Călăuza rubrica Decizii care scindează. Alegeri care integrează

Publicat la 01.04.2017 Comentarii

Ioan Manole

”Nu mai ești complet din momentul în care ai ales; ceva a fost respins, ceva a fost ales. Ai fost părtinitor prin faptul că te-ai pronunțat pentru ceva și împotriva a altceva. Nu mai ești total. Te-ai divizat. Tu spui: ”aleg meditația și nu voi mai fi furios.” Acum te vei simți nefericit în numele meditației.

(…) Vei crea nefericire chiar și atunci când alegi beatitudinea. ” (Osho)

Fiecare clipă reprezintă o alegere conștientă sau o decizie mentală, de a fi Prezent; sau nu

L-am înțeles de multe ori greșit pe Osho. Se referea la decizii. Alegerea înseamnă pentru mine să curg cu viața, să accept ”diavolul” din mine, să îmbrățișez ”îngerul” din mine, să mă simt plin de bucurie într-o experiență aparent negativă; nu pentru rezultat; ci pentru că m-am mai îmbogățit cu o experiență de viață, ceva unic anunțând cu surle bucuria Creatorului care trăiește prin mine experiența.

Probabil modul în care este conceput corpul, cu simțuri limitate ca număr și frecvențe perceptibile, ne protejează de imensitatea bucuriei care ar putea destrăma instantaneu iluzia densității în care putem sesiza trecutul și viitorul; în care putem percepe timpul.

Și sunt absolut sigur că nu am fost singurul în eroare. Mi-a arătat cu degetul luna și eu l-am mușcat de deget, cum obișnuia să spună zâmbind. Am luat cuvintele spuse pentru toți și le-am crezut spuse pentru mine, le-am interpretat literal.

Cred că parcurgem drumul vieții prin alegeri. Fiecare clipă reprezintă o alegere conștientă sau o decizie mentală, de a fi Prezent în acea experiență sau nu; pentru că totul face parte dintr-o experiență.

Alegerea nu implică separare, ci integrare.

Decizia, luată prin cel ce cred deseori că sunt (Ego-minte-personalitate, etc), presupune o amputare, o fragmentare a realității, un bisturiu înfipt în existență, o renunțare la ceva din mine, o rupere, o fisură.

Cred că Osho se referă la de-cizii, la selecții care implică scindare, respingerea a ceva inerentă alegerii altei opțiuni. Dar traducerea scribilor folosește cuvântul alegere, și orice cuvânt este născut din dualitate, din polaritate. Ascultăm cu urechile și trecem prin filtrul minții, uitând să deschidem canalele inimii fluxului cuvintelor.

Alegerile care le fac din minte mă scindează, implică separare, sciziune, negarea celorlalte opțiuni, amputarea și denigrarea alternativelor.

Alegerile care vin din ceea ce îmi aduce bucurie creează muzica divină a manifestării plenitudinii lui Zero-încă nemanifestatul-potențialul infinit, cântă beatitudinea de a crea.

Dumnezeu a creat Lumea, una dintre infinitele posibilități, fără amăreala regretului că a ales această ”versiune” în detrimentul altora ”mai bune”. Creatorul nostru nu poate cunoaște direct conceptul de ”mai bun”, astfel că ne-a plămădit pe noi și ne-a dăruit iluzia polarităților, a dualității, a comparațiilor pentru a-și îmbogăți nemărginirea, pentru că viața este mișcare, nimic static nu întruchipează perfecțiunea; totul se mișcă, viața evoluează păstrându-și atributul perfecțiunii.

Alternativa ”unică”

Când aleg din inimă, acea alternativă a bucuriei devine instantaneu UNICA opțiune, celelalte sunt cumva înglobate și transcense.

Gust bucuria de a le fi manifestat TOATE deodată.

Viața-Labirint se formează din alegeri raționale și regretele care construiesc tunelurile și catacombele opțiunilor nemanifestate. Mă rătăceam mereu în labirintul confuziilor trecute, al opțiunilor ”ratate”, al deciziilor; alegeri-căințe.

Deadline

Toată viața, 45 de ani, am urât scadențele, termenele fixate pentru manifestarea concretă a alegerilor. Dar mai presus de toate mă ascundeam de momentul deciziei. Aveam impresia că o forță exterioară mă obliga să mă divizez, să aleg o parte din mine, și să neg restul. Mereu viața mi-a impus să aleg din două opțiuni sensibil egale, una cu risc major și una care implica o siguranță înglodată în ofilirea premergătoare morții. Antrenându-mi simțurile viciate într-o cursă din care simțeam că oricum nu voi ieși întreg, conducându-mă mereu în refugiul temporar al amânării alegerii care se transforma clipă de clipă într-o blestemată de decizie. De-cizie. Sciziune.

În urmă cu câțiva ani, luând examenul în avocatură, mi s-a impus un termen legal pentru a-mi da demisia din autoritatea unde dețineam o funcție. Primele zile am plutit în extaz: aveam  ceva concret, de unde îmi dorisem fierbinte să plec în avocatură, și noua profesie unde urma să îmi manifest anvergura. Pășeam într-un Univers care parcă fusese creat să îmi aducă bucurie și măreție; Mie!

Însă miracolul consta pentru mine în a lăsa să plutească etern posibilitățile opuse, să mă joc încântat cu fantasmele unei profesii care implica riscul și libertatea aferentă, dar... dintr-o poziție sigură. Eram într-un dulce zbor în care îmi lipisem două aripi impunându-mi amnezia iminenței renunțării la una dintre ele.

Apoi, brusc, visul s-a destrămat, mirajul aventurii se prăbușea în luminile tot mai intense sub care reîncepea să strălucească exact configurația pe cale de a se destrăma. Începuse echilibrarea atracțiilor exercitate de cele două posibilități, iar zbaterile ma rupeau în două părți care jonglau spre jumătăți cu abilități de ordinul micronilor; îmi covârșeau nu doar inima ci și prelungirea ei, corpul într-o somatizare virulentă.

Pe măsură ce se apropia scadența deciziei, gândul că trebuia să optez definitiv, fără drum de întoarcere, îmi arunca tensiunea în haos.

Omisiunea exercitării opțiunii în termen –”opțiunea” lașilor, pe care o luasem în calcul, ascunzându-mi chipul în nisip -  echivala cu pierderea opțiunii noii profesii. Dorința mea de a păstra și vechea profesie în rezervă, ca o plasă de siguranță, era irealizabilă legal. Exercitarea opțiunii însemna să aleg concret renunțarea definitivă la o carieră de 13 ani, unde atinsesem după multe criterii o zonă de apogeu și puteam ieși foarte avantajos la pensie. O carieră care nu îmi mai oferea provocări semnificative dar îmi garanta securitate, un trai decent, o poziție socială, un parcurs liniar peste medie. Intempestiv năvăleau peste mine regretele, renășteau în mintea mea avantajele vechiului, motivele schimbării mi se păreau mai degrabă mofturi de rebel adolescent.

Am parcurs și granița dureroasă când provocările noii profesii, la care visam cu ochii deschiși de ani de zile, își pierduseră strălucirea dată de distanța care se micșora zi de zi, oră de oră, aducându-mi-o într-o proximitate visceral dureroasă. Nu mai înțelegeam de unde venise atracția și în același fel procesul descompunerii reveriilor îmi era străin.

Alinierea minții cu sufletul

Petalele de flori de cireș care ningeau din cerul entuziasmului schimbării prindeau nuanțe de gri, de funingine. Era spaima schimbării, ivindu-se cu un rânjet din spatele bucuriei care încremenise.

Acum, înțeleg că se producea echilibrarea, rațiunea intervenea peste fantezii, trecutul rigid de care mă îndepărtam dezgustat se întorcea cu atributul siguranței, interferând violent cu visele, anticipând fumegarea plăcerilor speculative care se destrămau vizibil sub apăsarea concretului.

Am apelat atunci la exterior, am întrebat zeci de oameni cărora le-am încredințat o parte din autoritate în tentativa mea jalnică de a-i implora să mă convingă într-un sens sau altul. Încercam să privesc prin ochii lor, să adun pentru comparații superflue experiențele lor pe care mă străduiam să le pătrund in vitro. Devenisem, ca la fiecare alegere esențială, un laborant disperat după ceva concret, palpabil, care așternea pe pânză culori din toate părțile refăcând filmele rulate anterior în minte care alimentaseră bucuriile anticipative. Selectam deliberat oamenii care îmi întăreau decizia serafică de schimbare, alergând după alegerea ce se îndepărta de mine. În alinierea minții cu sufletul am experimentat dificultatea supremă.

Și, deodată, starea de Prezență ghidată de o ființă angelică m-a transpus în percepții de destindere absolută manifestate în corp, neantizând din plexul zguduit de emoții orice îmi arăta altceva decât dorința inimii. Bucuria care s-a instalat în fiecare celulă sub formă de pulsații extatice a fost indicatorul că inima mea își dorea schimbarea, că tendința de a păstra confortul mediocru al vechiului  fusese doar o ancoră rațională care mă trecuse din nou prin purgatoriul necesar atunci în a conștientiza sursa alegerii.

Acesta era răspunsul dat de corp, cel mai palpabil, la întrebarea: ”Cum știi că e cu adevărat  alegerea Ființei tale?”. Da, răspunsul l-am simțit în corp, dincolo de argumente, treapta din vârful unei alegeri maturate, similară înnobilării vinului.

Decizii din inimă - Dacă ți-a crescut o singură aripă, fă-ți un evantai!

Un fenomen teribil de dureros, mintea chinuindu-se în facerea ce avusese deja loc în inimă, moșind fără anestezie a doua oară un rod al bucuriei;

Am urât deciziile, și m-am temut de ele, am fugit de termene, de scadențe, de date fixe; am simțit mereu că la fiecare hotărâre aleg ceva dar pierd altceva, că mă separ de partea din mine care își dorea alegerea contrară; indiferent că alegeam o activitate cotidiană, sau luam o decizie care îmi stabilea un curs al vieții ireversibil socio-profesional.

Și acum, de câte ori aleg o destinație de vacanță, încep să caut cu 5-6 luni înainte. Parcurg de fiecare dată plăcerea de a zace în numen, în nemanifestat, în starea de Zero de unde poate ieși orice fenomen, sărind de la o opțiune virtuală la alta; anticipez învârtind globul pământesc, adun oferte de la zeci de agenții și culeg impresii de călătorie, jucându-mă cu reveriile.

Visez uneori că trăiesc aceeași vacanță de zeci de ori, alegând diverse destinații și reluând ”ziua cârtiței”.

Această bucurie nerealizabilă în dimensiunea orizontală, întrupată, o trăiesc oniric. Dar când se apropie termenul de a exercita concret opțiunea prin rezervare și plată, farmecul se rupe, plăcerea creatorului de vise devine mahmureală în pasul fundamental de la gând la act.

Polaritățile ne îmbogățesc viața; nimic nu rămâne pe dinafară

Până azi, când am simțit că vreau să fiu cu oamenii care mi-au dat să gust fructul ”Împreună”, că banii i-am creat ca instrument pe calea inimii, că a alege este procesul cel mai ușor și mai plăcut; un proces care îmi umple fiecare clipă, pentru că în fiecare clipă Existența mă întreabă dacă aleg să fiu.

Ceea ce realizez abia acum, când scriu aceste rânduri, constă în frumusețea ritmului.

Niciodată cele două dorințe extreme nu apar simultan. Uneori îmi doream sălbăticia avocaturii, alteori mă cufundam în confortul job-ului sigur la Stat.

Uneori îmi doream să merg la schi, alteori îmbrățișam cu gândurile o destinație caldă, contrară zăpezii de acasă.

Aceste polarități îmi îmbogățesc viața. Tensiunea a rezultat mereu din imperiozitatea de a alege DOAR UNA dintre alternativele extreme, obligație impusă de către legile scrise ale societății sau cele ale naturii.

Fără a savura ambele profesii, aș fi zburat cu o singură aripă. Chiar dacă nu se pot exercita simultan, mereu mă postez mental alternativ, culegând ideile și emoțiile din ambele ipostaze, pentru ca din două extreme să răsară un om mai integrat, cu trăsături și idei noi, pe care nu le poate avea niciunul dintre cele două aspecte cu dorințe opuse, luate separat.

Alegerea, în contrast cu decizia, nu înseamnă renunțare; este integrare, manifestare ritmică, abordarea ambelor dimensiuni.

Cel ce merge până la capăt – menținerea alegerii

Recitind un email vechi, cu puțin anterior iminenței schimbării profesiei, mi-am amintit că într-o transă la un master de psihoterapie mi s-a cerut să aleg un nume shamanic si mi-a apărut: ”CEL CE MERGE PÂNĂ LA CAPĂT”. Uitasem complet, viața mi-a dat atâtea semne...

În acel mail uitat mai scrisesem: ”Tot ce mi-am dorit intens s-a împlinit, și numai unde am avut ezitări am întârziat sau rar am eșuat.”

Înțelepciunea alegerii a fost mereu acolo, doar ascultarea conștientă a inimii a lipsit deseori.

Bucuriile creatorului de nefericire

”Alegi nefericirea la nesfârșit pentru că îți oferă ceva, așa că trebuie să afli ce anume. Abia apoi poți renunța la nefericire. Dacă nu ești gata să renunți la beneficiile nefericirii, nu vei renunța la nefericirea în sine.”

Osho

Am evitat mereu să intru adânc pentru a identifica ce îmi aduce plăcere din atitudinea care mă duce la nefericire. Parcă e un aspect care se vrea ocultat pentru totdeauna. Am închis ochii sau mi-am ferit privirea pentru că a-mi da seama ce beneficiu îmi aduce nefericirea însemna să devin autentic. Și nu eram pregătit.

A fost opțiunea ușoară să trec prin viață pe pilot automat, ancorându-mă superficial în existență, consumând resurse uriașe de energie pentru a nu mă implica, pentru a nu trăi deplin, pentru a evita să fiu prezent în viață. Deschiderea aduce energie, aduce bucurie, aduce conștiență, proiectează lumina asupra trecutului dar... declanșează ca un prim pas regrete, vină, rușine.

Vindecarea presupune mai întâi să deschid rănile pline de puroi pe care le-am ținut zemuinde, peste care am turnat o lespede încercând să uit, să acopăr miasmele inconștienței cu care am alergat între speculații și amintiri dureroase, de multe ori mistificate la fiecare reamintire. Procesul a necesitat tot mai multă energie, energia care m-ar fi întinerit, m-ar fi proiectat pe culmile bucuriei de a gusta viața ca o binecuvântare, indiferent de contextul fizic, social, psihologic. Și la un moment dat vulcanul creat a îndepărtat piatra de mormânt aruncându-mi trecutul în față, deschizându-mi ochii și spunându-mi că tot ce fac de acum este responsabilitatea mea, că nu mai pot susține că nu știu, că a venit vremea să îmi asum totul, trecut și viitor, din punctul infinitezimal și totodată înglobând totul, din Prezent. Prin vocea unui maestru întrupat mi s-a șoptit: ”de ce nu te bucuri mai mult, pentru că ai obținut exact ce dorești; de o vreme, alegi conștient.”

A alege, este verbul pe care îl definesc acum prin a nu alege. Doar a ființa. Aceasta este adevărata alegere. Viața alege pentru mine. De fapt, îmi oferă totul, imaginabil și inimaginabil. Și așteaptă un singur lucru: să primesc, să mă bucur, să simt. Nu e nevoie de o alegere. Și în timp ce scriu mă îndoiesc că mintea mea poate concepe integral acest adevăr; și nici nu e rolul ei; este suficient să accepte că nu e treaba ei.

Ioan




"Conștiența, transparența și capacitatea de a crea realitate prin propria experiență, iată atributele Maestrului Interior. Tot ce-l înconjoară este o expresie a Inimii sale. Este acasă."

HEFT

Workshop / Eveniment

Noutățile Călătoria Inimii
direct pe mail

Articole, workshopuri,
cărți și evenimente

Arhiva Newsletter

Tag cloud

Cărți relevante

Călătoria Eroinei Călătoria Eroinei

Călătoria Inimii este un spațiu de experiență, de transformare a percepției și a modului în care trăim. În acest punct, Călătoria Inimii se intersectează cu cartea autoarei Maureen Murdock– ...

GRAŢIE ŞI FORŢĂ GRAŢIE ŞI FORŢĂ

Graţie şi forţă este una dintre cele mai tulburătoare cărţi pe care le-am citit vreodată, povestea adevărată a unei iubiri care transcende viaţa şi moartea, lumina şi întunericul, binele şi ...

EVANGHELIA DUPĂ ISUS CRISTOS EVANGHELIA DUPĂ ISUS CRISTOS

Stephen Mitchell plonjează metodic în Evangheliile lui Marcu, Matei, Luca și Ioan și deslușește adevăratele învățături ale lui Isus Cristos, dincolo de toate adăugirile și modificările dogmatice ...

Imaginile sufletului Imaginile sufletului

Imaginile sufletului este o carte care vorbeşte despre legăturile profunde dintre tehnicile șamanice străvechi și metoda „constelaţiilor familiale”, identificând principiile spirituale ...

CÂND IMPOSIBILUL DEVINE POSIBIL CÂND IMPOSIBILUL DEVINE POSIBIL

Trecând peste teama de a fi ridiculizat de colegii de breaslă, peste teama inerentă oricărui cercetător care îndărzneşte să iasă din tiparele rigide ale paradigmei materialiste, cu o superbă ...

Workshopuri relevante

Meditație activă și Shaking Meditație activă și Shaking
Respirația Conștientă și Practica Stării de Prezență sunt fundamentul tuturor abordărilor Călătoriei Inimii și a ceea ce noi, în Călătoria Inimii, numim Calea Maestrului Interior. Reprezintă ...

Respirația Inimii Respirația Inimii
Procesul de Conștiință și de Conștiență prin care noi am străbătut meandrele iluziei până la completa readucere aminte a adevăratei noastre identități se numește Calea Maestrului Interior. ...

Programul educațional Briza Programul educațional Briza
Este o abordare integrală a ceea ce numim educație, care are în vedere nu numai acumularea de informație și dezvoltarea structurilor mentale, ci Ființa umană în integrum. Vizează conștientizarea, ...

Practica Puterii Feminine Practica Puterii Feminine
Dacă ai nevoie de susținere, de conținere, de un loc în care să te simți auzită și ascultată, un spațiu în care să-ți dai voie să devii femeia care ești menită să fii, te invit să-ți ...

Respirație Holotropică Respirație Holotropică
Respiraţia Holotropică este un instrument simplu şi puternic de  cunoaştere, prin experienţă directă, a adevăratei naturi a propriei noastre Fiinţe şi a Realităţii. Este o poartă prin care fiecare ...