Călăuza rubrica Ecourile unei inițieri

Publicat la 17.07.2018 Comentarii

Bogdan Grigoraș

De câteva zile am revenit dintr-o călătorie inițiatică, de pe muntele sacru al dacilor, Godeanu, cel care străjuiește cetatea regilor, Sarmizegetusa. O călătorie de așezare în noi, de liniștire – departe de lumea dezlănțuită – o călătorie de conectare profundă cu natura, o călătorie a tăcerii și ascultării, de redescoperire a unui adevăr uitat: suntem parte din natură, dintr-un organism care se transformă în permanență, care are ritmul său unic, al creșterii și al descreșterii... mi-am reamintit că rareori ne respectăm ritmul interior în viața noastră, mai ales dacă locuim la oraș. Este un timp pentru acțiune, alt timp pentru ședere, un altul pentru introspecție și un altul pentru strategie. Tu cât de des ești acordat cu ritmul tău interior?

Priveliștea îți taie respirația și te însoțește în permanență: culmi înverzite, domoale, abundență de fructe de pădure și ciuperci, din când în când câte un cioban ieșit cu oile pe creste, soare, apă proaspătă de izvor. Munții Șureanu sunt de o frumusețe rară, diferiți parcă de alți munți, prin aceea că sunt vii, par că îți vorbesc pe o limbă necunoscută, ale cărei sunete primordiale parcă le poți simți în foșnetul frunzelor. Apusul Soarelui sus, chiar pe Godeanu, m-a transportat într-o lume în care omul se prețuia mai mult pe sine și implicit natura, aerul, pământul și apele. O lume care nu a pierit de tot, căci la fel ca și peisajul modern, mecanizat al societăților urbane industrializate, este o creație, iar această creație tăcută, acordată la respirația pământului, continuă să trăiască în inimile noastre.

Ne-am acordat rapid la acest adevăr mai amplu, am lăsat imediat în spatele nostru realitatea unei lumi pe alocuri alienată de tehnologie, de goana după bani și compulsia de a genera mai mult profit. Fără a o nega însă, căci este lumea noastră în care trăim și la a cărei creare contribuim și noi. Am luat cu noi în călătorie realitatea vieților noastre și am putut vedea cu claritate detaliile care ne împiedică să ne exprimăm întregul nostru potențial. Am depistat unde ne împotmolim încă. Ceea ce a reieșit, fără urmă de îndoială, a fost că relațiile cu cei mai apropiați oameni din viețile noastre sunt principalele surse de tensiune, acolo ne falsificăm cel mai frecvent, fără să ne dăm seama că făcând asta ne îngustăm teribil experiența, adică trăim mult mai modest decât am putea-o face. Nu avem curaj să ne recunoaștem stările în fața persoanelor pe care le iubim, de teamă să nu-i supărăm. Călătoria pe Godeanu ne-a reamintit tuturor că adevărul vine înaintea iubirii, după cum spune John Welwood.

Poate cea mai importantă conștientizare a fost despre natura realității. Ceea ce alegem să decupăm dintr-un context ne aparține în întregime, este propria decizie. Nu putem să dăm vina pe nimeni pentru alegerile noastre. Dacă o situație ni se pare fără ieșire, dacă nu putem să împlinim imposibilul, dacă alegem să vedem mai degrabă urâtul decât frumosul din jurul nostru, dacă alegem să ne plângem în continuare că sistemul nu ne permite să ne dezvoltăm, că țara suferă de o proastă guvernare, și multe altele... ei bine, este desigur o alegere pe care nu ne-o poate lua nimeni. Fără să vrem – sau intenționat, căci este confortabil așa – refacem la infinit atitudinea psihologică a victimei, care are un singur scop în viață: acela de a-și plânge de milă și de a critica contextul vieții sale. Cealaltă alegere este calea creației conștiente: să gândim în acord cu scopul pe care ni-l propunem – ce vrem să trăim în viața asta – și să urmărim acest scop cu determinare.

Am descoperit cu uimire că suntem mai atașați de durere decât de bucurie. La fel cum suntem mai atrași de gălăgie decât de tăcere. La fel, tendința noastră este de a ne pierde înafara noastră, de a ne irosi atenția în gândire, analiză, planificare. Durerea pare o necesitate, la fel și suferința. Parcă nu știm ce să facem cu iubirea, deschiderea și bucuria. Avem nevoie de durere și suferință pentru a ne justifica închiderile, parcă le căutăm de multe ori cum lumânarea. Desigur, o facem în moduri inconștiente și vom pretinde la nesfârșit că de fapt căutăm liniștea și bucuria simplă. Observă chiar tu ce se petrece în tine atunci când apare cineva în preajma ta care trăiește o dramă, cum îți ajustezi instantaneu starea interioară. La fel, observă ce se petrece într-un grup cu o energie foarte luminoasă atunci când apare o persoană mohorâtă?

Am simțit în mod sincron, în același timp cu ceilalți bărbați, în preajma unui vechi templu dedicat principiului feminin al existenței – cetatea Fețele Albe – o durere care iradia din interior, mai precis din spațiul pieptului, acolo unde este inima fizică. O durere veche, care s-a activat instantaneu, ca un strigăt îndepărtat al propriei inimii, o chemare acasă și în același timp o scindare interioară. Pădurea din jurul ruinelor vechii cetăți are aspect post-apocaliptic, semn că a fost martora unei drame uriașe. În aer se poate simți sentimentul deznădejdii și al neîncrederii. Dar oare această neîncredere este înafara noastră, m-am întrebat. Oare poate vreun loc, vreo situație sau o energie oarecare să ne dicteze la propriu stările interioare, dacă ceva nu ar fi în rezonanță? Dacă ceva din noi nu ar fi participat la acea creație?

Această întrebare a condus în mod firesc la destrămarea completă a vălului iluziei cu care ne înconjuraserăm. Este etapa din călătoria eroului / călătoria eroinei în care personajul central descoperă că sursa realității este în interiorul său. Toate piedicile pe care le-a întâlnit în cale și pe care le-a depășit sunt propriile limite, propriile linii de demarcație între ce poate și ce i se pare imposibil. Fricile eroului sunt rezultate din felul său de a gândi despre o situație. O ploaie care ne-a prins în vârf de munte l-a făcut pe unul dintre călători să exprime frica de a fi lovit de fulger – în secunda următoare am auzit singurul tunet din toată călătoria. Atitudinile, gesturile noastre interioare creează durerea. Iar durerea este ruptură, este separare.

Un caz tipic de separare este ruptura adâncă de corporalitatea noastră. Am pierdut contactul cu corpul, lucru care pare paradoxal. Ne bazăm exclusiv pe medicină când ne îmbolnăvim, nu avem încredere că ne putem vindeca fără a introduce substanțe chimice în corp – în unele cazuri o astfel de intervenție este necesară, însă pre ușor apelăm la medicamente. Femeilor le este teamă să nască natural, acasă, pentru că nu au încredere în ele, nu au încredere în capacitatea corpului de a se transforma și pregăti pentru naștere, care este un proces natural, nicidecum o boală. O femeie însărcinată nu este o femeie bolnavă.

Am avut suficient timp de reflexie și introspecție în această captivantă călătorie. Am simțit dificultatea încercării de a crea relații conștiente și enorma atracție a vechilor obiceiuri și dependențe. Fiecare aduce într-o relație întreg bagajul de credințe, obiceiuri, atitudini, frici, nevoi neîmplinite, așteptări, căutări, tabuuri, blocaje, dar la fel fiecare aduce darurile sale, care țin de comunicare, deschidere, răbdare, curaj, încredere, iubire. La începutul unei relații reușim să ne potențăm darurile și să dobândim noi calități și atribute, reușim să creștem armonios împreună. Pe măsură ce timpul trece și realitatea relației pare să se tocească alunecăm mai ușor în zona de confort, iar fiecare dintre parteneri are propria sa zonă de confort – iar aici este cadrul în care vechile obiceiuri și atașamente se trezesc rapid la viață. Vechile închideri și resentimente, frustrările acumulate și nerostirile din politețe, toate ies la iveală și, de obicei, sunt acoperite cu obiectul dependențelor.

Călătoria s-a încheiat sub semnul încrederii în partenerul de relație, indiferent de natura relației. Am fost martorul unei deschideri uriașe care ne-a inspirat pe toți și ne-a atins inimile. Un tată și un fiu au ales să facă această călătorie împreună, în deschidere și încredere totală, ceea ce a schimbat fundamental relația dintre ei, a reașezat-o altfel, și a avut un impact major asupra întregului grup: cu toții ne-am reevaluat relația cu tatăl dintr-o perspectivă complet nouă.




"Numai un Maestru poate recunoaște un alt Maestru. Dacă nu Te trăiești, nu Mă poți vedea, căci suntem una. Pe cine cauți de fapt, căutând un Maestru? Privește înăuntru, cu Încredere."

HEFT

Programe și meditații online

Noutățile Călătoria Inimii
direct pe mail

Articole, workshopuri,
cărți și evenimente

Arhiva Newsletter

Tag cloud

Cărți relevante

Pășunile Minunăției Pășunile Minunăției

  Marile teme ale lui John O’ Donohue sunt miracolul, imaginația și ceea ce este posibil, teme pe care le-a ars în jerbe literare orbitoare. Cuvintele sale sunt portaluri către dimensiunile ...

Cântările Vieţii Cântările Vieţii

Krishna Das povesteşte precum cântă. Cu graţie, cu subţirime. Istoriile adevărate ale vieţii sale dansează precum spuma valurilor în bătaia vântului, desenând fascinaţia anilor ...

AYAHUASCA AYAHUASCA

Ayahuasca, planta sacră a spiritului, mama tuturor plantelor rituale de pe continentul sud-american, este o poartă către straturile cele mai profunde ale propriei noastre conştiinţe. Întâlnirea ...

Fără Granițe Fără Granițe

Este una dintre cele mai strălucite cărți apărute vreodată sub semnul Maestrului Interior. Ken Wilber este cel mai important gânditor și teoretician al conștiinței american, dar rădăcinile cunoașterii ...

Dragoste şi trezire Dragoste şi trezire

Transformarea profundă de conştiinţă prin care trece omenirea ajunge la punctul său cel mai dureros. Crize de toate felurile izbucnesc la nivel planetar, dar toate sunt expresia crizei interioare de transformare ...

Workshopuri relevante

Practica Puterii Feminine Practica Puterii Feminine
Dacă ai nevoie de susținere, de conținere, de un loc în care să te simți auzită și ascultată, un spațiu în care să-ți dai voie să devii femeia care ești menită să fii, te invit să-ți ...

Respirație Holotropică Respirație Holotropică
Respiraţia Holotropică este un instrument simplu şi puternic de  cunoaştere, prin experienţă directă, a adevăratei naturi a propriei noastre Fiinţe şi a Realităţii. Cuvântul ”holotropic” ...

Dansul Inimii

Programul educațional Briza Programul educațional Briza
  Este o abordare integrală a ceea ce numim educație, care are în vedere nu numai acumularea de informație și dezvoltarea structurilor mentale, ci Ființa umană în integrum. Vizează conștientizarea, ...

Atingere Terapeutică Integrală Atingere Terapeutică Integrală
”Orice vindecare este o vindecare a trecutului, a închiderii, a separării, a singurătății dureroase pe care am trăit-o cândva. Corpul este trecut condensat. Dar Prezența este sfârșitul ...

x