel între sus şi jos, între lumină şi întuneric, între divin şi uman. Dualitatea pură.

Păcatul primordial şi judecata de sine Dar cea mai dramatică ruptură a intervenit în interior, prin judecată. Judecata de sine. Trebuie să fi făcut ceva rău, ceva greşit, trebuie ca toată această experienţă, care uneori este dureroasă, să fie urmarea unei erori, a unui păcat originar, a unei îngrozitoare vinovăţii care a făcut ca să fiu izgonit din lumea luminoasă a lui dumnezeu şi aruncat aici, în acest iad dens. Pe dumnezeu însuşi l-am transformat într-un judecător, iar întreaga noastră credinţă a fost pusă sub semnul fricii. Frica de dumnezeu care nu este decât o frică de sine. În ce fel o frică de sine? Frica de partea noastră "intunecată". Căci "Întunericul", "Răul" nu este decât ceea ce noi respingem din noi înşine, ceea ce negăm, ceea ce aruncăm în adâncurile noastre, ceea ce refuzăm să acceptăm că face parte din noi înşine.

Este refuzul experienţei încarnării în totalitatea sa şi se bazează pe judecată, pe dihotomie. Aşa se face că în cele din urmă experienţa noastră a fost împărţită în "uman" şi "divin". Ca şi cum ceva, în tot acest univers, ar putea să nu fie divin. Acceptăm, teoretic, faptul că dumenzeu este omniprezent, că tot ceea ce există face parte din spiritul universal, dar nu si noi înşine, cu tot ceea ce suntem. Preferăm ca dumnezeu să rămână acolo, în exterior, undeva, să ne rugăm lui să facă un şi alta, pentru că asta ne prmitem să rămânem în judecata de sine, în non-acceptarea de sine, victime perpetue ale unui sistem de credinţă pe care l-am validat cândva. Iar sistemul a făcut totul ca să ne ţină în condiţionările fricii. Ni s-a spus dintotdeauna că suntem vinovaţi, păcătoşi, că a nu fi obedient faţă de regulile sistemului înseamnă să te opui lui dumnezeu însuşi şi este un păcat de moarte. A fost o chestiune de putere şi de control. Câţi dintre noi nu au privit în interiorul lor cândva, atunci când eram copii sau adolescenţi şi nu s-au întrebat "bine, dar eu nu mă simt vinovat cu nimic. de ce îmi spun oamenii aceştia că sunt vinovat de ceva?" De câte ori am preferat să uităm aceste întrebări, în loc să ne dăm răspunsul? Adevărul interior şi ecuaţiile puterii Am ştiut dintodeauna că adevărul este altul, că trebuie cumva ca acest adevăr să fie accesibil oricui, în orice moment, am simţit cumva că ceea ce numim dumnezeu trebuie să fie şi în noi, dar, mai presus decât vocile reprezentanţilor "autorizaţi" ai lui dumenzeu pe pământ a fost propria noastră voce acuzatoare care spunea "nu eşti demn de a te numi dumnezeu deasemeni, nu eşti decât o fiinţă omenească, păcătoasă, mizerabilă, vinovată, cum îndrăzneşti să priveşti spre lumină?" Recunoaşteţi această voce, acest critic interior necruţător, care vorbea aceeaşi limbă cu instituţiile de credinţă, cu ministerele lui dumnezeu pe pământ?

Nu vi se pare ciudată această colaborare între una dintre vocile interioare şi vocea "oficială" a lui dumnezeu? Nu, nu este ciudată, pentru că vocea aceea interioară vine dintr-o străveche condiţionare. Am fost educaţi să ne simţim vinovaţi, mici, neputincioşi şi mai ales să ne temem. Să ne fie frică. Ca să putem fi conduşi. Credinţa a devenit un instrument al puterii. Să mergem în interior. Să desluşim mecanismul acesta al luminii şi al întunericului interior. Ce-ar fi dacă n-ar exista lumină şi întuneric, ce-ar fi dacă n-ar exista decât un singur mod de a privi totul, dacă acest tot n-ar fi decât o manifestare a tot ceea ce suntem? Ce-ar fi dacă toate aceste experienţe prin care am trecut viaţă după viaţă, oricum au fost ele, n-ar fi fost decât, pur şi simplu, experienţa spiritului coborât în materie pentru a învăţa cum să lucreze cu densitatea? Ce-ar fi dacă această poveste extraordinară a unor fiinţe celeste, care au creat experienţa, ar fi adevărul? Cum vi se pare această afirmaţie? "Noi suntem aceia care au creat universul şi care au decis să experimenteze în mod direct propria lor creaţie. Noi suntem creatorii absoluţi ai propriei noastre experienţe, oricum ar fi ea." Îngrozitor, nu-i aşa? O blasfemie care ar trebui pedepsită imediat, necruţător. Ar putea fi vocea diavolului care se ridică împotriva împotriva lui dumnezeu? Ar putea fi însă şi refuzul asumării? Dacă dăm la o parte tot ceea ce am fost învăţaţi să credem, dacă spulberăm toate condiţionările care ne-au făcut atît de mult timp neputincioşi, cum vi s-ar părea afirmaţiile de mai sus? Dacă cu adevărat în noi doarme o parte divină, o scânteie, sau oricum aţi vrea s-o numiţi, cum ar suna cele de mai sus în urechile acelei părţi din noi? Adevărată sau nu? Naşterea "celui rău" O istorie adevărată. Eram în Peru, noi, eu şi Elena, împreună cu un grup de exploratori ai conştiinţei. Este vorba despre ultima noastră expediţie în junglele Amazonului care s-a petrecut acum câteva luni. Şi acolo am participat la cea mai cutremurătoare experienţă lumină-întuneric pe care am trăit-o vreodată. Am fost martorul unui uluitor mecanism prin care "intunericul" interior se transforma în realitate. Mecanismul prin care oamenii crează în realitatea lor "răul", "diavolul", "maleficul" şi care, de fapt, nu este decât o parte din sine judecată, refuzată, respinsă, ascunsă. Am putut trăi în direct felul în care se naşte o asemenea realitate şi cum se naşte un "căutător al luminii" din cel mai adânc întuneric şi din cea mai adâncă frică.

"Căutătorul de lumină" era o femeie. Îşi construise o aparenţă angelică, diafană. Părea că întreaga ei viaţă e dedicată luminii, îngerilor pufoşi, fecioarei Maria, icoanelor şi binelui. Ei bine, Grande Madre, planta sacră Ayahuasca, are darul de a-ţi pune în faţă necruţătoare oglinzi a cine eşti cu adevărat. Are darul de a scormoni în conştiinţa personală şi de a scoate de-acolo toate identificările. Dacă în adâncurile tale ai conştiinţa identificării cu sufletul tău, dincolo de toate rolurile pe care acesta le-a jucat vreodată, atunci vei trăi acest adevăr. Dacă dimpotrivă, te lupţi cu "întunericul", atunci oglinda nu face decât să-ţi arate identificarea cu acest întuneric.Căci a lupta cu "întunericul" nu face decât să energizeze acest intuneric cu propria ta energie. Poţi vedea propriile tale niveluri de "întuneric" şi poţi vedea care este adevărata lor natură, de unde provin. Poate fi ceasul unei enorme vindecări interioare, unei eliberări din cele mai profunde frici care-şi revelează natura iluzorie. Sau dimpotrivă, dacă identificările sunt foarte puternice, atunci poţi face alegerea de a rămâne în vechiul sistem de referinţă. E mai uşor să te crezi o fiinţă făcută doar din "lumină", sau "luptător al luminii", dar asta presupune separarea promordială de anumite părţi din tine însuţi pe care le consideri întunecate. Este o credinţă întemeiată pe eroarea adâncă făcută de raţiunea umană, că spiritul ar putea fi absent din ceva anume. Credinţa în lupta împotriva întunericului a fost, de-a lungul istoriei, pretextul pentru cele mai atroce fapte cunoascute. Marele război interior Această femeie avea o biografie foarte dificilă, plină de traume grave, nu doar din copilăria acestei vieţi, ci părea că este un model repetitiv, karmic, în care, cu fiecare experienţă a încarnării, se afunda din ce în ce mai adânc. Erau acolo istorii de abuz fizic şi sexual îngrozitoare, istorii de ameninţare cu moartea, de frică profundă în faţa existenţei. Aparenţa angelică a acestei femei nu era decât forma exterioară prin care ea nu numai că nega experienţa în sine, ci, mai mult decât atât, încerca s-o uite, s-o disimuleze, s-o arunce în inconştient, aşa cum se întâmplă de multe ori cu experienţele traumatice foarte dure. Pentru a putea merge mai departe, dimensiunea umană a noastră pretinde că acea experienţă nu a existat niciodată şi astfel aruncă amintirea acelei experienţe în adâncurile fiinţei. Numai că nu putem fugi de noi înşine. Ceea ce a fost îngropat se întoarce din nou şi din nou în încercarea de a-şi găsi rezolvarea, eliberarea, iertarea, ieşirea din judecată. Totul este însoţit de o îngrozitoare frică şi de o îngrozitoare vinovăţie. Iar experienţa revine. Abuzul se repetă, din nou şi din nou, ca şi cum ceva din acea fiinţă încearcă să repete experienţa, este acolo o energie care vine la suprafaţă încă odată şi încă odată. "Diavolul" devine din ce în ce mai mare, mai puternic, mai agresiv, cu cât încercarea de a ascunde experienţa este mai hotărâtă. Căutarea "luminii" cu orice preţ, mai ales cu acela de a nega "întunericul" devine un joc interior periculos.

Acea fiinţă pe care o percepem drept "diavol" este de fapt un aspect al nostru, o entitate respinsă şi negată. Ea nu vrea altceva decât să fie văzută, acceptată, privită în faţă. Atât. Dat "luptătorul luminii", cu crucea în mână şi cu sabia în cealaltă, neagă cu cerbicie acel aspect rănit al propriei sale fiinţe. Este un război interior care nu poate duce decât la prăbuşire şi la nebunie, la scindarea schizofrenă a sinelui. În timpul uneia dintre ceremoniile sacre cu Grande Madre, această femeia s-a prăbuşit. Conţinuturile propriei sale conştiinţe au început să iasă la suprafaţă, având amprenta propriei sale imagerii, a propriei sale viziuni. Teribilele sale experienţe, ascunse de mult timp, au izbucnit cu violenţă în conştienţă căutându-şi rezolvarea. Ce este această rezolvare? Este în primul rând recunoaştere, acceptare a experienţei, non-judecată a experienţei. Ea nu a putut face acest lucru. Nu a putut recunoaşte şi accepta propria experienţă a trecutului care ieşea la suprafaţă pentru a fi vindecată. În ciuda aparenţei sale angelice, în ciuda aerului de căutător al luminii, în adâncurile sale zăceu ura năpraznică pentru cei care o abuzaseră, mânia cumplită împotriva nedreptăţii, furia îngrozitoare născută din secretul său, frica de acea "entitate" care de fapt era partea rănită a propriei fiinţe. În experienţele adânci de conştiinţă, uneori ies asemenea aspecte interioare care caută vindecarea, rostirea, exprimarea, aspecte pe care le-am creat în această viaţă sau într-un şir de vieţi. Cu cât aspectul este mai vechi, cu atât "entitatea" este mai puternică, pentru că a fost hrănită din plin cu propria noastră energie. Proiecţia Ea nu a putut integra acest teribil aspect, nu a putut accepta faptul că e doar o parte a propriei sale fiinţe, rănită, îndurerată, îngrozită. Nu a putut-o recunoaşte, şi nici primi acasă, la creatorul ei. Nu a putut să se recunoască pe sine drept creator, căci era prinsă în sistemul de credinţă lumină-întuneric. A ales să proiecteze în exterior "intunericul", să lupte împotriva lui şi să-l numească "diavol", neînţelegând că astfel nu face decât să hrănească acest monstru interior. Câţi dintre noi cred în această dualitate lumină-întuneric? Câţi dintre noi nu fac altceva decât să grănească monstrul interior, refuzând să accepte evidenţa că noi suntem ceea ce suntem, în mod complet, cu toate experienţele noastre, cu toate traumele noastre? Câţi dintre noi se transformă în vânători de vrăjitoare, urând şi înfierând răul din lume, comuniştii, diavolul, homosexualii, mizeria din lume şi orice altceva, proiectând astfel în exterior propriile noastre frici şi toate lucrurile pe care le negăm, pe care încercăm să le ascundem de noi înşine, să le îngropăm? De câte ori am preferat să vedem "răul" exterior în loc să aruncăm o privire plină de compasiune în propriul nostru labirint lăuntric? Precum femeia a cărei dramă am trăit-o în direct în Peru, refuzăm, în numele "luminii", o parte din noi. Şi asta ne ţine perpetuu în capcana judecăţii de sine şi a judecăţii altora. Ne refuzăm nouă înşine compasiunea, şi astfel o refuzăm întregii Creaţii, rămânând blocaţi în dualitate.

Există doar experienţa Este una dintre cele mai dificile provocări ale marii transformări de conştiinţă, aceea de a accepta faptul că nimic nu este greşit, că din perspectiva spiritului nu există decât experienţă, şi nimic altceva. Războaiele în care pier milioane de oameni nu sunt o eroare, căci din perspectiva spiritului nu exstă moarte, nimeni nu are c uadevărat de suferit pentru că nimeni nu moare cu adevărat. Este doar jocul uriaş al existenţei prin care sufletele învaţă cât de preţioasă este viaţa încarnată. Noi suntem aceia care am jucat, în mii de vieţi, toate rolurile posibile. Am fost ucigaşi şi ucişi, am fost mame şi copii şi războinici, eroi şi laşi, hoţi şi artişti, preoţi şi haiduci şi amanţi şi nebuni de legat, şi toate nu au fost decât experienţe ale sufletului nostru încercând să răspundă la întrebarea "cine sunt eu?". Acum trăim timpurile în care marele răspuns îşi face loc în conştiinţă: noi suntem toate acele personaje, noi suntem cei care am fost răniţi şi cei care am fost fericiţi, dar mai mult decât atât, suntem marii actori, sufletele care au jucat toate aceste roluri. Nimic nu a fost greşit sau rău, nimic nu a fost o eroare, totul a fost experienţă. Nu e nimic de judecat aici, nimic de condamnat, nimic de renegat, căci am nega părţi din noi înşine. În fiecare dintre personajele pe care le-am jucat vreodată, pe care le-am trăit vreodată, am pus o parte din energia noastră şi ea este încă acolo, căci nimic nu dispare pentru totdeauna, iar trecutul este viu în interiorul nostru, aşteptând să fie acceptat. Acceptând tot ceea ce am fost vreodată ne poziţionăm înafara dualităţii şi înafara polarităţii bine-rău sau întuneric-lumină. Aspectele noastre aşteaptă întoarcerea acasă, în întregul care suntem. Şi recunoaştere, pentru a se dizolva. Aceasta este singura vindecare posibilă cu adevărat, la nivelul Sufletului. Recviem pentru războinicii luminii Vai, cum este posibil, vor striga moraliştii, dogmaticii, războinicii luminii, cum vom putea trăi fără nici un reper, fără să mai ştim ce este bine şi ce este rău, ce se va întâmpla cu legile, regulamentele şi lumea noastră, totul se va duce de râpă, vom trăi într-un infern. Se înşeală, căci aceia care au trecut acest prag al conştiinţei, aceia care privesc din perspectiva Sufletului, care ştiu despre ei înşişi că au fost ce care au ucis şi care au fost ucişi, călăi şi victime, nu mai pot provoca suferinţă în mod deliberat nimănui, fără să sufere ei înşişi. În mod paradoxal, aceia care au nevoie de dogme şi legi pentru a şti ce este bine şi ce este rău, aceia care au nevoie de presiunea constrângătore a regulii, tocmai ei sunt înafara înţelegerii. Urmează regula din frică şi din convenţie, dar nu din simţirea interioară a experienţei durerii de a răni sau de a fi rănit. Nivelul luminii şi al întunericului nu este decât unul dintre nivelurile conştiinţei, iar acum a venit timpul eliberării, al transcenderii acestei dualităţi. Este motivul pentru care tot mai mulţi privesc mai curând în interiorul lor decât să mai aştepte salvarea dinspre orice sistem şi orice dogmă.

Clipa transcenderii acestui nivel este clipa eliberării definitive din frică şi a reconcilierii ultime cu Sine. Priviţi-i cu atenţie pe cei mai inflexibili apărători ai moralei şi ai regulilor, ai dogmei şi ai legii, şi veţi descoperi în spatele convingerilor doar frica de propriul întuneric, doar propria neîncredere, doar proprii demoni. Priviţi-i cu atenţie pe războinicii luminii şi observaţi că războiul lor iluzoriu este doar o reflexie a luptelor interioare cu propriile umbre. Priviţi-i cu atenţie pe aceia care vorbesc prea mult despre lumină, pe aceia care trimit iubire şi lumină oricui, oriunde, ca şi cum lumina şi iubirea ar fi ceva ce poate fi manipulat, nu o radianţă intrinsecă Fiinţei, şi veţi descoperi spaima de propriul întuneric. Nu sunt acolo decât aspecte renegate, refulate, ascunse, care vor să fie recunoscute. Obsesia luminii nu este decât obsesia întunericului proiectată în exterior. Adevărata lumină este doar înţelegerea profundă a arhitecturii interioare a Fiinţei, ea nu are nevoie de lupte şi eforturi, nici de legi şi dogme, ea radiază ceea ce este fără nici o judecată de valoare, fără nici o restricţie, fără nici un dar şi poate. Acea radianţă intrinsecă  a fiinţei vine din acceptarea totală, din onorarea fără nici o excepţie a tot ceea ce există şi din înţelegerea profundă că totul este experienţă decisă la cele mai rafinate niveluri ale spiritului.

Aceasta este lumea spre care ne îndreptăm, aceasta este esenţa uriaşei transformări de conştiinţă prin care trece umanitatea, depăşirea imaginii interioare a umanului separat, victimă a universului şi a unui dumnezeu exterior, şi asumarea staturii de uman care-şi recunoaşte propria divinitate şi statutul de Creator complet al propriei realităţi. Integrarea luminii şi întunericului interior înseamnă ieşirea fundamentală din frică. Nu există nimic exterior, nici o entitate care să poată să ne înghită, să facă facă vreun rău sau să ne paraziteze atâta vreme cât noi avem conştiinţa a ceea ce suntem cu adevărat, fiinţe celeste care au avut experienţa umanului iar în cele din urmă au integrat propria dvinitate, propriul Suflet. Nu spun aici că nu există deloc fiinţe exterioare, entităţi care ar vrea acest lucru. Există, dar nu o pot face. Ele se hrănesc exact din fricile noastre, exact din bătăliile noastre interioare, exact acolo unde fiinţa noastră este scindată şi unde noi renegăm aspecte din noi înşine. Acesta este modul lor de hrănire, energetică. dar nu pot face nimic împotriva unei fiinţe conştiente, unei fiinţe trezite. Ceea ce suntem noi cu adevărat, Sufletul nostru, este o fiinţă orbitoare pentru ele, de o transparenţă şi o conştienţă de sine inimaginabilă. Dar, acesta este alt subiect, dragi prieteni ai Călătoriei Inimii, la care voi reveni curând. Până atunci, priviţi în interior, cu încredere în voi înşivă.

horia ţurcanu

PS: Găsiţi informaţii despre workshop-urile si serile noastre experiment, pe site-ul Asociatiei de Terapii Transpersonale (www.transpersonal.ro)




Comentarii mai vechi (54)

exista un proces prin care traumele se vindeca. se numeste rememorare. prin retrairea constienta a experientei respective si cu ajutorul respiratiei energia lasata de noi in acea experienta se intoarce la sursa, la noi. si asa poate apare si iertarea si uitarea cand ne recuperam toata energia din acea intamplare... indios în 12.01.2011

Imi place ceea ce am citit si o sa recitesc maine pentru a intelege mai profund.Articolul e de nota + .Sper ca intr-o zi s-o intalnesc si eu pe Grande Madre sa ma pot cunoaste in intregime (de mic eram curios ce este in spatele oglinzii...chiar ma uitam ;) ). Multumesc ! Mihai în 13.01.2011

Multumesc! M-a impresionat profund! Mă simt UN NOU NĂSCUT...AICI!(%) Adrian în 11.01.2011

e atata siguranta in acest articol...nu ai nici o indoiala? mirela vasiliu în 11.01.2011

indoiala este atributul abordarilor mentale. mintea este aceea care pentru orice lucru va gasi fix 5 argumente pro, 5 contra. plus indoiala. exista abordari mai largi decat cele mentale. de-aici vine o oarecare siguranta :) agnis în 11.01.2011

Exact la asta ma gandeam si eu Mirela. Horia cum poti fi atat de sigur? Cum poti fi 100% sigur ca nu versiunea femeii este cea "reala" (desi termenul e subiectiv, dar intelegi ce vreau sa spun)? De ce interpretarea ta e "adevarata", iar ce spune ea este rezultatul neacceptarii? Apoi as continua, cum poti fi sigur ca traim timpuri "extraordinare" (de transformare)? Nu asa oare au pretins toate generatiile (prin diversi lideri spirituali mai mult sa mai putin dubiosi) care au trecut pe pamant? Nu au vazut toate generatiile semnele schimbarii/sfarsitului etc...insa viata a mers inainte la fel? Eu unul nu vad (sau nu pot vedea), nu percep schimbarile (semnele) vremurilor din jurul meu ... ...te intreb ptr. ca citesc blogul de ceva vreme (si mentionez ca imi place, visatorul din mine se identifica adeseori cu "lumea" descrisa de tine), insa am indoieli...nu am dovezi nici din exterior, nici daca ma uit in interior ca realitatea este asa cum o descrii tu pe blog... Multumesc. Io în 11.01.2011

Frumos! Care e primul pas ce ar trebui facut de cineva care a inteles ca ceva exista si vrea sa mearga pe drumul cel bun? Succes in continuare! Cristina D. în 11.01.2011

poti sa-ti imaginezi ca exsita ceva deasupra mintii umane ? un mod de a cunoaste non-liniar, non-deductiv, instantaneu si complet? cel mai simplu ar fi sa traiesti o stare de constiinta extinsa, macar odata. hai la o respiratie holotropica:) dar pana atunci incearca sa SIMTI ceea ce scriu, mai curand decat sa judeci. incearca sa simti energia din spatele cuvintelor, nu doar carcasa logica a lor. simte daca toate acestea sunt adevarate. adevarul nu poate fi gandit, si asta nu e o metafora, pentru ca adevarul nu e liniar. adevarurile liniare, cauza-efect, sunt limitate la perspectiva unui singur aspect al fiintei, pe cand Adevarul este cel multidimensional de la nivelul sufletului. complet. acest adevar nu poate fi decat simtit. cat despre experientele cu grande madre, in peru, acolo experienta acelei femei a fost experienta mea, caci am simtit, vazut, auzit, tot ceea ce a simtit ea. stiu ca e greu de digerat o asemenea afirmatie daca n-a experimentat niciodata un asemenea ritual. totuşi, acesta este adevărul. deci, poate mergi si cu noi in peru, odata. :)) ai putea experimenta personal. mai e ceva. ai observat ca ma abtin sa dau citate din carti? asta pentru ca incerc sa vorbesc doar despre lucruri la care am avut acces eu personal, elena, sau oamenii cu care noi am lucrat. cam asta e. nu prea are de-a face cu argumetatia, ci cu experienta directa. si... multumesc pentru ca citesti blogul. poate ca visatorul va cobora in lumea reala. ar cam fi timpul. h agnis în 11.01.2011

claritate fata de sine. multumesc agnis în 11.01.2011

Draga Horia, este cel mai eliberator text pe care l-am citit vreodata si am ramas de multe ori "cu gura cascata", lovita de adevarul celor citite in diverse carti. Atat de eliberator, incat o parte din "fiara" a iesit la suprafata. Am lasat-o sa se manifeste ca sa vad ce face. Si ce crezi ca a facut? Nimic. Am acceptat-o si chiar mi-a parut bine de cunostinta.Bine, asta s-ar putea sa fie doar partea frumoasa a aisbergului. He,he, ce dilema crezi ca aveam eu zilele astea? Daca sa fac Reiki,adica sa devin un fel de razboinic al luminii, dar nu intelegeam de ce sa lupt impotriva intunericului daca polaritatea bine-rau nu se suprapune peste lumina-intuneric,iar lupta este opusul acceptarii, intelegere fara de care nu poti sa ai acces la Adevar. Ai dreptate cu energia din spatele cuvintelor, am observat ca o simt fizic uneori, cand transmisia e directa,rezonanta, probabil. Cand am citit titlul articolului, nebanuind ce ma asteapta, m-a traznit un gand. Sfintii Parinti spun ca cea mai mare pacaleala a diavolului este sa crezi ca nu exista. Dar daca e invers si cea mai mare pacaleala este sa crezi ca exista si astfel il creezi? Vai, ce erezii imi dau prin cap....si apoi am citit mai departe....... elena în 11.01.2011

Horia , desi am discutat de atatea ori si spuneam ca mi-e frica de ce as putea trai la un moment dat intr-o experienta , abia acum , din articolul tau, imi dau seama ca nu are de ce sa-mi mai fie frica atata timp cat este vorba intotdeauna numai de mine si de acceptarea a ceea ce am fost si sunt eu. Sunt convins ca voi intelege mai mult si ma voi putea cunoaste in sfarsit. Florin în 12.01.2011

da, da, da! "fiara" nu vrea nimic, decat sa fie vazuta, privita, acceptata, apoi se dizolva de la sine n energia din care a fost nascuta. reiki. poti face reiki, orice, absolut orice. doar fa-o cu claritate maxima. nu e nimic de rezolvat, nimic de salvat, nimeni de ajutat. cel mai mare ajutor pe care-l am altora este pura noastra prezenta. deci mai intai prezenta, in sine, cu sine, completa. constiinta e inductiva. ceilalti vor simti. acest e ajutorul. sfintii parinti nu se inselau, draga elena, fiara e acolo, doar ca nu este exterioara, ci interioara. exista, creata de noi, dar exista. avem puterea de a crea si o facem. doar ca o facem inconstient. a venit timpul constientei si alegerii. alegem ceea ce vrem sa creem. sfintii parinti stiau ca exista asa ceva. mijloacele lor apartineau dualitatii pure a acelui timp. umanitatea s-a schimbat, constiinta a evoluat, sistemul de referinta nu mai este acelasi. noi suntem altfel si putem privi mai departe. de aceea dogmele vechi nu mai functionează. totul se schimba permanent. deci nu e vorba de a nega experienta sfintilor parinti, ci de a privi mai departe decat ei. intre noi fie vorba, exista unii dintre ei care au vazut adevarul cel mare. ioan al crucii, cand ajunge in varful muntelui in cautarea lui dumenzeu exclama: nada, nada, nada! nimic, nimic, nimic! sunt doar eu insumi. mesajul sau nu a fost inteles atunci. dar poate fin inteles acum. h agnis în 12.01.2011

draga florin, esti unul dintre norocosii care au experimentat cu noi constiinta extinsa. pentru tine nu mai e vorba de a intelege, ci de a-ti permite să traiesti experienta in profunzime, de a o valida. de a o aduce in viata obisnuita a dimensiunii 3D. am sentimentul ca tu separi experienta de constiinta extinsa de viata normala, pe de-o parte si pe de-alta parte intradevar ca ceva te opreste sa mergi pana la capat in experienta. nu-i nimic dragule, e abia inceputul.schimbarile vor fi halucinante odata ce ai pornit pe drumul acesta catre deslusirea propriului interior si regasirea propriei divinitati. agnis în 12.01.2011

Multumesc, Horia. elena în 12.01.2011

Indoiala reclama iesirea din "confort" si "siguranta" (iluziile mentalului) si acceptarea unei dimensiuni dincolo de mental:cu trairi, sentimente, angoase, experiente, mai mult sau mai putin, autentice. de aceea imi iubesc indoiala, ea e calauza mea. ceea ce capat e si mai multa indoiala; nu am experimentat totul, dar daca am o vaga certitudine, in tot jocul vietii, e ca voi capata si mai multa incertitudine.intuiesc acea dimensiune a observatorului, neafectat de joc, de relatia cauza-efect si de dualitate, dar cum faci sa atingi,simti si integrezi..cuvintele nu au consistenta, nu sunt revelatoare, experientele imi par unidimensionale. haha, devine ilar mirela vasiliu în 12.01.2011

Totdeauna am incercat sa uit, sa reprim traumele trecutului,acum inteleg ca facand asta ele exista in continuare...De 2 ani ma lupt cu fricile mele si inca n-am reusit sa scap de ele.Poate ca ar putea sa ma ajute cateva intalniri cu voi,dar sunteti atat de departe...Mi-e greu sa ajung la sedintele voastre,dar daca ajungeti si in Baia Mare,voi fi langa voi.Oricum gandul este trimis! Anul asta sper ca voi reusi,chiar daca asta inseamna un drum in Bucuresti sau intr-o locatie,care va fi mai aproape de mine.Va multumim pt,tot ceea ce ne invatati! edith tataru în 13.01.2011

totusi sa privim invataturile lasate de Isus sau de sfintii apostoli ca ceva peste care e momentul "sa privim mai departe"; pentru ca totul se schimba si se transforma.... duc la anularea rostului pe care l-a avut venirea Mantuitorului pe pamant. De ce trebuia sa vina, daca toti ne trezim pana la urma din vis... Iar o asemenea gandire poate veni din vanitate, din acelasi vierme care candva ne-a inabusit vocea inimii, si astfel in nestiinta am comis crime, violuri si alte lucruri intunecate; pe care le-am simtit apoi pe pielea noastra conform legii karmei. Cine ridică sabia, de sabie va muri. deci clar, ca este adevar in textul tau, cuvinte pe care le simiti cand citesti; dar nu stiu daca e suficient sa asteptam, o transformare radicala, prin care sa devenim constienti. ar fi bine si usor de acceptat un asemenea scenariu... dar greu de crezut ca toti oamenii pot ajunge la un seminar de respiratii a inimii... sau ca vor sa auda despre asta. cei care citesc acest blog sunt interesati de subiect; dar retsul cum se vor trezi? E o vorba in popor: 'om trai si 'om vedea. Sanatate zolizzz în 13.01.2011

Cel pe care multi il numesc Mantuitorul, pentru ca asa au fost conditionati de cei interesati, a transmis :"veti face toti ce fac eu,BA MAI MULT DECAT ATAT".Yashua,asa cum stim ca a fost adevaratul nume a celui caruia i s-a spus apoi Iisus,nume regasit in documentele vremii,nu a fost un suflet imbracat in corp fizic (asa cum este orice om),ci UN CUMUL ,o impletitura formata prin "fire" pornite din orice fiinta omeneasca.A venit,cu acordul nostru sa insamanteze pe Pamant,impreuna cu noi,Samanta Cristica,adica potentialul trezirii din uitare.A aratat ca se poate.Prin Inaltarea lui,care este FUZIUNEA Divinului cu Umanul in interiorul corpului omenesc,lucrarea a devenit disponibila oricui.Daca cineva tine neaparat la termenul de Mantuitor si intr-adevar ii patrunde spusele,realizeaza ca,de fapt,El a transmis ca ORICE OM poate face ce-a facut El,deci ORICE OM ISI ESTE PROPRIUL MANTUITOR. Am putea spune ca ,prin aceleasi "fire" prin care L-am alcatuit,la Inaltarea sa am primit retur potentialul inaltarii,disponibil oricui.La fel de adevarat este ca Inaltari se mai produsesera pe Pamant,dar sporadic,izolat si de obicei neobservate.De aceasta data,fiinca era momentul in Creatie,s-a produs la vedere si El a ales circumstante care sa nu mai fie uitate. Denaturarea creata in jurul a ceea ce s-a petrecut are multe cauze,dar cea mai vizibila este ca NU S-A DORIT CA OMUL SA FIE CONSTIENT DE ADEVARATUL MESAJ pentru a nu fi liber.Omul liber nu poate fi manipulat,plus ca aduce prejudicii prin neparticipare ,avantajelor puterii. Astfel,cel mai constient dintre apropiatii lui Yashua,Iuda,a fost prezentat drept un tradator fiindca a jucat rolul stabilit,rol despre care se poate vorbi cu ura numai daca ne dezicem declarand ca cel care pute porunci Pamantului sa se cutremure si el se cutremura,putea chema un brat lipsa spre a se alatura corpului lipsit de el si bratul il asculta,putea chema un om din mormant sa revina viu pe pamant si omul il asculta...CHIAR acela nu era in stare sa stie de o tradare.Adevarul este ca scenariul a fost scris de cei doi impreuna,de aceea i-a spus:"fa ce ai venit sa faci !".Se cunosc deja lungile discutii purtate in prealabil intre Yashua si Iuda,in care Iuda voia sa-l convinga sa schimbe scenariul,sa fie mai cu putina suferinta,dar Yashua era constient ca SUFERINTA ESTE CEA MAI GUSTATA DE OAMENI SI NU VOR UITA LUCRAREA,plus ca acea suferinta este si o metafora a ceea ce asteapta pe orice om care va trece prin procesul de inaltare. Poate m-am intins cam mult cu acest subiect,dar fiind totusi punctul de referinta (pentru cei ce au ca reper invataturile biblice in abordarea divinitatii) simt ca este imperios necesar sa se vada ceea ce se ascunde in spatele explicatiilor interesat- denaturate. Rostul celui care a fost numit Mantuitorul este de a arata oamenilo ce pot face cu viata lor pentru a o trai in bucurie si,ca incununare a acestei trairi,de a-si fi proprii lor mantuitori.Cuvintele izvorate din propria experienta sunt transmise oamenilor pentru ca ei sa le adapteze la ei insisi.Asa cum spunea Horia :"Eu sunt Calea,Adevarul si Viata",transmise de Yashua,sunt valabile pentru orice om in parte.Pana ce omul nu traieste aceasta intelegere ca el insusi este CALEA SA,ADEVARUL SAU si VIATA SA ,va astepta in zadar dinafara. Va multumesc tuturor ca faceti posibile astfel de discutii. Lucica în 14.01.2011

si noi iti multumim lucica pentru felul in care participi la toate acestea, pentru calitatea observatiilor tale si pentru prezenta alaturi de noi. h&e agnis în 14.01.2011

draga edith, in mod paradoxal, noi nu va invatam pe voi nimic. tu poti recunoaste in cuvintele noastre doar adevarul care ITI ESTE DEJA ACCESIBIL. e deja al tau. altfel nu l-ai putea recunoaste. acesta este unul dintre "miracolele" constiintei la nivel colectiv. stiai deja toate acestea. noi nu facem decat sa le spunem public in asa fel incat, adevaruri inconstiente sa devina constiente si asumate. iti multumim pentru prezenta in acest spatiu, h agnis în 14.01.2011

Va iubesc muuult. Liza în 14.01.2011

De fiecare data cand citesc articolele voastre...plang din tot sufletul. Realizez ca e dorul de ,,acasa" pe care il am de foarte multa vreme. Ce sa spun? Sunteti minunati. Eu nu pot sa ajung la nicio intalnire de gen din diverse motive, in schimb incerc sa merg ,,acasa" singura...Am inteles ca totul tine de respiratie, am incercat chiar si respiratia holotropica...e drept ca am descoperit-o pe net, dar banuiesc ca asta conteaza mai putin.Nu reusesc insa sa intru in stare, obosesc. Poate cu cateva indicatii de-ale vostre mai precise... Sper sa nu fi deranjat in vreun fel pe cineva, e doar un strigat de ajutor. Ioana în 18.01.2011

ioana, hai sa experimentezi cu noi. nu exista motive sa nu ajungi la noi. e mai usor in grup. e mai usor ghidat putin. h agnis în 18.01.2011

"ne-am considerat victimele unei “izgoniri din rai”, ne-am considerat “născuţi păcătoşi”, visând mereu la o reîntoarcere în paradisul pierdut cândva " ... si asa e ! Duda lui Adam „ Iar lui Adam i-a zis : „ Pentru ca ai ascultat vorba femeii tale ...” „ Geneza 3.17 1. Se ia puţin carbon , se modelează in timp un om , apoi i se suflă in nări suflare de viaţă necesară unui spirit viu . Compoziţia se pune apoi la "copt" in ETER pentru a se putea ORIENTa . Respiraţia-miros irigă creaţia divină , sistemul permiţând patru ramificaţii : văzul , auzul , gustul şi pipăitul . Nici la stânga , dar nici la dreapta , exact la mijloc , se plantează pomul vieţii - nasul şi pomul cunoaşterii binelui & răului - gura . Atenţie , rodul gurii - vorba - este contraindicat chiar şi celor bine intenţionaţi , deoarece atrofiază intuiţia , generează epuizare energetică , stres , calomnie , manipulare , conflicte , bla-bla , katerincă , dictatură etc . . La un moment dat omul adoarme . Se ia forma buzei superioare , se completează simetric , obţinând astfel nu o clepsidră sau o amforă , cum v-aţi fi aşteptat , ci o ... femeie ! 2. Glasul ispiteşte femeia . Ea observă ca rodul gurii atrage atenţia , se mestecă mai uşor ca alte alimente , ar fi chiar de dorit sa dea inţelepciune omului . Astfel îl duce de nas pe barbatul de lângă ea , care bineînţeles că „ pune botu` la provocare ”. Nerespectarea unicului sfat al Bunului Dumnezeu i-a stat in gât omului şi a condus , prin dezvoltarea limbajului articulat in detrimentul tăcerii , intuiţiei şi al comunicării telepatice la căderea omului din rai , direct in balamucul graiului . 3. Logos = idee , informaţie , mesaj , cuvânt etc. . 4. Renumiţi cercetatori ai comunicarii , prin utilizarea celor mai moderne mijloace ale tehnicii actuale , inclusiv dispozitive de întoarcere in timp , au reuşit sa reconstituie prima propozitie articulată . Scurtă dar concisă , spre surprinderea multora , aceasta a fost : " Iubiţel , fii draguţ şi du gunoiul ! ". 5. No comment ! Liviu Cristea Liviu Cristea în 04.02.2011

Multumesc, citind randurile asternute aici mi am reamintit ca sunt una din multimea de spirite venite pe frumoasa Maya ca sa mai prind ceva experienta in trup. Multumesc gabriela în 20.01.2011

Esti un LI VIU,un CRIST unit cu EA Dibaci poti comenta Pe moment Ce altii ,no comment! Lucica în 05.02.2011

Ma bucur ca incet incet aceste Adevaruri, pe care le regasesc si in acest articol, incep sa fie intelese, acceptate si traite de oameni, tot mai mult pe aceasta planeta. Suntem cu totii creatorii si eperimentatorii propriei realitati, traim exact ceea ce alegem sa manifestatm, din Intregul a Tot ceeea Ce Suntem cu adevarat. Toate experientele noastre sunt cu adevarat roluri prin care ne cautam pe Noi insine :). Sa nu cadem insa in capcana facila, de a ne raporta doar la transcendent, atat timp cat suntem captivi in iluzie, si inca tributari aspectelor duale din creatie. In creatie, Lumina si Lipsa Luminii, exista; Iubirea si Lipsa Iubirii exista; cei care cauta si propaga Unitatea si cei care cauta si propaga Dezbinarea, Separarea, Uitarea Unnitatii noastre Adevarate cu Dumnezeu exista. De asemenea desi intradevar unii demoni si anumite infernuri sunt aspectele intunecate personale, proiectatei in afara si neacceptate; tot atat de adevarat ca exista si entitati demonice si infernale al caror scop este sa indeparteze fiintele de pe cale Teezirii la Adevaratul lor Sine. E adevarat ca si ele, probail undeva in strafunduri au, cred eu, parte lor de lumina pe care nu o manifesta ( in creatie nu exista alba fara negru) , insa asta nu-i incalzeste cu nimic pe cei care se lasa tentati si deviati de acestia. De aceea, cat inca suntem pe cale, sa veghem cu trezie si luciditate, sa alegem permanent drumul cel drept ( Acesta este cel care ne conduce la Revelarea Sinelui, la regasirea in Unime, sau cum vrea fiecare sa spuna ). Faptul ca suntem in aceasta aparenta a diferentierii fata de Tot Ceea ce Exista, are un rost. Leinad în 26.01.2011

Dar daca omul este propriul sau Dumnezeu... si se cauta pe sine insusi, ca si Dumnezeu/Mantuitor, cum vreti... Nu cumva se scoate din ecuatie insasi SURSA de la care a plecat totul ? Caci se spune ca omul a fost creat "dupa chip si asemanare", insa asta nu-l face pe OM unul si acelasi lucru cu Dumnezeu. Iar daca Omul devine Iubire, iar Iubirea este Dumnezeu, nu cumva Omul devine ASEMENEA lui Dumnezeu, dar nu acelasi lucru ?... Eu ma gandesc la urmatorul scenariu: Dumnezeu fiind Iubire, iar iubirea iubind, desi iubirea nu se poate iubi pe sine insasi... Nu cumva Omul este doar cea mai evoluata consecinta a iubirii ? Oglindirea suprema a lui Dumnezeu, dar nu EL, nu un Dumnezeu, nu un Mantuitor Personal ? Poate ca statutul de Mantuitor Personal, de Iisus Personal si Propriu e doar o consecinta a asemanarii cu Dumnezeu, si nu una care apartine de drept Omului. Poate ca Dumnezeu - asa cum il interpreteaza majoritatea oamenilor, ca fiind o Constiinta de Sine Statatoare, avand o anumita Personalitate Unica, neputandu-se iubi de unul singur a creat Oglinda Iubirii, fiindca altfel - prin iubirea de sine, ar fi fost doar auto-adorator/egoist. E doar o opinie si atat. Mihai Ciugulea în 25.02.2011

Mihai, Ai dreptate in ceea ce spui...confundandu-L pe Dumnezeu cu omul nu facem altceva decat sa negam sursa de la care a pornit totul...universul, lumea, pamantul, toate lucrurile care exista in jurul nostru si inauntrul nostru. Spunem ca Dumnezeu este infinita bunatate, iertare si iubire. Oricat de mult ne-ar placea sa credem asta despre noi, este gresit sa o consideram ca fiind ceva adevarat, ceva real. Omul, prin constructia sa este facut a fi egoist. Avem suflete bune, ne iubim si ne ajutam aproapele, dar instinctul de conservare pe care il avem adanc inradacinat ne face sa ne punem pe noi insine pe primul plan. Il ajutam pe cel de langa noi atunci cand vedem ca are nevoie insa o facem limitat, pentru ca timpul pe care il acordam celorlalti este limitat, pentru ca nu putem sa ne rupem din viata decat o bucata ajutandu-l pe celalalt, pentru ca cealalta este pastrata pentru noi insine. Pentru ca gandim egoist si asa suntem facuti sa actionam: intr-un mod egoist. Pentru ca nu putem sa ajutam fara sa judecam intai: "De ce a ajuns in situatia asta? Nu cumva e vina lui/ei? De ce trebuie tocmai eu sa-l ajut? El/ea m-a ajutat pe mine cand am avut nevoie?" si asa mai departe. Iar dupa ce dam ajutorul, dupa ce ajutam pe cineva sa se ridice gandim, de cele mai multe ori inconstient, fara sa ne dam seama: "Gata, eu mi-am facut datoria. Acum e in picioare! De aici nu mai are nevoie de mine...sa se descurce singur(a)!" Si bineinteles gresim. Si plecam, ne intoarcem la noi insine, la viata noastra, la preocuparile noastre, la TIMPUL NOSTRU. Si niciodata nu ne gandim ca poate i-am facut mai mult rau celui pe care am incercat sa-l ajutam. Poate l-am ridicat in picioare ca sa aibe de unde sa cada din nou, mai rau decat prima data. Poate daca am fi avut un pic mai multa rabdare si un pic mai mult timp l-am fi si dus unde avea nevoie sa fie dus, am fi renuntat la presupunerea ca de la un anumit punct fiecare persoana trebuie sa se ajute singur si ca este capabil de lucrul asta si am fi incercat sa ne ducem ajutorul nostru pana la capat. Dar de cele mai multe ori nu avem timp pentru asa ceva. Iar cel ajutat stie! De asta nu vrea sa planga nimanui si de asta cauta sa se ajute el singur in spatele unei false demnitati. Cele mai false!! Iar in legatura cu ceea ce te intrebai tu despre iubire, iubirea este cel mai frumos sentiment pe care, intr-adevar, il avem de la Dumnezeu, insa nu trebuie sa-l confundam cu Insusi Dumnezeu sau cu noi insine. La fel cum ai spus si tu, prin prezenta acestui sentiment in suflet, in viata, in noi, putem deveni cea mai evoluata consecinta a sa...este dupa parerea mea cea mai potrivita "definitie" daca ii pot spune asa. La fel si iertarea...Dumnezeu este iertare...noi nu. Noua ne este greu, daca nu de multe ori imposibil sa-l iertam pe cel care ne-a facut rau. Ne ia timp si efort... Abia dupa ce raul care ne-a fost facut isi pierde incet urmele pe care le lasa in suflet, abia atunci ne simtim in stare sa iertam cu adevarat. Ar fi mult, cu mult mai mult de spus Mihai, insa caut sa ma opresc aici... Laura în 03.04.2011

Multumesc Horia! Articolul m-a uns pe suflet ! Am multa compasiune pentru cei care traiesc cu frica, e cea mai cumplita asuprire ! stiu asta din propria experienta. Dar mai stiu si ce inseamna lumina din intuneric si calmul din furtuna. De ce e asa ? Nu stiu ! Pot spune doar ca din frica am primit putere si am incercat; si atunci am stiut ce pot! Anca în 05.10.2011

Multumesc, Horia. :) Cristina în 04.01.2012

Ca o "intamplare", dupa ce am citit articolul, am vizionat un videoclip in stransa legatura cu tema fricii de monstrul interior, clip care "mi s-a oferit" pur si simplu, la recomandarile de pe youtube, eu necunoscand melodia pana atunci. :) http://www.youtube.com/watch?v=xPwxiDC56kE Cristina în 04.01.2012

Conteaza foarte mult pentru mine de aceea te rog sami raspunzi la intrebarile de mai sus k mereu sari peste subiect.Eu te intreb ceva tu spui altceva !!! robert în 06.04.2012

Am si yo niste nelamuriri,dak noi suntem dumnezeu (cum spune pe site,sufletul si gindurile sunt in strinsa legatura cu universu) asta inseamna k putem sa facem atit rau cit si bine ,deci nu e bine, trebuie sa avem un 'Sef' si niste legi(biserica) k altfel sa-r alege prafu.Eu cred k toata chestia e in mintea noastra (impusa de culte,samani,zen,etc.).In plus mai cere si o groaza de bani pt. sedinte ,hmmmmmm.Voi ce credeti? yoortodox în 21.03.2012

Am niste itrebari importante.Care este scopul acestor cursuri? Inteleg k te descoperi ,k facem parte din tot, etc.Dar care este scopul lor ,ce facem cu ele ,ce rost are acestea?Eu pot sami imaginez k trec prin zid darin realitate nu pot, e doar un zid,intelegi?Noi ar trebui sa rezultam ceva real din acele workshopuri,sa aflam viitorul,sa vindekm oameni,etc.ALtfel degeaba,e doar imaginatia noastra!! robert în 06.04.2012

Robert iti recomand un documentar care-ti va raspunde la cateva intrebari "Lo Sfidante". Vezi cine pune intrebarile care le ai, mintea sau scanteia divina din tine. Mihai în 06.04.2012

Noi nu trebuie doar sa simtim k suntem una cu universul ,k asta simt si eu( totul e pare din mine si eu sut parte din tot),trebuie sa ajungem precum Isus.Asta vreau sa-mi dovediti va rog.Cred k acesta este scopul si calea noastra pe pamant. Isus: Eu sunt calea,adevarul si viata. robert în 06.04.2012

Daca tu poti dovedi ca ai visat aseara, o sa inteleg ce fel de dovezi cauti. Lumea interioara este doar a ta, cunoaste-te pe tine insuti oprind dialogul interior rolul tau fiind doar de observator. In realitatea ta doar tu ai dreptate ;) ! Mihai în 06.04.2012

Si mie mi-ar place sa fie asa.Dar cum sti k totul este adevarat, k nu este decit un mind control ? Trebuie sa ai dovezi concrete si reale cind spui asa ceva. Asa as putea sa spun si yo k am zburat aseara ,dar nu am dovezi si totul este in mintea mea. Dar de ce mai vorbea IIsus despre judecata si despre chestii contradictorii ? Astept raspunsuri te rog. robert în 04.04.2012

:) horia turcanu în 04.04.2012

Ce sa intimplat,ai ramas fara cuvinte ,adevarul doare? robert în 05.04.2012

ti-ar placea un raspuns? ai o parere despre toate astea? conteaza? :) horia turcanu în 06.04.2012

ti-ar placea un raspuns? ai o parere despre toate astea? conteaza? horia turcanu în 06.04.2012

Adevărul să doară???? Adevărul îti dă aripi !!!! Adevărul te eliberează :) Îl iubesc pe Isus, şi el vorbea despre Iubire Diana în 06.04.2012

Tu poti sa iti faci rau singur? Poti sa iti produci constient suferinta? In momentul in care traiesi o stare de constiinta extinsa in care simti, din toata Fiinta ta, ca Totul e parte din tine si Tu esti parte din tot crezi ca ai mai putea sa "faci rau" si sa mai produci constient suferinta altei fiinte???? Noi am fost obisnuiti sa ne dam cu parerea despre orice, dar atata timp cat nu traiesti o astfel de experienta ... totul se reduce la datul cu parerea. E ca si cum un copil sta izolat in casa si se uita la ceilalti copilasi de afara cum se joaca.... tot ce poate el sa faca e sa isi dea cu parerea despre jocul copiilor in loc sa iasa afara si sa simta pe pielea lui cum e sa te joci. Diana în 26.03.2012

curand. :) agnis în 27.05.2013

Intro zi oarecare o mama ii ofera fiului sau o inghetata spunandu-i ca este buna la gust . DAR DACA MAMA NU IAR FI SPUS CUM ESTE INGHETATA GHICITI CE AR RASPUNDE FIUL LA INREBAREA : ESTE BUNA SAU REA INGHETATA ? - "NADA, NADA, NADA "! eusuntcelcesunt în 03.05.2013

nu era nimic DIN CEEA CE SE ASDTEPTA, nu era nimeni acolo invaluit in nori de lumina, cu voce tunatoare, cu o cruce intr-o mana si o sabie a adevarului in alta. nimic din IMAGERIA PROIECTIVA A RELIGIEI. proiectiva in sensul ca il creaza pe dumnezeu dupa chipul si asemanarea omului aflat in ego. in continuarea textului, ioan al crucii impartaseste trairea sa, desigur, subiectiva si deci irelevanta, cum ar observa un filosof al timpurilor moderne, sau relevanta din perspectiva patologica a unui psihiatru. dar ioan al crucii relateaza intalnirea sa spatiu pe care el il considera divin. de fapt, povesteste o experienta de constiinta extinsa, asa cum traiesc multi in sesiunile noastre experientiale. ceea ce descopera el este ca in acel spatiu, DUMNEZEU ESTE UNA CU EL INSUSI. desigur pentru aceasta afirmatie nu a avut o soarta prea buna nici pe timpul ala, cum nu ar avea nici acum. atunci s-au ocupat de el diriguitorii credintei, acum s-ar ocupa tot ei, plus spitalul 9. senchiu, agnis agnis în 19.05.2013

adanc! cel care esti si care se presupune ca nu poarta nici un nume, ar putea purta numele de Nada. se potriveste perfect. sf ioan al crucii, dupa ce urca pe munte, cand ajunge in varf in cautarea lui dumnezeu, rosteste aceasta replica devenita faimoasa. nada, nada, nada. nu era nimeni acolo,decat acela care nu poarta nici un nume. cel care este. nada. deci, dle Nada, revin: adanca observatia cu inghetata! sa fii sanatos. agnis agnis în 07.05.2013

În ultima zi a creaţiei, Dumnezeu a spus: “Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră” (Geneza 1:26). Astfel, El Şi-a finalizat lucrarea cu o “atingere personală”. Dumnezeu a făcut omul din ţărână şi i-a dăruit viaţă suflând peste el din suflarea Lui (Geneza 2:7). Astfel, omul este unic între toate fiinţele create de Dumnezeu, fiind format atât din parte materială (trup) cât şi din parte imaterială (suflet / spirit). A fi făcuţi după “chipul” sau “asemănarea” lui Dumnezeu înseamnă, spus în termeni simpli, că noi am fost făcuţi să Îi semănăm lui Dumnezeu. Adam nu a semănat cu Dumnezeu în sensul că Dumnezeu ar fi avut trup. Scriptura spune că “Dumnezeu este duh” (Ioan 4:24) şi astfel El există fără a avea trup. DIRIGUITORII CREDINTEI AU PASTRAT CU SFINTENIE PUTEREA SI CUNOSTIINTELE PENTRU EI ,DAR LUMEA SE TREZESTE FOARTE RAPID DIN VISUL ACESTA LIMITAT SI MULTI AU AFLAT SI TRAIESC ADEVARUL. SALUTO PE AMMARA DIN PARTEA MEA CACI IMI PLACE CUM DANSEAZA LA LUNA PLINA ! EUSUNTCELCESUNT în 19.05.2013

intelegerea scripturilor este foarte limitata. ele sunt citite in paradigma dualitatii, ad-literam, desi au fost scrise in stari de constiinta extinsa. de aceea au devenit dogma si litera moarta. cuvantul viu a ramas apanajul celor care experimenteaza direct. asemanarea lui dumnezeu cu omul este o reflexie. pentru scripturi, dumnezeu este doar duh, pentru ca cei care le interpreteaza nu pot percepe ca TRUPUL ESTE DEJA DUH, nu a fost niciodata separat de duh. este o reflexie in densitatea materiei, a duhului. in ultima instanta, pamantul si cerul sunt una, sunt manifestari ale aceluiasi spirit. iata o discutie teologica, adika putin de kkt, in mediul virtual. pe AmmaRa cel mai bine ar fi sa o saluti chiar tu, atunci cand o vei intalni. AmmaRa este un nume pe care elena il poarta atunci cand ser afla in starea Maestrului Interior. pentru a percepe starea, trebuie sa fii chiar tu in ea. ca si in discutia de kkat despre chipul lui dumnezeu, e nevoie de experienta. ave. agnis în 19.05.2013

AGNIS CE SA INTAMPLAT CU SERILE EXPERIMENT RI-RH ? VORBESTI DESPRE CONSTIINTA EXTINSA DAR SE PARE CA AI SARIT PESTE ACESTEA DE CEVA TIMP SI AI INCEPUT CU TEOLOGIA ! LUMEA VREA SA EXPERIMENTEZE TOT MAI MULT ACESTE STARI DE CONSTIINTA PENTRU A TRAI ADEVARUL ! SPER CA SERILE EXPERIMENT RI-RH SA REVINA IN FORTA CAT MAI CURAND , CACI IMI ESTE DOR DE ELE SI IN FELUL ACESTA O VOI REINTALNI SI PE AMMARA .CAND AU LOC IN BUCURESTI ? EUSUNTCELCESUNT în 20.05.2013

Agnis,poate ca acolo pe varf de munte chiar nu exista nimic spiritual .Nada,nada,nada poate insemna ca nu exista nimc spiritual dar lumea a inventat un 'nada divin'pentru ca lumea sa creada ca are un scop in viata aceasta .Daca Dumnezeu ne iubea si avea un plan divin cu noi , cu siguranta se observa aceasta dar tot ce ne arata este nada! Poate ca acel nada este o inventie israelita pentru a-i face pe oamenii fara carte si fara scop sa aibe sperante ca exista un rai care este 'nada' [inexistent]! Deci acel nada pe cine iubeste si cui i se arata? - poate lui nada insasi! deci unde este nada , ce vrea el de fapt ,care este scopul lui si daca noi alegem calea ,"adevarul" si viata tot nada inseamna totul! .Poate ca celebra replica "adevarul va va face liberi" chiar asta vrea sa spuna, adica nada,nada,nada! Totul a fost un interes al israelitilor si al unor anumiti oameni de a inventa ceva pentru a deveni mai importanti in vazul lumii si de a fi ei liberi {adica nada}. dani în 17.05.2013

yeah, sure. agnis în 18.05.2013

"Calea Maestrului Interior este calea regală a percepției integrale a Realității. Este calea Conștienței, care schimbă complet raportul cu noi înșine și cu întreaga experiență numită Realitate."

HEFT

Programe și meditații online

Noutățile Călătoria Inimii
direct pe mail

Articole, workshopuri,
cărți și evenimente

Arhiva Newsletter

Tag cloud

Cărți relevante

Minte Nemuritoare Minte Nemuritoare

Oare conștiința noastră – mintea, sufletul sau spiritul – ia sfârșit odată cu moartea corpului? Sau continuă să existe undeva, poate pe alte tărâmuri sau în alte dimensiuni ...

Spirala vieții Spirala vieții

Psihologia şi psihoterapia secolului XXI nu mai pot ignora ideea reîncarnării şi a vieţilor anterioare, care şi-a făcut loc în ultimii 50 de ani în modelul extins pe care îl avem ...

Iubirea la timpul prezent Iubirea la timpul prezent

O carte fundamentală pentru toţi aceia care sunt pe calea iubirii conştiente şi în acelaşi timp a explorării de sine. Este o carte despre Conştienţă în relaţie. A fi conştient înseamnă ...

Psihologia Trezirii Psihologia Trezirii

Prin acastă carte, John Welwood, alături de Stanislav Grof sau Ken Wilber, extinde harta tărâmurilor interioare ale fiinţei omeneşti şi crează conexiuni care vor constitui adevărate revelaţii nu numai ...

Ne putem lua rămas-bun de mai multe ori Ne putem lua rămas-bun de mai multe ori

Ultima carte a lui David Servan-Schreiber. După 19 ani în care a reprezentat speranţa tuturor acelora care se confruntă cu cancerul, autorul celebrelor „Vindecă” şi „Anticancer”, ...

Workshopuri relevante

Astrologie Arhetipală Astrologie Arhetipală
Ştiinţă şi artă, cunoaştere raţională si simbolism deopotrivă, Astrologia poate fi de multe ori ascunsă raţionamentului logic, dar rămane mereu transparentă intuitiei şi percepţiilor survenite prin ...

Meditație Activă și Shaking Meditație Activă și Shaking
Meditația Activă – Body-Shaking este o formă de energie care aprinde corpul, îl trezește la viață. Această „medicină” (cum o numesc unele culturi băștinașe) – body-shaking – ...

Programul educațional Briza Programul educațional Briza
  Este o abordare integrală a ceea ce numim educație, care are în vedere nu numai acumularea de informație și dezvoltarea structurilor mentale, ci Ființa umană în integrum. Vizează conștientizarea, ...

Dansul Inimii

Practica Puterii Feminine Practica Puterii Feminine
Dacă ai nevoie de susținere, de conținere, de un loc în care să te simți auzită și ascultată, un spațiu în care să-ți dai voie să devii femeia care ești menită să fii, te invit să-ți ...