Călăuza rubrica Aventura noastră în dimensiunea arhetipurilor
Partea I

Publicat la 17.10.2017 Comentarii

Manuela Vlad

Ce se întâmplă cu viața mea? Pentru ce trăiesc tot ceea ce trăiesc? Ce este cu toate aceste evenimente ce dau năvală în existența mea? Unde mi-e bucuria? Încotro mă îndrept?

Aceste întrebări s-au ridicat în mine când m-am putut opri din tot ceea ce făceam orbește și inconștient simțindu-mă într-o strânsoare ce îmi cerea imperios atenția.

Într-o seară am închis ochii să mă odihnesc, simțindu-mă copleșită de sentimente apăsătoare și aparent neînțelese. M-am văzut în mijlocul unui giratoriu ticsit, blocat, în care nimic nu mai putea înainta, mișca.

Cel mai intens sentiment a fost cel al neputinței. Atunci am găsit puterea a mă abandona acelui sentiment, a-l simți deplin, un strigăt interior intens Încotro Doamne? și-a găsit calea și răspunsul.  

Victimizarea a fost scuza în spatele căreia m-am ascuns de responsabilitate. Esența Victimei reprezintă cedarea sentimentului de putere în schimbul neasumării responsabilității pentru propria independență.

Am înțeles că de mine depindea să găsesc ieșirea, să ies din acea intersecție blocată, să îmi iau viața înapoi trăind-o deplin responsabilă. Mă simțeam victimă fiindcă mă scuzam pe mine, învinovățind în jurul meu orice îmi compensa neasumarea interioară.

Îmi spuneam că nu am ce face, proiectând vina pe tata care a fost prea autoritar cerându-mi să învăț matematică și să devin ingineră neîntrebându-mă vreodată ce îmi place mie. Mama mă ducea fără ca tata să știe la lecții de balet, fiindcă el considera manifestările artistice ca ceva neimportant, nepractic. Am crescut considerând că a dansa este colateral importanței în viață. Și totuși mie asta îmi plăcea cel mai mult, mă simțeam naturală în dans, mișcarea fluidă în acordul muzicii mă bucura enorm.

Cu toate acestea, mi-am amintit cum tata mă alinta spunându-mi artista lui Tata și ți-am ales numele unei artiste celebre.

Am proiectat vina pe mama care m-a învățat să respect bărbatul ca un sentiment al datoriei, considerând asta în detrimentul puterii libertății femeii. Însă mi-am amintit că mama este cea care m-a încurajat constant să visez, să îmi împlinesc visele, să iubesc, să fiu fericită în viață. Cu căldura iubirii materne m-a susținut mereu în încercările prin care am trecut, fără ezitare, fără reproșuri, fără îndoială în propia mea putere, spunându-mi Ești puternică fata mea, poți orice. Dragostea pentru cărți, mama mi-a insuflat-o. Mama cumpăra cărți, citea mult, îmi stârnea curiozitatea de a descoperi prin lectură lumi nebănuite.

Și multe am mai proiectat pe oamenii din viața mea ori pe situații, din rolul de Victimă, până să descopăr că aceasta îmi servea lecții majore, că energia acesteia aparține unui arhetip universal prezent în fiecare din noi.

Când am început să îmi revendic propria putere în viața mea, să renunț la victimizare, am renăscut puterea Recunoștinței. Am putut ieși din zona în care nu mai vedeam decât victimizare, critică și negare. Recunoștința mi-a deschis poarta recunoașterii că fiecare om, fiecare relație și eveniment poartă mesaje către înțelegeri transformatoare despre natura mea, despre rostul meu, despre opera Vieții. Și sunt mulți oameni pentru care simt Recunoștință azi.

Astfel, am reușit să răstorn imaginea falsă despre ceea ce crezusem, despre rolul meu central Victima. Am redescoperit arhetipurile și rolul lor în ansamblul desfășurării vieții mele. Lucrul personal, acea muncă a redescoperirii de sine mi-a adus la lumina conștienței tiparele de gândire și emoțiile care mă conduceau până atunci inconștient. Am realizat că nici un om și nici o relație nu este întâmplătoare ori degeaba în viața mea. Această înțelegere profundă mi-a schimbat întreaga perspectivă din care priveam,  relaționam, poziționările de supărare, furie, angoasă, sentimentele de nedreptate și întreaga gamă de frustrări născute din identificări amnezice. Am pornit într-o călătorie a redescoperirii dimensiunilor arhetipale în existența mea. Mă fascinează încă din copilărie lumea miturilor, a basmelor, a legendelor. Mă întreb de ce rezonez mai mult cu unele mituri ori basme? Acea energie este prezentă în mine și mă ghidează în feluri nebănuite pentru mintea logică. Și felul în care acestea se manifestă în viața mea este unic deși energia lor corespunde arhetipurilor care se manifestă în viața altora. Așa cum spunea Thich Nhat Hanh, noi „intersuntem.”

Îmi dau seama parcurgând această Călătorie, de firul arhetipal care mă leagă de fiecare om, relație, situație. Am învățat să mă întreb și să mă ascult cu atenție ce anume avem a înfăptui împreună, ce mesaj avem a ne transmite, pentru ce te-am întâlnit, care este a noastră înțelegere sacră dincolo de vălurile uitării?

Îți dorești să pornești într-o astfel de Călătorie de descoperire a modelelor tale arhetipale? Te animă curiozitatea de a desluși puterea lumii miturilor și a legendelor unde a fost făurit de-a lungul veacurilor, pentru a descoperi credințele și comportamentele care le-a creat? Și astfel să îți descoperi propriile tale credințe și comportamente surprinzând ansamblul relațiilor și evenimentelor din viața ta!

O dimensiune a conștiinței care ne conține pe toți ca întreg, dar, în același timp, și ca individualități. Atunci când reușești să surprinzi acest ansamblu, îți poți înțelege și defini misiunea.

(va urma)




"În starea Maestrului Interior percepem întreaga Realitate ca pe propria Experiență. Singurul lucru care ne separă de această Experiență este frica."

HEFT

Programe și meditații online

Noutățile Călătoria Inimii
direct pe mail

Articole, workshopuri,
cărți și evenimente

Arhiva Newsletter

Tag cloud

Cărți relevante

44 44

În mod straniu dar magic, această primă carte purtând semnul Călătoriei Inimii este o carte de poezie. Dar mult mai mult decât atât. Este o poveste de dragoste între oameni care-și ...

CONTRACTE SACRE CONTRACTE SACRE

Pentru ce suntem în această încarnare? Care este menirea noastră pe această lume? Iată întrebări pe care ni le punem cu toții. Caroline Myss, cunoscută nu doar ca autor ci și ca medic, ...

CERCUL VIEŢII CERCUL VIEŢII

De cam treizeci de ani încoace se pune în mod regulat problema întoarcerii la şamanism, sursa primordială a umanităţii, a tuturor religiilor, filosofiilor şi ştiinţelor lumii. Omul ...

Workshopuri relevante

Astrologie Arhetipală Astrologie Arhetipală
Ştiinţă şi artă, cunoaştere raţională si simbolism deopotrivă, Astrologia poate fi de multe ori ascunsă raţionamentului logic, dar rămane mereu transparentă intuitiei şi percepţiilor survenite prin ...

x