Călăuza rubrica Școala Maestrului Interior
Calea, Adevărul și Viața

Publicat la 10.07.2017 Comentarii

Claudia Constantin

Am crezut mult timp…

Că viața vrea doar să mă pună la încercare, aruncându-mă în cele mai dureroase bătălii.

Că în orice clipă pot rămâne singură, astfel că trebuie să învăț să mă descurc singură. Să nu depind de nimeni, să nu cer ajutor.

Că greșelile sunt foarte periculoase. De evitat. Adică greșelile pur și simplu nu sunt pentru mine!

Că trebuie să devin puternică, înnăbușindu-mi vulnerabilitatea sub zâmbet și înnecându-mi emoțiile din fașă. Că trebuie să îndur și să rezist.

Că o fetiță care se preface că e adult, încetează să fie doar o fetiță care a uitat că e o fetiță.

Că trebuie să fac mereu ceva pentru a fi auzită, văzută, recunoscută, iubită. Că nu e suficient doar să fiu exact așa cum sunt. Mult timp nici de imaginat nu îmi puteam imagina cum vine asta, să fiu exact așa cum sunt.

Că trebuie să știu! Cât mai mult, cât mai bine, cât mai detaliat.

Că pentru a fi în siguranță, lucrurile trebuie să rămână la fel. Că eu trebuie să rămân la fel. De preferat, toată viața.  

Că dacă o relație se termină la un anumit moment, aceasta se transformă într-un un eșec al meu.

Că e frumos și politicos să spun DA chiar și atunci când simt să spun NU. Sau mai ales atunci, căci ar fi  păcat să ratez posibilitatea unor aplauze. Imaginare, cum altfel.

Că trebuie să fiu mereu fata bună. Și de bun simț. Și la locul meu. Sau, și mai bine, supereroină. Chiar așa, nu vă supărați, știți cumva unde locuiesc supereroinele? Le-am căutat multă vreme, căci până nu demult doar ele se ridicau la înălțimea așteptărilor mele și doar clubul lor ar fi fost demn de a mea prezență.

A, da, am mai crezut și că nu sunt suficient de frumoasă, deșteaptă, expresivă, îndemânatică, creativă. Ce să mai, că nu sunt suficient de. Punct. Aveam toate argumentele să o și dovedesc - jur! -,  că doar sunt fată citită, cu studii superioare terminate la facultate de stat. În Capitală. Mamele iubiților mei (foști) mereu s-au mândrit cu mine pentru asta. Bine, și pentru că am fost fata bună. Și la locul ei. Și de bun simț. Și serioasă. Bine, hai că trebuie să spun tot adevărul, de fapt una singură s-a mândrit cu mine, că în afară de actuala relație, am mai avut una singură. Știți cum se zice: una da’ bună. Și lungă. 

Că nu mă pot baza pe bărbați, căci sunt slabi, volatili și deloc de încredere. Îmi pare rău domnilor, dar chiar asta credeam. Și nici măcar nu e vina mea, e moștenire de familie. Îmi pare rău mama, trebuie să dau vina pe tine. Că pe tata nu pot da vine, el a fost (aproape) total absent din viața mea. A, stai așa, că mai este și vina mamei fostului meu iubit. Și ea la fel vorbea despre bărbați. Deci, e vina voastră mamelor. Pe asta nu o mai iau asupra mea!

Că pace există doar cu compromisuri, cu adevăruri pe jumătate rostite, pe jumătate înghițite. Ca la concursurile acelea foarte populare, de tipul cine își înghite mai multe adevăruri pe minut câștigă o relație de vis.  

Că seriozitatea e o virtute, iar bucuria o frivolitate. Adică băț în fund și discuții inteligente despre cărți, teatru sau filme de artă. Despre valori și principii. Și, bineînțeles, compătimiri sincere pentru frivolele frumoase da’ proaste.

Că dacă autenticitatea-mi poate fi confundată cu lipsa de modestie, nerecunoștința, lipsa de respect sau atac frontal la ego, mai bine să îmi văd de treaba mea. Și de dialogurile mele interioare.

Că viața este despre a lupta, nu despre a Visa. Și aici nu glumesc, vorbesc serios. Asta e serioasă.

Am crezut...MULTE. Despre mine, despre ceilalați, despre viață. Cele de mai sus și multe altele. Credințe născute din frici și cu care am construit ziduri groase între mine și viață, între mine și lume. Astfel că realitatea mea a ajuns la un moment dat să semene cu un tablou încarcerat în rame grele, vechi și groase de credințe. Un tablou care vorbea despre Viață, dar din care lipseau chiar bătăile inimii. Ajunsesem să confund Viața cu tabloul meu despre viață. Tot ceea ce crezusem vreodată mă sufoca, oxigenul se împuțina și aveam nevoie să reînvăț să respir. Aveam nevoie să îmi încep Călătoria Inimii. Aveam nevoie de Școala Maestrului Interior care să îmi reamintească ceea ce sunt. Și că îmi pot trăi viața exact așa cum îmi doresc: cu conștiență, cu bucurie, cu autenticitate, în frumusețea simplității și a iubirii. Și că îmi pot privi trecutul cu detașare și iată, chiar cu simțul umorului. Îmbrățișându-l și mulțumindu-i pentru toate skill-urile pe care mi le-a șlefuit.   

Nota 1: Dacă ați surprins vreun simț al umorului în rândurile de mai sus, să știți că asta e un simț nou redobândit, recucerit în ultimul an și ceva. Dacă nu îl recuceream, rândurile de mai sus ar fi sunat cu totul altfel și vă jur că până aici v-aș fi făcut să plângeți multe batiste și șervețele, povestindu-vă despre viața mea.

Nota 2: Dacă nu ați surprins acest simț al umorului, vă rog să ignorați nota de mai sus. În această situație, ea, de fapt, nici nu există. Căci viața este foarte serioasă, iar simțul umorului de prost gust. Bleah!

Așadar, anul trecut pe vremea asta am pășit, cu toate fricile și credințele mele, înafara tabloul meu de și despre viață și am intrat în Cercul celei de-a patra generații a Școlii Maestrului Interior Programul Avansat de Formare și Dezvoltare Personală Integrală marca Călătoria Inimii. Un Parcurs sferic, dar și cu ținta în punct; cu impact fizic, dar și metafizic; atemporal și aspațial. Cu durata de un an de zile, care s-a încheiat acum o lună, acolo unde a și început: sus pe dealurile și colinele din Podișul Luncanilor, la reședința de vară a Călătoriei Inimii care este în curs de a deveni Centrul Internațional de Conștiență Călătoria Inimii.

Ar putea suna pompos să afirm că, aducând în realitatea mea de fiecare zi toate înțelesurile și revelațiile trăite pe durata acestui Parcurs, mi-am schimbat radical viața. Și totuși, pentru că exact asta am dorit și am lăsat să mi se întâmple – schimbarea radicală -, exact asta afirm și vreau să împărtășesc cu voi. O schimbare care, poate, nu este atât de evidentă privită doar cu ochii fizici, căci, evident, nu mă refer la o schimbare radicală...de look – cu toate că și la acest capitol am adus modificări, simplificându-mi mult viața.

Ce am schimbat?

Am învățat să privesc oamenii în ochi și să mă las privită la rândul meu. Uneori minute în șir și fără un cuvânt. Fără a-mi feri privirea. Și știți prea bine că ăsta nu e deloc un lucru ușor, mai ales atunci când lași să cadă toate măștile pe care le-ai purtat vreodată și te lași dezgolit de privirea altcuiva. Căci o astfel de privire îți lasă inima la vedere: iată, aceasta este inima mea și poți vedea tot ce este în ea! Iar atunci  când am făcut asta împreună cu altcineva, când două inimi s-au arătat una alteia în toată splendoarea aparentei lor goliciuni, am putut simți că ceea ce am căutat toată viața există cu adevărat. Am putut simți Conexiunea. Am putut simți tot ceea ce ne unește. Și că, de fapt, TOTUL ne unește. Iar când măștile au căzut cu totul și inimile a peste 20 de oameni s-au deschis în același timp – așa cum s-a întâmplat în foarte multe momente în Cercul Generației a patra a Școlii Maestrului Interior – rostirea a deznodat frici iraționale, dar mai reale decât orice altă realitate, lacrimile au spălat cele mai vechi dureri, Cerul și Pământul s-au deschis și au creat spațiu pentru curaj. Curajul de a mă arunca în gol, cu totală încredere că Cercul mă va prinde. Și m-a prins!

Am mai descoperit în acest an și că atunci când îmi pun sub semnul întrebării credințele pot să privesc aceeași situație dintr-o perspectivă nouă, nebănuită. Spre exemplu, acum pot privi fosta mea relație de cuplu – care în ani măsoară jumătate din vârsta mea de acum – dincolo de vinovății proiectate în interior sau în afară. Nu ca pe un eșec al meu (doar pentru că nu a fost pentru totdeauna), ci ca pe una dintre cele mai mari creații ale mele. O creație cât jumătate din viața mea. O creație plină. Și cu durată exactă, fix ca ora exactă. Și care m-a purtat către frumoasa relație de acum, cea care mă provoacă să mă trezesc în fiecare zi cu ochi noi, curați, proaspeți, spălați de vechile credințe, experimentând astfel cum se simte iubirea trăită conștient, dincolo de rolurile infantile, nematurizate.    

Da, m-am schimbat. O simt, simțind simultan bucuria schimbării. Nici urmă de dezamăgire sau tristețe, ca cea pe care am simțit-o în vorbele unui vechi prieten care mi-a scris zilele trecute: Te-ai schimbat mult...Hei, da, chiar m-am schimbat! Și mă schimb în fiecare zi, iar asta mă face să mă simt VIE, din ce în ce mai VIE. Și vreau să îți spun, vechiul meu prieten, că dacă nu ne mai vedem și nu ne mai auzim atât de des ca înainte și în contextele de demult, conexiunea dintre noi nu piere. Iar faptul că m-am schimbat – și mai ales felul în care am ales să o fac -, îmi dă voie să te simt și să te ascult într-un mod nou. Asta doar dacă și tu îmi dai voie, lăsând deoparte regretul și reproșul că nu mai suntem cum am fost. Schimbarea mă face să păstrez vie conexiunea dintre noi, chiar dacă fizic acum ne întâlnim din ce în ce mai rar.  Și îmi vine să îți strig tare, tare: Bucură-te pentru mine și pentru noi! Și ai încredere că dacă mă strigi, te voi auzi și voi fi acolo oricând vei avea nevoie de mine. Chiar dacă nu voi fi așa cum crezi tu că ar trebui să fiu, ci într-un fel nou. Căci azi un simplu gând pe care îl trimit către tine este mai puternic și mai mângâietor decât orice întâlnire a noastră din trecut.    

Schimbându-ne, ne deschidem reciproc noi uși, ne deschidem unii altora ferestre spre adâncimi și înălțimi și profunzimi. Doar schimbându-mă am putut auzi și primi de la o prietenă foate dragă, care tocmai a făcut curajoasa alegere de a păși înafara vechiului ei tablou de viață, aceste cuvinte:  Am încredere, doar am și exemplul tău că putem! Wow, mulțumesc curajoasă femeie, mi-ai emoționat străfundurile cu ale tale cuvinte. Și îți ursesc să păstrezi vie încrederea în orice alegere născută din inima ta! Căci încrederea este cea care mie mi-a deschis și îmi ține deschis drumul.

Da, credeam că EU cred multe. Și am descoperit că cele mai multe dintre credințele despre care v-am împărtășit la început – surpriză! – nu sunt ale mele. Folosind Lucrarea atât de simplă propusă de Katie Byron în cartea Iubește ceea ce este o lectură obigatorie pentru toți studenții Școlii Maestrului Interior, care vorbește despre practica interogării permanente a credințelor noastre -, am descoperit că experiența mea de viață poate justifica cel mult 10% din ale mele credințe. Pe restul doar le-am îngurgitat inconștient, enigmatic și cuminte, din exterior, uitând să mă întreb: Sunt oare ele adevărate pentru mine? Așa că, aceste 90% ducă-se chiar acum! Iar pentru celelalte 10% care reprezintă propriile mele concluzii despre viață, bazate exlusiv pe experiențe trecute, practica mea este să relansez mereu și mereu întrebarea: Mai sunt oare ele valabile pentru mine, cea care sunt acum?

Multe minuni mi se întâmplară în acest an! Cum ar fi că mi-am descoperit puteri...nu, nu magice, vrăjitorești sau supranaturale. Ci puteri cât se poate de naturale! Spre exemplu, acum presimt curcubeele. Până nu demult eu nu vedeam curcubee decât în pozele altora, pur și simplu curcubeele apăreau doar altora, nu și mie. Acum însă le pot presimți, ies afară, privesc, ascult, simt, iar în maximum 3-4 minute curcubeul apare. Sau pot să disting vocea minții, de cea a corpului și a inimii. Adică pot să simt diferența dintre a gândi și a simți. Sau, una și mai tare, am explorat în profunzime și am văzut că pot să gândesc doar ceea ce vreau și doar atunci când vreau. Și, poate cea mai semnificativă pentru mine, este că am învățat puterea și frumusețea lui ÎMPREUNĂ. Să fie asta magie? Vrăjitorie? Intuiție? Supraputere? În Călătoria Inimii noi numim astfel de trăiri Stări Extinse de Conștiință, pe care oricare dintre noi le poate accesa simplu și oricând își dorește prin Practica Stării de Prezență.

O altă minune este aceea că, învățând să fiu atentă din ce în ce mai mult la ceea ce gândesc, mi-am descoperit ceva, ceva gânduri autosabotatoare care ascundeau ingenios credința că NU POT. Și devenind conștientă de aceste gânduri, am reușit apoi să dizolv multe din acele mi-aș dori să, mi-ar plăcea să, urmate de un dar (conjuncția, nu substantivul!) și de non-acțiune, de scăldare în aceleași ape băltinde ale rutinei, ale inerției, ale zonei de confort. Adică am început să acționez, să fac lucruri despre care credeam și afirmam că nu pot și nu voi putea vreodată să le fac. Cum ar fi să mă trezesc foarte dimineață – ora 5.30, da? – ca să fac mișcare. Acum fac asta cu ușurință, fie că e vorba de o practică de grup - Shaking sau Dansul Inimii care se întâmplă la Centrul Călătoria Inimii din București -, fie că alerg în parc sau fac stretching la mine acasă. Sau să mănănc din ce în ce mai sănătos, hrană cât mai vie și mai curată  (cât mai fără pâine și zahăr, deloc carne, deloc prăjeală). Acum fac și asta, bucuroasă și entuziasmată să simt efectele măsurabile în procente – de energie, vitalitate, putere de concentrare -  în continuă creștere.

Școala Maestrului Interior chiar a fost pentru mine o Școală de Magie. Doar aici setea după conexiune autentică și după împreună a intrat în pălăria magicianului, transformându-se în curajul de a-mi dărâma avanposturile și zidurile interioare de apărare, redându-mă astfel propriei mele libertăți. Libertatea de a-mi trăi viața exact așa cum îmi doresc, în acord cu propriul meu adevăr, conștientizând că doar eu am puterea să fac asta și că acesta este singurul mod în care merită, cu adevărat, să îmi trăiesc viața.

Acesta a fost și anul în care am simțit că îmi doresc să explorez din ce în ce mai adânc Stările Extinse de Conștiință, asumându-mi un nou rol în cadrul Călătoriei Inimii. Voi continua să vă răspund cu drag atunci când doriți să aflați mai mult din ceea ce facem în cadrul Călătoriei Inimii, să vă întâmpin cu zâmbet la evenimentele Călătoriei Inimii și voi continua să scriu împărtășind din ceea ce sunt și devin permanent, din propriile-mi trăiri și înțelesuri. Totodată însă, începând chiar din această vară, mă veți găsi și în rolul de Călăuză, dacă veți simți să participați și la evenimentele în Centrul cărora mă voi afla. Și la care vă aștept cu bucurie. Și emoție. Și nerăbdare. Și, din nou, cu bucurie.  

Claudia Constantin, azi și Absolventă a Școlii Maestrului Interior




"Revelația este accesibilă oricui este dispus să renunțe pentru o clipă la identitate. Călătoria Inimii este un parcurs al Revelației despre natura umană și a întregii Creații."

HEFT

Workshop / Eveniment

Noutățile Călătoria Inimii
direct pe mail

Articole, workshopuri,
cărți și evenimente

Arhiva Newsletter

Tag cloud

Cărți relevante

Cântările Vieţii Cântările Vieţii

Krishna Das povesteşte precum cântă. Cu graţie, cu subţirime. Istoriile adevărate ale vieţii sale dansează precum spuma valurilor în bătaia vântului, desenând fascinaţia anilor ...

Cele o mie de nume ale bucuriei Cele o mie de nume ale bucuriei

O carte de o superbă şi adâncă profunzime, de o înţelepciune iluminată, care nu are nimic teoretic. Este o înţelepciune intrinsecă, nestudiată, care irumpe din poveştile simple de viaţă. ...

Fără Granițe Fără Granițe

Este una dintre cele mai strălucite cărți apărute vreodată sub semnul Maestrului Interior. Ken Wilber este cel mai important gânditor și teoretician al conștiinței american, dar rădăcinile cunoașterii ...

ANTICANCER ANTICANCER

Cu toţii putem folosi cât mai bine posibil această revoluţie a cunoştinţelor care s-au dobândit în materie de cancer, atât pentru a ne proteja de factorii externi, cât şi pentru ...

Meandrele Minții Meandrele Minții

Orice criză de transformare interioară are în centrul său modul în care gândim realitatea, și nu este altceva decât o destructurare, o rezolvare a unor structuri de gândire. Pacea ...

Workshopuri relevante

Respirația Inimii Respirația Inimii
Procesul de Conștiință și de Conștiență prin care noi am străbătut meandrele iluziei până la completa readucere aminte a adevăratei noastre identități se numește Calea Maestrului Interior. ...

Maestrul Interior Maestrul Interior
Cea mai profundă dar și cea mai provocatoare dintre abordările Școlii Maestrului Interior, desprinsă din Practica Prezenței, precisă, rafinată, revelatoare – Maestrul Interior ARC, erupe într-un ...

Practica Stării de Prezență Practica Stării de Prezență
Această călătorie este menită să te conducă dincolo de agitația minții. Darul ei este de a-ți reaminti ce ești dincolo de identitatea cu care te-ai obișnuit, de ce ai crezut până acum despre tine, ...

Articole pe aceeași temă

Față în față cu Realitatea pe care am creat-o Față în față cu Realitatea pe care am creat-o
Marea Căutare și uciderea în numele Domnului

Furia reprimată și ipocrizia strălucitoare a lumii în care trăim. Nevoia fundamentală de Conexiune. Identități și transcendență. Maturizarea psihologică și asumarea responsabilității asupra realității ...

NUMI TEA - CEL MAI PUR CEAI DE PE PLANETĂ NUMI TEA - CEL MAI PUR CEAI DE PE PLANETĂ

Astăzi am pornit din nou în călătorie. Cu ochi de privitor atent și  conștient. Și-mi dau voie să observ. Mirosul florilor ce se poate  simți și de la o distanță de 1 km. Plante care leșină ...

Darul Călătoriei Inimii Darul Călătoriei Inimii

Oprește-te un moment din alergarea gândirii chiar acum, în vreme ce citești aceste cuvinte, stai pe loc, adună-ți Atenția în piept și simte ce se petrece acolo, senzațiile, căldura, formele ...

Vara noastră la Luncani Vara noastră la Luncani
Vara întoarcerii la noi înșine

Anul acesta, noi și toți cei care au participat la workshop-urile Călătoriei Inimii, am ales să ne creăm o altfel de vară. O vară în care am plecat să explorăm nu realitatea exterioară, fugind de ...

Aur Aur
A crede vs a avea Încredere

Poți citi oricâte cărți despre natura profundă a propriei tale ființe și a existenței. Este doar o informație pe care o primești din exterior. Altcineva a trăit experiența. Tu doar afli despre ea. ...

Un nou mod de Viaţă Un nou mod de Viaţă

Ecourile acestei veri, petrecute în cea mai mare parte pe Colina Lunii şi Dealul Zmeului, răsună în adâncurile Simţirii mele şi lasă să iasă în lumina Conştienţei, Noi (şi totuşi ...

Instrumentele transformării interioare: ALCHIMIA DURERII Instrumentele transformării interioare: ALCHIMIA DURERII

Experiența umană doare. A fi identificați cu o parte din noi înșine este echivalent cu a nu percepe Întregul care suntem. De-aici provine durerea, de orice fel, la fel ca și frica, însingurarea, ...

De vrei să schimbi, Visează! De vrei să schimbi, Visează!
(Elio D’Anna - TEHNOLOGIA VISĂTORULUI)

Singura cale prin care poți schimba realitatea în care trăiești este de a Visa o lume nouă, de a proiecta o Viziune nouă. (...) A Visa este arta supremă a Zeilor. (...) A Visa este acea ...

Totul în jurul nostru ne amintește de noi înșine Totul în jurul nostru ne amintește de noi înșine

Chiar aici aproape de noi, în România, există numeroase locuri unde poți simți conexiunea profundă cu natura. Poți simți Pământul, viu, fremătând, poți simți muntele și marea, ...

Oamenii nu se întâlnesc întâmplător Oamenii nu se întâlnesc întâmplător

Pe parcursul magicei călătorii care este viața, dăm peste tot soiul de oameni, din diferite culturi, medii de proveniență și de diverse tipologii. Toți oamenii pe care îi întâlnim are un ...