Shuffle rubrica Stările de conștiință extinsă

Publicat la 05.01.2018 Comentarii

Stările extinse ale Conștiinței sunt stările în care devenim conștienți de natura noastră mai largă: suntem mult mai mult decât corpul nostru, decât dorințele noastre, decât emoțiile și mai ales suntem mult mai mult decât gândurile noastre. Atunci când gândim despre lume și spiritualitate creăm o realitate filtrată de propria percepție, de părerea despre sine și despre ceilalți. Stările de conștiință extinsă au această calitate de a ne scoate din propria colivie, din zona de confort în care ne place cel mai mult să ne trăim viețile, chiar dacă prețul confortului este suferința.

O astfel de stare de percepție extinsă poate surveni spontan sau prin intermediul unui instrument de expansiune a conștiinței. Respirația Inimii, Respirația Holotropică, Arta Respirației Conștiente, Dansul Inimii sau Arta Ascultării Atente sunt doar câteva din instrumentele care te conduc către trăirea unei stări de conștiință extinsă, într-un cadru consacrat, un spațiu de experiență în care poți beneficia de toate dimensiunile stărilor extinse: dimensiunea terapeutică, de vindecare, de cunoaștere și explorare a conștiinței, dimensiunea psihologică, relațională și spirituală.

Toți oamenii au avut cel puțin o astfel de trăire, în mod spontan. Eu îmi amintesc de multe astfel de momente, secunde sau chiar minute... al căror ecou răzbate în prezent dintr-un trecut mai mult sau mai puțin îndepărtat. Timpul pare că se oprește în loc, iar totul în jur se aranjează plin de semnificație. Sensul profund al existenței se dezvăluie, într-un gest superb de ascultare a Întregului și abdicare de la eterna perorație a gândirii repetitive.

Stanislav Grof, care a vizitat de două ori România la invitația Asociației de Terapii Transpersonale și a editurii Cărțile Maestrului Interior, a împărtășit cu publicul din experiența sa izvorâtă din lucrul cu stările holotropice – cum numește el stările extinse ale conștiinței, sau stările de percepție integrală. Și-a început cariera academică ca și psihiatru, însă a renunțat foarte repede la psihiatrie, chiar după prima sa experiență holotropică. Atunci a descoperit că toate stările extinse ale conștiinței au ca background dimensiunea spirituală, și în ultimă instanță, singura vindecare care este posibilă este vindecarea prin conștiență.

A deveni conștient de Întreg – de holos – este unica miză, unicul scop sau consacrare. Iar traseul sau călătoria către acest scop este aventura umană, sau jocul cosmic cum îi spune Stan. Acest traseu este presărat cu nenumărați pași și puncte cheie, în care facem salturi cuantice la un nou nivel de conștiență, ne asumăm o identitate mai cuprinzătoare, devenim conștienți că suntem mai mult din marele tot. În acest parcurs dezvoltarea personală și vindecarea sunt jaloane importante și orice încercare de a le șunta ne îndepărtează de scop. Cu toții avem nevoie să ne re-evaluăm trecutul din perspectiva Maestrului Interior, ceea ce reprezintă un act de vindecare autentic. La fel, cu toții avem nevoie să ne maturizăm ego-urile, să ne asumăm și să trăim dimensiunea personală înainte de a îmbrățișa identități colective.

Respirația Holotropică, instrument extrem de eficient pentru stările largi ale conștiinței, dezvoltat de Stanislav Grof împreună cu Christina, este la loc de cinste în Școala Maestrului Interior. La fel ca o ființă umană, a trecut printr-un complex proces de transformare, astfel că în ziua de astăzi este mult mai mult decât o metodă terapeutică, este cu adevărat un instrument care ne pune față în față cu marele adevăr despre noi, acela că suntem Creatori desăvârșiți. În fiecare moment noi creăm realități, fie că ne dăm seama sau nu. Tot noi suntem cei care experimentăm apoi realitățile pe care le-am creat.

Bogdan Grigoraș




Altele din shuffle

Un educator care schimbă lumea Publicat la 14.01.2019

Un educator care schimbă lumeaToți copiii au un potențial enorm, pe care însă societatea, școala îl ignoră de multe ori. In loc să stimuleze capacitatea lor creativă, școala o limitează. Copiii sunt etichetați în funcție de anumite șabloane, sunt descurajați când încearcă să iasă din tipare, să exprime ceea ce simt, să creeze liber. ...

Citește mai mult

Sănătatea ta de fiecare zi Publicat la 03.01.2019

Sănătatea ta de fiecare ziFiecare gest pe care îl fac în această lume contează. Fiecare gând pe care îl emit schimbă ceva în arhitectura mea interioară, mă conduce către o trăire. Dacă este un gând proaspăt poate că simt entuziasm, poate că e bucuria unei revelații, poate că este căldura unei apropieri... sau poate că este ceva vechi, cunoscut, un peisaj interior constrâns de alte gânduri vechi, un fel de a gândi despre lume, oameni, existență. Și atunci trăiesc ...

Citește mai mult

Tu cum comunici cu copilul tău? Publicat la 21.12.2018

Tu cum comunici cu copilul tău?Modul cum comunicam noi adulții, între noi, în familie și modul cum comunicăm cu copiii influențează în mod direct stima de sine a copiilor noștri. Ne afirmam direct o nevoie către un destinatar clar? Sau facem o solicitare/ afirmație fără un destinatar exact? Sau poate emitem niște judecați care nu exprimă nimic despre nevoile noastre? ...

Citește mai mult

Bucuria, etalon și măsură a Vieții! Publicat la 19.12.2018

Bucuria,  etalon și măsură a  Vieții!Drag părinte, vin către tine și te întreb și mă întreb la rându-mi: câtă bucurie există în viața ta? ... și vorbesc aici de bucuria autentică pe care o simți în străfundurile tale, care-ți face corpul să vibreaze în fiecare celulă și fiecare atom. Câtă bucurie există în viața copilului tău? sau mai bine zis: există bucurie atunci când merge la școală? Pentru că este nevoie să recunoaștem că cea mai mare parte a vieții, ...

Citește mai mult

Vindecarea pe care o cauți Publicat la 12.11.2018

Vindecarea pe care o cauți ...

Citește mai mult

Revoluţia Omega-3: acizii graşi hrănesc creierul emotional Publicat la 06.11.2018

Revoluţia Omega-3: acizii graşi hrănesc creierul emotionalFiecare dintre noi are sau a avut împrejurul său un om drag care se confruntă cu cancerul sau depresia. Fiecare dintre noi putem face ceva, pentru noi înșine și pentru cei din jurul nostru, menit să clintească ceva în conștiința colectivă.  Felul în care trăim și în care privim lumea nu poate fi schimbat decât de noi înșine. Medicina se ocupă de simptome. Noi ne putem ocupa de rădăcinile din care se nasc acestea. Doctorul Schreiber a descoperit ...

Citește mai mult

Cuplul - Poartă spre Întregire Publicat la 06.11.2018

Cuplul - Poartă spre ÎntregireRelația de cuplu are un uriaș potențial de revelație. Cu cât o relație este mai profundă între două ființe, cu atât mai mari sunt șansele ca acea relație să reziste durerii inerente a identificării, transformând acea durere în oportunitatea de a renunța la diferitele roluri care articulează experiența cuplului, prin Conștiență. ...

Citește mai mult

Omega-3: Grăsimea benefică pentru organism Publicat la 02.11.2018

Omega-3: Grăsimea benefică pentru organismȘtim cu toții că atunci când consumăm în exces alimente grase, asta conduce la creșterea nivelului de colesterol și trigliceride din organism. Însă nu toate grăsimile sunt nesănătoase. Acizii grași omega-3 au sunt vitali pentru sănătatea noastră, reduce riscul de boli vasculare, alungă depresia, contribuie la prevenirea cancerului și a artritei. Acizii grași omega-3 se găsesc în cantități mai mari în peștele nordic, în anumite tipuri de nuci, ...

Citește mai mult

Nașterea – un proces natural sau unul standardizat de sistemul medical? Publicat la 19.10.2018

Nașterea – un proces natural sau unul standardizat de sistemul medical?Primul lucru pe care l-aș spune unei femei care vrea sa ia contact cu puterea personală și ghidarea interioară este să înțeleagă în primul rând că al ei corp știe cum să dea naștere. Nu am fi aici pe planeta de atâtea milioane de ani daca acest lucru nu ar fi adevărat. Totuși, ceea ce trebuie sa înțeleagă este că pentru a da naștere în cel mai natural și împlinitor mod cu putință are nevoie de SPRIJIN. ...

Citește mai mult

Antibiotice pentru bebelușul tău? Publicat la 19.10.2018

Antibiotice pentru bebelușul tău?Unul dintre cele mai groaznice lucruri pe care le poți face pentru sănătatea copilului tău este să-i dai antibiotice. Și, totuși, antibioticele sunt cele mai prescrise medicamente pentru copii. Chiar pentru bebeluși.  Aceștia, bebelușii, au un sistem imunitare imatur și care nu ar trebui să primească nimic în afară de laptele de la sânul mamei. Excepție făcând un motiv foarte serios pe care medicul să-l justifice. ...

Citește mai mult

"Calea Maestrului Interior este calea regală a percepției integrale a Realității. Este calea Conștienței, care schimbă complet raportul cu noi înșine și cu întreaga experiență numită Realitate."

HEFT

Programe și meditații online

Noutățile Călătoria Inimii
direct pe mail

Articole, workshopuri,
cărți și evenimente

Arhiva Newsletter

Tag cloud

Cărți relevante

Mandala Ființei Mandala Ființei

Doctorul Richard Moss este un om care a trăit Revelaţia. Este un om care a experimentat starea de conştiinţă supremă a fiinţei omeneşti în care aceasta trăieşte deplin. Este acea stare de conştiinţă ...

CERCUL VIEŢII CERCUL VIEŢII

De cam treizeci de ani încoace se pune în mod regulat problema întoarcerii la şamanism, sursa primordială a umanităţii, a tuturor religiilor, filosofiilor şi ştiinţelor lumii. Omul ...

Călătoria Eroinei Călătoria Eroinei

Călătoria Inimii este un spațiu de experiență, de transformare a percepției și a modului în care trăim. În acest punct, Călătoria Inimii se intersectează cu cartea autoarei Maureen Murdock– ...

Şcoala Zeilor Şcoala Zeilor

Această carte este o hartă şi un plan de evadare. Scopul său este de a vă arăta parcursul urmat de un om oarecare pentru a evada din povestea hipnotică a lumii, din interpretarea jalnică a existenţei, pentru ...

Chocolate Pu-erh Chocolate Pu-erh

Ceaiul Pu-erh este un ceai antic cu tradiție, cules din arborele de ceai sălbatic vechi de peste 500 de ani, în Yunnan, China. Se evidențiază printr-o fermentație unică, proces din care rezultă ...

Workshopuri relevante

Respirația Inimii Respirația Inimii
Respirația Inimii este o aplicație dinamică a lucrului cu starea de Prezență, o meditație în mișcare care conduce foarte rapid la expansiunea conștienței și permite conectarea voluntară cu orice ...

Programul educațional Briza Programul educațional Briza
  Este o abordare integrală a ceea ce numim educație, care are în vedere nu numai acumularea de informație și dezvoltarea structurilor mentale, ci Ființa umană în integrum. Vizează conștientizarea, ...

Atingere Terapeutică Integrală Atingere Terapeutică Integrală
”Orice vindecare este o vindecare a trecutului, a închiderii, a separării, a singurătății dureroase pe care am trăit-o cândva. Corpul este trecut condensat. Dar Prezența este sfârșitul ...

Astrologie Arhetipală Astrologie Arhetipală
Ştiinţă şi artă, cunoaştere raţională si simbolism deopotrivă, Astrologia poate fi de multe ori ascunsă raţionamentului logic, dar rămane mereu transparentă intuitiei şi percepţiilor survenite prin ...

Respirație Holotropică Respirație Holotropică
Respiraţia Holotropică este un instrument simplu şi puternic de  cunoaştere, prin experienţă directă, a adevăratei naturi a propriei noastre Fiinţe şi a Realităţii. Cuvântul ”holotropic” ...

Articole pe aceeași temă

Setea Setea

Un fel de tânjire interioară după ceva nedeslușit, un fel de dor arzător, de gol care se cere umplut, o memorie care-și caută amintirile și nu le găsește. Sentimentul că mai e ceva dincolo de platitudinea ...

ARC 2017: Sfera de foc (III) ARC 2017: Sfera de foc (III)
Respirație Holotropică

O Sferă de foc s-a concretizat în prima chakră. Densă. M-a surprins, n-am mai simțit asta până acum. Sfera a început a se agita o perioadă în partea inferioară a corpului ...

Sursa Realității - partea a doua Sursa Realității - partea a doua
Contactul cu marea realitate

Lumea din interior, întunecată, care nu beneficia de atenția mea decât arareori, continua să existe ... în stand-by, așteptând cel mai mic impuls pentru a se activa și a scoate la suprafață ...

Revoluția conștiinței este individuală Revoluția conștiinței este individuală

Psihologia Viitorului a fost una dintre primele Cărți ale Maestrului Interior cu care am intrat în contact. O carte vastă, o enciclopedie, esența operei lui Stanislav Grof. O hartă a psihicului uman și ...

Instrumentele transformării interioare: Criteriul Bucuriei Instrumentele transformării interioare: Criteriul Bucuriei

Transformarea interioară a conștiinței umanității capătă viteza și forța unei cascade care curge dinlăuntru înspre înafară. Căile de a funcționa în această lume se schimbă. Există ...

Dincolo de materialism – către Întregire Dincolo de materialism – către Întregire

La Praga, în orașul său natal, Stanislav Grof a fost cel care a deschis zilele trecute porțile Conferinței Internaționale Transpersonale. „În ziua de azi, situația lumii în care trăim ...

Amintește-ți, Amintește-ți,
când te vei rătăci din nou

Totul se petrece în propria ta Inimă, întreaga realitate, întreaga experiență a vieții. Este un adevăr care nu poate fi gândit, ci doar simțit, oricât de riscant pare acest lucru. ...

Singuri în Paradis Singuri în Paradis

Nu o să uit niciodată gustul, mirosul otrăvitor al bolii. Puteam simți suferința tuturor femeilor care, vreodată, se îmbolnăviseră de cancer de uter, de ovare, de sân, și puteam vedea cu claritate ...

 Global Holotropic Breathwork Global Holotropic Breathwork
Scrisoare către cei 100

Global Holotropic Breathwork a fost un eveniment major într-un moment în care există o nevoie uriașă de echilibru și de întoarcere la spațiul sacru și sigur al Inimii.  Frica, furia, ...

2015 - Conștiență și Compasiune 2015 - Conștiență și Compasiune

Capcana negării dimensiunii liniare a realității. Experiența (umană) nu este o iluzie. A fi conștient înseamnă a percepe/a simți. Frica de durere și confuzia între Compasiune și milă. Vindecarea ...

x