Călăuza rubrica Energii cizelate. Energii primitive

Publicat la 02.05.2017 Comentarii

Ioan Manole

Înainte de a-și asuma aroganța că ar fi în vreun fel îndreptățită să judece, să critice, o ființă este datoare a verifica mai întâi dacă a dobândit o viziune integrală:

* în timp, de la începuturi până la sfârșit;
* ca întindere, de la un colț al universului la ultima frântură de stea;
* ca adâncime, de la conștiința unei pietre la Creator.

Preambul

Diverse cursuri și sute de cărți ”spirituale” mă învățaseră să mă ”protejez” de energiile altora, să mă închid, evitând contaminarea cu energii negative, impure, cu rolul de a mă arunca pe tărâmuri abisale, influențându-mi starea de bine atât de jinduită și rar accesată, prin eforturi titanice.

Polarizasem conținuturile energetice după clasica dualitate: viață-moarte, bine-rău, curat-imund, frumos-urât, bărbat-femeie, rafinat-brut, inteligent-idiot, ... iar după ultimul criteriu mă simțeam relativ singur, o atitudine care și azi transpare din adâncurile Ego-ului meu căruia i-am ridicat altar și făurit chip cioplit.

Piața – un mix al energiilor, oglindă atomică a lumii

Până într-o dimineață de Paște, când am ales să merg la piață renunțând la obiceiurile vechi de a nu privi ”piețarii” în ochi, de a mă mișca repede printre tarabe, de a reduce la minim orice contact cu agora, de a mă închide față de energiile impure emergând din mulțime. Germenele superiorității își întindea însă aripile gata de atac, atent la orice lezare din partea mundanilor de care nu mă puteam dispensa, totuși, pentru a rămâne în turnul de fildeș șlefuit cu prețiozități de care pătura socială inferioară nu putea beneficia vreodată.

M-am întrebat deodată ce am eu superior, ceva ce ar putea fi întinat de o strângere de mână, de un schimb de priviri cu oameni care muncesc, care nu au diplomele sau laserul cuvintelor mele, dar poate au altceva, care se zbate în ei pentru a fi exprimat, dăruit, ceva de care mă tem necunoscându-l.

Oare aș deveni mai sărac, mai bolnav sau mai bogat deschizându-mă față de cei pe care îi disprețuiam fără să îmi doresc să aflu nimic despre ei dincolo de o privire de suprafață?

Oare mă puteau atinge energiile străine pe care mi le închipuiam sub forma unor torente de viruși gata să se năpustească asupra mea? Îmi putea vreo forță induce o anumită stare, care nu era deja în mine? Puteam ”culege” vreo influență nefastă din mlaștina umană imundă care să nu rezoneze cu o parte din interiorul meu?

Există oare, la un nivel suprem, vreo distincție în realitate între miresme și mirosuri pestilențiale, între intelectualii distinși și țăranii needucați, între trupul meu, curat și al altuia, nespălat, plin de sudoare? … așa cum își închipuie Egou-ul meu, așa cum mintea mea crede profund, așa cum statuează cel ce cred deseori că sunt, un individ cu destin autonom, cu sursă de energie independentă, cu emoții și sentimente care vin doar dinăuntru, cu potențial de izolare completă de Lumea mundană. Poate nasul meu sensibil sau auzul delectat cu fraze elevate să fie unicul standard de atribuire a unor drepturi și de categorisire, de judecare și etichetare imediată și definitivă?

Citisem siderat teoria unificatoare a lui Ken Wilber care atribuia o anumită valoare de bază, intrinsecă, extrinsecă, fiecărei ființe, fiecărei creaturi (holoni) cu o suită de drepturi și responsabilități asumate. Așa am început să socotesc oamenii ca având un rol și un potențial de evoluție unic, oricât de insignifianți îi privisem.

Cerere sau ultimatum

Atitudinea mea rejectivă se manifesta în orice comunicare, mascând exprimarea oricărei nevoi sub carapacea unei somații. Nu știam să cer, redam totul sub formă de notificări verbale sau scrise, care conțineau compulsiv consecințele neconformării la cerințele mele. Vedeam peste tot conflicte, anticipam refuzuri printr-un mesaj ca un strigăt de luptă. Iar alternativele de răspuns erau duale, oscilând între conformare și escaladarea comunicării ucise în fașă.

Uitasem că fermitatea pură, fără a-și împărtăși genele cu blândețea, naște conflict sau obediență fertilizând frustrarea.

Modul meu habitual de viețuire și comunicare se înrădăcina, ca alternativă la evitativ, cu o graniță insesizabilă, într-o furie ce își trăgea seva din energia mea vitală, o sursă aparent inepuizabilă. Atitudinea mea vindicativă interpreta intențiile celorlalți prin lentilele prăfuite ale unui telescop ce servise războaielor dinaintea primei răsuflări ale lui Chronos.

Puterea care însoțește furia coagulată în straturi împietrite în corp era mereu fascinantă, însă balanța demult dezechilibrată m-a determinat să mă cufund adesea în întrebarea care mă fragmenta în toate zonele vieții: Cui prodest?

Simțeam oscilația atracție/dispreț vizând mulțimile, comunitățile, lesne etichetate, care îmi reflectau fațetele interioare cu tot atâtea divizări. Percepeam impactul emoțiilor mele vulcanice doar când se întorceau în Centrul ființei, aducând ofranda laurilor înlăcrimați.

Întrebări în Infinitul Mare și mic

Dacă Universul conține la nesfârșit galaxii, atunci și în sens opus atomii și particulele subatomice se divizează la nesfârșit. Care este cea mai mică particulă vie? Atributul ”vie” poate fi redundant? Din câte asemenea particule este format trupul uman? Dar energia care îl însoțește? Emoția este formată tot din aceste unități fundamentale? Cum trec particulele dintr-o formă de energie rafinată într-una mai densă? Dar invers? Oare este posibilă această trecere sau există surse diferite pentru energii cizelate și, respectiv, primitive? Creatorul a delimitat din momentul zero energiile ca fiind bune sau rele, rafinate sau brute?

A avut aceleași criterii de frumusețe exterioară precum mintea mea atunci când a creat oamenii și pietrele și peisajele? Cărbunele transformat în diamant constituie excepția sau regula?

Bolile trupului și minții sunt astfel cum le descriu manualele de diagnostic sau reprezintă mesaje care indică locul fiecăruia pe harta existenței, capacitatea de a co-crea Realitatea, adâncimea conștienței?

Atâtea întrebări care îmi revelau răspunsurile înainte de a le formula mintal, neverbalizat, răsărind direct în corp o dată cu prima silabă.

Mântuitor sau Călăuză

Nevoia imperioasă de a verbaliza și cristaliza astfel răspunsul apare sincron cu compasiunea, cu impulsul irezistibil de a-i ghida pe ceilalți. Pentru că acest răspuns nu este dedicat exclusiv celui care simte acum. Și nu va deveni ”al meu” decât atunci când cel dintâi care îl primește se lasă ultimul care îl află.

Isus a fost primul și va pleca ultimul. Va ceda cunoașterea lui următorului, și următorului, în timp ce nu pierde nimic, luând-o de la capăt până va vedea ultima particulă înălțându-se. Este sacrificiul, așa cum îl văd acum. În același timp, cred că Isus nu face nimic în locul vreunui om. Arată doar calea, devine Calea. Respiră cu fiecare om şi îl îndeamnă să păşească.

Aici apare liberul arbitru, explicitat în zeci de feluri de credinţe. Liberul arbitru este alegerea care depinde de toate variabilele de dinaintea şi din urma omului care alege, în timp şi totodată în afara Timpului. Aşteptând convenabil ca Mântuitorul să aleagă şi să acţioneze în locul lui şi sfârşind prin a înţelege că alegerea constituie propria sa responsabilitate, iar acest aspect este parte integrantă a compasiunii.

Am fost; Sunt; Voi fi

Am privit mereu oamenii prin filtrul emoţiilor, cel mai adesea cu dispreţ sau resentiment, alteori cu teamă ori furie, cu dorinţa de a evita mereu contactul cu ei sau a-i copleși cu forța mea mentală când contextul îmi impunea comunicare.

M-am închis, izolându-mă de sursa energiei primordiale, nesecate, crezând că energiile mele necontaminate pot fi calea evoluţiei spirituale.

Acum văd că doar energiile „metise”, amestecate şi integrate au putere propulsatorie şi, câtă vreme mă deschid să accept, absorb, integrez atunci transmit şi transcend toate energiile care bântuie libere, incarnate în oameni, în adâncul pământului sau în copaci şi animale, îmi stabilesc după voie limitele parcursului.

Există atâtea pansamente antice sau contemporane, puse pe rănile zemuinde ale sufletului tânjind după armonie, integrare, comuniune. De la alcool şi droguri la ani petrecuţi continuu pe net şi reţele de socializare,  de la obsesii sexuale la maladii de putere, putem găsi soluţii să nu privim „diavolul” din noi, partea întunecată a căutătorilor de lumină, cum spune Debbie Ford.

Şi tot mai multe Fiinţe compasive ne arată calea, revelându-ne setea de întregire (cum minunat descrie Christina Grof) manifestată deseori la început în aceste modalități mundane, ”nespirituale”.

Cei care trec granița privirii duale se molipsesc se pare de compulsia absolută: compasiunea, imperiozitatea de a-i ghida cu răbdare pe ceilalți, arătându-le drumul în integrarea întunericului și a bucuriei, conștienți că alegerea momentului aparține fiecărei ființe, că nu le poate fi impusă ACUM.

Și chiar dacă aceste Ființe știu că axa timpului linear devine un punct adimensional în axa verticală ce unește umanul cu divinul, diabolicul cu îngerul, umbra cu lumina, le acordă celorlalți tot timpul cronologic pentru a-și face alegerile.

Pentru că așa cum mi s-a spus și mie, cu răbdare și încredere  infinită:

”Am fost ce ești, vei fi ce sunt!”

ioan




"Respirația Conștientă este cel mai natural, cel mai simplu și cel mai profund lucru pe care îl putem face pentru noi înșine și pentru întreaga Umanitate. Este primul pas către starea de Prezență care deschide toate porțile percepției și deci ale Cunoașterii prin trăire directă."

HEFT

Programe și meditații online

Noutățile Călătoria Inimii
direct pe mail

Articole, workshopuri,
cărți și evenimente

Arhiva Newsletter

Tag cloud

Cărți relevante

ATRAGE ZEII DE PARTEA TA ATRAGE ZEII DE PARTEA TA

Dacă vi s-a întâmplat vreodată să vă ridicaţi privirea spre stele şi să vă întrebaţi care e locul vostru în această lume, dacă asterele v-au fascinat mereu  şi aţi intuit ...

Shaman – Spiritul plantelor Shaman – Spiritul plantelor

Shaman – Spiritul plantelor este o carte fabuloasă, în care autorii explorează tehnicile şamanilor din Amazonia, Haiti şi Europa. Vindecările, clarviziunea, ceea ce şamanii numesc „recuperarea ...

AYAHUASCA AYAHUASCA

Ayahuasca, planta sacră a spiritului, mama tuturor plantelor rituale de pe continentul sud-american, este o poartă către straturile cele mai profunde ale propriei noastre conştiinţe. Întâlnirea ...

Cântările Vieţii Cântările Vieţii

Krishna Das povesteşte precum cântă. Cu graţie, cu subţirime. Istoriile adevărate ale vieţii sale dansează precum spuma valurilor în bătaia vântului, desenând fascinaţia anilor ...

Călătoria Inimii Călătoria Inimii

Un Maestru a spus: “Adevărul vă va face liberi”. Şi un altul: “Adevărul vine înaintea Iubirii”. Această carte este despre Adevăr, Libertate şi Iubire. Un triunghi magic şi ...

Workshopuri relevante

Practica Puterii Feminine Practica Puterii Feminine
Dacă ai nevoie de susținere, de conținere, de un loc în care să te simți auzită și ascultată, un spațiu în care să-ți dai voie să devii femeia care ești menită să fii, te invit să-ți ...

Dansul Inimii

Atingerea Vindecătoare a Ființei Atingerea Vindecătoare a Ființei
Mulți au auzit despre dimensiunea vindecătoare a atingerii, dar puțini cred că aceasta face parte din natura adâncă a Ființei fiecăruia. Vindecarea prin atingere este, de fapt, o vindecare prin Conștiență, ...

ShamaniA ShamaniA
Cum ar fi, dacă tot vorbim de Noul Pământ, să începem a crede, precum popoarele indigene, că oamenii aparțin pământului și nu invers. Acesta ar fi primul și, cu siguranță, cel mai important ...

Practica Stării de Prezență Practica Stării de Prezență
Practica Stării de Prezență este menită să te conducă dincolo de agitația minții. Darul ei este de a-ți reaminti ce ești mult mai mult decât identitatea cu care te-ai obișnuit, decât ...

x