Punct rubrica Totul în jurul nostru ne amintește de noi înșine

Publicat la 26.07.2017 Comentarii

Bogdan Grigoraș

Chiar aici aproape de noi, în România, există numeroase locuri unde poți simți conexiunea profundă cu natura. Poți simți Pământul, viu, fremătând, poți simți muntele și marea, te poți lăsa îmbăiat de triluri de păsări și de șuier de vânt. Avem splendori inimaginabile pentru cineva care trăiește în țări de unde a dispărut pădurea, unde animalele sălbatice nu mai pășesc libere pe câmpuri. Avem comori pe care nu prea știm să le prețuim, natura ne-a oferit atâtea daruri, tot atâtea posibilități de a ne reconecta cu noi înșine, însă alegerea noastră este de a ne îndepărta și mai mult.

Ați observat gunoaiele pe care le întâlnim în fiecare parcare de pe marginea unui drum național? Traversăm peisaje de vis, splendori care țin mintea pe loc, uităm să respirăm de atâta frumusețe, iar pe marginea drumului tronează creație omului, muntele de gunoaie. Nu este o critică la adresa umanității, este un semnal de alarmă pentru a ne reaminti că orice formă de poluare ne afectează fără să ne dăm seama, căci orice intervenție asupra mediului este o intervenție asupra sufletului nostru. Ceea ce facem naturii ne facem nouă.

Suntem într-o permanentă căutare, o permanentă agitație, o căutare neîntreruptă a ceva. Problema este că majoritatea nu știm ce căutăm de fapt. De multe ori obiectul căutării este învăluit în ceață, ascuns, vag. Iar frenezia cu care ne creionăm viața ne poartă tot mai în adâncul mlaștinilor creației noastre inconștiente. Fuga de sine, de a lua contact cu tăcerea din noi ne face să nu putem suporta momentele de liniște. Pornim muzica sau televizorul, ne îndesăm căștile în urechi, încercăm să acoperim liniștea cu orice preț.

Parcă ne-ar fi teamă de noi înșine. Astfel ia naștere dualitatea. Sintagma pe care am auzit-o de atâtea ori – mă caut pe mine însumi – conține în ea rădăcina dualității. Cine sunt eu, cel care caută, și cine/ce este obiectul căutării mele? Ce este acel mine, care este înafara lui eu, separat, rupt de întreg? Refuzăm cu îndârjire să vedem în exterior propria noastră reflexie, oglindită în milioane de chipuri pentru a ne recunoaște mai ușor, și de asemenea ne temem enorm să privim înăuntru pentru a ne simți profunzimile. În felul acesta reușim performanța rară de a trăi pe o fâșie, o falie spațio-temporală, un micro-univers plat, închis, reglementat prin granițe bine definite și auto-impuse.

Totul dinafara noastră, din natură, ne amintește de armonie, de echilibru, de rotunjime. Formele pe care le creează natura sunt rotunde, încântă ochiul, desfată spiritul. Nu există moment de prezență pe care să-l trăim și care să nu ne amintească de acest adevăr simplu: întreaga existență conspiră pentru a crea în viața noastră exact ceea ce ne dorim. Această creație însă are nevoie de un Centru, de un creator conștient, care generează realitate după propria sa voie.

Totul în jurul nostru ne amintește de noi înșine. Profunzimea mării ne amintește de adâncimile inexorabile ale ființei – imposibil de pătruns de la nivelul gândirii noastre. Am petrecut câteva zile la malul mării, am înotat în apa de turcoaz și am respirat suflul mării, marea mamă în care s-au născut primele ființe pe această planetă. Am contemplat valurile și nemărginirea, amintindu-mi că sunt ființă fără granițe. Iau cu mine oriunde mă duc Practica stării de prezență, care a devenit modul meu de a trăi și este totodată atitudinea prin care noi cei din Călătoria Inimii am ales să schimbăm lumea, schimbându-ne pe noi înșine.

Această practică a prezenței îmi permite să-mi dau seama mult mai ușor atunci când alunec în identificarea cu anumite căi vechi, bătătorite, în tipare de a fi și de a relaționa cu ceilalți. Dar îmi dă și ocazia de a observa numeroase aspecte ce țin de psihologie, de rolurile pe care le jucăm unii față de alții. Și pentru că urmează la Luncani tabăra BRIZA, evoc un moment inedit, demn de un manual de psihologie, la care am fost martor timp de câteva ore. Un obicei extrem de întâlnit în multe familii cu copii mici este acela de a scăpa de grija copilului cu ajutorul unui device electronic care îl ține pe acesta ocupat. Poate fi vorba desigur de un televizor, telefon, tabletă, consolă etc. Pui copilul în fața unei tablete și gata, ești liber. Dar liber să ce? Ei aici apare problema, căci nu prea știi ce să faci cu această libertate, așa că repede te arunci cu atenția în telefonul tău.

Timp de câteva ore, pe drumul de întoarcere de la mare, am asistat la un teatru al absurdului, în care actori erau doi părinți de până în patruzeci de ani, alături de cei doi copii ai lor, un băiat de aproximativ cinci ani și o fetiță ce nu împlinise un an. Băiatului i s-a repartizat telefonul său personal, astfel încât interacțiunea părinților cu acesta să fie minimă, iar fetița, care avea mai multă energie și nu putea fi liniștită prea ușor, făcea ture de la mama la tata. Pe rând, atât tatăl cât și mama, îi puneau desene animate, pe telefonul personal al fiecăruia, astfel că fetița naviga de la unul la celălalt cerând mai multe și mai multe desene. M-a surprins precizia cu care, la vârsta ei fragedă, manevra touch-screen-ul telefonului. Iar când aveau un moment de răgaz, spre exemplu atunci când copilul se pierdea în telefonul mamei, tatăl răsufla ușurat și intra într-un soi de agitație pe care reușea să o stingă în momentul în care își accesa, de data asta doar pentru el, telefonul.

Scena aceasta se petrecea într-un tren ce se întorcea de la mare. La un moment dat am ridicat privirea și am dat un tur de orizont prin vagonul deschis. Am avut un șoc: toată lumea era cu ochii în telefoane sau tablete. Am simțit la nivel visceral această ruptură, ilustrată la modul grotesc de realitatea din jurul meu, această lipsă dureroasă de conexiune cu noi înșine, cu profunzimile, și cu ceilalți. Încă o dată percepeam deconectare de sursă, de ceea ce suntem în adâncul nostru, și bula de realitate închisă pe care o creăm inconștient: eu și telefonul meu. Această sintagmă – eu și telefonul meu – definește foarte bine falia spațio-temporală de care vorbeam. Viața trăită astfel, cu relații superficiale, o viața plată, închisă nu este nici pe departe ceea ce ne dorim. Lipsește bucuria.

Ceea ce știu cu siguranță este că nimeni nu vrea să trăiască în felul acesta. Și că nimeni nu a creat această realitate într-un mod conștient! Am văzut deja prea mulți oameni care recunosc că nu știu cum să facă altfel, că nu pot schimba realitatea pe care și-au creat-o, că nu pot ieși din propria închisoare. Chiar și această realitate, așa cum este ea – închisă și limitată – este sinceră, fiind rezultatul unui mod de viață inconștient, adică creatorul nu percepe că el creează întregul context al vieții sale. Criteriile sale de evaluare a realităților sale sunt limitate la ceea ce cunoaște, la ceea ce crede că este bine/acceptat/frumos, are o serie de principii de viață clare, bătute în cuie, niște reguli generale de la care nu se abate.

Astfel că acest creator ajunge în contexte dezirabile – cum ar fi o vacanța la mare – însă nu poate să se bucure pe de-a întregul de alegerea sa. Ceva din modul său automat și mecanic de a funcționa în această lume rulează în permanență, omul a devenit sclavul propriilor sale dependențe, propriilor sale obiceiuri reactive. Momentele de relaxare completă sunt extrem de rare, și mă refer la acele momente în care îmi opresc mintea pentru a asculta valurile sau vântul, sunt momente în care simțim că am făcut pace cu totul, că am lăsat deoparte orice grijă, orice opinie, orice dorință de a avea dreptate sau de a satisface o nevoie a minții.

Bucuria plenară, sinceră, nedisimulată vine o dată cu Conștiența.  Cum ar fi să trăiești o zi din viața ta fără să ai pretenția să numești obiectele din jurul tău, fără a pune nume, fără a căuta explicații pentru mersul lucrurilor, fără a descrie în cuvinte un răsărit de soare. Cum crezi că ar fi să trăiești această dimensiune non-descriptivă a vieții tale? Dincolo de cuvinte, de gânduri, de idei, de realizări sau eșecuri... sau dacă nu o zi măcar o oră, la malul mării sau în platoul pleșuv din inima muntelui? Sau, de ce nu, în mijlocul aglomerației urbane din orașul în care trăiești? Crezi că este posibil să renunți măcar pentru câteva clipe la gândurile tale și să simți vastitatea Creației din care faci parte și la care contribui cu fiecare respirație?

Creatorul conștient percepe dinamica permanentă a creației sale. Cu fiecare respirație creează, cu fiecare alegere îmbogățește marea Creație, cea colectivă, sau o poluează cu negativitatea sa, cu propriile sale gunoaie, iar cu fiecare acțiune concretă îi dă formă, o materializează. Bucuria este inerentă Creației conștiente, iar aceasta este lipsită de efort. A te cufunda din când în când în profunzimile tăcute ale ființei tale este un moment de creație fabulos, care aduce reîmprospătare, vitalitate, lejeritate. A te întoarce din când în când la sursă este o nevoie a sufletului tău, o pauză de la a face / a gândi este cea mai directă cale către Întregire. Ceea ce am căutat înafara noastră atâta amar de vreme găsim înăuntru într-o fracțiune de secundă. Acesta este marele dar al Prezenței, reconectarea la esența noastră.




"În fiecare om trăiește Maestrul, așteptând să fie trăit. Maestrul Interior este o stare de conștiință a Umanității care-și recunoaște propria Divinitate."

HEFT

Workshop / Eveniment

Noutățile Călătoria Inimii
direct pe mail

Articole, workshopuri,
cărți și evenimente

Arhiva Newsletter

Tag cloud

Cărți relevante

Setea de întregire Setea de întregire

Neliniştea pe care o simţim este acel imbold înnăscut, lăuntric care ne împinge în direcţia posibilităţilor noastre spirituale. Setea de întregire este tendinţa dinamică datorită ...

Dragoste şi trezire Dragoste şi trezire

Transformarea profundă de conştiinţă prin care trece omenirea ajunge la punctul său cel mai dureros. Crize de toate felurile izbucnesc la nivel planetar, dar toate sunt expresia crizei interioare de transformare ...

Saltul de conştiinţă Saltul de conştiinţă

Ce te împiedică pe tine, exploratorule al conștiinței, căutătorule al Adevărului, să devii Acela care ești la cele mai elevate niveluri ale Ființei tale? Te poți simți pe Tine, cel adevărat, ...

Iubește ceea ce este Iubește ceea ce este

De-a lungul crizei de transformare Byron Katie a căzut adânc în întunericul depresiei, străbătând calea amară a disperării, pentru ca Revelația să survină brusc, într-o dimineață ...

ATRAGE ZEII DE PARTEA TA ATRAGE ZEII DE PARTEA TA

Dacă vi s-a întâmplat vreodată să vă ridicaţi privirea spre stele şi să vă întrebaţi care e locul vostru în această lume, dacă asterele v-au fascinat mereu  şi aţi intuit ...

Workshopuri relevante

Respirația Inimii Respirația Inimii
Procesul de Conștiință și de Conștiență prin care noi am străbătut meandrele iluziei până la completa readucere aminte a adevăratei noastre identități se numește Calea Maestrului Interior. ...

Arta Respirației Conștiente Arta Respirației Conștiente
Calea Maestrului Interior este calea către Conștiența tuturor nivelurilor Ființei, este calea către claritatea interioară ce permite adevăratele alegeri. Instrumentele fundamentale ale acestei abordări ...

Practica Stării de Prezență Practica Stării de Prezență
Această călătorie este menită să te conducă dincolo de agitația minții. Darul ei este de a-ți reaminti ce ești dincolo de identitatea cu care te-ai obișnuit, de ce ai crezut până acum despre tine, ...

Articole pe aceeași temă

NUMI TEA - CEL MAI PUR CEAI DE PE PLANETĂ NUMI TEA - CEL MAI PUR CEAI DE PE PLANETĂ

Astăzi am pornit din nou în călătorie. Cu ochi de privitor atent și  conștient. Și-mi dau voie să observ. Mirosul florilor ce se poate  simți și de la o distanță de 1 km. Plante care leșină ...

Creatorul și mirabila creație Creatorul și mirabila creație

Cine este sau ce este creatorul din spatele creației? Este cu adevărat în spate? Cine trage linia de demarcație între creator și creație sa? Este într-adevăr a sa creația sau este pur și ...

Eclipse. Eclipse.
Pe cerul interior și exterior deopotrivă

Ceva din trecut pare că mă trage înapoi. Ceva din viitor pare că mă împinge înainte. Iar Universul, prin a sa unealtă puternică și foarte iscusită – eclipsa – mă ridică, mă ...

Încetinește ritmul și găsește-ți centrul Încetinește ritmul și găsește-ți centrul

Inspiră adânc, de câteva ori, înainte de a începe să citești aceste rânduri, și adu-ți aminte să expiri la fel de profund. Găsește-ți, în interiorul tău, centrul liniștii ...

2015 - Conștiență și Compasiune 2015 - Conștiență și Compasiune

Capcana negării dimensiunii liniare a realității. Experiența (umană) nu este o iluzie. A fi conștient înseamnă a percepe/a simți. Frica de durere și confuzia între Compasiune și milă. Vindecarea ...

E timpul să aleg Prezența E timpul să aleg Prezența

Mă trezeam uitându-mă în jur și minunându-mă cât de frumoasă este viața. (...) În momentele acelea mi-am dat seama că tot ce îmi stătuse în cale până atunci, ...

Decizia schimbării Decizia schimbării
Eu îmi construiesc, mereu și mereu, propria Realitate

Ani de-a rândul şi fără să îmi dau seama, mi-am turnat atenţia şi energia în a crea strategii de supravieţuire, de evitare a durerii şi de neasumare a responsabilităţii faţă de propria ...

Relația Conștientă Relația Conștientă

Cele mai mari provocări ale transformării interioare se manifestă în relații. Durerea apare tocmai acolo unde iubim, acolo unde ne pasă. Relațiile ne obligă să ne auto-definim în raport cu celălalt, ...

Restructurare. Responsabilitate. Renaștere Restructurare. Responsabilitate. Renaștere
a 4-a generație

Ne-am tot învârtit în cercuri vicioase ce ne-au ținut departe de adevăratele priorități însă, acest modul cu a sa energie, ne-a adus fiecăruia în parte și tuturor împreună, ...

Disciplina Prezenței Disciplina Prezenței

Nu este vorba despre a ne descoperi pe noi înșine. Suntem deja ceea ce suntem. O imensă experiență umană trăiește în interiorul nostru, și din această experiență am creat diferite identități ...