Punct rubrica Totul în jurul nostru ne amintește de noi înșine

Publicat la 26.07.2017 Comentarii

Bogdan Grigoraș

Chiar aici aproape de noi, în România, există numeroase locuri unde poți simți conexiunea profundă cu natura. Poți simți Pământul, viu, fremătând, poți simți muntele și marea, te poți lăsa îmbăiat de triluri de păsări și de șuier de vânt. Avem splendori inimaginabile pentru cineva care trăiește în țări de unde a dispărut pădurea, unde animalele sălbatice nu mai pășesc libere pe câmpuri. Avem comori pe care nu prea știm să le prețuim, natura ne-a oferit atâtea daruri, tot atâtea posibilități de a ne reconecta cu noi înșine, însă alegerea noastră este de a ne îndepărta și mai mult.

Ați observat gunoaiele pe care le întâlnim în fiecare parcare de pe marginea unui drum național? Traversăm peisaje de vis, splendori care țin mintea pe loc, uităm să respirăm de atâta frumusețe, iar pe marginea drumului tronează creație omului, muntele de gunoaie. Nu este o critică la adresa umanității, este un semnal de alarmă pentru a ne reaminti că orice formă de poluare ne afectează fără să ne dăm seama, căci orice intervenție asupra mediului este o intervenție asupra sufletului nostru. Ceea ce facem naturii ne facem nouă.

Suntem într-o permanentă căutare, o permanentă agitație, o căutare neîntreruptă a ceva. Problema este că majoritatea nu știm ce căutăm de fapt. De multe ori obiectul căutării este învăluit în ceață, ascuns, vag. Iar frenezia cu care ne creionăm viața ne poartă tot mai în adâncul mlaștinilor creației noastre inconștiente. Fuga de sine, de a lua contact cu tăcerea din noi ne face să nu putem suporta momentele de liniște. Pornim muzica sau televizorul, ne îndesăm căștile în urechi, încercăm să acoperim liniștea cu orice preț.

Parcă ne-ar fi teamă de noi înșine. Astfel ia naștere dualitatea. Sintagma pe care am auzit-o de atâtea ori – mă caut pe mine însumi – conține în ea rădăcina dualității. Cine sunt eu, cel care caută, și cine/ce este obiectul căutării mele? Ce este acel mine, care este înafara lui eu, separat, rupt de întreg? Refuzăm cu îndârjire să vedem în exterior propria noastră reflexie, oglindită în milioane de chipuri pentru a ne recunoaște mai ușor, și de asemenea ne temem enorm să privim înăuntru pentru a ne simți profunzimile. În felul acesta reușim performanța rară de a trăi pe o fâșie, o falie spațio-temporală, un micro-univers plat, închis, reglementat prin granițe bine definite și auto-impuse.

Totul dinafara noastră, din natură, ne amintește de armonie, de echilibru, de rotunjime. Formele pe care le creează natura sunt rotunde, încântă ochiul, desfată spiritul. Nu există moment de prezență pe care să-l trăim și care să nu ne amintească de acest adevăr simplu: întreaga existență conspiră pentru a crea în viața noastră exact ceea ce ne dorim. Această creație însă are nevoie de un Centru, de un creator conștient, care generează realitate după propria sa voie.

Totul în jurul nostru ne amintește de noi înșine. Profunzimea mării ne amintește de adâncimile inexorabile ale ființei – imposibil de pătruns de la nivelul gândirii noastre. Am petrecut câteva zile la malul mării, am înotat în apa de turcoaz și am respirat suflul mării, marea mamă în care s-au născut primele ființe pe această planetă. Am contemplat valurile și nemărginirea, amintindu-mi că sunt ființă fără granițe. Iau cu mine oriunde mă duc Practica stării de prezență, care a devenit modul meu de a trăi și este totodată atitudinea prin care noi cei din Călătoria Inimii am ales să schimbăm lumea, schimbându-ne pe noi înșine.

Această practică a prezenței îmi permite să-mi dau seama mult mai ușor atunci când alunec în identificarea cu anumite căi vechi, bătătorite, în tipare de a fi și de a relaționa cu ceilalți. Dar îmi dă și ocazia de a observa numeroase aspecte ce țin de psihologie, de rolurile pe care le jucăm unii față de alții. Și pentru că urmează la Luncani tabăra BRIZA, evoc un moment inedit, demn de un manual de psihologie, la care am fost martor timp de câteva ore. Un obicei extrem de întâlnit în multe familii cu copii mici este acela de a scăpa de grija copilului cu ajutorul unui device electronic care îl ține pe acesta ocupat. Poate fi vorba desigur de un televizor, telefon, tabletă, consolă etc. Pui copilul în fața unei tablete și gata, ești liber. Dar liber să ce? Ei aici apare problema, căci nu prea știi ce să faci cu această libertate, așa că repede te arunci cu atenția în telefonul tău.

Timp de câteva ore, pe drumul de întoarcere de la mare, am asistat la un teatru al absurdului, în care actori erau doi părinți de până în patruzeci de ani, alături de cei doi copii ai lor, un băiat de aproximativ cinci ani și o fetiță ce nu împlinise un an. Băiatului i s-a repartizat telefonul său personal, astfel încât interacțiunea părinților cu acesta să fie minimă, iar fetița, care avea mai multă energie și nu putea fi liniștită prea ușor, făcea ture de la mama la tata. Pe rând, atât tatăl cât și mama, îi puneau desene animate, pe telefonul personal al fiecăruia, astfel că fetița naviga de la unul la celălalt cerând mai multe și mai multe desene. M-a surprins precizia cu care, la vârsta ei fragedă, manevra touch-screen-ul telefonului. Iar când aveau un moment de răgaz, spre exemplu atunci când copilul se pierdea în telefonul mamei, tatăl răsufla ușurat și intra într-un soi de agitație pe care reușea să o stingă în momentul în care își accesa, de data asta doar pentru el, telefonul.

Scena aceasta se petrecea într-un tren ce se întorcea de la mare. La un moment dat am ridicat privirea și am dat un tur de orizont prin vagonul deschis. Am avut un șoc: toată lumea era cu ochii în telefoane sau tablete. Am simțit la nivel visceral această ruptură, ilustrată la modul grotesc de realitatea din jurul meu, această lipsă dureroasă de conexiune cu noi înșine, cu profunzimile, și cu ceilalți. Încă o dată percepeam deconectare de sursă, de ceea ce suntem în adâncul nostru, și bula de realitate închisă pe care o creăm inconștient: eu și telefonul meu. Această sintagmă – eu și telefonul meu – definește foarte bine falia spațio-temporală de care vorbeam. Viața trăită astfel, cu relații superficiale, o viața plată, închisă nu este nici pe departe ceea ce ne dorim. Lipsește bucuria.

Ceea ce știu cu siguranță este că nimeni nu vrea să trăiască în felul acesta. Și că nimeni nu a creat această realitate într-un mod conștient! Am văzut deja prea mulți oameni care recunosc că nu știu cum să facă altfel, că nu pot schimba realitatea pe care și-au creat-o, că nu pot ieși din propria închisoare. Chiar și această realitate, așa cum este ea – închisă și limitată – este sinceră, fiind rezultatul unui mod de viață inconștient, adică creatorul nu percepe că el creează întregul context al vieții sale. Criteriile sale de evaluare a realităților sale sunt limitate la ceea ce cunoaște, la ceea ce crede că este bine/acceptat/frumos, are o serie de principii de viață clare, bătute în cuie, niște reguli generale de la care nu se abate.

Astfel că acest creator ajunge în contexte dezirabile – cum ar fi o vacanța la mare – însă nu poate să se bucure pe de-a întregul de alegerea sa. Ceva din modul său automat și mecanic de a funcționa în această lume rulează în permanență, omul a devenit sclavul propriilor sale dependențe, propriilor sale obiceiuri reactive. Momentele de relaxare completă sunt extrem de rare, și mă refer la acele momente în care îmi opresc mintea pentru a asculta valurile sau vântul, sunt momente în care simțim că am făcut pace cu totul, că am lăsat deoparte orice grijă, orice opinie, orice dorință de a avea dreptate sau de a satisface o nevoie a minții.

Bucuria plenară, sinceră, nedisimulată vine o dată cu Conștiența.  Cum ar fi să trăiești o zi din viața ta fără să ai pretenția să numești obiectele din jurul tău, fără a pune nume, fără a căuta explicații pentru mersul lucrurilor, fără a descrie în cuvinte un răsărit de soare. Cum crezi că ar fi să trăiești această dimensiune non-descriptivă a vieții tale? Dincolo de cuvinte, de gânduri, de idei, de realizări sau eșecuri... sau dacă nu o zi măcar o oră, la malul mării sau în platoul pleșuv din inima muntelui? Sau, de ce nu, în mijlocul aglomerației urbane din orașul în care trăiești? Crezi că este posibil să renunți măcar pentru câteva clipe la gândurile tale și să simți vastitatea Creației din care faci parte și la care contribui cu fiecare respirație?

Creatorul conștient percepe dinamica permanentă a creației sale. Cu fiecare respirație creează, cu fiecare alegere îmbogățește marea Creație, cea colectivă, sau o poluează cu negativitatea sa, cu propriile sale gunoaie, iar cu fiecare acțiune concretă îi dă formă, o materializează. Bucuria este inerentă Creației conștiente, iar aceasta este lipsită de efort. A te cufunda din când în când în profunzimile tăcute ale ființei tale este un moment de creație fabulos, care aduce reîmprospătare, vitalitate, lejeritate. A te întoarce din când în când la sursă este o nevoie a sufletului tău, o pauză de la a face / a gândi este cea mai directă cale către Întregire. Ceea ce am căutat înafara noastră atâta amar de vreme găsim înăuntru într-o fracțiune de secundă. Acesta este marele dar al Prezenței, reconectarea la esența noastră.




"Călătoria Inimii este o călătorie spre trăirea propriei Divinități. O Călătorie spre Conștiență și percepție. Nimic nu rămâne ascuns. Totul este revelat din Inconștient"

HEFT

Workshop / Eveniment

Noutățile Călătoria Inimii
direct pe mail

Articole, workshopuri,
cărți și evenimente

Arhiva Newsletter

Tag cloud

Cărți relevante

Fără Granițe Fără Granițe

Este una dintre cele mai strălucite cărți apărute vreodată sub semnul Maestrului Interior. Ken Wilber este cel mai important gânditor și teoretician al conștiinței american, dar rădăcinile cunoașterii ...

Cele o mie de nume ale bucuriei Cele o mie de nume ale bucuriei

O carte de o superbă şi adâncă profunzime, de o înţelepciune iluminată, care nu are nimic teoretic. Este o înţelepciune intrinsecă, nestudiată, care irumpe din poveştile simple de viaţă. ...

Meandrele Minții Meandrele Minții

Orice criză de transformare interioară are în centrul său modul în care gândim realitatea, și nu este altceva decât o destructurare, o rezolvare a unor structuri de gândire. Pacea ...

Iubește ceea ce este Iubește ceea ce este

De-a lungul crizei de transformare Byron Katie a căzut adânc în întunericul depresiei, străbătând calea amară a disperării, pentru ca Revelația să survină brusc, într-o dimineață ...

CĂLĂU ŞI VICTIMĂ CĂLĂU ŞI VICTIMĂ

Cine a cercetat mai adânc profunzimile sufletului ştie că nu ura ci teama este opusul iubirii. Teama, ca închidere în sine, ca zid ridicat în jurul unui eu mic, limitat, neputincios, ...

Workshopuri relevante

Maestrul Interior. Arta Respirației Conștiente Maestrul Interior. Arta Respirației Conștiente
Cea mai profundă dar și cea mai provocatoare dintre abordările Școlii Maestrului Interior, desprinsă din Practica Prezenței, precisă, rafinată, revelatoare – Maestrul Interior ARC, erupe într-un ...

Practica Stării de Prezență Practica Stării de Prezență
Practica Stării de Prezență este menită să te conducă dincolo de agitația minții. Darul ei este de a-ți reaminti ce ești mult mai mult decât identitatea cu care te-ai obișnuit, decât ...

Respirația Inimii Respirația Inimii
Respiraţia Inimii s-a născut din experienţele noastre de conştiinţă extinsă, în Călătoria Inimii. Este emanația experienței noastre, Horia & Elena Francisc - Țurcanu, contribuția ...

Articole pe aceeași temă

Creația Conștientă de Realitate Creația Conștientă de Realitate

De unde fascinația iluminării? De unde fascinația maestrului, a vindecătorului, a shamanului, a celui cu puteri ”supranaturale”? Totul este despre creația de realitate. Am vrea să creăm propria ...

Creatorul visând, sau neasemuita poveste a cărbunelui devenind diamant Creatorul visând, sau neasemuita poveste a cărbunelui devenind diamant

Corpul nostru este energie condensată, senzațiile noastre sunt mișcări ale energiei. Emoțiile noastre sunt energie și gândurile noastre sunt energie. Ceea ce suntem este un nor de energii de diferite ...

NUMI TEA - CEL MAI PUR CEAI DE PE PLANETĂ NUMI TEA - CEL MAI PUR CEAI DE PE PLANETĂ

Astăzi am pornit din nou în călătorie. Cu ochi de privitor atent și  conștient. Și-mi dau voie să observ. Mirosul florilor ce se poate  simți și de la o distanță de 1 km. Plante care leșină ...

Depresia, un film cu final neașteptat Depresia, un film cu final neașteptat
Despre natura minții

De jumătate de an sau mai bine aud tot felul de povești despre depresie. Amici, prieteni sau cunoștințe, persoane care vin la Centrul Călătoria Inimii, toți mărturisesc că le este din ce în ce mai ...

Nebunia de a gândi liber Nebunia de a gândi liber

Una dintre cele mai terifiante proceduri prin care sistemele totalitare și-au înlăturat adversarii de orice fel a fost declararea lor ca fiind nebuni. Ați putea crede că aceste lucruri sunt de mult timp ...

Magicianul în mijlocul Realității sale Magicianul în mijlocul Realității sale

Umanitatea căzută în iluzie a căutat mereu o scurtătură pentru a ieși din propria nefericire. Simțindu-se separată de realitate a visat la puterile magice, la bagheta fermecată, la o formulă secretă, ...

Arsura Arsura
Totul începe cu un gând

Ai simțit cu siguranță, și nu doar o dată, arsura. Este acea dorință nestăvilită, acea chemare către satisfacerea unei nevoi despre care nu știi mare lucru, nu-i cunoști sursa. Știi doar că această ...

E timpul să aleg Prezența E timpul să aleg Prezența

Mă trezeam uitându-mă în jur și minunându-mă cât de frumoasă este viața. (...) În momentele acelea mi-am dat seama că tot ce îmi stătuse în cale până atunci, ...

Miza cea mare Miza cea mare
Pacea cu mine însămi

Nu există un preț al păcii, pentru că singura pace posibilă este aceea cu Sine, și tot așa, nu există un preț al iubirii, pentru că singura Iubire posibilă este aceea cu Sine. De aceea, mă desemnez emisar ...

Mintea rațională și mintea vastă Mintea rațională și mintea vastă

Suntem ființe complexe, multidimensionale, de o frumusețe indescriptibilă. Avem la dispoziție toate mijloacele pentru a trăi Măreția și a ne exprima pe deplin potențialul nostru fabulos de Creatori liberi ...