Maria Lupu Maria Lupu

Sunt într-o etapă a vieții mele în care cel mai important lucru este felul în care mă redescopăr  zi de zi. Îmi evaluez atitudinile, credințele şi poveștile pe care mi le spun observând totodată felul în care interacționez şi relaționez cu mine şi cu ceilalţi.

Este un proces declanşat cu ceva timp în urmă. Fiecare conştientizare şi descoperire despre felul în care acţionez şi mă manifest duce acest proces personal la alte nivele.

Perspectiva asupra a ceea ce aleg să fac şi asupra vieţii în ansamblul ei este acum mult mai largă, mai transparentă şi mai clară. Viziunea despre mine şi lume aşa cum e ea, are înțelesuri mult mai profunde. Aceste înțelesuri fac să nască şi să renască în mine atributele unei femei în plină transformare: răbdarea, acceptarea, ascultarea, blândețea, bunătatea, deschiderea, conţinerea şi bucuria.

Fiecare respirație şi pas conștient, fiecare experienţă, mă aproprie într-un fel unic tot mai mult de ceea ce eu sunt cu adevărat.

Acum pot privi şi trăi altfel Viaţa, ca pe un mare dar, ca o experienţă care îmi oferă oportunitatea de  a mă transforma şi în ultimă instanţă de a mă reîntoarce şi a mă reconecta la izvorul Fiinţei care sunt.

Feminitudine și conexiunea firească la Esenţa feminină a fiinţei umane

Publicat la 20.02.2018 Comentarii

Maria Lupu

Ţin cu blândeţe în mâinile mele de femeie o carte, un instrument, un fel de hartă care mă însoţeşte zi de zi  într-o explorare conştientă a redescoperiri  şi recunoaşterii naturii mele feminine autentice. Feminitudine

Aşa cum ştim, hărţile sunt reprezentări grafice, cartografieri ale unei suprafeţe în plan orizontal,  sunt imagini ale unui teritoriu fizic şi cu ajutorul lor te poţi deplasa şi orienta în exterior. Feminitudine este  o hartă  care te ghidează către un spaţiu aflat în interiorul tău, într-o lume lăuntrică în care explorezi dimensiuni şi nivele adânci ale propriei tale fiinţe. Cu fiecare carte de joc din acest kit,  păşeşti într-o fascinantă şi fabuloasă călătorie către tine însăţi întâlnindu-te şi redescoperindu-te  în multe feluri. Fiecare imagine plină de simboluri din cărţile Feminitudine, însoţită  de explicaţii şi interpretări,  te conectează la frumuseţea interioară şi luminoasă a fiinţei tale. O bogăţie inimaginabilă ce sălăsluieşte în lăuntrul tău o vei redescoperi pe măsură ce explorezi aceste cărţi.

Feminitudine este un fel de tarot al arhetipurilor feminine. Cu toţii suntem conectaţi  la energia acestor arhetipuri fie ca suntem femei sau bărbaţi. Ele sunt parte din ingredientele din care ne-am creat această experienţă, ne susțin, ne  direcționează  și potențeză alegerile, angajamentele şi felul în care ne manifestăm zi de zi. Când devii conştient şi simţi curgerea acestor energii în interiorul tău le poţi folosi ca pe nişte aliaţi puternici care te susţin în creaţiile tale şi în a-ţi trăi viaţa cu bucurie.

Broşura care însoţeşte cele 55 de cărţi îţi oferă diferite modalităţi de a le folosi şi de a face extrageri din pachet. Însă la fel de bine îţi poţi crea propriul tău mod de a lucra cu ele folosindu-ţi propria intuiţie. Dincolo de denumirea fiecărei imagini, formele şi culorile regăsite pe fiecare carte în parte sunt mesaje pe care le vei decodifica şi care îţi vor revela înţelesuri subtile. Te poţi conecta cu energia lor zi de zi sau îţi poţi crea propriul ritual în funcţie de ritmurile tale interioare sau ciclurile lunii. Vei fi surprins de sincronicitatea mesajelor şi înţelepciunea ce stă ascunsă în spatele cuvintelor  şi imaginilor.

Vei descoperi  în acest joc de cărţi un adevărat prieten, sincer şi  autentic, uneori mai silenţios alteori îţi va vorbi cu fermitate, dar întotdeauna cu încrederea că poţi vedea şi simţi în profunzimea ta, dincolo de liniaritate, de realitatea mentală şi exterioară. Vei fi purtat într-un dans al aspectelor şi nenumăratelor faţete interioare, unele poate cunoscute altele noi care stau încă adormite în tine. Trezeşte-le şi foloseşte-le conştient pentru a te reîntregi şi a-ţi îndeplini misiunea personală. 

„Natura feminină ne invită să depăşim lumea egoului pentru a acţiona conştienţi şi deschişi spre adevăratele nevoi ale Terrei. Esenţa feminină a fiinţei umane reprezintă vocea inimii. Ea este fundamentul fiinţei noastre, ne guvernează şi ne inspiră din interior.

Astăzi dezvoltarea interioară a femeii trece prin etapa femeii cercetător care învaţă să înţeleagă mesajul vieţii. Bărbatul din ziua de azi urmează şi el aceiaşi cale a transformării. Această evoluţie actualizează diferitele sarcini pe care trebuie să le îndeplinim pentru a parcurge mişcările interioare care se află în noi. Suntem invitaţi astfel să redescoperim planurile profunde ale personalităţii noastre, vizitând camerele puţin vizitate ale lui Psyche.

Această lume ascunsă este conectată la universul  inconştientului, al umbrei şi al misterului. Ne aduce în contact cu esenţa noastră feminină influenţată de Lună. Acest astru străluceşte de milioane de ani în imensitatea tenebroasă, însă clarul de lună nu este deloc o reflexie  a luminii Soarelui. Prin excelenţă, luna este astrul nopţii. Este deasemenea, şi un simbol al transformării, căci îşi schimbă forma pe cer de la seceră la cerc plin şi aurit într-un ciclu de 28 de zile. Metamorfoza Lunii impregnează toate ritmurile biologice şi cosmice cărora sunt supuse fiinţele vii de pe terra. Femeia este legată în mod special de acest ciclu lunar, deoarece se cufundă în fiecare lună, şi aceasta în cea mai mare parte a vieţii ei de femeie, în lumea alchimică a ciclului menstrual pentru a extrage astfel indicii ale transformării secrete şi intime...

Această carte însoţită de cele 55 de cărţi de joc oferă răspunsuri tuturor acelora care îşi pun întrebări asupra dualităţii fundamentale dintre masculin şi feminin, atât în interiorul cât şi în exteriorul nostru.”

Cunoaşte-te, explorează-te, recrează-te, joacă-te, reconectează-te la dimensiunea femininului din tine cu ajutorul kitt-ului de cărţi Feminitudine. Un instrument  simplu, plăcut şi profund. Oferă-ţi timpul necesar acestei explorări, crează-ţi spaţiu potrivit apoi aşează-te şi ascultă-te.

Fie ca cele o mie şi una de faţete ale acestui joc de cărţi să trezească în tine fantezia vieţii şi bogăţia naturii tale feminine.




Maria Lupu a mai scris și

Darul Simplităţii Publicat la 05.02.2018

Darul SimplităţiiCeva din mine stă să irumpă. O tensiune interioară împinge tot mai mult către exterior un val uriaş de energie. Sunt momente când presiunea e maximă. Ceea ce am adunat şi ţinut în non exprimare de-a lungul a mii şi mii de experienţe cere să fie eliberat. A sosit momentul. Acum! Clipa de conştienţă a traversat straturile adânci ale întregii mele aventuri de înger întrupat, topind ziduri de frică şi separare. Trupul meu se trezeşte, senzaţiile, simţurile, ...

Citește mai mult

Şcoala Maestrului Interior şi Drumul meu către Conştienţă Publicat la 14.01.2018

Şcoala Maestrului Interior şi Drumul meu către ConştienţăViaţa este doar o poveste câtă vreme trăieşti inconştient. Fiecare zi trăită la întâmplare adaugă o nouă pagină la această carte. Fiecare an trecut scrie un nou capitol la povestea ta.  Într-o singură viaţă poţi  scrie volume întregi. Peste ele se vor aşeza maldăre de cărţi scrise cu poveştile umaşilor tăi. Şi peste ele altele şi altele într-o nesfârşită spirală formată din nenumăraţii tăi urmaşi. Încet, încet tu ...

Citește mai mult

Copiii au nevoie de experiență Publicat la 14.11.2017

Copiii au nevoie de experiențăOrice adult ştie astăzi că învăţăm mult mai mult - despre noi, despre lume, despre capacitatea de a ne adapta la un mediu, de a acţiona şi a crea - din propriile experienţe , şi nu din informaţii acumulate la nivel cognitiv. Deşi ştim valoarea inestimabilă a cunoaşterii prin experienţă directă, continuăm să ne prefacem şi să credem că a acumula informaţii este mai important decât a învăţa şi experimenta în mod direct viaţa. Experienţa directă naşte curiozitate, ...

Citește mai mult

Cu Încredere deschide-te! Publicat la 31.10.2017

Cu Încredere deschide-te! Prima mea experienţă de Respiraţie Holotropică s-a petrecut câţiva ani buni în urmă. Eram într-o perioadă când căutam ceva, însă nu prea aveam habar ce caut cu adevărat. Simţeam tot mai mult o nelinişte lăuntrică şi o nevoie de ceva nou în viaţa mea. Aveam sentimentul că trebuie să descopăr un adevăr misterios, un ceva ascuns care îmi tot scapă printre înţelesuri. Voiam să înţeleg cu mintea ce e dincolo de această aşteptare, de ...

Citește mai mult

Micii Maeştri de pe Dealul Zmeului Publicat la 21.08.2017

Micii Maeştri de pe Dealul ZmeuluiFinal de Tabără Briza din acest an. Cercul s-a închis. Înăuntrul lui curg acum multitudini de trăiri, emoţii, sentimente şi conştientizări. La fel a fost şi pe durata Taberei. Fiecare participant a fost şi va rămâne  îmbăiat şi susţinut pentru totdeauna de energia acestui cerc. O experienţă unică, irepetabilă care doar aparent s-a încheiat. Dimensiunea ei densă se desface şi se aşează acum în diferite forme în viaţa noastră de zi cu zi. ...

Citește mai mult

Timpurile Eroinei Publicat la 09.07.2017

Timpurile Eroinei Călătoria Eroinei este povestea mea, a ta, a tuturor femeilor de astăzi şi din toate timpurile. Este despre trecutul şi prezentul meu şi al nostru Împreună. Puterea unei Eroine nu stă în faptele sale exterioare, dar în curajul ei nebunesc de a se avânta într-o călătorie plină de neprevăzut. Nici ea nu ştie unde o va duce, până unde va avea curajul să se avânte. Simte însă o chemare tainică şi inexplicabilă pentru mintea sa. Odată pornită ...

Citește mai mult

La rădăcinile tale Publicat la 20.06.2017

La rădăcinile taleDacă în această viaţă te-ai născut într-un corp de femeie de bună seama misiunea principală a ta este să lucrezi la a-ţi recupera părţile pierdute şi rătăcite ale propriei tale feminităţi. Ai responsabilitatea de a îndeplini această sacră misiune. Oricât de mult vei rătăci “făcând şi demonstrând”, mai devreme sau mai târziu te vei opri şi te vei întreba: dar eu cine sau ce sunt? A cui este viaţa pe care o trăiesc? De unde ...

Citește mai mult

Călătorind cu ShamaniA Publicat la 17.06.2017

Călătorind cu ShamaniAFiecare vară petrecută sus pe platoul de la Luncani retrezeşte în mine conexiunea cu ceva atât de cunoscut şi profund greu de pus în cuvinte. Şirurile de munţi, văile, dealurile şi colinele, adâncimea pământului şi înălţimea cerului toate  îmi vorbesc într-un limbaj pe care doar sufletul meu îl poate decoda. Cuvintele sărăcesc această adâncă trăire interioară. ...

Citește mai mult

Alternative educaţionale Publicat la 05.06.2017

Alternative educaţionaleSistemul tradiţional de educaţie are deja la îndemână metode alternative care să-l inspire pentru o schimbare radicală de care acum are mare nevoie. Este suficient ca cei care crează programele şcolare să-şi deschidă Inima şi mintea pentru a putea primi ideile celor care au aprofundat relaţia dintre fiinţa umană şi educaţie, dintr-o perspectivă mult mai largă asupra existenţei umane. Nu suntem doar minte şi corp, suntem Fiinţe Spirituale unice care am ales să trăim experienţa ...

Citește mai mult

Viaţa este Bucurie! Publicat la 27.04.2017

Viaţa este Bucurie!Fiecare copil vine în această lume cu daruri unice. Aceste daruri sunt talanţi valoroşi de care el se va folosi pentru a-şi crea Viaţa aşa cum a visat-o.De la prima respiraţie în corpul său plăpând, de la primul scâncet, de la prima privire, prima mişcare, prima atingere, va încerca să spună: iată-mă! sunt aici, mic dar curajos şi dornic să-mi trăiesc propria aventură. Vreau să explorez această lume, vreau să gust joaca şi bucuria, vreau să te cunosc, să ...

Citește mai mult

"Umanitatea este o experiență. Divinitatea este o experiență. Călătoria Inimii este experiența trecerii de la identitatea Umanității la cea Divină, prin Conștiență. Și invers"

HEFT

Workshop / Eveniment

Noutățile Călătoria Inimii
direct pe mail

Articole, workshopuri,
cărți și evenimente

Arhiva Newsletter

Tag cloud

Cărți relevante

Setea de întregire Setea de întregire

Neliniştea pe care o simţim este acel imbold înnăscut, lăuntric care ne împinge în direcţia posibilităţilor noastre spirituale. Setea de întregire este tendinţa dinamică datorită ...

Experienţa Akashică Experienţa Akashică

O buna parte din valoarea acestei cărţi este adusă de mărturiile directe ale unor excepţionali exploratori ai conştiinţei, medici, antropologi, filosofi, scriitori, vindecători, mistici din diferite tradiţii ...

Cântările Vieţii Cântările Vieţii

Krishna Das povesteşte precum cântă. Cu graţie, cu subţirime. Istoriile adevărate ale vieţii sale dansează precum spuma valurilor în bătaia vântului, desenând fascinaţia anilor ...

Iubirea la timpul prezent Iubirea la timpul prezent

O carte fundamentală pentru toţi aceia care sunt pe calea iubirii conştiente şi în acelaşi timp a explorării de sine. Este o carte despre Conştienţă în relaţie. A fi conştient înseamnă ...

Tarotul Mitologic Tarotul Mitologic

Mai mult decât o carte și mai mult decât un set de cărți de joc, Tarotul Mitologic este un instrument de sondare a adâncurilor Conștiinței umane, este o cheie magică a marilor porți către ...

Workshopuri relevante

Practica Stării de Prezență Practica Stării de Prezență
Practica Stării de Prezență este menită să te conducă dincolo de agitația minții. Darul ei este de a-ți reaminti ce ești mult mai mult decât identitatea cu care te-ai obișnuit, decât ...

Meditație activă și Shaking Meditație activă și Shaking
Respirația Conștientă și Practica Stării de Prezență sunt fundamentul tuturor abordărilor Călătoriei Inimii și a ceea ce noi, în Călătoria Inimii, numim Calea Maestrului Interior. Reprezintă ...

Astrologie Arhetipală Astrologie Arhetipală
Ştiinţă şi artă, cunoaştere raţională si simbolism deopotrivă, Astrologia poate fi de multe ori ascunsă raţionamentului logic, dar rămane mereu transparentă intuitiei şi percepţiilor survenite prin ...

Arta Ascultării Atente Arta Ascultării Atente
Următoarea călătorieîncepe din 17 martie A asculta nu este doar despre sunete. A asculta este despre atitudinea noastră față de realitate. Față de experiența vieții.  A asculta este un ...

ShamaniA ShamaniA
Cum ar fi, dacă tot vorbim de Noul Pământ, să începem a crede, precum popoarele indigene, că oamenii aparțin pământului și nu invers. Acesta ar fi primul și, cu siguranță, cel mai important ...