Călăuza rubrica Integrum

Școala Maestrului Interior

Publicat la 22.11.2017 Comentarii

Școala Maestrului Interior a înseamnat pentru mine vindecare și reconectare cu esența ființei care sunt.

Vindecare în multiple forme: a psihicului, a rănilor trecutului, emoțională, a relațiilor, prin desfășarea din straturile uitării, inconștienței, absenței și pasivității în care m-am ascuns.

Reconectarea la esență sau punctul major de transformare, când spiritul găsește firul călăuzitor croindu-și calea de întoarcere, spre a se uni în Centrul ființei cu partea umană ajunsă la maturizare și alchimizând întreaga experiență de viață trăită.

Acest Parcurs a marcat momentul când am putut realiza transcenderea pe un nou nivel de experiență a existenței. Și mi-a adus multe binecuvântări.

Asumarea responsabilității de a-mi trăi viața deplin, cu autenticitate și la nivelul de anvergură redescoperit în procesul cunoașterii de sine.

Redobândirea echilibrului și armoniei interioare, prin claritatea asupra identificărilor ce mă țineau captivă în suferință, nemulțumire și judecată de sine.

Recunoașterea și acceptarea în integrum a realității de viață trăite exact așa cum este, cu conștiența faptului că eu că sunt creatorul acesteia.

M-am deschis auzind îndemnul:

Toate acestea sunt posibile și accesibile oricui, acest potential există în fiecare om. Creația, evoluția, conștiența și instrumentele realizării sunt la îndemâna tuturor oamenilor, nefiind apanajul doar al unora.

Pentru mine, acesta e un adevăr în mijlocul unei lumi structurate pe categorii, criterii și credințe tabu neinvestigate, care ne-a împărțit și despărțit tenace în buni/răi, bogați/săraci, deștepți/mediocrii/proști, frumoși/urâți, albi/negrii/galbeni/roșii.

Când am ales a parcurge Programul de Dezvoltare Personală Integrală Școala Maestrului Interior, pășind în Cercul celei de-a patra generații, mă simțeam prizonieră în propria viață. Trăisem bucurii, împliniri pe diferite planuri ale vieții, drame personale puternice, însă durerea sufletească ce o simțeam nu mai putea fi compensată prin activitățile, plăcerile, diplomele și tot ce constituia contextul meu de viață.

Deschizându-mi Inima, m-am deschis simțirii Întregului. Doar așa am putut porni în Călătoria descoperirii interioare și a mă cunoaște cu adevărat. Având perspectiva Întregului, la nivelul la care îl pot percepe până acum, aventura umană dobândește un sens profund.

Parcurgând nivel cu nivel, împreună,  în Școala Maestrului Interior, mi-am rafinat vasul. Și o altă conștientizare esențială s-a deschis pentru mine: recunoașterea și onorarea sacralității propriei feminități.

Acum co-creez cu Echipa Călătoria Inimii, într- un mediu creativ, deschis, susținător, cald, autentic  în care limbajul și valorile sunt comune și anvergura creației foarte largă.

Manuela Simona




"În starea Maestrului Interior percepem întreaga Realitate ca pe propria Experiență. Singurul lucru care ne separă de această Experiență este frica."

HEFT

Programe și meditații online

Noutățile Călătoria Inimii
direct pe mail

Articole, workshopuri,
cărți și evenimente

Arhiva Newsletter

Tag cloud

Cărți relevante

Setea de întregire Setea de întregire

Neliniştea pe care o simţim este acel imbold înnăscut, lăuntric care ne împinge în direcţia posibilităţilor noastre spirituale. Setea de întregire este tendinţa dinamică datorită ...

Trupul meu, Pământul meu Trupul meu, Pământul meu

Mii de ani de spiritualitate descarnată, de căutare a Spiritului în afara Corpului au făcut umanitatea să ignore complet uriaşul potenţial terapeutic şi ontologic al corporalităţii. Ca şi cum ...

Călătoria Eroinei Călătoria Eroinei

Călătoria Inimii este un spațiu de experiență, de transformare a percepției și a modului în care trăim. În acest punct, Călătoria Inimii se intersectează cu cartea autoarei Maureen Murdock– ...

CÂND IMPOSIBILUL DEVINE POSIBIL CÂND IMPOSIBILUL DEVINE POSIBIL

Trecând peste teama de a fi ridiculizat de colegii de breaslă, peste teama inerentă oricărui cercetător care îndărzneşte să iasă din tiparele rigide ale paradigmei materialiste, cu o superbă ...

Revoluția Conștiinței Revoluția Conștiinței

Suntem martorii unor timpuri istorice. Planeta trece prin schimbări fundamentale, noi toţi simţim puternic aceste transformări dar orice schimbare – şi cu atât mai mult una de conştiinţă ...

Workshopuri relevante

Maestrul Interior. Arta Respirației Conștiente Maestrul Interior. Arta Respirației Conștiente
Lucrul cu stările extinse ale Conștiinței este pentru viața de fiecare zi. A fi conștient este a percepe mai profund și mai rafinat realitatea vieții. Un nou grad de Conștiență permite o noi moduri de ...

Dansul Inimii

ShamaniA ShamaniA
Cum ar fi, dacă tot vorbim de Noul Pământ, să începem a crede, precum popoarele indigene, că oamenii aparțin pământului și nu invers. Acesta ar fi primul și, cu siguranță, cel mai important ...

Practica Prezenței Practica Prezenței
Practica Prezenței Experiența Prezenței este fundamentul întregului parcurs în Școala Maestrului Interior și baza întregului lucru cu stările extinse ale Conștiinței în scopuri de ...

Astrologie Arhetipală Astrologie Arhetipală
Ştiinţă şi artă, cunoaştere raţională si simbolism deopotrivă, Astrologia poate fi de multe ori ascunsă raţionamentului logic, dar rămane mereu transparentă intuitiei şi percepţiilor survenite prin ...