Punct rubrica Privirea Ingerului: Prezenta si Compasiune

Publicat la 23.06.2011 Comentarii

Citim cărţi despre prezenţă aşa cum am citit cărţi despre necesitatea iubirii, aşa cum am citit cele zece porunci, aşa cum am citit totul despre spirit şi despre dumnezeu şi despre Sine. Apoi, în cel mai bun caz, ne obligăm pe noi înşine să fim buni, să fim morali, să "privim către lumină", trimitem "iubire" în stânga şi în dreapta, crezând că aceasta este cheia către ceea ce numim spiritualitate, ne rugăm fierbinte, în genunchi, la un dumnezeu necunoscut, să ne facă viaţa puţin mai bună, spunându-i cu un oarecare reproş "păi bine doamne, am fost bun, am fost milos, am indeplinit toate poruncile si am citit toate scripturile, nu prea e corect să trăiesc toate acestea". Iar dumnezeu rămâne surd şi mut în vreme ce noi,  fără să avem curajul să o rostim cu voce tare, ne consolidăm în interior imaginea unui dumnezeu străin şi neînţeles, distant şi capricios, şi a unei lumi părăsite, aflate în vrie. În cele din urmă întreaga realitate a vieţiinoastre se tensionează, criza, sub orice aspect ar veni, se intensifică, totul pare să se prăbuşească fără nici un motiv, căutările noastre rămân fără nici un rezultat. De ce? Pentru că Iubirea, Compasiunea şi Prezenţa  nu pot vei din minte, nu pot fi obiectul unui proiect, al unui plan prin care "ajungem acolo".

Iubirea este o stare de articulare a realităţii. Iubirea nu este o atitudine, ci o stare de conştiinţă. O atitudine poate veni din minte, dar o stare de conştiinţă scapă oricărui control mental. Iubirea poate fi doar simţită, şi aceasta nu este o metaforă. Cuvintele, care sunt prelungiri ale minţii, nu pot cuprinde simţirea. De-a lungul istoriei noastre de îngeri care îşi asumă starea de încarnare, am folosit cuvântul "iubire" pentru a rosti stări parţiale ale acesteia. Toate rolurile cu care ne-am indentificat au purtat cu ele un anumit nivel al iubirii. Dar Iubirea despre care vorbesc aici nu se referă niciodată la rolurile pe care le jucăm faţă de alţii, nici faţă de corpul, energiile, emoţiile sau gândurile noastre, Iubirea despre care vorbesc este starea care, în deplină conştienţă a tuturor acestor niveluri, ne conectează cu fiinţa noastră profundă, cu spaţiul interior în care toate acestea devin una, fără ca, vreo clipă, să ne pierdem sentimentul unei inefabile identităţi. Ştim că suntem noi înşine, fără ca acest "noi" să poarte vreun nume, căci orice nume ar însemna o încremenire a curgerii, o solidificare a acesteia. Este starea lui "Eu Sunt", pur şi simplu, ceea ce sunt, oricum ar fi aceasta. Este starea de Prezenţă totală, conştientă, atentă, starea non-temporală a Fiinţei. Ştiu bine că pentru cineva care nu a trăit niciodată o asemenea stare, acestea rămân doar cuvinte, metafore şi subiect al unei căutări, fie ea şi interioare. Şi aici ne aflăm în faţa unui paradox. Căutând ceva, pierdem exact starea de Prezenţă, căci căutarea presupune o acţiune, un demers, un proiect. Iar proiectele se desfăşoară "de-aici până acolo" şi sunt întotdeauna coordonate de ego, avându-şi izvorul în spaţiul mental. Starea de Prezenţă este starea de Iubire completă şi presupune expansiunea dincolo de spaţiul minţii într-un fel de echilibristică subtilă a momentului Acum, în care timpul se dizolvă. Iar pentru accesarea acestui spaţiu interior este nevoie de renunţarea la orice căutare, într-o recunoaştere subită a realităţii momentului. Chiar şi căutarea "spirituală" blochează accesul la moment, pentru că rămâne o căutare, o nerecunoaştere a faptului că ceea ce este, acum, în acest moment, este o manifestere a spiritului,completă şi perfectă.

Trăirea unor asemenea momente de Prezenţă, în care trăirea Iubirii devine posibilă, acesta este obiectul Călătoriei Inimii. Nu mă refer la paginile acestui site, ci la experienţele directe din workshop-urile noastre. Am hotărât să abordez din nou acest subiect pentru că în ultima noastră Călătorie a Inimii care s-a desfăşurat la Bucureşti în weekend-ul trecut am trăit cu toţii o clipă magistrală, care merită relatată. Dar înainte de aceasta este nevoie de o punere în context a acestei clipe, pentru aceia care nu au participat niciodată la vreuna dintre etapele Călătoriei Inimii. Spuneam într-un articol precedent că luna aceasta, în iunie, toţi aceia care călătoresc în Conştiinţă, fie cu ajutorul respiraţiei, fie cu ajutorul altor abordări, beneficiază de o enormă energie a transformării. Este vorba pe de-o parte despre ceea ce se petrece la nivelul Conştiinţei în ansamblu. Transformările care se petrec anul acesta şi anul viitor sunt cele mai importante care s-au petrecut vreodată în istoria unei umanităţi pe cale de a-şi descoperi propriul aspect divin. Cu cât mai mulţi oameni se află în procesul descoperirii şi trăirii acestuia, cu atât mai formidabile sunt schimbările care intervin. Apoi, în acest context global al conştiinţei aflate în transformare, au fost evenimentele ultimelor săptămâni care au adus un surplus de energie acestui proces. Ultimele noastre două Călătorii ale Inimii, la Oradea şi cea de la Bucureşti de săptămâna trecută s-au petrecut pe valul iniţiativei planetare numită "Breathing as One". Mii de oameni din 30 de ţări au explorat stări de conştiinţă extinsă conectaţi în mod conştient, cu ajutorul respiraţiei holotropice, în onoarea lui Stanislav Grof, omul care a adus psihologia modernă pe teritoriul spiritualităţii practice. Stanislav Grof împlneşte 80 de ani pe 1 iulie şi tot atunci se sfârşeşte aceasta superbă iniţiativă la care am participat şi noi şi care a ridicat nivelul trăirilor ce au putut fi experimentate în Călătoria Inimii la cote extraordinare. Poate că este locul aici să amintesc faptul că respiraţia holotropică este unul dintre elementele de bază ale abordărilor noastre şi ceea ce practicm noi în Călătoria Inimii este o evoluţie a străvechii respiraţii accelerate de sorginte shamanică, pe care StanGrof şi-a bazat studiile despre arhitectura interioară a conştiinţei.

Dacă mai adăugăm la tabloul acestui context şi momentul astrologic special prin care trecem, al unei cascade de evenimente care potenţează procesele de transformare, atunci puteţi avea o idee despre forţa trăirilor pe care noi şi exploratorii conştiinţei care au participat la ultimele noastre întâlniri, le-au experimentat. Şi acum mă întorc din nou la Prezenţă şi la capacitatea noastră de a intra în mod conştient în această stare. În timpul workshop-ului care s-a petrecut la Oradea, pe 11 iunie, atunci când a fost vârful acestei perioade excepţionale, am fost martorul unor transformări de excepţie. Energia momentului a fost uriaşă iar evenimentele la care am participat acolo nu le voi uita prea uşor. Unul dintre detaliile pe care le voi păstra pentru totdeauna în memoria mea va fi acela al unei împărtăşiri a experienţei, în care membrii cercului - mai întâi unul şi apoi din ce în ce mai mulţi - încercau să rostească în cuvinte miracolul trăirii pe care o avuseseră. Şi nu este vorba despre trăirea din starea holotropică, atunci când respiri accelerat, ci despre trăirea rolului de "însoţitor" al celui care călătoreşte în conştiinţă. Aceia dintre voi care aţi participat la vreo Călătorie a Inimii, ştiţi la ce anume mă refer. La "privirea Îngerului", aşa cum o numim noi, la starea de compasiune totală faţă de cel aflat în experienţa de conştiinţă. Este un alt cuvânt pentru Iubirea aceea despre care scriam mai sus. Imaginaţi-vă această privire a Îngerului.

Un Înger neîncarnat nu poate interveni în nici un fel în experienţa umană. Şi nici nu este rolul său. Rolul său este acela de a-l Iubi necondiţionat pe cel aflat înexperienţă, de a-l susţine cu energia Prezenţei sale indiferent ce anume experimentează acesta. El nu judecă experienţa, nu-i spune umanului încarnat dacă este bine sau rău ceea ce face, nici ce anume ar trebui să facă. Nu-l învaţă, nu-l sfătuieşte, şi, mai ales, nu-i este milă. Energia milei este distructivă pentru cel aflat în experienţă. Compasiunea nu are nici o legătură cu mila. A com-pasiona înseamnă a trăi împreună o stare, a o SIMŢI împreună, a fi împreună în acea stare. Nu a JUDECA acea stare. Iar pentru a simţi împreună cu celălalt trebui să fii în starea de PREZENŢĂ totală. Aceasta este "privirea Îngerului": Prezenţă şi Compasiune. La un loc, este Iubire. Rolul de însoţitor în respiraţia holotropică este rolul Îngerului. Cel care călătoreşte se află în faţa ta, întins, cu ochii închişi, într-o stare de conştiinţă extinsă. El poate trăi drame formidabile, poate plânge şi poate urla, apoi poate trece la stări metafizice, de uniune totală cu tot ceea ce există, iar apoi poate trăi naşteri şi morţi succesive, căci evantaiul trăirilor de conştiinţă este infinit. Conţinuturile conştiinţei care pot apărea este Viaţa însăşi. Îngerul nu numai că priveşte toate acestea, dar simte, aşezat lângă "călătorul" său, toate emoţiile, toate dramele, toate bucuriile, toate disperările şi toate revelaţiile pe care acesta le trăieşte. Nu poate interveni în experienţa Călătorului. Nu poate decât să rămână alături de el, să fie cu el, să-l însoţească în experienţa sa. Călătorul la rândul său îi simte Prezenţa şi faptul că nu este singur, nici un moment, orice ar trăi, că nu este judecat, orice ar face şi orice ar trăi. Şi acesta este cel mai mare ajutor posibil. Şi acum imaginaţi-vă acest Înger Însoţitor care priveşte şi simte nu numai experienţa Călătorului său, ci a tuturor celorlalţi care se află în călătoria de conştiinţă. Spectacolul la care participă este toată drama umanităţii, căci toate experienţele se petrec în acelaşi timp, iar el, dacă se află în starea de Prezenţă, simte totul.

Şi fiecare dramă este propria lui dramă, pe care o recunoaşte, căci şi el a trecut cândva prin ea. Fluxuri uriaşe de emoţii circulă în spaţiul în care se petrece experienţa, râuri de lacrimi dar şi hohote de râs, energiile celor mai elevate spaţii spirituale dar şi energiile vitale cele mai intense, totul într-o sarabandă de senzaţii perfect conştiente. Este experienţa Prezenţei şi a Compasiunii. Sau experienţa Îngerului însoţitor. Este o experienţă la fel de transformatoare ca aceea a călătoriei în conştiinţă, căci experimentăm adevărata Iubire. Acea iubire care nu judecă. Acea Iubire care nu cere nimic în loc, acea Iubire care NU ESTE MILĂ, ci doar deplin respect pentru experienţa celuilalt, orice ar experimenta el. Îngerul ştie perfect că toate dramele sunt ale aspectelor noastre, ale rolurilor pe care le jucăm în încarnare, căci Îngerul poate privi de la nivelul Sufletului. El percepe intrinsec iluzia, maya în care se află călătorul, felul în care trăieşte diferitele realităţi interioare, dar percepe în acelaşi timp splendida frumuseţe şi perfecţiune a Sufletului călătorului. Aceasta o experienţă care ne schimbă pentru totdeauna, căci spulberă ceea ce credem despre iubire, făcând loc Iubirii. Cum ar fi viaţa noastră pe această planetă dacă am practica în existenţa noastră obişnuită Privirea Îngerului? Adică Prezenţa şi Compasiunea? Dacă în loc să încercăm să-i schimbăm pe ceilalţi, i-am accepta exact aşa cum sunt în acel moment şi am onora pe deplin orice experinţă ar avea, doar fiind lângă ei? Cum ar fi dacă ne-am permite nouă înşineîn fiecare zi să simţim totul, fără nici o limitare, ştiind că totul este doar o experienţă?

Cum ar fi dacă privirea noastră ar putea trece în fiecare zi dincolo de roluri şi de identificări, în realitatea Sufletelor care suntem? Dacă am percepe în fiecare moment că noi nu putem fi răniţi în nici un fel, căci ceea ce suntem în ultimă instanţă, Sufletul nostru, nu poate fi rănit nicicum.Încercarea de a schimba realitatea, de a-i schimba pe ceilalţi sau orice în jurul nostru, este o negare a realităţii şi o neînţelegere profundă a felului în care noi creăm realităţi parţiale. Credem prea des că noi ştim mai bine ce este corect sau incorect pentru cel de lângă noi, că suntem în posesia adevărului şi a perspectivei potrivite, credem deasemeni că fericirea noastră depinde de fericirea celuilalt sau de stările prin care trecem, credem că dacă am schimba cutare sau cutare lucru, atunci am îndrepta lumea cumva. Ei bine, odată trăită o asemenea stare de conştiinţă a Prezenţei şi a Compasiunii în mod direct, sistemul nostru de referinţă se schimbă. Putem spune că am trăit, măcar odată, Iubirea. Asta încercau să spună exploratorii conştiinţei de la Oradea, să descrie acea stare de Prezenţă şi Compasiune pe care otrăiseră în poziţia Însoţitorului.

Trăiseră Privirea Îngerului. Acesta este momentul pe care eu, personal nu îl voi uita niciodată. Felul în care aceată trăire se lasă cu greu prinsă în cuvinte, căci mintea omenească nu poate cuprinde acest Adevăr trăit. Încercând să exprime ceea ce trăiseră, izbucneau în lacrimi. Şi cumva, într-un mod misterior, starea de Compasiune şi de Prezenţă s-a reinstalat. Un miracol. O săptămână mai târziu, Bucureşti, Călătoria Inimii. Energia este enormă. Experienţele de conştiinţă extinsă sunt de o intensitate şi o acuateţe cum rareori am văzut. Revelaţiile se ţin lanţ. În ultima zi a Călătoriei, după respiraţia holotropică din ziua precedentă, pur şi simplu grupul pare altul, feţele sunt altele, iluminate de o splendidă strălucire  interioară. Întrăm în exerciţiile de Respiraţia Inimii ca zburare deasupra norilor. Barajele au fost rupte, fluxurile imense ale Conştiinţei se revarsă prin fiecare dintre noi în moduri indescriptibile. Nu mai este loc de cuvinte atunci când realitatea se conjugă cu verbul A SIMŢI. Prin fiecare dintre noi, marea realitate a Conştiinţei se revarsă în spaţiul acestei săli ce pare cuprinsă de o stranie sacralitate. Este sacralitatea stării de Prezenţă în care se face simţită mai întâi compasiunea pentru noi înşine, iubirea totală a Îngerului pentru propriul său aspect uman, înţelegerea totală pentru experienţa încarnării pe care noi înşine am ales-o, apoi compasiunea totală pentru noi toţi, cei care ne regăsim scufundaţi împreună în trăire.

 Fiecare dintre noi se transformă într-un izvor uluitor de energie sacră prin care dimensiunea noastră spirituală se revarsă în realitatea imediată a sălii. Apoi Respiraţia Inimii se termină şi rămânem un timp în tăcere şi simţirea acestei stări transcendente pentru ca în cele din urmă să intrăm în partea finală a Călătoriei Inimii. Este o călătorie în centrul inimii, în adâncurile sale, în vastele spaţii interioare. Energia Respiraţiei Inimii este încă prezentă. Călătorii sunt culcaţi, respirând lung, lent, atent, cuvintele Elenei sunt râuri catifelate care coboară în spirale largi către spaţiile lăuntrice, toba shamanică pe care o am în braţe pare să găsească singură ritmurile interioare ale fiinţei colective în care ne-am transformat, fiecare sunet este o treaptă coborâtă în adâncurile fiinţei. Prezenţa, atunci când este trăită într-un cerc sacru, în comuniune cu ceilalţi, este o stare copleşitoare. Există un moment de pendulare a Conştiinţei, un moment în care ultimele bariere ale fricii se prăbuşesc, dincolo de care se află splendoarea. Şi iată momentul în care miracolul se produce din nou, un moment în care lacrimile curg pe obraji, în care bucuria, recunoştinţa pentru ceea ce suntem cu adevărat, minunăţia Fiinţei se revelează într-o clipă fără sfârşit, sunt cu ochii închişi şi nici măcar nu îndrăznesc să-i întredeschid pentru a nu spulbera trăirea aceasta, cea mai puternică dintre toate pe care le-am trăit vreodată într-o Călătorie a Inimii. O clipă indescriptibilă, în care cu toţi suntem Îngeri, în care toate porţile percepţiei sunt deschise, în care suntem perfect conştienţi de tot ceea ce suntem, în care suntem împreună cu alţii într-o stare în care nimic nu lipseşte, o clipă a perfecţiunii şi a completitudinii absolute. Simt marea vârtejul marii bucurii, simt lacrimile şi râsul care gâlgâie în jerbe arzătoare împrejurul meu. Toba mea cântă singură. Atunci când totul s-a terminat, am ştiut că această experienţă a fost continuarea celei de la Oradea, că această stare miraculoasă tinde să se instaleze în Călătoria Inimii aşa cum s-a mai petrecut şi cu alte trăiri. Nu există o definiţie a acestei stări, mai bună decât aceea de Prezenţă şi Compasiune. Ceea ce am trăit a fost Privirea Îngerului dusă până la cea mai înaltă intensitate pe care am trăit-o vreodată într-o Călătorie a Inimii. Nu există cuvinte suficient de bune pentru a rosti mulţumirea faţă de toţi aceia cu care am împărtăşit această Călătorie. Fără oricare dintre voi, dragii noştri, Călătoria Inimii nu ar fi fost aceeaşi, trăirea ar fi fost diferită, căci fiecare dintre voi a adus culorile sale,sensibilitatea, generozitate, Compasiunea şi Prezenţa sa în această Călătorie colectivă de Conştiinţă cum n-a mai fost.

Da, n-a mai fost. Fiecare Călătorie a Inimii este altfel, dar energia tuturor călătoriilor noastre se strânge undeva, în spaţiul inefabil al fiinţei. Nimic, nici o experienţă nu se pierde vreodată, şi toate experienţele noastre se adună la nivelul Conştiinţei întregii umanităţi. Fiecare înger uman aflat în călătoria sa va putea ajunge mai uşor la această stare, şi datorită vouă. Ce rămâne de făcut? Nimic, dragi preteni ai Călătoriei Inimii, decât să aducem în viaţa noastră de fiecare zi această dimensiune a propriei noastre Fiinţe. Să nu lăsăm porţile percepţiei să se închidă din nou în spatele gratiilor minţii. Iar atunci când suntem tentaţi să recădem în capcana judecăţii de sine şi a judecăţii faţă de ceilalţi, atunci când suntem tentaţi să ne pierdem superba conştienţă a Sufletului, doar să respirăm adânc, lung, rar, conştient, şi să ne reconectăm cu acea stare de graţie a Prezenţei şi Compasiunii. Să ne amintim că Iubirea nu există decât în absenţa oricărei judecăţi, că a iubi pe cineva cu adevărat nu înseamnă a încerca să-l schimbăm ci a respecta profund alegerile sale, oricare ar fi acestea. Privirea Îngerului se află la dispoziţia noastră, în orice clipă a vieţii. Este o chestiune de alegere şi de Conştienţă. Horia Ţurcanu 

 




Comentarii mai vechi (15)

RESPIRATIA CONSTIENTA; INCREDEREA; ELIBERAREA SISTEMELOR VECHI DE CREDINTA; PERMITEREA CA DIVINUL,CONSTIINTA,SUFLETUL (cum vreti sa-i spuneti) SA FACA "MUNCA",OMUL NEAVAND DECAT DE RESPIRAT.persistenta ,fara efort,duce la o "strapungere"a tot ce stiam ca oameni si o iesire in ...ceva...ce nu poate fi descris,doar simtit.bineanteles,se petrece instantaneu,programarea fiind potrivnica acestei manifestari.LIPSA SCOPULUI ,desi pare de neanteles mintii umane,este un "ingredient" de baza.si,atentie !,respiratia nu se face "pentru ca sa...",ea este ceea ce ne conecteaza la divinitate;slab prin respiratia obisnuita,a omului ce este separat de ea,absent si pregnant prin participarea constienta,prin prezenta. se produce sporadic,rar,apoi incepe sa se lungeasca perioada (pamanteana) de...prezenta. permanentizarea inca nu o cunosc... lucica în 05.07.2011

scrisesem aici,fara a citi articolul apartinator.acum am facut-o si salut entuziasmul scriitorului si traitorului.fara trairea acestor stari,cele scrise ar ramane fara ecou.asa cum puncta Horia,cine nu a experimentat macar o frantura din "acea" traire,nu are la ce se referi in reprezentarea pentru el insusi a acestei dimensiuni.energia traitorului se revarsa pentru cel ce e gata a o trai la randul sau,iar pentru cel ce inca salasluieste in taramurile judecatii si ale logicii,este un nonsens.nimic nu e de condamnat,e doar experienta proprie a judecatorului,sau a logicului.de multe ori cel ce conecteaza profund la energia unui "experimentator",fara ca el sa fi avut experienta,isi creste in el nerabdarea si asteptarea de a trai ceva similar;este ca si cum a-i lua o carte si a-i citi sfarsitul pentru a-i cunoaste continutul.continutul,pasii proprii sunt ceea ce clarifica experienta,ducand la trairile non-temporale.inchipuiti-va ca cineva pretinde ca face un circuit "turistic" Bucuresti-Peru-Bucuresti,dar il face cu avionul,fara a cobora din el...!!! indiferent ce experiente ne dam pe cale,observatia si atentia proprie,e necesar sa le patrunda pentru a avea "aha-ul" constiintei ca rezultat al saltului produs in ea. exprimarea lui Horia este despre trairile personale,dar profunzimea acestor trairi aduce o energie plina de "realitatea" dimensiunilor profunde ce sunt "domiciliul" lor,realitate ce poate fi experimentata de oricine...daca trece dincolo de minte.intrebarea principala,intalnita in aceste vremuri speciale la multi cautatori,este:"cum sa trec dincolo de minte?". cel ce se intreaba sincer,fara programari ascunse si fara asteptari,primeste,fara indoiala indrumare din partea spiritului care este,incotro sa se indrepte,cu cine sa comunice,ce sa citeasca.si tot ce va afla este ca ...EL ESTE CEL PE CARE-L CAUTA.SIMPLITATEA DEZVALUIRII A CEEA CE ESTE IL LASA...PERPLEX si...INTR-UN: UAAAA, EU SUNT ACELA !!!,CADE IN BRATELE CELUI CE ESTE. si...nu-ti inchipui in avans ca esti special!;nu este decat o etichetare a mintii.trairea Divinului este SIMPLITATE,NEIESIRE IN EVIDENTA,NEANSEMNATATE....ESTE TOT CE ESTE ASA CUM ESTE (neinterpretat in nici un fel !).daca ar mai fi necesar,as spune:"PUNCT". lucica în 07.07.2011

Ai scris şi exprimat totul atât de frumos şi complet, încât nouă nu ne rămâne de făcut decât să ne aducem aminte ce am trăit, să păstrăm experienţa şi s-o îmbogăţim, dar şi să ne bucurăm că existaţi şi sunteţi alături de noi... gratiela în 23.06.2011

ce minunati sunte-ti.mai mult decat sa spun ca va iubesc nu sunt in stare.ne vedem la arad. liliana în 23.06.2011

BLISS!!!! e minunat ce bucurie am in suflet :) e incredibil ce vibratie are acest articol, am ras ,am plans citindu'l :)) va multumesc pt deschiderea care mi'ati dat'o . de la ultima experienta cu voi ma simt acasa oriunde as fii :) am atata energie, as face de toate si parca este timp pt de toate :)))ii ascult cu mult drag pe cei din jur si simt cum invat in continuu :) inspir si expir. multumesc dragilor .va pup Florina în 08.07.2011

Prezenta se poate dobandi prin exersare sau ea vine spontan prin intentie ? eu în 29.06.2011

Lipsa prezentei este nu o pierdere, ci o indepartare, o separare de esenta. Aceasta este dualitatea. Iluzia ca suntem separati de o parte din noi insine. Nici samanii, nici vindecatorii, nici preotii nu pot face nimic. Doar noi insine putem face. Un saman poate vindeca partial rani provocate de separare. Rani fizice. Energetice sau emotionale. Dar intregirea e treaba noastra. In zadar asteptam sa faca altcineva in locul nostru. De aceea, singura vindecare posibila este vindecarea spirituala. Intr-o buna zi intelegem ca noi si sufletul nostru sunt una. Prin prezenta. agnis în 29.06.2011

Cum ati ajuns dumneavoastra lucica la acesta stare mai exact cum ati trecut dincolo de minte? Care a fost instrumentul muncii si care a fost munca in sine ? eu în 05.07.2011

trecerea dincolo de minte este singura "ipostaza" in care il putem cunoaste pe dumnezeu,adica pe noi insine.prezenta,sau acum-ul este,de fapt singurul loc in care "te poate vedea dumnezeu",altfel esti in trecut sau viitor,fiind ascuns,pitit,camuflat...acum-ul este nontimp,pe cand trecutul si viitorul sunt creatii ale mintii,iluzii (trecutul nu mai este,viitorul nu a fost creat,deci sunt doar ganduri in mintea noastra).mintea umana,care este un instrument de utilizare in dualitate,nu are cum intra in acum (as spune ca ea asteapta la hotarul dintre dumnezeul care esti si omul care esti pentru indestularea omului exterior cu darurile oferite de dumnezeul interior).sunt multi oameni foarte inteligenti,fara a avea pic de Cunoastere de Sine(pentru aceasta,valoarea I.Q.-ului nu conteaza).iubirea autentica,ACCEPTAREA a tot si a toate asa cum sunt si compasiunea-ingemanarea dintre ACCEPTARE si INTELEGEREA FIINTARII-sunt manifestari ale PREZENTEI. nu asteptam pe nimeni,nu va veni nimeni sa ne "mantuiasca",numai noi insine o putem face in felul nostru unic. "mantuirea" = PERMANENTIZAREA trairii in ACUM ,iar creatiile omului care traieste astfel, nu mai implica nici un dram de efort,nemaexistand frecusul dualitatii. lucica în 04.07.2011

Bine v-am găsit !! Eu am încredinţarea că mintea si inteligenţa au rolul lor bine determinat în evoluţia noastră, că este o forţă a spiritului care trebuie folosită în echilibru, la fel ca şi aceea a inimii... Mi se pare ceva foarte special să vorbim despre ceea ce unii numesc azi : INTELIGENŢĂ IUBITOARE... Eu aşa cred existenţa reală numită sintetic Dumnezeu... Căci dacă noi nu ne folosim echilibrat mintea, inteligenţa, ajungem ca în cele scrise de Immanuel Kant: " Imaturitatea este incapacitatea de a-ţi utiliza inteligenta fara a fi ghidat de o alta inteligenta. " Aşa ajungem să cădem în mrejele unora, altora... Desigur că este o experienţă, pe care o înţelegem în mod egal cu mintea şi cu inima... Trebuie să iubim lumea, să o înţelegem aşa cum este ea, înainte, în timpul şi după schimbarea ei... În fiecare epocă a dezvoltării sale... Iar iubirea şi compasiunea sunt forţe spirituale care ajută un anume fel de mişcare spirituală, adică de înaintare, de înălţare... să mai vorbim pământeşte, dacă suntem lăsaţi de Dumnezu pe Pământ, nu??!! Aceste forţe ne ajută să oferim şi să primim ajutor în eternitatea vieţii noastre... Căci nu cred că că acţiunea noastră este letargia pentru veşnicie... Iisus a venit să ajute şi va veni ori de câte ori va fi nevoie... Noi tindem să ajungem ca şi el... Nu??!! Vă îmbrăţişez cu mult drag !! Cristiana în 03.07.2011

prezenta este o stare a fiintei care presupune depasirea cadrului limitat al mintii liniare. suntem obisnuiti sa functionam in registrul exclusiv al mintii. exersarea starii de prezenta este probabil singurul "proiect" care merita urmat. uneori, rar, vine spontan. aparent. in realitate este urmarea unor experiente din alte vieti. ale unui exercitiu indelungat. pare spontan si inexplicabil in aceasta viata. dar nu e. nu e un dar de la dumnezeu ci rezultatul unor experiente, al unui grad de evolutie al sufletului. e o veste buna pentru unii, neplacuta pentru altii. pentru aceia care asteapa sa fie "mantuiti" de o forta exterioara, indiferent de ceea ce fac ei, este o veste trista. ei sunt aceia care se vor indigna, prevalandu-se de dogmele cu cunoscute si de "bunul simt". pentru ceilalti, care cred in ei insisi, e o veste buna. caci oricat de dificila este experienta prin care trec, simt ca iesirea din ea este o chestiune personala. o chestiune de alegere. alt aspect interesant este ca pentru a experimenta asa ceva nu-ti trebuie skill-uri speciale, haruri si daruri. e nevoie de Incredere in tine insuti si in fiinta ta integrala. totul deci se invarte in jurul Incredererii in Sine. sau, cum mai spunem noi pe-aici, in Maestrul Interior. agnis în 30.06.2011

Buna ziua si va rog sa ma scuzati da deranj. Am citit si io si mi s-o parut frumos. Da'ceva nu po'sa pricep, ca nu pot. Uite zicea aciia ca : "De-a lungul istoriei noastre de îngeri care îşi asumă starea de încarnare". Nu inteleg cum vine treaba cu istoria da ingeri, ca_cu re'ncarnarea stiu. Si io oi fi fost inger fodata, damult? PTRUPTRUCEA în 23.06.2011

Mamaaaaa!!!Ce-am putut trai cand am citit acest articol nu poate fi exprimat in cuvinte!!!....Simt fericire si iubire pentru starea voastra de COMPASIUNE SI PREZENTA traita ATAT DE FRUMOS!!!!Va imbratisez cu cel mai mare drag!!!!! Gabriela Becski în 23.06.2011

Se poate asocia lipsa prezentei cu pierderea sufletului.Si se poate sa fim ajutati de shamani sau invatatura samanica sa ne reintram in starea de prezenta absoluta? eu în 28.06.2011

AS AVEA DE PUS O INTREBARE. RESPIRATIA HOLOTROPICE ESTE ACEIASI CU RESPIRATIA PRANAYAMA ? VIORICA în 15.11.2012

"Ne trăim viața în mii de roluri și aspecte aparent contradictorii. Maestrul le recunoaște și le cuprinde în sine. Ele se liniștesc precum copiii în brațele mamei. Un nou mod de a crea devine posibil."

HEFT

Workshop / Eveniment

Noutățile Călătoria Inimii
direct pe mail

Articole, workshopuri,
cărți și evenimente

Arhiva Newsletter

Tag cloud

Cărți relevante

Fructele Întunericului Fructele Întunericului

Joan Halifax este un adevărat maestru al secolului XX, iar cartea sa, Fructele Întunericului este, fără nici o îndoială, o capodoperă demnă de a sta printre cărţile fundamentale ale oricărui ...

Tarotul Mitologic Tarotul Mitologic

Mai mult decât o carte și mai mult decât un set de cărți de joc, Tarotul Mitologic este un instrument de sondare a adâncurilor Conștiinței umane, este o cheie magică a marilor porți către ...

Cele o mie de nume ale bucuriei Cele o mie de nume ale bucuriei

O carte de o superbă şi adâncă profunzime, de o înţelepciune iluminată, care nu are nimic teoretic. Este o înţelepciune intrinsecă, nestudiată, care irumpe din poveştile simple de viaţă. ...

AYAHUASCA AYAHUASCA

Ayahuasca, planta sacră a spiritului, mama tuturor plantelor rituale de pe continentul sud-american, este o poartă către straturile cele mai profunde ale propriei noastre conştiinţe. Întâlnirea ...

REVOLUTIA CONSTIINTEI REVOLUTIA CONSTIINTEI

Suntem martorii unor timpuri istorice. Planeta trece prin schimbări fundamentale, noi toţi simţim puternic aceste transformări dar orice schimbare – şi cu atât mai mult una de conştiinţă ...

Workshopuri relevante

Arta Ascultării Atente Arta Ascultării Atente
următoarea călătorieîncepe în 18 decembrie 2017 A asculta nu este doar despre sunete. Este despre atitudinea noastră față de realitate. Față de experiența vieții. A asculta este un instrument ...

Practica Stării de Prezență Practica Stării de Prezență
Creatorul conștient percepe dinamica permanentă a creației sale. Cu fiecare respirație creează, cu fiecare alegere își aduce contribuția la marea Creație - cea colectivă, iar cu fiecare acțiune concretă ...

Practica Puterii Feminine Practica Puterii Feminine
Dacă ai nevoie de susținere, de conținere, de un loc în care să te simți auzită și ascultată, un spațiu în care să-ți dai voie să devii femeia care ești menită să fii, te invit să-ți ...

Teatru Arhetipal Teatru Arhetipal
O nouă abordare a Călătoriei Inimii devine accesibilă tuturor, după ce s-a copt în interiorul Școlii Maestrului Interior. Este un pas încă și mai adânc în marele proces ...

Atingerea Vindecătoare a Ființei Atingerea Vindecătoare a Ființei
Mulți au auzit despre dimensiunea vindecătoare a atingerii, dar puțini cred că aceasta face parte din natura adâncă a Ființei fiecăruia. Vindecarea prin atingere este, de fapt, o vindecare prin Conștiență, ...