AmmaRa rubrica Povești în toiul iernii

Publicat la 09.01.2017 Comentarii

Elena Francisc - Țurcanu

Fiecare dintre noi ne spunem tot felul de povești când vorbim despre noi înșine, mai ales, dar și despre alții, despre lume, despre adevăr, despre iubire, despre spiritualitate, despre… tot. Povești care, de cele mai multe ori, au prea puțin de a face cu realitatea așa cum este ea și mult prea puțin cu încrederea că existența ne servește, întotdeauna, exact ceea ce emitem. Prin fiecare gând, conștient sau nu, suntem creatorii vieții pe care o trăim. Însă, foarte des vorbim despre noi neasumându-ne această putere. Puterea de Creatori.

Ne spunem povești bazate pe o gândire veche, poate chiar ancestrală, ce s-a depus în adâncuri și s-a transformat în convingeri.

Ne minimalizăm, neavând încredere deplină în măreția ființei care suntem.

Ne îndoim cum c-am putea, în fiecare moment, să creăm altfel decât în trecut.

Ne pierdem puterea continuând să creăm gânduri distructive, povești, scenarii, neonorându-ne procesul transformator.

Ce înseamnă pentru tine, acum, Putere de Creator? Pentru fiecare dintre noi, acest cuvânt, PUTERE, cu siguranță, are o altă conotație. Relația noastră cu ceea ce credem că este Putere are mult de a face cu experiențele pe care le-am avut în trecut. Și, mai ales, cu modul în care continuăm să gândim.

Ce poveste îți spui tu ție însuți, ție însăți, acum la început de an, despre Puterea ta de Creator al propriei tale realități?

La această Lună Plină, ne vom conecta - fiecare în felul său și toți împreună, prin Respirație, Ritm, Prezență, Ascultare și Mișcare - cu poveștile pe care ni le spunem despre Putere. Și, prin Dansul Inimii, ne vor reaminti că Puterea de a ne crea, în orice clipă, felul în care ne trăim viața ne aparține.

2017 – An al Încrederii, al Asumării, al Transformărilor, al Conexiunii, al Apartenenței și al Creație Conștiente Colective.

Te aștept, joi 12 ianuarie, la prima Lună Plină din an și primul eveniment în cadrul Centrului Călătoria Inimii, să ne amestecăm poveștile și să ne visăm, cu totală încredere, întregul an ce se așterne în fața noastră.




"Numai un Maestru poate recunoaște un alt Maestru. Dacă nu Te trăiești, nu Mă poți vedea, căci suntem una. Pe cine cauți de fapt, căutând un Maestru? Privește înăuntru, cu Încredere."

HEFT

Workshop / Eveniment

Noutățile Călătoria Inimii
direct pe mail

Articole, workshopuri,
cărți și evenimente

Arhiva Newsletter

Tag cloud

Cărți relevante

Tarotul Mitologic Tarotul Mitologic

Mai mult decât o carte și mai mult decât un set de cărți de joc, Tarotul Mitologic este un instrument de sondare a adâncurilor Conștiinței umane, este o cheie magică a marilor porți către ...

Dragoste şi trezire Dragoste şi trezire

Transformarea profundă de conştiinţă prin care trece omenirea ajunge la punctul său cel mai dureros. Crize de toate felurile izbucnesc la nivel planetar, dar toate sunt expresia crizei interioare de transformare ...

Anam Cara Anam Cara

Cuvintele sunt oglinzile fidele ce ne păstrează gândurile. Priveşti în aceste cuvinte-oglindă şi zăreşti frânturi de înţeles, apartenenţă şi refugiu. În spatele suprafeţei ...

ATRAGE ZEII DE PARTEA TA ATRAGE ZEII DE PARTEA TA

Dacă vi s-a întâmplat vreodată să vă ridicaţi privirea spre stele şi să vă întrebaţi care e locul vostru în această lume, dacă asterele v-au fascinat mereu  şi aţi intuit ...

Cântările Vieţii Cântările Vieţii

Krishna Das povesteşte precum cântă. Cu graţie, cu subţirime. Istoriile adevărate ale vieţii sale dansează precum spuma valurilor în bătaia vântului, desenând fascinaţia anilor ...

Workshopuri relevante

Dansul Inimii

Teatru Arhetipal Teatru Arhetipal
O nouă abordare a Călătoriei Inimii devine accesibilă tuturor, după ce s-a copt în interiorul Școlii Maestrului Interior. Este un pas încă și mai adânc în marele proces ...

Meditație activă și Shaking Meditație activă și Shaking
Respirația Conștientă și Practica Stării de Prezență sunt fundamentul tuturor abordărilor Călătoriei Inimii și a ceea ce noi, în Călătoria Inimii, numim Calea Maestrului Interior. Reprezintă ...

Teatrul Vieții Teatrul Vieții
Marele Actor din interiorul nostru este Acela care joacă toate rolurile vieții noastre, care poartă toate  măștile, este Acela care creează toate dramele și toate poveștile noastre, pe marea scenă ...

Programul educațional Briza Programul educațional Briza
Este o abordare integrală a ceea ce numim educație, care are în vedere nu numai acumularea de informație și dezvoltarea structurilor mentale, ci Ființa umană în integrum. Vizează conștientizarea, ...

Articole pe aceeași temă

Practica Recunoștinței Practica Recunoștinței

Un imens vârtej de schimbări și de emoții ne-a cutremurat pe toți în ultimele săptămâni dar alegerea de a fi încarnați în această Viață vine la pachet cu astfel de experiențe ...

Putem naște miracole Putem naște miracole

Cu ochii închiși, cu muzica naturii vibrând în toate celulele corpului meu eliberat de tensiuni și griji, dansam în iarba plină de rouă, simțind cum Dansul Inimii mele este modul meu ...

Curge-ți peste tine darul vindecării Curge-ți peste tine darul vindecării
O scrisoare pentru tine, Femeie, pe care o poți citi și tu, Bărbate!

Ce vreau, de fapt, de la viața mea? Ce vreau să trăiesc, cu adevărat? Ce îmi doresc și după ce tânjesc? Aleg, în acest spațiu sacru pe care-l creez pentru mine, să rămân cu atenția ...

O zi de liniște și tăcere O zi de liniște și tăcere

O zi de liniște, așezare și tăcere, cadou de ziua mea. Un dar prețios ce mi-a permis să mă așez, să mă simt și, în același timp, să continuu a simți profunzimile legăturilor dintre noi toți. ...

Să naștem BUCURIA VIEȚII! Să naștem BUCURIA VIEȚII!

Bucuria este vindecătoare! Când simțim bucurie percepem conexiunea noastră cu aspectul exuberant din noi și ne simțim autentici. Cea mai autentică parte din noi iese la suprafață, când suntem ...

Aur Aur
A crede vs a avea Încredere

Poți citi oricâte cărți despre natura profundă a propriei tale ființe și a existenței. Este doar o informație pe care o primești din exterior. Altcineva a trăit experiența. Tu doar afli despre ea. ...

Corpul nu minte niciodată Corpul nu minte niciodată
Ascultă-l!

Avem, toți, corpurile noastre blocate în obiceiuri.Avem, toți, inimile noastre rigidizate în rutină predictibilă.Avem, toți, mintea orbită de tot felul de presupuneri, judecăți și critici.Avem, ...

Chemarea străbunilor, chemarea Inconștientului Chemarea străbunilor, chemarea Inconștientului

Vindecarea lanțurilor transgeneraționale prin schimbarea perspectivei asupra unor amprente traumatice. De la iertare la Compasiune. Cunoaștere și vindecare prin expansiunea Conștienței. Identitățile unei ...

Claritate. Autenticitate. Viață. Iubire Claritate. Autenticitate. Viață. Iubire
Noi începuturi

Un barometru care ne arată întotdeauna cu mare precizie starea sufletului este mișcarea. Iar ea, mișcarea, nu minte niciodată. Abia când începem să ne mișcăm ne dăm seama cât de mult ...

Focus și Inspirație Focus și Inspirație

Septembrie deja. Pare că în următoarele câteva săptămâni, pentru noi toți, va fi despre alchimizarea energiilor - împrăștiate care încotro de-a lungul verii – într-o ...