Călăuza rubrica Realitatea se naște în lumea imaginației

Publicat la 25.02.2018 Comentarii

Denise Cornea Ștefănescu

S-a uitat înapoi la mine să se asigure că o urmez. Sunt sigură de asta. Am înotat încet pe o cale labirintică și m-am ridicat la suprafață printr-o deschizătură într-un recif, în mijlocul a sute de făpturi acvatice care alunecau în apă, filtrând strălucirea luminii în dansul irizat al trupurilor colorate.

Imaginația umanității s-a lăsat întotdeauna inspirată de mare, de sentimentul oceanic al nemărginirii și lipsei de limite, de fascinația misterului tăinuit în vastitatea și profunzimea apelor. Așa cum ne-am poluat oceanele, ne-am intoxicat și propria imaginație sau, poate, amorțirea imaginației este cea care ne-a permis să ne ucidem oceanele și să ne condamnăm apele interioare la băltire. În semnul Peștilor, pășim prin imaginație, cea mai frumoasă sau cea mai înșelătoare alianță cu capacitatea noastră de creație. Fie abandonăm cu încredere, iluzia de separare și limitare, fie ne însingurăm împovărându-ne, fără să ne putem opri din a ne construi, mereu, alte limite. În ultimul semn al zodiacului, care sintetizează experiența tuturor celorlalte și închide un ciclu, pășim dezgolindu-ne, mai întâi: de compulsivitate, de gândirea care ne asaltează cu scepticism, pe baza experienței trăite în trecut, de premiza convingerilor că știm deja cum se vor derula lucrurile, ce decizii sau ce comportament vom aborda noi sau oamenii de lângă noi. Ne dăm voie să fim imprevizibili și să nu ne mai încadrăm într-un tipar. Le dăm voie și celorlalți să ne surprindă magic.

De-a lungul călătoriei în care am pornit, am primit înțelesuri pline de revelație. Când ele s-au rigidizat în credințe și certitudini, și-au pierdut vitalitatea cu care mi-au mișcat, odată, lumea din loc. Căutarea logică a unei rațiuni este practica obișnuită a minții de a despica firul în patru. Nu ne este de mare folos în săptămânile pe care le traversăm, ci dimpotrivă, poate fi exact impedimentul toxic din calea intuiției, visării reale și a imaginației ce ne-ar putea schimba lumea și relațiile. În fața oceanului de emoții și percepții, cea mai mare provocare ar putea fi să îmi rostesc cu claritate sentimentele și nevoile personale. Sau, poate nici nu este neapărată nevoie, acum, să mai exagerez într-o contemplare ruptă de lume a propriei persoane sau a poveștii personale. Le las, doar, să iasă la iveală și să se odihnească în Sursă, îmbrățișând cu delicatețe această fină conexiune de ascultare. Nu mai forțez nimic: niciun înțeles, nicio urgență, niciun termen limită, niciun „trebuie” obosit, iritat sau furios. Agitația interioară se liniștește când rațiunea se relaxează cu moliciune în ritmul translucid al apelor neptuniene, devine fluidă, curgătoare, total ilogică, poate. De abia atunci, imaginația prosperă. Devine responsabilitatea mea creativă de a visa altfel, în sunete, culori și cuvinte. Nu ignor probabilitățile mai puțin luminoase, ci mai degrabă, le folosesc ca stimulente pentru a vizualiza ceva ce, cu adevărat, visez și îmi doresc. Aș pute înlocui iluzia că viitorul este restrictiv sau limitat la o repetare predestinată, cu percepția bogăției fabuloase pe care, tot el, o ascunde. Optez pentru realitate cu ajutorul imaginației, de această dată.

Este un timp fecund de visare, de îndrăzneală a viziunii și vizualizare plină de încredere, curaj și creativitate a împlinirii ei. Uterul apelor neptuniene poate ascunde, încă, forma concretă a viitoarelor noastre relații, năzuințe sau creații, în infinite posibilități. Le pătrundem misterul dizolvând certitudinea, pentru a putea vizualiza, altfel, realitatea și pentru ca o nouă atitudine să poată lua naștere. Fertilitatea imaginației fixează, atunci, structura organică a Realității pe care dorim s-o trăim.

Întâlnindu-ne cu semnul Săgetătorului, ne aventurăm să împingem limitele din ce în ce mai departe. În semnul Peștilor, putem îndrăzni, chiar, să le dizolvăm, îmbrățișând o ruptură interioară, o separare, o stare de amorțire în fața vieții, sentimentul singurătății, al unei lipse confuze, teama de interconectare, deschidere sau iubire. Chiar dacă devine mai ușor să ne simțim, să empatizăm, să intrăm într-o conexiune sensibilă cu noi înșine și cu ceilalți, ceva ne sperie. Poate fi, tocmai, această abundență de emoții și senzații care oscilează ca un seismograf la toate impresiile, sentimentul de expunere, de fărâmițare și de lipsă de protecție la trăirile ce survin. Pot să caut, atunci, siguranța și să le evit sau dimpotrivă, să le întâlnesc, îmbrățișându-mi vulnerabilitatea. În semnul Peștilor, forța rezidă tocmai în această transparență sau permeabilitate, pe care o pot trăi creativ în multe feluri, începând cu o interiorizare meditativă, până la o privire vizionară, prin care îmi dezvălui ceea ce, altădată, ar fi rămas ascuns.

Această permeabilitate dizolvă granițele și poate face să dispară sentimentul de limitare dar ea nu devine o oportunitate, decât dacă pot să-i ofer o structură fermă, clară și echilibrată a identității de sine. De abia atunci, dorul neptunian nedefinit sau confuz, poate căpăta o formă care îmi servește cu adevărat: dorul de eliberare din aspectele egotice limitative și dureroase. Este o frumoasă perioadă în care îmi pot da voie să îmi întâlnesc, cu receptivitate și curaj, orice identificare, oricât de densă sau rezistentă ar fi, să o amplific, chiar, până la extrema ei trăire, care mă poate servi acum. Ca să dizolv limite, am nevoie să conștientizez, mai întâi, care sunt aceste limite. Ca să eliberez o structură prizonieră, încă, într-un ou de cristal, o aduc într-o lumină clară, mai întâi și o privesc sincer. Putem folosi, în mod real, acest principiu creator, fără să ne simțim copleșiți de identificare sau de o deschidere împrăștiată față de tot ce ne atinge, dacă am aflat, deja, refugiul stabil în care ne putem întoarce, mereu, în liniște și echilibru, înrădăcinați într-un centru de conștiență al ființei.

Avem susținerea Maestrului atunci când parcurgem acest proces. Prin arhetipul saturnian prezent și puternic în noi, acum, în semnul Capricornului, ne împământăm ușor, în propriul nostru trup și în realitate. Teamă, rezistență, iritare sau nervozitate, orice trece prin noi, intens sau tensionat, ne relaxăm, pentru că nu riscăm să ne pierdem niciunde, ne păstrăm coerența interioară, nu pierdem nimic valoros. Poate doar, impulsionați în expansiunea noastră interioară de Jupiter din Scorpion, compulsivitatea unui mod de gândire și iluzia prizonieratului. Pătrundem mai ușor în spatele aparențelor, conștientizăm, drenăm afară din noi ce este toxic și ne alchimizăm mai repede așteptările sterpe, atunci când survin. Eliminăm și eliberăm mai fluid, mai firesc, fără  zvâcnete, agățări sau suferințe, fără victimizare, cu picioarele bine înfipte în pământ. Ceea ce doare se poate vindeca cu mai multă simplitate. Ne recuperăm fizic, energia și vitalitatea. Prieteniile, relațiile, perechea sau oamenii necesari creșterii noastre, joacă un rol important acum, profund și revitalizant. Nu ne mai sabotăm singuri, insistând în însingurare și scoatem afecțiunea din spatele ușilor închise. Îi dăm un ton nou: jucăuș, romantic, exaltat sau, chiar, neconvențional. Prin curajul deschiderii, empatiei și poate, chiar, al iubirii, străpungem iluzia separării, înrădăcinându-ne relațiile și mai ales, relația cu noi înșine, în pământul fertil al conexiunii și sentimentul unității.

Luăm o pauză, respirăm, ne odihnim puțin în imaginație, într-un moment de reverie sau ascultare interioară liniștită. Nu mai cer nimic presant de la mine și nu mă simt vinovat sau vinovată pentru asta. Las să curgă senzațiile, fluidizez gândurile și emoțiile, mă bucur de muzică, de dans, de poezia cuvintelor, de propria mea intimitate care mă întregește. Îmi respect chiar și confuzia, dacă este prezentă, cufundându-mă în ea, în loc să o înlătur prin bravadă sau încercări fără sens de a reveni la o normalitate. Când mă relaxez, chiar și dezorientarea sau lipsa de claritate le pot resimți ca o senzație de mister, menită să-mi reamintească că sunt mult mai mult decât circumstanțele actuale sau modul în care mă definesc.

Visăm, vizualizăm și ne deschidem cu multă imaginație, încredere și fără limite, de data aceasta, către o frumoasă viziune de viitor, pentru că avem acum toate premizele să o ancorăm în concret, să atragem către noi și să manifestăm ceea ce ne dorim. Împărtășim o înțelegere intuitivă despre trecut și ne îmbrățișăm cu blândețe prezentul. Totul poate fi acum schimbat, modelat, rearanjat, îi putem da o nouă formă, orice formă alegem să imaginăm. Pe măsură ce aștrii vor păși, pe rând, în semnul Berbecului, ne asumăm riscul să dăm viață și expresie creativă magiei interioare pe care o plămădim, în această perioadă fecundă, într-un moment lăuntric de destindere și reverie conștientă. Realitatea se pregătește în lumea visului și se naște prin imaginație.




"Vindecarea și Cunoașterea sunt urmări ale Conștienței. Nu există altă vindecare decât de Iluzie și altă Cunoaștere decât a Adevărului. Călătoria Inimii este experiența directă a acestora."

HEFT

Programe și meditații online

Noutățile Călătoria Inimii
direct pe mail

Articole, workshopuri,
cărți și evenimente

Arhiva Newsletter

Tag cloud

Cărți relevante

Fără Granițe Fără Granițe

Este una dintre cele mai strălucite cărți apărute vreodată sub semnul Maestrului Interior. Ken Wilber este cel mai important gânditor și teoretician al conștiinței american, dar rădăcinile cunoașterii ...

ATRAGE ZEII DE PARTEA TA ATRAGE ZEII DE PARTEA TA

Dacă vi s-a întâmplat vreodată să vă ridicaţi privirea spre stele şi să vă întrebaţi care e locul vostru în această lume, dacă asterele v-au fascinat mereu  şi aţi intuit ...

Rooibos Chai Rooibos Chai

Rooibos Chai este un blend fără cafeină, cu arome de cuișoare, ghimbir, nucșoară, scorțișoară și o nuanță de cardamom. Este foarte potrivit la desert, merge excelent cu lapte și cu miere, dacă ...

Tao Te Ching Tao Te Ching

Tao Te Ching, celebra scriere al lui Lao Tzu, face parte din patrimoniul umanităţii. Unii cred că este o scriere mistică, alţii o consideră o capodoperă ermetică, alţii expresia înţelepciunii ultime ...

Minte Nemuritoare Minte Nemuritoare

Oare conștiința noastră – mintea, sufletul sau spiritul – ia sfârșit odată cu moartea corpului? Sau continuă să existe undeva, poate pe alte tărâmuri sau în alte dimensiuni ...

Workshopuri relevante

Dansul Inimii

Respirația Inimii Respirația Inimii
Respirația Inimii este o aplicație dinamică a lucrului cu starea de Prezență, o meditație în mișcare care conduce foarte rapid la expansiunea conștienței și permite conectarea voluntară cu orice ...

Astrologie Arhetipală Astrologie Arhetipală
Ştiinţă şi artă, cunoaştere raţională si simbolism deopotrivă, Astrologia poate fi de multe ori ascunsă raţionamentului logic, dar rămane mereu transparentă intuitiei şi percepţiilor survenite prin ...

Practica Prezenței Practica Prezenței
Practica Prezenței Experiența Prezenței este fundamentul întregii Școli a Maestrului Interior și baza întregului lucru cu stările extinse ale Conștiinței în scopuri de cunoaștere, vindecare ...

Practica Puterii Feminine Practica Puterii Feminine
Dacă ai nevoie de susținere, de conținere, de un loc în care să te simți auzită și ascultată, un spațiu în care să-ți dai voie să devii femeia care ești menită să fii, te invit să-ți ...

Articole pe aceeași temă

Trăiește-ți Visul, vindecându-ți durerile Trăiește-ți Visul, vindecându-ți durerile

În urmă cu două săptămâni, împreună cu câteva strașnice femei din Cercul Sacru Anam Cara, m-am pornit într-o scurtă călătorie. Destinația Bad Gleichenberg, Austria. Un oraș ...

Ritmuri relaționale - o incursiune în proiecții Ritmuri relaționale - o incursiune în proiecții

Ei bine, iată-mă şi aici, într-un noiembrie rătăcitor la esența proiecțiilor, alegând să-mi ascult mai atent propria companie. Închid ochii și mă întreb cu ce să încep? Cu ...

Răscrucea unui acord interior Răscrucea unui acord interior

Reactivat de staționarea planetei Mercur în același grad, sezonul Eclipselor de august se apropie de o rezoluție. Calendaristic s-a încheiat, experiența lor de abia începe. Cum? Discret, sigur ...

Ritmuri astrale (I) Ritmuri astrale (I)
Incursiune într-o carte de identitate astrală, Harta Natală

Am ales o conjunctură astrală și am respirat. Fără să conștientizeze acest act fabulos de participare colectivă, întreaga umanitate a traversat împreună cu mine un prezent irepetabil de rezonanță ...

Instrucțiuni de folosire Instrucțiuni de folosire

„ ... O tânără mamă împinge un cărucior cu o mână, de cealaltă agățându-se un copilaș micuț, în timp ce ea încearcă să ajungă la borcanele cu miere de pe raftul ...

Soarele și Venus în Crucea mutabilă Soarele și Venus în Crucea mutabilă
Un vortex pe cer

Careul format de alinierea planetelor mari în semne mutabile (Săgetător, Fecioară, Pești) este întregit în perioada pe care o traversăm de Soare și Venus în Gemeni, care completează ...

Eclipsa de Soare Eclipsa de Soare
la Lună Nouă

Miercuri 9 martie la ora 3:55 este o  eclipsă totală de Soare, formată la Nodul Sud în Peşti cu  Ascendentul în Capricorn, în conjuncţie cu Pluton (”semnificatorul  schimbărilor ...

Luna Plină: Cine aș fi fără acest gând? Luna Plină: Cine aș fi fără acest gând?

O hartă continuă să se reconfigureze. Lumea interioară se rescrie amestecând direcții: în sus și în jos, față, spate, stânga și dreapta.  Conexiunile se realiniază în ...

Venus - o memorie relațională Venus - o memorie relațională

Când gânduri și emoții energice îmi răscolesc vitalitatea, între vis și realitate, între memorii și necunoscut, trăirile se electrizează și se consumă reciproc. Când ...

Luna Plină - Un mesaj electrizant al inimii Luna Plină - Un mesaj electrizant al inimii

Cele mai răscolitoare rostiri, cele mai frumoase și profunde explorări, le trăim și le conștientizăm în perioada retrogradării planetei Venus. Este ceva seducător în atracția adâncimilor ...

x