Călăuza rubrica Povestea se petrece în inima mea (I)

Publicat la 22.03.2017 Comentarii

 

   Aurora Monica Oprişe

Povestea se petrece în inima mea

(Partea întâi)

Vă amintiţi anii de liceu? Ani de vise, de emoţii... Ani trăiţi intens, poate cel mai intens din viaţa multora. Unii am lăsat poveşti neterminate atunci, alţii ne-am văzut calea spre mai departe, în viaţă. Unii dintre noi am rămas blocaţi în amintirile de atunci, ducând cu noi în viaţă doruri, nemulţumiri, dureri sau vise neîmplinite. Ne-am cristalizat tipare de comportament, iniţiate încă din viaţa de copil.

Pentru mine acea perioadă a fost una destul de dificilă, nu din cauza colegilor sau a vreunei poveşti de dragoste, ci din cauza situaţiei familiale: tatăl meu era imobilizat la pat de o boală incurabilă, iar mama muncea cât patru oameni, ca să susţină întreaga familie rămasă acum doar în baza ei şi, în acelaşi timp, era pe post de îngrijitoare a bolnavului – tatăl meu. Nu era loc de crize adolescentine ori de chestiuni emoţionale. Bucuria? Oare ce sens avea acest cuvânt pentru mine în acea perioadă?... Îi vedeam pe amândoi părinţii cum se prăbuşesc sub ochii mei. Asistam neputincioasă (la un scenariu pe care l-am ales când am venit pe lume, în această existenţă).

Tatăl meu a decedat când eram în ultimul an de liceu. În iarna dinainte de bacalaureat. La înmormântarea lui am preluat frâiele, fapt ce mi-a conferit o stranie satisfacţie... Fratelui meu i-am încredinţat-o pe mama, spre a-i purta de grijă şi a-i fi sprijin în acele momente grele.

Îi dorisem, pe rând, tatălui meu, când ameliorarea stării de sănătate, când însănătoşirea miraculoasă, când sfârşitul. Sună groaznic! Dar asta se cam petrecea în sufletul meu atunci. Dintre cei doi părinţi pe cale de-a cădea, l-am ales pe cel care avea cele mai mari şanse să supravieţuiască - mama. Deşi ajunsesem să o detest pe mama pentru toate sacrificiile ei.

Și tot atunci, mi-am făcut o promisiune: „Eu nu voi munci ca mama ca să întreţin un bărbat neputincios. Nu voi juca rolul de salvator al altuia, sacrificându-mă pe mine şi starea mea de sănătate; iar bărbaţii din familia mea vor fi sănătoşi, puternici şi capabili să stea lângă mine, capabili să îmi ofere sprijinul lor, căldura şi dragostea lor, aşa cum merit, ca orice om normal.” Dar... cuvântul cheie: merit?

Când vezi că un om pe care îl iubeşti se sacrifică pentru tine, începi să simţi că nu meriţi, că nu doreşti acest sacrificiu, dacă preţul este însăşi bunăstarea sa fizică şi emoţională.

Şi ajungi încet-încet, să te deteşti că exişti, dacă trebuie să fie sacrificat el. Începi chiar să-ţi doreşti să nu mai fii. Să nu mai fii o povară, să nu mai fie sacrificiu.Şi, desigur, cauţi soluţii. Nu poţi găsi leac la boli incurabile, nu vrei să te sinucizi şi nici nu vrei să renunţi la visele tale.

Dar visele tale costă. Facultate, călătorii, carieră – toate astea costă înainte chiar de a le avea.

Şi atunci... le amâni. Visele. Şi rămâi într-un fel de stand-by, ca să fii alături mamei, just in case. Un compromis, atunci când ştii clar ce îţi doreşti.

Schimbi puţin ordinea firească a lucrurilor (dacă tot crezi că viaţa şi-a bătut joc de tine, de ce să nu o sfidezi?). Te muţi la casa de la ţară a tatălui tău, îţi construieşti propria familie, în condiţiile clar stabilite prin promisiune (te căsătoreşti cu un bărbat incapabil să ofere sprijin, căldură şi dragoste, conştientă fiind de aceste lucruri şi ştiind bine că vei divorţa, ceea ce se şi întâmplă destul de curând, când apare copilul-bărbatul în faşă care îţi va fi alături, te va sprijini şi îţi va oferi dragostea şi căldura sa, prin natura firii) şi te ocupi de ea, păstrând în vedere visele.

Îi spui „sâc!” mamei tale, care suferă şi mai mult când vede cum ţi-ai „stricat viitorul” şi ar mai sacrifica ceva – dacă mai are ce, după ce ajunge ţintuită ea însăşi la pat de o boală incurabilă, ulterior decesul tatălui – ca să-ţi fie ţie bine.

 Îi demonstrezi clar că poţi avea fizic grijă şi de ea şi de familia ta (îţi iei două job-uri, devii şi îngrijitor personal al bolnavului - în măsura în care poţi, fiind şi mamă şi fiică şi soră în acelaşi timp), dar că asta ar însemna să te sacrifici pe tine, visele tale şi propria-ţi bunăstare fizică şi psihică, precum şi să invadezi viaţa fratelui tău mai mic, care a rămas în căminul părintesc.

Îţi demonstrezi şi ţie însăţi toate astea, că doar trebuie să te convingi chiar şi pe tine.

Şi apoi pleci iar. În lume. Ai lua-o şi pe mama cu tine, dar ştii bine că nu o vei putea duce în spate.

Şi răzbeşti. Singură, fără sacrificii. Întâlneşti oameni care te admiră, te susţin, te ajută chiar. Iar copilul-bărbat pe care-l ai alături te iubeşte şi te sprijină necondiţionat, oferindu-ţi toată dragostea lui. În acest pseudo-cuplu creat joci rolul femeii-bărbat. Când, de fapt, eşti tu însăţi o adolescentă.

Dar tiparele şi vina continuă să funcţioneze, prin Judecătorul interior. Şi începi să te simţi vinovată că ai plecat, că poţi avea o viaţă normală, că nu eşti acolo să te sacrifici cum a făcut ea (mama).

Şi, fără să-ţi dai seama, utilizezi mijlocul magic la îndemână (mijloc de care încă nu erai conştientă la cât de multe foloseşte...) – respiraţia. Respiri adânc.

Judecătorul urlă în interior: „nu meriţi ceea ce ai, nu meriţi să fii sănătoasă, să fii normală, eşti insensibilă, eşti crudă” etc.

 Dar este un Glas mai puternic ce spune: „Nu mă voi sacrifica, nu îmi voi sacrifica familia pentru un om care este deja la capăt de drum, în urma sacrificiilor sale. Eu am calea deschisă, am deja familia mea, aşa cum mi-am dorit-o. Am (şi sunt) copilul care e la început de drum.”

Glasul Interior este mai puternic decât rolul de Salvator pe care Judecătorul vrea să îl impună.

Şi mama se stinge. Deja ştii bine că poţi ţine frâiele la o înmormântare, chiar dacă asta presupune transportarea corpului său neînsufleţit jumătate de ţară şi tu nici măcar nu eşti acolo să faci ceva. Contezi pe fratele tău şi dirijezi totul de la distanţă, cu mijloacele pe care le ai acum la îndemână.

S-a dus şi ea. Acum e linişte. Fratele are o femeie grozavă lângă el – soţia lui, nu mai trebuie să îţi faci griji. Hm...

Copilul-bărbat creşte, devine adolescent. Şi atunci simţi că este cazul să te maturizezi şi tu, să treci la etapa următoare. Creşteţi împreună. Face parte din Contractul Sacru al sufletului vostru.

(Va urma)

Partea a doua aici.

Partea a treia aici.




"Am ales experiența în dimensiunea încarnată pentru a ne redescoperi inefabilul, strălucirea în ciuda întunericului, măreția în ciuda micimii și nelimitarea în ciuda separării. Călătoria Inimii este despre transcenderea dualităților prin experiența lor."

HEFT

Workshop / Eveniment

Noutățile Călătoria Inimii
direct pe mail

Articole, workshopuri,
cărți și evenimente

Arhiva Newsletter

Tag cloud

Cărți relevante

Cântările Vieţii Cântările Vieţii

Krishna Das povesteşte precum cântă. Cu graţie, cu subţirime. Istoriile adevărate ale vieţii sale dansează precum spuma valurilor în bătaia vântului, desenând fascinaţia anilor ...

Tao Te Ching Tao Te Ching

Tao Te Ching, celebra scriere al lui Lao Tzu, face parte din patrimoniul umanităţii. Unii cred că este o scriere mistică, alţii o consideră o capodoperă ermetică, alţii expresia înţelepciunii ultime ...

Fără Granițe Fără Granițe

Este una dintre cele mai strălucite cărți apărute vreodată sub semnul Maestrului Interior. Ken Wilber este cel mai important gânditor și teoretician al conștiinței american, dar rădăcinile cunoașterii ...

Tarotul Mitologic Tarotul Mitologic

Mai mult decât o carte și mai mult decât un set de cărți de joc, Tarotul Mitologic este un instrument de sondare a adâncurilor Conștiinței umane, este o cheie magică a marilor porți către ...

Stima de sine Stima de sine

Pentru copiii noştri suntem un fel de oglinzi. Felul în care noi reacţionăm influenţează imaginea pe care copii şi-o formează despre sine. Suntem reperele cu ajutorul cărora ei se construiesc pe ei ...

Workshopuri relevante

Maestrul Interior. Arta Respirației Conștiente Maestrul Interior. Arta Respirației Conștiente
Cea mai profundă dar și cea mai provocatoare dintre abordările Școlii Maestrului Interior, desprinsă din Practica Prezenței, precisă, rafinată, revelatoare – Maestrul Interior ARC, erupe într-un ...

Arta Ascultării Atente Arta Ascultării Atente
următoarea călătorieîncepe în 18 decembrie 2017 A asculta nu este doar despre sunete. Este despre atitudinea noastră față de realitate. Față de experiența vieții. A asculta este un instrument ...

Programul educațional Briza Programul educațional Briza
Este o abordare integrală a ceea ce numim educație, care are în vedere nu numai acumularea de informație și dezvoltarea structurilor mentale, ci Ființa umană în integrum. Vizează conștientizarea, ...

Respirația Inimii Respirația Inimii
Procesul de Conștiință și de Conștiență prin care noi am străbătut meandrele iluziei până la completa readucere aminte a adevăratei noastre identități se numește Calea Maestrului Interior. ...

Practica Stării de Prezență Practica Stării de Prezență
Creatorul conștient percepe dinamica permanentă a creației sale. Cu fiecare respirație creează, cu fiecare alegere își aduce contribuția la marea Creație - cea colectivă, iar cu fiecare acțiune concretă ...