AmmaRa rubrica În tăcere rezidă energia puternică a vindecării

Publicat la 19.10.2018 Comentarii

Elena Francisc - Țurcanu

Nu știu cum este la tine în această perioadă dar eu mă confrunt cu momente în care parcă aș fugi departe de toată această agitație, departe de agresivitatea pe care o simt în traficul din ce în ce mai aglomerat, departe de aceleași vechi comportamente pe care le văd, mai degrabă, în jurul meu – ca apoi să conștientizez că am picat și eu în repetiții ce-mi fac rău. Departe de aș pleca, n-aș rezolva mare lucru dacă în mine ar continua traficul aglomerat al gândurilor și agresivitatea acestora. Dacă aș lua cu mine alunecarea în comportamente ce nu-mi fac bine, oricât de departe aș pleca, nu m-ar ajuta la nimic. Liniștea însă, tăcerea, mereu m-au ajutat să-mi regăsesc Centrul și să-mi re-echilibrez corpul și mintea. Liniștea și tăcerea, pe care le găsesc înlăuntrul meu ori de câte ori mă așez în ascultare atentă – indiferent câtă agitație și tensiune ar fi prezente, sunt cele care mă călăuzesc în a-mi regăsi intuiția și puterea feminină. 

Atâta gălăgie oriunde ne ducem. În trafic, în magazine, în restaurante. Peste tot este gălăgie. Zgomot. Tăcerea însă este cea care mă ajută (și pe tine la fel, chiar dacă nu ai încă această practică) să mă reconectez cu înțelepciunea profundă, cu energia creatoare, cu liniștea din profunzimi ce naște înălțimile cele mai mărețe.

Atât de puțină liniște găsim în jurul nostru căci nimeni nu suportă cu ușurință tăcerea. Prea puțini oameni cultivă arta ascultării atente practicând tăcerea. Și, totuși, fără momente de tăcere, de liniște, de ascultare, nu putem decât crește volumul stresului, al agitației, al haosului, al agresivității. În tăcere rezidă multă putere creatoare. În tăcere rezidă energia vindecării. În tăcere rezidă intuiția noastră. Și încrederea. Și adevărul. Și frumusețea.

Nu știu cum este la tine dar la mine când mintea este agitată, când inbox.ul este extra mega full și încep să mă întreb „cum am să ajung să răspund la toate aceste mesaje?”, când sms.urile dau năvală, când încep să întârzii (din cauza traficului, bineînțeles, nu din cauza faptului că eu mi-am pus prea multe) la întâlnirile programate, începe să fie foarte greu să mai aud șoaptele înțelepciunii lăuntrice. Uit să mai ascult. Uit de puterea tăcerii. Uit de acel „stop – look – and then you go” de care tot spune Brother David. Alunec în a fi eficientă, productivă, umplându-mi fiecare minut cu ceva a face. Uit de rolul meu de Vizionar care se așază în Centrul propriei sale sfere și care doar se deschide, în tăcere și sinceritate, pentru a asculta liniștea profunzimilor fertile și întunecate ale ființei sale. Uit. Dar îmi aduc rapid aminte și atunci aerez, deschid, curg, curăț, mă așez în ascultare atentă. Chiar și doar pentru „short moments many times” cum îmi tot spunea John Welwood când practicam Budhismul Zen cu el. „Just stop, Elena. Not for long but for short moments, many times a day.”

Mulțumesc, John. Vorbele tale mă bântuie încă. Da, chiar și pentru scurte momente mă opresc, de-a lungul zilei, și mă ascult întorcând toată atenția înlăuntru. Acum, chiar acum, fac asta. Fă și tu la fel. Lasă cititul și întoarce-te înlăuntrul tău preț de câteva respirații atente. Și...ascultă-te.

Avem toți nevoie de a fi mai mult decât de a face. Căci tot facem. Și facem. Și iar facem. Și...apoi? Stres. Agitație. Agresivitate. Furie. Nemulțumire. Boală. Accidente.

Stop! Așază-te și ascultă-te! Aerează-ți puțin viața. Gândurile. Comportamentele. Obiceiurile. Credințele. Curăță-le cu puțină tăcere și liniște. Și ascultare atentă. Fără teama de ce vei găsi în interiorul tău. Coboară-te în lumea ta lăuntrică ce are mister, cunoaștere, profunzime, adevăr și iubire. O lume bogată pe care, din cauza gălăgiei, nu o mai explorezi. Sau, poate, n-ai explorat-o niciodată de teamă că acolo vei găsi ceva neplăcut. Da, în noi sunt și spiritele traumelor trăite în trecut însă cu cât nu coborâm în noi cu atât acestea cresc mai mari și mai puternice.

Aerează. Curăță. Deschide. Ascultă. Dă drumul. Lasă. Doar lasă. 

Pune-te față în față cu ce este în interiorul tău. Iar de ți-e teamă, lasă-mă să te călăuzesc. În retreat online Arta Ascultării Atente te ghidez, pas cu pas, în această curățenie interioară, în a descoperii bogăția lumii tale lăuntrice, în a-ți re/crea viața așa cum ți-o dorești cu adevărat. Te însoțesc în a-ți redescoperii vocea adevărului pe măsură ce-ți rafinezi darul ascultării.

Nu, nu este o veste proastă! Deși știu că a te așeza în tăcere, deschizându-te ascultării atente, când ești obișnuit doar să fii la foc continuu, în control, în rațiune, poate părea a fi o veste proastă. Sau ceva inutil. Sau ceva care să te sperie. Este, însă, singura cale de vrei să faci schimbări în viața ta. Iar schimbările, marile schimbări ce ne aduc în acord cu ceea ce vrem să fim cu adevărat, nu se fac în zona de confort, de gălăgie și de agitație. Da, tăcerea poate fi înfricoșătoare. Dar practicând-o, descoperim – dincolo de toată frica și agitația – spațiul liniștii în care ne putem încărca și re-energiza. Practicând tăcerea, ascultarea, ajungem să auzim vocea inimii, vocea sufletului. Dincolo de tot ceea ce credem că suntem sau că ar trebui să fim, este mult mai mult.

În tăcere descoperim și leacul magic, medicamentul pur – de care se tem toate fricile noastre și, de altfel, întreaga lume în care trăim se teme. Ne este frică de tăcere și, totuși, doar în ea descoperim odihna de care avem atâta nevoie.

Nu știu cum îți creezi tu momentele de tăcere dar eu, recunosc sincer, fără de ele simt că explodez. Dimineața, imediat ce mă trezesc, în tăcere și ascultând liniștea lăuntrică (nu este chiar ușor să găsesc această liniște din prima mai ales că mintea vrea să-și ia revanșa după o noapte de odihnă și de somn. Așa că trebuie să am răbdare și să practic zilnic), îmi creez starea pe care vreau s-o trăiesc în ziua respectivă. În această dimineață, la întrebarea „ce vreau să trăiesc astăzi?” răspunsul a venit rapid din adâncurile mele. Liniște vreau să trăiesc. Și să zâmbesc indiferent ce îmi oferă existența. Și să mă bucur emanând recunoștință pentru tot ceea ce sunt și am.

Momente de liniște putem crea și când mâncăm. Fără să ne uităm la știri, la sms.uri, la email.uri, în timp ce mâncăm. În tăcere, savurând fiecare îmbucătură și emanând recunoștință pentru ceea ce mâncăm și chiar pentru că avem ce mânca. Iar eu mai creez liniște când am sesiunile de Atingere Terapeutică Integrală renunțând la telefon și emailuri în acele zile. Cea mai profundă tăcere o trăiesc însă vara pe Colina Lunii. Magica, sacra, colină a Lunii de care îmi este deja foarte dor. Chiar dacă nu avem acum retreats în Natură la care să te pot invita, retreat online Arta Ascultării Atente îți oferă multă liniște și claritate și reașezare în a ta viață. Doar crezi că nu este liniște în tine ci doar agitație și trafic nebun al gândurilor dar, prin practică, prin așezare în tăcere, descoperi puterea creatoare a liniștii profunde ce zace mereu în tine.

Merită să o descoperi! Momentele petrecute în tăcere te conduc, inevitabil, către claritatea cu care-ți poți crea viața așa cum ți-o dorești.

Cu vibrația tăcerii,




"Respirația Conștientă este cel mai natural, cel mai simplu și cel mai profund lucru pe care îl putem face pentru noi înșine și pentru întreaga Umanitate. Este primul pas către starea de Prezență care deschide toate porțile percepției și deci ale Cunoașterii prin trăire directă."

HEFT

Programe și meditații online

Noutățile Călătoria Inimii
direct pe mail

Articole, workshopuri,
cărți și evenimente

Arhiva Newsletter

Tag cloud

Cărți relevante

Şcoala Zeilor Şcoala Zeilor

Această carte este o hartă şi un plan de evadare. Scopul său este de a vă arăta parcursul urmat de un om oarecare pentru a evada din povestea hipnotică a lumii, din interpretarea jalnică a existenţei, pentru ...

Călătoria Inimii Călătoria Inimii

Un Maestru a spus: “Adevărul vă va face liberi”. Şi un altul: “Adevărul vine înaintea Iubirii”. Această carte este despre Adevăr, Libertate şi Iubire. Un triunghi magic şi ...

Fără Granițe Fără Granițe

Este una dintre cele mai strălucite cărți apărute vreodată sub semnul Maestrului Interior. Ken Wilber este cel mai important gânditor și teoretician al conștiinței american, dar rădăcinile cunoașterii ...

Cântările Vieţii Cântările Vieţii

Krishna Das povesteşte precum cântă. Cu graţie, cu subţirime. Istoriile adevărate ale vieţii sale dansează precum spuma valurilor în bătaia vântului, desenând fascinaţia anilor ...

Ne putem lua rămas-bun de mai multe ori Ne putem lua rămas-bun de mai multe ori

Ultima carte a lui David Servan-Schreiber. După 19 ani în care a reprezentat speranţa tuturor acelora care se confruntă cu cancerul, autorul celebrelor „Vindecă” şi „Anticancer”, ...

Workshopuri relevante

Maestrul Interior. Arta Respirației Conștiente Maestrul Interior. Arta Respirației Conștiente
Lucrul cu stările extinse ale Conștiinței este pentru viața de fiecare zi. A fi conștient este a percepe mai profund și mai rafinat realitatea vieții. Un nou grad de Conștiență permite o noi moduri de ...

Practica Prezenței Practica Prezenței
Practica Prezenței Experiența Prezenței este fundamentul întregii Școli a Maestrului Interior și baza întregului lucru cu stările extinse ale Conștiinței în scopuri de cunoaștere, vindecare ...

Articole pe aceeași temă

E timpul să aleg Prezența E timpul să aleg Prezența

Mă trezeam uitându-mă în jur și minunându-mă cât de frumoasă este viața. (...) În momentele acelea mi-am dat seama că tot ce îmi stătuse în cale până atunci, ...

Trăiește cum vrei! Trăiește cum vrei!
Dar... cum vrei?

Sunt nu numai centrul unor explorări în care lărgim baza de percepție a realității, ci și martorul unor uluitoare procese de transformare a unor vieți. Particip cu minunare și susțin cu recunoștință ...

Balsam tămăduitor Balsam tămăduitor

Acum, la mijloc de septembrie, e timpul potrivit să ne întoarce puțin mai mult la noi, permițându-i energiei ce ne îmbrățișează viața să curgă. Să lăsăm. Să dăm drumul. Viața este ...

Liniștea există Liniștea există
Dă-ți voie să o simți în tine

E responsabilitatea noastră să alegem, în fiecare moment, ceea ce vrem să trăim. Însă, de cele mai multe ori, nici măcar nu știm ce vrem să trăim. Știm, mai degrabă, ce nu mai vrem. Ce nu ...

Ascultarea și dizolvarea durerii Ascultarea și dizolvarea durerii

Ascultarea este o atitudine și declanșează un miracol interior, o transformare care nu este posibilă altfel. Una dintre cele mai extraordinare aplicații ale ascultării se referă la dizolvarea durerii, fie ...

ARC 2017: Ochi de gheață (I) ARC 2017: Ochi de gheață (I)
Comunicare. Armonie. Alegeri. Vindecare. Un Nou Început.

Mă privește direct în ochi, cu sufletu-i deschis în fața mea. Privirea sa e generoasă, blândă, curioasă. Am de ales: îl privesc la fel, cu inima deschisă, lăsând să vadă toate ...

Dansul Inimii – SFERA Dansul Inimii – SFERA
Arta Ascultării Atente

„E o formă de mișcare prin care mă conectez la mine însămi și la universul meu lăuntric. Mă conectez cu ceilalți și cu Viața însăși. Este un spațiu în care mă întorc la ...

Instrumentele transformării interioare: ALCHIMIA DURERII Instrumentele transformării interioare: ALCHIMIA DURERII

Experiența umană doare. A fi identificați cu o parte din noi înșine este echivalent cu a nu percepe Întregul care suntem. De-aici provine durerea, de orice fel, la fel ca și frica, însingurarea, ...

Luppia Magna Luppia Magna
O Călătorie Inițiatică pe Godeanu

9 bărbați și o cățelușă gravidă. 100 de kilometri cât o 1000 de ani. Revelațiile Poienii lui OM. A mărșălui conștient prin propria existență. A face din a fi. Cercul magic împrejurul Sarmizegetusei. ...

Să fim mai buni și mai blânzi cu noi înșine Să fim mai buni și mai blânzi cu noi înșine

Un timp al fricii și al furiei într-o spirală a tensiunii. A alege în mod conștient un alt drum interior, o alegere cu consecințe enorme în plan personal și colectiv. A avea dreptate sau a ...

x