Călăuza rubrica Instrucțiuni de folosire (IV)
Soarele, Luna sau Ascendentul în semnul Fecioarei

Publicat la 18.08.2017 Comentarii

Denise Cornea Ștefănescu

„ ... O tânără mamă împinge un cărucior cu o mână, de cealaltă agățându-se un copilaș micuț, în timp ce ea încearcă să ajungă la borcanele cu miere de pe raftul de sus. Am luat produsul râvnit și i l-am pus în coș. Mulțumirile ei au fost înăbușite de un plâns brusc și strident al bebelușului. După zece minute, ne-am întâlnit din nou, când am întins amândouă mâna după o pungă de legume. Ea spuse, făcând un semn din cap în direcția copiilor:  „–  Aș fi vrut să fi venit cu instrucțiuni de folosire. Mă simt uneori atât de neștiutoare în ceea ce îi privește ...”. Am râs împreună.

Cuvintele ei m-au urmărit zile întregi. Sunt sigură că ați trăit senzația că vorbele cuiva au ecou și par să vă pătrundă adânc în suflet, fără niciun motiv concret. Ei bine, acest lucru mi s-a întâmplat și mie. Două zile mai târziu, mă zvârcoleam și mă zbuciumam în pat când, dintr-odată: „– Evrika!”, un crâmpei de inspirație. „– Ei chiar vin cu instrucțiuni de folosire!” (Chrissie Blaze – Your guide to better parenting is in the stars)

Copiii au o capacitate nelimitată de a înțelege lumea. Pentru a putea face acest lucru spontan, păstrându-şi vie inocența şi curiozitatea, au nevoie să descopere că trăiesc într-o lume care îi conține, stabilă şi ordonată. Sentimentul de siguranță, că micul lor univers de viaţă este un loc sigur şi demn de încredere este modelat de felul în care nevoile lor esențiale sunt împlinite. Personalitatea lor este complexă, forma lor de expresie şi manifestare este unică,  nevoile lor emoționale pot fi atât de diferite de ale noastre. Nu sunt nicidecum o coală albă pe care ne putem întipări convingerile şi prejudecățile pe care noi, la rândul nostru, le-am moștenit. Prin trupurile noastre oferim darul vieții. La rândul lor, ei ne aleg îndrăzneț, cu iubire şi curaj, pentru a-şi împlini potențialul de creștere pe care şi l-au asumat acum.

Da, le putem transmite autentic, cu sinceritate: „Corpul tău are întotdeauna dreptate, respectă-l, iubește-l, ai încredere în ce simți!”, „Aparții în mod necondiționat, prezența sau absența ta contează, ai locul tău extrem de special în inima, în lumea şi în viața mea!”, „Ești capabil sau capabilă în tot ceea ce îți propui, ești expresia unui moment unic de creație, care nu se va mai repeta niciodată în Univers!” şi în ultimă instanță: „Da, poți să înțelegi şi să ordonezi lumea!” (Tony Humphreys, Stima de sine). Facem mai întâi cunoștință cu ei. Ne înțelegem copiii ca o individualitate în Centrul propriului lor Univers, mici Creatori de realitate, căpătând încredere în ei, în propria valoare și în experiența vieții.

Cum? Știm deja că putem fi oricine, oricând, atunci când simțim că suntem susținuți să ne percepem forța și capacitatea de creație. Harta natală este mereu un punct de pornire, eliberează o cunoaștere. Cerul nașterii, planetele şi Luminatorii, Soarele şi Luna, Ascendentul, relația inseparabilă cu Pământul prin timpul şi locul în care am ales să intrăm în realitate, toate la un loc, ne sunt maeştri. Descoperim în copii o simfonie mereu nouă de percepții, sunete, culori, arome. Îndrăznim să cântăm, să ne acordăm instrumentele, să interpretăm împreună în fiecare clipă, aducând lumină într-un univers comun de emoții și gândire.

„Copiii voștri nu sunt ai voștri / Ei sunt fiii si fiicele dorinței Vieții de a fi”. (Kahlil Gibran)

Soare, Lună sau Ascendent în semnul Fecioarei

Semnul Fecioarei este domiciliul planetei Mercur de la care împrumută dorința și nevoia de a cunoaște, învăța, de a face conexiuni și a forma relații. Cum? Evaluează cu spirit analitic, atent la detalii, practic, adaptabil, demonstrând că poate fi performant și astfel, demn de a fi iubit.

Copiii semnului, indiferent de vârstă, sunt o mare bucurie! Reflectă poate, la prima vedere, o natură contradictorie: alertă și iute, calmă și liniștită, critică și iritată, mai retrasă, prudentă, timidă chiar, cu o modestie și o puritate înnăscute. Pare dificil la început să te apropii de acest copil sensibil, mai ales că poate fi mai nemulțumit, tensionat și mai capricios ca alții dar odată ce s-a atașat și i-ai câștigat încrederea, devine tovarășul cel mai fidel, blând, grijuliu, de nădejde.

O mică Fecioară simte nevoia să analizeze și să înțeleagă toate amănuntele vieții cotidiene iar listele, notițele, ciornele, punctajele, clasamentele pe care le face, toate sunt instrumente indispensabile, de care are nevoie pentru a-și satisface și împlini dragostea de detaliu. Va avea poate multe tabieturi, plângându-se dacă lucrurile îi sunt mutate din loc sau cineva îi invadează viața, camera, programul personal. Fiind un semn de Pământ, rutina și confortul cu care este obișnuită îi conferă un sentiment de stabilitate în absența căruia devine iritabilă și nemulțumită. Dacă le place să dea o mână de ajutor în treburile zilnice, să facă ordine sau să ajute, acești copii trebuie încurajați și lăudați pentru eforturile lor ... nicidecum în treacăt sau folosind formule convenționale, căci spiritul lor fin de observație va detecta imediat dacă vorbești doar ca să vorbești sau dacă atenția ta este cu adevărat îndreptată către ei și îi asculți. Analizează fiecare cuvânt rostit și nu sunt copii ușor de manipulat. Sunt inteligenți, un spirit viu, cu putere de discernământ și te țin în priză!

Punctul vulnerabil al acestei naturi practice și eficiente dar extrem de sensibile, este faptul că se consideră insuficient de bună, admirată și apreciată. Copiii semnului devin repede irascibili dacă sunt tachinați, ironizați și reacționează defensiv prompt. Ironia și sarcasmul sunt primele instrumente la care apelează dacă se simt atacați sau puși în dificultate pentru că în adâncul lor încrederea în sine poate fi mai scăzută decât putem bănui. De aceea au nevoie de încurajare, valorizare și susținere permanentă, pentru a-și întări respectul de sine și încrederea în propria valoare. Deși ei înșiși sunt critici vigilenți ai membrilor familiei, corectează, enervant chiar, gesturi sau scăpări stângace, chiar dacă se amuză imitând neiertător greșelile, atunci când este îndreptată către propria lor persoană, critica creează tensiune și stres interior. Să fie mereu atenționați sau criticați îi afectează mai mult decât pare la prima vedere. Se tem că nu se ridică la nivelul așteptărilor și își fac griji, care menținute și perpetuate în timp, le pot afecta nu numai starea de spirit ci și sănătatea fizică.

Sunt copii care se adaptează ușor și trec cu ușurință prin diverse activități, interpretând deopotrivă cu mult talent atunci când își depășesc frica. Sunt copiii dați de exemplu de către profesori, capabili să își asume responsabilități de care alții fug. Își oferă sprijinul, de multe ori mai mult decât este nevoie, îndatorându-te repede, aparent dezinteresat. Pot fi cei mai de talentați și străluciți la tot felul de sarcini și au abilitatea înnăscută de a obține în final mai mult decât au dat. Totuși, exigența lor în ceea ce îi privește, frica de a nu fi suficient de buni, de a nu fi iubiți din această cauză și teama de eșec îi pot face să renunțe, de multe ori, prea ușor, refuzând să-și asume riscuri. Pot fi departe de a fi modele de perfecțiune, consumându-te cu defectele și chichițele pe care le găsesc în tot ceea ce faci, cu toate acestea, năzuința către perfecțiune este o parte esențială a naturii lor. Este important să fie iubiți necondiționat și susținuți să reușească în tot ceea ce întreprind, să se simtă văzuți, ascultați, utili și să le fie recunoscute și apreciate eforturile. 

O mică Fecioară va fi întotdeauna o minte curioasă care nu se va mulțumi cu ceea ce îi spui, ce citește în cărți sau cu informația pe care o primește pe diverse căi. Nu va pune la îndoială autoritatea dar nu se va mulțumi cu cunoștințele studiate dacă nu află ce este în spatele lor și nu face propriile sale conexiuni. Are nevoie de o educație completă. Este un copil cu o inteligență sau o dexteritate evidentă care trebuie canalizate pe căi creative, altfel se va consuma prea mult în interiorul său. Poate fi uneori extrem de tensionat și are nevoie să se poată destinde și relaxa. Fiind un semn de pământ, natura îi priește, iarba, copacii, prospețimea pădurii și a câmpului. Este de asemenea importantă pentru sensibilitatea și starea lui de sănătate, poate chiar mai mult decât pentru alți copii, o alimentație naturală, completă și sănătoasă. Mic fiind poate fi foarte mofturos în privința felurilor de mâncare, iar această selectivitate se menține și mai târziu.

Este deopotrivă un copil foarte sensibil la suferința celorlalți și va simpatiza sincer cu durerile sau cu problemele tale financiare. Are el însuși daruri latente de vindecător și va încerca, într-un fel sau altul, să te salveze, făcând tot ce îi stă în putere să-ți rezolve dificultățile, să te înveselească sau chiar să te însănătoșească. Te poți simți imediat liniștit sub atingerea sa, așa cum și el are nevoie de îmbrățișări și atingeri vindecătoare. Nevoia de afecțiune emoțională poate fi foarte bine împlinită prin contact fizic direct. Nu vor arăta poate niciodată că au nevoie de acest fel de afecțiune dar lipsa ei îi afectează profund și le influențează relațiile viitoare.

Deci cum am putea susține mai bine aceasta natură sensibilă, mentală, voluntară, dornică să se facă utilă, ca să-și exprime armonios întregul său potențial?

Îi încurajăm să fie mai blânzi cu ei înșiși în primul rând, pentru că sunt extrem de exigenți, nu numai cu ei, ci și cu ceilalți. Cu siguranță au nevoie să punem accent mai mult pe succesele decât pe eșecurile lor, pentru că sunt perfect conștienți de nereușite și nu au nevoie să li se mai reamintească acest lucru. Trebuie să știe că învățarea prin încercări este pentru ei mai importantă decât obținerea unor rezultate perfecte, așa că îi încurajăm să încerce, indiferent de rezultat. Le place să îi ajute pe ceilalți, iar aceasta este o virtute care trebuie cultivată pentru că atunci când vor ști să o facă dezinteresat și în acord cu propria lor bucurie, integritate și iubire de sine, vor da sens unei sacre meniri personale și sociale.

Ascultă-l atunci când vorbește!

Stimulează-i visele și imaginația atunci când devine prea rațional! Încurajează-l să le realizeze pentru că este perfect capabil să le transpună în realitate!




"Calea Maestrului Interior începe prin recunoașterea Divinului în propria experiență umană. Dacă ceva e inconfortabil în viața mea, este pentru că m-am separat de Întreg și am creat de la nivelul limitat al ego-ului."

HEFT

Programe și meditații online

Noutățile Călătoria Inimii
direct pe mail

Articole, workshopuri,
cărți și evenimente

Arhiva Newsletter

Tag cloud

Cărți relevante

Shambhala Shambhala

Ții în mână o carte destinată acelora care au ales transformarea interioară și care cred că aceasta stă în puterile lor. O carte pentru aceia care aleg eliberarea interioară de frică și ...

Pășunile Minunăției Pășunile Minunăției

  Marile teme ale lui John O’ Donohue sunt miracolul, imaginația și ceea ce este posibil, teme pe care le-a ars în jerbe literare orbitoare. Cuvintele sale sunt portaluri către dimensiunile ...

Fără Granițe Fără Granițe

Este una dintre cele mai strălucite cărți apărute vreodată sub semnul Maestrului Interior. Ken Wilber este cel mai important gânditor și teoretician al conștiinței american, dar rădăcinile cunoașterii ...

Întrebări şi Răspunsuri Despre moarte şi a muri Întrebări şi Răspunsuri Despre moarte şi a muri

Lucrarea doctorului Ross este extraordinară, căci a deschis porţile sincerităţii şi ale cunoaşterii, a spulberat marele tabu care plana asupra morţii nu numai pentru noi, aceia care ne confruntăm cu ea ...

44 44

În mod straniu dar magic, această primă carte purtând semnul Călătoriei Inimii este o carte de poezie. Dar mult mai mult decât atât. Este o poveste de dragoste între oameni care-și ...

Workshopuri relevante

Respirație Holotropică Respirație Holotropică
Respiraţia Holotropică este un instrument simplu şi puternic de  cunoaştere, prin experienţă directă, a adevăratei naturi a propriei noastre Fiinţe şi a Realităţii. Cuvântul ”holotropic” ...

Atingere Terapeutică Integrală Atingere Terapeutică Integrală
”Orice vindecare este o vindecare a trecutului, a închiderii, a separării, a singurătății dureroase pe care am trăit-o cândva. Corpul este trecut condensat. Dar Prezența este sfârșitul ...

Respirația Inimii Respirația Inimii
Respirația Inimii este o aplicație dinamică a lucrului cu starea de Prezență, o meditație în mișcare care conduce foarte rapid la expansiunea conștienței și permite conectarea voluntară cu orice ...

Meditație activă și Shaking Meditație activă și Shaking
Respirația Conștientă și Practica Stării de Prezență sunt fundamentul tuturor abordărilor Călătoriei Inimii și a ceea ce noi, în Călătoria Inimii, numim Calea Maestrului Interior. Reprezintă ...

Dansul Inimii

Articole pe aceeași temă

Instrucțiuni de folosire (IX) Instrucțiuni de folosire (IX)
Soare, Lună sau Ascendent în semnul Vărsătorului

Știm deja că putem fi oricine, oricând, atunci când simțim că suntem susținuți să ne percepem forța și capacitatea de creație. Harta natală este mereu un punct de pornire, eliberează o cunoaștere. ...

Venus - o memorie relațională Venus - o memorie relațională

Când gânduri și emoții energice îmi răscolesc vitalitatea, între vis și realitate, între memorii și necunoscut, trăirile se electrizează și se consumă reciproc. Când ...

Instrucțiuni de folosire (XII) Instrucțiuni de folosire (XII)
Soare, Lună sau Ascendent în semnul Taurului

„Copiii voștri nu sunt ai voștri/Ei sunt fiii si fiicele dorinței Vieții de a fi”. (Kahlil Gibran) Să facem cunoștință cu ei! Să ne înțelegem copiii ca o individualitate în Centrul ...

DA... PUTEM DA... PUTEM

Dragi prieteni, Acum, la Lună Nouă, Simt să vă mulțumesc tuturor celor care vă aduceți prezența în Călătoria Inimii Și, astfel, împreună, continuăm să hrănim conexiunea – nevoie ...

Totul se întâmplă pentru mine și nu mie Totul se întâmplă pentru mine și nu mie
(Iubește ceea ce este – Byron Katie)

Împărtășim în luna iulie, o perioadă condensată, un mare potențial de aprofundare, alchimizare, viață. O cruce se formează astral în semnele cardinale de inițiere, motivare și impulsivitate ...

Călătoria arhetipului solar – Nodul Nord în Leu Călătoria arhetipului solar – Nodul Nord în Leu

Drumul Nodurilor Lunare face trecerea în această săptămână în semnele complementare ale Leului și Vărsătorului, impulsionând expresia Arhetipului Solar interior: identitate de sine, ...

Visul de transformare nu este același cu Realitatea transformării Visul de transformare nu este același cu Realitatea transformării

Februarie forțează energic visul de transformare și schimbare al Vărsătorului, probând prin emoție autenticitatea lui. Este ca și când, urzind circumstanțe sau stări mentale tulburate, care ...

Instrucțiuni de folosire (II) Instrucțiuni de folosire (II)
Soare, Lună sau Ascendent în Rac: „ Dragul meu, grăbește-te, ai întârziat la propria ta naștere!”

Semnul Racului este cunoscut în astrologie și ca „locul de intrare a sufletelor în realitate”. Părăsind integralitatea marelui pântec universal, micii temerari vor păstra pe parcursul ...

Uranus în Taur - Un rebel care clădește Uranus în Taur - Un rebel care clădește

Un tranzit activează, mereu, o călătorie de integrare. Nu e nevoie de studii sau practici speciale ca să simți atingerea tranzitelor. Cu atât mai puțin, atingerea uraniană. Uranus nu este deloc subtil. ...

Instrucțiuni de folosire (XI) Instrucțiuni de folosire (XI)
Soare, Lună sau Ascendent în semnul Berbecului

Să facem cunoștință cu ei! Să ne înțelegem copiii ca o individualitate în Centrul propriului lor Univers, mici Creatori de realitate, căpătând încredere în ei, în propria ...

x