AmmaRa rubrica Întrebări pentru mine, pentru tine...
... născute din bunăvoința de a privi din nou... și din nou... și din nou

Publicat la 06.08.2017 Comentarii

 

   Elena Francisc -Țurcanu    

 

 Întrebări - pentru mine, pentru tine...

... născute din bunăvoința de a privi din nou... și din nou... și din nou

  

A venit exact când un capitol important al vieții mele se termina și un altul se pregătea să înceapă. Îmi începeam Călătoria Eroinei, în urmă cu 15 ani.

Umbra Mamei Pământ împiedică strălucirea Lunii să ajungă până la noi în a ei deplinătate. Asta se întâmplă acum, la Lună Plină cu eclipsă, în timp ce-mi pun, din nou, întrebarea: Oare pe noi ce ne împiedică să strălucim în a noastră deplinătate? Ce ne împiedică?

Tu, ți-ai pus vreodată această întrebare: de ce mă tem să strălucesc? Sau: Cine mă împiedică să strălucesc? Dacă am fi sinceri, cu adevărat sinceri cu noi înșine, am recunoaște că noi suntem singurii care ne umbrim strălucirea. Convingerile noastre vechi, credințele noastre hrănite ani la rândul, tiparele de gândire limitativă, lipsa încrederii în sine și în puterea de a crea realitatea pe care o dorim, toate acestea ne împiedică strălucirea. Vrem să (ne) schimbăm viața. Chiar alegem – poate la fiecare Lună Nouă, odată cu sădirea semințelor energetice – să schimbăm. Și, totuși, (la Lună Plină) nu reușim să culegem roadele pe care ni le-am dorit. De ce? Pentru că, de fapt, în adâncurile noastre nu schimbăm mai nimic. Băltim în aceleași ape tulburi și stătute. Gândim aceleași gânduri negative, chiar dacă știm deja că ceea ce gândim acum trăim apoi. Alunecăm prea repede în aceleași tipare compulsive de gândire. Repetăm aceleași obiceiuri, oricât de toxice ar fi acestea și în ciuda tuturor promisiunilor pe care ni le-am făcut de a ieși din ele. Hrănim aceleași frici, chiar dacă am conștientizat că nu au nicio bază solidă. Rămânem tributari inerției deși știm că mișcarea înseamnă viață. Continuăm să ne prefacem, pretinzând că este pentru binele relației. Și, tot așa. Continuă tu lista căci, dacă citești acum ce-am scris, sigur rezonezi. 

Despre eclipsa de Lună Plină, mâine dar și despre cea care urmează pe 21 august, a scris, foarte frumos, Denise (articol „Eclipse de august - O a doua șansă”). Eu vin acum către tine, mai degrabă, doar cu invitația de a îndrăzni să rămânem deschiși, atenți și conștienți, pentru a simți perspectiva mult mai largă a felului în care marele joc cosmic – numit Viață – se desfășoară. În aceste zile, perspectiva ce ni se revelează, este mai largă.

A te însoți acum, pe tine Shanti, în marea trecere, îmi ofer prilejul de a-mi revela lucruri adânc ascunse în mine.  Pe unele, cu siguranță, le-am evitat din varii motive. Altele îmi apar acum pentru prima oară. 

Cu siguranță că este valabil și pentru tine, căci suntem îmbăiați în aceeași energie a eclipsei. O energie care dă la o parte ceva cu care ne-am tot acoperit identitatea. Să ne uităm, deci, cu încredere înlăuntrul nostru pentru a vedea ce ne împiedică strălucirea.

Să ne dăm voie să vedem ce am ascuns de ceva vreme (sau, poate, chiar de multă vreme), ce am tot ținut în umbră, fiecare dintre noi, din varii motive. Să îndrăznim să recunoaștem că, de multe ori, nimic nu este chiar așa cum pare la prima vedere. Nimic. Ne putem înșela atât de ușor. Bunăvoința de a privi din nou... și din nou... și din nou... reprezintă sensul etimologic al cuvântului Respect. Să ne oferim, deci, puțin mai mult respect privind, cu ochi buni și blânzi, la perspectiva largă a vieții noastre. Și, tot cu respect, să privim la ceea ce ne împiedică strălucirea. Ca apoi să putem schimba. Dacă, bineînțeles, alegem asta.

Mister. Magie. Adevăr dezvăluit. Pentru ce fac ceea ce fac? Sau, mai degrabă, ceea ce nu fac și știu că această „nefacere” îmi blochează strălucirea? Care este fața ascunsă pe care ne-o putem dezvălui acum la această eclipsă de Lună Plină? 

Respiră greu. Nu mă mai vede bine - deși se uită la mine - dar mă simte. Nu mă mai aude dar percepe vibrația vorbelor mele. Îi șoptesc cât de mult o iubesc și cât de recunoscătoare îi sunt pentru tot ce mi-a adus în acești aproape 15 ani de când este în viața mea. A venit exact când un capitol important al vieții mele se termina și un altul se pregătea să înceapă.

Îndrăznim, oare, să ne dezvăluim fața ascunsă a ceea ce suntem și a ceea ce facem? Ne oferim, iată, încă o mare oportunitate – în acest sezon al eclipselor – de a vedea mai adânc în consecințele felului în care ne trăim viețile. Rezultatele pe care le obținem acum, în diferitele aspecte ale vieții noastre, reflectă ele ceea ce ne dorim cu adevărat? Și dacă nu, ce schimbări, ce ajustări, ce șlefuiri rafinate am putea face pentru a obține, în viitor, rezultatele pe care ni le dorim? Am practicat, oare, atenția pe ce ne dorim? Sau am continuat să alunecăm în ceea ce nu mai vrem? Felul în care gândim, vorbim, creăm, ne manifestăm în lume respectă, oare, misiunea noastră în această viață? Și nu mă refer la misiunea ultimă a fiecărei ființe umane – aceea de a-și trăi viața în conștiență, în bucuria creației. Felul în care gândim, vorbim, creăm și ne exprimăm, respectă, oare, setul de valori pe care ni l-am propus? Respectă, oare, Visul? Visul! Ai păstrat focusul pe Vis? Te-am tot întrebat, în scrieri anterioare, ce vrei să fii în această viață. Vin, acum, și te întreb: ce vrei SĂ FACI în această lume? Căci, dacă nu știi ce vrei să faci, nu vei putea străluci! Și, dacă e confuzie în direcția a ceea ce vrei „să faci”, te invit să-ți pui această întrebare: „Ce vreau să fiu când voi fi mare?” J Da, nu este o glumă. Te va ajuta să descoperi ce-ți aduce bucurie. Și nu-ți mai spune că nu poți să faci – ca și job, carieră, creație din care să și câștigi bani – ceea ce îți aduce bucurie. Căci, nu este deloc adevărat! Poți!

O eclipsă de lună poate aduce la suprafață amintiri din perioada copilăriei. Gânduri, sentimente, emoții din copilărie și din al nostru trecut. Poate c-am recunoscut deja cum unele experiențe din copilărie ne-au amprentat. Și dacă nu, poate că-i momentul s-o facem acum. Fără însă a judeca și a critica, dacă experiența a fost dureroasă. A emana recunoștință, pentru întregul trecut – așa cum a fost, conduce la o mare eliberare. Indiferent cum a fost experiența copilăriei noastre, și a întregului nostru trecut, poate că n-ar strica să reflectăm puțin, în aceste zile, asupra a tot ceea ce a contribuit ca noi să fim cei care suntem acum. Și, apoi, să emanăm recunoștință.

... mi-a fost, mereu, alături. Mi-a lins lacrimile, atunci când îndurerată credeam că totul s-a sfârșit. M-a împins la joacă, atunci când mă luam prea în serios. M-a forțat, cu a ei blândețe, să practic starea de Prezență, ori de câte ori ieșeam la plimbare. M-a scos din inerție, de atâtea ori. M-a conectat cu Mama Pământ. Recunoștință, Shanti!

Orice am simți despre trecutul nostru, în aceste zile, este foarte important să ne oferim timpul și spațiul necesar pentru a le permite sentimentelor noastre să fie. Oricare ar fi aceste sentimente. Acceptarea emoțiilor, indiferent cât de puternice și dificile ar fi acestea, este esențială. Acceptare. Pentru că prin aceste emoții acceptate, prin sentimentele trăite, ne putem revela înțelepciunea lăuntrică.

De atâtea ori, primim mesaje din adâncurile noastre și tot de atâtea ori le ignorăm. Dacă ești, cât de cât ca și mine, în aceste zile mesajele îți vor fi urlate din străfunduri și nu doar șoptite ca de atâtea ori în trecut. Să le primim, ne mai ignorându-le. Noi ne vorbim nouă. Ne putem, oare, auzi strigarea? Eu cred că da, de ne-om așeza puțin în ascultare.

Învăț să-mi iau rămas bun de mai multe ori, însoțindu-te acum, Shanti. Cu fiecare mângâiere pe care ți-o ofer mă ajut pe mine să-mi îmbrățișez adevărul interior, să-mi conțin mesajele pe care corpul meu mi le transmite.

Da, ne-a fost frică de ele. Da, le-am negat acele părți din noi pe care le-am exilat în întuneric. Uitând că întunecimea este fertilă. Hrănitoare. Ele au crescut. Acum doar vor să fie auzite, acceptate, onorate. Emoții, sentimente, amintiri, gânduri, experiențe trecute. Uitate toate undeva acolo în adâncuri. E dificil, și chiar dureros, să le acceptăm. Dar fără această acceptare și integrare, fără a onora trecutul cu tot ceea ce a fost, nu putem simți libertatea emoțională care conduce, apoi, la creația strălucitoare pe care ne-o dorim. 

Nevoia mea de a fi blândă cu mine și cu tot ce se petrece acum în jurul meu, o transform în invitație: fii blândă cu tine însăți, fii blând cu tine însuți, și cu ceilalți. Am putea detensiona, chiar și doar puțin, din marea tensiune în care ne petrecem viețile, dacă am fi mai buni și mai blânzi și am avea bunăvoința de a privi din nou... și din nou.... și din nou. La oameni, la situații, la relații. Dansul Vieții are, uneori, și pași provocatori, tulburători, zguduitori. Atunci, cel mai probabil, suntem convinși că suntem singuri. Și, totuși, nu este așa. În cele mai zguduitoare momente, putem întinde mâna și simți că este cineva acolo. Putem ridica privirea căci, într-un fel sau altul, realitatea ne va zâmbi.

Sunetul unei ambulanțe sparge chiar acum nemișcarea densă și apăsătoare a caniculei ce a îmbrăcat întregul oraș. Poate cineva, chiar acum, își dă ultima suflare. Poate fi chiar cineva căruia nu am avut curajul să-i spunem „te iubesc” căci am preferat să păstrăm supărarea. Doar, deh, aveam dreptate în acel argument care a pus, apoi, distanță tăcută între noi.

În lumea noastră, cunoscută ca modernă, ne-am creat o adevărată nebunie. Respectul – bunăvoința de a privi din nou – nu-și prea are locul în a noastră modernitate. Și, totuși, cum ar fi....? Da, cum ar fi dacă am începe să privim din nou. Și... din nou. Și... din nou. Asupra situațiilor sau relațiilor tensionate. Și dacă am privi, din nou, la omul pe lângă care am trecut rapid, el dându-și, poate, ultima suflare?

Ceea ce trăim în afara noastră, am creat – mai întâi – înăuntrul nostru. Este vital să ne întoarcem atenția la lumea lăuntrică, la viața emoțiilor noastre, să ascultăm furtuna interioară, și nu s-o înăbușim, în speranța că se va liniști ea oricum. NU se va liniști. Pentru că acea furtună ești chiar tu și eu și toată lumea. Fricile și sentimentele și emoțiile curg prin noi ani la rând și, poate, vieți la rând, reprimate, evitate, negate... doar așteptând să fie auzite. 

Mult mai aproape de inima Mamei Pământ, adânc în a ei tăcere, tu – Shanti - ai cunoscut această lume, și continui s-o trăiești, într-un fel în care eu nu voi ști nicicând. Învață-mă, încă! Mulțumesc. Te iubesc. Recunoștință.

Lucruri care erau în confuzie înainte mi se clarifică acum. Chiar în aceste zile. Sunt conștientă că vor mai rămâne o vreme în umbră, înainte să am totala claritate de care am atâta nevoie. Păstrez vie încrederea, bucurându-mă de sentimentul puternic și sănătos al detașării pe care-l simt în fața mult prea seducătoarei tentații de a aluneca în dramă și tristețe. N-ar ajuta-o pe Shanti cu nimic. În urmă cu 15 ani, cu puțin înainte ca Shanti să intre în viața mea, o însoțeam pe mama în marea ei trecere. I-am tot strigat, în ultima ei noapte în care am ținut-o în brațe: „Nu pleca!”, în loc s-o mângâi și să-i spun că o iubesc și să eman recunoștință pentru tot ce mi-a oferit. „Nu pleca!” era vocea seducătoarei drame. Aleg, acum, detașarea plină de recunoștință.

Este chiar sub ochii mei, acum, tot ce am căutat mult prea departe de mine. Cunoașterea este aici. Acum. În această respirație grea a bătrânei Shanti, o pot simți. Momentul prezent, trăit total în simplitate, în bucurie, în recunoștință și Conștiență, ne oferă marele dar al Adevărului. Nu mai este nimic de căutat, dacă ne dăm voie să simțim că știm deja tot ce avem nevoie să știm. E doar de ajustat, de rafinat, de șlefuit. De dat la o parte din calea strălucirii* noastre.

Foarte rar, în trecut, eram capabilă să fiu total prezentă acolo unde eram. Mintea fugea, în diferite direcții.  

Ea, Shanti, este mereu – total prezentă – acolo unde este. Privind în afara ei din acest Aici și Acum. 

Fie să învățăm să ne odihnim în frumusețea emanată de animalele noastre, învățând să ne lungim, să ne abandonăm, în brațele Mamei Pământ.

Fie să ne lăsăm mințile, atât de încărcate și poluate, să simtă Pământul cum respiră împreună cu noi.

Fie să lăsăm liniștea și tăcerea animalelor noastre să ne curețe inimile de cuvintele corozive pe care le-am tot depus aici.

 

Cu recunoștință,  

 

 

* Prin „strălucire” nu mă refer la lumina de neon și zgomotul asurzitor făcut de trâmbițele unui ego imatur.




"Respirația Conștientă este cel mai natural, cel mai simplu și cel mai profund lucru pe care îl putem face pentru noi înșine și pentru întreaga Umanitate. Este primul pas către starea de Prezență care deschide toate porțile percepției și deci ale Cunoașterii prin trăire directă."

HEFT

Programe și meditații online

Noutățile Călătoria Inimii
direct pe mail

Articole, workshopuri,
cărți și evenimente

Arhiva Newsletter

Tag cloud

Cărți relevante

VINDECAREA ÎNCEPE ÎN INTERIOR VINDECAREA ÎNCEPE ÎN INTERIOR

Nu există decât un singur fel de vindecare: aceea care vine din interior şi care presupune o transformare a conştiinţei. Un alt cuvânt pentru „vindecare” ar putea fi „intregire”. ...

CÂND IMPOSIBILUL DEVINE POSIBIL CÂND IMPOSIBILUL DEVINE POSIBIL

Trecând peste teama de a fi ridiculizat de colegii de breaslă, peste teama inerentă oricărui cercetător care îndărzneşte să iasă din tiparele rigide ale paradigmei materialiste, cu o superbă ...

Setea de întregire Setea de întregire

Neliniştea pe care o simţim este acel imbold înnăscut, lăuntric care ne împinge în direcţia posibilităţilor noastre spirituale. Setea de întregire este tendinţa dinamică datorită ...

Călătoria Inimii Călătoria Inimii

Un Maestru a spus: “Adevărul vă va face liberi”. Şi un altul: “Adevărul vine înaintea Iubirii”. Această carte este despre Adevăr, Libertate şi Iubire. Un triunghi magic şi ...

Respirația Holotropică Respirația Holotropică

Această carte se constituie într-un omagiu adus lui Stanislav Grof și Christinei Grof și lucrului lor de peste 40 de ani pe tărâmurile explorării Conștiinței. Respirația Holotropică a contribuit ...

Workshopuri relevante

Maestrul Interior. Arta Respirației Conștiente Maestrul Interior. Arta Respirației Conștiente
Lucrul cu stările extinse ale Conștiinței este pentru viața de fiecare zi. A fi conștient este a percepe mai profund și mai rafinat realitatea vieții. Un nou grad de Conștiență permite o noi moduri de ...

Respirația Inimii Respirația Inimii
Respiraţia Inimii s-a născut din experienţele noastre de conştiinţă extinsă, în Călătoria Inimii. Este emanația experienței noastre, Horia & Elena Francisc - Țurcanu, contribuția ...

Articole pe aceeași temă

Creatorul și mirabila creație Creatorul și mirabila creație

Cine este sau ce este creatorul din spatele creației? Este cu adevărat în spate? Cine trage linia de demarcație între creator și creație sa? Este într-adevăr a sa creația sau este pur și ...

Despre granițe și Libertate Despre granițe și Libertate

De multe ori ai crezut că nu poți depăși o limită. De exemplu care este toleranța ta la durere? Cât de relaxat(ă) poți rămâne atunci când durerea fizică este prezentă în viața ...

Nebunia de a gândi liber Nebunia de a gândi liber

Una dintre cele mai terifiante proceduri prin care sistemele totalitare și-au înlăturat adversarii de orice fel a fost declararea lor ca fiind nebuni. Ați putea crede că aceste lucruri sunt de mult timp ...

Restructurare. Responsabilitate. Renaștere Restructurare. Responsabilitate. Renaștere
a 4-a generație

Ne-am tot învârtit în cercuri vicioase ce ne-au ținut departe de adevăratele priorități însă, acest modul cu a sa energie, ne-a adus fiecăruia în parte și tuturor împreună, ...

Totul în jurul nostru ne amintește de noi înșine Totul în jurul nostru ne amintește de noi înșine

Chiar aici aproape de noi, în România, există numeroase locuri unde poți simți conexiunea profundă cu natura. Poți simți Pământul, viu, fremătând, poți simți muntele și marea, ...

Ascultarea și dizolvarea durerii Ascultarea și dizolvarea durerii

Ascultarea este o atitudine și declanșează un miracol interior, o transformare care nu este posibilă altfel. Una dintre cele mai extraordinare aplicații ale ascultării se referă la dizolvarea durerii, fie ...

Miza cea mare Miza cea mare
Pacea cu mine însămi

Nu există un preț al păcii, pentru că singura pace posibilă este aceea cu Sine, și tot așa, nu există un preț al iubirii, pentru că singura Iubire posibilă este aceea cu Sine. De aceea, mă desemnez emisar ...

Despre identitate și Înviere Despre identitate și Înviere

Orice identitate este o poveste pe care am construit-o despre noi înșine. Cine sunt eu? Este o întrebare care se naște atunci când începem să intuim că povestea despre noi înșine ...

Arsura Arsura
Totul începe cu un gând

Ai simțit cu siguranță, și nu doar o dată, arsura. Este acea dorință nestăvilită, acea chemare către satisfacerea unei nevoi despre care nu știi mare lucru, nu-i cunoști sursa. Știi doar că această ...

ARC 2017: Ochi de gheață (I) ARC 2017: Ochi de gheață (I)
Comunicare. Armonie. Alegeri. Vindecare. Un Nou Început.

Mă privește direct în ochi, cu sufletu-i deschis în fața mea. Privirea sa e generoasă, blândă, curioasă. Am de ales: îl privesc la fel, cu inima deschisă, lăsând să vadă toate ...

x