rubrica a fi eu insumi. bucuria

Publicat la 12.04.2011 Comentarii

În plină identificare cu rolurile pe care le jucăm, cu aspectele noastre, visăm la ceva ce numim "fericire". O abstracţie care presupune în primul rând absenţa durerii de orice fel ar fi ea. Suntem scufundaţi într-o iluzie care crează durere intrinsecă, dar creăm himera unei lumi în care durerea ar putea să dispară. Un joc interesant dar care ne condamnă aprioric la .."nefericire". De ce facem asta? Care este miza acestui joc al iluziei? Câte tradiţii ezoterice, atâtea concepte despre fericire. Nenumărate raiuri promise pentru "după viaţă", care de care mai spectaculoase şi reflectând dorinţele umane ale celor care le-au creat. În schimb sunt puţine tradiţii ale dualităţii care au explorat, în locul "fericirii", bucuria. Bucuria de a fi. Bucuria experienţei de a fi un suflet coborât în densitatea încarnată a unui trup. Bucuria marii descoperiri că suntem aici exact pentru ceea ce trăim. Exact pentru experienţele în care ne scufundăm.

Raiul ulterior Bucuria vine întotdeauna din libertatea interioară, din autenticitate, din non-identificare cu aspectele noastre, vine întotdeauna din exprimarea liberă a ceea ce suntem. Doar că sistemelor din care facem parte, conştient sau nu, nu le plac oamenii liberi. Oamenii liberi sunt periculoşi pentru sisteme pentru că scapă controlului, manipulării. Cineva care a ieşit din lanţul identificării cu diferitele sale aspecte şi a descoperit adevărurile simple ale Fiinţei, nu mai înghite povestea iluzorie a raiurilor ulterioare, căci simte în adâncul său că singura clipă care contează este cea de Acum. Fericirea este un concept izvorât din spaţiul mental şi are la bază negarea realităţii experimentate. De aceea este condamnată să rămână veşnic un fel de fata morgana. Alergare după vânt. Este o veşnică promisiune pentru altă dată, nu pentru acum. Bucuria este însă o stare a Fiinţei care vine din interior, din simţirea a ceea ce este, din acceptarea totală a realităţii experimentate, din non-judecarea acesteia. Mai mult decât atât, bucuria este starea naturală a Fiinţei, atunci când este liberă de vălurile iluziei. Întreaga istorie a umanităţii este povestea sufletelor coborâte în încarnare, în densitate, în iluzie. Fiecare nivel al iluziei are propriile sale identificări şi fiecare identificare propria sa durere. Toate lucrurile pe care le respingem ne dor, până în clipa în care descoperim că suntem mai mult decât acel nivel de experienţă. Majoritatea "raiurilor" care ne-au fost promise se bazează de pildă pe frica fundamentală de moarte, de dispariţie fizică. Identificarea exclusivă cu corpul nostru supus dispariţiei ne face să alergăm după nemurire. Este o iluzie şi o alergare după vânt. Nu pentru că nemurirea nu există, ci dimpotrivă, pentru că o avem deja. Nu o putem vedea pentru că ne imaginăm că suntem doar corpurile noastre, iar ele dispar. La acest nivel al realităţii experimentate, frica de moarte ne face să nu mai putem trăi bucuria. Frica de moarte ne împiedică de fapt, să trăim. Suntem scufundaţi în iluzia morţii, şi atunci cineva ne promite o iluzie compensatoare. Aceea a unei lumi ulterioare în care nu vom mai muri. În schimbul a ce? În schimbul ascultării, în schimbul îndepărtării de noi înşine şi de adevărata noastră natură, acum. Dăm momentul prezent altuia, îl înstrăinăm, în schimbul unei eternităţi viitoare, "după". Bucuria experienţei, a trăirii, a dispărut. Visăm deja la o fericire care va veni cândva, într-un viitor imprecis. Goana după vânt Şi dacă tot suntem singuri, identificaţi cu un corp, părăsiţi pe această planetă damnată, atunci ar trebui să purtăm o identitate. Cine suntem noi? Sigur suntem "cineva". Doar că experimentăm o identitate incompletă. Simţim că lipseşte ceva şi căutăm acel ceva în afara noastră, în ceilalţi, în lumea în care trăim. Bucuria experienţei de a fi cineva este umbrită de faptul că percepem incompletitudinea. Căutăm iubirea, gloria, banii, împlinirea, respectul, mângâierea, tot ceea ce credem că ne lipseşte, la ceilalţi, în exteriorul nostru. Credem că asta ne-ar aduce "fericirea". Gândim - acesta e un cuvânt important - că ar fi mai bine "dacă...". Dar goana după ceva exterior ne lipseşte de trăirea clipei prezente. Şi de bucuria intrinsecă a simţirii acesteia. Facem planuri nenumărate pentru a obţine ceea ce credem că ne-ar aduce fericirea, dar, in mod straniu, odată ce am obţinut ceea ce am dorit, descoperim că fericirea promisă se îndepărtează şi repornim căutarea. Iluzie pură. Şarpele care-şi devorează coada.

"De ce nu suntem fericiţi? De ce fericirea dispare îndată ce pare că ne apropiem de ceva? Trebuie să existe ceva acolo care ne împiedică. Ceva exterior care ni se opune." Aici se naşte "cel rău" şi frica de partea umbrită a existenţei, care se adugă fricii fundamentale de dispariţie şi credinţei că suntem incompleţi. Deasemeni se naşte iluzia unui dumnezeu exterior care trebuie să fie "cel bun", în opoziţie cu "cel rău" care se opune fericirii noastre. Bucuria experienţei este mai îndepărtată ca niciodată pentru că suntem parte într-un adevărat război universal al binelui şi răului pe care-l creem fără să ne dăm seama. Credem că există părţi rele în noi înşine şi ne judecăm pentru asta. Luptăm împotriva lor luptând de fapt împotriva nouă înşine. "De ce trăim toate acestea? Sigur suntem vinovaţi de ceva..

Este un păcat pe care nu ni-l amintim dar care cu siguranţă a fost comis, de vreme ce trăim acestă nebunie dureroasă, înfricoşătoare, de vreme ce am fost aruncaţi în această lume crudă, în care bucuria a dispărut cu desăvârşire." Vinovaţi. Ne considerăm vinovaţi şi suntem deja gata să "plătim" pentru un păcat pe care nu ni-l amintim, mai degrabă decât să ne oprim un moment pentru a simţi răspunsul la întrebarea "cât sunt de adevărate toate acestea". Iluzia este la capacitatea ei maximă. Întregul mediu înconjurător, biserica, familia, şcoala, întreaga lume reflectă această vinovăţie iluzorie şi o acceptă ca fiind reală. Toată încrederea în noi înşine a fost deja pierdută. Amintirea a cine suntem cu adevărat, nişte fiinţe inefabile care au ales experienţa încarnării, a dispărut. Trăim frica de întuneric şi uneori avem curajul de a ne răzvrăti. Cei care se tem mai puţin devin stăpânii celor care sunt copleşiţi de frică. Este un joc al puterii şi al îndoielii. Promisiunea raiului devine mai tentantă ca niciodată. "Fii ascultător şi noi, cei înţelepţi, te vom conduce spre lumină". Este o manipulare bazată pe frică. Ne lăsăm judecaţi pentru că, de fapt, ne judecăm pe noi înşine. După ce am căutat iubirea, mângâierea şi respectul în exterior, aşteptăm acum o judecată exterioară, fără să vedem că, de fapt, totul se află înlăuntru. Nu există altă judecată decât cea personală, dar noi nu credem asta. Noi suntem aceia care ne condamnăm la nefericire. A avea încredere. În Sine Şi totuşi există un punct în care ceva se mişcă. Atunci când "criza" se află în punctul său de maximă intensitate, atunci este momentul când, pur şi simplu, putem alege. Şi dacă nu suntem vinovaţi cu nimic? Dacă iertarea este un cuvânt găunos? Dacă este vorba de fapt despre a mă accepta pe mine însumi aşa cum sunt? Dacă totul este un dans al iluziei, interior, dacă este adevărat că noi suntem stăpânii propriei noastre realităţi? Dacă această călătorie extraordinară a sufletului ne-a prins în mrejele sale precum un film bun, şi am uitat de Adevăr? Acesta este puctul de cotitură. Este momentul inimii. Este momentul să ne simţim pe noi înşine. Este momentul să dăm credit impresiei nedesluşite, care urcă din adâncuri şi care ne spune că a sosit timpul să descoperim ceea ce este dincolo de văl. Mintea nu poate pătrunde acolo, dar simţirea noastră da. Un singur impediment. Am uitat cum să avem încredere în ceea ce simţim. Încrederea nu se poate dobândi, nu se poate învăţa, nu se poate exersa. Încrederea în sine este o evoluţie a conştiinţei, un salt cuantic, un salt calitativ al esenţei noastre. În momentul acela de graţie, în care în spate este suferinţa şi iluzia în care nu mai vrem să ne întoarcem, iar din adâncuri urcă impresia tot mai puternică că ceva trebuie să fie altfel decât am fost învăţaţi, atunci este momentul în care putem închide ochii şi ne putem arunca în întunericul propriilor noastre îndoieli.

Mintea ne va spunem să nu facem asta, să nu riscăm. Dar ceva în noi ne va spune invers: decât în durere, în suferinţă, în rătăcire, mai bine orice altceva. S-a terminat. Este momentul în care încrederea în sine, în acea impresie nedesluşită, câştigă. Poate fi o hotărâre de viaţă, ceva, în care mergem pe baza intuiţiei, şi nu a minţii. Va urma o bucurie imensă. Curajul de a păşi împotriva curentului, împotriva logicii, împotriva bunului simţ - care nu altceva decât conştiinţa de masă solidificată - şi de a ne da credit nouă înşine, este întoarcerea acasă. Iluzia oricărei fericiri promise se destramă în faţa acestei bucurii, în faţa redescoperirii acestei extraordinare puteri a Fiinţei de a se recunoaşte pe Sine drept creator al propriei realităţi. Manipulările încep să devină evidente, felul în care ne-am prefăcut faţă de noi înşine, în care ne-am falsificat pentru că "n-am avut încotro". Am fugit de ceea ce credeam că e "moarte", dar asta ne-a împiedicat să trăim. Am crezut că trebuie să fim iubiţi de alţii, pentru că nu eram în stare să ne iubim noi înşine. Am crezut că nu merităm respect, şi de aceea nu ni l-am dat noi înşine, aşteptandu-l de la alţii. Pentru că ne-am judecat pe noi înşine mai mult decât ar fi putut să o facă cineva. N-am avut încredere în ceea ce simţeam, în ceea ce gândeam, în capacitatea noastră de a crea lucruri şi realitate, şi de aceea am aşteptat confirmările exteriorului. Numai că aceste confirmări veneau întotdeauna condiţionat, ca un fel de premiu dacă am fost cuminţi, dacă am fost pe placul lor. Întregul joc al iluziei se destramă odată cu primul act de încredere în noi înşine şi cu trăirea primei bucurii adevărate de a fi noi înşine. Odată trăită această stare, nu mai este drum de întoarcere, căci această bucurie, de a fi noi înşine nu se poate compara cu nimic. Este bucuria aceluia care se descoperă Creator al propriei clipe şi al propriei vieţi. Bucuria celui care se întoarce, în sfârşit, la Sine, după o lungă rătăcire în iluzie. Am crezut că putem dispărea, am cezut că ne lipseşte ceva şi că ceilalţi ne-ar putea da ceea ce nu ne dădeam noi înşine, ne-am judecat pe noi înşine şi asta ne-a aruncat înafara iubirii, în frică şi în furie şi în singurătate. Dar din clipa în care alegem non-judecata de sine, totul se schimbă. Nu-i vom mai judeca pe alţii şi nu vom mai aştepta ca salvarea să vină din exterior. Frica dispare odată cu apariţia încrederii în sine. Nu mai este nevoie de control căci intervine o stare de transparenţă faţă de tot ceea ce ne înconjoară. Ne-temându-ne de nimic, ne deschidem simţirii a tot ceea ce există. Bucuria de a fi vs fericirea gândită A simţi totul, fără judecată şi fără ataşament. O fiinţă deschisă. Caută această fiinţă o fericire iluzorie? Nu, pentru că fericirea este un concept izvorât din gândire, pe când aceast fiinţă trăieşte în clipă şi în bucuria simplă e experimentării vieţii ca experienţă. Multora li se va părea o utopie această descriere a stării, căci pare a nega viaţa reală, de fiecare zi. Dar vă invit să faceţi puţină arheologie interioară, în deplină conştienţă şi onestitate: de unde vine "nefericirea" dacă nu de la sentimentul de incompletitudine? De unde vine disconfortul, dacă nu de la judecarea realităţii aşa cum este ea? De unde vine o bună parte din grijile noastre, dacă nu de la analiza neîncetată a trecutului, a viitorului sau ale problemelor celorlalţi? Credem că dacă iubim pe cineva, atunci trebuie să preluăm şi suferinţele sale, grijile sale etc. Nimic mai fals, căci nu putem în realitate prelua nimic. Fiecare este cu adevărat stăpânul propriei sale realităţi căci decide, conştient sau inconştient, un anumit nivel de identificare cu aspectele sale interioare, cu sistemele sale de credinţă, cu convingerile sale, iar aceasta îi crează realitatea până în momentul în care decide s-o schimbe. Compasiunea înseamnă a fi alături de cei pe care-i iubim onorând orice experienţă ar decide pentru ei înşişi. Aceasta îi eliberează nu numai pe ei, ci şi pe noi înşine din plasa gândurilor compulsive. Bucuria de a trăi se naşte din înţelegerea profundă că viaţa este înainte de toate o experienţă a sufletului în sine, dincolo de orice judecată. În vreme ce orice judecată tinde să diminueze bucuria de a trăi :) Aşadar, bucuria este accesibilă în orice moment, în vreme ce "fericirea" conceptuală avându-şi originea în gândire va rămâne mereu îndepărtată, o abstracţie alunecoasă şi neclară, schimbătoare precum natura minţii. Trăirea bucuriei intrinseci a clipei vine întotdeauna abia după marea alegere a deschiderii interioare, a acceptării realităţii oricum ar fi în acel moment. Şi această realitate începe cu noi înşine. A ne accepta pe noi înşine. Când facem acest lucru începem să nu ne mai falsificăm, începem să rostim propriul nostru adevăr fără să ne mai pese de ceea ce vor gândi ceilalţi, fără să ne mai temem că vom pierde ceva. Aceasta aduce bucurie şi creativitate în propria noastră viaţă. Orice moment în care nu ne rostim adevărul despre noi înşine de teama de a nu deranja pe ceilalţi, sau de teama că nu ne vor mai iubi, funcţionează ca o uşă a suferinţei care se închide, sufocând bucuria de a trăi. A fi eu insumi Ce înseamnă până la urmă "a fi eu însumi"? Cum sunt "eu" cel ne-falsificat?

Poate că acesta este cel mai dificil pas în drumul către bucurie, de a afla cum sunt, căci, toate obşnuinţele, toate lucrurile pe care le-am învăţat despre ce se cade şi ce nu, ce e bine şi ce nu, ce e real şi ce nu, toate acestea fac parte din vălul iluziei care ne acoperă ochii. Pentru a afla cum sunt eu însumi, trebuie în primul rând să-mi pun întrebări dacă toate acestea care mi-au fost spuse sunt adevărate. Dacă îmi servesc mie sau celorlalţi. Dacă le-am ales în mod liber sau dacă le-am acceptat fără să reflectez deloc asupra lor. Veţi descoperi că ne petrecem cea mai mare parte din viaţă făcând lucrurile "pentru ceilalţi", în aşa fel încât să nu supărăm vreodată pe cinva, sperând că în felul acesta vom obţine atenţia, respectul, iubirea pe care nu ni le dăm noi înşine. "Eu nu mă plac. Dacă mă place celălalt, atunci poate că mă voi place şi eu." Judecată de sine, proiecţie în exterior, dependenţă. Aplicaţi acest model la realitatea voastră şi vedeţi în ce măsură se potriveşte. Acesta este unul dintre lucrurile care ne împiedică să trăim bucuria. Pentru că nu suntem noi înşine. Ne falsificăm pentru a intra în graţiile altora. Ce-ar fi dacă într-o bună zi am redeveni autentici? Dacă ne-am permite să ne întoarcem la noi înşine, dacă am avea suficientă încredere în noi înşine, în aşa fel încât fiecare minut al vieţii noastre să reflecte, în deplină libertate, ceea ce suntem? Autenticitatea vine din înţelegerea adâncă a lanţului iluziei pe care l-am construit pe baza judecăţilor. Libertatea despre care vorbesc este o libertate interioară, pentru că se referă la sisteme de convingeri. A fi liber este o utopie atunci când eşti prizonierul conştiinţei de masă, atunci când gândeşti în clişeele care ţi-au fost inoculate. Retragerea din sistemele de convingeri general acceptate este echivalentă cu redobândirea încrederii în sine. Aceasta este poarta către autenticitate şi către redobândirea bucuriei de a trăi. Bucuria este starea naturală a Fiinţei. Dacă într-o experienţă nu există bucurie, atunci suntem în iluzie. Suntem inconştienţi de adevărata noastră natură. Suntem într-o judecată a realităţii care ne împiedică să-i vedem adevărata natură. Totul este experienţă a sufletului coborât în încarnare, în densitate. Este doar o experienţă şi atât. Ar fi multe de spus despre toate acestea. Dar primul pas, atunci când descoperim că nu există bucurie, ar fi să ne oprim o clipă, să respirăm de câteva ori adânc, să întrăm în modul "a simţi" - cei care aţi lucrat cu noi ştiţi deja ce înseamnă a fi în corp. Atunci când suntem în simţire, tăişul judecăţii de sine şi al judecăţii asupra realităţii se toceşte. Iar "nefericirea" îşi are originea, întotdeauna, în judecata asupra acesteia. Suferinţa se diminuează imediat. Practicaţi aceată întoarcere la "a simţi". Nu vă temeţi de ceea ce simţiţi. Voi sunteţi aceia care alegeţi ce anume din ceea ce simţiţi vă aparţine, şi ce nu. Secretul este de a simţi totul, fără să judeci nimic şi fără să te ataşezi de nimic din ceea ce simţi. Fiinţe deschise, sensibile şi autentice. Simt totul, nu reţin nimic, nu judec nimic, şi aleg ceea ce sunt în fiecare moment. Aceasta este cheia bucuriei.

horia ţurcanu

 

ps. Nu încercaţi să vă gândiţi la toate acestea. Ce simţiţi atunci când citiţi aceste cuvinte? Confort sau disconfort? Puteţi avea încredere acum, în acest moment în ceea ce simţiţi? Puteţi respira adânc aceste cuvinte şi avea încredere în felul în care vă simţiţi în interior? Ar fi un prim pas către bucuria de a fi voi înşivă. Găsiţi informaţii despre workshop-urile si serile noastre experiment, pe site-ul Asociatiei de Terapii Transpersonale (www.transpersonal.ro)




Comentarii mai vechi (15)

Cred ca nici eu nu as fi putut spune mai bine :P (poate nenea Krishnamurti)...sunt de acord cu tot ceea ce spui, din pacate insa (deocamdata) am ajuns la concluziile astea doar prin rationalizare, deductie logica etc., nu am experimentat starea de fiintare, inca incerc sa dau la o parte ce nu e fiintare ptr. a ajunge la fiintare-adevar-realitate etc. Astept sa scrii din nou despre experientele din Peru. Uite un link interesant cu un loc "civilizat" (in sensul pozitiv) unde se poate experimenta ayahuasca: http://www.templeofthewayoflight.org/ deco în 12.04.2011

Ce reprezinta fotografiile? Mara M în 17.04.2011

Deco - am fost recent la Temple of the Way of Light - gasesti pe siteul meu o serie de articole despre Ayahuasca si Templu - e intr-adevar ceva deosebit... Marius în 13.04.2011

Salut Marius...pai pe site-ul tau am dat de locul asta :) si mi s-a parut foarte misto, m-am gandit ca poate se duce si Horia acolo cu grupul, pare locul ideal ptr. a incerca ayahuasca...apoi daca esti experimentat poti cauta si in alta parte (alti samani etc.) Poate odata am sa ajung si eu acolo, cine stie... deco în 13.04.2011

E mai scump acolo, nu se 'preteaza' pt. excursii mari...e oricum ceva deosebit in comparatie cu multe locuri cu samani 'dubiosi'..in general cei foarte buni sunt putin cunoscuti, prin comunitati mici sau in sate... Marius în 13.04.2011

Am asemanat experienta de milioane de ani terestri,traiti in inconstienta (aleasa constient,de altfel)cu statul permanent pe un scaun proiectat a fi dotat cu patru picioare,dar avand doar trei.Nu e vorba de un trepied ale carui piciare sunt plasate in asa fel incat sa ofere stabilitate.Deci,vorbim de un scaun caruia ii lipseste un picior,dar utilizatorii nici nu si-au inchipuit vreodata ca ar fi putut sa-l aiba.Privi spre cel ce sta pe un astfel de scau.Cata crcrispare,efort,tremurat,incordare,transpiratie,gafaiala ii trebuie pentru a rezista!Plus de asta,cate poveri i se pun in carca,incat la un moment dat,se rastoarna purtand pe fata amprenta tuturor acestor chinuri.De multe ori,nemaisuportand efortul de a se mentine ,se agata cu disperare inafara,catre altii,dar fiecare ,avand aceleasi greutati de intampinat,nu are cu ce-l ajuta decat in aceeasi arie de nesiguranta,lipsa de echilibru si efort disperat.De multe ori,unii,in aceeasi postura de ocupanti ai unui scaun de patru picioare ce are numai trei,pretind,mintindu-se ca au echilibru perfect(dar numai ei stiu ce eforturi depun la randul lor)si nascocesc fel de fel de jocuri iluzorii despre echilibrarea cu o astfel de dotare.Agatatul de altii ii face pe cei ce il practica sa-si mute atentia de la pozitia lor spre in afara si prabusirea este inevitabila.Fiecare am trait cu acest "echilibru",pana ne-am dat seama ca ASA NU SE MAI POATE.Toate clipele noastre de fericire aveau ca baza acelasi proverbial "scaun".Odata cu trezirea la realitatea situatiei,uimirea inconstientei nesezizata pana acum ne-a determinat sa gasim adevaratul echilibru,punand si al patrulea picior scaunului.Atunci am putut rasufla usurati,ne-am relaxat,ne-am asezat comod si intr-adevar bucuria interioara a avut ragazul sa iasa la iveala.Al patrulea picior era acolo,dar retras telescopic inauntru,asa ca in zadar cautam propriul nostru picior(aici,ca sa fiu ezoterica,scaunul e una cu noi) la...scaunul altora. Ce-ti spui acum cand scaunul de patru picioare folosit de tine doar cu trei,il naste pe al patrulea? ALTA VIATA !!! Si de aici,in Noua Energie ce se naste pe planeta se vorbeste de :"energia lui 4","matematica lui 4". Nu ?! Ce cu pofta radem asezati comod in noi insine,ras natural,autentic,permanent, pornit cu adevarat din bucurie,altfel decat cel trecator ce avea la baza suferinta peste care pomadam fericirile. Nemaitrebuindu-ti alt sprijin,termini cu dependentele ...si constati ca esti si tot ce credeai ca n-ai. Lucica în 14.04.2011

Draga Horia, Iti multumesc pentru fiecare cuvant si mai ales pentru energia din spatele fiecarui cuvant oferit cu atata frumusete si iubire tuturor. Dupa indelungi cautari , am gasit acesta gura de aer proaspat si curat care mi-a facut inima sa tresalte ca in fata a ceva cunoscut deja. Este minunat! Maria în 28.05.2011

da, ceva e cunoscut deja draga mea. recunosti in adancul tau o energie pe care ai mai cunoscut-o. a venit timpul. h agnis în 31.05.2011

Multumesc, Horia, tu imi aduci la timp aminte ca sunt in iluzie. Am facut o trecere fantastica de stare doar citind articolul tau...Ca de obicei vine la timp pentru mine, cand sunt prisa emotioanl, in identificarile exterioare fiintei.Te imbratisez cu iubire si iti multumesc ca mi-ai amintit starea de bucurie si iubire pura a finntei divine din noi. Elena sophiacibele în 16.06.2011

Da Horia,asa simt si eu. Sper sa am curajul si intelepciunea necesara pentru a fi la inaltimea vremurilor prin care trecem . Sa am curajul sa-mi recunosc si sa integrez in fiinta mea toate acele aspecte prin care nu mi-am permis exprimarea iubirii. Pentru toate acele experiente in care mi-am calcat in picioare Inima,am ranit-o .am uitat-o,am mintit-o trebuie sa am puterea da a le privi in fata ,a le ierta si imbratisa cu toata iubirea mea. Si recunosc ca procesul nu este usor. Voi mi-ati aratat ca se poate. Tu Horia ,impreuna cu frumosa si iubita ta Elena, sunteti inca o data dovada vie ca,Sinele divin poate fi incorporat,poate intregii fiinta in aceste minunate trupuri umane. Multumesc! Maria Maria în 06.06.2011

Toate intrebarile au raspunsuri in noi insine.Totul e sa reusim sa le gasim.Sunteti minunati! edith palencsar în 08.06.2011

Multumesc, Horia Mi-a adus aminte de bucuria de a dansa intr-o ploaie de vara. Cu stanjeneala celui care face primul pas, indraznesc sa-si impartasesc ce am simtit. Pasind in ploaia ce cadea de sus, abundenta si rece, simteam durere-n suflet si strangeam la piept fiinta mea ca sa pastrez caldura soarelui ce il iubeam. Dar ploaia ma biciuia, ma ingheta...ma feream, ma opuneam...dar ploaia m-a rapus. Cu ochii larg inchisi, privind spre cer, am lasat ploaia sa ma binecuvanteze. Simteam suvoiaiele cum curg si spala durerea retinuta-n mine, ma mangaiau continu bland si cald. Simteam cum ma destind, cum Soarele-mi zambeste dincolo de nori si cum izvoraste din mine BUCURIA. Dansam cu bratele deschise si ma roteam sa vad ce nu vedeam. Apoi, ca un copil ce sare-n balta, am inceput sa sar ca sa strivesc sub talpi suvoiul. Stropi mari de ploaie urcau si ma ploua de jos...sarea o ploaie din pamant ce ma elibera ! Anca în 16.09.2011

Multa vreme au trecut pe langa mine toate acestea, iar eu le-am ascultat fara a le auzi. Nu stiu de ce suntem asa. Ba da, stiu. Fiecare isi gaseste drumul atunci cand e pregatit pentru a merge pe el. Orice fortare, orice incercare de control te tintuieste in iluzie si nu-ti da voie sa ajungi la tine...cel adevarat. Descopar cu bucurie ca nu mai citesc cu mintea, ca nu mai ascult muzica precum o faceam inainte, ca nu mai privesc omul din fata mea gandindu-ma la ale mele. E ceva ce nu incape in nimic. Ma face sa plang si sa ma bucur asa cum n-am facut-o niciodata pana acum. Iulia în 21.09.2011

Doamne... ce bine e sa incepi sa fii tu insuti!....iti multumesc Horia Mirela în 27.09.2011

bucuria este unul dintre semnele fundamentale ale trairii divinitatii interioare. daca nu e bucurie, atunci cu siguranta suntem intr-o identificare, intr-o poveste. aceasta bucurie despre care vorbesc nu este una care un obiect. nu suntem bucurosi pentru ceva anume, ci, pur si simplu, ea izvoraste din interior. este starea naturala a fiintei constiente de propria sa existenta. in asemenea momente semanam cu copiii. este inceputul recunoasterii Sinelui. este Prezenta. iti multumesc pentru impartasire, anca. h agnis în 28.09.2011

"Credința este încrederea în ceva exterior. Încrederea se referă la profunzimea interioară a Ființei. Călătoria Inimii este transformarea care ne conduce de la Credință la Încredere."

HEFT

Workshop / Eveniment

Noutățile Călătoria Inimii
direct pe mail

Articole, workshopuri,
cărți și evenimente

Arhiva Newsletter

Tag cloud

Cărți relevante

Călătoria Inimii Călătoria Inimii

Un Maestru a spus: “Adevărul vă va face liberi”. Şi un altul: “Adevărul vine înaintea Iubirii”. Această carte este despre Adevăr, Libertate şi Iubire. Un triunghi magic şi ...

CONTRACTE SACRE CONTRACTE SACRE

Pentru ce suntem în această încarnare? Care este menirea noastră pe această lume? Iată întrebări pe care ni le punem cu toții. Caroline Myss, cunoscută nu doar ca autor ci și ca medic, ...

Decaf Ginger Lemon Decaf Ginger Lemon

Ceaiul Verde este preparat din combinația de muguri și frunzele din vârful plantei. După culegere își începe propria călătorie la baza muntelui unde este răsfirat într-un strat ...

Iubește ceea ce este Iubește ceea ce este

De-a lungul crizei de transformare Byron Katie a căzut adânc în întunericul depresiei, străbătând calea amară a disperării, pentru ca Revelația să survină brusc, într-o dimineață ...

Deplina Conștiență Deplina Conștiență

Starea de Conștiență integrală ne este accesibilă în orice moment. Singurul lucru care ne desparte de această Conștiență deplină este neîncrederea profundă în noi înșine. Această ...

Workshopuri relevante

Respirația Inimii Respirația Inimii
Respiraţia Inimii s-a născut din experienţele noastre de conştiinţă extinsă, în Călătoria Inimii. Este emanația experienței noastre, Horia & Elena Francisc - Țurcanu, contribuția ...

Maestrul Interior. Arta Respirației Conștiente Maestrul Interior. Arta Respirației Conștiente
Calea Maestrului Interior este calea către Conștiența tuturor nivelurilor Ființei, este calea către claritatea interioară ce permite adevăratele alegeri. Instrumentele fundamentale ale acestei abordări ...

Atingerea Vindecătoare a Ființei Atingerea Vindecătoare a Ființei
Mulți au auzit despre dimensiunea vindecătoare a atingerii, dar puțini cred că aceasta face parte din natura adâncă a Ființei fiecăruia. Vindecarea prin atingere este, de fapt, o vindecare prin Conștiență, ...

Programul educațional Briza Programul educațional Briza
  Este o abordare integrală a ceea ce numim educație, care are în vedere nu numai acumularea de informație și dezvoltarea structurilor mentale, ci Ființa umană în integrum. Vizează conștientizarea, ...

Practica Puterii Feminine Practica Puterii Feminine
Dacă ai nevoie de susținere, de conținere, de un loc în care să te simți auzită și ascultată, un spațiu în care să-ți dai voie să devii femeia care ești menită să fii, te invit să-ți ...

x