Călăuza rubrica Călătoria Eroului. Călătoria Eroinei.
Retrogradarea lui Marte în sezonul Eclipselor de vară

Publicat la 04.07.2018 Comentarii

 Denise Cornea Ștefănescu

Mai mult ca orice alt arhetip, Marte nu se regăsește în schimbările de direcție pe care le impulsionează retrogradarea sa. Un simbol al dorinței interioare și acțiunii instinctive, a drumului parcurs energic înainte, este neplăcut surprins de nevoia de lentoare, de o cale făcută la pas, încet, de revizuire, de momente necesare de nemișcare sau chiar staționare. Ritmul se domolește, însoțit însă ascuns de un surplus de adrenalină, patimă, intensitate sau tensiune interioară. Energia își poate croi o supapă atunci, în moduri neașteptate. Dacă am inițiat sau am pus deja în mișcare ceva, o acțiune specifică, un act de creație, o relație, un proiect de suflet, la rândul lor, acestea se intensifică și se concentrează. Căci, fără motivație sau un scop care să-l inspire, arhetipul Eroului sau Eroinei interioare devine nerăbdător şi frustrat până la disperare acum, agresiv cu sine şi cu lumea, lăsându-se atras în conflicte, altercații, încurcături. Poate părea chiar paradoxal, căci deși mersul lucrurilor sau derularea evenimentelor ar putea încetini în jurul nostru, felul în care acționăm și locul din care o facem poate fi mai pasionat și mai autentic decât oricând până acum.

Marte retrogradează timp de 2 luni, odată la 2 ani, însuflețind cea mai lungă și cea mai rară mișcare de retrogradare între planetele personale. Acum, în a doua jumătate a anului, el deschide sezonul Eclipselor, împletindu-și evaluarea retrospectivă a deciziilor cu conștiența unui drum destinat de schimbare și înnoire. Este o perioadă care nu poate trece neobservată. Marte este arhetipul Eroului sau Eroinei interioare, în călătoria lor inițiatică. Ori de câte ori mă zbat și mă lupt pentru ceva, când pun ceva în mișcare în ciuda obstacolelor, ori de câte ori pot spune "nu" și fac lucrurile pe cont propriu, în stil propriu, de multe ori, împotriva tabu-urilor sau regulilor împământenite, îl întrupez pe Marte. Când energia sa vibrează puternic în noi, așa cum este acum, ea însuflețește potențialul unei transformări rapide. Uneori, cele mai semnificative evenimente de viața noastră se regăsesc în perioada sa de retrogradare, mai ales, atunci când el este puternic în hărțile natale. Vom acționa precum Marte, vom fi Marte, dând concretețe în cele din urmă, la reintrarea sa în mers direct în 27 august, dorințelor curate, împrospătate, schimbării de perspectivă sau viziunii care se conturează cu mai mare claritate.

Când Marte este retrograd, el se află între Pământ și Soare, în poziția cea mai apropiată de Pământ și cea mai depărtată de Soare. Sfârșitul lunii iunie și sărbătoarea Sânzienelor l-au regăsit deja pregătindu-se de retrogradare, departe de Soare şi polaritatea sa feminină, Venus, capabilă să-i direcționeze cu grație patosul masculin în fertilitatea creației. Atunci când sunt în opoziție, Marte este vizibil și strălucitor pe cer, în plină lumină, dar singur, solitar. Fără idealuri clare sau conștiența a ceea ce merită cu adevărat protejat sau susținut: o creație personală, un proiect, o relație, un grup, o apartenență, unicitatea sa într-o apartenență, este aparent separat de sine, de creația sa (Soarele) şi de relațiile cu ceilalți (Venus). Marte aparține focului şi combustia a fost cu siguranță utilă în această perioadă de pregătire, când am avut ceva de ars, de curățat, de eliberat. Obișnuințe vechi, relații și gândire reziduală, personale și colective, pot fi încă agățate în rețeaua ce ne interconectează. Căci da, Marte retrogradează în Vărsător, semnul care reflectă cel mai complex rețeaua de conexiuni dintre noi, ceea ce ne ține împreună, dincolo de diferențe, distanțe, loc sau timp, legăturile ce ne unesc invizibil într-o mare țesătură.


La sfârșitul lunii iulie ne regăsim în punctul cel mai îndepărtat al călătoriei Eroului sau Eroinei, când Marte este în opoziție cu Soarele. Este echivalentul unei faze de Lună Plină, în care energia marțiană este intensificată. Acțiuni, situații, emoții, un proces interior, ajung într-un punct de culminare, de conștientizare a rupturii și a locurilor în care avem poate nevoie să renunțăm conștient la ceva. În această limită trăim cea mai profundă provocare în călătoria inițiatică, aceea a profunzimii și a solitudinii în care singurul refugiu este întoarcerea către sine, recuperarea puterii interioare și eliberarea ei. Altfel, menținem în noi calea tensiunii, a conflictului și a distrugerii de sine. Căci toată această perioadă este deopotrivă, însoțită de provocarea unei vindecări (retrogradarea lui Chiron) și limitarea pe care o întâlnim în noi, față în față cu ceea ce ne doare. Știm desigur, că putem învăța atât de mult din rănile noastre, din eșecuri ca și din reușite. Totuși, nu este nimic evident. Nu avem nicio garanție că ce ne doare se va vindeca și că nu vom petrece o viață întreagă sângerând în continuare, dacă nu schimbăm nimic. Ceea ce ne rănește poate ieși ușor la lumină acum. Ne lovim de ce ne doare, ne conștientizăm limitele. Și poate fi, nu doar în sens metaforic, o limită de anduranță emoțională sau reziliență la tensiune mentală, ci pur și simplu o limitare fizică, a trupului care cere uneori, un răgaz binemeritat de vindecare. Folosim de multe ori, cuvintele: „a ne depăși limitele”, „a trece dincolo de”, onorând astfel potențialul nemaipomenit al naturii umane. Da, cu siguranță putem face asta. Totuși, uneori, o limită rămâne doar o limită, o graniță pe care dacă o forțez, ceva se va rupe și va ceda. Așa că, mă opresc din când în când și ascult ceea ce corpul, emoțiile și gândurile vor să-mi transmită, fac ordine în responsabilități și în ceea ce car stoic cu mine. Închei relațiile, proiectele sau planurile pe care nu le mai resimt ca ale mele, abandonând ceea ce a rămas o obișnuință sau s-a născut doar din dorința de a arăta ceva. Cu simplitate, atunci când am nevoie, îndrăznesc să mă opresc puțin.

Semnul Vărsătorului trezește dorința de unicitate, felul în care putem fi originali, ca nimeni alții, poate. Tot aici însă, ne regăsim dorind apartenență, relații, integrarea între prieteni, într-un parteneriat, o echipă, o colectivitate. Încordarea care survine astfel, naște întrebări și investigare interioară. Din ce relații sau contexte am nevoie să mă eliberez? Rămân sau mă eliberez dintr-un sistem? Păstrez o relație sigură sau solitară sau am curajul unei experiențe comune noi? Mă afirm pe cont propriu sau devin un jucător de echipă? Eu, Ceilalți sau Împreună? Cum reconciliem aceste aparente tensiuni, depinde doar de conjuncturile care ard acum în viața noastră: de ce ne dorim, unde vrem să ne investim cu pasiune, de curajul de a urma ceea ce prețuim mai mult și totodată de potențialul unui cuplu, parteneriat sau grup, de curățenie, schimbare și înnoire. Creația împreună care rezonează deopotrivă cu ambele semne ale axei, Vărsător și Leu, nu poate fi unilaterală, liniară sau repetitivă, ci mai degrabă un brainstorming, o echipă de elită în care fiecare își are rolul său unic, îndreptându-se spre un scop sau ideal comun, ce nu limitează și nu se mai limitează la necesitățile și preocupările personale. Este exact despre a pune la un loc energia creatoare a fiecăruia, pentru a impulsiona un potențial mult mai mare.

Împlinindu-se odată cu Eclipsa Totală de Lună din 27 iulie, energia acestui moment devine, poate, cea mai importantă răscruce a acestui an. Aflăm acum, asemeni Eroului sau Eroinei interioare, sensul revenirii și întoarcerii acasă. În acest punct al călătoriei ne putem depăși propria inocență, naivitate sau ignoranță, așteptările inutile, de a salva ceva sau pe cineva, mulțumind pe toată lumea. Conștientizările survin acum, nu numai cu titlu informativ, ci pentru că avem nevoie să facem ceva cu ele, să schimbăm și să eliberăm voluntar tiparele și „problemele” pe care le conștientizăm, să oprim „sângerarea”. Orice schimbare este importantă, oricât de mică sau redusă ca intensitate poate fi. Este momentul în care putem face un efort în plus pentru a ne desprinde de trecutul pe care îl purtăm încă în noi, de judecăți dureroase și experiență împrumutată, de așteptări copilăroase de la oameni, situații, de la realitate. Poate părea inutil sau fără rost, am mai făcut asta doar, de atâtea ori. Totuși, într-un abandon, ceva se întâmplă mereu. Magia care se petrece este interioară. Este conexiunea înnăscută a spiritului marțian cu forța și fecunditatea vieții, curiozitatea şi entuziasmul ei, cu încrederea pe care mintea nu o poate gândi. Susținerea, de altfel mereu prezentă, a realității și a oamenilor dragi, nu o mai refuzăm.

În general, Marte în Vărsător este tensionat, rebel și încăpățânat, iar compromisul este ca și inexistent. Astfel că, putem face lucrurile să se întâmple în felul nostru, așa cum ne dorim, folosind exact aceste trăsături, de altfel incomode, ca cele mai bune stimulente pentru o înnoire sau o eliberare ce necesită încă, perseverență și răbdare. Căci, da, cu semnul Vărsătorului activ, putem fi și răbdători dacă avem un focus, o țintă, un scop, reconsiderându-ne motivațiile și reorientându-ne mereu acțiunile. Cu cât îmi este mai clar de unde sau din ce vreau să mă eliberez, mă pot rupe de limite, indiferent cât timp durează și indiferent ce este în joc.

În luna august, ne regăsim arhetipul Eroului sau Eroinei interioare pe drumul de întoarcere din călătoria inițiatică. Încercați de ce a survenit, de locurile de încrâncenare, de două luni lungi de răscolire a tiparelor de credințe, tabu-urilor și rezistențelor în cele mai dense straturi ale minții şi corpului, ne regăsim poate obosiți la finalul acestui proces de eliberare. Dacă putem resimți însă, prospețimea schimbării, înseamnă că am cucerit deja cel mai important pisc. Pentru că, tot în luna august, odată cu Eclipsa de Soare din data de 11, Marte activează din nou semnul Capricornului impulsionând, bulversant poate, o a doua șansă. Încheiem o etapă, o situație dificilă sau confuză, cu oportunități noi de a termina ce am lăsat incomplet în lunile aprilie și mai, la prima sa trecere. Ceea ce nu s-a derulat chiar așa cum ne-am fi dorit până acum, putem face, din nou, să meargă. Cum? În maniera Capricornului, reorganizându-ne, revizuind motivațiile, scopurile și strategiile prin care le putem atinge. Setăm, ne reconfirmăm, ne reconstruim viziunea și obiectivele. Ne redefinim direcțiile și relațiile pe care merită să ni le asumăm și să le susținem cu pasiune, curaj și combativitate. Ne pregătim ca, odată cu reactivarea Vărsătorului în 11 septembrie, să fim gata să ne mobilizăm și să mobilizăm în jurul nostru, oamenii alături de care vrem să le împlinim.

Marte va reintra în mers direct în 27 august şi, deşi greoi încă la începutul toamnei, își recapătă treptat ritmul. Ne recuperăm forțele, ne coordonăm rezervele de energie, ne regăsim capacitatea reală de acțiune. Curățenia a avut timpul ei şi a delimitat ceea ce ne aparține nouă înșine: talente, resurse materiale, sentimente, valori, convingeri, idealuri. A dizolvat poate blocaje, cât se poate de reale, în corp. Am devenit poate mai rezistenți în situații-limită sau în fața unor conjuncturi de culise, tensiuni financiare, jocuri de sexualitate, tabu-uri. Deşi prudenți şi încă într-o oarecare incertitudine, suntem poate mai consecvenți motivațiilor, dorințelor reale, trăirilor, asumării şi mai ales, a ceea ce am inițiat deja, la sfârșitul lunii iunie. Intențiilor sau proiectelor pe care le-am ignorat în această perioadă, le putem da un nou suflu, mai departe, spre împlinire. Am putea fi gata să demarăm în forță, să apăsăm accelerația. Conjuncturile toamnei ne mai sugerează, însă, un efort de atenţie, concentrare, perseverență şi răbdare. Buclele de retrogradare nu au fost încă închise şi ne vom afla în siajul lor până în 16 noiembrie, integrând tot ceea ce a survenit în concretizarea unor perspective și acțiuni noi. Potențialul de eliberare a acestei lungi veri va fi atins atunci, răspunsurile vor fi deja în noi. Cu curățenie, claritate și dorință reală de schimbare, putem avea în față o lungă vară eliberatoare.

Simbolurile Sabiene ale gradelor în care se formează Eclipsa Totală de Lună, 27 iulie:

„50 în Leu. FORMAȚIUNI DE STÂNCĂ SE ÎNALȚĂ DEASUPRA UNUI CANION ADÂNC.

Structura materială a situației este, pe de o parte, dezvoltată cu grijă în timp (are o întreagă istorie) dar pe de altă parte, este chiar pe marginea unei prăpăstii adânci. Se pare ca nu există cale de întoarcere, mersul înainte e singura ieșire, iar soluția poate fi chiar "saltul in gol". Poate fi o călătorie solitară în care vei descoperi noi profunzimi ale experienței, pe care ți le puteai imagina doar. [Structuri vechi si riscuri adânci.]”

 „50 în Vărsător. UN CONSILIU STRĂMOȘESC.

Ești împuternicit de înțelepciunea înaintașilor. Există multă înțelepciune, deja disponibilă prin experiența bătrânilor. [Cunoaștere lăuntrică. Rădăcini directe din sursele cele mai profunde de energie. Conexiuni cu trecutul.]”




"Conștiența, transparența și capacitatea de a crea realitate prin propria experiență, iată atributele Maestrului Interior. Tot ce-l înconjoară este o expresie a Inimii sale. Este acasă."

HEFT

Workshop / Eveniment

Noutățile Călătoria Inimii
direct pe mail

Articole, workshopuri,
cărți și evenimente

Arhiva Newsletter

Tag cloud

Cărți relevante

Emperors Pu-erh Emperors Pu-erh

Un ceai nobil, puternic, cu aromă de malț. Este revigorant și energizant, te conectează profund cu pământul. Poate fi un excelent înlocuitor pentru cafea. Ceaiul Pu-erh este un ceai antic ...

Tao Te Ching Tao Te Ching

Tao Te Ching, celebra scriere al lui Lao Tzu, face parte din patrimoniul umanităţii. Unii cred că este o scriere mistică, alţii o consideră o capodoperă ermetică, alţii expresia înţelepciunii ultime ...

Tehnologia Visătorului Tehnologia Visătorului

Întoarce-te către tine însuți, uită-te la tine însuți, caută în tine, concentrează-ți întreaga atenție și dedică-ți tot efortul pentru a ridica limitele visului tău, îndrăznește ...

O scurtă istorie a tuturor lucrurilor O scurtă istorie a tuturor lucrurilor

Această carte ar putea fi, pentru orice căutător al Adevărului interior, începutul unei noi deschideri și unei noi perspective asupra lumii și a vieții. Ken Wilber plonjează în istoria căutărilor ...

Am nevoie de iubirea ta Am nevoie de iubirea ta

Viaţa este relaţie. Ne definim pe noi înşine în funcţie de felul în care ceilalţi ne oglindesc. Apoi, o enormă maşinărie a gîndirii este pusă în funcţiune, iar imaginea ...

Workshopuri relevante

Programul educațional Briza Programul educațional Briza
  Este o abordare integrală a ceea ce numim educație, care are în vedere nu numai acumularea de informație și dezvoltarea structurilor mentale, ci Ființa umană în integrum. Vizează conștientizarea, ...

ShamaniA ShamaniA
Cum ar fi, dacă tot vorbim de Noul Pământ, să începem a crede, precum popoarele indigene, că oamenii aparțin pământului și nu invers. Acesta ar fi primul și, cu siguranță, cel mai important ...

Dansul Inimii

Astrologie Arhetipală Astrologie Arhetipală
Ştiinţă şi artă, cunoaştere raţională si simbolism deopotrivă, Astrologia poate fi de multe ori ascunsă raţionamentului logic, dar rămane mereu transparentă intuitiei şi percepţiilor survenite prin ...

Practica Stării de Prezență Practica Stării de Prezență
Practica Stării de Prezență este menită să te conducă dincolo de agitația minții. Darul ei este de a-ți reaminti ce ești mult mai mult decât identitatea cu care te-ai obișnuit, decât ...

x