Călăuza rubrica ACUM. Eternitatea libertății noastre

Publicat la 27.09.2016 Comentarii

Claudia Constantin

Ce suprafaţă are oare teritoriul libertăţii noastre? Câtă libertate respirăm în propriile noastre vieți? Cătă libertate experimentăm în propria noastră casă, în propriul nostru corp, în propria noastră minte? Am simțit, cu adevărat, vreodată gustul libertății absolute sau ne-am definit libertatea închizând-o într-un concept?  

Debarale pline cu lucruri depozitate şi închise în cutii, de care am uitat, dar care ne îngreunează accesul la cele pe care le folosim zi de zi. Obiecte primite cadou, dar care nu ne-au plăcut cu adevărat niciodată. Pe care le-am păstrat dintr-o absurdă „politeţe”. Obiecte la care am hotărât să renunţăm acum mult timp, pentru că nu ne reprezintă, dar pe care le avem şi azi. A căror prezenţă trezeşte în noi unde joase de iritare, cu care însă, încet-încet, am ajuns să ne obişnuim. O iritare care s-a transformat, prin repetiţie, într-o normalitate. Haine triste, nepurtate de ani. Cărţi proaste care zac pline de praf. Cursuri şi manuale din facultate, complet depăşite de timpul care a alergat fără oprire. Suveniruri mărunte din vacanţe frumoase şi mult prea scurte. Agende vechi, pe jumătate pline cu însemnări fără valoare. Zeci de lucruri păstrate doar pentru a nu le arunca. Aproape moarte, dar care sorb cu lăcomie din prospeţimea aerului pe care îl inspirăm, transformându-l dintr-o resursă de Viaţă, doar într-o resursă de supravieţuire. Şi care respiră lângă noi împrăştiind în jur un aer bolnăvicios, apăsător, plin de delăsare. De ce alegem să păstrăm toate acestea? Cât aer mai putem inspira în ai noştri plămâni? De cât spaţiu, de câtă libertate ne bucurăm înconjuraţi de atâtea lucruri inutile?

Ne trezim în acelaşi fel în fiecare dimineaţă. La aceeaşi oră. Ne dăm jos din pat pe aceeaşi parte, facem primul pas cu acelaşi picior. Ne spălăm pe dinţi din inerţie, mereu urmând acelaşi traseu. Bem cafeaua mecanic, fără a-i mai percepe aroma sau a-i mai simţi gustul. Mergem la serviciu pe acelaşi drum. Ne luăm pauza de masă în acelaşi interval orar, cu mici variaţiuni nesemnificative. Mâncăm de cele mai multe ori doar ceea ce am mai mâncat şi ştim deja că ne place. Mergem mereu la sigur. Ne-am creat preferinţe de la care nu ne place să ne abatem, astfel că alegem să ne luăm concediu mereu în aceleași perioade ale anului. An de an. Câte lucruri noi experimentăm într-o zi? Dar într-o lună? Dar într-un an? Ne-am creat principii şi valori solide. Care ne îndrituiesc să emitem păreri, judecăţi, etichete. Astfel că putem spune oricând ce e bine/rău, frumos/urât, corect/incorect, moral/imoral, ce se cade şi ce nu se cade. Credem că ştim totul despre viaţă. Şi nu vedem că ştim doar ceea ce am trăit, că nu vom cunoaşte niciodată altceva dacă nu ne vom da voie să trăim experienţe noi, depăşind limitările repetitive ale trecutului nostru. 

Gânduri. Zeci, sute de gânduri…pe minut. Despre ce am fi putut face, dar, din diverse motive, nu am făcut. Despre ce am fi spus, dacă am fi avut curajul să spunem. Regrete. Vinovăţii. Ruşini. Alunecări lungi în iubiri trecute. Frustrări. Derulări continue a unor întâmplări întâmplate. Conflicte interioare hrănite conştiincios cu nerostirea adevărului şi lipsa de autenticitate. Judecăţi nemiloase aruncate asupra noastră, dar şi a celorlalţi, care ne ţin în trecut şi ne alimentează nefericirea. Resuscitarea cu încăpăţânare a unor fericiri apuse. Griji legate de ce va fi. Scenarii în care credem naiv că am putea cuprinde cu mintea toate posibilele „viitoruri”. Liste cu lucruri de cumpărat, de care credem că avem nevoie. Oare chiar avem nevoie? Agende pline ochi cu lucruri de rezolvat. Mici, dar multe. Lucruri doar de bifat, nicidecum de trăit. Planificarea a numeroase ieşiri cu oameni cu care, de fapt, nu avem o conexiune reală. Vise ce se vor visate până la capăt, dar sufocate de propria noastră neîncredere, de frica noastră de a visa măreţ. Gânduri care ne ocupă orele, care doar fură din noi, în loc să ne dăruiască ceva de valoare. Trecut şi Viitor. Adică miliarde de ACUM netrăite, pentru că Prezentul nu este trecut pe niciuna din listele noastre. De cât spaţiu, de câtă libertate mai dispunem în propria noastră gândire? Şi, mai ales, gândim oare ceea ce cu adevărat ne dorim să gândim? Sau am devenit prizonierii propriei noastre minţi? Putem simţi oare dincolo de mintea noastră?

Câte ziduri de apărare am construit în jurul nostru, noi toţi, din frica de a nu fi răniţi? Câte roluri am învăţat să jucăm, până am uitat complet cine suntem, din frica că nu suntem suficient de buni exact aşa cum suntem? Ne-am fragmentat inconştient în zeci de bucăţi interioare, toate la fel de false, neştiind să creăm limite sănătoase şi neştiind că putem rămâne NOI în relaţie cu oricine: cu părinţii noştri, cu copiii noştri, cu soţii sau soţiile noastre, cu iubiţii sau iubitele noastre, cu fraţii şi surorile noastre, cu prietenii noştri, cu colegii noştri. Câte delimitări am trasat între „al meu” şi „al tău”, între „mine” şi „tine” , crezând că suntem fiinţe total separate, adâncind astfel cea mai veche şi mai deplin acceptată graniţă imaginată vreodată: cea reprezentată de propria noastră piele şi care ne separă de TOT, alimentând - aşa cum scrie Ken Wilber în cartea Fără graniţe - iluzia că lumea este fragmentată şi invadându-ne conştiinţa cu un sentiment primar de alienare.  

Cu siguranţă ai trăit, cel puţin o dată, senzaţia că ale tale cuvinte sunt prea sărace pentru a descrie o trăire puternică. Şi, cu toate astea, cu toate că ai simţit chiar tu graniţa reprezentată de limbaj, continui să pui un preţ la fel de mare pe cuvinte, nu? Crezi în continuare că doar îmbrăcând trăirea în cuvinte o poţi împărtăşi cu ceilalţi. În vara aceasta, acasă la noi, pe Colina Lunii de la Luncani, am văzut într-o noapte cea mai spectaculoasă stea căzătoare. I-am văzut traiectoria în toată splendoarea, nu doar cu coada ochiului şi nu doar o fracţiune de secundă cum se mai întâmplase până atunci, ci de la început, de când a apărut pe cer şi pâna când s-a făcut nevăzută. A traversat tot cerul, aprinzându-l şi energizându-l cu lumina ei, căci conţinea miliarde de invizibile curcubee şi focuri de artificii. Purta cu ea Bucuria şi Durerea Lumii, Cântecul şi Dansul întregii Omeniri, Libertatea absolută, fără graniţe, Viaţa însăşi. Mi-am simţit inima înflorindă, deschizându-se ca o floare căreia îi tot creşteau petale. O deschidere ca un perpetuum mobile, continuă, fără oprire. Deşi timpul curgea, inima mea nu a început să se deschidă într-un anumit moment şi nu a terminat acţiunea de a se deschide în alt moment, aşa cum ar presupune logica minţii. Îmi simţeam inima deschisă Acum şi Mereu, dintotdeauna, Aici şi Pretudindeni. Inima mea pulsa înafara Timpului, înafara Spaţiului şi cunoştea doar Deschiderea, ca unică stare. Se revărsa în mine un preaplin de simţiri, iar obiceiul de a vorbi, de a pune simţirea în cuvinte, atât de adânc gravat în celule Fiinţei mele, mi-a ridicat mâna spre cer şi m-a întors către persoana din dreapta mea, de parcă eram o păpuşă trasă de sfori. Gura mi se deschisese şi simţeam deja tăvălugul de cuvinte care porniseră cu viteză ameţitoare pentru a povesti persoanei de lângă mine ceea ce văzusem, ceea ce simţisem. Şi atunci am trăit revelaţia! Am putut simţi cu adevărat graniţele, dar şi dizolvarea lor, despre care scrie Ken Wilber în Fără Graniţe. Ceea ce până atunci înţelesesem doar cu mintea se revela cu totul acum, prin trăire directă, prin simțire: oricât de puţine sau de atent alese, oricât de multe sau de bogate, cuvintele pot doar decupa din trăire, nicicând nu îi vor putea cuprinde emoţia, pulsaţia, vibraţia. Nicicând nu îi vor putea cuprinde plenitudinea, absolutul, TOTUL. Nu am mai rostit nimic. Fără a mă întoarce către persoana de lăngă mine, am luat-o de mână. Cu inima complet deschisă, am ţinut-o de mână câteva minute. Abia apoi m-am întors către ea şi, cu inima la fel de deschisă, am privit-o în ochi. Şi în timp ce o priveam am ştiut că poate simţi, chiar atunci când ne ţineam de mână, tot ceea ce simţisem eu privind steaua căzătoare. Doar privindu-ne cu inimile deschise, dincolo de graniţele corporale. Fără niciun cuvânt. Fără niciun cuvânt. Fără niciun cuvânt.


 Dincolo de frica de înălțime. Dincolo de cuvinte. Primul meu zbor cu paramotorul. 

Suntem mai mult decât lucrurile pe care le deţinem. Suntem mai mult decât obiceiurile noastre. Suntem mai mult decât corpul nostru. Suntem mai mult decât emoţiile noastre. Suntem mai mult decât mintea noastră. Suntem mult mai mult decât tot ceea ce am crezut vreodată că suntem. Însă putem percepe acest adevăr doar învățând să trăim în AICI și ACUM.

Fără Graniţe, cartea lui Ken Wilber, ilustrează magistral acest adevăr. Este una dintre cărţile Maestrului Interior care are forţa de a sparge fortăreţele gândirii noastre înţepenite, ruginite. Şi pentru că Wilber este un explorator al Conştiinţei, un trăitor care împărtăşeşte în scris din propriile sale experienţe, nu un scriitor de ficţiune, cuvintele sale au darul de a echilibra balanța dintre a Simţi și a Gândi și de a ne aduce mereu în ACUM, unde ne așteaptă răbdătoare toate potențialurile noastre. Este o lectură aducătoare de mari înţelesuri şi revelaţii, de o simplitate elegantă și o claritate magnifică, care ne readuce aminte că totul este în puterile noastre. Cu toate acestea, niciodată vreo carte nu va putea înlocui trăirea, experienţa directă. Căci niciodată cuvântul „apă” nu ne va potoli setea, ci doar apa în sine poate face asta (tot Wilber zice). Trăirea directă reprezintă scara pe ale cărei trepte urcăm fiecare în propriul nostru proces de transformare, iar Cărţile Maestrului Interior reprezintă balustrada de susţinere, care ne ajută să integrăm trăirile în viața noastră de fiecare zi, transformând-o pentru totdeauna. Ele merg mână în mâna, se susțin, se completează și ne ghidează, pe aceia dintre noi care alegem drumul Conștienței, în ale noastre procese de transformare interioară. 

* În această toamnă, îți pregătim pachete speciale și promoții noi la Cărțile Maestrului Interior. De asemenea, ai ocazia de a explora împreună cu noi depășirea granițelor înlăuntrul cărora ți-ai construit până acum Realitatea, participând la oricare dintre workshopurile toamnei, la care am dat deja startul înscrierilor: Seria Arta Respirației Conștiente, Respirația Inimii/Respirația Holotropică, Atingerea Vindecătoare a Ființei, Teatru Arhetipal. Și pentru că lărgirea experienței de viață implică întotdeauna curajul de a face lucruri noi, toamna aceasta deschidem un nou drum: Călătoria Inimii va ajunge pentru prima dată în Sibiu, unde vă invită să simțiți că a sosit Timpul Reîntregirii. Vor fi două zile  intense  de experiență directă prin intermediul instrumente de lucru fundamentale în lucrul cu stările de Conștiință extinsă - Respirația Holotropică, Respirația Inimii și Practica Stării de Prezență. Iar dacă nu vei putea ajunge la aceste workshopuri lungi, te așteptăm cu drag la oricare dintre Diminețile/Serile Experiență, pe care le găsești în Calendarul complet al evenimentelor noastre.

Claudia




"Practica Prezenței este baza oricărei experiențe de expansiune a Conștienței și punctul de plecare al oricărei experiențe spirituale. Revelația nu este a pleca, ci a rămâne, în deschidere și percepție a tuturor dimensiunilor Realității."

HEFT

Workshop / Eveniment

Noutățile Călătoria Inimii
direct pe mail

Articole, workshopuri,
cărți și evenimente

Arhiva Newsletter

Tag cloud

Cărți relevante

Am nevoie de iubirea ta Am nevoie de iubirea ta

Viaţa este relaţie. Ne definim pe noi înşine în funcţie de felul în care ceilalţi ne oglindesc. Apoi, o enormă maşinărie a gîndirii este pusă în funcţiune, iar imaginea ...

Cântările Vieţii Cântările Vieţii

Krishna Das povesteşte precum cântă. Cu graţie, cu subţirime. Istoriile adevărate ale vieţii sale dansează precum spuma valurilor în bătaia vântului, desenând fascinaţia anilor ...

Călătoria Inimii Călătoria Inimii

Un Maestru a spus: “Adevărul vă va face liberi”. Şi un altul: “Adevărul vine înaintea Iubirii”. Această carte este despre Adevăr, Libertate şi Iubire. Un triunghi magic şi ...

Iubiri perfecte, relaţii imperfecte Iubiri perfecte, relaţii imperfecte

Totul în viaţa noastră este relaţie, iar calitatea relaţiilor pe care le avem dă în cele din urmă culoarea întregii noastre vieţi. Măsura în care relaţiile noastre sunt pline de ...

GRAŢIE ŞI FORŢĂ GRAŢIE ŞI FORŢĂ

Graţie şi forţă este una dintre cele mai tulburătoare cărţi pe care le-am citit vreodată, povestea adevărată a unei iubiri care transcende viaţa şi moartea, lumina şi întunericul, binele şi ...

Workshopuri relevante

Maestrul Interior Maestrul Interior
Cea mai profundă dar și cea mai provocatoare dintre abordările Școlii Maestrului Interior, desprinsă din Practica Prezenței, precisă, rafinată, revelatoare – Maestrul Interior ARC, erupe într-un ...

Respirația Inimii Respirația Inimii
Procesul de Conștiință și de Conștiență prin care noi am străbătut meandrele iluziei până la completa readucere aminte a adevăratei noastre identități se numește Calea Maestrului Interior. ...

Articole pe aceeași temă

Arta transformării Arta transformării

Călătoria Inimii este curgere. Nu există o structură în care exploratorii conștiinței să intre, nu există o metodă care să asigure transformarea interioară, nu există 3, 7 sau 12 pași pe care ...

Cauze și consecințe spirituale ale consumului de alcool Cauze și consecințe spirituale ale consumului de alcool
(SETEA DE ÎNTREGIRE - Christina Grof)

Indo-americanii utilizau expresia „apa de foc” pentru a numi alcoolul. Cuvântul „alcool” provine din limba arabă: „al-kuhl” și înseamnă „spirit care consumă ...

Chemarea străbunilor, chemarea Inconștientului Chemarea străbunilor, chemarea Inconștientului

Vindecarea lanțurilor transgeneraționale prin schimbarea perspectivei asupra unor amprente traumatice. De la iertare la Compasiune. Cunoaștere și vindecare prin expansiunea Conștienței. Identitățile unei ...

Zâmbește. Iubește. Trăiește. Zâmbește. Iubește. Trăiește.

Zâmbește, nu costă nimic, e gratis! Zâmbește nu doar cu ochii, zâmbește cu Inima, cu întreaga ta Ființă, cu fiecare celulă din corp. Zâmbește oamenilor care trec grăbiți pe ...

Instrumentele transformării interioare: ALCHIMIA DURERII Instrumentele transformării interioare: ALCHIMIA DURERII

Experiența umană doare. A fi identificați cu o parte din noi înșine este echivalent cu a nu percepe Întregul care suntem. De-aici provine durerea, de orice fel, la fel ca și frica, însingurarea, ...

Balsam tămăduitor Balsam tămăduitor

Acum, la mijloc de septembrie, e timpul potrivit să ne întoarce puțin mai mult la noi, permițându-i energiei ce ne îmbrățișează viața să curgă. Să lăsăm. Să dăm drumul. Viața este ...

Adevărul înaintea Iubirii Adevărul înaintea Iubirii

Mulți dintre noi nu stăm prea bine, în această perioadă, cu răbdarea în fața a ceea ce considerăm a fi subiectiv, superficial sau foarte sensibil. Și asta pentru că nu ne acceptăm propria subiectivitate, ...

Timpul unor noi începuturi Timpul unor noi începuturi
Luna Neagră, pisicile în flăcări și Vulcanul tăcut

Dacă alegi să schimbi ceva fundamental în viața ta, fă-o ACUM. Este un timp în care Universul susține alegerile personale și colective înnoitoare. Fiecare moment al vieții tale este un răspuns ...

Întruparea Întruparea

Cea mai cutremurătoare semnificație a existenței lui Christos este aceea că Divinul devine Om. Se întrupează. În acest sens creștinismul dă un răspuns complet marii căutări dintotdeauna a Umanității. ...

Judecătorul Interior: dușman sau prieten? Judecătorul Interior: dușman sau prieten?

În urmă cu mai bine de patru ani am plecat, „forțată de împrejurări”, de la un loc de muncă bine plătit, simțind că vreau să mă opresc din a fi un „robot” cu puține ...