Maestrul Interior rubrica Experiența shamanică și transformarea interioară

Publicat la 01.06.2016 Comentarii

Perspectiva shamanică asupra realității

Ceea ce astăzi occidentul numește ”shamanism” a însoțit dintotdeauna umanitatea și este mai ales o perspectivă asupra realității, un mod de a se raporta la tot ceea ce există, de a înțelege și interacționa cu Întregul. Această paradigmă s-a diluat abia odată cu revoluția industrială și cu intrarea în timpurile raționalismului. Dar nu a dispărut niciodată. Este atât de veche încât a subzistat în subsolurile psihismului uman până în timpurile moderne.

În esență, perspectiva shamanică privește umanul ca pe un spațiu de interferență între dimensiunile ”înalte”, spirituale ale realității și cele ”joase”, dense, întunecate. Ceea ce este corect. Shamanul este un fel de sacerdot primordial care face conexiunea între dimensiuni, având atribuții de vindecare, protecție, cunoaștere. El este conexiunea comunității cu lumea spiritului, un magician și un călător care lucrează în folosul comunității. Este un cunoscător al potecilor subtile, un explorator și un ghid în dimensiunile nevăzute ale existenței, fie ele subtile sau întunecate.

Cel mai important lucru în shamanism, în toate timpurile și pe toate continentele este capacitatea shamanului de a realiza Conexiunea. El poate percepe dimensiuni care oamenilor de rând le sunt inaccesibile. Din această perspectivă, Shamanul este un fel de preot, numai că el deslușește nu numai dimensiunea ultimă, integrală, Divinul care se manifestă în toate formele, ci și straturile intermediare, spiritele locurilor, oamenilor, animalelor, plantelor. El percepe faptul că întreaga existență este însuflețită și comunică cu diferitele sale niveluri.

Pentru că percepe diferitele niveluri ale realității, Shamanul folosește mijloacele potrivite pentru a schimba în folosul său și al oamenilor pe care îi servește. Călătoria shamanică este principalul său mijloc. Psihologia modernă folosește cuvântul ”transă” pentru desemna această stare lărgită de percepție în care Shamanul poate schimba diferitele niveluri ale realității. Dar cuvântul ”călătorie”, așa cum îl folosesc shamanii e important pentru sugerează un fapt fundamental pentru perspectiva shamanică asupra realității: el pleacă dintr-o realitate în alta. Pentru a fi ”acolo” el pleacă ”de-aici”. Nu poate fi în multiple realități în același timp.

Astfel, shamanismul este o expresie a dualității, a Creației ale cărei niveluri sunt separate. Nu e cu nimic diferit de sistemele mistice mai târzii, inclusiv cele monoteiste, în care Dumnezeu și Omul, chiar dacă fac parte din aceeași Creație, sunt separați, trăiesc în dimensiuni diferite ale realității. Mijloacele de a transcende dualitatea sunt asemănătoare, în toate timpurile și spațiile geografice ale umanității, dar ceea ce deosebește demersul shamanic de cel al tradițiilor mistice monoteiste, este faptul că Shamanul folosește spațiile intermediare ale Creației. Spiritele locurilor, animalelor, plantelor sunt chiar mai importante decât ”Marele Spirit”, pentru că sunt de folos oamenilor încarnați.

Shamanismul are o latură foarte concretă, foarte utilitară. Shamanul nu deschide porțile firii doar pentru ”a cunoaște”, călătoriile sale au întotdeauna un scop clar: răspunsul la o întrebare, vindecarea, izbânda sau orice altceva cu finalitate în dimensiunea liniară.

Instrumentele călătoriei shamanice

Divinația, sunetul de tobe și muzica, dansul, simbolurile, lucrul cu elementele și energiile lumii, spiritele plantelor și animalelor, ale locurilor, toate acestea fac parte din arsenalul shamanului. Sunt instrumente de accesare a transei shamanice care este, întotdeauna, o experiență, nu o teorie, nu un text dintr-o carte. Shamanul fie intră singur în experiență, fie împreună cu cel pe care-l însoțește, și atunci Shamanul devine un fel de ghid al căutătorului de vindecare sau cunoaștere.

În mod interesant, pe măsură ce identificarea umanității cu spațiul mental a devenit mai puternică, tradițiile mistice ale lumii au păstrat ca obiect al căutării doar ”Marele Spirit”, pe Dumnezeu, încetul cu încetul ajungând să ignore spiritele intermediare, plantele, animalele și întreaga panoplie de ”ajutoare” ale shamanismului. O îndepărtare de pământ, de natură, de densitate, a făcut ca religiile moderne să se rupă complet de aceste dimensiuni, ajungând chiar să considere dimensiunea spiritelor dense drept … satanică.

Și mai interesant este că de pildă creștinismul primordial avea o foarte pronunțată abordare pe care astăzi am numi-o ”shamanică”, privind la instrumentele cu care lucra pentru a rezolva diferite chestiuni foarte concrete. Evangheliile apocrife, textele eseniene și o bună parte din documentele străvechi ale gnosticismului creștin din primele secole, cenzurate de biserica oficială, vorbesc despre ”îngerii” apei, al focului, și al altor elemente, precizând felul în care pot fi folosite pentru vindecare și pentru ghidare. Conexiunea profundă cu elementele constitutive ale realității făcea ca aceste tradiții străvechi să vadă prezența Spiritului în toate lucrurile.

Încă exista atunci conexiunea profundă cu acea cunoaștere ancestrală a adevărului despre natura lucrurilor, acea cunoaștere unică în care sacerdotul, preotul, acela care deschidea porțile  experienței de expansiune a conștiinței, era vindecător, magician, ghid și învățător, și, de multe ori lider al comunității din care făcea parte. Elitele militare, politice, conducătoare erau inițiate de către casta sacerdoților, ei trebuiau să aibă experiența transcendenței pentru a putea conduce.

Nu vom intra aici în istorie, dar e nevoie să spunem doar că în cele din urmă aceste inițieri au dispărut pe măsură ce umanitatea a devenit mai mentală, mai prizonieră a dimensiunii orizontale a existenței. În cultura europeană, gnosticii au pierdut lupta politică dusă cu biserica oficială creștină. În esență, au existat două orientări fundamentale care s-au luptat între ele. Una care susținea că umanitatea poate avea acces la trăirea divină ”ridicându-se” deasupra propriei sale condiții, cealaltă, că doar prin grația divină, descendentă, umanitatea putea fi ”mântuită”.

A câștigat cea descendentă, căci umanitatea s-a îndepărtat atât de mult de trăirea directă încât a devenit evident că trebuie să aștepte mântuirea, căci nu o poate atinge singură. Partea cea mai tare este că elemente ale străvechii cunoașteri de tip shamanic, direct, experiențial, au supraviețuit. Mai ales instrumentele folosite în ritual: toaca, clopotele, cântecul, fumul plantelor aromatice, transferul energiilor prin mâncare sau băutură, prin atingere etc. Au supraviețuit, dar goale de conținut, de forță vitală și mai ales de înțelegerea profundă a rolului jucat de conștiința umană în aceste transferuri. Atât de pierdută este această cunoaștere încât oamenii au ajuns să creadă că icoana în sine este aceea care are ”putere”. Semnele, simbolurile și imageria rituală s-au golit de fapt de orice putere, pe măsură ce ne-am îndepărtat de trăire. (Vezi Ken Wilber – Scurtă istorie a tuturor lucrurilor și Fără Granițe)

Timpurile rațiunii – shamanism și psihologie

Christos nu era creștin. Nu se născuse creștinismul încă. El spunea că adevăratul templu al umanității este corpul, inima omului, că nici o zidire omenească nu se compară cu zidirea divină, a acestei lumi. Christos este o experiență. Asemenea sacerdoților ancestrali, asemenea marilor maeștri ai umanității, el trăiește deschiderea, este una cu ”Tatăl”, și deschide porțile și pentru ceilalți. Minunile sale. Reface legătura umanității cu Întregul. Numai că umanitatea, cel puțin cea iudeo-creștină, despre care ne place să credem că este moțul spiritual al experienței umane, mai avea de trecut niște praguri. Biserica devine din ce în ce mai dogmatică, mai uscată, se îndepărtează din ce în ce mai mult de experiența directă a trăirii mistice și pune accentul mai degrabă pe vechile semne golite de sens. Adoră crucea, fără să îi mai trăiască semnificația. Devine din ce în ce mai logică, mai rațională, atât de rațională încât în secolele 14-15 teologii dezbăteau cu nervozitate problema sexului îngerilor. Până la biserica golită de orice experiență a zilelor noastre, nu mai era decât un pas. (Vezi articolele Christos Interior, Devorarea lui Christos, Maestrul Interior și sfârșitul suferințeiÎntruparea  - HFT)

Revoluția industrială, științele și raționalismul au îngustat din ce în ce mai mult accesul la trăire. Vechea cunoaștere a supraviețuit acolo unde mai există culturi native sau mixuri cu civilizația europeană. Shamanismul a fost redescoperit în secolul 20, n-o să credeți, de oameni de știință. E drept că erau psihologi, antropologi, etnologi, mitologi, deci aveau ca domeniu de explorare spațiile psihismului uman. Revenirea în forță a shamanismului se datorează unor mari exploratori lipsiți de prejudecăți care au născut psihologia transpersonală și umanistă. Stanislav Grof de pildă, ca să-l pomenim doar pe el ca vârf al acestei explorări, a redescoperit plantele sacre cu faimoasa Maria Sabina, o femeie-shaman mexicană. Ciupercile sacre mexicane, ”Hijos de Dio” au deschis larg pentru Stanislav Grof porțile conștiinței. Întreaga sa operă, reconfigurarea hărților psihismului uman, se datorează acestor explorări. (Vezi Stanislav GrofPsihologia Viitorului, Călătoria Ultimă, Când imposibilul devine posibil șa)

Inclusiv Respirația Holotropică, instrument formidabil de explorare interioară adus în lumea occidentală de Grof, este pur shamanic.

Pe scurt, shamanismul a revenit în atenția occidentului care spera să găsească o scurtătură către experiența spirituală prin intermediul unor metode străvechi. Nenumărate abordări shamanice, de la călătoria cu tobe, la dans, de la tehnici de respirație și mudre până la sweatlodge și folosirea plantelor sacre precum ciupercile mexicane și Ayahuasca, au năvălit în lumea occidentală, dar și în atenția științelor cognitive. S-a născut neo-shamanismul, cum îl numesc unii. Privit cu scepticism de partea ultra-raționalistă a cercetătorilor și cu fanatism de cei care văd în el o cale ușoară către transcendență și vindecare, cel mai important rol al acestuia este că deschide niște porți experiențiale. După un timp îndelungat în care rațiunea a folosit drept cel mai important instrument de cunoaștere a lumii, revenirea la experiență a generat un val uriaș în lumea occidentală. Nenumărate abordări experiențiale și-au făcut loc în psihologie la granița dintre teoria psihologică modernă și gest ca mod de a schimba realitățile interioare.

Întoarcerea la Percepție

Shamanul se pricepe să-și schimbe starea de Percepție a realității. Adică devine Conștient de dimensiuni ale realității imperceptibile în alt fel. La fel fac cei care participă la o Respirație Holotropică, la o Respirație a Inimii sau la orice fel de altă experiență de lărgire a Conștienței. Acest lucru ne permite să evaluăm realitatea într-un mod mai complet. Lumea modernă se teme însă de părăsirea liniarității mentale, se teme de profunzimea percepției, de simțirea conținuturilor adânci, dense, care par întunecate și primejdioase, și se teme și de înălțimea unei asemenea experiențe, deși se pretinde în căutarea  ”spiritualității”. Lumina orbitoare a adevărului despre sine este la fel de înspăimântătoare ca și întunericul. Totuși, din ce în ce mai mulți oameni aleg experiența percepției acestor niveluri ale Conștiinței și  ale Realității, în ciuda fricii inițiale, pentru că oferă accesul la informații despre natura experienței de viață și premisa transformării interioare. Asta cu condiția ca experiența să fie una autentică.

Într-un fel, orice modalitate de a expansiona Percepția asupra realității are un aer shamanic, dacă ne referim la shamanism ca la unul dintre instrumentele ancestrale de a face acest lucru, ieșind din locurile comune. Combinația între metodele shamanice de expansiune și psihologie pare să se potrivească perfect vremurilor noastre în care transformarea interioară prin Conștiență, adică prin percepție are loc pretutindeni. Mijloacele simple ale experienței de Conștiință extinsă, ne place sau nu, pot fi considerate shamanice, pentru că au însoțit dintotdeauna povestea umanității, în toate timpurile și pe toate continentele. Experiența în sine este validă și acum, și contribuie la schimbarea de paradigmă pe care o trăim cu toți. În mod interesant, această schimbare anihilează chiar paradigma shamanică, duală, în care omul și restul existenței sunt separate de granițe de netrecut, după cum anihilează și doctrinele mai noi ale separării între om și dumnezeu. Aceste instrumente străvechi, care țin de meta-fizica a aceea ce suntem cu adevărat, rămân perfect valabile, doar contextul se schimbă, pentru că noi suntem cei care ne schimbăm.

Experiența shamanică a devenit un mijloc de reconectare cu adevărurile mai largi despre noi înșine, reconectare cu natura, cu diferitele dimensiuni ale existenței, și asta schimbă felul în care concepem lumea. Pentru a câta oară? Shamanismul contribuie la transformarea lumii în care trăim. Creștinismul, budhismul, shintoismul, taoismul și toate ”ism-ele”, au profunde rădăcini ”shamanice”, ancestrale, experiențiale, iar această întoarcere la experiență reunifică, paradoxal, toate aceste direcții de ”credință”, într-un singur flux. Nu putem crede ceea ce nu putem simți. Această dualitate pare să se diminueze pe măsură ce tot mai mulți oameni deschid porțile percepției. Le mai rămâne doar să aibă încredere în propria lor experiență.

Cel mai important lucru aici este că experiența de tip shamanic, de expansiune a percepției, este perfect repetabilă, nivelurile de experiență sunt mereu acolo, structura meta-fizică a realității este experimentabilă de către oricine, și, cu cât mai mulți oameni explorează Percepția extinsă a realității, cu atât transformarea interioară a umanității se amplifică. Nu contează prea mult faptul că mulți pun accentul pe instrumente, și nu pe propria Conștiință ce creează experiența. Acest lucru se schimbă cu încetul, odată cu înțelegerea profundă că noi suntem aceia care creează experiența, și nu mijloacele în sine.

Tocmai de aceea, cele mai profunde experiențe sunt generate de ”mijloacele” cele mai simple, cele mai elementare, lucrul cu Atenția, Respirația, Atitudinea. Acestea sunt mijloacele care modifică Percepția sau Conștiența. Tobele, ritualurile, și toată recuzita shamanică sunt secundare, menite să susțină lucrul cu cele trei elemente fundamentale ale schimbării Conștienței.

Shamania

Este o parafrază concisă a interesului uriaș pentru shamanism al umanității contemporane. Mania shamanică este expresia nevoii de expansiune, de percepție, a nevoii de ”regăsire de sine”, de răspunsuri la întrebarea ”cine sunt eu?” Shamanismul își joacă rolul în procesul contemporan. Atât de mare, încât am numit ShamaniA una dintre cele mai puternice abordări ale Călătoriei Inimii. A-ul majusculă de la sfârșit vine de la AmmaRa – numele …străvechi al Elenei Francisc-Țurcanu. Pomenesc aici despre această Călătorie de conștiință pentru că reprezintă perfect integrarea între perspectiva shamanică clasică și psihologia transpersonală experiențială, totul reunit în cea mai înaltă și completă Paradigmă Sferică asupra realității, proprie Maestrului Interior. Viziunea shamanică asupra existenței, care împarte realitatea în sus, jos și lumea de mijloc, ia drept bază a realității dimensiunea orizontală, umană, încarnată. Ceea ce convine perfect minții liniare, căci același lucru face și ea. Mai mult decât atât, această dimensiune orizontală o împarte în direcții fundamentale de energie, care corespund direcțiilor geografice ale pământului, pe care le tratează, atenție, ca pe configurații de energie specifică ce influențează profund experiența umană. Spiritele acestor direcții fundamentale sunt Arhetipuri, modele de experiență umană asemănătoare celor cu care operează psihologia transpersonală. Nu e nici o întâmplare. Și shamanismul și psihologia transpersonală se referă la aceeași realitate experiențială. Oricine poate accesa aceste niveluri ale conștiinței, personale, colective și arhetipale, căci personalitatea noastră liniară nu este altceva decât o expresie a acestor niveluri colective. Shamanismul clasic numește aceste arhetipuri după atributele energiei reprezentate, așa cum se exprimă ele în experiența umană: Războinicul, Vizionarul, Vindecătorul și Maestrul. Toți avem în noi înșine aceste atribute, toți le exprimăm în viața noastră în diferite combinații. Desigur, Războinicul nu este despre vreo bătălie, ci mai degrabă despre capacitatea noastră de a acționa în această dimensiune încarnată, despre scopuri și împlinirea lor, despre focusare, Prezență și puterea de a crea realități. Și așa mai departe. În esență, această Călătorie folosește paradigma shamanică pentru a investiga dimensiunile adânci ale experienței de viață a fiecăruia, a conștientiza diferite nuanțe – carențe sau excese, și a crea în cele din urmă o nouă realitate. Vechiul scop al călătoriei shamanice este încă valid: expansiune a conștiinței, conștientizare și transformare a vieții, aici, în dimensiunea orizontală a existenței. Transferată în Paradigma Sferică a Școlii Maestrului Interior, lucrând cu starea de Prezență și cu respirația conștientă, ShamaniA este un model despre extraordinara eficacitate a străvechilor abordări shamanice și felul în care acestea participă la schimbarea lumii. (Vezi mai multe în prezentarea Shamania)

Paradigma shamanică a dualității este depășită și integrată într-o nouă abordare, proprie acestor timpuri. Principala diferență este aceea că acum există Conștiența că noi suntem aceia care creăm orice experiență, care transformăm orice conținut al Conștiinței, care operăm orice schimbare, orice vindecare a vieții noastre. Nu e puțin lucru. Aceasta este viziunea unei realități integrale, în care omul și divinul sunt expresii ale aceleiași experiențe, singura diferență fiind Conștiența. Este despre a învăța să lucrăm cu acest parametru fundamental care are legătură cu percepția, cu a simți adâncurile și înălțimile vieții, ca prim pas în a crea ceea ce dorim în această lume, a cărei natură ultimă este Conștiința însăși.

Plantele sacre și procesele de transformare interioară

Ne aflăm pe un teritoriu alunecos. Lumea rațională a occidentului, întemeiată pe prezumția că  mintea este starea ”normală” a ființei, se teme de plantele sacre considerându-le droguri. De fapt, pe bună dreptate dacă ne referim la faptul că ”ne scot din minți”. Sunt ilegale, considerate o primejdie la adresa platitudinii ce caracterizează viziunea obișnuită asupra realității. Dar shamanii le folosesc tocmai pentru a ieși de sub imperiul minții. Dualitatea era atât de puternică, identificarea cu dimensiunea formelor atât de mare, încât era nevoie de plantele sacre pentru a rupe vălul. Au fost folosite pretutindeni în lume, inclusiv pe tărâmurile noastre, dintotdeauna, ca porți pentru a trece ”dincolo”, pentru a percepe dimensiunile vaste ale Ființei.

Nevoia de a ieși de sub imperiul minții este uriașă. Civilizația occidentală se confruntă cu limitele propriei sale paradigme. Identificarea completă cu dimensiunea mentală conduce la suferință, la pierderea sensului și a semnificației existenței. Consumul de droguri, alcool, antidepresive este mai mare ca niciodată. Au aceeași cauză: lipsa de semnificație a vieții îngustarea câmpului de experiență umană. Vieți repetitive, terne, lipsite de orice conexiune cu marele întreg. În acest context, există un val uriaș de oameni care recurg la ieșirea din minte, din depresie, din lipsa de sens, în acest fel. (Vezi Cristina Grof – Setea de întregire și Campania Călătoria Inimii - Anticancer, un nou mod de Viață)

Plantele sacre există încă pe această planetă, dar shamanii autentici sunt din ce în ce mai rari. O Călătorie de vindecare, de cunoaștere, de expansiune, are nevoie întotdeauna de un ghid, Shamanul, care cunoaște teritoriile de interferență între straturile sferice ale Conștiinței. Sunt puțini. În afara unei ceremonii sacre de deschidere a Ființei, plantele nu sunt, cu adevărat, decât un drog. O neînțelegere profundă a proceselor de conștiință face ca mulți oameni să folosească plantele ”magice” în feluri total nepotrivite. Un exemplu ar putea fi Marijuana, o plantă extraordinară, cu uriașe calități terapeutice, folosită doar pentru a mai diminua din tensiunea vieții. Nimic sacru, nici o revelație. La fel se întâmplă cu Ayahuasca sau Ciupercile Sacre ale Viziunii

Cel mai important lucru de spus aici este că plantele sacre nu aduc nimic celui care explorează. Ele doar oglindesc ceea ce există deja în conștiința călătorului. La fel ca întreaga Realitate, sunt instrumente de oglindire. În plus, sunt vii, au propriul lor grad de Conștiență, iar interacțiunea cu spiritul plantelor este o  relație dinamică, complexă, o expresie a ceea ce suntem deja. Dacă nu există un adevărat ghid, dacă nu există Conștiență în acest demers, dacă nu există exercițiul Prezenței, atunci nu există proces de transformare interioară. Plantele vor oglindi haosul lăuntric. Dacă în interiorul nostru există frică, vor oglindi frica și o vor amplifica, dacă există furie, frustrare, agresivitate, asta vor oglindi. Înainte vreme, Shamanul era acela care ghida procesul și care crea conexiunea cu dimensiunile largi ale Conștiinței. Cel ghidat putea astfel să depășească diferitele identificări, spaime, opreliști din propria conștiință, să treacă dincolo și să ”vadă” adevăruri mai largi despre sine.

În zilele noastre, chiar și culturile native s-au adaptat pieței. În Peru există centre în care oricine poate lucra cu Ayahuasca. Numai că, precum spuneam, adevărații Shamani sunt rari. În aceste centre, ale căror ritualuri sunt la fel de golite de semnificație ca și ritualurile bisericilor occidentale, turme de occidentali fac trip-uri terifiante, confundând aceste viziuni cu spiritualitatea.

Plantele sacre sunt mari învățători, dar contează enorm sacralitatea și semnificația procesului, ghidajul, autenticitatea intenției și mai ales măsura Conștienței celui care călătorește. Echilibrul interior nu poate fi înlocuit cu nici o plantă sacră. Dimpotrivă, am văzut oameni care au căutat iluminarea în plante sacre, și au ajuns la nebuni. Transcenderea nivelurilor Conștiinței este o chestiune de evoluție personală întotdeauna, de echilibru interior, de experiență adâncă, a Sufletului. Plantele sunt ajutoare extraordinare pentru cei care sunt copți pentru transcendență. Este nevoie de un lung parcurs interior de dez-identificare de creația numită ego, pentru ca plantele să oglindească și altceva.

Shamanul este acela care face punțile, legăturile, care conține în propria sa Conștiință procesul, astfel încât călătorul să nu o ia razna. Ceea ce se petrece  acum, în multe locuri din America latină și de aiurea, este că folosirea plantelor sacre a ajuns un serviciu pentru occidentalii care vor să se defuleze.

În Conștiință, totul este oglindire, totul este despre identitățile pe care le-am creat și cu care ne identificăm. Nimic nu poate fi obținut de undeva, transcendența este despre a lăsa, a abandona, a naviga în deplină transparență printre conținuturile Conștiinței.

Dimensiunea densă, orizontală, este o parte infimă din Realitate. Restul este ”inconștient” doar pentru că umanitatea timpurilor noastre confundă conștiența cu rațiunea. Existența nu este rațională în sensul liniar, ea are propria sa logică, multidimensională, sferică, pe care mintea liniară nu o poate cuprinde. Plantele sacre deschid porțile acestor conținuturi iraționale, dar în absența unui sacerdot autentic, călătorul experimentează propriile sale frici și identificări. Acestea sunt ca niște ziduri interioare. El rămâne ancorat în gândirea sa, chiar în timpul experienței, iar rezultatul este un coșmar.

Vom dezvolta această idee curând, într-un articol separat, căci subiectul este vast și foarte important. Pentru moment vom trage aici niște concluzii parțiale. În esență, plantele sacre, folosite într-un cadru ritual și sacru, racordat cu semnificația profundă a Vieții, pot avea o contribuție imensă la transcenderea identităților egotice și la transformarea interioară. Însă acest lucru este valabil pentru aceia care lucrează în sensul Conștienței, care sunt deja într-un proces interior avansat, sau pentru aceia care intră în experiențe articulate în jurul unui shaman sau ghid autentic. Dacă nici una dintre aceste condiții nu este îndeplinită, atunci experiența cu plante sacre poate să conducă la dezechilibre grave, la psihoze și adânciri ale crizei interioare.

Experiența shamanică și transformarea interioară

Dintotdeauna umanitatea a căutat scurtături, instrumente, metode sau maeștri care să asigure transcendența cumva din exterior. Este o iluzie. O plasare a responsabilității pentru ceea ce suntem și nu funcționează. Noi înșine trebuie să facem transformările interioare. Experiența deschiderii porților lăuntrice ale percepției contează enorm, fie că o numim shamanică sau alt fel, căci aduce în Conștiență dimensiuni ale propriei Conștiințe care altfel rămân în umbră. Dar dacă acest lucru nu conduce către integrarea acestor revelații în viața de fiecare zi sau invers, la diluarea identificării cu personalitatea liniară, atunci nu face decât să întărească dualitatea. Prăpastia între ”aici” și ”acolo” se adâncește. Dualitatea ființei se accentuează.

Nu există scurtături. Nici mijloace miraculoase, nici plante sacre nici ritualuri magice care să facă ceva în locul nostru. Ele creează un spațiu de Conștiință în care să putem percepe dimensiuni adânci și/sau foarte înalte și să ne facem propriile alegeri. Dar în lipsa echilibrului interior sau cel puțin a unui Ghid, spațiile în care vom călători vor fi labirinturi mentale și coșmaruri. Plantele sacre sunt eficiente în măsura în care suntem dispuși să renunțăm, fie chiar și temporar la ceea ce credem că suntem. Important aici este cuvântul ”experiență”. Adică trăire. Trăirea dimensiunilor vaste ale Conștiinței trebuie să conducă la alegeri personale manifestate în viața de fiecare zi. În absența acestei integrări a dimensiunilor Conștiinței vom continua să ne zbatem în labirinturile pe care le construim singuri.

Ideea principală este aceea că orice Revelație este folositoare dacă trăim conform ei. Altfel se transformă în text, în literă moartă. Cine sunt eu? Este întrebarea secolului 20 și, acum, 21. Răspunsul este în fiecare gest, fiecare atitudine, căci fiecare moment al vieții este un răspuns la această întrebare. A venit momentul pentru umanitate să reformuleze: mai degrabă CE sunt eu? Foarte mulți oameni descoperă, cu încetul, că suntem, cu adevărat Creatorii propriei noastre experiențe de viață, Divinitate aflată în manifestare. A venit timpul pentru schimbarea paradigmei. Instrumentele shamanismului sunt foarte bune, pentru că sunt instrumentele Ființei, dar paradigma shamanică, în care omul este separat de ”sus” și de ”jos”, este depășită.

Descoperim împreună că sus și jos sunt dimensiuni ale propriei ființe, că suntem Creatori în orice spațiu al Conștiinței. Lumea așa cum o vedem, densitatea, materia, formele, sunt propriile noastre creații. Este experiență de viață trecută, condensată. Trăim în noi înșine. Tot ce ne înconjoară suntem noi. Shamanismul ancestral face parte din paradigma identificării cu o singură dimensiune, cea ”de mijloc”. Descoperim că pretutindeni în vastele teritorii ale Conștiinței suntem Acasă. Aceasta este noua paradigmă a unei umanități eliberate, iluminate și libere. la care experiența shamanică a contribuit din plin, timp de milenii. 

Adevărații Shamani, maeștrii, nu fac decât să creeze un spațiu de experiență în care fiecare să poată descoperi acest lucru despre sine. Dar pentru a dobândi o identitate transcendentă, transparentă, fluidă, e nevoie să nu mai ținem cu dinții de identitățile noastre liniare. Acesta este procesul de transformare interioară. 

În loc de epilog

Cunoașterea mijloacelor transcendenței a existat dintotdeauna în istoria Umanității. Au fost mereu aceleași, deși au fost declinate în nenumărate forme culturale, rituale specifice timpului și locului, dar în centrul acestor puncte de transcendență a fost același proces, aceeași experiență, aceeași trăire. Istoria Umanității în această dimensiune densă, care nu este altceva decât un spațiu de creație, este foarte-foarte lungă. Mult mai lungă decât pot concepe istoricii. De fapt, procesul Creației este continuu. Voi numi aici Centrul acestei cunoașteri, Templul. Nu este vorba despre un templu anume, ci despre Templul arhetipal. Toate templele, toate experiențele transcendente din toate timpurile sunt expresii ale acestui Templu primordial al cărui rost nu a fost altul decât de a menține o poartă deschisă, în mijlocul experienței umane, o poartă către Marele Rest, către Conștiința macro a Ființei care conține în interiorul său experiența umană.

Templul a fost și a rămas, în mijlocul iluziei, un spațiu de experiență directă a Adevărului despre noi înșine. Umanitatea, în întregul său exercițiu istoric de creație de Realitate în această dimensiune, a căutat, a tânjit după experiența Întregirii. Este singura sa căutare.

Ceea ce numim ”shamanism” este deasemeni o expresie străveche a Templului care a supraviețuit în culturile native, rudimentare, primordiale. Are gradul său de eficiență în a pune trăirea transcendentă la îndemâna oamenilor. Dar toate formele Templului, din toate timpurile și toate locurile au fost expresia gradului de Conștiență al oamenilor care le-au dat formă. Conștiința umană a creat forma pentru fiecare expresie a Templului ce va fi existat vreodată.

În timpurile noastre, experiența umană s-a copt pentru integrare. Nimic nu a fost inutil, totul a servit pentru a ca noi să devenim ceea ce suntem acum. Toate formele de expresie a Templului primordial se reunesc într-o singură formă. Descoperim că lumea în care trăim este Templul. Propriul corp și propria noastră Conștiință este Templul. Putem alege drept Cale lăuntrică shamanismul, budhismul, islamul, sau orice altă formă culturală a căutării. Dar în cele din urmă vom descoperi că trăirea Adevărului depinde exclusiv de ceea ce considerăm că suntem. Orice am crede că suntem, suntem. Nu am fost niciodată separați de Întreg. Doar am crezut acest lucru și atunci am experimentat realitatea ca atare.

Consecințele acestei schimbări de paradigmă sunt incalculabile.

În centrul transformării experienței de viață suntem noi înșine, Prezența noastră, alegerile noastre și fiecare gest, fie el mental, emoțional sau fizic pe care îl manifestăm. Este un act de Creație de realitate. Singura întrebare aici este despre Conștiența acestei Creații.

Agnis

PS. Calea Maestrului Interior este calea Prezenței, a Conștienței, a Percepției, a creației Conștiente de realitate. Este ”shamanică” în aceeași măsură în care aparține Cunoașterii eterne a Realității prin experiență directă. Formele sale sunt multiple. Dar în toate se manifestă Centrul Conștient. Vino să trăiești expansiunea. În această vară Călătoria Inimii se mută, din nou, în munți, între păduri, în aer liber, acolo unde a început... totul. 

 




"Maestrul Interior se naște întotdeauna în timpul experienței umane încarnate. Nu există Maeștri care să nu fi trecut prin Umanitate. În Corp, ei pot fi recunoscuți mai ales după zâmbet. În afara Corpului, de asemeni."

HEFT

Workshop / Eveniment

Noutățile Călătoria Inimii
direct pe mail

Articole, workshopuri,
cărți și evenimente

Arhiva Newsletter

Tag cloud

Cărți relevante

Cele o mie de nume ale bucuriei Cele o mie de nume ale bucuriei

O carte de o superbă şi adâncă profunzime, de o înţelepciune iluminată, care nu are nimic teoretic. Este o înţelepciune intrinsecă, nestudiată, care irumpe din poveştile simple de viaţă. ...

Întrebări şi Răspunsuri Despre moarte şi a muri Întrebări şi Răspunsuri Despre moarte şi a muri

Lucrarea doctorului Ross este extraordinară, căci a deschis porţile sincerităţii şi ale cunoaşterii, a spulberat marele tabu care plana asupra morţii nu numai pentru noi, aceia care ne confruntăm cu ea ...

Fructele Întunericului Fructele Întunericului

Joan Halifax este un adevărat maestru al secolului XX, iar cartea sa, Fructele Întunericului este, fără nici o îndoială, o capodoperă demnă de a sta printre cărţile fundamentale ale oricărui ...

Am nevoie de iubirea ta Am nevoie de iubirea ta

Viaţa este relaţie. Ne definim pe noi înşine în funcţie de felul în care ceilalţi ne oglindesc. Apoi, o enormă maşinărie a gîndirii este pusă în funcţiune, iar imaginea ...

VINDECAREA ÎNCEPE ÎN INTERIOR VINDECAREA ÎNCEPE ÎN INTERIOR

Nu există decât un singur fel de vindecare: aceea care vine din interior şi care presupune o transformare a conştiinţei. Un alt cuvânt pentru „vindecare” ar putea fi „intregire”. ...

Workshopuri relevante

Respirație Holotropică Respirație Holotropică
Respiraţia Holotropică este un instrument simplu şi puternic de  cunoaştere, prin experienţă directă, a adevăratei naturi a propriei noastre Fiinţe şi a Realităţii. Este o poartă prin care fiecare ...

ShamaniA ShamaniA
Cum ar fi, dacă tot vorbim de Noul Pământ, să începem a crede, precum popoarele indigene, că oamenii aparțin pământului și nu invers. Acesta ar fi primul și, cu siguranță, cel mai important ...

Articole pe aceeași temă

ÎMPREUNĂ e mai ușor ÎMPREUNĂ e mai ușor

Scriu aceste rânduri, aici pe Dealul Omului, în timp ce Tabăra noastră de vară își desfășoară ultima Călătorie – PREZENȚA – în Centrul căreia se află Agnis. Vântul ...

Miza cea mare Miza cea mare
Pacea cu mine însămi

Nu există un preț al păcii, pentru că singura pace posibilă este aceea cu Sine, și tot așa, nu există un preț al iubirii, pentru că singura Iubire posibilă este aceea cu Sine. De aceea, mă desemnez emisar ...

Călătoria Eroinei Călătoria Eroinei

În ciuda nebuniei care se petrece peste tot, acum în preajma sărbătorilor, aleg să mă bucur de o reînnoită intimitate cu propria-mi Conștiență. Mă bucur de simplitatea ...

Aur Aur
A crede vs a avea Încredere

Poți citi oricâte cărți despre natura profundă a propriei tale ființe și a existenței. Este doar o informație pe care o primești din exterior. Altcineva a trăit experiența. Tu doar afli despre ea. ...

Călătorind cu ShamaniA Călătorind cu ShamaniA

Fiecare vară petrecută sus pe platoul de la Luncani retrezeşte în mine conexiunea cu ceva atât de cunoscut şi profund greu de pus în cuvinte. Şirurile de munţi, văile, dealurile şi colinele, ...

 Global Holotropic Breathwork Global Holotropic Breathwork
Scrisoare către cei 100

Global Holotropic Breathwork a fost un eveniment major într-un moment în care există o nevoie uriașă de echilibru și de întoarcere la spațiul sacru și sigur al Inimii.  Frica, furia, ...

Energia Creatoare Energia Creatoare
Adu-o în echilibru

Pierduți în stresul cotidian al junglei urbane, de cele mai multe ori, pare foarte greu să ne deschidem percepția dincolo de corpul fizic, dincolo de lucrurile tangibile și vizibile. Misterul vieții însă ...

Vara noastră la Luncani Vara noastră la Luncani
Vara întoarcerii la noi înșine

Anul acesta, noi și toți cei care au participat la workshop-urile Călătoriei Inimii, am ales să ne creăm o altfel de vară. O vară în care am plecat să explorăm nu realitatea exterioară, fugind de ...

Adevăruri Simple despre Schimbări Mărețe Adevăruri Simple despre Schimbări Mărețe

Să ne aduce amine că energia este doar informație. Și misiunea noastră este să învățăm să interpretăm semnele pe care ni le oferă curgerea energiei în realitatea vieții pe care o trăim. ...

Arta Ascultării Atente Arta Ascultării Atente
Liniște. Pace. SHANTI

Un program de transformare interioară creat și condus de AmmaRa. 30 de zile de practică în Arta Ascultării Atente, care conduc către deschiderea spațiului lăuntric al liniștii din care se naște o ...