rubrica Nivelul Creatiei constiente. Iesirea din iluzia suferintei

Publicat la 09.02.2011 Comentarii

A şti/a fi Am fost întrebat uneori „de unde ştii toate aceste lucruri, cum le poţi dovedi, cum ştii că realităţile pe care le trăieşti sunt valide?” Cuvântul cheie aici este „a şti”. A şti este un demers care, în realitatea încarnată este asociat cu mintea, cu acumularea de informaţie, cu estimarea secvenţială a unui adevăr.

Este cunoaştere prin informaţie „despre”. Însă „cunoaşterea” la care mă refer şi din care îşi trag esenţa lucrurile pe care le scriu şi cele pe care le facem- mă refer aici la latura experienţială a Călătoriei Inimii – aparţine unui alt fel de abordare. Nu este vorba despre „a şti”, ci despre „a fi”. Sunt. „Sunt” nu are nevoie de dovezi, nu are nimic de demonstrat. Demonstraţiile sunt ale minţii, dar „sunt” include şi realitatea parţială pe care o reprezintă mintea. „Sunt” este o experienţă iar experienţa nu poate fi decât directă şi subiectivă. Nu are nevoie să compare. Adevărul lui Sunt este unul intrinsec. Singura validare posibilă a experienţei este alegerea personală. Validez ca „adevărat” ceea ce trăiesc, sau nu. Experienţa nu poate fi dovedită. Ea poate fi doar trăită şi atât. Interpretările unei experienţe pot fi multiple, dar acest lucru îl face doar mintea. Ea caută sensuri, finalităţi, scopuri, scheme, încearcă să transforme experienţa trăită în ceva cu „sens”. Şi numeşte sens doar ceea ce este construit pe relaţia cauză-efect. Mintea nu poate accepta, nici înţelege multidimensiunile experimentabile la nivelul conştiinţei extinse, pentru că legea cauză-efect este suspendată la aceste niveluri. Cel puţin la modul liniar. Dimensiunile conştiinţei nu sunt liniare, ci se cuprind unele pe altele, precum păpuşile ruseşti, iar „cauza” unei expresii la un anumit nivel se poate găsi la un cu totul alt nivel al conştiinţei. Nu există nici un fel de liniaritate în asta, iar mintea nu poate concepe acest lucru, pentru că natura ei este secvenţială. Tot ceea ce nu înţelege mintea este categorisit drept haos, halucinaţie, non-realitate, sau, pur şi simplu, este ignorat cu desăvârşire. Nu există. Dar haosul, ne-înţelesul, este doar realitate ne-experimentată încă. Realităţi multiple Cât de reală este imaginaţia? Ceea ce visăm este real sau nu? Cât de reală este structura realităţii ordinare, nivelul dens al Creaţiei? Ştiinţa a descoperit de vreo sută de ani că materia nu e decât un vis. Nori de electroni în mişcare, câmpuri electromagnetice ce dau iluzia solidităţii, dar care se spulberă în anumite condiţii. Ceea ce menţine iluzia este conştiinţa observatorului. Şi atunci, cât de ireală este imaginaţia, visarea? Atunci când ne permitem luxul de a lăsa hăţurile minţii şi de a ieşi din limite, atunci când ne permitem expansiunea în celelalte dimensiuni ale conştiinţei şi trăim acea realitate atât de direct, atât de integral, atât de complet, acest lucru este echivalent cu revelaţia. Numai că ne întoarcem conform obişnuinţelor în limitări, în realitatea ordinară, iar mintea urlă: „dă-mi dovezi că nu a fost un vis, o închipuire.” Ca şi cum visul, închipuirea, imaginaţia, ar fi o dimensiune mai puţin reală decât cea a minţii analitice. Uneori, după vreo experienţă de conştiinţă extinsă, suntem martorii acestui fenomen de retragere rapidă pe teritoriile familiare ale minţii. Călătorul, revenit din marea sa expediţie interioară, uluit, se redresează: „Nu ştiu dacă a fost un vis sau ce a fost. Părea atât de real! Incredibil ce poate să scoată imaginaţia mea!” Şi cu asta expediază propria lui experienţă directă în cutia cu „halucinaţii interesante”. Ei bine, poţi face asta de o mie de ori. Poţi accesa prin diferite mijloace, diferite straturi şi niveluri ale conştiinţei şi apoi, când revii la bietul nivel al minţii, să clasezi experienţa la capitolul „halucinaţii”. Adică să nu o validezi ca pe un adevăr personal, să nu recunoşti calitatea de „real” a experienţei.

Sunt mulţi oameni blocaţi în acest mecanism. Nu mă refer doar la cei care se auto-numesc „raţionali”, adică cei care se cantonează în identificarea exclusivă cu mintea lor, dar sunt mulţi dintre aceia care afirmă despre sine că sunt „spirituali” şi care fac acelaşi lucru, numai că de pe poziţionări diferite. Şi mai interesant este cazul acelora care depind pentru expansiunile lor de diferite plante, substanţe sau chiar tehnici, inclusiv de respiraţie. Nici pentru ei, experienţa expansiunii şi cea a realităţii ordinare, nu se pot integra. Sunt două lumi diferite şi mulţi numesc „halucinaţie” experienţa expansiunii. În lipsa integrării experienţei, acesta nu este de fapt decât un mod de a fugi din faţa acestei realităţi limitate a minţii. Atunci când expansiunea conştiinţei este exclusiv indusă cu ajutorul unor plante, substanţe sau tehnici, nu vom valida experienţa ca fiind reală. Depindem de o unealtă sau de una dintre „tehnologiile sacrului” pentru a ajunge „acolo”. Cunosc oameni care se zbat în realităţi duble, schizoide, neputând să integreze experienţele „halucinante” induse cumva, şi realitatea densă, materială şi consesuală a vieţii încarnate. Sunt mânaţi din spate de o imensă dorinţă de a merge „dincolo”, dar asta include o negare a lui „aici, acum”. Rezultatul previzibil şi trist al unei asemenea abordări este acela că rămân, în cel mai bun caz, suspendaţi între două etaje ale existenţei. Nici aici nu sunt, căci neagă cu putere dimensiunea materială, nici acolo nu sunt cu adevărat, căci pentru a naviga în acele dimensiuni trebuie să le validezi complet ca „reale”. Dacă nu validezi acele niveluri ale propriei conştiinţe, ele rămân la nivelul de halucinaţii, de irealitate, un spaţiu iluzoriu în care fugi numai pentru că îţi este dince în ce mai greu să funcţionezi în realitatea ordinară.

Dacă nu poţi valida „această” experienţă, de-aici, acum, în realitatea densă, ca fiind o manifestare completă a conştiinţei, „acea” experienţă de conştiinţă extinsă va fi cu atât mai greu să o poţi valida, şi va rămâne pentru foarte mult timp doar un divertisment, o hălăduire dezarticulată în periferiile psihicului uman, şi nu o experienţă coerentă, articulată de semnificaţii şi care să conducă la evoluţia personală.  „eu sunt”, în orice dimensiune Dacă există o cheie aici, este validarea totală a experienţei subiective de conştiinţă extinsă şi integrarea ei completă în dimensiunea încarnată, densă, în realitatea ordinară, ca fiind expresii diferite ale lui „a fi”. Eu sunt, pur şi simplu, în această dimensiune, eu sunt pur şi simplu, în acele dimensiuni deasemeni, eu sunt, desigur, în toate dimensiunile, căci aceasta este natura Creatorului. În această ecuaţie a fiinţei, ce reprezintă „eu”? Depinde de nivelul identificării. Mă identific cu dimensiunea densă? Îl plasez pe „eu” exclusiv în corp, în energie, în emoţie sau în gândire, sau în toate acestea. La aceste niveluri voi fi mereu „căutătorul” de spiritualitate şi de dumnezeu, sub orice nume. În clipa în care validez cu adevărat dimensiunile astrale ale fiinţei ca fiind reale şi făcând parte din „mine”, atunci când validez experienţa ca pe o expansiune a propriei mele realităţi, atunci se produce adevărata expansiune a identităţii iar „eu” include nu numai nivelurile dense de identificare, dar îşi asumă statutul creatorului propriei realităţi, fie ea densă sau subtilă. Asumarea prezenţei în dimensiunea densă, încarnată, ca şi în oricare alta, are o cale regală: respiraţia conştientă. Este un mod de a recunoaşte, de a asuma, de a afirma propria prezenţă în momentul de acum: eu sunt. Este singurul mod, printre toate uneltele unui explorator al spiritului, de a uni conştient toate dimensiunile fiinţei. Plantele sau substanţele psihedelice ne proiectează într-un spaţiu de conştiinţă extinsă, dar ne obligă cumva sa parasim dimensiunea densă, corporală, cel puţin până în momentul în care ştim cum să navigăm în oceanul Conştiinţei. Iar acest lucru este posibil doar cu ajutorul respiraţiei conştiente. Este singurul mod de a aduce dimensiunile subtile ale noastre, în corp. Este singurul mod pe care îl cunosc de a trăi completitudinea, incluzând aici dimensiunea corporală. În articolul despre „acceptare sau judecată”, pomeneam despre nivelul inimii ca fiind acela în care putem alege între două atitudini fundamentale în faţa realităţii de orice natură ar fi ea, densă sau subtilă. Putem judeca realitatea, adică opera cu unealta discriminării mentale, sau putem, pur şi simplu accepta tot ceea ce există, la orice nivel. Mintea nu poate accepta, nu este proiectată pentru acest lucru. Ea este proiectată pentru analiză, selecţie, clasare de date. Pentru minte, natura realităţii, dense sau subtile, nu contează, este o „problemă” ce se cere analizată. Alegerea non-judecării realităţii, pur şi simplu, anulează mintea. Ea nu ştie ce să facă cu un lucru acceptat, care deci nu trebuie analizat, clasificat etc. Acesta este unul dintre cele mai importante „noduri” ale conştiinţei şi ale conştienţei pe care le trăieşte un suflet care a ales experienţa densităţii. A funcţiona în modul „gândire a realităţii” este una dintre cele mai puternice condiţionări la care ne-am supus. A fost un drum oarecum firesc în încarnare, dar au existat şi multe condiţionări intenţionate, în sensul că instituţii umane interesate de-a lungul vremurilor au stimulat, au încurajat acest mod de funcţionare a conştienţei în mod deliberat. Gândirea realităţii, care este un mod limitat de funcţionare a fiinţei, a făcut posibil controlul umanităţii. Controlând gândirea, umanitatea a putut fi mai uşor manipulată, stăpânită şi direcţionată. Convingerea că aceasta, gândită, este singura realitate, a avut consecinţe incalculabile. Aceia care ştiau adevărul l-au folosit pentru a acumula putere în dimensiunea încarnată, asupra acelora care nu cunoşteau adevărul. Dar iată, după un timp foarte îndelungat şi după o experienţă a densităţii traumatizantă uneori, umanitatea ajunge prin propriile puteri în acest nod al conştienţei, în care descoperă că întreaga sa căutare spirituală a fost într-o direcţie greşită, şi că unealta principală pe care a folosit-o pentru a aborda întreaga realitate umană, este principalul impediment în explorarea dimensiunilor subtile. Gândirea liniară. Ba mai mult decât atât, descoperă că această unealtă folosită la administrarea realităţilor dense ale existenţei a fost chiar aceea care a creat un întreg lanţ al iluziilor, dintre care ceamai remarcabilă a fost ruptura schizoidă a propriei fiinţe între un dumnezeu exterior, îndepărtat şi străin, şi un aspect uman mizerabil, singuratic şi înfricoşat.

Ce urmează după această descoperire? A simţi realitatea Alternativa la funcţionarea în modul „gândire a realităţii” este acela de „simţire a realităţii”. Desfiinţarea ecranului minţii, pe care obişnuim să proiectăm realitatea, ne obligă să luăm contact direct cu realitatea, fie ea corporală, energetică, emoţională, sau spirituală. Dez-identificarea de spaţiul mental, descoperirea că mintea face parte din fiinţa noastră, dar că noi nu suntem mintea, ci stăpânii ei, produce o expansiune imediată a conştienţei, în zone pe care le părăsisem de mult timp. În primul rând în ceea ce numim „interior”. Ne simţim pe noi înşine, corporalitatea noastră şi fluxurile de energie vitală care circulă prin noi. Am citit de o mie de ori despre toate acestea, dar nu credeam că le putem simţi, nu credeam că energia vitală interioară poate fi simţită şi mai ales influenţată de deciziile noastre conştiente. La fel cu emoţiile noastre şi mintea noastră care fac parte din acest peisaj dens, corporal al propriei fiinţe. Începem să descoperim micile miracole posibile în starea de „a fi”. Descoperim uluitoarele daruri pe care ni le aduce respiraţia, şi felul în care putem direcţiona energiile interioare cu ajutorul ei şi al atenţiei. Descoperim felul în care putem interveni cu ajutorul intenţiei şi aplicaţiile nenumărate ale acestei locuiri conştiente a dimensinii noastre corporale. Dar mai important decât orice este bucuria imensă de a fi, bucuria intrinsecă a existenţei conştiente în corp, care nu are nevoie de nimic altceva pentru a exista. A fi devine o experienţă spirituală profundă, care revelează prezenţa totală şi întrinsecă  a divinului în orice moment de conştienţă orientat către clipă, către acum. Este un punct de cotitură enorm, căci încetăm să-l mai căutăm pe dumnezeu înafara noastră. A fi în corp se dovedeşte o experienţă de conştiinţă extinsă, pentru că înainte nu eram în corp, ci doar în minte. Corpul nostru ne era străin, iar acum nu mai este. Corpul face parte din experienţa directă a divinităţii trăite, nu gândite. Nu mai există o ruptură între aspectul nostru uman şi corporal, şi dimensiunea divină, pentru că experienţa lui „a fi” în corp reuneşte densitatea şi sentimentul divinităţii prezente. Este un pas uriaş spre integritatea fiinţei. Recuperăm ceea ce a fost al nostru intotdeauna, cu adevărat. Este momentul în care căutările noastre se reorientează către interior, total. Experienţele de conştiinţă extinsă includ complet realitatea corporală şi, mai mult decât atât, această realitate a simţirii devine un instrument uluitor de percepţie a Marii Realităţi. Descoperim repede că trăirile conştiinţei se simt mai bine decât se gândesc, că putem percepe în interiorul nostru realităţi pe care le consideram exterioare. Celialţi oameni, copacii, vântul, ploaia şi soarele, toate acestea rezonează în noi într-un fel unic, de negândit. Apar conţinuturi ale conştiinţei care nu mai sunt neapărat vizuale, care nu mai sunt proiectate pe ecranul minţii, ci sunt simţite, integral, în interior. Vieţi întregi pot fi simţite într-o clipă, înţelesuri care pot fi desluşite în o mie de cărţi durează o secundă, sub forma unui sentiment. Experienţa de conştiinţă extinsă nu mai e o fugă în teritorii halucinante, căci se petrece în cea mai deplină conştienţă a corpului, energiei, emoţiei şi a minţii. Doar că mintea nu mai are misiunea înţelegerii, a clasificării, ci doar a înregistrării. Validarea experienţei nu mai este o problemă, pentru că nu mai trebuie să fugim din corp pentru a trăi ceva, ci dimpotrivă accesăm orice nivel al conştiinţei de la nivelul integrat al corpului. Spre o conştiinţă a „navigatorului” interior Scriam undeva despre experienţele cu plante sacre, că acestea sunt porţi către diferitele niveluri ale propriei conştiinţe, şi oglinzi ale ceea ce suntem cu adevărat. Au darul, atunci când sunt folosite ritual, de a sparge barierele minţii pentru a dezvălui conţinuturile conştiinţei şi de a ne pune în contact cu realitatea extinsă. Mulţi cred că plantele, substanţele sau alte instrumente ale expansiunii sunt suficiente pentru a asigura accesul în vastele zone ale Fiinţei interioare, pentru că sparg barierele minţii. Dar e nevoie de mai mult decât atât pentru evoluţie. E nevoie de conştientizare şi de integrare a dimensiunilor. Altfel, între  „acolo” şi „aici” rămâne mereu o prăpastie de netrecut care se adânceşte din ce în ce mai mult. Cu alte cuvinte, e nevoie sa aducem „aici” ceea ce am trăit „acolo”, să recunoaştem caracterul real al ambelor lumi. Iar asta se poate face exclusiv cu ajutorul respiraţiei. Este singurul mod de a aduce infabilul în corp. Dacă vom lucra cu plante sau substanţe în lipsa respiraţiei conştiente, prăpastia se adânceşte, dualitatea e mai adâncă, distanţa între lumi mai mare. Dacă procesul de integrare merge bine, atunci vom avea nevoie de expansiuni din ce în ce mai puţine, căci dimensiunile inefabile vor fi din ce în ce mai prezente în viaţa noastră obişnuită. Nevoia de călătorii cu ajutorul unor unelte creşte doar atunci când distanţa între materie şi spirit creşte. Sentimentul că suntem „prizonierii” dimensiunii dense conduce de multe ori la dependenţe de aceste mijloace deexpansiune.

(O carte excepţională pe această temă – Setea de întregire, de Cristina Grof) De aceea singura cale reală de a trăi realitatea extinsă a fiinţei în mod permanent este integrarea completă a tuturor dimensiunilor, inclusiv cea corporală, iar se poate face doar cu prezenţei şi al respiraţiei. Dimensiunea corporală şi energetică face parte din această realitate extinsă a fiinţei. Apoi, noi suntem cei care alegem dacă le validăm sau nu. Căutătorii „spirituali” orientaţi exclusiv către inefabil vor ignora, pur şi simplu realităţile corporale şi energetice, aşteptând experienţa „spiritului”. Călătorie după călătorie, ei se vor lăsa păcăliţi de imageria fascinantă a minţii aflate în disoluţie momentană, dar nu vor merge mai departe de aceasta. Este o capcană. Ei sunt aceia care vor reveni în realitatea ordinară articulată de minte, o realitate pe care o vor renega, adâncindu-se în separare, în dualitatea materie-spirit din ce în ce mai mult. Alternativa este integrarea reală. Plantele sacre ne dezvăluie destinaţia. Corpurile noastre nu pot merge acolo. Dar acum putem aduce inefabilul în realitatea noastră corporală. În loc să mergem acolo parţial şi să întărim dualitatea, putem alege să aducem aici, acum, acele dimensiuni şi să facem din două lumi, una singură. Asta înseamnă integrarea completă a diferitelor etaje şi dimensiuni ale realităţii, iar pentru asta nu cunosc alt mijloc decât respiraţia conştientă şi Prezenţa. Din această integrare face parte şi mintea care are propria ei expansiune. În stările de conştiinţă extinsă ale unui „explorator” avansat, mintea nu mai trebuie anulată, spulberată, ci este condusă cu blândeţe într-o nouă dimensiune. Aceasta este condiţia pe care noi o numim a „navigatorului” de conştiinţă. Expansiunea nu mai este haotică, ci putem alege dacă deschidem anumite uşi sau dacă nu, dacă intrăm în diferite conţinuturi ale conştiinţei sau dacă preferăm să mergem mai departe. Şi, mai ales, nu mai avem nevoie de alte instrumente, de alte „tehnologii ale sacrului” pentru a călători în noi înşine. Respiraţia este suficientă. Asumarea de Sine „A fi” devine o stare accesibilă, o stare pe care o putem explora în fiecare moment al vieţii noastre. Putem, în orice moment, facem switch-ul între modul „a gândi” şi „a simţi” realitatea. Este o etapă în care întrebarea „cine sunt eu” nu mai are sens, căci a fost trăită deja evidenţa că „eu sunt”, transcende toate rolurile pe care le-am jucat vreodată. Prezenţa marelui actor, a Sufletului, poate fi simţită în orice clipă a lui „eu sunt”. Nu mai contează „cine”, ci mai curând „ce” sunt. Diferitele identităţi pe care le-am trăit nu mai sunt importante, ci numai identitatea supremă a Sufletului. Iar acesta are o identitate schimbătoare, pentru că este conştient de permanenta sa evoluţie. În plan uman, aceste conştientizări conduc la o liniştire profundă a realităţii interioare care va fi reflectată de o liniştire a celei exterioare. „Crizele” de tot felul se domolesc, pentru că identificările cu aspectul uman devin mai rarefiate. Realitatea Sufletului îşi face loc în dimensiunea 3D. Devenim, din ce în ce mai des conştienţi de această identitate. Suntem în contact permanent cu corpul nostru, cu energiile noastre şi ne observăm emoţiile, suntem martorii proceselor mentale, dar nu ne mai identificăm cu acestea şi nici nu ne mai lăsăm târâţi în spaţiile uscate ale judecăţii sterile. Ne folosim mintea doar la proiectele 3D, care cer secvenţialitate, dar nu mai privim propria fiinţă şi întreaga creaţie de la nivelul ei. Preferăm să simţim, mai curând decît să gândim realitatea şi să fim mai curând decât să facem. Asta nu înseamnă că devenim inerţi, ci dimpotrivă, că acţiunile noastre beneficiază de întreaga noastră prezenţă şi centrare. Devenim extrem de eficienţi şi extrem de sinceri cu noi înşine. În acelaşi timp, liberi de judecăţile altora faţă de noi, precum şi eliberaţi de propriile noastre judecăţi faţă de alţii. Acceptarea realităţii, cunoaşterea directă a faptului cămajoritatea oamenilor joacă roluri, dar că în spatele rolurilor sunt suflete libere ca şi noi, face posibilă această libertate.

Este în acelaşi timp o eliberare de suferinţă personală şi colectivă. Suntem conştienţi că toată drama vine din rolurile pe care le jucăm, noi şi alţii, şi că suntem liberi să ieşim din ele atunci când dorim. Judecata este înlocuită de compasiune şi de înţelegerea profundă a jocurilor aspectelor umane. Felul în care relaţionăm cu ceilalţi se schimbă complet. Suntem liberi. Ştim cine şi ce suntem, şi respectăm acest lucru şi la ceilalţi, oriunde s-ar afla pe drumul lor. Compasiunea şi respectul desăvârşit pentru noi înşine şi pentru ceilalţi a devenit un mod de a fi. Onorarea experienţei lor a devenit un mod de a trăi. Nu mai suntem sclavii trecutului nostru şi nici ai tarelor „moştenite”, nu mai repetăm modelele părinţilor noştri, nici ale societăţii, nu ne mai ghidăm după criteriile polarităţilor, căci simţim că suntem mai mult decât atât. Nu ne mai identificăm cu vechile noastre roluri decât ocazional şi atunci pentru scurt timp. Ieşim din normele conştiinţei colective şi ne bazăm mai mult pe propriile noastre intuiţii care devin din ce în ce mai puternice. Nu mai suntem opresaţi de un trecut dureros – au fost doar experienţe – şi nici nu ne mai temem de viitor. Suntem creatorii propriei noastre realităţi. Este o realitate bazată pe încredere în Sine. Căutările se diminuează pentru că începem să înţelegem şi la nivel mental că totul se află înăuntru deja. Nu mai facem compromisuri, pentru că nu mai este nimic de câştigat, nici iubire de cerşit, nici respect, nici ascultare. Ne dăruim atenţia noastră, prezenţa noastră, iubirea noastră nouă înşine, pentru ca astfel să putem apoi dărui şi altora fără să cerem nimic în schimb. Unii dintre cei apropiaţi nouă nu vor aprecia aceste schimbări, această nouă libertate, acel zâmbet interior ce urmează marii descoperiri de sine. Ei vor să continue vechiul joc, vor drama, vor mecanismele vechi în care am dansat atât de mult timp, pentru că ele în sine sunt un mod de a exista. Sunt rolurile în care au investit atâta energie, atâta viaţă. A ieşi din ele, a ne întoarce la noi înşine înseamnă a tăia un canal prin care ei sugeau din energia noastră. Asta nu e prea plăcut. Ne vor acuza că suntem egoişti, că am înnebunit, am luat-o razna, poate chiar unii dintre ei vor pleca. Dar pe noi nu ne mai interesează micile jocuri de putere. Ştim că puterea asupra celuilalt sau a lui asupra noastră nu este decât una dintre iluziile marelui lanţ de identificări. Realitatea noastră este constituită acum din fiinţe libere să aleagă orice vor. Dar nu şi pentru alţii. Poate că ne vom despărţi de serviciul nostru, de unii prieteni, de unele contexte care nu se vor mai potrivi cu noua noastră realitate interioară. Dar ştiam asta deja, simţeam anumite lucruri din viaţa noastră ca pe nişte greutăţi, aşa că toatea acestea nu sunt decât o eliberare. Încrederea în Sine şi în ceea ce simţim devine criteriul principal al alegerilor conştiente. Uneori mai apare îndoiala. Dar ştim acum că îndoiala este izvorâtă exclusiv din minte, din calcul. Iar în marea realitate, care poate fi doar simţită, nu există îndoială, ci doar alegere. Şi nici o alegere nu poate fi greşită, pentru că nimic nu este greşit în această realitate multidimensională în care învăţăm, încetul cu încetul să trăim. Fiinţe umane care-şi încorporează dimensiunile divine. Nivelul Creaţiei propriei realităţi Şi-acum? Ce urmează acum, după această înţelegere izvorâtă din experienţă? Încotro? Dacă veţi auzi această întrebare în cap, să ştiţi din nou că este mintea voastră care are, în mod absolut, nevoie de un scop, de o destinaţie. A-i spune minţii că viaţa nu are nevoie de un scop, că dumnezeu este o experienţă în sine, care nu face nimic altceva decât se experimentează pe sine, înseamnă să vă provocaţi un scurt-circuit mental. Mintea are nevoie de finalităţi. Pe când Fiinţa în ansamblul său se bucură de conştienţa oricărei experienţe. În momentul în care veţi simţi bucurie uneori fără nici un motiv, pur şi simplu, din simplul fapt de a fi, atunci când această bucurie nu va mai avea o motivaţie, nici cauze exterioare, nici cunoaşterea, nici măcar motivaţii spirituale, atunci a venit momentul magic al unei noi expansiuni majore. Este momentul creaţiei şi al exprimării a cine sunteţi cu adevărat. Al eliberării definitive din suferinţă. Nu spun al eliberării de durere, căci unele dureri sunt inerente stării încarnate, dar suferinţei, care înseamnă o prelungire mentală a durerii. Este momentul în care devenim noi înşine şi în care le permitem tuturor din preajma noastră să fie ei înşişi. Momentul în care permitem realităţii să se desfăşoare liber, fără să încercăm să o controlăm, să o corectăm, să o salvăm. Această atitudine nu este auto-impusă, ci vine complet din interior, din conştienţa a ceea ce suntem. Rolurile noastre, aspectele noastre, nu dispar, dar putem alege liber între ele. Este un act de Creaţie. Viaţa devine un act de Creaţie. Este o clipă uriaşă a încarnării, pentru că este primul nivel al devenirii în care Umanul este conştient perfect de propria sa divinitate. Este un moment eliberator, de o colosală bucurie interioară, fiecare gest al nostru ne exprimă în deplină autenticitate şi libertate. Nu mai acţionăm condiţionat de ceea ce cred alţii despre noi, nici de sisteme de credinţă, nici de dependenţe energetice, căci ştim că noi înşine suntem Conştiinţă şi energie. Totul devine alegere conştientă. Faţă de nivelul inimii, care înseamnă non-judecată şi acceptare, aceasta este o expansiune ce implică Creatorul din noi.

Şi aceste momente de creaţie devin din ce în ce mai dese, pentru că nimic nu se compară cu bucuria Creaţiei. Iubirea pe care o simţim pentru noi înşine(avându-şi rădăcina în acceptare) şi pentru marele rest impregnează totul. Iar iubirea are nevoie mai întâi să se exprime, să dăruiască din ea însăşi. Să comunice. Să împărtăşească. Să se extindă. Aceasta este Creaţia, unul dintre atributele fundamentale ale Divinităţii interioare. Priorităţile noastre se schimbă. Nu mai suntem stăpâniţi de priorităţile aspectului uman. Nevoia de siguranţă se diminuează pentru că avem încredere în ceea ce suntem, ca şi nevoia de acumulare, de manipulare, de experimentare a puterii personale, toate acestea dispar, pentru că fac parte din identificarea exclusivă cu aspectele noastre umane, iar acum suntem conştienţi că suntem mult mai mult decât acestea. Nu mai suntem sclavii senzaţiilor, emoţiilor, fricilor noastre. Ştim că sunt doar creaţii ale noastre şi din nou, nu ne mai identificăm cu ele. În schimb începem să dăm prioritate necesităţilor Sufletului nostru. Iar prima dintre ele este nevoia de a crea, nevoia de expansiune proprie iubirii care are nevoie să se exprime. Devenim Creatori. A crea - Creare Este un timp în care toate lucrurile pe care le facem poartă amprenta originalităţii, a non-convenţionalului, a schimbării permanente. Am renunţat la căile vechi şi nu ne temem să explorăm căi noi în care să ne punem amprenta. Nu există o finalitate a Creaţiei, nu facem asta ca să câştigăm ceva anume, ci numai pentru că putem. Este timpul pentru a face lucruri pe care ni le-am dorit întotdeauna, dar „n-am avut timp”. Putem picta sau crea o afacere, putem să redecorăm întreaga casă cu mîinile noastre sau crea o mare călătorie, putem arunca toate cărţile vechi şi scrie noi o carte, ne putem reinventa grădina, sau relaţia, sau felul în care privim universul. Fiecare clipă poate fi un moment de creaţie, în funcţie de felul în care ne raportăm la ea. Un grad mai mare de conştienţă, de prezenţă, ne deschide către un grad mai mare de creativitate. Creativitatea este o stare de conştiinţă extinsă, căci ea nu vine niciodată din minte. Mintea nu crează. Ea este analitică. Ea nu poate inventa ceva nou. Ea găseste solutiile vechi, le clasifică şi alege din aceste soluţii vechi. Mintea nu este originală, nu are idei. Sclipirile nu vin deducţii, ci din iluminări spontane, bruşte, integrale. Aceasta este inspiraţia, starea divină a poeţilor, a geniilor ştiinţei, a celor care calcă drumuri nebătute de nimeni. Toată această stare extraordinară este grefată pe o absolută încredere în Sine. Nu este nimic să ne ameninţe, nu există pericol. Simţim că ceea ce suntem nu poate fi ameninţat, distrus sau invadat, nu poate fi ocupat, decât dacă noi alegem asta. Nu ne mai confundam cu nici unul dintre aspectele noastre şi astfel nu mai putem fi manipulaţi, pentru că nu avem nevoie de nimic. Este nivelul lui Eu Însumi. Starea lui „Sunt” de la nivelul inimii se extinde. „Eu Sunt” începe să creeze realitate împrejurul lui. Este o creaţie personală. Starea creaţiei este bucuria. Aceste momente de creaţie şi de bucurie nu sunt permanente dintr-o dată, nu devenim brusc nişte iluminaţi cu un zâmbet absent pe faţă, inerţi la realitatea umană şi cu capul în nori. Sunt momente care survin cu încetul, mai întâi uneori. Sunt momente care trebuie cultivate, observate, sunt momente în care practicăm conştienţa, în care respirăm cu bucuria aceea venind de niciunde. Apoi vom cădea probabil din nou în identificări, răni străvechi vor fi redeschise de vreun declanşator „întâmplător”, o vorbă, o situaţie, o relaţie, şi asta ne va arunca înapoi în vâltoare. Dar nu pentru mult timp. Practicând prezenţa şi respiraţia conştientă ne vom aminti repede că orice lucru ne doare indică o identificare, un rol vechi, un mecanism de care nu suntem complet vindecaţi, şi atunci vom renunţa la el în mod conştient, prin alegere. „Eu sunt doar cel care aleg să fiu”. Alteori, atunci când observaţia interioară ne aduce în punctul în care simţim că o anumită stare energetică şi de conştiinţă ne cuprinde, putem alege să intrăm în ea, doar aşa, ca să vedem ce se întâmplă. Experimentăm de pildă furia sau tristeţea doar pentru că alegem să facem asta. Dar ştim că noi suntem cei care alegem, că nu este nimeni vinovat sau răspunzător. Este o alegere liberă pe care o putem face şi putem deasemeni să ieşim din stare atunci când dorim s-o facem.

Este deasemeni un act de creaţie interioară. Stările noastre nu sunt decât modulări ale energiei interioare şi putem experimenta orice stare, dacă alegem asta. Dar ne  vom întoarce mereu la echilibrul interior al Creatorului conştient şi liber. Aici este vorba despre o libertate interioară faţă de stări, identificări, roluri şi mecanisme. A fi liber înseamnă a fi conştient, ne-identificat cu o stare, rol, mecanism, capabili de a intra şi de a ieşi oricând din ele. Este o stare încarnată, în care suntem pe deplin prezenţi în corp, în aici şi acum, şi în acelaşi timp conştienţi de alte dimensiuni ale noastre. Toate experienţele de „conştiinţă extinsă” pe care le-am trăit vreodată ne sunt accesibile ca realităţi ale propriei noastre fiinţe. Avem darul de a fi prezenţi pentru cei din jurul nostru atunci când dorim asta, de a asculta, de a simţi, avem intuiţii puternice şi clare, pe care nu avem nevoie să le mentalizăm, căci avem încredere în ele în stare nedesfăşurată. Nu avem nevoie de nici un fel de unelte, de nici un fel de „tehnologii ale sacrului” pentru a simţi propriile noastre niveluri. Nu avem nevoie de plante sacre, de ritualuri, de lumânări, de droguri sau substanţe, nu avem nevoie de rugăciuni, nici de cristale sau proceduri ritualice, nu avem nevoie de nimic, decât de Prezenţă şi de un unic instrument al fiinţei, respiraţia noastră, cea care uneşte, cea care leagă cumva focusul conştienţei de toate nivelurile fiinţei noastre. Suntem liberi şi ne simţim unificaţi. Tot ceea ce am fost vreodată este aici, in noi, în această clipă, şi tot ceea ce vom fi vreodată nu a fost creat încă. Noi suntem aceia care putem alege ceea ce va fi, în fiecare moment al vieţii noastre.

   Nu suntem legaţi de nici un alt adevăr decât al nostru, căci suntem conştienţi că nu există decât adevăr subiectiv.  

Horia Ţurcanu Găsiţi informaţii despre workshop-urile si serile noastre experiment, pe site-ul Asociatiei de Terapii Transpersonale (www.transpersonal.ro)




Comentarii mai vechi (6)

Aceasta schimbare de perspectiva este extraordinara . Cand incepi sa "fii" intri intr-un spatiu nou, infinit si nedefinit. Incepi sa intelegi ca totul este definit de tine si ca tot ceea ce este creat a fost creat cu voia ta si doar prin aceasta. Incepi sa intelegi ca si ceilalti din jurul tau sunt parti din tine, si, ca si tine sunt creatori. Impreuna co-cream aceasta lume si experimentam absolut orice din dorinta de a ne cunoaste din ce in ce mai profund si din bucuria de a fi. Nu exista limite decat cele create de noi si impuse in mod inconstient sau chiar constient. Asumarea completa a sinelui este o experienta continua ce presupune vointa, iubire si multa incredere. Numai cand incepi sa fii iti dai seama cat de putin iti permiti de fapt sa "fii". Prin experientele mele in alte dimensiuni ale fiintei, mi-am dat seama ca de fapt mintea defineste ceea ce este "real" pentru noi."Real" este doar o conceptie foarte ingusta a mintii. Intr-una din experiente mintea mea incepuse sa fie foarte confuza .. intrebandu-se in continuu "Ce este real?Care lume este reala?Si asta se simte la fel de reala ca si cealalta!" Cand Esti in "Eu Sunt" iti dai seama ca toate dimensiunile coexista si le poti accesa, daca reusesti sa iti schimbi credintele si conditionarile pe care le ai(constiente sau inconstiente). Foarte frumos scris Horia, in fiecare ACUM crestem si ne transformam intr-o noua fiinta Elena M. în 09.02.2011

Tot despre Constiinta este vorba: http://www.youtube.com/watch?v=oLclkP9x_68 Claudiu în 16.02.2011

Exceptional spus ! Mii de felicitari e prea putin.... Marius în 09.02.2011

Articolul acesta a venit la fix si adreseaza exact "temerile" si conflictele interioare pe care le am in ultima vreme. Va dura o perioada pana voi putea integra totul. Multumesc Horia Ka în 09.02.2011

VIZONATI ACEST FILM http://www.ted.com/talks/lang/rum/jill_bolte_taylor_s_powerful_stroke_of_insight.html cu drag ben ben în 11.02.2011

Fac din ce in ce mai mult priza totala cu tot ceea ce este cuprins in articolele voastre.V a multumesc,Valeria Valeria în 20.02.2011

"A deveni conștient de natura Creației pleacă de la a deveni conștient de natura propriei creații. A arunca responsabilitatea disconfortului vieții asupra Divinității este o naivitate obtuză de care numai ego este capabil. Calea Maestrului Interior începe prin asumare."

HEFT

Workshop / Eveniment

Noutățile Călătoria Inimii
direct pe mail

Articole, workshopuri,
cărți și evenimente

Arhiva Newsletter

Tag cloud

Cărți relevante

CÂND IMPOSIBILUL DEVINE POSIBIL CÂND IMPOSIBILUL DEVINE POSIBIL

Trecând peste teama de a fi ridiculizat de colegii de breaslă, peste teama inerentă oricărui cercetător care îndărzneşte să iasă din tiparele rigide ale paradigmei materialiste, cu o superbă ...

Întrebări şi Răspunsuri Despre moarte şi a muri Întrebări şi Răspunsuri Despre moarte şi a muri

Lucrarea doctorului Ross este extraordinară, căci a deschis porţile sincerităţii şi ale cunoaşterii, a spulberat marele tabu care plana asupra morţii nu numai pentru noi, aceia care ne confruntăm cu ea ...

Experienţa Akashică Experienţa Akashică

O buna parte din valoarea acestei cărţi este adusă de mărturiile directe ale unor excepţionali exploratori ai conştiinţei, medici, antropologi, filosofi, scriitori, vindecători, mistici din diferite tradiţii ...

Funcţiile orgasmelor Funcţiile orgasmelor

Funcţiile orgasmelor este o carte revoluţionară, dedicată atât medicilor cât şi tuturor celor interesaţi să se descopere şi să se înţeleagă pe sine, care oferă o viziune uluitoare ...

Despre moarte şi a muri Despre moarte şi a muri

Moartea, iată ultimul mare subiect tabu al timpurilor noastre. Se poate vorbi deschis despre orice trăire, dar nu şi despre moarte. Este un subiect tratat cu reticenţă conveţională, despre care se vorbeşte ...

Workshopuri relevante

Practica Stării de Prezență Practica Stării de Prezență
Practica Stării de Prezență este menită să te conducă dincolo de agitația minții. Darul ei este de a-ți reaminti ce ești mult mai mult decât identitatea cu care te-ai obișnuit, decât ...

Respirația Inimii Respirația Inimii
Respiraţia Inimii s-a născut din experienţele noastre de conştiinţă extinsă, în Călătoria Inimii. Este emanația experienței noastre, Horia & Elena Francisc - Țurcanu, contribuția ...

Practica Puterii Feminine Practica Puterii Feminine
Dacă ai nevoie de susținere, de conținere, de un loc în care să te simți auzită și ascultată, un spațiu în care să-ți dai voie să devii femeia care ești menită să fii, te invit să-ți ...

Programul educațional Briza Programul educațional Briza
  Este o abordare integrală a ceea ce numim educație, care are în vedere nu numai acumularea de informație și dezvoltarea structurilor mentale, ci Ființa umană în integrum. Vizează conștientizarea, ...

Astrologie Arhetipală Astrologie Arhetipală
Ştiinţă şi artă, cunoaştere raţională si simbolism deopotrivă, Astrologia poate fi de multe ori ascunsă raţionamentului logic, dar rămane mereu transparentă intuitiei şi percepţiilor survenite prin ...

x