Publicat la 26.06.2016 Comentarii
Poarta către Extaz – Dansul Inimii
Dansul este una dintre cele mai frumoase și mai transformatoare căi pe care le cunosc unde putem combina celebrarea comunității cu exprimarea de sine și transcenderea ego.ului cu vindecarea traumelor vechi. Cu ajutorul dansului liber intrăm pe tărâmurile energiei pure unde putem atinge puterea personală și unde ne conectăm cu acel loc minunat în care nu e nimic de făcut decât să râdem. Cădem în bucurie atunci când dansăm liberi.
Societățile tradiționale peste tot în lume dansează. Dansează pentru a celebra, pentru a aduce întreagă comunitate laolaltă și dansează pentru a intra în lumea spiritelor de unde pot primi călăuzire și ajutor. Dansul este o poartă importantă către lumea spiritelor, pentru tradițiile shamanice. Și, de asemenea, dansul, pentru multe dintre aceste culturi străvechi, este o formă de rugăciune.
În Dansul Inimii dansăm cu durerile, cu emoțiile, cu tensiunile până când dansul începe să preia controlul. Nu mai dansăm noi ci ne lăsăm dansați întru transformare și vindecare. Dansăm însă și cu bucuria și cu încrederea că Viața ne iubește. Dansăm până când barierele unui sine îngust și limitat și rigid se topesc și simțim spațiul care începe a se roti în jurul acelui punct central din adâncul pieptului. Acel punct pe care-l descoperim a fi Centrul Ființei noastre în spațiul sacru al inimii. Și atunci rămâne doar existența iar ego.ul doar un concept îmbrățișat de o energie vitală care este însăți Dansul Inimii, dansul vieții.
Această fabuloasă experiență a libertății nu poate fi descrisă în cuvinte. Ea merită trăită. Dansul Inimii îți oferă o licență în a lăsa controlul, în arta transformării, în curajul de a exploda și de a colapsa. Un dans al inimii tale în care poți simți orgasmul cosmic trăit în fiecare celulă a corpului tău bucurându-se de curgerea vieții. Dincolo de măștile serioase pe care le porți trăiește dansatorul liber ce tânjește a se dezlănțui și a trăi, visceral, stări de conștiință extinsă. Dar până nu-i oferi șansa să se re-nască, nu vei știi că este în tine.
În zilele noastre multe sunt căile, metodele, tehnicile care ni se pun la dispoziție pentru a ne recupera libertatea pierdută în sistemul compulsiv de gândire care ne-a înrobit din punct de vedere emoțional, fizic și spiritual. Dansul, pentru mine, este o cale prin care putem să ne întoarcem la rădăcinile noastre ancestrale, tradiționale, pentru a ne elibera spiritele și pentru a ne vindeca și re-echilibra trupurile. Dansul este dreptul nostru de a alege să ne trăim viața cu pasiune și în bucurie. Nativii Americani spun „dansez pentru a-mi trezi visele și a le materializa”
Te aștept cu drag, să ne dansăm împreună visele întru manifestarea lor în viața ce-o trăim.
AmmaRa
Practica Starii de Prezenta prin Dans si Energie in Miscare
miercuri, 24 mai, orele 7.00
Înscrie-te AICI
"Vindecarea și Cunoașterea sunt urmări ale Conștienței. Nu există altă vindecare decât de Iluzie și altă Cunoaștere decât a Adevărului. Călătoria Inimii este experiența directă a acestora."
Dezvoltare Personală Integrală Spiritualitate, experiență spirituală Psihologie Transpersonală Transformare interioară Stări de Conștiință extinsă Măiestrie interioară Practica Prezenței Respirația Inimii Respirație Holotropică Dansul Inimii Practica Puterii Feminine Atingerea Inimii Arta Respirației Conștiente Briza / Parenting Călătorii Inițiatice Astrologie arhetipală Șamanism, plante sacre Cuplu și spiritualitate Știință și spiritualitate Conștiință și cunoaștere Vindecare interioară Meditație, Zen Maeștri Spirituali Tehnologii ale sacrului Divinație Shaking Arta Ascultării Atente
Programul educațional Briza
Este o abordare integrală a ceea ce numim educație, care are în vedere nu numai acumularea de informație și dezvoltarea structurilor mentale, ci Ființa umană în integrum. Vizează conștientizarea, ...
Maestrul Interior. Arta Respirației Conștiente
Lucrul cu stările extinse ale Conștiinței este pentru viața de fiecare zi. A fi conștient este a percepe mai profund și mai rafinat realitatea vieții. Un nou grad de Conștiență permite o noi moduri de ...
Practica Prezenței
Practica Prezenței
Experiența Prezenței este fundamentul întregului parcurs în Școala Maestrului Interior și baza întregului lucru cu stările extinse ale Conștiinței în scopuri de ...
ShamaniA
Cum ar fi, dacă tot vorbim de Noul Pământ, să începem a crede, precum popoarele indigene, că oamenii aparțin pământului și nu invers. Acesta ar fi primul și, cu siguranță, cel mai important ...
Aur
A crede vs a avea Încredere
Chemarea străbunilor, chemarea Inconștientului
Dansul Inimii – SFERA
Arta Ascultării Atente
Dansul Inimii
Prezență în Mișcare
Claritate. Autenticitate. Viață. Iubire
Noi începuturi