Călăuza rubrica Povestea se petrece în inima mea (I)

Publicat la 22.03.2017 Comentarii

Aurora Monica Oprişe

Vă amintiţi anii de liceu? Ani de vise, de emoţii... Ani trăiţi intens, poate cel mai intens din viaţa multora. Unii am lăsat poveşti neterminate atunci, alţii ne-am văzut calea spre mai departe, în viaţă. Unii dintre noi am rămas blocaţi în amintirile de atunci, ducând cu noi în viaţă doruri, nemulţumiri, dureri sau vise neîmplinite. Ne-am cristalizat tipare de comportament, iniţiate încă din viaţa de copil.

Pentru mine acea perioadă a fost una destul de dificilă, nu din cauza colegilor sau a vreunei poveşti de dragoste, ci din cauza situaţiei familiale: tatăl meu era imobilizat la pat de o boală incurabilă, iar mama muncea cât patru oameni, ca să susţină întreaga familie rămasă acum doar în baza ei şi, în acelaşi timp, era pe post de îngrijitoare a bolnavului – tatăl meu. Nu era loc de crize adolescentine ori de chestiuni emoţionale. Bucuria? Oare ce sens avea acest cuvânt pentru mine în acea perioadă?... Îi vedeam pe amândoi părinţii cum se prăbuşesc sub ochii mei. Asistam neputincioasă (la un scenariu pe care l-am ales când am venit pe lume, în această existenţă).

Tatăl meu a decedat când eram în ultimul an de liceu. În iarna dinainte de bacalaureat. La înmormântarea lui am preluat frâiele, fapt ce mi-a conferit o stranie satisfacţie... Fratelui meu i-am încredinţat-o pe mama, spre a-i purta de grijă şi a-i fi sprijin în acele momente grele.

Îi dorisem, pe rând, tatălui meu, când ameliorarea stării de sănătate, când însănătoşirea miraculoasă, când sfârşitul. Sună groaznic! Dar asta se cam petrecea în sufletul meu atunci. Dintre cei doi părinţi pe cale de-a cădea, l-am ales pe cel care avea cele mai mari şanse să supravieţuiască - mama. Deşi ajunsesem să o detest pe mama pentru toate sacrificiile ei.

Și tot atunci, mi-am făcut o promisiune: „Eu nu voi munci ca mama ca să întreţin un bărbat neputincios. Nu voi juca rolul de salvator al altuia, sacrificându-mă pe mine şi starea mea de sănătate; iar bărbaţii din familia mea vor fi sănătoşi, puternici şi capabili să stea lângă mine, capabili să îmi ofere sprijinul lor, căldura şi dragostea lor, aşa cum merit, ca orice om normal.” Dar... cuvântul cheie: merit?

Când vezi că un om pe care îl iubeşti se sacrifică pentru tine, începi să simţi că nu meriţi, că nu doreşti acest sacrificiu, dacă preţul este însăşi bunăstarea sa fizică şi emoţională.

Şi ajungi încet-încet, să te deteşti că exişti, dacă trebuie să fie sacrificat el. Începi chiar să-ţi doreşti să nu mai fii. Să nu mai fii o povară, să nu mai fie sacrificiu.Şi, desigur, cauţi soluţii. Nu poţi găsi leac la boli incurabile, nu vrei să te sinucizi şi nici nu vrei să renunţi la visele tale.

Dar visele tale costă. Facultate, călătorii, carieră – toate astea costă înainte chiar de a le avea.

Şi atunci... le amâni. Visele. Şi rămâi într-un fel de stand-by, ca să fii alături mamei, just in case. Un compromis, atunci când ştii clar ce îţi doreşti.

Schimbi puţin ordinea firească a lucrurilor (dacă tot crezi că viaţa şi-a bătut joc de tine, de ce să nu o sfidezi?). Te muţi la casa de la ţară a tatălui tău, îţi construieşti propria familie, în condiţiile clar stabilite prin promisiune (te căsătoreşti cu un bărbat incapabil să ofere sprijin, căldură şi dragoste, conştientă fiind de aceste lucruri şi ştiind bine că vei divorţa, ceea ce se şi întâmplă destul de curând, când apare copilul-bărbatul în faşă care îţi va fi alături, te va sprijini şi îţi va oferi dragostea şi căldura sa, prin natura firii) şi te ocupi de ea, păstrând în vedere visele.

Îi spui „sâc!” mamei tale, care suferă şi mai mult când vede cum ţi-ai „stricat viitorul” şi ar mai sacrifica ceva – dacă mai are ce, după ce ajunge ţintuită ea însăşi la pat de o boală incurabilă, ulterior decesul tatălui – ca să-ţi fie ţie bine.

 Îi demonstrezi clar că poţi avea fizic grijă şi de ea şi de familia ta (îţi iei două job-uri, devii şi îngrijitor personal al bolnavului - în măsura în care poţi, fiind şi mamă şi fiică şi soră în acelaşi timp), dar că asta ar însemna să te sacrifici pe tine, visele tale şi propria-ţi bunăstare fizică şi psihică, precum şi să invadezi viaţa fratelui tău mai mic, care a rămas în căminul părintesc.

Îţi demonstrezi şi ţie însăţi toate astea, că doar trebuie să te convingi chiar şi pe tine.

Şi apoi pleci iar. În lume. Ai lua-o şi pe mama cu tine, dar ştii bine că nu o vei putea duce în spate.

Şi răzbeşti. Singură, fără sacrificii. Întâlneşti oameni care te admiră, te susţin, te ajută chiar. Iar copilul-bărbat pe care-l ai alături te iubeşte şi te sprijină necondiţionat, oferindu-ţi toată dragostea lui. În acest pseudo-cuplu creat joci rolul femeii-bărbat. Când, de fapt, eşti tu însăţi o adolescentă.

Dar tiparele şi vina continuă să funcţioneze, prin Judecătorul interior. Şi începi să te simţi vinovată că ai plecat, că poţi avea o viaţă normală, că nu eşti acolo să te sacrifici cum a făcut ea (mama).

Şi, fără să-ţi dai seama, utilizezi mijlocul magic la îndemână (mijloc de care încă nu erai conştientă la cât de multe foloseşte...) – respiraţia. Respiri adânc.

Judecătorul urlă în interior: „nu meriţi ceea ce ai, nu meriţi să fii sănătoasă, să fii normală, eşti insensibilă, eşti crudă” etc.

 Dar este un Glas mai puternic ce spune: „Nu mă voi sacrifica, nu îmi voi sacrifica familia pentru un om care este deja la capăt de drum, în urma sacrificiilor sale. Eu am calea deschisă, am deja familia mea, aşa cum mi-am dorit-o. Am (şi sunt) copilul care e la început de drum.”

Glasul Interior este mai puternic decât rolul de Salvator pe care Judecătorul vrea să îl impună.

Şi mama se stinge. Deja ştii bine că poţi ţine frâiele la o înmormântare, chiar dacă asta presupune transportarea corpului său neînsufleţit jumătate de ţară şi tu nici măcar nu eşti acolo să faci ceva. Contezi pe fratele tău şi dirijezi totul de la distanţă, cu mijloacele pe care le ai acum la îndemână.

S-a dus şi ea. Acum e linişte. Fratele are o femeie grozavă lângă el – soţia lui, nu mai trebuie să îţi faci griji. Hm...

Copilul-bărbat creşte, devine adolescent. Şi atunci simţi că este cazul să te maturizezi şi tu, să treci la etapa următoare. Creşteţi împreună. Face parte din Contractul Sacru al sufletului vostru.

(Va urma)




"Maestrul este acela care alege experiența încarnării, păstrează în adâncuri amintirea inefabilului, pentru ca în cele din urmă, după o lungă căutare, să se retrăiască pe Sine. De data aceasta în Corp. Maestrul Interior este starea de conștiință a Umanității iluminate."

HEFT

Workshop / Eveniment

Noutățile Călătoria Inimii
direct pe mail

Articole, workshopuri,
cărți și evenimente

Arhiva Newsletter

Tag cloud

Cărți relevante

Cântările Vieţii Cântările Vieţii

Krishna Das povesteşte precum cântă. Cu graţie, cu subţirime. Istoriile adevărate ale vieţii sale dansează precum spuma valurilor în bătaia vântului, desenând fascinaţia anilor ...

O scurtă istorie a tuturor lucrurilor O scurtă istorie a tuturor lucrurilor

Această carte ar putea fi, pentru orice căutător al Adevărului interior, începutul unei noi deschideri și unei noi perspective asupra lumii și a vieții. Ken Wilber plonjează în istoria căutărilor ...

Şcoala Zeilor Şcoala Zeilor

Nu suntem fiinţe materiale aflate în căutarea experienţei spirituale, ci fiinţe spirituale care şi-au asumat experienţa de a fi umani. Acest adevăr a traversat istoria şi a supravieţuit până ...

Călătoria Inimii Călătoria Inimii

Un Maestru a spus: “Adevărul vă va face liberi”. Şi un altul: “Adevărul vine înaintea Iubirii”. Această carte este despre Adevăr, Libertate şi Iubire. Un triunghi magic şi ...

CIUPERCILE SACRE ALE VIZIUNII CIUPERCILE SACRE ALE VIZIUNII

Istoria spirituală a Umanităţii este una cu cea a plantelor sacre care au fost folosite ritualic în toate timpurile, pe toate continentele. În ultimul secol, psihologia transpersonală a explorat ...

Workshopuri relevante

Practica Puterii Feminine Practica Puterii Feminine
Dacă ai nevoie de susținere, de conținere, de un loc în care să te simți auzită și ascultată, un spațiu în care să-ți dai voie să devii femeia care ești menită să fii, te invit să-ți ...

Respirație Holotropică Respirație Holotropică
Respiraţia Holotropică este un instrument simplu şi puternic de  cunoaştere, prin experienţă directă, a adevăratei naturi a propriei noastre Fiinţe şi a Realităţii. Este o poartă prin care fiecare ...

ShamaniA ShamaniA
Cum ar fi, dacă tot vorbim de Noul Pământ, să începem a crede, precum popoarele indigene, că oamenii aparțin pământului și nu invers. Acesta ar fi primul și, cu siguranță, cel mai important ...

Dansul Inimii

Astrologie Arhetipală Astrologie Arhetipală
Ştiinţă şi artă, cunoaştere raţională si simbolism deopotrivă, Astrologia poate fi de multe ori ascunsă raţionamentului logic, dar rămane mereu transparentă intuitiei şi percepţiilor survenite prin ...