AmmaRa rubrica Întrebări pentru mine, pentru tine...
... născute din bunăvoința de a privi din nou... și din nou... și din nou

Publicat la 06.08.2017 Comentarii

 

   Elena Francisc -Țurcanu    

 

 Întrebări - pentru mine, pentru tine...

... născute din bunăvoința de a privi din nou... și din nou... și din nou

  

A venit exact când un capitol important al vieții mele se termina și un altul se pregătea să înceapă. Îmi începeam Călătoria Eroinei, în urmă cu 15 ani.

Umbra Mamei Pământ împiedică strălucirea Lunii să ajungă până la noi în a ei deplinătate. Asta se întâmplă acum, la Lună Plină cu eclipsă, în timp ce-mi pun, din nou, întrebarea: Oare pe noi ce ne împiedică să strălucim în a noastră deplinătate? Ce ne împiedică?

Tu, ți-ai pus vreodată această întrebare: de ce mă tem să strălucesc? Sau: Cine mă împiedică să strălucesc? Dacă am fi sinceri, cu adevărat sinceri cu noi înșine, am recunoaște că noi suntem singurii care ne umbrim strălucirea. Convingerile noastre vechi, credințele noastre hrănite ani la rândul, tiparele de gândire limitativă, lipsa încrederii în sine și în puterea de a crea realitatea pe care o dorim, toate acestea ne împiedică strălucirea. Vrem să (ne) schimbăm viața. Chiar alegem – poate la fiecare Lună Nouă, odată cu sădirea semințelor energetice – să schimbăm. Și, totuși, (la Lună Plină) nu reușim să culegem roadele pe care ni le-am dorit. De ce? Pentru că, de fapt, în adâncurile noastre nu schimbăm mai nimic. Băltim în aceleași ape tulburi și stătute. Gândim aceleași gânduri negative, chiar dacă știm deja că ceea ce gândim acum trăim apoi. Alunecăm prea repede în aceleași tipare compulsive de gândire. Repetăm aceleași obiceiuri, oricât de toxice ar fi acestea și în ciuda tuturor promisiunilor pe care ni le-am făcut de a ieși din ele. Hrănim aceleași frici, chiar dacă am conștientizat că nu au nicio bază solidă. Rămânem tributari inerției deși știm că mișcarea înseamnă viață. Continuăm să ne prefacem, pretinzând că este pentru binele relației. Și, tot așa. Continuă tu lista căci, dacă citești acum ce-am scris, sigur rezonezi. 

Despre eclipsa de Lună Plină, mâine dar și despre cea care urmează pe 21 august, a scris, foarte frumos, Denise (articol „Eclipse de august - O a doua șansă”). Eu vin acum către tine, mai degrabă, doar cu invitația de a îndrăzni să rămânem deschiși, atenți și conștienți, pentru a simți perspectiva mult mai largă a felului în care marele joc cosmic – numit Viață – se desfășoară. În aceste zile, perspectiva ce ni se revelează, este mai largă.

A te însoți acum, pe tine Shanti, în marea trecere, îmi ofer prilejul de a-mi revela lucruri adânc ascunse în mine.  Pe unele, cu siguranță, le-am evitat din varii motive. Altele îmi apar acum pentru prima oară. 

Cu siguranță că este valabil și pentru tine, căci suntem îmbăiați în aceeași energie a eclipsei. O energie care dă la o parte ceva cu care ne-am tot acoperit identitatea. Să ne uităm, deci, cu încredere înlăuntrul nostru pentru a vedea ce ne împiedică strălucirea.

Să ne dăm voie să vedem ce am ascuns de ceva vreme (sau, poate, chiar de multă vreme), ce am tot ținut în umbră, fiecare dintre noi, din varii motive. Să îndrăznim să recunoaștem că, de multe ori, nimic nu este chiar așa cum pare la prima vedere. Nimic. Ne putem înșela atât de ușor. Bunăvoința de a privi din nou... și din nou... și din nou... reprezintă sensul etimologic al cuvântului Respect. Să ne oferim, deci, puțin mai mult respect privind, cu ochi buni și blânzi, la perspectiva largă a vieții noastre. Și, tot cu respect, să privim la ceea ce ne împiedică strălucirea. Ca apoi să putem schimba. Dacă, bineînțeles, alegem asta.

Mister. Magie. Adevăr dezvăluit. Pentru ce fac ceea ce fac? Sau, mai degrabă, ceea ce nu fac și știu că această „nefacere” îmi blochează strălucirea? Care este fața ascunsă pe care ne-o putem dezvălui acum la această eclipsă de Lună Plină? 

Respiră greu. Nu mă mai vede bine - deși se uită la mine - dar mă simte. Nu mă mai aude dar percepe vibrația vorbelor mele. Îi șoptesc cât de mult o iubesc și cât de recunoscătoare îi sunt pentru tot ce mi-a adus în acești aproape 15 ani de când este în viața mea. A venit exact când un capitol important al vieții mele se termina și un altul se pregătea să înceapă.

Îndrăznim, oare, să ne dezvăluim fața ascunsă a ceea ce suntem și a ceea ce facem? Ne oferim, iată, încă o mare oportunitate – în acest sezon al eclipselor – de a vedea mai adânc în consecințele felului în care ne trăim viețile. Rezultatele pe care le obținem acum, în diferitele aspecte ale vieții noastre, reflectă ele ceea ce ne dorim cu adevărat? Și dacă nu, ce schimbări, ce ajustări, ce șlefuiri rafinate am putea face pentru a obține, în viitor, rezultatele pe care ni le dorim? Am practicat, oare, atenția pe ce ne dorim? Sau am continuat să alunecăm în ceea ce nu mai vrem? Felul în care gândim, vorbim, creăm, ne manifestăm în lume respectă, oare, misiunea noastră în această viață? Și nu mă refer la misiunea ultimă a fiecărei ființe umane – aceea de a-și trăi viața în conștiență, în bucuria creației. Felul în care gândim, vorbim, creăm și ne exprimăm, respectă, oare, setul de valori pe care ni l-am propus? Respectă, oare, Visul? Visul! Ai păstrat focusul pe Vis? Te-am tot întrebat, în scrieri anterioare, ce vrei să fii în această viață. Vin, acum, și te întreb: ce vrei SĂ FACI în această lume? Căci, dacă nu știi ce vrei să faci, nu vei putea străluci! Și, dacă e confuzie în direcția a ceea ce vrei „să faci”, te invit să-ți pui această întrebare: „Ce vreau să fiu când voi fi mare?” J Da, nu este o glumă. Te va ajuta să descoperi ce-ți aduce bucurie. Și nu-ți mai spune că nu poți să faci – ca și job, carieră, creație din care să și câștigi bani – ceea ce îți aduce bucurie. Căci, nu este deloc adevărat! Poți!

O eclipsă de lună poate aduce la suprafață amintiri din perioada copilăriei. Gânduri, sentimente, emoții din copilărie și din al nostru trecut. Poate c-am recunoscut deja cum unele experiențe din copilărie ne-au amprentat. Și dacă nu, poate că-i momentul s-o facem acum. Fără însă a judeca și a critica, dacă experiența a fost dureroasă. A emana recunoștință, pentru întregul trecut – așa cum a fost, conduce la o mare eliberare. Indiferent cum a fost experiența copilăriei noastre, și a întregului nostru trecut, poate că n-ar strica să reflectăm puțin, în aceste zile, asupra a tot ceea ce a contribuit ca noi să fim cei care suntem acum. Și, apoi, să emanăm recunoștință.

... mi-a fost, mereu, alături. Mi-a lins lacrimile, atunci când îndurerată credeam că totul s-a sfârșit. M-a împins la joacă, atunci când mă luam prea în serios. M-a forțat, cu a ei blândețe, să practic starea de Prezență, ori de câte ori ieșeam la plimbare. M-a scos din inerție, de atâtea ori. M-a conectat cu Mama Pământ. Recunoștință, Shanti!

Orice am simți despre trecutul nostru, în aceste zile, este foarte important să ne oferim timpul și spațiul necesar pentru a le permite sentimentelor noastre să fie. Oricare ar fi aceste sentimente. Acceptarea emoțiilor, indiferent cât de puternice și dificile ar fi acestea, este esențială. Acceptare. Pentru că prin aceste emoții acceptate, prin sentimentele trăite, ne putem revela înțelepciunea lăuntrică.

De atâtea ori, primim mesaje din adâncurile noastre și tot de atâtea ori le ignorăm. Dacă ești, cât de cât ca și mine, în aceste zile mesajele îți vor fi urlate din străfunduri și nu doar șoptite ca de atâtea ori în trecut. Să le primim, ne mai ignorându-le. Noi ne vorbim nouă. Ne putem, oare, auzi strigarea? Eu cred că da, de ne-om așeza puțin în ascultare.

Învăț să-mi iau rămas bun de mai multe ori, însoțindu-te acum, Shanti. Cu fiecare mângâiere pe care ți-o ofer mă ajut pe mine să-mi îmbrățișez adevărul interior, să-mi conțin mesajele pe care corpul meu mi le transmite.

Da, ne-a fost frică de ele. Da, le-am negat acele părți din noi pe care le-am exilat în întuneric. Uitând că întunecimea este fertilă. Hrănitoare. Ele au crescut. Acum doar vor să fie auzite, acceptate, onorate. Emoții, sentimente, amintiri, gânduri, experiențe trecute. Uitate toate undeva acolo în adâncuri. E dificil, și chiar dureros, să le acceptăm. Dar fără această acceptare și integrare, fără a onora trecutul cu tot ceea ce a fost, nu putem simți libertatea emoțională care conduce, apoi, la creația strălucitoare pe care ne-o dorim. 

Nevoia mea de a fi blândă cu mine și cu tot ce se petrece acum în jurul meu, o transform în invitație: fii blândă cu tine însăți, fii blând cu tine însuți, și cu ceilalți. Am putea detensiona, chiar și doar puțin, din marea tensiune în care ne petrecem viețile, dacă am fi mai buni și mai blânzi și am avea bunăvoința de a privi din nou... și din nou.... și din nou. La oameni, la situații, la relații. Dansul Vieții are, uneori, și pași provocatori, tulburători, zguduitori. Atunci, cel mai probabil, suntem convinși că suntem singuri. Și, totuși, nu este așa. În cele mai zguduitoare momente, putem întinde mâna și simți că este cineva acolo. Putem ridica privirea căci, într-un fel sau altul, realitatea ne va zâmbi.

Sunetul unei ambulanțe sparge chiar acum nemișcarea densă și apăsătoare a caniculei ce a îmbrăcat întregul oraș. Poate cineva, chiar acum, își dă ultima suflare. Poate fi chiar cineva căruia nu am avut curajul să-i spunem „te iubesc” căci am preferat să păstrăm supărarea. Doar, deh, aveam dreptate în acel argument care a pus, apoi, distanță tăcută între noi.

În lumea noastră, cunoscută ca modernă, ne-am creat o adevărată nebunie. Respectul – bunăvoința de a privi din nou – nu-și prea are locul în a noastră modernitate. Și, totuși, cum ar fi....? Da, cum ar fi dacă am începe să privim din nou. Și... din nou. Și... din nou. Asupra situațiilor sau relațiilor tensionate. Și dacă am privi, din nou, la omul pe lângă care am trecut rapid, el dându-și, poate, ultima suflare?

Ceea ce trăim în afara noastră, am creat – mai întâi – înăuntrul nostru. Este vital să ne întoarcem atenția la lumea lăuntrică, la viața emoțiilor noastre, să ascultăm furtuna interioară, și nu s-o înăbușim, în speranța că se va liniști ea oricum. NU se va liniști. Pentru că acea furtună ești chiar tu și eu și toată lumea. Fricile și sentimentele și emoțiile curg prin noi ani la rând și, poate, vieți la rând, reprimate, evitate, negate... doar așteptând să fie auzite. 

Mult mai aproape de inima Mamei Pământ, adânc în a ei tăcere, tu – Shanti - ai cunoscut această lume, și continui s-o trăiești, într-un fel în care eu nu voi ști nicicând. Învață-mă, încă! Mulțumesc. Te iubesc. Recunoștință.

Lucruri care erau în confuzie înainte mi se clarifică acum. Chiar în aceste zile. Sunt conștientă că vor mai rămâne o vreme în umbră, înainte să am totala claritate de care am atâta nevoie. Păstrez vie încrederea, bucurându-mă de sentimentul puternic și sănătos al detașării pe care-l simt în fața mult prea seducătoarei tentații de a aluneca în dramă și tristețe. N-ar ajuta-o pe Shanti cu nimic. În urmă cu 15 ani, cu puțin înainte ca Shanti să intre în viața mea, o însoțeam pe mama în marea ei trecere. I-am tot strigat, în ultima ei noapte în care am ținut-o în brațe: „Nu pleca!”, în loc s-o mângâi și să-i spun că o iubesc și să eman recunoștință pentru tot ce mi-a oferit. „Nu pleca!” era vocea seducătoarei drame. Aleg, acum, detașarea plină de recunoștință.

Este chiar sub ochii mei, acum, tot ce am căutat mult prea departe de mine. Cunoașterea este aici. Acum. În această respirație grea a bătrânei Shanti, o pot simți. Momentul prezent, trăit total în simplitate, în bucurie, în recunoștință și Conștiență, ne oferă marele dar al Adevărului. Nu mai este nimic de căutat, dacă ne dăm voie să simțim că știm deja tot ce avem nevoie să știm. E doar de ajustat, de rafinat, de șlefuit. De dat la o parte din calea strălucirii* noastre.

Foarte rar, în trecut, eram capabilă să fiu total prezentă acolo unde eram. Mintea fugea, în diferite direcții.  

Ea, Shanti, este mereu – total prezentă – acolo unde este. Privind în afara ei din acest Aici și Acum. 

Fie să învățăm să ne odihnim în frumusețea emanată de animalele noastre, învățând să ne lungim, să ne abandonăm, în brațele Mamei Pământ.

Fie să ne lăsăm mințile, atât de încărcate și poluate, să simtă Pământul cum respiră împreună cu noi.

Fie să lăsăm liniștea și tăcerea animalelor noastre să ne curețe inimile de cuvintele corozive pe care le-am tot depus aici.

 

Cu recunoștință,  

 

 

* Prin „strălucire” nu mă refer la lumina de neon și zgomotul asurzitor făcut de trâmbițele unui ego imatur.




"Maestrul Interior se naște întotdeauna în timpul experienței umane încarnate. Nu există Maeștri care să nu fi trecut prin Umanitate. În Corp, ei pot fi recunoscuți mai ales după zâmbet. În afara Corpului, de asemeni."

HEFT

Workshop / Eveniment

Noutățile Călătoria Inimii
direct pe mail

Articole, workshopuri,
cărți și evenimente

Arhiva Newsletter

Tag cloud

Cărți relevante

Cântările Vieţii Cântările Vieţii

Krishna Das povesteşte precum cântă. Cu graţie, cu subţirime. Istoriile adevărate ale vieţii sale dansează precum spuma valurilor în bătaia vântului, desenând fascinaţia anilor ...

Călătoria Inimii Călătoria Inimii

Un Maestru a spus: “Adevărul vă va face liberi”. Şi un altul: “Adevărul vine înaintea Iubirii”. Această carte este despre Adevăr, Libertate şi Iubire. Un triunghi magic şi ...

Suflet Nemărginit Suflet Nemărginit

Dincolo de judecata de sine se află bucuria, pacea interioară și libertatea marilor decizii întemeiate pe Claritate și pe Adevăr. Este o carte practică, simplă, directă, plină de concretețe, care ...

MANDALA FIINTEI MANDALA FIINTEI

Doctorul Richard Moss este un om care a trăit Revelaţia. Este un om care a experimentat starea de conştiinţă supremă a fiinţei omeneşti în care aceasta trăieşte deplin. Este acea stare de conştiinţă ...

Dragoste şi trezire Dragoste şi trezire

Transformarea profundă de conştiinţă prin care trece omenirea ajunge la punctul său cel mai dureros. Crize de toate felurile izbucnesc la nivel planetar, dar toate sunt expresia crizei interioare de transformare ...

Workshopuri relevante

Maestrul Interior. Arta Respirației Conștiente Maestrul Interior. Arta Respirației Conștiente
Cea mai profundă dar și cea mai provocatoare dintre abordările Școlii Maestrului Interior, desprinsă din Practica Prezenței, precisă, rafinată, revelatoare – Maestrul Interior ARC, erupe într-un ...

Respirația Inimii Respirația Inimii
Procesul de Conștiință și de Conștiență prin care noi am străbătut meandrele iluziei până la completa readucere aminte a adevăratei noastre identități se numește Calea Maestrului Interior. ...

Articole pe aceeași temă

Mintea rațională și mintea vastă Mintea rațională și mintea vastă

Suntem ființe complexe, multidimensionale, de o frumusețe indescriptibilă. Avem la dispoziție toate mijloacele pentru a trăi Măreția și a ne exprima pe deplin potențialul nostru fabulos de Creatori liberi ...

ARC 2017: Zâmbind cu ochii (II) ARC 2017: Zâmbind cu ochii (II)
Comunicare. Armonie. Alegeri. Vindecare. Un Nou Început.

Acum a venit timpul să fac pace. Pace cu aspectul masculin din mine pe care l-am cultivat atât de mult în astă viață și sub a cărui dominație am fost. Și să pășesc cu Încredere pe un ...

O atingere O atingere
Curajul de a naviga printre infinituri de simțiri

Nu am crezut niciodată că am talentul de a povesti…cu talent. Şi i-am admirat - bine, bine, i-am şi invidiat puţin, acum pot să recunosc chestia asta făra a mi se mai părea că ar fi ceva „nespiritual” ...

Creația colectivă de realitate I Creația colectivă de realitate I
Dependența de un sistem

Fiecare om de pe planetă contribuie la creația de realitate, sub toate aspectele sale: social, politic, cultural, financiar, etc. Iar parametrul care contează în orice creație este conștiența. Un ...

Singuri în Paradis Singuri în Paradis

Nu o să uit niciodată gustul, mirosul otrăvitor al bolii. Puteam simți suferința tuturor femeilor care, vreodată, se îmbolnăviseră de cancer de uter, de ovare, de sân, și puteam vedea cu claritate ...

Luna neagră Luna neagră
Aripa și Dorința

Suntem, în aceste zile, îmbăiați într-o energie care ne atrage atenția că dorințele – mai ales cele ale unui ego imatur - ne vor fi amplificate. Și tot ce vine odată cu ele: competiție, ...

Creatorul și mirabila creație Creatorul și mirabila creație

Cine este sau ce este creatorul din spatele creației? Este cu adevărat în spate? Cine trage linia de demarcație între creator și creație sa? Este într-adevăr a sa creația sau este pur și ...

Depresia, un film cu final neașteptat Depresia, un film cu final neașteptat
Despre natura minții

De jumătate de an sau mai bine aud tot felul de povești despre depresie. Amici, prieteni sau cunoștințe, persoane care vin la Centrul Călătoria Inimii, toți mărturisesc că le este din ce în ce mai ...

Renașterea Puterii Feminine Renașterea Puterii Feminine

Fără nicio îndoială, sacralitatea puterii feminine se renaște în aceste vremuri. În adevărata ei esență, dimensiunea feminină este o extraordinară matrice dătătoare de viață. De creație. Fiecare ...

SEVATI SEVATI

Am adus ceva proaspăt în această lume în care vorbim prea mult despre spiritualitate și trăim prea puțin din ea: EXPERIENȚA. A trăi dimensiunea spirituală a ființei noastre este, calitativ, ...