AmmaRa rubrica Practica Prezenței

O Revoluție a felului în care trăim

Publicat la 31.01.2019 Comentarii

Elena Francisc - Țurcanu

Drag prieten,

Sunt convinsă că și tu ai băgat de seamă că din ce în ce mai mulți oameni discută între ei pe teme despre care nici nu visam în urmă doar cu câțiva ani. Însă, din păcate, uneori pare că sunt duse prea în extremă temele. Ori-Ori. Ori ne „iluminăm” (trezim, evoluăm) – ori crăpăm, zic unii. Extreme.
Nu cred că e nevoie să mergem în extreme căci Existența are, întotdeauna, Și-Și.

Da, cu adevărat, din ce în ce mai mulți oameni se trezesc și aleg să folosească potențialul vindecător
al stărilor extinse de conștiință și, în același timp, ajung să recunoască existența acestora în lucrurile cele mai mărunte și mai simple care ne bucură viața. În Călătoria Inimii suntem profund recunoscători pentru discuțiile profunde pe care le avem cu toți cei care ne calcă pragul Centrului. Ne uimesc și în același timp ne bucură foarte tare, întrebările cu care vin în librăria noastră cititori de toate vârstele.
Pe de o parte – conform unor statistici - pare că oamenii nu mai citesc carte tipărită și, în același timp,
la noi în librărie vin din ce în ce mai mulți oameni iar comenzile pe site arată că sunt foarte mulți oameni însetați de cunoaștere și, mai ales, de auto-cunoaștere. De dezvoltare personală integrală. De evoluție.
De întregire. De a învăța să practice starea de prezență. Însă, până la urmă, ce înseamnă această „practica prezenței”? Îi putem da o grămadă de definiții.

Te invit să te alături în comunitatea virtuală pe care o creăm pe 6 februarie și în care
Horia Francisc-Țurcanu (Agnis – scribul în Cartea Maestrului Interior) va împărtăși cu noi despre ceea ce el consideră (și, de altfel, noi toți în Călătoria Inimii) a fi cel mai important aspect al vieții:


Practica Prezenței
O Revoluție a felului în care trăim

Webinar GRATIS
cu Horia Francisc-Țurcanu (Agnis)
Ora 9 PM, miercuri 6 februarie, 2019
înscriere aici


Poate că acum, mai mult decât oricând, avem toți nevoie să învățăm să ne bucurăm de momentul prezent. Să învățăm a ne bucura de magia stării de prezență este cel mai mare dar pe care ni-l putem oferi. Sunt multe căi de a intra în prezență. Sunt multe practici. Toate utile și folositoare. Până la urmă nici nu contează „cum?” intri în starea de prezență ci, mai degrabă, decizia de a o practica.
Această Stare de Prezență, prin practică conștientă și consecventă, este crucială pentru stilul de viață pe care am ajuns să ni-l creăm și să-l trăim. Și, sunt convinsă, prin această practică ajungem să ne creăm și Un Nou Stil de Viață - în care sănătatea, mișcarea, hrana sănătoasă, conștiența alegerilor și deciziilor, compasiunea,  să fie atributele principale.

Dacă alegi să participi la acest Webinar, Agnis te va introduce în unele din temele despre Conștiență și Prezență pe care le-a sintetizat, într-un mod simplu și la îndemâna oricui, în cartea bestseller
Cartea Maestrului Interior
. O carte-ghid, o carte-călăuză, o carte-manual pentru toți cei care simt că trăim un moment istoric în care suntem chemați la acțiune. Adică la asumarea responsabilității de a face, fiecare în felul său unic, o schimbare ce contribuie la transformarea lumii în care trăim. Nu este deloc adevărat că nu putem face nimic. Poate că nu putem face totul dar, am certitudinea, fiecare poate contribui la schimbare. Fiecare putem aduce mai multă îngăduință, mai multă compasiune, mai multă bunătate, mai multă încredere, mai multă recunoștință, mai multă curățenie, mai multă iubire, în realitatea vieții noastre.

Nu știu ce teme va atinge Agnis în acest Webinar, căci – pe tărâmurile stării de prezență și ale conștiinței extinse - este mereu o surpriză întâlnirea cu el. Însă îți șoptesc acum câteva din subiectele pe care le-am aflat vârându-mi nasul în spatele culiselor:

  • Din ce în ce mai mulți oameni simpli, ca mine și ca tine, nicidecum „mari maeștri”, schimbă lumea. Tu, eu, oameni ca noi, suntem chemați să contribuim la schimbare în aceste vremuri de mari tulburări. Și, cu adevărat, împreună putem.
  • De ce este aproape imperativ să rămânem centrați, sau să învățăm a ne găsi centrul, înrădăcinându-ne în starea de prezență și practicând recunoștința
  • Cum lucrul cu tine însuți, dezvoltarea ta personală și integrală, cunoașterea universului tău lăuntric, este crucial pentru a cataliza schimbări esențiale în sistemele ce ne-au ținut prizonieri și din care, din ce în ce mai mulți oameni, se eliberează
  • Cum poți folosi practica stării de prezență pentru a-ți îmbunătăți relațiile cele mai semnificative din viața ta.


Fie că simți chemarea să contribui la schimbarea lumii sau că alegi să-ți asculți chemarea inimii și să-ți manifești adevăratul tău potențial, alătură-te nouă pe 6 februarie. Intră aici!

Pe durata evenimentului, Agnis va împărtăși despre oportunități în care poți să-ți explorezi, să-ți recunoști, să-ți întrupezi propriul tău Maestru Interior. Această dimensiune a ființei tale care te călăuzește, odată ce ai recunoscut-o și integrat-o, către a-ți exprima în lume vocea din adevărul tău, către a-ți manifesta cel mai înalt potențial al tău. Acela de Creator Conștient al realității pe care o trăiești.

Am încredere că te alături nouă și că profiți de această oportunitate de a te acorda cu ceva ce-ți va oferi mai multă semnificație vieții și mai mult elan creator cu care-ți poți remodela realitatea pe care o trăiești. Acest Webinar îți poate oferi claritatea de care ai nevoie pentru a face schimbări și de a contribui în felul tău unic.

PS: O înregistrare pe care o poți apoi descărca îți va fi pusă la dispoziție, fie că participi live sau nu, înregistrându-te aici.

 




"Călătoria Inimii este o călătorie spre trăirea propriei Divinități. O Călătorie spre Conștiență și percepție. Nimic nu rămâne ascuns. Totul este revelat din Inconștient"

HEFT

Programe și meditații online

Noutățile Călătoria Inimii
direct pe mail

Articole, workshopuri,
cărți și evenimente

Arhiva Newsletter

Tag cloud

Cărți relevante

Inteligența Cosmosului Inteligența Cosmosului

Cine suntem și de ce suntem aici sunt întrebări care preocupă omenirea de mii de ani. Este oare întreg universul, incluzând micuța noastră planetă, un rezultat al întâmplării ...

Minte Nemuritoare Minte Nemuritoare

Oare conștiința noastră – mintea, sufletul sau spiritul – ia sfârșit odată cu moartea corpului? Sau continuă să existe undeva, poate pe alte tărâmuri sau în alte dimensiuni ...

CIUPERCILE SACRE ALE VIZIUNII CIUPERCILE SACRE ALE VIZIUNII

Istoria spirituală a Umanităţii este una cu cea a plantelor sacre care au fost folosite ritualic în toate timpurile, pe toate continentele. În ultimul secol, psihologia transpersonală a explorat ...

Jasmine Green Jasmine Green

Ceai verde revigorant și energizant, puternic, este preparat din frunze nefermentate, uscate prin evaporare, conținând foarte multe vitamine și antioxidanți ...

Şcoala Zeilor Şcoala Zeilor

Această carte este o hartă şi un plan de evadare. Scopul său este de a vă arăta parcursul urmat de un om oarecare pentru a evada din povestea hipnotică a lumii, din interpretarea jalnică a existenţei, pentru ...

Workshopuri relevante

Dansul Inimii

Respirația Inimii Respirația Inimii
Respirația Inimii este o aplicație dinamică a lucrului cu starea de Prezență, o meditație în mișcare care conduce foarte rapid la expansiunea conștienței și permite conectarea voluntară cu orice ...

Astrologie Arhetipală Astrologie Arhetipală
Ştiinţă şi artă, cunoaştere raţională si simbolism deopotrivă, Astrologia poate fi de multe ori ascunsă raţionamentului logic, dar rămane mereu transparentă intuitiei şi percepţiilor survenite prin ...

Maestrul Interior. Arta Respirației Conștiente Maestrul Interior. Arta Respirației Conștiente
Lucrul cu stările extinse ale Conștiinței este pentru viața de fiecare zi. A fi conștient este a percepe mai profund și mai rafinat realitatea vieții. Un nou grad de Conștiență permite o noi moduri de ...

Practica Puterii Feminine Practica Puterii Feminine
Dacă ai nevoie de susținere, de conținere, de un loc în care să te simți auzită și ascultată, un spațiu în care să-ți dai voie să devii femeia care ești menită să fii, te invit să-ți ...