Perspective rubrica David Servan Schreiber sau superba generozitate a unui ramas bun

Publicat la 15.07.2011 Comentarii

David Servan Schreiber este pe cale de a părăsi dimensiunea încarnată. Este cineva care nu ştie cine este David Servan Schreiber? Nu-i nimic, rândurile de mai jos poate că vor spune câte ceva despre acest cu adevărat mare OM pe cale de a-şi lua rămas bun.

Provine dintr-o familie care a făcut istorie. A devenit neurolog şi psihiatru cu merite academice. În 2003 a scris o carte care a zguduit mediile medicinei occidentale. Se numeşte „Vindecă„. În această carte se ocupă de unele dintre cele mai dramatice boli ale lumii moderne, stresul, anxietatea şi depresia. Găseşte cauzele profunde ale acestora şi dovedeşte conexiunea acestor stari cu maladiile incurabile. Puţini ştiau pe-atunci că interesul lui DSS pentru acest subiect provenea din propria sa experienţă. La 32 de ani fusese diagnosticat cu cancer, iar investigaţia sa ilumina rădăcinile psihice ale bolii. În mod sincronic, scrierea cărţii a fost însoţită de prima recidivă a bolii. 

Cartea a fost o adevărată lovitură sub centură dată mediilor medicale şi farmaceutice tocmai de unul care se presupunea că face parte din establishment, căci tânărul Schreiber arăta mijloacele simple, la îndemâna oricui, de a ieşi de sub imperiul depresiei, fără ajutorul medicamentelor sau al psihiatriei moderne. Cea mai puternică industrie a planetei, cea medicală şi farmaceutică, primea o lovitură pe care nu avea să o uite uşor. Schreiber devenea în schimb o personalitate mondială. Ceea ce din perspectiva sistemului putea fi considerată o trădare, din perspectiva oamenilor obişnuiţi era un imens ajutor.

Peste 4 ani, în 2007, DSS avea scoată un nou bestseller mondial, „Anticancer”, în care avea să-şi păstreze abordările neconvenţionale, spre uimirea neputincioasă a sistemului medical occidental. Era o carte care dubla perspectiva cercetătorului şi a omului de ştiinţă, cu aceea mult mai dramatică a aceluia care se confruntase cu boala. Trecuse prin furcile caudine ale tuturor încercărilor: operaţii, chimioterapie, recuperare. Nu era vorba despre o cercetare rece ci despre o abordare totală, inclusiv din perspectivă psihică şi emoţională. Din rândurile cărţii transpare tensiunea omului care se luptă pentru viaţa sa şi explorează toate abordările posibile. Cele mai avansate cercetări asupra cancerului la nivel mondial stau alături de metodele neconvenţionale precum lucrul psihologic, meditaţia, respiraţia sau vizualizările. DSS merge mai adânc decât oricine dintre contemporanii săi în investigarea acestei maladii teribile a secolului XX. Cartea sa a fost un dar nepreţuit pentru milioane de oameni din întreaga lume, care a adus nu numai cunoaştere şi informaţie, dar mai ales speranţă şi încredere că, în ultimă instanţă, puterea vindecării stă în mâinile noastre. Straniu dar semnificativ, scrierea acestei a doua cărţi a coincis cu a doua recidivă a bolii. Ca şi cum, de undeva, din înălţimile rarefiate ale sufletului, Sinele său a fi decis experienţa completă a bolii pentru a sprijini scrierea cărţii.

Ceea ce mi se pare important aici este GENEROZITATEA. DSS ar fi putut, ca atât de mulţi alţii, să se scufunde în boală, în suferinţă, să nu-i mai pese de nimic în faţa ameninţării morţii. Dar el a ales altfel. A ales să transforme frica în expansiune şi să-şi împărătăşească experienţa într-o carte care avea să-i ajute pe mulţi. Toate capacităţile sale de om de ştiinţă genial şi de investigator liber de orice prejudecată, aveau să se amestece cu experienţa personală a bolii fără de care cărţile lui nu ar mai fi fost aceleaşi. Ar fi putut să cadă pradă umbrei şi fricii, dar a ales lumina şi iubirea. Ar fi putut să se închidă în drama personală, dar a ales deschiderea în folosul lui şi al tuturor. Sau poate că El a ales această experienţă tocmai pentru a o putea împărtăşi cu aceia care aveau nevoie de asta? Aceasta l-ar poziţiona printre acele rarisime suflete care se manifestă în această dimensiune nu numai petnru experienţa personală, ar şi pentru un bine mai larg, al Umanităţii.

Nu există întâmplare, ci doar sinconicităţi. „Vindecă” a fost prima carte pe care, acum 7 ani, Elena Francisc a ales să o publice atunci când a înfiinţat editura, şi care a avut un succes uriaş printre cititorii români. A urmat mai târziu „Anticancer”, iar David Servan Schreiber a devenit binecunoscut cititorilor români, căci multora le-au folosit cărţile sale. Pot mărturisi acest lucru, căci mii şi mii de scrisori au venit pe adresa revistei Formula As în care am publicat interviurile şi articolele despre DSS şi despre cărţile sale, scrisori din întreaga ţară.

Ştiam de câtva timp că David Servan Schreiber la o nouă carte: „Căi de a ne lua rămas bun”. Celelalte două cărţi aduseseră cu ele recidiva bolii şi intuiam că din nou screrea sa este rezultatul unei experienţe personale. De data aceasta, experienţa de a trece dincolo de această dimensiune, fizică. Yilele trecute am aflat că David Servan Schreiber este pe cale de a muri. Şi din nou alege altfel decât ar face cea mai mare parte dintre noi. Cu GENEROZITATE. Din nou, această ultimă carte a sa, va însoţi milioane de oameni care vor parcurge aceeaşi dramă, va răspunde aceloraşi întrebări pe care şi le-a pus şi el. Din nou, milioane de oameni vor şti, datorită scrierilor sale, că nu sunt singuri şi nu au fost niciodată singuri pe drumul experienţei lor, oricare ar fi fost aceasta. David Servan Schreiber este pe cale de a muri, aşa cum a trăit. Generos.

Am văzut-o pe Elena cu ochii înlăcrimaţi. Legăturile sale cu familia Schreiber sunt puternice, căci drumurile lor s-au intersectat mereu, în mod sicronic. La ora când scriu aceste rânduri, David Servan Schreiber se află la Paris, în casa în care s-a născut, trăindu-şi poate ultimele ore ale acestei vieţi. Ar putea fi un moment trist dacă noi nu am alege altfel.

Din perspectiva Călătoriei Inimii, a sufetului aflat în încarnare, nu există moarte, ci doar transformare. Nu există destin, ci doar alegere a unei experienţe, oricare ar fi ea, oricât de dramatică. Adevărata compasiune este aceea de a onora orice experienţă, de a fi alături de cel care trece prin ea, prin simpla prezenţă. Compasiune nu înseamnă, niciodată, milă. Ci onorare.

Aşa s-au născut aceste rânduri. Din alegerea noastră de a-l însoţi pe David Servan Schreiber, în aceste momente de trecere dintr-o dimensiune în alta. O vom face împreună cu voi, toţi aceia care sunteţi, în mod conştient, în Călătoria Inimii. O vom face împreună cu toţi aceia care au beneficiat vreodată de cărţile, curajul şi generozitatea sa. O vom face în felul nostru, de exploratori ai conştiinţei, căci David Servan Schreiber este unul dintre noi. Cum vom face asta? Simplu. Vom respira adânc, la capătul acestor rânduri sau ori de câte ori ne vom aminti despre el, şi îi vom fi alături cu inima, mulţumindu-i pentru toate darurile pe care le-a adus umanităţii în această viaţă. Onorând experienţa, alegerile şi opera acestei vieţi ale sale.

Îţi mulţumim, David Servan Schreiber!

Horia Ţurcanu şi Elena Francisc

 

 A trai în lumină – un interviu cu David Servan Screiber

în dialog cu Horia Ţurcanu pentru revista Formula AS,  2008

„Cancerul poate fi invins prin mijloace la indemana oricui”

Medic psihiatru de renume international, autor de carti cu succes urias, David Servan Schreiber s-a confruntat el insusi cu cancerul. O lupta in care a invins si a carei experienta o comunica in speranta de a fi de folos

Povestea celui pe care presa internationala il numeste familiar DSS este una de roman. Psihiatru si neurolog de anvergura mondiala, David Servan Schreiber avea de la bun inceput toate atuurile pentru a deveni o vedeta. Foarte carismatic, binecunoscut pentru ca este fiul cel mare al faimosului JJSS (Jean Jacques Servan Schreiber – fondatorul revistei L. Express si autor al cartii „Sfidarea Mondiala”), David se afirma ca cercetator in domeniul neuropsihiatriei, la una dintre cele mai celebre universitati medicale americane, cea din Pittsburg. In 2003 lanseaza o carte care avea sa devina un bestseller mondial, „Vindeca stresul, anxietatea si depresia, fara medicamente si fara psihanaliza”, bulversand lumea psihiatriei prin concluzia sa scandaloasa: boala secolului 21, stresul (anxietatea, alienarea), poate fi contracarata fara medicamente, prin mijloace naturale aflate la indemana oricui. Patru ani mai tarziu vine cu o noua „bomba”: „Anticancer”. Lumea afla stupefiata ca faimosul si carismaticul DSS a suferit el insusi de un cancer la creier. Dupa o operatie, chimioterapie si toate demersurile pe care le cunoaste medicina conventionala, atunci cand parea ca totul a intrat in normal, cancerul sau a recidivat. A urmat o noua operatie, numai ca de data aceasta, tanarul cercetator si-a dat seama ca mijloacele acceptate de medicina conventionala nu sunt suficiente. Pentru a se vindeca complet, avea nevoie sa stie mai mult. Astfel, fondeaza pe langa Universitatea de Medicina din Pittsburg un centru de cercetari „integrative”, care pleaca de la premisa ca pentru a combate boala trebuie sa apelam, inainte de toate, la psihic si la fortele sufletesti. Ani de zile face cercetari aprofundate in domeniul cancerului, se consulta cu cei mai mari experti mondiali, participa la conferinte de pe intreaga planeta si digera toata literatura stiintifica pe tema cancerului. Concluzia sa: „Cancerul este mai mult o chestiune de stil de viata. Fiecare dintre noi avem in corp celule canceroase, dar boala nu se declanseaza la toti. Am vrut sa aflu care este motivul pentru care unii dintre noi fac cancer si altii nu. Ceea ce am descoperit este faptul ca, asa cum toti avem celule canceroase in corp, tot asa avem si mijloacele naturale de a ne apara impotriva cancerului. Nu trebui decat sa invatam sa ne servim de aceste mijloace naturale”. Fara sa nege nici un moment medicina conventionala, si dupa ce a testat pe el insusi toate recomandarile pe care le face, David Servan Schreiber explica felul in care putem sa ne folosim de mijloacele noastre naturale de aparare impotriva acestei boli, care a devenit principala cauza a mortalitatii in lumea contemporana. In interviul pe care mi l-a acordat pentru revista „Formula AS”, l-am rugat pe celebrul om de stiinta franco-american sa explice cat se poate mai clar programul anticancer, elaborat prin propria sa experienta de lupta cu boala, pe care a izbutit s-o invinga de doua ori.

„In stadii declansate deja, tumorile canceroase trebuie operate”

– Care este diferenta intre terapia anticancer pe care o propuneti dvs. si abordarea medicinei clasice in ceea ce priveste cancerul?

– In primul rand, as vrea sa precizez un element foarte important: atunci cand cancerul s-a declansat deja, atunci cand exista deja o tumora canceroasa, asa cum s-a petrecut in cazul meu, abordarea medicinei clasice este singura posibila pentru stadiul in care se afla stiinta in acest moment. Operatia, chimioterapia si celelalte masuri care se iau in acest caz mi-au salvat viata. Exista si ceea ce stiinta numeste „remisii spontane”, adica o retragere a tumorii, uneori definitiva, dar mecanismele ce se pun in miscare in aceste cazuri rare nu sunt descifrate de catre stiinta in acest moment. Pur si simplu, nu stim cum se petrece acest lucru. Dar in majoritatea lor covarsitoare, tumorile canceroase trebuie operate. Nici un moment nu am sustinut faptul ca medicina clasica trebuie evitata, ci dimpotriva. Ceea ce s-a petrecut cu mine m-a facut insa sa-mi pun intrebari. Dupa ce am facut tot ceea ce puteam sa fac cu mijloacele traditionale de tratament, m-am intors la viata mea obisnuita, mi-am reluat lucrul la universitate si la Centrul de cercetari integrale in medicina, parea ca totul reintrase in normal. Voiam sa uit de cancer. Numai ca, intr-o buna zi, medicii mi-au spus: „Stiti, cancerul a revenit”. Cand ai trecut odata pe langa moarte, viata este altfel, are o savoare si o intensitate fantastica. Asa era pentru mine. Revenirea cancerului a fost ca o recadere in infern. Atunci am inceput sa-mi pun cu adevarat intrebari: Ce se intamplase? De ce revenise cancerul? Faptul ca o tumora canceroasa se dezvolta in corpul meu nu este un lucru normal. Avem mii de mici celule canceroase in corp, dar ele raman inactive pana cand ceva anume le face sa se trezeasca. Ce anume activeaza aceste celule canceroase? Nu stim. Dar stim ca intr-un fel sau altul, corpul nostru isi mobilizeaza mijloacele sale de aparare naturale, curata terenul si blocheaza dezvoltarea acestor celule maligne. Corpul meu nu-si facuse treaba bine, din moment ce cancerul meu se reactivase. De ce? Voiam un raspuns la aceasta intrebare si acesta a fost punctul din care au pornit cercetarile mele ulterioare. Stiinta medicala conventionala se intereseaza in primul rand de tumora: trebuie detectata si apoi distrusa prin orice mijloace – chirurgicale, radioterapie, chimioterapie… Nu exista alta cale, trebuie sa faci asta. Dar pe mine ma interesa si restul. Abordarea mea a fost sa pornesc de la ceea ce inconjoara tumora, „terenul” pe care aceasta se dezvolta si care ii influenteaza evolutia. Stim ca pentru a se dezvolta, o tumora are nevoie de un mediu inflamatoriu, fara de care aceasta nu ar putea rezista sistemului nostru imunitar. Deci e nevoie, pe de-o parte, sa determinam ce creeaza acest mediu inflamatoriu, si pe de-alta, sa aflam elementele care stimuleaza mecanismele noastre de aparare. Apoi, tumora, pentru a se dezvolta, are nevoie sa creeze noi vase sanguine, pentru a primi oxigenul de care are nevoie. Trebuia deci sa aflu care sunt factorii ce influenteaza toate acestea, conform unei logici simple. Trebuia sa inteleg cum functioneaza aceste mijloace naturale de aparare, inainte de a le utiliza, de a le stimula, si chiar de a le amplifica, daca este posibil. Si, ca sa va raspund in sfarsit la intrebare, ceea ce diferentiaza abordarea mea de cea clasica este ideea de a actiona asupra acestor elemente care favorizeaza dezvoltarea tumorii, in loc sa astept ca ea sa creasca, pentru a putea fi operata. In plus, de a actiona asupra mediului in care se instaleaza tumora in asa fel incat ea sa se „sufoce”.

„Am testat totul pe mine insumi”

– Cu aceasta noua abordare este posibila vindecarea cancerului sau vorbim doar de prevenirea lui?

– Pentru mine nu exista o ruptura intre a preveni si a vindeca. Un cancer este in acelasi timp si tumora, si mediul in care ea se dezvolta. Este un intreg. Si as vrea sa mai precizez aici ca aceasta viziune a importantei „terenului” pe care se instaleaza tumora nu este numai a mea, ci si a unora dintre cei mai importanti cercetatori ai cancerului de pe planeta, care au confirmat valoarea acestei abordari si au recunoscut ca ea constituie o innoire majora, in ceea ce priveste tratamentul cancerului in acest moment. In ceea ce ma priveste, ganditi-va la faptul ca eu nu eram un cercetator care studiaza pentru ca este pasionat de subiect, nici pentru ca eram platit pentru asta. Eu eram bolnav de cancer, tumora recidivase si acest lucru ma speria de moarte. Cercetarile mele trebuiau sa ia in calcul orice ipoteza care mi se parea viabila si m-am aruncat in aceste cercetari cu o determinare a carei miza era chiar viata mea. Am intrat si am studiat toate bazele de date asupra cancerului pe care mi le punea la dispozitie lumea medicala si la care aveam acces ca si cercetator, am maturat toata presa stiintifica a acelor ani, m-am pus la curent cu toate descoperirile de ultima ora, am verificat toate ipotezele aflate pe masa de lucru ale cancerologilor celor mai faimosi din lume. Am pus totul cap la cap, pentru ca erau informatii foarte dispersate, si astfel am reusit, dupa o munca uriasa care a durat ani de zile, sa formulez un fel de… doctrina anticancer. Am testat totul pe mine insumi, si daca acum sunt in viata si sanatos, acest lucru ma face sa sper ca ideile principale ale acestei doctrine sunt valabile, cel putin ca principii. In ziua in care am fost convins ca ceva fundamental s-a schimbat in evolutia bolii mele, am decis ca lucrurile aflate de mine pot fi utile multor bolnavi aflati in aceeasi situatie. A fost momentul in care am scris Anticancer, care este o carte foarte personala, caci cuprinde povestea mea, dar si una stiintifica, pentru ca acolo sunt rezultatele cercetarilor mele din tot acest timp.

„Pot spune fara teama de a ma insela ca exista un stil de viata anticancer”

– Care sunt concluziile?

– Ca este esential sa studiezi, sa pregatesti si sa ameliorezi terenul pe care se instaleaza cancerul. Si, contrar a ceea ce se credea pana acum, cancerul nu este o chestiune genetica in principal, ci o chestiune de stil de viata. Pot spune acum, fara teama de a ma insela, ca exista un stil de viata anticancer, care reduce substantial, pe de-o parte, riscul de a ne imbolnavi de cancer, pe de-alta parte, odata ce ne-am imbolnavit deja, creste substantial sansa de a reveni la o sanatate buna, de a ne vindeca definitiv de aceasta maladie, in asa fel incat ea sa nu mai recidiveze. Stiu ca prin ceea ce afirm, merg cumva contra curentului acceptat. Doctorii le spun femeilor ca daca mamele sau bunicile lor au avut cancer la san, atunci riscul lor este mai mare. Eu estimez acest risc la nu mai mult de 15%, restul de 85% fiind influenta mediului, a obiceiurilor alimentare, a stresului psihologic. Vreti o dovada? Ei bine, copiii adoptati la nastere au acelasi risc de a face cancer cu parintii lor adoptivi, nu cu parintii lor biologici, ceea ce inseamna ca determinanti sunt factorii de viata, nu factorii biologici. In China sunt regiuni intregi fara nici un caz de cancer. Credeti ca este vorba despre o gena asiatica? Nici vorba, pentru ca odata emigrati la Chicago, procentul de cancere al chinezilor este acelasi, foarte ridicat, cu al americanilor. Deci, este vorba despre stilul de viata in primul rand. Exista studii foarte serioase, care arata ca pentru cei nascuti dupa 1940 riscul de cancer este de trei ori mai mare decat al celor nascuti inainte de anul acesta, ceea ce confirma ipoteza mea. In secolul 20 totul s-a schimbat.

– Care sunt factorii ce constituie acest „stil de viata” la care va referiti?

– Foarte pe scurt, stilul de viata occidental este exact acela care favorizeaza aparitia cancerului. Mediul in care traim este incarcat cu cea mai mare cantitate de factori recunoscuti drept cancerigeni, care au existat vreodata pe planeta. Franta este al treilea mare consumator de pesticide dupa America si Japonia, si nu intamplator, statisticile cancerului au aceeasi ordine. Miile de produse toxice care exista astazi nu existau inainte. Acesta este un factor.

Miscarea – parte integranta a terapiei anti-cancer

Al doilea: alimentatia care cuprinde grasimi, zahar, carne, alimente industriale, surse de dezechilibru dezastruoase pentru sanatate, pentru ca animalele si agricultura sunt saturate cu produse chimice cancerigene. Apoi urmeaza alti factori fundamentali care, la un loc, creeaza mediul pentru dezvoltarea tumorilor, cum ar fi sedentarismul. Exista numeroase studii ce demonstreaza ca mecanismele de aparare ale corpului contra cancerului sunt stimulate direct de activitatea fizica. Nu trebuie sa faceti sport de performanta. Este suficient o jumatate de ora de mers pe zi, dar sa fie chiar in fiecare zi. Acesta este minimul. Tesuturile adipoase sunt principalul mediu de stocare al toxinelor cancerigene, excesul de estrogeni si testosteron care stimuleaza cresterea tumorilor, nivelul de zahar in sange, toate acestea contribuie la inflamarea tesutului si favorizeaza cancerul. Sportul le diminueaza. Dupa o operatie de cancer, activitatea fizica regulata diminueaza substantial riscul recidivei, iar studiile la care am avut acces dovedesc acest lucru. Odata cu chimioterapia sau radioterapia, trebuie inceput imediat un program de educatie fizica. Riscul unei recidive scade cu 75% in cazul acelora care fac sport in mod regulat. Personal, in timpul celor 13 luni de zile in care am facut chimioterapie, am alergat in fiecare zi. Evaluarea regulata a celulelor mele imunitare mi-a dovedit efectul miscarii asupra intregului sistem imunitar.

„Concentrati-va atentia catre interior”

– Ce puteti sa spuneti despre factorul psihologic? Cat de important este psihicul in lupta contra cancerului?

– Este un factor fundamental. De mii de ani, toate marile traditii mistice ale orientului ca si cele occidentale sustin ca este posibil sa tinem sub control mecanismele interioare ale fiintei, toata fiziologia corpului, prin concentrarea spiritului si a atentiei in interior. Vehiculul acestei concentrari este respiratia, care poate fi directionata oriunde in corp. Si meditatia. Sunt numeroase studii astazi care dovedesc faptul ca respiratia este una dintre cele mai bune metode de a reduce impactul stresului lumii contemporane asupra corpului nostru. La randul ei, meditatia este una dintre cele mai bune modalitati de a restabili armonia fiziologiei noastre si in consecinta de a stimula mecanismele noastre naturale de aparare. In Statele Unite exista programe de respiratie si meditatie pentru bolnavii de cancer, in sute de clinici oncologice. Rezultatele au fost evidente. Nimeni dintre cei care sufera de o boala cronica, nu numai cancer, dar si alte tipuri de boli considerate incurabile, nu ar trebui sa ignore acest adevar: a petrece timp, in fiecare zi, singur cu sine, a concentra toata atentia asupra propriei fiinte este un act de iubire fata noi insine. Este un demers enorm de important. Este conditia esentiala pentru a incepe sa armonizam fortele de vindecare interioare ale corpului.

– Concret, cum ar trebui sa procedam?

– Fara sa intru in detalii, poarta catre interior si catre controlul functiilor subtile ale corpului este, cum spuneam, respiratia. Asezati-va confortabil, cu spatele drept. Sunt suficiente doua adanci respiratii lente si profunde, insotite de toata atentia noastra, pentru a simti imediat ca ceva se destinde in interiorul nostru. Atentia insoteste apoi fiecare inspiratie, apoi se lasa purtata de o lunga expiratie a aerului care paraseste corpul. Apoi, pauza. Invatam sa ne lasam sa curgem in aceasta pauza, din ce in ce mai profund. Acolo, in aceasta pauza, vom descoperi ca suntem cel mai aproape de fiinta noastra intima. Apoi, la capatul acestei pauze, fara nici cel mai mic efort – in afara de acela de a ne focaliza atentia – o mica scanteie se reaprinde singura si declanseaza o noua inspiratie. Aceasta este insasi scanteia vietii, care este intotdeauna in noi, chiar daca nu suntem constienti de ea. A deveni constienti de aceasta scanteie inseamna sa suflam peste ea, sa o reaprindem. Atunci cand o descoperim pentru prima data, avem o adevarata revelatie. Invatam ca putem avea acces la ea in orice moment al vietii noastre, atunci cand avem nevoie sa ne racordam la sursa noastra de energie. Odata descoperit calmul si blandetea aflate la capatul expiratiei, vom reveni mereu la acesta sursa. Dupa putina practica, cum vom avea un moment, fie la coada la supermarket, fie intr-un blocaj de circulatie, vom profita pentru a ne intoarce acolo, in interior. Centrul respiratiei, situat la baza creierului, este sensibil la toate moleculele ce sunt schimbate in permanenta intre creierul emotional si organele corpului, inclusiv sistemul imunitar. Racordandu-ne la respiratie, ne apropiem de pulsatia functiilor corporale vitale si le conectam la gandire. Experimentele cu bolnavii care practica respiratia si meditatia au dovedit ca la capatul a numai opt saptamani dormeau mai bine, se simteau in mod clar mai putin stresati si aveau sentimentul ca viata lor devenise mai plina. Mai mult decat atat, la nivelul sistemului imunitar, celulele imunitare isi regasisera forma initiala, foarte eficienta in a lupta contra cancerului. Meditatia de origine asiatica si corespondentul ei european, rugaciunea, care in formele ei cele mai evoluate este tot un tip de meditatie, sunt cele mai la indemana mijloace psihologice de crestere a capacitatii corpului de a se apara. Ele conduc la armonizarea diferitelor niveluri ale fiintei, pe care eu o numesc „coerenta cardiaca”, adica racordarea creierului la inima.

„Oamenii cu o viata emotionala inhibata favorizeaza aparitia cancerului”

– Psihologia de tip clasic poate sa ajute in vreun fel la cresterea acestei capacitati naturale a corpului de a se apara?

– Cu siguranta. Si de aceea, asistenta psihologica specializata ar trebui sa functioneze in cazul tuturor acelora care se confrunta cu cancerul. Numai ca aceasta idee este recenta si abia acum descifram mecanismele psihologice care contribuie la declansarea bolii. Exista elemente psihologice comune multora dintre aceia care se imbolnavesc si acesta este un adevar statistic. Ca si in cazul meu, este vorba despre persoane care in copilarie nu s-au simtit complet acceptate sau care au suferit o trauma, cu parinti reci sau prea exigenti sau pur si simplu distanti. Ca sa fie acceptati de acestia, crezand ca astfel vor fi iubiti, acesti copii s-au conformat ei la maximum cerintelor, mai curand decat sa asculte de propriile lor dorinte. Ei sunt aceia care nu indraznesc sa se supere niciodata, care devin adulti „cu adevarat de treaba”, care evita conflictele si care-si ignora nevoile si dorintele, cu alte cuvinte, care refuza sa se exteriorizeze sentimental si senzorial.

 „Marele secret este a trai in lumina

In speranta de a-si asigura un confort emotional, ei isi investesc de multe ori fiinta intr-un singur aspect al vietii lor, acesta fiind serviciul, familia, afacerea, mariajul sau copiii. Punctul central de sprijin odata pierdut, in urma unui divort, a concedierii, a retragerii la pensie, durerea traita in copilarie se redesteapta. De multe ori este inca si mai distrugatoare, pentru ca exista impresia ca nu-i putem scapa, orice am face. Acest traumatism secund face loc sentimentelor de neputinta, de disperare, de abandon, care deterioreaza rapid echilibrul psihologic si corporal. Aceasta a doua lovitura venita la maturitate loveste devastator, exact in acelasi loc, iar edificiul psihic, apoi cel fizic, se prabuseste. Pacientii deprimati la varste adulte, cu o viata emotionala inhibata si incorsetata, manifesta o inflamare violenta la nivelul „terenului” pe care se instaleaza cancerul, favorizand astfel tumora. Nu este o presupunere, ci un fapt dovedit stiintific. Aici intervine psihologia clasica: a-i invata pe oameni sa gestioneze o situatie de criza. Nu stresul in sine ne ucide, ci felul in care raspundem stresului si sentimentelor de neputinta, de dezechilibru interior si de abandon care ne invadeaza. In ultima instanta, acest mecanism este unul emotional, generat de sentimentul lipsei de iubire. A iubi si a fi iubit este un reper absolut, un sprijin care impiedica dezechilibrul psihologic. A nu avea acest reper este echivalentul derivei.

– Un sfat final?

– Nu credeti niciodata in retetele-miracol, caci acestea nu exista. Nici nu asteptati ca statul sau industria alimentara sau laboratoarele farmaceutice sa descopere vreun medicament-minune. Actionati voi insiva. Luati-va in mana viata pe toate planurile, in ceea ce priveste alimentatia, miscarea, psihicul si mediul in care traiti. Nu trebuie sa renuntati la medicina conventionala, dar nici nu trebuie sa va bazati exclusiv pe ea, asteptand vindecarea. Puteti, prin mijloace foarte simple, care tin in primul rand de vointa voastra si de increderea in puterile propriului vostru corp de a se vindeca. Ajutati-va corpul sa se vindece! Corpul are nevoie de mangaiere si de blandete. Mergeti la masaj. Faceti sport. Si… nu va neglijati sufletul. Despre acesta din urma putini pomenesc atunci cand este vorba despre cancer, desi a avea grija de sufletul nostru este fundamental, pentru ca nu exista echilibru fizic fara cel sufletesc. Dati-va timp voua insiva, stati cu voi, imprieteniti-va cu corpul vostru si cu inima voastra, dati-va atentie, fiti blanzi cu voi. In felul acesta, corpul vostru va fi mai pregatit si mai puternic in lupta cu orice maladie. Nu e nevoie sa faceti un cancer pentru a avea grija de voi insiva, nici pentru a fi mai atenti la frumusete si la bucurie. Marele secret este a trai in lumina.

PS. Daca vi se pare interesant, mergeţi mai departe cu un alt articol despre DSS : „Dimensiunea psihică a bolilor incurabile




Comentarii mai vechi (27)

dragi calatori, mesajele voastre au ajuns la david. le-am transmis familiei lui care va multumeste foarte mult. david a ales sa plece in noaptea de duminica. lumina, iubire si recunostiinta, draga david. cu cartea ta, "vindeca", s-a nascut editura efp in urma cu 7 ani. iar la aniversarea de 7 ani din toamna aceasta iti vom publica ultima ta carte - "mai multe feluri de a-ti lua ramas bun". Elena Francisc în 27.07.2011

scoala absolvita de David aici pe planeta albastra a fost absolvita cu brio...ma bucur pt el si ma bucur totodata pt noi, cei care ne continuam scoala...avem acum un frumos si fabulos reper...tie,David...toata iubirea noastra...drum lin spre ACASA...lumina si bucurie pe acest magic drum...ne vom (re)gasi cu siguranta si ne vom (re)cunoaste...mereu mira în 17.07.2011

David este un om sau un inger?! S- a intors ACASA! Mara M în 01.08.2011

Draga Elena, draga Horia, Am aflat vestea despre David Schreiber exact in seara vernisajului expozitiei Gratie si forta. Imediat mi s-a taiat respiratia, apoi mi-am dat seama ca nu intamplator atunci si acolo aflasem eu vestea aceasta. Sincronicitate sau nu, 2 carti editate de Elena au jalonat uluitor povestea mea si a sotului meu: Anticancer a lui Schreiber si Gratie si forta a lui Wilber. Cand m-am intalnir recent cu voi, n-am avut taria sa va intreb ce stiti despre el. Am acceptat inca din seara in care am aflat ca esential nu e sa ramai, ci sa stii cum sa ramai si sa ai taria sa faci ce trebuie ca sa pleci impacat. Eu cred ca David e pregatit acum de plecare, pentru ca i-a ajutat si i-a pregatit de plecare pe altii care n-au avut puterea lui. Pentru Cosmin citirea cartii lui a fost shiftul care l-a pus pe calea acceptarii si i-a aratat ca omul e mai mult decat dimensiunea lui fizica. N/am sa uit niciodata revelatia pe care i-a produs-o lui Cosmin cartea lui David! Si cat de benefica pentru noi a fost intalnirea cu ea! Imediat dupa citirea acestei carti raportarea lui Cosmin la boala a fost cu totul alta, iar lupta in care ne incrancenaseram noi pana atunci in raport cu boala a fost abandonata in folosul altor strategii, benefice pentru trup, minte si suflet. Multumesc, David Schreiber, respir constient si din inima cu gandul la tine! Respiratia mea e elogiul meu pentru lumina sufletului tau! In lumina in care vei ajunge, sufletul meu pereche cu siguranta te va intampina! Si indraznesc sa spun "Te iubesc!" tocmai pentru ca in cartea ta am gasit cea mai frumoasa etimologie a acestei declaratii (in limba unui trib aproape necunoscut.) Raluca Lungu în 15.07.2011

Multumesc David, Elena, Horia, Raluca, Cosmin.... din inima AnA Ana în 15.07.2011

CU SIGURANTA AM MAI FACUT ROST DE UN INGER PAZITOR,EU PACATOASA,EU NEVREDNICA,EU INSINGURATA,INTR-UN ALT MOMENT GREU AL EXISTENTEI MELE,ACUM CAND MA CREDEAM PIERDUTA!MULTUMESC DUMNEZEULUI TATAL PRNTRU DARUL IMENS:DAVID SERVAN SCHREIBER!MERGI SPRE LUMINA LUI HRISTOS,DRAGULE! CARMEN AURELIA RADULESCU în 15.07.2011

Ramas bun, in Lumina si Iubire, doctor si cercetator al sufletului. Iti multumesc ! Violetta Chiriac în 16.07.2011

minunat acest OM ! sunt melancolica acum dar a facut mult pt ceilalti si pt el insusi...este extraordinar cand avem intelepciunea sa ne ridicam si sa mergem "curat" mai de departe..din pacate unii nu vor sa i-a aceste exemple...sunt sigura ca el poate sa mearga dincolo impacat! iti doresc trecere usoara si o existenta pe masura sufletului tau! Raluca,frumos ceea ce ai spus! numai bine! georgeta acs în 16.07.2011

ramas bun , lumina , iubirea sa fie cu tine ... oana în 16.07.2011

Cred ca toti cei care ajungem sa citim, sa simtim si sa integram 'Calatoria inimii', intelegem aceasta 'trecere' care se cheama moarte dintr-o perspectiva diferita...si oricit ne-ar durea disparitia cuiva din dimensiunea concreta , durerea este a egoului nostru, oarecum egoist...si mai cred ca Infinitatea, partea nemuritoare, lumina, esenta fiintei identificata prin David va fi alaturi de toti cei care vor avea nevoie sau vor intentiona acest lucru, independent de aparenta lui disparitie...Va multumesc, Diana. Diana Iovanas în 16.07.2011

DAVID SERVAN SCHREIBER NAMASTE! Drum bun in Lumina ..... mariana în 17.07.2011

Probabil ca nu este cel mai fericit mesaj , sau cel la cere se asteapta cei care citesc acest site, sau au incredere absoluta in aceste presupozitii.Eu sufar de o boala neurologica si de aceea eram la curent cu spusele Dr.David Schreiber.Este frumos tot ce spuneti aici.Realitatea,insa, o cunoaste fiecare individ in parte.Speranta mea este sa nu se faca mai mult rau decat binele pe care il prezuma genul asta de discursuri.Oamenii sunt extrem de vulnerabili, mai ales daca sunt atinsi de vreo boala, incurabila sau nu.Nu e permis sa se joace nimeni cu mintile omului , si asa imputinate sau expandate!!!!Ganduri bune si pline de discernamant ! V venera în 14.08.2011

Un destin implinit. Dumnezeu sa-l odihneasca! Dan Ioanitescu în 02.08.2011

multumesc,elena,esti minunta! iti doresc tot binele din lume! georgeta acs în 04.08.2011

dar a murit... razvan eu butaru în 23.08.2011

oare ce se ascunde in spatele acestui "dar" din cuvintele tale, draga razvan, tu butaru, cel care esti? nu-mi permit sa speculez ci doar ma intreb de unde izvoraste acest "dar a murit..."? incredibila melodrama numita "moarte" cu care societatea in care traim este invaluita are o putere de-a dreptul infricosatoare asupra multora.procesul mortii are multe aspecte, draga razvan. stephen levine, autorul cartii, "cine moare?" isi incepe cartea in felul urmator: "astazi au murit aproximativ 200.000 de oameni. unii au murit in accident. altii au fost ucisi. unii pentru ca au mancat prea mult. altii de foame. unii au murit cand se aflau in pantece. altii de batranete. unii au murit de sete. altii s-au inecat. fiecare a murit moartea sa asa cum trebuia. unii au murit abandonandu-se cu mintea deschisa si inima impacata. altii au murit confuzi, suferind din cauza unei vieti care a ramas netraita, si din cauza unei morti pe care nu o puteau accepta". david si-a acceptat moartea! dar tu, butarule draga, daca ti s-ar spune ca maine mori, ti-ai accepta moartea? poate fi paradoxal pt unii, dar boala lui david, descoperita in 1992,(si fara mari sanse de supravietuire dupa cum spun medicii referindu-se la acest tip de cancer pe care l-a avut david),l-a ajutat sa-si traiasca urmatorii 20 de ani de viata din plin. iar cartile si conferintele sale au fost un adevarat sprijin pentru milioane de persoane. moartea nu este dusmanul nostru pe care, intr-un fel sau altul, trebuie sa-l invingem, ci o parte integranta a vietii noastre care, cu adevarat, da un sens existentei in aceasta incarnare pe care ne-am ales-o. putem privi moartea ca pe o prietena invizibila care ne aduce aminte sa traim si nu doar sa supravietuim. da, david a murit. si, totusi el este mai viu decat multe persoane pe care le ai in preajma ta,razvan tu butaru. Elena Francisc în 24.08.2011

unii ar spune sec: a gasit metoda dar a esuat in aplicarea ei unii ar spune ca boala a fost doar o provocare pentru a descoperi metodele de vindecare s-ar mai putea spune ca perspectiva mortii i-a dat un impuls fenomenal in a trai nu putem incadra in categorii de bine si rau viata. acesta a fost destinul lui, la fel de bun sau rau ca oricare altul. pace indio în 14.09.2011

Draga Elena, dragi calatori, am fost studenta Dr. Richard Beliveau la Montreal, am trait prin cursurile sale, prin cercetarile la care participam, toata disperarea, lupta, framantarile, durerea si speranta care animau laboratorul de medicina moleculara din cadrul universitatii din montreal. Am descoperit astfel cartile lui DSS, le-am ''devorat'' in franceza, apoi, revenind in tara, am auzit de traducerea lor la editura Elena Francisc. Consider ca ati acordat cititorilor romani o sansa extraordinara de a evolua, de a depasi ''clisee''si prejudecati intepenite, o sansa de a aborda diferit raportarea la boala si chiar la ''prietena invizibila'', cum bine ai numit-o tu, Elena... Mi-as dori din toata inima sa va pot ajuta la traducerea ultimei sale carti: "Mai multe feluri de a-ti lua ramas bun", caci revenind in tara am obtinut un certificat de traducator de limba franceza. Din ceea ce spui, Elena, inteleg ca sunteti chiar aproape de publicarea acestei carti. Va doresc succes, si, daca pot ajuta ca voluntar, as fi incantata sa colaborez cu voi. Cu dragoste, Dana Vedorin Vianne Vedorin în 13.09.2011

Well, butaru, ma bucur ca mai intri uneori pe calatoria inimii, in ciuda faptului ca n-ai nimic in comun cu ea. David a murit intr-un fel care le permite altora sa traiasca. Exista multe feluri de a muri. Multora, frica de moarte nu le permite sa-si traiasca vita. Acesta este adevaratul esec. Moartea nu este un esec, decat atunci cand se petrece in frica, repros, frustrare. Cei care mor astfel, o fac pentru ca au trait astfel. Este semnul neputintei de a depasi frica. Uneori, moartea poate fi o vindecare. Atunci cand, depasind conditionarile, este vindecat sufletul. Dupa cum, unele vieti nu reusesc sa fie decat o moarte lenta si dureroasa de la un cap la altul. Unii din cei care mor zambesc. Unii din cei care traiesc sunt incruntati, incrancenati si predispusi conflictului. Primii spun da vietii, cei din urma spun nu, chiar daca mai respira inca. Nu e nici oglorie, doar lupta si suferinta. Are legatura cu perspectiva asupra a ceea ce ne consideram a fi. Good luck, old man. agnis în 26.08.2011

ce anume te ingrijoreaza, venera? nu prea inteleg. te rog sa revii cu mai mult. agnis în 28.08.2011

Bun gasit! Felicitari din suflet, doamna Elena Francisc! Si eu am avut cancer, (desi am numai 37 de ani si 2 copii sanatosi) insa m-am luptat cu el si l-am invins, multumesc Domnului si ingerilor mei cu trup, care m-au ajutat sa o fac. Si eu am citit cartea Anticancer, care foarte mult m-a schimbat! Si eu pot spune cu toata dragostea "Multumesc, David Schreiber, respir constient si din inima cu gandul la tine! Respiratia mea e elogiul meu pentru lumina sufletului tau! In lumina in care vei ajunge, sufletul meu pereche cu siguranta te va intampina!" (Raluca, te rog sa ma ierti ca mi-am permis sa copy/paste, atat de puternic insa rasuna aceste putine cuvinte ale tale...) Si eu pot spune "Multumesc din inima cancerului pe care l-am avut!", caci el m-a invatat SA TRAIESC CU ADEVARAT, BUCURANDU-MA DE ORICE LUCRU, oricat de marunt ar fi el... Cristina Felinar, cea cu dragoste de oameni :) Cristinita în 29.10.2011

... din pacate nu pot citi tot, ci doar o mica parte din articol.... Imi place enorm, ceea ce citesc, insa... chiar nu ma pot opri din plans. Incerc sa reiau citirea acestor randuri si din nou patesc la fel. Oricat de mult as vrea sa privesc cu optimismul lui DSS, trecerea dincolo a unei persoane dragi, psihicul meu se incapataneaza sa fie pesimist si trist. Imi pare rau, dar... asta e! Ma rog mereu pentru surioara mea draga, Cristinita, si pentru toti cei bolnavi. Sanatate multa tuturor! Dorina în 03.01.2012

TANGO...E suficient sa inchizi ochii si sa plutesti...sa plutesti in ritmul muzicii...Lumea iti apartine...Fiecare particica din tine se prelinge ca mierea pe ,peretii borcanului.Copil fiind cand se termina ,incercam sa mai recuperez din putinul care mai ramasese:i-mi afundam rand pe rand degetele in fundul borcanului...apoi borcanul i-mi acapara intreaga mana pe care cu greu reuseam s-o trag afara...Ce frumos ar fi daca dragostea s-ar putea cumpara de la magazinul din colt!TANGO...muzica...STRADA MUZICII NR 10...Simpt un gol in suflet...De atatea ori ,am inchis ochii,in fata portii.imaginandu-mi ca dansez TANGO...cu persoana pe care o iubeam...O iubeam cu toata fiinta mea,acea dragoste pura care nu exista decat o singura data in viata...Si acum simpt acel gol imens in sufletul meu.Ranile mi s-au vindecat dar niciodata nu pot uita.Acea dragoste neimpartasita face parte din existenta mea. .................................................................................................................. IERUSALEM...Pamantul Sfant...Spital...Ridic privirea spre acea copila care se zbate intre viata si moarte...Va invinge boala?...Sunt patru ani decand lupta...lupta sa supravetuiasca...Simte ca iubeste viata...Moartea,iubirea ,melancolia au facut pace,aici pe Pamantul Sfant...S-au imbratisat intr-un superb buchet de trandafiri: rosii,albi si galbeni...Ce frumoasa e viata asa cum ne-a fost daruita,cu bucuriile si tristetile ei...Dar cel mai mult si mai mult iubesc acea stare de euforie pe care o simt cum imi invadeaza si ultima particica din mine.Am stiut intotdeauna sa ma ridic din propia-mi cenusa.Sunt un om care nu exista dar sentimentul acela suprem nu se poate cumpara si sunt pe deplin fericita.Iubirea invinge moartea ...Veti vedea...De data aceasta va exista undeva cineva,nestiut de nimeni,un print din povesti care-si cauta perechea pentru dansul iubirii.In aceste clipe infernale acest copil inca mai spera sa guste din borcanul cu miere: borcanul fericirii. ......................................... Am avut deplina dreptate...Au trecut doi ani de la transplant...Iubirea de viata a invins cancerul...Daruiti cat mai multa dragoste in jurul vostru ca veti primi inzecit.... Rodica Rosa în 08.12.2011

Viata e o boala intotdeauna mortala. Cu cat afli mai devreme, cu atat vei trai mai mult. Aminteste-ti ca vei muri. Poate chiar in dupa-amiaza asta. Ai grija cum traiesti pana atunci. Dan Ghenea în 03.01.2012

As avea un exemplu mult mai bun al luptei cu cancerul, unul autohton si foarte putin cunoscut. Desi Horia ar fi trebuit probabil sa o cunoasca, deocarece au fost cateva interviuri in formula AS pe aceasta tema. Elena Nita Ibrian a depasit cancerul fara operaţii, chimioterapie, recuperare. A fost trimisa acasa sa moara in 1945 cand avea doar 25 de ani. S-a vindecat de cancer la gat si plamani. A trait inca 60 de ani timp in care a lucrat la o multime de carti si retete. A lasat in urma ei o comoara inestimabila, poate mai valoroasa decat cea daruita de David. Sa nu intelegeti prin demersul meu ca neg cumva importanta atitudinii in fata bolii. David face o treaba excelenta in aceasta privinta. Citeam insa articolul care spuneati ca trebuie sa avem doua aripi pentru a reusi sa zburam. In cazul cancerului, a doua aripa este HRANA VIE. flavian în 03.01.2013

Daruiti cat mai multa dragoste in jurul vostru ca veti primi inzecit…. temneanu elena în 27.10.2012

[…] Citeste un text de Horia Turcanu pe Calatoria inimii.net […] Vis de vara (22) | Colivia cu papagali în 14.06.2014

"Căutăm Maestrul înafară câtă vreme nu găsim încrederea în noi înșine și în Existență. Încetând căutarea, ego se dizolvă și survine miracolul Încrederii în propria noastră Creație."

HEFT

Workshop / Eveniment

Noutățile Călătoria Inimii
direct pe mail

Articole, workshopuri,
cărți și evenimente

Arhiva Newsletter

Tag cloud

Cărți relevante

CERCUL VIEŢII CERCUL VIEŢII

De cam treizeci de ani încoace se pune în mod regulat problema întoarcerii la şamanism, sursa primordială a umanităţii, a tuturor religiilor, filosofiilor şi ştiinţelor lumii. Omul ...

CEZARIANA CEZARIANA

În secolul ştiinţei şi al tehnologiei, femeile au fost învăţate să abordeze sarcina şi naşterea ca pe nişte chestiuni pur medicale, ca un soi de boală ce trebuie tratată la medic – ...

Şcoala Zeilor Şcoala Zeilor

Această carte este o hartă şi un plan de evadare. Scopul său este de a vă arăta parcursul urmat de un om oarecare pentru a evada din povestea hipnotică a lumii, din interpretarea jalnică a existenţei, pentru ...

AYAHUASCA AYAHUASCA

Ayahuasca, planta sacră a spiritului, mama tuturor plantelor rituale de pe continentul sud-american, este o poartă către straturile cele mai profunde ale propriei noastre conştiinţe. Întâlnirea ...

MANDALA FIINTEI MANDALA FIINTEI

Doctorul Richard Moss este un om care a trăit Revelaţia. Este un om care a experimentat starea de conştiinţă supremă a fiinţei omeneşti în care aceasta trăieşte deplin. Este acea stare de conştiinţă ...

Workshopuri relevante

Astrologie Arhetipală Astrologie Arhetipală
Ştiinţă şi artă, cunoaştere raţională si simbolism deopotrivă, Astrologia poate fi de multe ori ascunsă raţionamentului logic, dar rămane mereu transparentă intuitiei şi percepţiilor survenite prin ...

Dansul Inimii

Programul educațional Briza Programul educațional Briza
Este o abordare integrală a ceea ce numim educație, care are în vedere nu numai acumularea de informație și dezvoltarea structurilor mentale, ci Ființa umană în integrum. Vizează conștientizarea, ...

Atingerea Vindecătoare a Ființei Atingerea Vindecătoare a Ființei
Mulți au auzit despre dimensiunea vindecătoare a atingerii, dar puțini cred că aceasta face parte din natura adâncă a Ființei fiecăruia. Vindecarea prin atingere este, de fapt, o vindecare prin Conștiență, ...

Practica Puterii Feminine Practica Puterii Feminine
Dacă ai nevoie de susținere, de conținere, de un loc în care să te simți auzită și ascultată, un spațiu în care să-ți dai voie să devii femeia care ești menită să fii, te invit să-ți ...