AmmaRa rubrica Chiar vrei iluminare?

Publicat la 28.02.2018 Comentarii

Elena Francisc - Țurcanu

Habar nu am dacă „iluminarea” este sau nu posibilă, dragă prieten care mi-ai trimis această întrebare. Pentru mine nu despre „iluminare” este vorba în al meu, al nostru, demers. Ci, mai degrabă, întrebarea potrivită ar fi „cum să ne creștem nivelul de conștiență în așa fel încât să trăim o viață în care să ne bucurăm mai mult, să iubim și să ne simțim iubiți, să creăm – exprimându-ne din adevărul nostru și împărtășind ale noastre daruri unice, să recunoaștem sacralitatea momentului prezent.” Căci, dragul meu, viața este ACUM! Nu când ne vom fi „iluminat”.

O altă întrebare, mai în acord cu ceea ce trăim acum, ar fi:

Este, oare, posibil să fim liberi de condiționări vechi, eliberați de tiparele gândirii compulsive, recunoscându-ne adevărata natură de dincolo de minte și de ego?

Toți simțim, odată ce ne aventurăm pe calea dezvoltării personale și spirituale, că...DA...este posibil. Fiecare, în felul său, are sentimentul că transformările sunt posibile. Că schimbările radicale sunt posibile. Că, la niveluri profunde ale ființei noastre, simțim puterea de a ne elibera de suferință și de vechile condiționări, infuzându-ne viața cu sacralitate, cu sens, cu scop, cu bucurie, cu creație, cu...CONȘTIENȚĂ.

Și, cu toate că simțim asta la începutul parcursului nostru pe calea dezvoltării personale și spirituale, ajungem – după ani și ani de „lucru” cu noi înșine – să trăim momente în care ne îndoim de acea intuiție inițială. Ajungem să punem la îndoială ceea ce am simțit în legătură cu potențialul nostru maxim. Ajungem să credem că-i mai mult o fantezie, datorată stărilor de conștiință extinsă pe care le-am trăit în cine știe ce workshop sau călătorie, decât realitatea însăși.

Ca și învățător spiritual, ca și călăuză, ghid în procesul transformării tale, dragul meu prieten, am datoria de a-ți reaminti (și, făcând asta acum, îmi reamintesc mie însămi și tuturor celor care citesc acum aceste rânduri) că potențialul pe care-l simți în a ta inimă este adevărat. Că vocea ta unică merită să fie auzită în lume. Că singura ta misiune în această viață este să-ți dai voie să fii. Dincolo de toate provocările, dincolo de toate durerile și oscilațiile, dincolo de toate întorsăturile vieții despre care mi-ai povestit, există puterea ta de creator. Este responsabilitatea mea să-ți reamintesc să ai încredere și să-ți dai voie să simți cum Existența ne servește întotdeauna. Nu ne este potrivnică, oricât de dificil ne vine a crede uneori. Dincolo de toate dezamăgirile, există liniștea din care poți crea ceva nou. Și din miezul complex – ce pare, uneori, haotic - al experiențelor, poți renaște în orice clipă alegi.

Așa că, îți scriu ție astăzi, dragă prietene, dar conștientă că o fac, în primul rând pentru mine însămi, pentru a-ți reaminti că tot ceea ce ai trăit, simțit, experimentat în momentele tale de deschidere, în stările tale de conștiință și conștiență extinsă, nu aparține imaginației, ci este un potențial trăibil. Ține doar de tine să recunoști acest adevăr. Nu este doar un potențial, ci poate fi a ta realitate, dacă alegi asta.

Înțeleg că îți este foarte greu, mai ales acum când treci prin aceste dureri și provocări, înțeleg că viața parcă nu mai are niciun sens, acum când ai pierdut ceva atât de prețios, înțeleg că nici nu-ți mai vine să trăiești, acum când te simți trădat de...cum spui chiar tu...însuși Dumnezeu. Chiar înțeleg și rezonez cu tot ce mi-ai scris. Îți mulțumesc pentru a ta sinceritate. DA, înțeleg și rezonez – căci am trecut, eu însămi, prin toate acestea –  dar am responsabilitatea de a-ți reaminti că...totul curge...totul curge...și că...Existența ne servește! Iar ceea ce trăim este rezultatul gândirilor și alegerilor noastre trecute. Viața ta are sens. Cu adevărat, are sens, dincolo de orice gândire emani acum. Așază-te și ascultă-te puțin. Este posibil să te reconectezi cu profunzimile tale, este posibil să reacordezi cu axa verticală a ființei tale, este posibil să simți că Universul îți oferă ceea ce tu emani, este posibil să schimbi – în orice clipă – ceea ce emani. Este posibil să reiei mersul, în grație și forță, trăindu-ți viața în cât mai multă conștiență și în recunoștință pentru întregul tău parcurs de până acum. Este posibil să-ți reiei mișcarea, ieșind din inerție. Da, este posibil. Viața este bună și generoasă cu tine și cu noi toți. Doar să ne dăm voie să simțim asta. Este datoria mea să-ți reamintesc, reamintindu-mi mie însămi.

Habar nu am dacă ne „iluminăm” sau ba. Dar, pentru mine, nu asta contează. Ci, mai degrabă, contează să ne trezim în fața acestui impuls ce vine din străfundurile noastre – impulsul de a recunoaște viața ca fiind sacră. Nu este nicio pedeapsă a fi în această încarnare, aici, acum, ci o dovadă a nivelului nostru de evoluție. „Iluminarea”, dragul meu prieten, rezidă în felul în care ne exprimăm, în vorbele noastre, în faptele noastre, în gesturile noastre, în alegerile noastre, în acțiunile noastre. Toate acestea sunt o expresie a cât de „iluminați” vrem să fim. În această viață.

Despre asta este, pentru mine, „iluminarea”. Iar eu știu că rezonezi cu acest adevăr. În acest proces de transformare în care te afli, este posibil să descoperi eliberarea de suferință, de condiționări vechi, de tipare de gândire ce nu-ți mai servesc, de confuzie, de nevroză, de sentimentul separării. Adică, mai simplu spus, este foarte posibil să trăiești libertatea. Dar pentru asta, vin din nou acum și-ți reamintesc, este nevoie să alegi un nou stil de viață. Și nu mă refer la a te îmbiba cu afirmații pozitive...mă accept așa cum sunt...trăiesc aici și acum. Și nici la a vâna stări de conștiință extinsă...în care să te bucuri de trăire, dar apoi să nu manifești nimic în viața ta din cele trăite. Toate acestea sunt bune și aduc ceva în procesul vindecării și transformării. Dar nu sunt suficiente. Adevărata „iluminare” rezidă în a ta autenticitate, în maturizarea ego-ului tău, în transformarea alegerilor tale în acțiuni conștiente, în depășirea limitelor pe care chiar tu ți le-ai pus, în ieșirea din zona de confort, în încrederea în dimensiunea Maestrului tău Interior, în bucuria ta născută din recunoștință, în pasiunea cu care descoperi magia celor mai profunde momente. Momente în care simți Starea de Prezență. Acest nou stil de viață are ca piatră de temelie practica necontenită. Practica de a-ți aduce viața în acord cu potențialul pe care-l simți în adâncul inimii tale. Trezirea, evoluția, „iluminarea”, sunt toate în a ta respirație conștientă. Schimbările, ce de multe ori par a fi imposibile și de neimaginat, ne conduc la o nouă relație cu noi înșine. O nouă relație cu ceilalți. O nouă relație cu lumea. O nouă relație cu viața și cu întreaga Existență.

Știu că închiderea în care te afli în aceste zile te va împiedica să rezonezi profund cu toate despre care-ți împărtășesc acum și, totuși, dacă mi-ai scris, aleg să cred că există o fărâmă de receptivitate și că deschiderea este posibilă din nou. Toți trecem prin astfel de închideri, de separări, de îndoieli, de frici și de emoții provocatoare. Toți uităm de curgerea vieții, dând curs tiparelor vechi de gândire și condiționărilor care nu mai sunt în acord cu cei care suntem acum. E treaba noastră, e responsabilitatea noastră, să lăsăm, să dăm drumul, să renunțăm la identificări și roluri vechi, de vrem, cu adevărat, „iluminarea”. Este responsabilitatea noastră, a fiecăruia, să curgem, să fim în transparență, să ne deschidem pentru a primi ceea ce Existența are să ne ofere. Este datoria noastră să abandonăm atașamentul de vechiul sine, de limitările ego-ului. Este în puterea noastră să aducem claritate și, în același timp, să nu ne atașăm de acea anumită claritate. Căci...totul curge. Chiar și acea claritate. Așadar, las totul să curgă și nu mă atașez de nimic. Nici măcar de întrebarea dacă este posibil să ne iluminăm. Dar aceste momente de claritate sunt extrem de vindecătoare și de binevenite. Sunt, mai degrabă, frânturi în cunoașterea noastră intuitivă. Sunt, mai degrabă, aduceri aminte.

Pare că eu îți readuc aminte acum, împărtășind cu tine, dar, de fapt, tu îmi readuci aminte invitându-mă să-ți scriu. Un dans permanent între a primi și a dărui. Experiențe spirituale, ce vin și pleacă, experiențe de conștiință extinsă, în care curgem odată cu întregul Univers, dar de al căror extaz nu ne agățăm.

Îți readuc aminte că tu ești Sursa întregii tale Creații. Îți readuc aminte că tu ești Centrul propriei tale sfere de existență. Îți readuc aminte să-ți asculți chemarea inimii tale, recunoscându-ți adevăratul potențial.

Și eu am simțit multă durere și îndoială, în ultima perioadă. Dar am simțit și bucurie, și încredere în puterea mea de creator. Și eu am simțit emoția pierderii, dar și recunoștința în fața faptului că viața îmi servește. Și eu am simțit dorința de separare, dar a fost mai puternică chemarea inimii de a transforma lumea în care trăiesc într-o expresie a bucuriei și a iubirii. Inima mea nu este doar a mea! Ci este un organ viu al Realității în care trăiesc. Așadar, îți reamintesc, cu șoaptele inimii mele acum – ascultă-ți inima!

Cu adevărat, toate acestea nu sunt doar vorbe, ci sunt expresia sinceră a experiențelor directe. Și asta este ceea ce poate fi viața – viața ta, viața mea – un potențial transformat în realitate. Trăit. Nu vorbe din cărți.

Bineînțeles că nu este ușor întotdeauna. Bineînțeles că sunt provocări, și întrebări, și oscilații, și îndoieli, și frici, și emoții. Toate fac parte din dansul vieții. Și, bineînțeles, avem datoria de a recunoaște că deși o parte din noi vrea „iluminarea” o altă parte se opune cu înverșunare. Acea parte care se opune schimbării continuă să rămână tributară inerției, continuă să prefere zona de confort. Dar tu, acum, îți readuci aminte că ești mai puternic decât orice parte din tine care vrea să dețină controlul. Că ești mai puternic decât orice parte din tine care continuă să te păstreze în așa zisul confort și ceea ce pare a fi siguranță.

Dacă vrem să ne schimbăm viețile, prieten drag, trebuie să acceptăm că responsabilitatea acestei schimbări ne aparține. Nimeni nu o poate face în locul nostru. A cultiva permanent o intenție clară și de nezdruncinat în direcția Conștienței, prin practică zilnică, este responsabilitatea noastră. A fiecăruia în parte.

Pentru mine, practica ascultării, a devenit o artă. O artă pe care am transformat-o, în urmă cu o jumătate de an, într-un Retreat online – Arta Ascultării Atente. Ascultarea este prezentă în orice Călătorie în care aleg să mă exprim și să-mi asum Centrul. Acest prim Retreat onlinie – Arta Ascultării Atente – pe lângă toate darurile pe care ți le aduce, te ghidează în a-ți cultiva intenția profundă în ceea ce privește schimbarea.

Înainte de a te așeza, alături de mine și de toți cei care s-au aventurat în acest Retreat online, te invit să-ți oferi, pentru următoarele câteva zile, momente de introspecție, de contemplare, de investigație lăuntrică. Întreabă-te, cu sinceritate, pentru ce simți că ești aici, acum, în această încarnare. Întreabă-te, cu sinceritate, ce simți că are cea mai mare importanță acum în viața ta. Ce contează, cu adevărat, pentru tine acum? Ce îți aduce bucurie? La ce simți că poți renunța acum ca viața ta să fie în acord cu ce ești cu adevărat? Și, mai presus de orice, adu-ți aminte pentru ce ai pășit pe calea spirituală pe care te afli acum. Pentru „iluminare”? Sau pentru a învăța să trăiești o viață în armonie, în bucurie, în iubire, în încredere, în adevăr, în creație, în recunoștință? După ce tânjește inima ta? Către ce te mână sufletul? Și dă-ți voie să rămâi în sinceritate și vulnerabilitate în fața acestei chemări lăuntrice. Dă-ți voie să asculți răspunsurile născându-se din profunzimile tale.

Te invit să descoperi Arta Ascultării Atente care este, de fapt, o practică înrădăcinată în a ta intenție de a renunța la ceea ce te împiedică să fii, să strălucești, să-ți onorezi chemarea sufletului și a inimii. Chemarea Maestrului tău Interior.

În ascultare atente, așezat, descoperi că nu de „iluminare” ai nevoie, ci de readucere aminte că în tine este puterea creatorului. Iar această genuină practică spirituală, ascultarea, te conduce către recunoașterea fundației solide care este deja în tine. A ne lua timp și a ne așeza în ascultare, este o practică utilă fiecăruia dintre noi. Oricâtă practică am avea, ascultarea ne ajută pe toți. Este o unealtă puternică, o sursă de energie creatoare. Dacă te așezi în această ascultare, în această practică, pe cât de simplă pe atât de vindecătoare și transformatoare, te poți conduce dincolo de orice obstacol, de orice frică, de orice provocare, de orice emoție pe care o percepi ca pe o piedică în calea evoluției și a întregirii tale. Arta Ascultării Atente nu este doar pentru tine – deși, tu cu tine, te așezi în ascultare –, ci pentru cei dragi ție, pe care înveți să-i asculți și să-i percepi altfel. Și este pentru noi toți, căci toți avem nevoie să învățăm a ne asculta.

Arta Ascultării Atente ne readuce aminte de potențialul sacru ce zace în fiecare dintre noi. Am încredere că-ți iei timpul de care ai nevoie și îți creezi spațiu sacru pentru introspecție. Oferă-ți și un moment de a da împărtăși apoi cu mine.

Și dacă această introspecție te inspiră să plonjezi mai adânc înlăuntrul tău, ghidat de însăși vocea sufletului tău, te încurajez să-ți oferi în dar o călătorie care, îți garantez, îți schimbă întreaga perspectivă asupra ta, asupra celorlalți, asupra lumii, asupra încrederii în puterea ta de creator - Arta Ascultării Atente, Retreat online, care începe din nou pe 17 martie. Ce cadou mai frumos, acum, în prag de noi începuturi, decât o întoarcere sinceră la sine cu intenția transformării?

Găsești mai multe și te poți înscrie aici

Cu iubire și recunoștință,

Elena Francisc-Țurcanu (AmmaRa)




"Respirația Conștientă este cel mai natural, cel mai simplu și cel mai profund lucru pe care îl putem face pentru noi înșine și pentru întreaga Umanitate. Este primul pas către starea de Prezență care deschide toate porțile percepției și deci ale Cunoașterii prin trăire directă."

HEFT

Programe și meditații online

Noutățile Călătoria Inimii
direct pe mail

Articole, workshopuri,
cărți și evenimente

Arhiva Newsletter

Tag cloud

Cărți relevante

Iubirea la timpul prezent Iubirea la timpul prezent

O carte fundamentală pentru toţi aceia care sunt pe calea iubirii conştiente şi în acelaşi timp a explorării de sine. Este o carte despre Conştienţă în relaţie. A fi conştient înseamnă ...

ATRAGE ZEII DE PARTEA TA ATRAGE ZEII DE PARTEA TA

Dacă vi s-a întâmplat vreodată să vă ridicaţi privirea spre stele şi să vă întrebaţi care e locul vostru în această lume, dacă asterele v-au fascinat mereu  şi aţi intuit ...

Fluturele Negru Fluturele Negru

Prin această carte, doctorul Richard Moss ne lansează, pentru fiecare dintre noi, o invitație către SCHIMBARE, consacrându-ne viața Vitalității Radicale prin Întregirea Ființei care suntem.Transformarea ...

Inteligența Cosmosului Inteligența Cosmosului

Cine suntem și de ce suntem aici sunt întrebări care preocupă omenirea de mii de ani. Este oare întreg universul, incluzând micuța noastră planetă, un rezultat al întâmplării ...

Cântările Vieţii Cântările Vieţii

Krishna Das povesteşte precum cântă. Cu graţie, cu subţirime. Istoriile adevărate ale vieţii sale dansează precum spuma valurilor în bătaia vântului, desenând fascinaţia anilor ...

Workshopuri relevante

Maestrul Interior. Arta Respirației Conștiente Maestrul Interior. Arta Respirației Conștiente
Lucrul cu stările extinse ale Conștiinței este pentru viața de fiecare zi. A fi conștient este a percepe mai profund și mai rafinat realitatea vieții. Un nou grad de Conștiență permite o noi moduri de ...

Practica Puterii Feminine Practica Puterii Feminine
Dacă ai nevoie de susținere, de conținere, de un loc în care să te simți auzită și ascultată, un spațiu în care să-ți dai voie să devii femeia care ești menită să fii, te invit să-ți ...

Practica Stării de Prezență Practica Stării de Prezență
Practica Stării de Prezență este menită să te conducă dincolo de agitația minții. Darul ei este de a-ți reaminti ce ești mult mai mult decât identitatea cu care te-ai obișnuit, decât ...

Programul educațional Briza Programul educațional Briza
  Este o abordare integrală a ceea ce numim educație, care are în vedere nu numai acumularea de informație și dezvoltarea structurilor mentale, ci Ființa umană în integrum. Vizează conștientizarea, ...

ShamaniA ShamaniA
Cum ar fi, dacă tot vorbim de Noul Pământ, să începem a crede, precum popoarele indigene, că oamenii aparțin pământului și nu invers. Acesta ar fi primul și, cu siguranță, cel mai important ...

Articole pe aceeași temă

Energia Renașterii Energia Renașterii
la Lună Nouă cu Eclipsă Parțială de Soare

Pare că toți trăim - în aceste zile -  schimbări majore, odată cu începerea noului sezon al Eclipselor. De unele schimbări ne temem, pe altele – cu încredere și curaj – ...

Ghidul ce poartă energia schimbării Ghidul ce poartă energia schimbării

Dragă prieten al Călătoriei Inimii, Prin Arta Ascultării Atente, îmi dau voie, din nou, să te călăuzesc – de-mi vei permite – în a ta Călătorie de vindecare. De la Lună Nouă până ...

Liniștea există Liniștea există
Dă-ți voie să o simți în tine

E responsabilitatea noastră să alegem, în fiecare moment, ceea ce vrem să trăim. Însă, de cele mai multe ori, nici măcar nu știm ce vrem să trăim. Știm, mai degrabă, ce nu mai vrem. Ce nu ...

Miza cea mare Miza cea mare
Pacea cu mine însămi

Nu există un preț al păcii, pentru că singura pace posibilă este aceea cu Sine, și tot așa, nu există un preț al iubirii, pentru că singura Iubire posibilă este aceea cu Sine. De aceea, mă desemnez emisar ...

Curge-ți peste tine darul vindecării Curge-ți peste tine darul vindecării
O scrisoare pentru tine, Femeie, pe care o poți citi și tu, Bărbate!

Ce vreau, de fapt, de la viața mea? Ce vreau să trăiesc, cu adevărat? Ce îmi doresc și după ce tânjesc? Aleg, în acest spațiu sacru pe care-l creez pentru mine, să rămân cu atenția ...

Balsam tămăduitor Balsam tămăduitor

Acum, la mijloc de septembrie, e timpul potrivit să ne întoarce puțin mai mult la noi, permițându-i energiei ce ne îmbrățișează viața să curgă. Să lăsăm. Să dăm drumul. Viața este ...

Ploaia care spală în miez de ianuarie Ploaia care spală în miez de ianuarie

„Trăim prea repede...prea repede”, mi-a spus cineva drag azi cu care nu mă văzusem de câteva luni. Și apoi, m-a întrebat: „Cum ți-ai încheiat anul 2017?”. I-am povestit, ...

Arta Ascultării Atente Arta Ascultării Atente
Liniște. Pace. SHANTI

Un program de transformare interioară creat și condus de AmmaRa. 30 de zile de practică în Arta Ascultării Atente, care conduc către deschiderea spațiului lăuntric al liniștii din care se naște o ...

30 de zile de Vindecare și Transformare 30 de zile de Vindecare și Transformare

Dacă simți în tine acum nevoia de a deschide mai larg porțile percepției și ale creației conștiente de realitate... Dacă simți în tine acum nevoia de a-ți re-crea viața aducând în ...

Dansul Inimii – SFERA Dansul Inimii – SFERA
Arta Ascultării Atente

„E o formă de mișcare prin care mă conectez la mine însămi și la universul meu lăuntric. Mă conectez cu ceilalți și cu Viața însăși. Este un spațiu în care mă întorc la ...

x