Călăuza rubrica Despre cuplu, comuniune și comunitate

Publicat la 28.11.2016 Comentarii

Nicoleta Datcu

Orice ființă umană își dorește să facă parte dintr-o comunitate mai restrânsă sau mai largă. Ți-ai pus vreodată întrebarea ce stă la baza acestei dorințe? Fii sincer cu tine însuți. Răspunsurile sunt multiple și își au rădăcina chiar în momentul nașterii. Tăierea cordonului ombilical care unește fătul de mama sa. Trauma abandonului. Aceasta se poate acutiza și printr-un mediu familial conflictual, și mai târziu se va reflecta în relația ta cu tine însuți, în relația cu ceilalți.

Fiecare dintre noi ne naștem și apoi trăim într-un mediu familial, în tradițiile și cultura care ne formează și dezvoltă, în societatea în care dorim să ne integrăm. Da, dorim să participăm activ la dezvoltarea noastră, a Umanității în integralitatea ei.

Pentru a ajunge să contribuim la evoluția reală a Comunității căreia aparținem trebuie să ne păstrăm deschiși cu respect și venerație pentru familia, străbunii noștri, pentru tradiția și cultura în care am crescut, indiferent ceea ce au adus acestea în dezvoltarea noastră, indiferent dacă ne-a plăcut sau nu.

Dacă îți dorești comuniunea cu ceilalți este bine să începi de la comuniunea cu tine însuți, de la acceptarea totală a propriei ființe așa cum este ea acum, în clipa momentului prezent, îmbrăcată în culorile prospețimii iubirii și compasiunii.

Înainte de a ieși în întâmpinarea celuilalt, fă curățenie în tine însuți cu răbdare și blândețe. Disciplinizează-ți atenția interioară și mintea încorsetată de atâtea convingeri, credințe false și ziduri de protecție. Cunoaște-te pe tine însuți pentru a aduce în viața ta autenticitatea creației, bazându-te pe valorile sufletului, pe intuiția ta și pe inteligența ta nativă.

Când îți asumi responsabilitatea asupra propriei ființe și asupra comuniunii cu ceilalți, pornești cu deschidere și curaj spre întâlnirea cu celălalt, plin de iubire, respect, compasiune și acceptare totală indiferent de cum va decurge relația respectivă. Fii sincer cu tine însuți și cu ceilalți deopotrivă. Astfel te vei umple cu bucuria curgerii proprie-ți tale ființe înspre și dinspre ceilalți și totodată a vieții care vă unește în integralitatea ei.

Nu aștepta de la ceilalți ceea ce nu ți-ai oferit tu ție însuți în primul rând, deoarece asta înseamnă că îți dorești comunitatea pentru că urmărești anumite avantaje pe care le poți obține de la ceilalți și prin urmare așa hrănești atașamentele tale vizavi de lume. Toate acestea au pornire în frica egoului de a rămâne singur, separat de întregul proprie-ți ființe și de restul lumii, în separarea interiorului de exterior.

Nu aștepta de la ceilalți să facă primul pas în a fi în relație cu tine, sau în a comunica cu tine, sau să fie intuitivi în ceea ce privește dorințele tale atâta timp cât tu nu le exprimi, sau nu-ți asculți propria intuiție, sau dai dovadă de lipsă de congruență. Ei sunt oglinda ta, îți reflectă propria ta stare interioară.

Cât de des în ultima perioadă te-ai ascultat cu adevărat pe tine? Dar pe ceilalți? Și asta fără a-i întrerupe din cauza propriului șuvoi de gânduri care îți ocupă spațiul mental.

Acceptă-te așa cum ești și vei fi acceptat. Respectă-te pe tine însuți și vei fi respectat. Iubește-te pe tine însuți și vei fi iubit.

Învață să ceri ceea ce-ți dorești de la viață și fii deschis și recunoscător pentru tot ceea ce primești.

Hrănește-ți ființa și viața cu bunătate, bucurie și iubire, în loc de remușcare și suferință proprie, agresivitate și ură împotriva celorlalți, care oricum se vor repercuta ca un bumerang asupra ta însăți.

Spulberă miturile despre relația de cuplu – exprimate cu claritate în cartea Iubirea la timpul prezent de Morrie și Arleah Shechtman – care îi fac pe oameni să tindă spre idealuri lipsite de realism și apoi să se învinuiască unul pe altul și pe ei înșiși când nu le ating. Printre acestea remarcăm:

Mit: Oamenii opuși se atrag reciproc. Într-un cuplu, diferențele dintre parteneri îi fac să se completeze.

Realitate: Pentru o relație excelentă e nevoie de valori esențiale identice.

Valorile sunt principiile care ne călăuzesc comportamentul în relația cu celălalt. Partenerii trebuie să fie de acord asupra valorilor lor fundamentale. Orice compromis făcut în privința lor afectează integritatea sinelui acelei persoane și scade imaginea de sine a acesteia. Printre aceste valori esențiale întâlnim următoarele:

Dezvoltarea personală (procesul continuu de a învăța despre tine însuți, de a-ți lărgi perspectiva și participarea în lume prin creație autentică);

Schimbarea partenerului devine o oportunitate pentru propria ta dezvoltare. Te preocupă de ce schimbarea partenerului te nemulțumește sau de ce te simți amenințat.

Acceptarea ideii provocării reciproce care îi ajută să-și continue procesul de dezvoltare fără să cadă în brațele neputinței și descurajării;

Relația dintre adulți, pe primul loc;

Un copil nu împlinește nevoia de intimitate a adultului. Copiii se simt răspunzători de fericirea părinților și se învinovățesc dacă relația dintre adulți se deteriorează sau se destramă.

Dedicare față de scopul tău în viață;

Este important ca să te dedici unei activități semnificante pentru tine, care-ți solicită mobilizare totală și prin care îți exprimi talentele și valorile personale. Ambii parteneri trebuie să se susțină reciproc.

Reînnoirea lăuntrică (presupune a avea grijă de propria-ți ființă prin practicarea meditației, ieșirea în natură, practicarea unui sport, a te bucura de artă sau de alte pasiuni care-ți înobilează sufletul, a petrece timp în liniște doar cu tine însuți);

Prin acestea îți refaci energia, dobândind astfel încrederea și puterea de a traversa momentele de criză.

Răspunderea pentru sine însuși (asumarea responsabilității asupra gestionării emoțiilor și stărilor interioare);

Nu-l consideri pe partenerul tău cauza a ceea ce simți și nici nu consideri că tu ești cauza simțămintelor sale. Nu-ți învinovățești partenerul pentru nefericirea ta și nici nu te învinovățești pe tine pentru a lui. Ambii parteneri sunt liberi să-și aleagă propriile reacții la acțiunile partenerului, fără a dori să i le controleze.

Responsabilitatea (atât proprie cât și a partenerului);

Aceasta implică să te ții de cuvânt, să-ți îndeplinești angajamentele, să fii sincer și să accepți toate consecințele a ceea ce faci sau nu faci. Nu e suficient să fii sincer, trebuie să-i ceri socoteală partenerului tău pentru minciunile care ți le spune.

Comunicarea de calitate;

Intimitatea reală are la bază calitatea comunicării. Partenerii își împărtășesc cu regularitate ce se petrece în viața lăuntrică proprie și se ascultă cu toată atenția.

Modelul familiar constituie acel aspect înrădăcinat în trecut al atracției dintre voi, însă valorile comune formează temelia atracției dintre voi în prezent și baza respectului reciproc dintre voi. Când tu și partenerul tău acționați în virtutea valorilor comune, ele vă dau imboldul necesar pentru a merge înainte și a învinge inerția modelului familiar.

La baza fiecărui model familiar se află sentimentul profund de pierdere, dezamăgire. Ca să reducem puterea modelului familiar asupra noastră, trebuie să retrăim pierderea din trecut (din copilărie). Cât timp acea pierdere nu este jelită direct (trăirea reală a tristeții prin exprimare și recunoașterea sursei), simțămintele acumulate și neexprimate în trecut, vor influența comportamentul nostru din prezent.

A jeli ceea ce lași în urmă este secretul pentru a simți fericire autentică în urma schimbărilor pozitive.

De asemenea, este sănătos ca într-un cuplu fiecare partener să-și recunoască limitele, să și le exprime și ele să fie respectate de ambii parteneri.

Convingerea că a te impune înseamnă a-i răni pe alții provine din rușine, iar aceasta își are rădăcinile în frica de a fi abandonat. Ca adult, singurul abandon care te poate ucide este abandonul de sine.

Cu toții tânjim după intimitate. Adevărata intimitate este capacitatea de a întreține relația fără a ne pierde pe noi înșine. Înseamnă a fi cunoscuți și acceptați pentru ceea ce suntem cu adevărat.

Modul de implicare și comunicare în conflicte sau divergențe cu privire la viața ta lăuntrică și cea a partenerului, curiozitatea cu privire la lucrurile pe care le ai de învățat din acestea, devin o sursă creatoare care vă va îmbogăți relația.

Comportamentul motivat de frică va provoca exact lucrul de care te temi. Singurul mod de a te elibera, este să-ți asumi responsabilitatea și să recunoști că prin neîncrederea ta, îi determini pe ceilalți să te dezamăgească.

Încrederea înseamnă să-ți asumi riscuri, chiar dacă știi că rezultatele nu-ți vor plăcea întotdeauna. „Ești dispus să fii vulnerabil la dezamăgire” și cu cât o resimți mai intens, cu atât mai multe lucruri înveți din ea. Dezamăgirea devine o ocazie de a te dezvolta. „A exprima încrederea prin asumarea riscurilor înseamnă a accepta responsabilitatea pentru acea suferință. Ești rănit în condițiile alese de tine. Când îți asumi conștient riscul de a fi rănit, ai încredere că vei putea face față. Asta e singura formă de încredere care nu e trădată, niciodată.

Iubirea nu înseamnă compromis, sacrificiu sau acceptare necondiționată. Iubirea înseamnă curaj și libertatea de a fi tu însuți în cadrul relației de cuplu. Prin iubirea și devotamentul celor doi parteneri, relația devine o ființă vie care-i unește în intimitatea sufletelor lor.




"Credința este încrederea în ceva exterior. Încrederea se referă la profunzimea interioară a Ființei. Călătoria Inimii este transformarea care ne conduce de la Credință la Încredere."

HEFT

Workshop / Eveniment

Noutățile Călătoria Inimii
direct pe mail

Articole, workshopuri,
cărți și evenimente

Arhiva Newsletter

Tag cloud

Cărți relevante

Bebeluși Deștepți Bebeluși Deștepți

Felul cum sunt trataţi copiii în primii lor ani de existenţă are o influenţă decisivă şi de durată.Fiecare transformare personală prin Conștiență schimbă Conștiența întregii lumi. Din ...

Dragoste şi trezire Dragoste şi trezire

Transformarea profundă de conştiinţă prin care trece omenirea ajunge la punctul său cel mai dureros. Crize de toate felurile izbucnesc la nivel planetar, dar toate sunt expresia crizei interioare de transformare ...

Anam Cara Anam Cara

Cuvintele sunt oglinzile fidele ce ne păstrează gândurile. Priveşti în aceste cuvinte-oglindă şi zăreşti frânturi de înţeles, apartenenţă şi refugiu. În spatele suprafeţei ...

Călătoria Inimii Călătoria Inimii

Un Maestru a spus: “Adevărul vă va face liberi”. Şi un altul: “Adevărul vine înaintea Iubirii”. Această carte este despre Adevăr, Libertate şi Iubire. Un triunghi magic şi ...

Iubirea la timpul prezent Iubirea la timpul prezent

O carte fundamentală pentru toţi aceia care sunt pe calea iubirii conştiente şi în acelaşi timp a explorării de sine. Este o carte despre Conştienţă în relaţie. A fi conştient înseamnă ...

Workshopuri relevante

Programul educațional Briza Programul educațional Briza
Este o abordare integrală a ceea ce numim educație, care are în vedere nu numai acumularea de informație și dezvoltarea structurilor mentale, ci Ființa umană în integrum. Vizează conștientizarea, ...

Articole pe aceeași temă

Relația Conștientă Relația Conștientă

Cele mai mari provocări ale transformării interioare se manifestă în relații. Durerea apare tocmai acolo unde iubim, acolo unde ne pasă. Relațiile ne obligă să ne auto-definim în raport cu celălalt, ...

Permanenta Devenire - Femeie, Bărbat Permanenta Devenire - Femeie, Bărbat

La Lună Nouă, Călătoria Inimii naște Cercul Sacru al Feminității - Anam Cara, în al nostru Sanctuar și Haita Lupilor pe Dealul Zmeului. Reflecție. Intenție. Blândețe. Frumusețe. Magie. Și, ...

Doar eu pot crea iubirea pe care o simt Doar eu pot crea iubirea pe care o simt

Ultimele săptămâni au fost pentru mine pline de înțelesuri. Străfulgerări de-o nanosecundă mi-au adus claritate asupra modului în care ani de-a rândul mi-am provocat durere, prin rularea ...

Dragoste și Trezire Dragoste și Trezire

Iubirea este conexiune, este curgere și fluiditate, este desființare a barierelor și a identității, este comuniune și dizolvare a separării. Pe de-altă parte experiența umană a separării, a identității, ...

John Welwood: Relația intimă, ca un creuzet spiritual John Welwood: Relația intimă, ca un creuzet spiritual

John Welwood : Este o mare bucurie pentru mine sa dedic acest eseu voua, prieteni ai Calatoriei Inimii si cititori ai Cartilor Maestrului Interior, acum, la lansarea Proiectului Vindecarea prin Iubire, ...

Puterea transformatoare a energiei sexuale Puterea transformatoare a energiei sexuale

La intalnirile guvernate de energia Lunii Noi, cand toate potentialurile noastre ne sunt disponibile, cea mai mare bucurie a mea este sa vad si sa simt cum femeile prezente se reintorc la corpul lor alegand sa-l ...

Natura nemărginită a eXperienței umane. John Welwood, PsihologiaTrezirii Natura nemărginită a eXperienței umane. John Welwood, PsihologiaTrezirii

”Deși terapeuții se consideră adesea experți în cunoașterea oamenilor, adevărul este că nu există experiți în domeniul experienței umane. Asta deoarece natura experienței umane e nemărginită ...

Cheile Maturității – Angajamentul și Responsabilitatea Cheile Maturității – Angajamentul și Responsabilitatea

Ținând cont de tot ce trăim în aceste vremuri, habar nu am la ce vârsta anume ar trebui să facem, cu adevărat, tranziția către etapa maturității. Unele cărți de psihologie spun că în ...

Practica Recunoștinței Practica Recunoștinței

Un imens vârtej de schimbări și de emoții ne-a cutremurat pe toți în ultimele săptămâni dar alegerea de a fi încarnați în această Viață vine la pachet cu astfel de experiențe ...

Horia Francisc-Țurcanu: 47. Iubirea și Deșertul Horia Francisc-Țurcanu: 47. Iubirea și Deșertul

Sunt la etajul 36 al unui zgârie-nori. Vântul fierbinte al deșertului îmi arde fața. De jur-împrejur aerul e orbitor. De la soare, de la nisip și de la sticla cu oglindă aurie a clădirilor. ...