AmmaRa rubrica Putem naște miracole

Publicat la 09.05.2016 Comentarii

Elena Francisc - Țurcanu

Cu ochii închiși, cu muzica naturii vibrând în toate celulele corpului meu eliberat de tensiuni și griji, dansam în iarba plină de rouă, simțind cum Dansul Inimii mele este modul meu de a mă ruga în această dimineață. Trăiam deplin sacralitatea acelei rugăciuni matinale. Corpul meu absorbea, din exterior, vibrația unei noi zile în fața căreia mă deschideam.

Un dar extraordinar – o nouă zi! Cum aleg să mi-o creez? O creez prin trezirea energiei vitale din mine. Prin Prezență în Mișcare.

Îmi las corpul să invite, din exterior, sunete, zgomotele orașului trezit la viață, muzica naturii și, în același timp, să simt toate acestea făcând parte din mine. Să le simt cum se nasc din interiorul meu. O stare de conștiință extinsă, o rugăciune a vindecării, conectată fiind, în acel dans, cu întreaga Comunitate Călătoria Inimii prin rețeaua mișcării și a intenției. Intenția era clară – încrederea că putem trăi, în Bucurie, o Viață Conștientă. Încrederea că putem împărtăși această Conștiență cu cât mai mulți oameni.

Abandonată fiind dansului am simțit cum energia noastră colectivă se emană în cele patru direcții din Centrul Sursă pentru mine în acel moment – Inima mea – și am înțeles, încă o dată, până în măduva oaselor mele că ÎMPREUNĂ e mai ușor. Am înțeles că schimbări ce par a fi imposibile se pot produce când există iubire, conținere, susținere. Când există încredere în energia vieții. Când există celebrare și comuniune. Într-o Comunitate, împreună, putem celebra Dansul Vieții, Conștiența și Creativitatea. Dacă suntem dispuși să ne aducem cu totul în Dansul Inimilor noastre, dacă suntem dispuși să lăsăm controlul minții și agățarea de un anumit rezultat, dacă suntem dispuși să ieșim din confortul obiceiurilor în care ne-am complăcut, dacă suntem dispuși să ne adunăm pentru a ne mișca – putem, cu adevărat, naște miracole.

Vă invit să ne adunăm, în fiecare miercuri dimineață, la Centrul Călătoria Inimii, și să creăm miracole, prin dans și prin intenție pură. 

Vă invit să ne adunăm pentru a simți energia prezenței în mișcare și, de asemenea, pentru a descoperi cum putem, împreună, să acționăm conștient întru onorarea potențialului nostru maxim, a viziunii și a libertății de exprimare.

Vă invit să ne adunăm pentru a ne reaminti, mereu și mereu, că suntem parte din ceva mult mai mare decât bietul „al meu”.

Vă invit la Prezență în Mișcare – Dansul Inimii pentru a ne transcende diferențele și a descoperi ceea ce ne unește.




"Revelația este accesibilă oricui este dispus să renunțe pentru o clipă la identitate. Călătoria Inimii este un parcurs al Revelației despre natura umană și a întregii Creații."

HEFT

Programe și meditații online

Noutățile Călătoria Inimii
direct pe mail

Articole, workshopuri,
cărți și evenimente

Arhiva Newsletter

Tag cloud

Cărți relevante

Fluturele Negru Fluturele Negru

Prin această carte, doctorul Richard Moss ne lansează, pentru fiecare dintre noi, o invitație către SCHIMBARE, consacrându-ne viața Vitalității Radicale prin Întregirea Ființei care suntem.Transformarea ...

Călătoria ultimă Călătoria ultimă

Nu există moarte, căci viaţa este un atribut a tot ceea ce există în Univers, nu există un sfârşit al Fiinţei, pentru că Fiinţa este eternă iar moartea nu este decât o Transformare ...

Inteligența Cosmosului Inteligența Cosmosului

Cine suntem și de ce suntem aici sunt întrebări care preocupă omenirea de mii de ani. Este oare întreg universul, incluzând micuța noastră planetă, un rezultat al întâmplării ...

VINDECĂ VINDECĂ

Cartea de faţă este o strălucită colecţie a înţelegerilor pe care propria experienţă le-a revelat doctorului Servan-Schreiber, reunind perspective şi informaţii de o importanţă vitală pentru bunăstarea ...

FEMINITUDINE FEMINITUDINE

O carte-instrument, destinată plonjării în adâncurile Ființei feminine, în profunzimea din care se naște realitatea. O carte practică și jucăușă, o carte de divinație și explorare, o ...

Workshopuri relevante

Maestrul Interior. Arta Respirației Conștiente Maestrul Interior. Arta Respirației Conștiente
Lucrul cu stările extinse ale Conștiinței este pentru viața de fiecare zi. A fi conștient este a percepe mai profund și mai rafinat realitatea vieții. Un nou grad de Conștiență permite o noi moduri de ...

Astrologie Arhetipală Astrologie Arhetipală
Ştiinţă şi artă, cunoaştere raţională si simbolism deopotrivă, Astrologia poate fi de multe ori ascunsă raţionamentului logic, dar rămane mereu transparentă intuitiei şi percepţiilor survenite prin ...

Practica Prezenței Practica Prezenței
Practica Prezenței Experiența Prezenței este fundamentul întregului parcurs în Școala Maestrului Interior și baza întregului lucru cu stările extinse ale Conștiinței în scopuri de ...

Atingere Terapeutică Integrală Atingere Terapeutică Integrală
”Orice vindecare este o vindecare a trecutului, a închiderii, a separării, a singurătății dureroase pe care am trăit-o cândva. Corpul este trecut condensat. Dar Prezența este sfârșitul ...

Respirația Inimii Respirația Inimii
Respirația Inimii este o aplicație dinamică a lucrului cu starea de Prezență, o meditație în mișcare care conduce foarte rapid la expansiunea conștienței și permite conectarea voluntară cu orice ...

Articole pe aceeași temă

Dansul Bucuriei Dansul Bucuriei

Putem, cu siguranță, defini bucuria în multe feluri. O simțim în multe nuanțe și în grade diferite. Uneori, bucuria este o energie expansivă a stării noastre de bine, a dinamismului nostru, ...

Focus și Inspirație Focus și Inspirație

Septembrie deja. Pare că în următoarele câteva săptămâni, pentru noi toți, va fi despre alchimizarea energiilor - împrăștiate care încotro de-a lungul verii – într-o ...

Aur Aur
A crede vs a avea Încredere

Poți citi oricâte cărți despre natura profundă a propriei tale ființe și a existenței. Este doar o informație pe care o primești din exterior. Altcineva a trăit experiența. Tu doar afli despre ea. ...

Să naștem BUCURIA VIEȚII! Să naștem BUCURIA VIEȚII!

Bucuria este vindecătoare! Când simțim bucurie percepem conexiunea noastră cu aspectul exuberant din noi și ne simțim autentici. Cea mai autentică parte din noi iese la suprafață, când suntem ...

Corpul nu minte niciodată Corpul nu minte niciodată
Ascultă-l!

Avem, toți, corpurile noastre blocate în obiceiuri.Avem, toți, inimile noastre rigidizate în rutină predictibilă.Avem, toți, mintea orbită de tot felul de presupuneri, judecăți și critici.Avem, ...

Claritate. Autenticitate. Viață. Iubire Claritate. Autenticitate. Viață. Iubire
Noi începuturi

Un barometru care ne arată întotdeauna cu mare precizie starea sufletului este mișcarea. Iar ea, mișcarea, nu minte niciodată. Abia când începem să ne mișcăm ne dăm seama cât de mult ...

Dansul Inimii Dansul Inimii
Prezență în Mișcare

Dansul Inimii – Prezență în Mișcare este o direcție majoră în Călătoria Inimii. O direcție care revine în forță acum în Calendarul nostru. A trăi conștient, pentru noi, ...

Dansul Inimii – SFERA Dansul Inimii – SFERA
Arta Ascultării Atente

„E o formă de mișcare prin care mă conectez la mine însămi și la universul meu lăuntric. Mă conectez cu ceilalți și cu Viața însăși. Este un spațiu în care mă întorc la ...

Poarta către Extaz - Dansul Inimii Poarta către Extaz - Dansul Inimii

Dansul este una dintre cele mai frumoase și mai transformatoare căi pe care le cunosc unde putem combina celebrarea comunității cu exprimarea de sine și transcenderea ego.ului cu vindecarea traumelor vechi. ...

Practica Recunoștinței Practica Recunoștinței

Un imens vârtej de schimbări și de emoții ne-a cutremurat pe toți în ultimele săptămâni dar alegerea de a fi încarnați în această Viață vine la pachet cu astfel de experiențe ...