rubrica Fluturele negru. Richard Moss

Publicat la 20.12.2012 Comentarii

Doctorul Richard Moss este unul dintre iluminaţii secolului XX. Şi aceasta nu este o metaforă. Această carte este povestea extraordinară a unei treziri spirituale, o cronică a procesului de transcendere la o nouă stare de constiinţă, pas cu pas, făcută cu metoda omului de ştiinţă. Este un instrument inestimabil pentru aceia care se afla, în mod conştient, pe calea Transformării de sine, un fel de hartă a trăirilor diferitelor niveluri ale Sinelui.

Şi în acelaşi timp este mult mai mult de atât. Este o invitaţie la vitalitate fundamentală, la creativitate, la abandonarea vechilor căi şi la schimbare, este o carte despre curajul de a ne asuma cu încredere natura ultimă a Fiinţei, care este transcendentă, de a depăşi graniţele a tot ceea ce am crezut că suntem. Potenţialele Umanităţii sunt infinite şi doctorul Moss ne arată cât de simplă este calea către Divinitatea dinlăuntrul nostru.

Procesul de Transformare a Conştiinţei este unul universal, dar putem accelera enorm acest proces prin conştientizare, prin câştigarea încrederii în noi înşine. De fiecare dată când căutăm răspunsuri sau soluţii în exteriorul nostru, nu facem decât să renunţăm la infinita putere a Divinităţii interioare. Richard Moss a trecut prin toate etapele descoperii de Sine şi acum îi conduce pe ceilalţi către ei înşişi prin cărţile sale şi prin workshop-urile pe care le organizează în toată lumea.

Fluturele Negru este una dintre cărţile care spulberă mituri şi credinţe cu privire la sănătate, sexualitate, viaţă şi moarte, care răspunde la întrebări. Este o carte frumoasă şi misterioasă care deschide porţi interioare neaşteptate, care are darul de a ne conduce către cele mai profunde niveluri ale ceea ce suntem. Este o carte profund transformatoare. Dacă vă lipseşte curajul sau dorinţa Transformării, dacă simţiţi că lucrurile sunt „ok” aşa cum sunt, atunci lăsaţi-o deoparte. Dar dacă auziţi vocea lăuntrică a Sufletului vostru atunci când citiţi aceste rânduri, atunci această carte vă poate schimba viaţa conducându-vă către Adevărul interior.

Horia Francisc - Țurcanu

Fluturele negru. Despre procesul trezirii

Schimbarea are multe feţe, iar gândirea convenţională pur şi simplu nu este destul de largă pentru a le cuprinde.

Noi dăm la o parte ceea ce nu înţelegem, sau creăm definiţii care fac aluzii la patologie. De multe ori, e mai degrabă o apărare inconştientă a status quo-ului decât o evaluare corectă sau cu sens. Din nefericire, mulţi oameni trec prin viaţă considerîndu-se fie deficienţi, fie speciali. În ambele cazuri, ne scapă viziunea mai largă asupra vieţii.

Fără doar şi poate, schimbarea profundă implică riscuri. Energia procesului de deschidere va fi mai multă decât putem integra dacă o abordăm la fel cum am abordat şi alte lucruri în viaţă. Rezultatul poate fi intensificarea tiparelor nevrotice, a psihozei sau chiar apariţia ori accelerarea unei boli fizice. Inflaţia ego-ului este probabil pericolul cel mai obişnuit al oricărei extinderi rapide a conştiinţei. Şi, aşa cum a subliniat Jung, inflaţia este urmată deseori de o prăbuşire gravă. După aceea, integrarea poate fi obţinută numai prin regresia la un stadiu mai timpuriu al dezvoltării. Şi totuşi, nici măcar aceste interpretări nu reprezintă nişte fundături. Ceea pare a fi cel mai negru coşmar al prăbuşirii poate să se transforme într-un lucru complet diferit, în funcţie de capacitatea noastră de a ne angaja creativ, cu curaj şi perseverenţă.

Procesul de deşteptare a conştiinţei se desfăşoară în grade diferite în fiecare om. Nu-l putem ocoli; dimpotrivă, este un demers în care întreaga omenire ar trebui să se angajeze mai conştient. Însă are manifestări atît de variate, încât, în final, cu adevărat importantă este profunzimea integrării şi nu etichetele pe care le atribuim altora sau pe care alţii ni le atribuie nouă.  Mulţi oameni au experienţa deschiderii, sub diferite forme. Mulţi sunt înspăimîntaţi şi, dacă pot, încearcă să nege experienţa. Mulţi pur şi simplu nu au nici cea mai vagă idee despre posibilităţile care răsar în conştiinţă în timpul acestor episoade de transformare multidimensională. Este nevoie de modele noi, de exemple contemporane ale procesului de trezire a conştiinţei, ale încercărilor şi miracolelor pe care le presupune, a ceea ce aduce în viaţă şi ale modului în care poate fi integrat. Cel mai mare merit al oricărui astfel de model nu constă în faptul că persoana respectivă poate să-ţi spună ce să faci, ci că poate să extindă panorama posibilului. Însăşi viaţa ei îţi permite să ai mai multă încredere, să te deschizi în faţa unei relaţii creative cu tine însuţi. Nu contează cât de bizară, de dificilă sau de neînchipuit de transcendentă poate fi experienţa ta. Contează ce faci cu ea. Aceste este motivul pentru care doresc să vă împărtăşesc experienţa mea.

***

Forţele malefice

Ani de zile am ezitat să discut despre acest aspect al experienţei mele, fiindcă  simţeam că oamenii ar putea să se sperie sau să fie cinici faţă de ideea de forţe rele şi că vor respinge fără nici un temei călătoria transformatoare.

Totuşi, acum îmi dau seama că şi alţi oamenii vor trăi experienţe asemănătoare şi, astfel, experienţa mea ar putea să le fie de folos. Deşi nu e nevoie să exagerăm pericolul, ar fi lipsit de înţelepciune să înaintăm fără să avem o perspectivă largă asupra unora dintre posibilităţi. În acele prime zile de deschidere radicală, o parte din mine simţea că aveam de a face cu forţe atît de puternice, încît practic mă luptam pentru viaţa mea. Şi totuşi, la un alt nivel, nu puteam accepta pe deplin ideea; intuiţia profundă îmi spunea că nu poate fi adevărată. Spiritista mă mustra, spunîndu-mi că mă aflu în pericol tocmai pentru că nu cred. Ea nu înţelegea că nu era vorba de faptul că nu credeam, ci mai degrabă aveam senzaţia că o atare explicaţie e incompletă. Cu toate acestea, sufeream şi eram profund recunoscător pentru dragostea pe care mi-o arătau prietenii. Am urmat sfatul ei. Am vizualizat lumina protectoare şi am început să-l invoc pe Hristos. Cu toate că în acel moment nu ştiam încă, mă aştepta o experienţă care avea să îmi demonstreze că aveam dreptate amîndoi; a fost o experienţă a Realizării.

Astăzi nu neg niciodată existenţa forţelor malefice, dar ştiu în acelaşi timp că asemenea forţe există numai la anumite niveluri ale conştiinţei. Ele sunt configuraţii energetice pe care le întîlnim atunci când limitele obişnuite, ale eului, se destramă. Atâta vreme cât realizarea noastră nu dobândeşte acces la o conştiinţă mai universală, aceste forţe au o realitate extraordinară. Totuşi, odată cu atingerea conştiinţei mai profunde, ele sunt într-un anumit sens cucerite sau, pentru a folosii cuvintele Scripturii, „diavolul a fost lăsat în urmă”. Putem lua în derâdere idei cum ar fi spiritele malefice numai dacă structura eului nostru are o densitate suficientă pentru a ne face relativ impenetrabili faţă de aceste dimensiuni. Atunci ne vine uşor să ne ascundem în spatele măştii raţionalităţii ştiinţifice, unde necunoscutul este doar un fenomen deocamdată neexplicat, dar care într-o zi îşi va dezvălui secretele.

Nu la fel stau lucrurile în procesul prin care ajungem la înţelepciunea reală. Există un punct în care asemenea forţe se întîlnesc direct, iar acolo nu pot fi ignorate cu uşurinţă.

Totuşi, nu e nici pe departe mai înţelept să le recunoaştem şi să trăim aşa cum a trăit omenirea de milenii, cufundaţi în ritualuri oculte de invocare şi apărare, decât să le negăm realitatea. Trebuie să ajungem la un nivel mai adînc şi, retrospectiv, pot vedea clar partea din mine care a înţeles asta. Şi totuşi, e un fapt paradoxal. Suntem  fiinţe multidimensionale; putem să ajungem la realizare şi să cunoaştem relativitatea domeniului răului ca lucru în sine şi totuşi, la alt nivel, să avem cel mai mare respect pentru puterea intrinsecă a unor asemenea forţe. Astfel, am putea să nu mai considerăm aceste forţe ca fiind malefice în sine, dar, cu toate acestea, ele sunt neplăcute şi primul nostru impuls este acela de a ne proteja şi apăra. În ultimă instanţă, nu e o protejare propriu-zisă., ci, de fapt, doar o versiune mai subtilă a aceluiaşi tip de proces ce se desfăşoară continuu sub forma războiului în care, din punct de vedere relativ, unii sunt băieţii buni, iar ceilalţi, băieţii răi. E nevoie de o înţelepciune mai profundă, iar asta presupune să ne îndreptăm către o dimensiune superioară.

Împotrivirea faţă de astfel de forţe le conferă realitate şi putere. Sarcina noastră este să aflăm că până şi ele sunt un aspect al Divinităţii însăşi. Trebuie să învăţăm să ne găsim punctul de echilibru, să ne menţinem atenţia concentrată asupra spaţiului mai profund al conştiinţei, astfel încât să nu mai reacţionăm. Desigur, când balaurul se află la uşă şi energia lui e prea mare ca să-i putem face faţă, fuga pe uşa din dos e o idee bună. La acest nivel, e înţelept să folosim ritualuri pentru protecţie şi găsirea punctului de echilibru; ele echivalează cu ieşirea pe uşa din dos. Dar, în cele din urmă, trebuie să deschidem uşa şi să încorporăm în noi înşine această energie. Asta presupune că am ajuns deja la un nivel suficient de înalt de echilibru şi încredere . E uşor de înţeles de ce omul eului l-a gîndit pe Dumnezeu ca pe un luptător împotriva răului. Dar aceasta înseamnă, desigur, a-i atribui lui Dumnezeu o calitate bazată pe preferinţele noastre personale, iar un asemenea concept de Dumnezeu este lipsit de sens.

De fapt, este mai înţelept să înţelegem  că, în avansarea noastră către o conştiinţă mai înaltă, răul este un nivel al fiinţei noastre cu care ne întîlnim pe acest drum. În Univers nu există nici un război între bine şi rău, cu excepţia celui care se petrece la acel nivel al conştiinţei umane în care întregirea lui Dumnezeu este polarizată între forţe ale ordinii şi forţe ale ale haosului.

***

Procesul inefabil al deschiderii şi încorporarii noilor energii

Astăzi mă minunez de felul în care universul pare să fi conspirat pentru a crea momentul trezirii conştiinţei. Nicio intenţie conştientă nu ar fi putut să coordoneze şi nici măcar să conceapă o asemenea orchestraţie: prietenia şi dragostea desăvârşite ce mi-au fost oferite, împerecherea simbolică a fluturelui luminos cu cel întunecat, coborîrea fluturelui negru pe fruntea mea şi întîlnirea cu un om care, cu patruzeci de ani înainte, trecuse prin procesul de discontinuitate şi de deşteptare.

Procesul trezirii mistice reflectă misterul intrinsec al existenţei. Ceea ce ne poartă dincolo de noi înşine, către întregire, făcîndu-ne integri chiar şi numai pentru o clipă, nu poate fi controlat de noi.  Adevărata dezvoltare şi vindecare, deşi sunt intrinseci vieţii, se află în ultimă instanţă dincolo de înţelegerea raţională. Omul, aşa cum se cunoaşte şi cum crede că este, nu poate să fie niciodată autoritatea deplină a propriei sale dezvoltări.

Pentru mulţi oameni, acest adevăr este inacceptabil, pentru că pare contrar eforturilor raţionale şi inteligente de a ne perfecţiona şi de a realiza transformări sociale. Ei îl consideră o invitaţie la consolarea religiozităţii oarbe sau, şi mai rău,  o regresie la superstiţia primitivă şi la un sentiment de neajutorare în faţa lui Dumnezeu. Dar ceea ce exprim aici este un paradox, iar noi nu am învăţat să ţinem în echilibru ambele părţi. Oricît de măreţe şi de importante sunt eforturile noastre de a ne dezvolta şi schimba, nu îndrăznim să fugim din calea acestei înţelegeri, prin care, în final, suntem umiliţi. Căci prin această umilinţă devenim administratorii demni ai propriei fiinţe şi ai lumii.

Raţiunea a triumfat pe bună dreptate asupra pasiunii oarbe, ignoranţei şi laturii emoţionale, dar nu poate să triumfe niciodată asupra misterului fundamental al vieţii. A onora misterul adânc înseamnă a înţelege relativitatea conştiinţei noastre şi iluziile inerente ale oricărei perspective. În ultimă instanţă, înseamnă a înţelege şi a accepta că nu avem nici o garanţie nici că vom trăi deşteptarea şi nici că, pe această cale, vom ajunge acolo unde ne-ar place să fim. Walt Whitman a înţeles această dilemă atunci cînd a afirmat că opera sa ar putea face tot atât de mult rău pe cât  bine.

 

Omenirea întreagă este purtată către întunericul sinelui chiar prin procesul prin care ajunge să înţeleagă ce binecuvântare uriaşă e întregirea. Chiar şi acum noi suntem într-un proces de deschidere. Vom fi oare copleşiţi? Ne vom lupta, cuprinşi de panică, să regăsim un teritoriu familiar? Vor trece ani în care vom nega licărirea de eternitate care a erodat vechea temelie a vieţii noastre şi ne-a pregătit pentru un nou potenţial? Presupunînd că ne-am deschis larg, vom avea răbdarea şi puterea de a lăsa noua conştiinţă să ne ghideze? Ne vom respinge propria viaţă? Vom avea răbdare până ce noua conştiinţă ne va deveni mai familiară, mai obişnuită, iar viaţa noastră va fi sublimată în mod treptat şi firesc? Putem fi siguri că nu ne vom întări pe parcursul drumului structurile de bază ale eului, ajungând la inflaţie sau chiar la mesianism? Vom prelua această energie şi vom întări tiparele vechi, distructive sau patologice,  ajungând astfel să părăsim viaţa chiar mai rapid?

Dacă luăm în considerare toate aceste lucruri, vom putea înţelege de ce calea vitalităţii radicale, a vindecării adevărate sau a întregirii necesită extrem de mult curaj, înţelepciune şi o doză bună de umor. Există pentru fiecare persoană un moment al trezirii conştiinţei. Chiar dacă apucăm pe calea religiei şi ne pregătim să renunţăm la eul egocentric ce caracterizează viaţa religioasă, cât de uşor vom renunţa la concepţia noastră despre Dumnezeu?

Chiar şi cu pregătire şi înţelegere, momentul deschiderii rămâne inefabil şi de nepătruns, iar procesul întrupării este la fel de original ca fiecare bărbat sau femeie.

***

Înţelepciunea ignoranţei

La puţin timp după deşteptare, pe când abia îmi începeam munca de îndrumător, am avut un vis în care apărea un bărbat aflat pe un pat de spital.

Din capul lui se revărsa o lumină care contura craniul; lumina radia şi din tot corpul lui, revărsându-i-se din mâini şi din picioare. Era clar că suferea şi părea un pic cam nebun. Medicii, agitaţi, îi făceau analize şi avansau diagnostice fără să-l înţeleagă cu adevărat. Puteau să-i vadă doar simptomele, nu şi energia radiantă, extraordinara vitalitate şi sensibilitate. Am intrat în cameră şi am simţit imediat o prezenţă spirituală minunată; am înţeles că lumina era energia înaltă a conştiinţei şi că fenomenele psihice şi fizice erau consecinţele acestei iluminări. Am început să le explic medicilor prezenţi toate acestea. Omul care strălucea de lumină mi-a făcut semn cu mâna. Nu mai era chiar atât de tulburat şi părea chiar pus pe glume. Înclinîndu-se către mine, m-a sfătuit să mă izolez de gîndirea convenţională şi să studiez înţelepciunea ignoranţei. După acest vis, mintea mea de medic s-a relaxat întrucâtva şi am putut să observ în mine fenomenele procesului de deşteptare cu o detaşare crescândă şi uneori chiar cu o tendinţă jucăuşă.

Omul care strălucea de lumină era un aspect al propriei mele fiinţe. În prima fază a deschiderii, am avut parte de foarte mult disconfort fizic şi de o senzaţie psihică de perturbare şi confuzie. Ştiam că restructurarea teribilă a fiinţei mele era rezultatul deşteptării. Într-adevăr, acest proces chinuitor reprezenta Harul şi o parte din mine ştia asta. Dar încercam în acelaşi timp să interpretez simptomele din punct de vedere medical, limitînd astfel posibilitatea unei relaţii mai creative cu ceea ce se întîmpla şi provocîndu-mi multă anxietate. Nu neg validitatea cercetării experienţei umane din perspectivă medicală, dar acum ştiu că e o orientare incompletă. Această lipsă de completitudine nu ţine pur şi simplu de domeniul cunoaşterii, care nu poate fi niciodată complet. Ea este intrinsecă nivelului de conştiinţă care defineşte a priori ceea ce numim cunoaştere şi prin care ne interpretăm experienţa. De atnci, unul dintre aspectele muncii mele a constat în a traduce modelul clinic/patologic al condiţiei umane întemeiat pe Devenire (cum să ne însănătoşim şi de ce nu suntem sănătoşi), la un model energetic întemeiat pe permanenta noastră întregire.

Înţelepciunea ignoranţei este pentru mine o taină sfântă.

Recunoaşterea ignoranţei – a faptului că îmi lipseşte înţelegerea deplină a oricărui lucru – e un act sacru care face din experienţa obişnuită o poartă a posibilităţilor infinite. Nu este doar o presupunere intelectuală - ar fi inutilă -, ci o orientare către infinit, către Dumnezeu. Este o deviere profundă a atenţiei de la lucrurile sau obiectele care alcătuiesc conţinutul imediat al conştiinţei, la spaţiul din conştiinţă din care apare acest conţinut.

Este uşor să numim lucrurile: soarele, cerul, automobilul, soţul meu, serviciul meu, asta e bine, asta e rău şi aşa mai departe. Dar dacă încerci să răspunzi la întrebarea „Cine sunt eu?”, vei constata că nu există nicio denumire simplă – nicio afirmaţie care să se potrivească pe deplin. Privim şi în câmpul atenţiei noastre apar mereu senzaţii, sentimente, idei, credinţe, dar nu vedem niciodată sinele cunoscător aflat la baza tuturor acestora. Putem eticheta orice lucru pe care îl percepem sau gândim şi, în acest sens limitat, îl cunoaştem, dar nu-l putem cunoaşte în acelaşi mod  pe cel care cunoaşte. Este asemenea principiului incertitudinii din mecanica cuantică, unde, conform convenţiilor  referitoare la mişcare şi poziţia geometrică, este imposibil să determinăm simultan poziţia şi viteza unei particule. Dacă ştim unde se află, nu ştim cît de repede se mişcă, iar dacă-i cunoaştem viteza, nu-i putem stabili poziţia. Câtă vreme ne menţinem la nivelul subiect-obiect al conştiinţei putem avea o cunoaştere relativă a lucrurilor, dar nu vom putea niciodată cunoaşte întregirea. Aceasta este provocarea oferită de procesul de transformare: a face din subiect şi obiect o unitate.

Cunoaşterea directă vine prin intermediul identităţii, prin A Fi Contopiţi cu noi înşine, astfel încât să trăim transcenderea conştiinţei subiect-obiect. La asta se referea Iisus când vorbea despre Împărăţia Cerurilor într-un pasaj din Evanghelia după Toma­: „Când vei face ceea ce e înăuntru să fie la fel cu ceea ce e afară şi ceea ce e sus să fie la fel cu ceea ce e jos [...] atunci vei intra în Impărăţia Cerurilor.” Aici, pentru prima dată, ne împăcăm cu lumea noastră şi  ne conectăm la ea printr-o vie reciprocitate a vitalităţii.

Conştiinţa noastră obişnuită îşi are rădăcinile în aparenţă, nu în Realitatea aflată la baza ei. Taina sfântă a ignoranţei este un mod de a vorbi despre un nou tip de atenţie care începe să desfiinţeze această separare. Înaintând prin viaţă, recunoaştem realitatea relativă a experienţei noastre. Forţa constrîngătoare a intelectului exterior începe să se întoarcă înapoi către sursa ei, conştiinţa nediferenţiată. Este ca şi cum am intui : „Cine sunt eu, ca această experienţaă să fie a mea?” Efectul constă într-o subminare subtilă a atitudinii noastre obişnuite.

În momentul fuziunii dintre experienţa noastră şi „eul” care o face posibilă, trecem la un nou nivel al energiei şi înţelegerii. Din punct de vedere obiectiv, lumea este aceeaşi. Totuşi, în ea pătrunde sentimentul unei noi semnificaţii şi prezenţe.

Din punct de vedere practic, există o mulţime de lucruri pe care le cunoaştem şi de care putem fi siguri. Dar aparenţa de cunoaştere şi certitudine  în sensul obişnuit înseamnă întotdeauna că operăm într-un context restrîns. Am construit o graniţă relativă în jurul experienţei noastre. De exemplu, în matematica electrodinamicii cuantice, ecuaţiile ajung să utile pentru tehnologia practică numai după ce se scot toate simbolurile infinitului. Acest proces de sacrificare a adevărului în scopuri practice este numit normalizare­. În mod similar, indiferent la care nivel al conştiinţei am funcţiona, el este întodeauna normalizat în raport cu misterul mai vast al vieţii. Această normalizare inconştientă, inerentă din cauză că funcţionăm doar la câteva dintre nivelurile probabil infinite ale conştiinţei, ne dă posibilitatea să acţionăm şi să ne gîndim că ştim ce credem şi cine suntem. Între timp, ne scufundăm şi mai adînc în iluzie. Taina sfântă a ignoranţei este o recunoaştere a acestui lucru. Este o întoarcere la ceea ce se află în inima noastră. Ea aprofundează fragilitatea realităţii noastre subiect-obiect.

Mărturisirea ignoranţei, care nu este acelaşi lucru cu a acţiona în necunoştinţă de cauză, este cheia vitalităţii. Este o lege pe care ne-o putem confirma singuri: realităţile aparent dure ale vieţii, lucrurile absolute care nu se pot schimba, se vor înmuia întotdeauna şi vor devenii ambigue sau irelevante pe măsură ce forţele eului se relaxează. Te poţi îndrăgosti de o persoană, dar în momentul în care accepţi spaţiul mai larg al necunoaşterii, unde acel „tu” care este îndrăgostit este recunoscut ca fiind  relativ, devii îndrăgostit de toată lumea. Poţi ajunge complet indiferent şi chiar rece faţă de fostul partener de viaţă şi să deteşti orice fel de întovărăşire, dar abandonând aceste sentimente, te poţi îndrăgosti din nou.

De fiecare dată când recunoaştem ignoranţa inerentă oricărei  interpretări a realităţii întemeiată pe conţinutul conştiinţei noastre, accesăm o dimensiune superioară a vitalităţii, care ne uneşte cu viaţa şi cu ceilalţi oameni. De aceea o consider taină sacră. E o mişcare extraordinară: luăm cunoscutul şi îl facem misterios şi sacru; luăm necunoscutul şi îl transformăm în dragoste.

Aici găsești cartea lui Richard Moss - Fluturele negru

 




Comentarii mai vechi (2)

E un fel de trezire spirituala la nivel mondial...Toata lumea trece prin aceasta transformare dar putin stiu sa recunoasca si devin revoltati pe persoanele din jurul lor negand de fapt ceea ce sunt cu adevarat. Sa devenim exact ceea ce suntem cu adevarat sa alegem calea adevarata si viata janette în 09.05.2012

Multumesc ca mi-ai recomandat aceasta carte! vineri voi comanda vreo 4;si asa cum am mai facut cu alte carti de la editura voastra o sa le dau cadou unor prieteni. numai bine,Geta. georgeta în 16.05.2012

"Ne temem că renunțând la puținul care credem că suntem, devenim nimic. În Realitate, devenim totul. Cel care se teme de disoluție este ego. Cel care renaște este Maestrul Interior."

HEFT

Workshop / Eveniment

Noutățile Călătoria Inimii
direct pe mail

Articole, workshopuri,
cărți și evenimente

Arhiva Newsletter

Tag cloud

Cărți relevante

CĂLĂU ŞI VICTIMĂ CĂLĂU ŞI VICTIMĂ

Cine a cercetat mai adânc profunzimile sufletului ştie că nu ura ci teama este opusul iubirii. Teama, ca închidere în sine, ca zid ridicat în jurul unui eu mic, limitat, neputincios, ...

Şcoala Zeilor Şcoala Zeilor

Această carte este o hartă şi un plan de evadare. Scopul său este de a vă arăta parcursul urmat de un om oarecare pentru a evada din povestea hipnotică a lumii, din interpretarea jalnică a existenţei, pentru ...

Aged Early Grey Aged Early Grey

Ceaiul Negru conține o mare cantitate de teină, având un gust foarte puternic, și fiind de obicei recomandat la micul dejun, pentru energia pe care o asigură corpului. Spre deosebire de alte ceaiuri, ...

ATRAGE ZEII DE PARTEA TA ATRAGE ZEII DE PARTEA TA

Dacă vi s-a întâmplat vreodată să vă ridicaţi privirea spre stele şi să vă întrebaţi care e locul vostru în această lume, dacă asterele v-au fascinat mereu  şi aţi intuit ...

Spiritul Shamanic Spiritul Shamanic

SHAMANISMUL este cea mai veche formă de dezvoltare personală, precedând toate religiile şi filozofiile cunoscute. Recent, a revenit în atenţie, manifestând o adevărată renaştere. Conţine ...

Workshopuri relevante

ShamaniA ShamaniA
Cum ar fi, dacă tot vorbim de Noul Pământ, să începem a crede, precum popoarele indigene, că oamenii aparțin pământului și nu invers. Acesta ar fi primul și, cu siguranță, cel mai important ...

Practica Puterii Feminine Practica Puterii Feminine
Dacă ai nevoie de susținere, de conținere, de un loc în care să te simți auzită și ascultată, un spațiu în care să-ți dai voie să devii femeia care ești menită să fii, te invit să-ți ...

Dansul Inimii

Respirația Inimii Respirația Inimii
Respiraţia Inimii s-a născut din experienţele noastre de conştiinţă extinsă, în Călătoria Inimii. Este emanația experienței noastre, Horia & Elena Francisc - Țurcanu, contribuția ...

Respirație Holotropică Respirație Holotropică
Respiraţia Holotropică este un instrument simplu şi puternic de  cunoaştere, prin experienţă directă, a adevăratei naturi a propriei noastre Fiinţe şi a Realităţii. Cuvântul ”holotropic” ...

x