Punct rubrica Muntele sacru al dacilor

Publicat la 23.05.2018 Comentarii

Bogdan Grigoraș

Vârful Godeanu din munții Orăștiei tronează deasupra Sarmizegetusei Regia, în inima parcului natural Grădiștea Muncelului – Cioclovina. Astăzi este un loc de refugiu al ciobanilor care-și pasc oile pe pășunile ce nu au cunoscut nicicând poluarea marilor orașe. Un vârf golaș, ce-și scoate capul semeț dintre pădurile maiestoase ale munților Șureanu, pustiit de vânturi și căzut în umbra uitării. Semnificația acestui vârf era uriașă pentru dacii din vechime, pentru ei era muntele Sfânt de deasupra marii cetăți a regilor, locul unde aveau loc marile ceremonii din momente astrale majore, precum solstițiile sau echinocțiile.

Anul acesta, în preajma solstițiului de vară, la aproape două mii de ani distanță de evenimentele care au condus la sfârșitul unei civilizații, una care a însemnat enorm pentru lumea antică din întregul continent, vom merge pe urmele dacilor ce spuneau acestor ținuturi casă. Într-un fel suntem acasă aici, căci reședința de vară a Călătoriei Inimii este în podișul Luncanilor, pe dealul Zmeului, de unde vom pleca în această călătorie inițiatică în care vom explora atât dimensiunea noastră personală, cât și pe cea colectivă.

Îți reamintesc că orice călătorie inițiatică este în primul rând o călătorie interioară. Cu fiecare pas pe care îl faci pe munte te cufunzi mai mult în interior, în propria ta inimă, te afunzi în memoria subtilă a corpului, a celulei. Descoperi emoții de care în mod normal ești deconectat, emoție simplă pe care poate ai reprimat-o îndelung, descoperi atitudini și gesturi interioare care îți configurează întreaga realitate. Indicii sunt la tot pasul. Fagii seculari și mestecenii cei tineri, care își unesc rădăcinile într-o rețea pe care o vei simți sub tine, copacii ce-și pleacă coroana în fața vântului, cu foșnetul lor care poartă ecoul unor vremuri de mult apuse îți vorbesc într-un grai fără de cuvinte. Păsările cerului spun și ele o poveste despre aceste tărâmuri încărcate de istorie, o poveste despre trecut, dar mai ales despre tine însuți. După câteva zile petrecute în munți vei simți cum un înțeles lăuntric prinde contur, se desprinde parcă din rotunjimea dealurilor verzi și se întrupează în propria ta identitate: dintr-o dată îți reamintești totul.

Focul de tabără, lumina amurgului cu soarele scăpărând la asfințit, liniștea care te înconjoară, călătoriile de conștiință în care ne aruncăm cu sete de cunoaștere și intenție de vindecare a trecutului, conexiunea profundă pe care o simți cu ceilalți călători ce participă tăcut la această comuniune adâncă cu natura, toate sunt cadrul perfect, iar conținuturile tale personale se așază în interior precum piesele unui puzzle, fiecare aspect își găsește locul său. Este momentul în care lași deoparte toată zbaterea, încrâncenarea, nevoie de a avea dreptate, căutarea disperată a conexiunii. Este timpul când recunoști că toate căutările tale conduc către singurul punct – sursă de convergență: inima ta.

Un cadru ideal pentru ascultare, cu imens potențial de transformare. Departe de sunetul mecanic al orașului, de huruitul asurzitor al motoarelor, de zgomotul de fond cvasipermanent, departe de tot ce te face să te îndepărtezi de propria ta inimă, de intuiția ta, de ceea ce simți – totuși poate fi provocator. Poate vei căuta să recreezi peisajul din viața ta, zgomotul gândirii și presiunea acțiunii, compulsiunea de a face, poate îți va fi greu să asculți natura, pădurea, pământul, poate atenția ta se va refugia din nou și din nou în gândire și în dorința de a cunoaște prin acumulare de informație... și este firesc să fie așa. Dar asta nu te va deturna de la scopul acestei călătorii inițiatice: transformarea, vindecarea, cunoașterea prin experiență directă, a simți, a înțelege altfel decât prin gândire, a pătrunde în profunzimea realității, în interiorul formei, a relaționa dintr-o perspectivă amplă, a trăi atributele Maestrului Interior prin prezență.

La nivel personal, Călătoria Inițiatică pe Godeanu este o călătorie de reașezare a vieții tale pe criterii noi, în acord cu ceea ce vrei să trăiești. Cum vrei să fie viața ta. Deși traseul este unul ușor și nu vom merge zilnic mai mult de zece kilometri, vei descoperi că limitele interioare nu sunt neapărat fizice, ci mai curând natura lor este psihică. Nu efortul pe care îl faci cu corpul te îndepărtează de scopurile vieții tale, ci gândirea prin mecanismele sale grosiere de auto-sabotaj, gândurile de tipul este prea greu, este prea mult, nu sunt în stare, nu este de mine. Corpul are un potențial mult mai ridicat decât credem noi. Îndepărtarea de natură, traiul între betoane a condus la o ruptură de propria corporalitate, ruptură care nu este însă insurmontabilă. Această călătorie este și despre a reclădi Încrederea în corp și mai ales recuperarea Puterii personale: acel da, pot! pe care îl simți în toți mușchii și pe care îl rostești din toată inima. Pe munte descoperi rapid că poți și corpul tău se bucură și se regenerează în timp real, cu fiecare pas.

Aceasta este dimensiunea personală a Călătoriei pe Godeanu. Cealaltă dimensiune a Călătoriei are legătură cu identitatea noastră colectivă, cu spațiul în care ne-am născut și care ne-a amprentat puternic. Suntem într-un moment în care putem spăla trecutul nostru colectiv prin conștiența noastră, iar această Călătorie contribuie semnificativ la acest lucru. Astfel noi și copiii noștri vom trăi, relaționa și crea într-un spațiu mai ușor, efervescent, încărcat mai curând cu sentimentul bucuriei și al împlinirii decât într-un spațiu pe care mulți îl percep ca apăsător, unde lucrurile se mișcă greu. Împreună schimbăm atitudinea colectivă centrală, aceea de resemnare în fața realității, aceea că lucrurile sunt așa cum sunt și nu pot fi schimbate în direcția dorită.

Cândva, acum aproape două mii de ani, romanii au distrus nu doar cetățile dacice, au pustiit nu doar așezări întregi, ci au transformat în cenușă întreaga identitate a acestui popor, distrugându-i inima, care era templul. Un popor întreg, deosebit de prosper și cu o spiritualitate autentică, s-a trezit peste noapte deposedat de mult mai mult decât aurul său, care pentru daci nu reprezenta mare lucru. Comunitatea și-a pierdut poate cel mai valoros reper pe care îl poate avea o comunitate: ghidul, călăuza, conducătorul spiritual. Inițiatul care cunoștea Calea, reperul fundamental, simbol al coeziunii unei comunități respectate și temute deopotrivă în toată Europa.

Din acel moment, o dată cu cuceririle romane, spiritul acestei comunități care astăzi poartă numele România a cunoscut declinul. Și cum ar fi putut sta lucrurile altfel, căci atunci când pierzi conexiunea cu propria ta inimă întreaga ta viață se usucă, devine fadă, o zugrăvești în culori șterse, lipsite de adâncime. Poporul și-a pierdut cel mai de preț reper pe care l-a avut, iar cu timpul s-a răspândit în toată Europa un fel de pseudo-spiritualitate dogmatică, având în centrul său... instituția Bisericii.

Desigur că au existat în anii întunecați ai evului mediu câteva filoane de cunoaștere veche care păstrau tradiția templului, cunoașterea zeului Om – un nume sacru, mai curând numele unei stări de conștiință integrală – dar nimic nu a mai fost la fel. O mare comunitate de Oameni s-a destrămat, lăsând ca moștenire generațiilor ce au urmat amprenta unei răni profunde. Frumusețea acestui moment este că acum putem dizolva această rană, toată neputința ce pare o trăsătură implicită a întregii națiuni.

Bazele acestei călătorii inițiatice, de recuperare a puterii personale și de redefinire a identității noastre colective, le-am făcut acum trei ani. Același traseu, un cerc complet în jurul Sarmizegetusei Regia, alături de câțiva exploratori, care am născut împreună Luppia Magna, o comunitate de bărbați determinați să-și schimbe viața prin conștiență. Numai că atunci am făcut acest parcurs în două zile, o încercare destul de provocatoare pentru majoritatea călătorilor. Acum avem la dispoziție cinci zile pentru a reface traseul și a aprofunda fiecare etapă a călătoriei.

Etapele pe care le vom parcurge în această călătorie inițiatică au legătură cu nivelurile de experiență umană: corpul, energiile vitale, emoția, spațiul de gândire și desigur nivelurile mai fine, așa zis spirituale – exprimarea, viziunea și trăirea integrală. Dar despre toate acestea voi împărtăși cu tine într-o scriere viitoare, căci acum este momentul să trec în revistă coordonatele generale ale Călătoriei pe Godeanu.

Mai înainte de toate trebuie să știi că ai nevoie de o minimă pregătire fizică căci vom merge aproximativ 10 km în fiecare zi, pe un traseu lejer care nu necesită experiență avansată de mers pe munte. Munții Orăștiei sunt munți puțin înalți și cam toate traseele sunt ușor de parcurs - vom călători mai mult pe creste precum niște dealuri mai înalte, largi și line. Este necesară o minimă pregătire fizică, plimbări, drumeții scurte și eventual exerciții fizice. Nu veni în această călătorie dacă nu ai mai făcut de mult mișcare sau dacă știi că ai probleme de natură fizică care nu îți permit să te deplasezi cu ușurință.

De asemenea vom avea bagaj pe care îl vom duce cu noi pe toată durata expediției. Un rucsac este necesar, în care trebuie să iei cu tine haine de munte pentru toate tipurile de vreme caldă, mâncare ușoară pentru patru zile, echipament de campare. Vom dormi în corturi, iar corturile pot primi minim doi călători, lucru pe care îl vom avea în vedere atunci când ne facem bagajele înainte de plecare. Plecăm împreună și ne întoarcem împreună, aceasta este convenția. 

Vom porni în dimineața zilei de 4 iulie din satul Târsa, aflat în inima platoului Luncanilor, în tăcere deplină, pe urmele strămoșilor noștri, către destinația acestei inițieri, care este mai curând una interioară: propria ta inimă. Vom parcurge astfel un cerc perfect în jurul Sarmizegetusei Regia, vom campa în diferite locuri cheie ale traseului, iar una dintre nopți o vom petrece sus pe vârful Godeanu, muntele sacru al Dacilor.

Dacă simți chemarea inimii tale, dornică de aventură și de reconectare cu conștiința ta, dacă simți chemarea muntelui, a fagilor seculari, dacă simți dorul profund de... tine însuți, atunci vino cu mine pe Godeanu, într-o fascinantă călătorie de re-descoperire și re-definire a identității tale, personale și colective.




"Revelația este accesibilă oricui este dispus să renunțe pentru o clipă la identitate. Călătoria Inimii este un parcurs al Revelației despre natura umană și a întregii Creații."

HEFT

Workshop / Eveniment

Noutățile Călătoria Inimii
direct pe mail

Articole, workshopuri,
cărți și evenimente

Arhiva Newsletter

Tag cloud

Cărți relevante

CĂLĂU ŞI VICTIMĂ CĂLĂU ŞI VICTIMĂ

Cine a cercetat mai adânc profunzimile sufletului ştie că nu ura ci teama este opusul iubirii. Teama, ca închidere în sine, ca zid ridicat în jurul unui eu mic, limitat, neputincios, ...

VINDECĂ VINDECĂ

Cartea de faţă este o strălucită colecţie a înţelegerilor pe care propria experienţă le-a revelat doctorului Servan-Schreiber, reunind perspective şi informaţii de o importanţă vitală pentru bunăstarea ...

Respirația Holotropică Respirația Holotropică

Această carte se constituie într-un omagiu adus lui Stanislav Grof și Christinei Grof și lucrului lor de peste 40 de ani pe tărâmurile explorării Conștiinței. Respirația Holotropică a contribuit ...

Spirala vieții Spirala vieții

Psihologia şi psihoterapia secolului XXI nu mai pot ignora ideea reîncarnării şi a vieţilor anterioare, care şi-a făcut loc în ultimii 50 de ani în modelul extins pe care îl avem ...

Stima de sine Stima de sine

Pentru copiii noştri suntem un fel de oglinzi. Felul în care noi reacţionăm influenţează imaginea pe care copii şi-o formează despre sine. Suntem reperele cu ajutorul cărora ei se construiesc pe ei ...

Workshopuri relevante

Practica Stării de Prezență Practica Stării de Prezență
Practica Stării de Prezență este menită să te conducă dincolo de agitația minții. Darul ei este de a-ți reaminti ce ești mult mai mult decât identitatea cu care te-ai obișnuit, decât ...

Meditație activă și Shaking Meditație activă și Shaking
Respirația Conștientă și Practica Stării de Prezență sunt fundamentul tuturor abordărilor Călătoriei Inimii și a ceea ce noi, în Călătoria Inimii, numim Calea Maestrului Interior. Reprezintă ...

Arta Ascultării Atente Arta Ascultării Atente
Ultima serie Arta Ascultării Atentea început în 17 martie A asculta nu este doar despre sunete. A asculta este despre atitudinea noastră față de realitate. Față de experiența vieții.  A ...

Astrologie Arhetipală Astrologie Arhetipală
Ştiinţă şi artă, cunoaştere raţională si simbolism deopotrivă, Astrologia poate fi de multe ori ascunsă raţionamentului logic, dar rămane mereu transparentă intuitiei şi percepţiilor survenite prin ...

Maestrul Interior. Arta Respirației Conștiente Maestrul Interior. Arta Respirației Conștiente
Calea Maestrului Interior este calea către Conștiența tuturor nivelurilor Ființei, este calea către claritatea interioară ce permite adevăratele alegeri. Instrumentele fundamentale ale acestei abordări ...

Articole pe aceeași temă

Luppia Magna Luppia Magna
O Călătorie Inițiatică pe Godeanu

9 bărbați și o cățelușă gravidă. 100 de kilometri cât o 1000 de ani. Revelațiile Poienii lui OM. A mărșălui conștient prin propria existență. A face din a fi. Cercul magic împrejurul Sarmizegetusei. ...

AmmaRa pe tărâmuri Mayașe: Trăirea Zeiței Interioare AmmaRa pe tărâmuri Mayașe: Trăirea Zeiței Interioare

17 femei într-o Călătorie a Inimii de renaștere a Zeiței Interioare. Este o Călătorie a fiecăreia dintre noi, dar explorările și trăirile noastre spală dimensiuni largi ale Conștiinței, căci ...

Aur Aur
A crede vs a avea Încredere

Poți citi oricâte cărți despre natura profundă a propriei tale ființe și a existenței. Este doar o informație pe care o primești din exterior. Altcineva a trăit experiența. Tu doar afli despre ea. ...

Viața este o Călătorie inițiatică Viața este o Călătorie inițiatică

Te-ai gândit vreodată că Viața ta este de fapt o călătorie inițiatică? Că fiecare situație, fiecare întâlnire, fiecare gest pe care îl faci este parte din această Călătorie? Nimic ...

Horia Francisc-Țurcanu: 47. Iubirea și Deșertul Horia Francisc-Țurcanu: 47. Iubirea și Deșertul

Sunt la etajul 36 al unui zgârie-nori. Vântul fierbinte al deșertului îmi arde fața. De jur-împrejur aerul e orbitor. De la soare, de la nisip și de la sticla cu oglindă aurie a clădirilor. ...

Călătoria Inimii Maya sau Amintirea adâncă a Atlantisului Călătoria Inimii Maya sau Amintirea adâncă a Atlantisului

2012. Punctul culminant al marii transformări de conștiință se apropie.  De aceea Călătoria Inițiatică a acestui an am făcut-o în Mexic. Yucatan. 32 de exploratori ai conștiinței plus noi, ...

Invitație la acțiune. Invitație la acțiune.
Urmează-ți Visul!

Te invit să respiri amplu, chiar acum la începutul acestor rânduri. Și, privind puțin în trecutul tău, identifică un vis pe care ți-ai dorit foarte tare să-l manifești. Poate că ai visat ...

Practica Recunoștinței Practica Recunoștinței

Un imens vârtej de schimbări și de emoții ne-a cutremurat pe toți în ultimele săptămâni dar alegerea de a fi încarnați în această Viață vine la pachet cu astfel de experiențe ...

Momentul ZERO al Conștiinței Momentul ZERO al Conștiinței

Eram în Ciudad de Mexico, pe ultima sută de metri a marii călătorii inițiatice a acestui an. O călătorie enormă, pentru noi, cei care ne-am asumat centrul, dar și pentru ei, exploratorii conștiință. ...

x