Călăuza rubrica Eclipsa de Lună în Leu - Contracte sacre

Publicat la 29.01.2018 Comentarii

Denise Cornea Ștefănescu

Există o atracție implicită în fenomenul de eclipsă, un mister care fascinează. O Eclipsă inversează o ordine naturală, întrerupe o regularitate sau o obișnuință instalată. Disturbă un ciclu care se repetă. Schimbă o ordine prestabilită care tinde să mențină identică, o stare de fapt. Fie că ne considerăm pregătiți sau nu, schimbarea conduce către un prag,  poartă ceva neașteptat, ne forțează să ieșim din matcă, să facem un gest, orice gest. Amânarea face parte din noi. La fel, poate, și evitarea stărilor lăuntrice complicate ce ne-ar putea conduce înafara granițelor noastre de siguranță. De aceea, ocazional, avem nevoie de un nesperat impuls cosmic, care să ne împingă să depășim  pragul, să renunțăm la un model vechi de viață, să forțeze o nouă atitudine, o reînnoire și consolidarea ei. Eclipsele acționează ca astfel de agenți ai schimbării. Tind să rupă un model și să schimbe dinamica de viață. (Eclipse de august – O a doua șansă!)

Ianuarie ne introduce abrupt în energia anului 2018, prin două momente fabuloase de Lună Plină, ambele împlinindu-se în cadrul aceleiași luni calendaristice. Deschide prima zi a anului cu o frumoasă și puternică Lună Plină în Rac, aflată foarte aproape de Pământ și în propriul ei semn și o încheie în data de 31 ianuarie, printr-o Eclipsă Totală de Lună în semnul Soarelui de această dată, Leul. Eclipsa, în sine, este un fenomen bogat și complex, fiind o Lună Plină care se împlinește în conexiune strânsă cu Nodurile Lunare, sensuri și semnificații fundamentale de viață, Contracte Sacre. Ceea ce trăim acum, capătă o altă profunzime, o altă anvergură și tinde să fixeze, consolidând în timp, noi direcții sau oportunități de înnoire.

Eclipsa Totală de Lună propune, în această conjunctură particulară, două direcții de explorare. Mă pot întoarce rememorând experiența etapei inițiate la sfârșitul lunii august 2017. Momentul Eclipsei de Soare în Leu, același semn în care se împlinește acum Eclipsa de Lună, a impulsionat începând cu acea dată, potențialul unei schimbări majore, o nouă șansă sau o a doua șansă. Mi-a fost mai mult sau mai puțin limpede la acel moment. Totuși, ceva esențial s-a schimbat în ordinea interioară. Dacă am avut claritate sau poate, doar încredere, o magică încredere în experiență, întrevăd acum roadele intențiilor, deciziilor, evenimentelor pe care le-am inițiat și a realității care s-a reconfigurat neașteptat și surprinzător, încheind și renăscând alte etape de creație. Ezit însă, amân sau evit ceva încă. Luna ianuarie îmi redeschide, atunci, o frumoasă, dinamică și provocatoare oportunitate, unică și ... extrem de rară, o reînnoire.

Timpul unei Eclipse Totale de Lună așază Pământul exact între Soare și Lună, umbra lui devenind „umbra sinelui ” (Carl Jung). Investigând despre noi înșine din proprie inițiativă, sub forța unei identificări sau împinși de evenimente, eliminăm resturi toxice de gândire, atitudine sau comportament, asimilând ceva ce am considerat greu sau imposibil până acum. Eliberăm. Suntem deja în Anii Maestrului, în care marea dinamică interioară este ordonată de „greii” zodiacului, Saturn și Pluton în Capricorn. În acest context, fenomenele de Eclipsă inițiază, exact acea destructurare prin care ne promitem în final, o transformare profundă, regenerare, o perspectivă matură în fața realității și înțelepciunea de a construi revendicând toate resursele experienței noastre trecute.

Momentul Eclipsei Totale de Lună concentrează în acest fel, esența unei alte direcții de explorare care ne captează atenția: relaționarea cu trecutul sau trecutul relațional. Luna Plină activează în semnul Leului o mare energie emoțională. Îmi doresc să dau expresie dorințelor intime ale inimii, să-mi rostesc adevărul, unicitatea și să-mi folosesc cu iubire și creativitate puterea personală. Ceva mă împiedică totuși și pare că mă întoarce, invariabil, într-un mod vechi de relaționare cu mine însămi, cu oamenii dragi din jur, cu banii, abundența, cu îndoială asupra a ceea ce știu deja, că este important, valoros și prețuiesc în viața mea, cu acele constante, oameni și valori, care s-au dovedit durabile și au trecut testul timpului, indiferent de provocări. Mă pot mișca mai ușor în relațiile de prietenie acum, decât în familie, într-o relație de parteneriat, unul la unul.

Călătoria interioară a arhetipului solar parcurge, inițiatic, relația cu experiența condensată a trecutului, așa cum l-am creat până acum, Nodul Sud. Ne explorăm contractele sacre cu noi înșine și cu ceilalți, conștientizând spațiul pe care toți avem, atâta nevoie, să ni-l acordăm. Rememorările, teama de vulnerabilitate sau eșec, frica de a pierde ceva sau pe cineva, pot fi la fel de dinamice ca și tensiunea creativă prin care dau naștere la ceva nou și original. Amintirile conduc o preocupare intensă pentru trecut, acolo unde există ceva pierdut pe drum, uitat, neînțeles sau neechilibrat. Emoții prizoniere în amintiri se retrezesc, sunt raționalizate mult prea repede sau excesiv, trupul condensând agresivitatea acestor experiențe în starea sa fizică. Venus parcurge, la fel ca și Soarele, o călătorie la Nodul Sud, retrezind în relații ceva nou, spontan, neconvențional sau dimpotrivă, un mod de relaționare dramatic, pe care l-am crezut șlefuit sau integrat. În fața unei direcții noi care se poate deschide, o inversare a realității așa cum o știam până acum, rămânem parcă, suspendați. Ne întâlnim, mai întâi, prudența și impulsul de distanțare, de a ne detașa emoțional, fără să îndrăznim să ne expunem prea mult. Privind mai degrabă limitările, constrângerile sau fricile pe care experiențele vechi le readuc, extrem de viu, în prezent, este posibil să pierdem, din vedere perspectiva de ansamblu sau oportunitățile pe care, noi înșine, ni le oferim. Trăirea arhetipului solar presupune un gest de curaj și asumarea unui risc, de această dată al iubirii, al procreației, al creației, o viziune creativă căreia îi dau spațiu și pe care o hrănesc cu originalitate, ieșind din comoditate sau anonimat.

Nevoia de a simți, de a primi sau împărtăși iubirea sau respectul celorlalți, este deopotrivă prezentă acum și poate deveni insațiabilă, imposibil de satisfăcut de către altcineva: un partener, familie, de copii, de prieteni, de un grup. Ei nu vor putea oferi niciodată suficientă conținere sau susținere, astfel încât să compenseze un sentiment de vid, lipsă, absență sau insuficiență. Cu Luna într-un semn, prin excelență, solar, golul interior nu poate fi umplut decât prin recunoașterea propriei prezențe și esențe creatoare. Pentru a putea da naștere la ceva ce-mi doresc, eliberez întâi, un travaliu emoțional și mă întorc la esența Sursei.

Anticipând schimbarea sau transformarea inevitabilă, fuziunea cu Axa Nodurilor Lunare imprimă fenomenului de Lună Plină un caracter de urgență, o presiune care își caută, dramatic, o supapă de ieșire. Energia emoțională, astfel trezită în noi, irită sau tensionează. Cu siguranță există o experiență anterioară care ne poate confirma tot ce trăim sau are loc acum. Ne întâlnim rezistența identificării sau investigării ei, ca și suspiciunea în fața explorării unor opțiuni sau direcții noi de viață, ce vin să expansioneze și să împlinească, de fapt, o realitate dorită. Nu o mai recunoaștem, pentru că nu se încadrează în tiparele proiectate, smulgându-ne temporar din ceva familiar și forțându-ne să reconsiderăm opțiuni pe care, altfel, nu le-am fi explorat sau nu le-am fi luat, niciodată, în considerare. Totuși, pot face, exact ceea ce credeam că nu voi fi vreodată în stare, schimbând. Mă pot uimi prin alegeri spontane și neașteptate, altfel de cum am făcut-o până acum. Îmi aduc aminte, să fiu sincer sau sinceră, mai întâi cu mine însămi, să am încredere în alegerea de a mă desprinde dintr-un tipar vechi de relaționare. Îmi aduc aminte că emoția este o reacție iar sentimentele sunt, mereu, o alegere și creez, întâi în mine: deschiderea, încrederea, înnoirea și schimbarea pe care vreau să le trăiesc împreună cu ceilalți.

Ca și la sfârșitul lunii august 2017, momentul de Eclipsă își împărtășește energia cu axa Nodurilor Lunare în semnele Leu – Vărsător, testând capacitatea noastră de a echilibra în noi înșine ambele semnificații. Nodul Nord în Leu impulsionează exprimarea de sine și dinamizează orice gest de creație. Ne reflectă dorința intimă de a da glas unicității și creativității noastre, de a ne bucura cu pasiune de viață, de iubire și de copii, asemeni lor, de a ieși din umbră strălucind. Luna i se alătură la momentul Eclipsei, imprimând determinării, voinței și instinctelor impregnate de forță vitală și creativitate ale Leului, amprenta sa feminină inconfundabilă. Cea mai frumoasă reprezentare a ei este poate acum, cartea din arcana majoră de tarot, Puterea, simbolul transformării care survine prin îmbrățișarea și îmblânzirea reacțiilor primare, sălbatice și puterii distructive din noi înșine. Forța, fermitatea, blândețea, disciplina, ne pot însoți în acest caz, în îmbrățișarea trăirilor sau experiențelor noastre mai puțin însorite. Ascult și am curajul deschiderii în fața unei reale empatii. Mă las îmbrățișat sau îmbrățișată. Expresia cea mai generoasă a puterii interioare este un catalizator al momentului delicat de încredere, iubire, integritate și abandon în propria noastră conținere și îmbrățișare.

„Furia este una dintre manifestările acestei porniri, nu furia sănătoasă, care poate fi potrivită în anumite situații, ci acea ieșire din minți, explozivă, care orbește. Orgoliul ne poate face brutali, aspri, cu cei de care suntem dependenți sau care par că ne fură aplauzele, pe care credem că doar noi le merităm. În multe feluri, leul se aseamănă copilului râzgâiat și furios din noi înșine, având pretenția ca lumea să se învârtă în jurul său și gata să distrugă la întâmplare atunci când acest lucru nu se întâmplă ...” (Tarotul Mitologic – Descoperă-ți Legenda personală).

Dacă semnul Leului centrează nemijlocit atenția asupra identității de sine, creației și semnificațiilor personale, semnul Vărsătorului însuflețește spiritul de comunitate, solidaritatea, relațiile de asociere, gândirea inovativă, anvergura proiectelor colective. Cu Soarele la Nodul Sud în Vărsător, conștiența individuală de sine și creația personală își pot găsi o expresie armonioasă în cadrul unei echipe sau grup, devenind măsura conștienței, maturității și coeziunii lui. O reală transformare survine punând în valoare semnificațiile ambelor semne: simțire și gândire, inimă și minte, creștere personală și colectivă deopotrivă. (Călătoria arhetipului solar – Nodul Nord în Leu, 2017-2018).

Semnificația și sensul pe care ni le oferim acum, ce alegem să eliberăm, să fim și să devenim, anticipează magic un răspuns al universului, captând complexitatea și unicitatea acestui moment de schimbare într-o nouă ordine de fapt. O rezoluție în țesătura contractelor noastre sacre!




"Umanitatea este o experiență. Divinitatea este o experiență. Călătoria Inimii este experiența trecerii de la identitatea Umanității la cea Divină, prin Conștiență. Și invers"

HEFT

Programe și meditații online

Noutățile Călătoria Inimii
direct pe mail

Articole, workshopuri,
cărți și evenimente

Arhiva Newsletter

Tag cloud

Cărți relevante

Pășunile Minunăției Pășunile Minunăției

Marile teme ale lui John O’ Donohue sunt miracolul, imaginația și ceea ce este posibil, teme pe care le-a ars în jerbe literare orbitoare. Cuvintele sale sunt portaluri către dimensiunile vaste ale ...

Aged Early Grey Aged Early Grey

Ceaiul Negru conține o mare cantitate de teină, având un gust foarte puternic, și fiind de obicei recomandat la micul dejun, pentru energia pe care o asigură corpului. Spre deosebire de alte ceaiuri, ...

Setea de întregire Setea de întregire

Neliniştea pe care o simţim este acel imbold înnăscut, lăuntric care ne împinge în direcţia posibilităţilor noastre spirituale. Setea de întregire este tendinţa dinamică datorită ...

Jasmine Green Jasmine Green

Ceai verde revigorant și energizant, puternic, este preparat din frunze nefermentate, uscate prin evaporare, conținând foarte multe vitamine și antioxidanți ...

Anam Cara Anam Cara

Cuvintele sunt oglinzile fidele ce ne păstrează gândurile. Priveşti în aceste cuvinte-oglindă şi zăreşti frânturi de înţeles, apartenenţă şi refugiu. În spatele suprafeţei ...

Workshopuri relevante

Respirația Inimii Respirația Inimii
Respirația Inimii este o aplicație dinamică a lucrului cu starea de Prezență, o meditație în mișcare care conduce foarte rapid la expansiunea conștienței și permite conectarea voluntară cu orice ...

Practica Prezenței Practica Prezenței
Practica Prezenței Experiența Prezenței este fundamentul întregii Școli a Maestrului Interior și baza întregului lucru cu stările extinse ale Conștiinței în scopuri de cunoaștere, vindecare ...

Atingere Terapeutică Integrală Atingere Terapeutică Integrală
”Orice vindecare este o vindecare a trecutului, a închiderii, a separării, a singurătății dureroase pe care am trăit-o cândva. Corpul este trecut condensat. Dar Prezența este sfârșitul ...

Dansul Inimii

Practica Puterii Feminine Practica Puterii Feminine
Dacă ai nevoie de susținere, de conținere, de un loc în care să te simți auzită și ascultată, un spațiu în care să-ți dai voie să devii femeia care ești menită să fii, te invit să-ți ...

Articole pe aceeași temă

Timpul unor noi începuturi Timpul unor noi începuturi
Luna Neagră, pisicile în flăcări și Vulcanul tăcut

Dacă alegi să schimbi ceva fundamental în viața ta, fă-o ACUM. Este un timp în care Universul susține alegerile personale și colective înnoitoare. Fiecare moment al vieții tale este un răspuns ...

Calea dorinței și a acțiunii Calea dorinței și a acțiunii

Aprilie ne stimulează cu energie calea. Este o invitație la ieșirea din inerție. Între două autorități interioare, Saturn și Pluton, un impuls de mișcare febril și dinamic, imposibil de ignorat, ...

Uranus în Taur - Un rebel care clădește Uranus în Taur - Un rebel care clădește

Un tranzit activează, mereu, o călătorie de integrare. Nu e nevoie de studii sau practici speciale ca să simți atingerea tranzitelor. Cu atât mai puțin, atingerea uraniană. Uranus nu este deloc subtil. ...

Realitatea se naște în lumea imaginației Realitatea se naște în lumea imaginației

Imaginația umanității s-a lăsat întotdeauna inspirată de mare, de sentimentul oceanic al nemărginirii și lipsei de limite, de fascinația misterului tăinuit în vastitatea și profunzimea apelor. ...

Acasă, o experiența a Centrului Acasă, o experiența a Centrului

Aștrii încep să pășească treptat în semnul Racului. Impulsionează în diferite domenii din viața noastră un arhetip și o casă fundamentală, ambele guvernate de către Lună, o lume a ...

Ritmuri astrale (II) Ritmuri astrale (II)
Incursiune într-un drum de destin, Nodurile Lunare

Am ales o conjunctură astrală și am respirat. Fără să conștientizeze acest act fabulos de participare colectivă, întreaga umanitate a traversat împreună cu mine un prezent irepetabil de rezonanță ...

Luna Plină: Cine aș fi fără acest gând? Luna Plină: Cine aș fi fără acest gând?

O hartă continuă să se reconfigureze. Lumea interioară se rescrie amestecând direcții: în sus și în jos, față, spate, stânga și dreapta.  Conexiunile se realiniază în ...

Călătoria arhetipului solar – Nodul Nord în Leu Călătoria arhetipului solar – Nodul Nord în Leu

Drumul Nodurilor Lunare face trecerea în această săptămână în semnele complementare ale Leului și Vărsătorului, impulsionând expresia Arhetipului Solar interior: identitate de sine, ...

Visul de transformare nu este același cu Realitatea transformării Visul de transformare nu este același cu Realitatea transformării

Februarie forțează energic visul de transformare și schimbare al Vărsătorului, probând prin emoție autenticitatea lui. Este ca și când, urzind circumstanțe sau stări mentale tulburate, care ...

Instrucțiuni de folosire (X) Instrucțiuni de folosire (X)
Soare, Lună sau Ascendent în semnul Peștilor

Să facem cunoștință cu ei! Să ne înțelegem copiii ca o individualitate în Centrul propriului lor Univers, mici Creatori de realitate, căpătând încredere în ei, în propria ...

x