Punct rubrica Creația colectivă de realitate
Partea a 2-a: Ieșirea din sistem

Publicat la 09.10.2017 Comentarii

Bogdan Grigoraș

Ce mă împiedică să schimb? Dar pe tine, pe tine ce te împiedică? Ce mă face să hulesc sistemul și mașinăria sa nebună, o mașinărie care pare un perpetum-mobile ce nu va obosi niciodată, și în același timp să nu fac nimic pentru a schimba. Am văzut însă foarte clar cum această mașinărie se hrănește din energia noastră vitală. Eu sunt cel care îmi cedez puterea, tu ești cel care își pleacă capul, înfrânt, în fața unei realități imposibil de schimbat. Este ceva înăuntrul nostru care ne împiedică să ne ridicăm în picioare, este ceva în noi care are nevoie de certitudinea unui job subevaluat, oricât de mizerabil ar fi acesta. Exact ca în trilogia Matrix – purtăm ceva în noi care ne împinge înapoi în Matrice, chiar dacă știm în adâncul nostru că ne falsificăm, chiar dacă știm că friptura din farfurie nu este reală, ci este o pură fantezie.

Dacă vrei să citești și prima parte din Creația colectivă de realitate intră aici

Atitudinea de salariat

Este acea atitudine care te oprește să te ridici din turmă, să devii cu adevărat întreprinzător. Te mulțumești să supraviețuiești mai degrabă decât să creezi abundanță. Creația de abundență este o creație ca oricare alta, implică responsabilitate dar și renunțarea la un întreg set de credințe limitative, care ștrangulează apariția banilor în viața ta. Identifică aceste credințe și ai făcut primul pas înspre o creație conștientă de data aceasta. Nu sunt suficient de performant sau nu sunt în stare să fac mai mulți bani sau poate mă mulțumesc cu puțin, nu-mi trebuie mai mult. Mă descurc cu ceea ce câștig, banii nu aduc fericirea, nu muncesc pentru bani, o fac din pasiune, banii nu sunt nobili, nu mă uit la bani – sunt credințe despre bani pe care le preluăm în mod inconștient de la părinții noștri, de la profesori, din societate. Și sunt convins că poți și tu găsi o mulțime de astfel de convingeri. Noi nu realizăm faptul că aceste gânduri ne împiedică să creăm mai mulți bani în viața noastră, căci la modul declarativ cu toții afirmăm că ne dorim mai mult. Niciodată însă nu ne-am interogat convingerile, iar mecanismul de creație de realitate este în acest caz inconștient.

Atitudinea de salariat este această atitudine de nu pot mai mult. Nu contează dacă chiar ești salariat sau un patron care crede despre sine că nu poate câștiga mai mulți bani. Este de fapt despre valoarea pe care ți-o acorzi, de prețul pe care îl pui pe tine. Este un fel de a spune că atât merit, asta este valoarea mea. Sistemul desigur încurajează atitudinea de angajat, sistemul este angajatorul. În schimbul unor beneficii pe care nu le poți obține singur – angajatorul este singurul capabil să îți dea salariul – ești invitat să accepți ca valoarea ta să fie reglementată de piața de muncă, căci fiecare calificare se plătește cam atât... Iar sistemul de învățământ, școala în care se presupune că ar trebui să-ți dezvolți entuziasmul creator și să-ți manifești pasiunea, să identifici direcția, ce-ți place să faci, ce vrei de fapt – școala, prima instituție din viața ta – reușește din plin să contribuie la formarea atitudinii de turmă, prin impunerea conformismului, printr-un spirit de competiție găunoasă și plafonare. Salariatul începe să fie format încă de pe băncile claselor primare.

Vocea lui John Lennon s-a ridicat, și nu de puține ori, împotriva uniformizării orchestrate de sistem

Salariatul este un executant. Se simte în siguranță dacă are puține decizii de luat, dacă este cineva deasupra lui care face toate alegerile importante. De cele mai multe ori deasupra sa se află un alt salariat, care are iluzia că posedă o libertate mai mare de mișcare. Gesturile sale sunt repetitive, predictibile și fac obiectul unui protocol. Relațiile formale, de complezență, sunt cele care iau locul conexiunii autentice dintre oameni.

Emoția dominantă este cea de frică. Ne e frică să ne aruncăm într-o afacere nesigură – și care afacere este sigură până la urmă? Ni se dă impresia că acest statut, cel de salariat, este garanția ultimă că nu vom rămâne pe drumuri, că nu vom rămâne fără bani, deci că nu vom muri. Desigur aceste concluzii sunt inconștiente, undeva în adâncul meu este trasă deja concluzia că dacă rămân fără bani voi muri înconjurat de mizerie. Nu stau niciun moment să văd dacă această concluzie este adevărată sau nu, ceea ce simt este doar teama de sărăcie, iar la rădăcină voi regăsi frica de moarte. Sistemul mizează pe frică pentru a-și împlini nevoia de control. Zilnic luăm contact cu o sumedenie de mesaje subliminale încifrate în panourile stradale, în reclame, în îndemnuri, în campaniile de responsabilizare socială, mesaje care exploatează frica de moarte, atât de firească, care nu poate fi separată de experiența de a fi uman. Un singur exemplu: campania națională pentru vaccinare antigripală.

Ce facem atunci când perspectiva lipsei banilor devine o realitate? Când nu avem cu ce să ne plătim ratele sau facturile curente? Intrăm în panică. Cu alte cuvinte generăm frică, și contribuim în felul nostru la câmpul colectiv de frică. Ne este frică de ce s-ar putea întâmpla dacă nu ne mai plătim ratele, facturile, amenzile, dacă nu vom mai putea cumpăra mâncare. În momentul în care vom înțelege cât de simplu este mecanismul creației, vom vedea limpede că în loc să creăm emoția numită frică că rămânem fără bani putem la fel de simplu să creăm... bani.

Ziua în care sistemul a murit

Cărțile de istorie vor marca acest salt major în istoria umanității, ziua în care sistemul a murit. Desigur este vorba despre un sistem corupt, disfuncțional, un sistem piramidal conceput din nevoia de control, un sistem care reușește să se hrănească cu frica oamenilor. Această zi memorabilă din istoria umanității este ziua zero, când omul și-a luat inima în dinți și s-a ridicat în picioare, asumându-și adevărata putere și adevărata valoare. Afirmând adevărul despre sine și ridicându-se deasupra minciunii pe care a înghițit-o de generații și în care a ajuns să creadă cu toată ființa.

Adevărul este că poți! Adevărul este că vei supraviețui chiar dacă renunți la atitudinea de angajat. Tot adevărat este că vei simți frică, da, și vei simți tendința să bați în retragere, să renunți, să te ascunzi într-un cotlon întunecat, să te acoperi cu noroi pentru a nu... străluci. De măreția noastră ne este frică, nu de mizerie. Cu mizeria suntem obișnuiți. Uciderea salariatului din noi presupune asumarea unei responsabilități enorme, acea de a clădi o lume nouă, bazată pe principiul simplu fă ceea ce spui că faci. Nu mai funcționează în această nouă paradigmă arătatul cu degetul, atitudinea de victimă, a arăta vinovatul, a da vina pe sistem. Această nouă lume este posibilă doar dacă lumea veche moare. Pentru ca sistemul bancar pe care îl știm cu toții, cel corupt și abuziv, să-și închidă porțile e nevoie mai întâi ca noi să dizolvăm realitatea interioară care îl creează. Incapacitatea noastră de a vedea abundența din jurul nostru și bogăția de care dispunem ne îndeamnă să controlăm realitatea: ne asigurăm casa, mașina, chiar și te telefonul, ne asigurăm un trai decent cu un salariu sigur, ne asigurăm sănătatea și jobul, ne asigurăm că facem toate lucrurile în mod corect, lucruri pe care le-ar face orice om cu scaun la cap. Într-un fel este o încercare disperată de a ne asigura... nimic altceva decât nemurirea. Aceasta este utopia umanității identificate cu mentalul său, care acum în secolul vitezei a luat această formă aberantă.

Asigurările, ca produs al societății de consum, reprezintă aberația ultimă a unui sistem care, dacă suntem onești cu noi înșine, prin tot ceea ce face și pretinde, recunoaște pe față că nu respectă nimic din valorile umane. Deși pretinde că este întemeiat pe drepturile omului, de fapt cele care primează sunt interesele corporațiilor, care sunt deasupra intereselor de stat. Deja statul, ca organism în această ecuație globală, este surclasat de către grupuri de interese trans-naționale. Ziua în care sistemul a murit poate să însemne și o repoziționare a statului pe criterii umaniste.

Generozitatea

Din punctul meu de vedere abundența este strâns legată de generozitate. Nu am cum să trăiesc în abundență – mai ales financiară – dacă nu sunt generos. Iar a fi generos înseamnă în primul rând a fi generos cu mine însumi.

Cu toții am dezvoltat mai curând un spirit critic și autocritic uneori dus la extrem. Suntem duri cu noi înșine, nu ne oferim momente de plăcere, mai curând ne autoflagelăm și parcă căutăm contextele dureroase pentru a da semnificație vieții noastre.

Cât de generoasă, spre exemplu, este respirația ta? Respirația este conexiunea fundamentală cu tine însuți. Cât de largă este inspirația ta, cât de generoasă este ea? Aerul pe care îl inspirăm în plămâni este de fapt vitalitatea pe care ne-o oferim, zi de zi. Cu cât primești mai mult aer, cu atât ești mai deschis în fața vieții, cu tot ce înseamnă ea, inclusiv bani. Este despre a primi. Majoritatea oamenilor sunt mai dispuși să ofere, nu suntem obișnuiți să primim, iar aici sistemul a contribuit din plin, desigur. Însă noi putem schimba chiar acum acest aspect. Dacă continuăm să spunem că vrem bani, iar noi nu suntem generoși, cu noi înșine în primul rând, aceasta este o contradicție care blochează firele abundenței, banii nu vor curge înspre noi.

Generozitatea ca atitudine este o practică, la fel ca practica prezenței sau arta ascultării. O viață întreagă am fost condiționați de sistem, de familie, de societate în general, să fim zgârciți cu noi înșine, să ne restrângem, să ne micșorăm, dar la fel cum am învățat că sărăcia este nobilă și că e nevoie să muncim din greu pentru puțin, tot așa putem practica generozitatea, care ne deschide către abundența naturală a întregii existențe. În lumea în care trăim aurul strălucește în calea noastră, numai că noi suntem prinși în propriile povești de viață, suntem orbiți de ideologia unui sistem care a reușit performanța uriașă de a ne inocula idea că lipsa este în natura umană, nicidecum bogăția. Aurul strălucește lângă noi, iar noi suntem orbi, incapabil de a percepe strălucirea acestei lumi.

Totul pleacă de la modul în care gândim. Oamenii de succes nu trăiesc într-o altă lume, mulți dintre ei nu sunt copii de bani gata. Din contră, mulți au pornit de la munca de jos și au construit un imperiu din nimic, nu pentru că au avut noroc sau au avut pile, nu pentru că au fost favorizați de către sistem, ci pentru că au gândit altfel, au o mentalitate de învingători. Adică o atitudine diferită de atitudinea de turmă, impusă de sistem. Toate instituțiile statale sau companiile trans-naționale ce urmăresc exclusiv profitul caută executanți, îi ocolesc pe adevărații întreprinzători, pe cei care au inițiativă. Pericolul ce vine din partea unui astfel de om este real, un întreprinzător autentic poate schimba sistemul, din interior. Un vizionar poate transforma o structură rigidă într-una flexibilă, dacă este lăsat...

Te-ai gândit vreodată ce te deosebește de un personaj obișnuit cu succesul, de cineva care trăiește deja în abundență, de cineva care și-a creat exact realitatea pe care a visat-o? Poate că îți imaginezi că te desparte o lume întreagă, sau o prăpastie uriașă... Vei găsi suficiente argumente să susții orice perspectivă. Însă eu îți spun că este vorba de ceva foarte simplu, la îndemâna oricui, este vorba despre un atribut fundamental al creatorului conștient de realitate, cel care știe exact ce își dorește de la viață: Încrederea. Adevărul, și dacă ești sincer cu tine, vei simți asta, adevărul este că nu ai nevoie de nimic mai mult decât de Încredere în tine și în visul tău. Și de o disciplină a gândirii, o practică a succesului.

(va urma)




"Credința este încrederea în ceva exterior. Încrederea se referă la profunzimea interioară a Ființei. Călătoria Inimii este transformarea care ne conduce de la Credință la Încredere."

HEFT

Workshop / Eveniment

Noutățile Călătoria Inimii
direct pe mail

Articole, workshopuri,
cărți și evenimente

Arhiva Newsletter

Tag cloud

Cărți relevante

Întrebări şi Răspunsuri Despre moarte şi a muri Întrebări şi Răspunsuri Despre moarte şi a muri

Lucrarea doctorului Ross este extraordinară, căci a deschis porţile sincerităţii şi ale cunoaşterii, a spulberat marele tabu care plana asupra morţii nu numai pentru noi, aceia care ne confruntăm cu ea ...

Cântările Vieţii Cântările Vieţii

Krishna Das povesteşte precum cântă. Cu graţie, cu subţirime. Istoriile adevărate ale vieţii sale dansează precum spuma valurilor în bătaia vântului, desenând fascinaţia anilor ...

Stima de sine Stima de sine

Pentru copiii noştri suntem un fel de oglinzi. Felul în care noi reacţionăm influenţează imaginea pe care copii şi-o formează despre sine. Suntem reperele cu ajutorul cărora ei se construiesc pe ei ...

Shambhala Shambhala

Ții în mână o carte destinată acelora care au ales transformarea interioară și care cred că aceasta stă în puterile lor. O carte pentru aceia care aleg eliberarea interioară de frică și ...

Călătoria Inimii Călătoria Inimii

Un Maestru a spus: “Adevărul vă va face liberi”. Şi un altul: “Adevărul vine înaintea Iubirii”. Această carte este despre Adevăr, Libertate şi Iubire. Un triunghi magic şi ...

Workshopuri relevante

Respirația Inimii Respirația Inimii
Procesul de Conștiință și de Conștiență prin care noi am străbătut meandrele iluziei până la completa readucere aminte a adevăratei noastre identități se numește Calea Maestrului Interior. ...

Dansul Inimii

Maestrul Interior. Arta Respirației Conștiente Maestrul Interior. Arta Respirației Conștiente
Cea mai profundă dar și cea mai provocatoare dintre abordările Școlii Maestrului Interior, desprinsă din Practica Prezenței, precisă, rafinată, revelatoare – Maestrul Interior ARC, erupe într-un ...

Practica Stării de Prezență Practica Stării de Prezență
Această călătorie este menită să te conducă dincolo de agitația minții. Darul ei este de a-ți reaminti ce ești dincolo de identitatea cu care te-ai obișnuit, de ce ai crezut până acum despre tine, ...

Meditație activă și Shaking Meditație activă și Shaking
Respirația Conștientă și Practica Stării de Prezență sunt fundamentul tuturor abordărilor Călătoriei Inimii și a ceea ce noi, în Călătoria Inimii, numim Calea Maestrului Interior. Reprezintă ...