Călăuza rubrica Radarul interior. Dincolo de teamă

Publicat la 11.01.2018 Comentarii

Bogdan Grigoraș

În stările holotropice, care sunt trăiri cu un potențial vindecător imens, se activează o instanță interioară, o dimensiune a propriei ființe, pe care Stanislav Grof a numit-o radarul interior în Psihologia Viitorului. Această instanță aduce automat în conștiință conținuturile inconștiente cu cea mai mare încărcătură emoțională și relevanță în momentul respectiv, mai ales pe cele mai accesibile procesării conștiente.

Este un mare avantaj față de psihoterapia verbală, unde subiectul vine cu o gamă vastă de informații și terapeutul trebuie să decidă ce este important, ce este irelevant, unde se blochează subiectul. Altfel spus vindecarea este la îndemâna noastră a fiecăruia, sau vindecarea vine din interior, însă de cele mai multe ori nu avem încredere în acest Vindecător Interior și căutăm ancore înafara noastră, o explicație științifică, o părere avizată, o perspectivă medicală...

În toate experiențele de conștiință extinsă în centrul cărora m-am aflat, ca și călăuză – ghid care este familiarizat cu harta proceselor psihice umane, am perceput cum de multe ori apare o teamă puternică de abandon, de a lăsa controlul, care se manifestă exact în momentul în care se activează acest radar interior, ca reacție a psihicului condiționat la procesul de vindecare. Pare absurd, însă așa este: o altă parte din noi se opune vindecării, sau mai precis se opune percepției. O parte din noi care este guvernată de gândirea analitică, și este o parte majoră căci noi energizăm această dimensiune din noi aproape în permanență. Adică gândim fără oprire.

Intervine astfel un fel de torsiune, un fel de zbatere interioară care duce la acumularea de tensiune, care într-un final se va elibera printr-o alegere. De fiecare dată alegerile sunt cele care detensionează orice situație din viața noastră, la fel se întâmplă și în cazul vindecării. În acest caz alegerea de a renunța la control, de a găsi curajul și a trece prin teamă.

M-au întrebat mulți oameni cum își creează boala, cum se materializează un dezechilibru energetic în corp. Răspunsul este foarte simplu: prin modul nostru de a gândi. Același răspuns primesc și cei care vor să știe cum se vindecă de o boală: schimbând gândirea, renunțând la conflict interior, făcând alegeri care eliberează. Ușor de zis, greu de făcut... aud uneori drept răspuns. Și totuși noi definim în permanență ce este ușor sau greu de făcut, este felul în care noi gândim și creăm realitatea pe care o experimentăm. Gândirea noastră este instrument de creație. Un lucru este ușor sau greu – aceasta este o afirmație bazată pe o experiență. Poate am încercat să fac în trecut acel lucru și nu mi-a ieșit, mi s-a părut greu de realizat... sau poate a fost ușor. Însă asta nu garantează că pe viitor voi trăi aceeași situație. Decât dacă o re-creez deja pornind de la felul în care gândesc.

Toată această torsiune este absolut normală, face parte din procesul de vindecare prin transformarea percepției. Într-o sesiune de respirația inimii sau respirație holotropică, care sunt instrumente pur experiențiale, non-verbale, vindecarea survine prin conștientizarea că de fapt nu este nimic de vindecat. Pare un paradox, însă nu este deloc așa: presupune renunțarea la gândul că e ceva în neregulă cu mine. Dacă poți păstra acest gând și când ajungi acasă, după ce ai avut o astfel de trăire majoră, revelatoare, declanșezi automat vindecarea, sau altfel spus: implementezi transformarea de percepție în viața ta de fiecare zi.

Am fost martorul tăcut al multor revelații monumentale. Am văzut oameni cu lacrimi în ochi în fața adevărului despre ei înșiși, oameni care au gustat din liniștea deplină din adâncuri, din profunzimile inimii, din sentimentul copleșitor că totul în viața lor este în regulă, oameni care au simțit conexiunile profunde cu persoane din viața lor, momente magice de împăcare cu trecutul, cu părinții sau copiii biologici, clipe în care au făcut alegeri fundamentale ce au schimbat complet destine... căci da, destinul ni-l facem noi, prin alegerile pe care le facem. Cu cât aceste alegeri sunt mai conștiente, destinul se transformă într-un joc cosmic al identificărilor cu diverse arhetipuri umane – cum îi numește Stanislav Grof.

Toți cei care am făcut schimbări în viețile noastre, mai mari sau mai mici, am trăit stări de conștiință extinsă, stări de percepție integrală. Toți am adus în viețile noastre aceste revelații pline de semnificație și am menținut încrederea în ceea ce am simțit, ghidați de radarul nostru intern. Toți am vindecat ceva din trecutul nostru, am schimbat ceva în modul nostru de a gândi, am prins curaj în a ne deschide către necunoscut și am păstrat această poartă deschisă către esența spirituală a tot ceea ce este.

O hartă extinsă a psihicului uman este oferită umanității de către Stan Grof în cartea sa Psihologia Viitorului. Această carte rezumă experiențele și observațiile mele din cei peste 40 de ani în care am studiat stările modificate de conștiință. Am urmărit în principal descrierea aspectelor euristice ale acestor stări – contribuția lor la înțelegerea naturii conștiinței și psihicului uman. Deoarece pregătirea mea inițială a fost cea de psihiatru clinician, voi acorda o atenție specială și potențialului de vindecare, transformare și evoluție al acestor experiențe. Pentru acest scop, termenul stări modificate de conștiință este prea larg și prea general. El include o gamă largă de stări care ne interesează prea puțin sau deloc dintr-o perspectivă euristică sau terapeutică...

În această carte, mă voi concentra asupra unui subgrup vast și important de stări modificate de conștiință care diferă semnificativ de rest și reprezintă o sursă neprețuită de informații noi despre psihicul uman sănătos ori bolnav...

Deoarece sunt convins că merită să fie separate de restul stărilor de conștiință și plasate într-o categorie specială, am creat pentru ele termenul de  „holotropic”. Acest cuvânt compus înseamnă, tradus literal, „orientat spre întregire” sau „căutând întregirea” (din grecescul holos = întreg și trepein = deplasare spre). Sensul complet al acestui termen și justificarea folosirii lui vor fi lămurite mai târziu în carte. El sugerează că în starea noastră obișnuită de conștiință ne identificăm doar cu o mică parte din ceea ce suntem cu adevărat. În stările holotropice de conștiință putem depăși granițele înguste ale eului corporal pentru a ne regăsi identitatea completă. (Stanislav Grof)




"Respirația Conștientă este cel mai natural, cel mai simplu și cel mai profund lucru pe care îl putem face pentru noi înșine și pentru întreaga Umanitate. Este primul pas către starea de Prezență care deschide toate porțile percepției și deci ale Cunoașterii prin trăire directă."

HEFT

Workshop / Eveniment

Noutățile Călătoria Inimii
direct pe mail

Articole, workshopuri,
cărți și evenimente

Arhiva Newsletter

Tag cloud

Cărți relevante

O scurtă istorie a tuturor lucrurilor O scurtă istorie a tuturor lucrurilor

Această carte ar putea fi, pentru orice căutător al Adevărului interior, începutul unei noi deschideri și unei noi perspective asupra lumii și a vieții. Ken Wilber plonjează în istoria căutărilor ...

Shaman – Spiritul plantelor Shaman – Spiritul plantelor

Shaman – Spiritul plantelor este o carte fabuloasă, în care autorii explorează tehnicile şamanilor din Amazonia, Haiti şi Europa. Vindecările, clarviziunea, ceea ce şamanii numesc „recuperarea ...

Cercul Revelaţiei Cercul Revelaţiei

Cercul Revelaţiei este o carte uimitoare şi captivantă care povesteşte istoria extraordinară a unui drum spiritual foarte neobişnuit. Este o carte pe care nimeni dintre aceia care caută Adevărul nu o ...

Spirala vieții Spirala vieții

Psihologia şi psihoterapia secolului XXI nu mai pot ignora ideea reîncarnării şi a vieţilor anterioare, care şi-a făcut loc în ultimii 50 de ani în modelul extins pe care îl avem ...

Suflet Nemărginit Suflet Nemărginit

Dincolo de judecata de sine se află bucuria, pacea interioară și libertatea marilor decizii întemeiate pe Claritate și pe Adevăr. Este o carte practică, simplă, directă, plină de concretețe, care ...

Workshopuri relevante

Meditație activă și Shaking Meditație activă și Shaking
Respirația Conștientă și Practica Stării de Prezență sunt fundamentul tuturor abordărilor Călătoriei Inimii și a ceea ce noi, în Călătoria Inimii, numim Calea Maestrului Interior. Reprezintă ...

Astrologie Arhetipală Astrologie Arhetipală
Ştiinţă şi artă, cunoaştere raţională si simbolism deopotrivă, Astrologia poate fi de multe ori ascunsă raţionamentului logic, dar rămane mereu transparentă intuitiei şi percepţiilor survenite prin ...

Dansul Inimii

Arta Ascultării Atente Arta Ascultării Atente
Acest Retreat reîncepe curând! A asculta nu este doar despre sunete. A asculta este despre atitudinea noastră față de realitate. Față de experiența vieții.  A asculta este un instrument ...

Practica Stării de Prezență Practica Stării de Prezență
Practica Stării de Prezență este menită să te conducă dincolo de agitația minții. Darul ei este de a-ți reaminti ce ești mult mai mult decât identitatea cu care te-ai obișnuit, decât ...

x