Călăuza rubrica Un proces de moarte - renaștere

Publicat la 17.01.2018 Comentarii

Bogdan Grigoraș

Transformarea de identitate se produce la orice nivel. Nu contează câte aspecte ale personalității mele am schimbat până în acest moment al vieții, mereu există ceva la care trebuie să fiu atent: credințe care continuă să mă limiteze, tendințe vechi de a mă conforma anumitor mecanisme de apărare, idei la care încă nu am renunțat pentru a mă deschide în fața noului din viața mea. Adevăruri despre existență pe care încă nu le-am explorat sau nu le-am integrat.

Societatea modernă și lumea hiper-tehnologizată a secolului douăzeci și unu au pregătit cadrul pentru ca noi să ne îndepărtăm de natură. Dacă locuiești ca și mine într-un oraș mare este posibil să îți lipsească cu desăvârșire întunericul deplin. Chiar și noaptea, dacă ieși pe stradă, luminile aprinse ale orașului te înstrăinează de experiența întunericului. De asemenea, dacă trăiești într-un oraș, foarte rar intri în contact cu natura, îți lipsește pădurea, îți lipsesc păsările și animalele codrului. Tuturor ne lipsește conexiunea cu pământul mai mult ca oricând în istoria recentă a umanității.

Această îndepărtare de cadrul natural ne rupe de propria noastră natură, în mod sincronic. Ceea ce se petrece înafara noastră se produce și în interior. De exemplu dacă îmi este străină experiența de a petrece timp în întuneric total ajung în cele din urmă să mă tem de întuneric în general, și ajung să resping întunericul din mine, acel spațiu fertil care este atât de aproape de sursă. Ajung să mă rup de o dimensiune a propriei mele ființe. Toată această căutare pe care o perpetuăm zilnic, o căutare a ceva dinafara noastră (de cele mai multe ori nici nu știm bine ce căutăm exact), ne conduce treptat către incapacitatea de a experimenta liniștea interioară, din care se nasc toate marile idei. Nu ne putem opri mintea în loc, continuăm a gândi fără întrerupere, într-un mod repetitiv și compulsiv, și astfel ne privăm noi înșine de ascultare, de liniște, de pace. Astfel ne obturăm viziunea, nu putem vedea în profunzime.

În acest context ne dezvoltăm ca și ego-uri, personalități fundamentate de cele mai multe ori pe aspecte rănite în copilărie. Până în clipa în care devenim conștienți de un adevăr mai mare din noi înșine. Atunci ecouri din adâncul ființei ne îndeamnă să avem încredere în ceea ce suntem de fapt, să avem curajul să renunțăm la acele aspecte ale personalității noastre care ne limitează, care nu ne permit să trăim viața la maxim. Copilul din noi a dezvoltat numeroase mecanisme de apărare căci a trecut prin multe situații traumatice. Și cum nu a știut să se protejeze în fața tumultului emoțional pe care îl experimenta a găsit cele mai spectaculoase soluții prin care să se protejeze în fața durerii. Copilul continuă să trăiască în noi, în nenumărate forme și exprimări. Părul alb nu garantează că omul care îl poartă a trecut cu succes printr-un proces de maturizare. Am cunoscut bătrâni care s-au adâncit mai degrabă într-o ideologie a separării, s-au îndârjit și mai mult pe măsură ce adunau anii, dar și oameni care au trăit senectutea cu zâmbetul pe față, relaxați, senini.

Dacă ești pe drumul conștienței ai nevoie să fii atent să nu cazi în capcana că există un punct final, după care nu mai trebuie să fii atent la propriile mecanisme, la propriile tendințe. După cum spuneam, copilul din noi nu dispare niciodată. Are nevoie doar să-i fie validată experiența, să-i fie recunoscută de către creatorul său, care ești chiar tu. O apuci pe un drum ocolitor dacă crezi că ai încheiat socotelile cu aspectele rănite din tine, vei mai trăi episoade pigmentate cu deziluzii, frustrări sau ieșiri necontrolate, izbucniri în legătură cu care te vei judeca aspru. Transformarea de identitate nu se termină niciodată, cu fiecare alegere conștientă devenim ceva mai mult.

Uneori este suficientă o scânteie minusculă care să activeze în mine o emoție puternică, poate fi vorba de furie sau de teamă. Alteori situații aparent dramatice se succed în prezența mea, iar eu pot rămâne centrat și transparent la orice dramă exterioară. În primul caz foarte probabil este copilul din mine care nu face față emoției și intră într-o stare de agitație pentru a găsi soluțiile de supraviețuire cunoscute. Într-un fel el crede că ceea ce simte, emoția puternică mai ales, este atât de dificil de suportat încât aceasta îl poate ucide. De asta se apără copilul, de prea multă simțire, de prea multă frică sau suferință emoțională. Reacționează în baza experienței sale și crede că este singura variantă de a ieși dintr-o situație tensionată.

În cea de-a doua situație copilul este liniștit. El se odihnește în acel spațiu întunecat al ființei, la sursa creației. Acesta este marele paradox: un aspect rănit își găsește liniștea tocmai în întunericul de care se teme. Ceea ce pare înfricoșător pentru un copil, cel mai adânc întuneric, îi conferă odihna și liniștea pe care o caută de obicei în exterior, în imaginea protectoare a părinților săi. Dar acesta este un lucru pe care nu îl poate face copilul, nu el este cel care să se poată abandona sursei, ci Maestrul din noi este cel care îl îmbrățișează în prezența sa și-i conferă Încrederea de a se abandona. Maestrul, un aspect mai larg al spiritului, creatorul este adevăratul său părinte. Părinții biologici sunt repere exterioare care atestă dimensiunea Maestrului Interior.

Continuăm să ne căutăm părinții în exterior cât trăim dacă nu am integrat copilul interior. Procesul de maturizare al ego-ului este încheiat în momentul în care reușim să integrăm imaginea exterioară a părinților biologici. Când reușim să o internalizăm. Până atunci însă proiectăm imaginea înafara noastră, de obicei suprapunem această imagine pe chipurile persoanelor cu autoritate din viața noastră, a persoanelor care manifestă atributele mamei și tatălui, în nenumărate forme. Îi vedem cu ochii copilului pe părinții pe care nu i-am avut, pe părinții pe care ni i-am fi dorit sau poate părinții pe care i-am pierdut... îi vedem în profesorii noștri, în șefii noștri, în prieteni, în maeștrii noștri spirituali, dar mai ales în partenerul de cuplu.

Este un proces total inconștient, de o perfecțiune a identificării fără cusur. Nu ne dăm seama, suntem atât de prinși în această tentativă frenetică de a fi pe placul iubitului sau iubitei, de a performa pentru a fi lăudați de către șeful de departament, de a fi remarcați sau din contră – uneori dorim să fim invizibili dacă considerăm că am greșit... Suntem preocupați să împlinim lucrurile conform unei strategii interioare care are un singur scop: a corespunde. În mintea noastră simultan se desfășoară un proces complex de autoevaluare: rezultatele obținute sunt conform așteptărilor copilului din noi? Sau poate este nevoie să muncesc mai mult, să fiu mai mult la dispoziția ta, iubita mea...

Cei mai mulți oameni trăiesc în acest fel o viață întreagă. Chiar și cei care aparent s-au rupt de părinți de tineri, din adolescența târzie. Neacceptarea părinților nu conferă liniște copilului interior, ba din contră, ruptura devine și mai abruptă, iar imaginea tatălui și imaginea mamei sunt proiectate și mai abitir în exterior. Iar căutarea devine cu timpul din ce în ce mai dureroasă. Cei mai mulți oameni își trăiesc bătrânețile departe de liniștea și seninătatea care ar trebui să însoțească această frumoasă perioadă a vieții. Copilul interior continuă să fie neliniștit, nealinat de Maestru, angajat într-o permanentă încercare de a manipula realitatea pentru a se proteja împotriva emoțiilor dificile. Fuga permanentă de a simți durere emoțională sau fizică, de evita contactul cu frica de orice fel, cu furia sau depresia... toate acestea conduc la o existență searbădă, căci măsura în care poți simți frică este egală cu măsura în care poți trăi iubirea. Da, copilul nu știe că dacă se închide în fața emoției, se închide și în fața iubirii.

Când suntem mici ne definim personalitatea ca răspuns la prezența părinților. Felul lor de a fi, de a relaționa, de a trăi, de a se raporta la existență – amprentează personalitatea copilului și contribuie la conturarea propriei lui paradigme despre viață. Acest lucru este firesc, face parte dintr-un proces natural de configurare al egoului. Numai că acest ego, în timp, are nevoie să treacă printr-un proces de maturizare. Este de fapt procesul de maturizare al copilului universal care trăiește în noi, proces care nu poate fi înfăptuit fără conștiența Maestrului.

Dar cum facem să integrăm Copilul? Cum facem să transformăm perspective sale, paradigma în care trăiește? Este un proces lent, care implică o practică a conștienței, introspecție, ascultare, interogarea credințelor limitative, alegeri și acțiuni diferite față de trecut, iar uneori și salturi majore în contexte speciale. Despre un astfel de context special este și povestea pe care o împărtășesc cu voi în continuare.

O călătorie inițiatică, o îndepărtare de cadrul familiar, de contextul în care trăiesc, creez, relaționez. Thailanda, decembrie 2017. O astfel de îndepărtare de casă a condus la trăirea unui moment fabulos, într-o stare de conștiență extinsă, în care am văzut întreg așafodajul construit de Copil. Această perspectivă nouă și cuprinzătoare a condus la asumarea unei identități noi. Într-un fel cel care eram până în acel moment de revelație a murit. O identitate nouă s-a născut din această revelație, întărită de alegerile care i-au urmat.

În acea clipă apele au părut că pot susține întreaga greutate a umanității, care se scurgea prin mine: teama, izolarea, frustrarea, separarea, suferința întregii lumi, născute dintr-o profundă neînțelegerii a procesului etern al Creației. Corpul meu plutea, adâncit în marea de smarald, brăzdând cute fine pe luciul apei, un fel de ochi imens cu care Pământul privea Cerul. Iar eu eram exact în mijloc, pe acea suprafață fină de aer care se interpunea între cer și pământ. Curcubeul ființei răsărea, iar norii începuseră să se retragă, ca printr-o magie, căci Soarele se ascunsese după nori zile la rând, chiar de când poposisem pe insulă...

Va urma...




"Expansiunea percepției și a Conștienței este instrumentul fundamental al Noii Paradigme. Percepția poate fi extinsă cu instrumente. Dar instrumentul ultim este capacitatea infinită de a percepe, a Ființei. Aceasta este Calea Maestrului Interior."

HEFT

Workshop / Eveniment

Noutățile Călătoria Inimii
direct pe mail

Articole, workshopuri,
cărți și evenimente

Arhiva Newsletter

Tag cloud

Cărți relevante

Cercul Revelaţiei Cercul Revelaţiei

Cercul Revelaţiei este o carte uimitoare şi captivantă care povesteşte istoria extraordinară a unui drum spiritual foarte neobişnuit. Este o carte pe care nimeni dintre aceia care caută Adevărul nu o ...

Şcoala Zeilor Şcoala Zeilor

Această carte este o hartă şi un plan de evadare. Scopul său este de a vă arăta parcursul urmat de un om oarecare pentru a evada din povestea hipnotică a lumii, din interpretarea jalnică a existenţei, pentru ...

Suflet Nemărginit Suflet Nemărginit

Dincolo de judecata de sine se află bucuria, pacea interioară și libertatea marilor decizii întemeiate pe Claritate și pe Adevăr. Este o carte practică, simplă, directă, plină de concretețe, care ...

Fără Granițe Fără Granițe

Este una dintre cele mai strălucite cărți apărute vreodată sub semnul Maestrului Interior. Ken Wilber este cel mai important gânditor și teoretician al conștiinței american, dar rădăcinile cunoașterii ...

Călătoria Inimii Călătoria Inimii

Un Maestru a spus: “Adevărul vă va face liberi”. Şi un altul: “Adevărul vine înaintea Iubirii”. Această carte este despre Adevăr, Libertate şi Iubire. Un triunghi magic şi ...

Workshopuri relevante

Programul educațional Briza Programul educațional Briza
  Este o abordare integrală a ceea ce numim educație, care are în vedere nu numai acumularea de informație și dezvoltarea structurilor mentale, ci Ființa umană în integrum. Vizează conștientizarea, ...

Practica Puterii Feminine Practica Puterii Feminine
Dacă ai nevoie de susținere, de conținere, de un loc în care să te simți auzită și ascultată, un spațiu în care să-ți dai voie să devii femeia care ești menită să fii, te invit să-ți ...

Arta Ascultării Atente Arta Ascultării Atente
Acest Retreat reîncepe curând! A asculta nu este doar despre sunete. A asculta este despre atitudinea noastră față de realitate. Față de experiența vieții.  A asculta este un instrument ...

Meditație activă și Shaking Meditație activă și Shaking
Respirația Conștientă și Practica Stării de Prezență sunt fundamentul tuturor abordărilor Călătoriei Inimii și a ceea ce noi, în Călătoria Inimii, numim Calea Maestrului Interior. Reprezintă ...

Practica Stării de Prezență Practica Stării de Prezență
Practica Stării de Prezență este menită să te conducă dincolo de agitația minții. Darul ei este de a-ți reaminti ce ești mult mai mult decât identitatea cu care te-ai obișnuit, decât ...

x