Călăuza rubrica Revelații, surogate, autenticitate

Publicat la 19.01.2017 Comentarii

Ioan Manole

Am experimentat zeci, sute de lucruri care au contat, cu potențial de schimbare și care anunțau emfatic o viziune ce părea a fi chiar cea finală, cunoașterea absolută, punctul din care universul putea fi răsucit și maleabilizat, de unde căderea în somnul dinainte era mai improbabilă decât moartea ce devenise o fantomă de hârtie.

Și viața debordând de mișcare mi-a arătat tot de atâtea ori că ego-ul meu confisca hrăpăreț viziunile, transformându-le în stele stinse, în raze lipsite de viață prin întreruperea contactului cu Ființa colectivă, aruncându-mă în găuri negre din care depresia suicidală cunoscută științific părea o vizită la spa.

Revelație și re-cădere

În ultima zi a primului modul din Școala Maestrului Interior – a patra generație, am scris aproape ilizibil cuvinte ce curgeau nesățioase, acaparându-mi toate resursele și excitându-mi simțurile la limitele suportabilității:

Să simt prin fiecare por din pielea mea, să devorez fiecare clipă, să îi sug seva, să tai hălci din realitate să le înghit pe nemestecate.
Să mă înfig în fiecare fir de iarbă, să rumeg ore care devin zile,
Să pup pământul și să mângâi cerul,
Să piaptăn pomii, să ascult pașii norilor, să mă rog pântecului meu, sânilor mei, să-mi deschid inima bucăți,
În timp ce adulmec senzația de catifea.
Să îmi imprim pe frunte zâmbetul copilului meu; să-i dăruiesc clipe întregi din viața mea chiar dacă nu pare să mă bage în seamă,
Să îmi aleg cuvântul plimbându-l prin cerul gurii până mustește de vitalitate și atenție, înainte de a-l rosti,
Să-mi las părul să crească pentru a-și face vrăbiile cuiburi.
Privirea mea întâlnește privirea ta în mijlocul Pământului, explodând în stele... așa apare totul... așa dispare totul... și-apare iar.”

Nu am provocat această stare, a apărut din neant într-un context pe care Școala îl creează în fiecare clipă, altfel, și nu am putut controla menținerea ei, uneori dura secunde alteori ore sau zile, cu intensități variabile.

Senzațiile se împleteau cu cuvintele și lacrimile de recunoștință, vinovățiile se scurgeau în pământul primitor cu înțelegerea unui priviri de o anvergură ce recunoștea planuri divine în vieți petrecute pe lângă mine neatent și disperat acum să recuperez măcar o secundă cu mama, tata, într-o îmbrățișare pe care nu le-o dăruisem niciodată, în cuvinte de iubire pe care nu le știusem rosti scufundat din imaturitatea în care zăcusem indiferent de anii cronologici.

Percepeam blândețe față de ființa mea împletită cu fermitatea înțelegerii profunde a încă unui mister din infinitatea de taine ale Creației, concepte pe care cu doar câteva zile înainte nu le puteam străbate, dincolo de simbolurile fade ale unei minți de avocat-matematician.

O rațiune ce se prăbușea în forfota unui limbaj violent pe care îl priveam străin de mine, antic și veninos, zeci de mii de cuvinte zdrobite într-o singură percepție care parcă nu mai deriva dintre cele cinci simțuri recunoscute de psihologie.

Am experimentat zeci, sute de lucruri care au contat, cu potențial de schimbare și care anunțau emfatic o viziune ce părea a fi chiar cea finală, cunoașterea absolută, punctul din care universul putea fi răsucit și maleabilizat, de unde căderea în somnul dinainte era mai improbabilă decât moartea ce devenise o fantomă de hârtie.

Și viața debordând de mișcare mi-a arătat tot de atâtea ori că ego-ul meu confisca hrăpăreț viziunile, transformându-le în stele stinse, în raze lipsite de viață prin întreruperea contactului cu Ființa colectivă, aruncându-mă în găuri negre din care depresia suicidală cunoscută științific părea o vizită la spa.

Însușirea experienței de către gândire, oricât de apropiată de limitele genialității – cum îmi place să cred - întrerupe fluxul vieții pentru că viața nu cunoaște egoismul, nu cunoaște atributele proprietății așa cum legile umane le definesc și au construit pe ea imperii la fel de fragile ca o adiere de vânt.

Reciteam revelațiile și nu recunoșteam Icar-ul ce se aventurase lângă soare cu aripi de șindrilă legate cu frânghiile credințelor limitate ale ego-ului, cu dorințele de măreție proprie, negând sursa luminii.

Alegerea: între surogate și inspirație

Însă nici alunecarea în celelalte extreme, a-mi cita mereu ”măreția” captată cu coada ochiului și a mă extazia mereu ”pe sec” în fața ”Creatorului grandios ce sunt!” nu m-a condus decât la o frustrare cu finalitatea închiderii deoarece ocheadele aruncate în interiorul ființei într-adevăr mărețe nu pot susține teoretic sesiunile majoritare de timp în care mă bălăceam în prozaic.

Ce îmi fundamentează alegația propriei măreții când din 7 zile pe săptămână am intrat poate pentru 30 minute în starea în care pot afirma aceasta iar în rest am integrat mai nimic din viziune, comportându-mă exact ca înainte de a deveni conștient pentru o clipă, lăsându-mă pradă emoțiilor și șuvoiului de gânduri ca un novice după ce a închis biblia? invocând apoi frica de închidere pentru a mă refugia în zona familiară cvasi-depresivă cu înclinații de supraviețuire cu surogate.

Am ales repetat să neg experiența, să o diluez până am revenit la raționalitatea uzuală, non-magică, goală și lipsită de gust, dar sigură; o siguranță a platitudinii. Alteori am menținut o vreme exaltarea repetând formule ”zeificatoare” cu lacrimi de recunoștință cultivată, lingând din nisip ultimele picături de ambrozie în încercarea disperată de a ține pe loc nemurirea.

Truismele spirituale – ”wow, suntem co-creatori ai realității”, ”principiul feminin, trupul meu – pământul meu de femeie (sau de bărbat) ”, extaz privind luna, ”lumea mă iubește, life is wonderful”, etc – le văd de un anti-folos fundamental în tentativele de a ni le inocula în subconștient prin repetare fadă, încercând să pornim focul frecând două pietre ude. Este ceva ce nu se poate cultiva. Este ceva ce apare, curge.

Singură inspirația venind dintr-o stare autentică de responsabilitate, de maturitate, de Prezență disociată de orice frenezie stupidă, mă conectează la sursa profundă de unde curg toate acestea în mod la fel de firesc ca răsăritul soarelui.

Din gura unui pitic ancorat în magia peșterilor aceste cuvinte par grotești, însă același pitic devine într-o secundă supraom accesând o stare de conștiență extinsă, scălâmbăielile însoțite de bâlbe extatice cu auto-convingeri că prin mine trec nu-știu-ce conținuturi arhaice și contribui la purificarea lumii pot deveni, într-o clipă dincolo de timp, zâmbetul unui Zeu care își admiră creația.

Magia a apărut, și nu pentru prima oară, atunci când am simțit, mai real și mai spontan decât răsăritul soarelui, energii care păreau străine și totodată intime, energii dense și rafinate, suprasaturate sau dezbrăcate de emoții, care îmi controlau corpul și îmi concentrau gândurile într-unul singur: ”SIMT!” ; iar acea simțire se petrecea Acum, într-o localizare care se materializa și dematerializa cu viteze luminice de la un punct adimensional la expansiuni fără capăt. Erau energiile celorlalți, personale sau împletiri creând ceva inexistent cu o clipă înainte?

Avem acces practic permanent la surse de inspirație colectivă, divină, transgeneraționale sau transpersonale, care ne transmit continuu indiferent că recepționăm și/sau suntem capabili să traducem pe nivelul de evoluție personală/integrală din acel moment.

Din ce stare îmi fac alegerile și cum susțin energia înaltă cerută imperios? Cum știu că alegerea a venit din inimă sau a fost rezultatul rațiunii pure? Cum discriminez dacă eram în prezent sau pivotam în trecut, în jurul unor situații pe care le consideram similare celor anticipate? Cum știu dacă plăcerea anticipată mintal e maximul a ceea ce voi trăi sau, dimpotrivă, doar o palidă imaginație a unei realități magice?

Echilibru

Și atunci, cum știu când abordăm piticul și când deschid Zeitatea?

Prin oglinzi. Folosind ca oglinzi oameni care au trecut măcar o dată prin Prezență și care pot cu duritatea necesară sau blândețe – fiecare preferăm o anumită latură - să îmi aducă în conștientizarea manifestării piticaniei sau în încurajarea căii Zeității. Nu cu multe luni în urmă zâmbeam ironic-superior auzind în Școala maestrului fraze ca ”Lumea te oglindește, mulțumesc că îmi arăți ceva despre mine, este despre noi toți, bla-bla”, pe care le credeam citate copiate din ”Școala Zeilor” – lumea este așa cum este pentru că tu ești așa cum ești!.

Acum cred cu tărie că modificarea directă, brutală a Lumii ”exterioare” este calea nefericirii, a frustrării, a separării. Singura CALE de a schimba durabil în armonie cu Existența constă în a modifica ceva în mine, din Centrul ființei mele, atom cu atom, aparent secvențial sau acceptând odată că schimbarea nu cere timp, ci doar Prezență totală, și așteptând cu răbdare infinită ca Lumea pulsândă să se schimbe sub ochii mei pentru a mă urma ca o iubită. Și Lumea se schimbă cu anvergura răbdării tale.

Și pledoaria mea nicidecum nu încurajează lipsa acțiunii fizice, dimpotrivă cere imperios mișcarea, cu orice gest grefat pe alegerea care vine din inimă, din centrul ființei. Creatorul visează, inspiră și simultan întrupează viziunea. Suntem în trup pentru a-l folosi, avem o inteligență cu un scop. Nimic nu lipsește, nimic nu este dat în plus.

De aici reiese indispensabilitatea Școlilor, pentru că singura ființă pe care nu o putem lumina să îi vedem fața, este propria ființă, avem nevoie de o oglindă umană să ne arate strălucirea sau negreala. De la un anumit nivel apare autonomia, însă doar un maestru știe când poate pleca să exploreze singur, și atunci o va face fără a mai cere feedback de la maestrul care l-a ghidat. Studiile se pare că nu se termină niciodată, nu există stare stabilă de atins, nu trebuie să ”tragem tare” să terminăm o școală de dezvoltare personală, sau niște niște workshop-uri după care să ne reîntoarcem satisfăcuți la vechile obiceiuri.

Cum armoniez dorința de imitare, de a copia gesturile, cuvintele, formulele, ritualurile, îmbrăcămintea maestrului și zâmbetul de o pace profundă chiar când răstoarnă mesele zarafilor din noi, cu dorințele acerbe temporare de a părăsi conexiunea, cu furia care mă cuprinde când ceilalți studenți ai școlii devin aparent concurenți, cu tendința de a le ironiza eforturile și convingerile pe care le etichetez uneori infantile?

Alegerile sunt decizii care apar într-un mixaj în care investesc o proporție relativă de minte și spirit, de ego și maestru interior, de rațiune și simțire. De acea proporție depinde parțial implicarea mea în materializarea alegerii, fără de care rămâne doar un entuziasm non-fecund de câteva clipe.

Nu am identificat altă cale decât cultivarea Prezenței. Sunt zile în care uit complet de anvergura mea, împrăștiindu-mi energia sacră a atenției în cotidian, în banalități exacerbate emoțional la rangul unor ritualuri sacre. Uneori exersez zilnic tehnici care scutură rigiditatea și facilitează conectarea cu centrul ființei, cu inima, alteori uit zile întregi de existența centrului. Chiar dacă centrul nu uită de mine. Uneori cad pradă emoțiilor violente în contexte neplanificate, alteori mă amuz în situații similare, iar singura diferență este conexiunea cu lumea, cu realitatea.

În loc de epilog

Prezența este cultivată de unii căutători prin treziri hipermatinale urmate de exerciții îndelungate (shaking, respirația inimii, dans, orice forme de mișcare). Pentru alții, Prezența se instalează grațios în timp ce scriu ceea ce curge prin ei, sau vorbesc unei mulțimi; sau ascultă o muzică rezonând cu ceea ce vrea să se exprime din interiorul lor, în timp ce stau nemișcați în vreo mudra antică. Poate cel mai simplu mod este să îți amintești de existența neîncetată a unui centru adânc în mijlocul pieptului, să respiri de 4 ori profund și să rămâi cu atenția în acel punct indiferent ce faci; și din când în când să verifici că nu ai plecat de acolo; un surâs interior devine testul de validitate; pentru că după prima revelație, opririle sunt greu de evitat, dar abandonul este imposibil.

Ioan




"Conștiența, transparența și capacitatea de a crea realitate prin propria experiență, iată atributele Maestrului Interior. Tot ce-l înconjoară este o expresie a Inimii sale. Este acasă."

HEFT

Workshop / Eveniment

Noutățile Călătoria Inimii
direct pe mail

Articole, workshopuri,
cărți și evenimente

Arhiva Newsletter

Tag cloud

Cărți relevante

Iubiri perfecte, relaţii imperfecte Iubiri perfecte, relaţii imperfecte

Totul în viaţa noastră este relaţie, iar calitatea relaţiilor pe care le avem dă în cele din urmă culoarea întregii noastre vieţi. Măsura în care relaţiile noastre sunt pline de ...

Călătoria Eroinei Călătoria Eroinei

Călătoria Inimii este un spațiu de experiență, de transformare a percepției și a modului în care trăim. În acest punct, Călătoria Inimii se intersectează cu cartea autoarei Maureen Murdock– ...

Chocolate Pu-erh Chocolate Pu-erh

Ceaiul Pu-erh este un ceai antic cu tradiție, cules din arborele de ceai sălbatic vechi de peste 500 de ani, în Yunnan, China. Se evidențiază printr-o fermentație unică, proces din care rezultă ...

Anam Cara Anam Cara

Cuvintele sunt oglinzile fidele ce ne păstrează gândurile. Priveşti în aceste cuvinte-oglindă şi zăreşti frânturi de înţeles, apartenenţă şi refugiu. În spatele suprafeţei ...

Tao Te Ching Tao Te Ching

Tao Te Ching, celebra scriere al lui Lao Tzu, face parte din patrimoniul umanităţii. Unii cred că este o scriere mistică, alţii o consideră o capodoperă ermetică, alţii expresia înţelepciunii ultime ...

Workshopuri relevante

Dansul Inimii

ShamaniA ShamaniA
Cum ar fi, dacă tot vorbim de Noul Pământ, să începem a crede, precum popoarele indigene, că oamenii aparțin pământului și nu invers. Acesta ar fi primul și, cu siguranță, cel mai important ...

Maestrul Interior. Arta Respirației Conștiente Maestrul Interior. Arta Respirației Conștiente
Calea Maestrului Interior este calea către Conștiența tuturor nivelurilor Ființei, este calea către claritatea interioară ce permite adevăratele alegeri. Instrumentele fundamentale ale acestei abordări ...

Meditație activă și Shaking Meditație activă și Shaking
Respirația Conștientă și Practica Stării de Prezență sunt fundamentul tuturor abordărilor Călătoriei Inimii și a ceea ce noi, în Călătoria Inimii, numim Calea Maestrului Interior. Reprezintă ...

Respirație Holotropică Respirație Holotropică
Respiraţia Holotropică este un instrument simplu şi puternic de  cunoaştere, prin experienţă directă, a adevăratei naturi a propriei noastre Fiinţe şi a Realităţii. Cuvântul ”holotropic” ...

x