Laura Stogrea Laura Stogrea

În Școala Maestrului Interior am aflat Marele Secret ! Eu sunt creatorul propriei realități și tot ce mi-am dorit să cunosc vreodată e AICI, ACUM, necesită doar respirație, atenție, întoarcere la corp, la senzații, dar și încredere, claritate, răbdare, blândețe, umor. Astfel s-a născut Consacrarea mea: aceea de a aduce Conștiență în fiecare aspect al Vieții mele.

Noi perspective

Publicat la 12.02.2019 Comentarii

Uranus, un arhetip electrizant al schimbărilor imprevizibile, se pregătește să-și încheie călătoria începută în anul 2011 în semnul Berbecului. Finalizăm o altă mare etapă, un parcurs care ne-a schimbat poate viața fundamental, care a răsturnat tot ceea ce credeam că suntem, ne-a scos din inerție sau compromis, ne-a condus către autenticitate, reînnoirea proiectelor și creației.” Denise Cornea Ștefănescu

Finalul unui ciclu profund transformator – prilej de bilanț de autoevaluare, dar și de o ultimă revizuire a ungherelor ocolite până acum din calea curățeniei. După mai bine de 7 ani semințele transformării rodesc fructele responsabilității, asumării, curgerii și bucuriei.

Rolul de medic luat pe sus de valul transformării personale, căzut într-o oarecare amorțeală, se reașază la finalul acestui ciclu  profund revelator, în simplitate și responsabilitate, în compasiune și blândețe.

Revenirea în corp prin practica Stării de Prezență aduce înțelesuri, dă un nou sens existenței. Tot ce am acumulat până acum ca și experiență,  noțiuni, cunoaștere, capătă o textura nouă, devine un suport, o bază de pornire sau mai degrabă de continuare a drumului pe noul făgaș deschis.

Podeaua pelviană, osul sacru și întreaga sa anatomie devin Rădăcina, locul și sursa de împământare în Mama Pământ-energia feminină pură, și în întreaga existență. Dar și locul cu cele mai grele lacăte și tabuuri care țin de modul de raportare la trup și la sexualitate.

Pântecul cu ale sale organe inclusiv cele sexuale, susținut de coloana lombară, devine Centrul Energiei Vitale, responsabil de rolurile asumate mai mult sau mai puțin conștient în realitatea zilnică și pe care le modulez ca o apă curgătoare în multe feluri sau pe care le încremenesc în răceala gheții.

Ficatul, stomacul, pancreasul, splina cu ale lor funcții de ardere și  procesare, devin Plexul Solar, ca Centru al afirmării de  sine. Locul în care emoțiile ard și se transformă continuu în focul puterii personale, sau în care focul interior rămâne obturat într-un fum înecăcios prin inconștiența creatorului.

Maiestuoasa cutie toracică străjuită de omoplați și de coloana vertebrala dorsală, animată de bătăile inimii și de fluxul respirației, devine Spațiul Sacru al Inimii. Locul magic, intersecția dar și răscrucea între „a gândi” și „a simți”. Posibilitatea de „a alege” sau „liberul arbitru” – specific ființei umane !

Coloana cervicală care articulează suplețea gâtului, tiroida, finele organe de fonație devin Centrul Exprimării și al vocii personale, unice în lume, sursa bucuriei și a exprimării autentice, sau pot  rămâne o voce firavă, aliniată, înregimentată în inconștientul „turmei”, (auto)condamnată la virtutea inerției.

Creierul – sursă de mister, de dezbateri și de dispute științifice și filosofice, preferatul meu, așezat la finalul sau la începutul verticalei ființei, devine Centrul Viziunii integratoare, al asumării responsabilității propriei vieți, sau poate rămâne în scindare față de restul corpului,  conducând/controlând, uneori despotic, întreaga realitate sau căutând, de multe ori în zadar, un salvator din realitatea ostilă.

Fontanela copilului, ca un romb, deschisă în primii ani de viață, creștetul capului la adult, devine Coroana, legătură fină și subtilă cu Tatăl Cer -energia masculină pură, sau poate rămâne închisă în uitarea de sine, că o cădere în întrupare.

Anatomia și fiziologia decurg din metafizica ființei. Jocul dualității este conținut și exprimat din fiecare celulă până la forma fizică turnată în „femeie” sau „bărbat”.

Din perspectiva Centrului nu există boli, ci doar semnale de alarmă emise de organe atunci când ceva împiedică bună funcționare la nivel fizic. Acest „ceva” poate fi gândire repetitivă sau haotică, dezordonată, emoție neprelucrată (neconștientizată) sau un rol infantil. Noțiunea de „vindecare” devine un proces complex, deschis și sferic, care are la bază ancorarea în corp, alimentație vie, emoții hrănitoare, gândire disciplinată. Și comunicarea cu celălalt/ceilalți.

Fiecare conexiune cu celălalt este unică, în nenumăratele sale nuanțe. Poate rămâne îngustată în convențional, la nivel fizic cauză – efect, poate cuprinde trăiri și emoții, poate fi întâlnirea dintre două inimi deschise, care se recunosc dincolo de timp și spațiu. Gestul care o exprimă poate fi o simplă privire care spune „Te văd !” , o simplă atingere pe mâna, sau pe umăr, blândă și caldă, o șoaptă a inimii care simte fără să judece întreaga durere și suferință, cu respect pentru alegerile fiecăruia, o îmbrățișare plină conținere și bucurie.

Fiecare rol asumat, jucat în mod conștient, intersectează Centrul, și amprentează și celelalte roluri din cotidian, în proporții diferite, împrumutând conștientizări, trăiri, viziune. Rolul de mamă beneficiază din plin la această intersecție.

Cum comunic cu copilul din această perspectivă ?

Luându-mi în stăpânire propriul corp, scade presiunea pusă pe copil, scade frica în diferitele sale registre: frica de boală, de eșec, etc. Orice tensiune care se poate ivi devine un punct de plecare către o investigare interioară. De multe ori rezultatul este un rol imatur, o voce de fetiță rămasă în nemulțumire. Adun cioburi, frânturi care completează puzzle-ul Copilului Interior și îl eliberează de chingile trecutului, redându-i zâmbetul.

Mă simt în largul meu în prezența copiilor, primesc, conțin și susțin ce vine la pachet odată cu fiecare etapă de dezvoltare, cu reușite, cu provocări, cu întrebări, cu dorința de explorare relațională și emoțională.  Presimt zorii adolescenței cu oarecare teamă, dar și curiozitate, conștientă fiind că e o oportunitate de revizuire a propriei mele adolescențe.

Scap de presiunea pusă pe mine, de a le asigura copiilor un viitor fericit. Habar n-am cum o să fie viitorul. Pot să le ofer ACUM o mamă deschisă, care îi ascultă, care îi ține în brațe, care se joacă și râde împreună cu ei.

Asta facem la BRIZA: practicăm Starea de Prezență, ne bucurăm din plin de ai noștri copii ACUM, indiferent de poveștile trecutului sau de plăsmuirile viitorului. Cu simplitate și recunoștință, cu încredere și joacă, cu anvergură și responsabilitate, Împreună.

Laura Stogrea




Laura Stogrea a mai scris și

Eliberează-ți copiii de poverile tale Publicat la 12.11.2018

Eliberează-ți copiii de poverile taleCopilul mic până  la vârsta de 1 an se percepe ca fiind una cu mama, întreaga sa lume este strâns legată de mamă, din care se hrănește atât fizic cât și emoțional. După vârstă de 1 an, odată cu independența adusă de primii pași, copilul se desprinde ușor de mamă, pornind propria sa explorare, continuând să se scalde emoțional în atmosfera oferită de mama, de tata, de calitatea relației dintre cei doi. Hrană emoțională îi ...

Citește mai mult

mama și MAMA Publicat la 09.04.2018

mama și MAMA„Unde începe și unde se termină rolul de mama ?” O întrebare cu care m-am chinuit multă vreme. Și poate nu doar eu am făcut-o, ci și multe alte femei. Cum să fiu o mama bună fără să mă enervez, fără să mă înfurii  atunci când copilul refuză să mănânce sănătos, când nu vrea să doarmă la ora stabilită, când nu vrea să meargă la școală,  nu vrea să-și stânga jucăriile aruncate prin casă, când nu vrea să ...

Citește mai mult

Relația părinte - copil: Furia Publicat la 04.03.2018

Relația părinte - copil: FuriaCopiii din ziua de azi sunt expuși la toate formele de agresivitate: verbală, fizică, emoțională, pe diferite cai: familie, școală, mediu virtual și social în general. Statistici alarmante privind agresivitatea la copii și adolescenți sunt prezentate prin toate mijloacele de comunicare. Pare o situație scăpată de sub control, o situație dramatică la nivel planetar. De fapt, copiii oglindesc furia neconștientizată, neexprimată, care zace în adâncurile subconștientului familial. ...

Citește mai mult

Acasă Publicat la 12.12.2016

AcasăInspir şi expir profund, simt aerul cum îmi intră pe nas, coboară în cutia toracică, nu reuşesc să-mi dau seama dacă mai întâi cuprinde plămânii şi apoi inima sau invers, trec de plexul solar, cobor prin pântec, simt cum fluxul de aer îşi face loc prin osul sacru până în chakra rădăcina. La următorul inspir simt cum aerul urcă din Pământ prin rădăcina, îmi umflă uşor şi blând apele din pântec, suflă prin plex, ...

Citește mai mult

"Calea Maestrului Interior începe prin recunoașterea Divinului în propria experiență umană. Dacă ceva e inconfortabil în viața mea, este pentru că m-am separat de Întreg și am creat de la nivelul limitat al ego-ului."

HEFT

Programe și meditații online

Noutățile Călătoria Inimii
direct pe mail

Articole, workshopuri,
cărți și evenimente

Arhiva Newsletter

Tag cloud

Cărți relevante

Iubirea la timpul prezent Iubirea la timpul prezent

O carte fundamentală pentru toţi aceia care sunt pe calea iubirii conştiente şi în acelaşi timp a explorării de sine. Este o carte despre Conştienţă în relaţie. A fi conştient înseamnă ...

Cartea Maestrului Interior Cartea Maestrului Interior

Născută din experiența Maestrului Interior, această carte-călăuză, ne conduce către Creatorul Conștient ca mod de a trăi în această lume. Călătoriile Inițiatice din Școala Maestrului ...

Pășunile Minunăției Pășunile Minunăției

Marile teme ale lui John O’ Donohue sunt miracolul, imaginația și ceea ce este posibil, teme pe care le-a ars în jerbe literare orbitoare. Cuvintele sale sunt portaluri către dimensiunile vaste ale ...

O scurtă istorie a tuturor lucrurilor O scurtă istorie a tuturor lucrurilor

Această carte ar putea fi, pentru orice căutător al Adevărului interior, începutul unei noi deschideri și unei noi perspective asupra lumii și a vieții. Ken Wilber plonjează în istoria căutărilor ...

Mate Lemon Mate Lemon

Mate Lemon - Ceaiul Pur îți conferă o stare de bine, atât pentru corp, cât și pentru minte și spirit. Această infuzie de Yerba Maté din America de Sud, Myrtle australian și ceai ...

Workshopuri relevante

Atingere Terapeutică Integrală Atingere Terapeutică Integrală
”Orice vindecare este o vindecare a trecutului, a închiderii, a separării, a singurătății dureroase pe care am trăit-o cândva. Corpul este trecut condensat. Dar Prezența este sfârșitul ...

Practica Puterii Feminine Practica Puterii Feminine
Dacă ai nevoie de susținere, de conținere, de un loc în care să te simți auzită și ascultată, un spațiu în care să-ți dai voie să devii femeia care ești menită să fii, te invit să-ți ...

Practica Prezenței Practica Prezenței
Practica Prezenței Experiența Prezenței este fundamentul întregului parcurs în Școala Maestrului Interior și baza întregului lucru cu stările extinse ale Conștiinței în scopuri de ...

Programul educațional Briza Programul educațional Briza
  Este o abordare integrală a ceea ce numim educație, care are în vedere nu numai acumularea de informație și dezvoltarea structurilor mentale, ci Ființa umană în integrum. Vizează conștientizarea, ...

Respirația Inimii Respirația Inimii
Respirația Inimii este o aplicație dinamică a lucrului cu starea de Prezență, o meditație în mișcare care conduce foarte rapid la expansiunea conștienței și permite conectarea voluntară cu orice ...

x