Claudia Constantin Claudia Constantin

Azi ştiu că nimic nu mi SE întâmplă, ci doar EU sunt cea care îşi dărâmă şi îşi reconstruieşte, mereu şi mereu, propria realitate! Iar asta îmi relevă mie şi întregii lumi măreţia Fiinţei care sunt. Este un adevăr care mă poate înfricoşa sau, dimpotrivă, mă poate elibera. Mă pot lăsa cuprinsă de frică sau o pot privi ca pe o oportunitate de a-mi depăşi limitele. Alegerea îmi aparţine în totalitate. 

Şi am ales să trăiesc cât pot de frumos aventura asumării acestui adevăr. Am ales un drum al deschiderii faţă de mine însămi şi faţă de viaţă, pe care îl explorez cu curiozitate. Este un drum pe care merg când la pas, când în galop, învăţând astfel că ritmul meu interior este mereu în schimbare, în curgere, precum viaţa însăşi. Un drum pe care îmi rostesc şi îmi mângâi durerile. Care mă provoacă să îmi depăşesc fricile şi care îmi arata că am, cu adevărat, puterea de a face acest lucru. Un drum pe parcursul căruia descopăr, în feluri mereu noi, bucuria de crea, de a mă arăta şi exprima autentic. Şi mai ales bucuria de a trăi toate acestea nu singură, în izolare, ci într-o comunitate. Împreună.

În Călătoria Inimii simt, zâmbesc, sunt pe drumul meu!

 

 

Ritmuri astrale (I)
Incursiune într-o carte de identitate astrală, Harta Natală

Publicat la 17.01.2018 Comentarii

Denise Cornea Ștefănescu

Am ales o conjunctură astrală și am respirat. Fără să conștientizeze acest act fabulos de participare colectivă, întreaga umanitate a traversat împreună cu mine un prezent irepetabil de rezonanță cu esența Creației. Prima respirație. Un moment unic își concentrează vitalitatea. Am inspirat energiile arhetipale specifice fiecărei planete în parte şi ele au impregnat toate nivelele ființei. Apoi am expirat, proiectând în exterior ceea ce devenise deja, Universul meu interior şi singura mea Realitate.

Într-un Univers de vibrații, în care fiecare clipă surprinde o configurație unică și irepetabilă de frecvențe astrale, singurul fundament este permanenta schimbare. Fiecare constelație, surprinsă astrologic într-un semn zodiacal, are vibrația sa proprie, o rezultantă a emisiei particulare a stelelor care îi dau simbolic o formă și un nume. Fiecare planetă în sistemul solar emite o frecvență aparte, care se modifică permanent în călătoria sa prin semne şi în relaționările, mereu diferite, pe care le stabilește cu ceilalți aștrii. Fiecare moment concentrează în acest fel, o formă extrem de complexă de manifestare a marii vibrații universale în care marile ritmuri cosmice sunt ritmurile noastre interioare. Fiecare moment este conștiință, creație și viaţă, o amprentă unică de rezonanță, atât de perfect surprinsă în momentul primei respirații: Harta Natală. Ea devine cartea noastră de identitate astrală care ne criptează Universul interior: procesele psihice, emoționale, drumul parcurs de la origini, direcțiile de evoluție și mai ales, potențialul de a ne recunoaște, pe parcursul unei fabuloase călătorii de devenire personală, ca individualitate conștientă de sine și Sursă de Creație.

Nimic nu are loc în afara noastră, totul se petrece sincron în universul intim, în memoria densă a trupului biologic sau în dimensiunile greu perceptibile încă ale ființei, în alchimia unui Centru care primește și emite transformând în mod unic o vibrație. Stelele și aștrii sunt parte din noi, forțe arhetipale de care devenim mereu conștienți într-o călătorie de ascultare interioară, în intimitatea plină de semnificații a relației cu noi înșine. Ne-a fost mai ușor să ne proiectăm universul interior în stele, că să ne putem vedea şi înțelege mai bine realitatea interioară prin oglindirea lui magnetică.

Înainte să ne fi pus la îndemână instrumente astronomice, am captat cu imaginația sistemul solar într-o sferă. În centrul ei am așezat Soarele. Am observat că toți aștrii îi reflectă lumina şi au nevoie de radianța lui pentru a putea intra în domeniul nostru vizibil, devenind chiar ei centre, care ne focalizează temporar atenția pe cerul nopții. Soarele luminează, captând rezonanțele specifice fiecărei planete în parte, la fel cum Atenția îndreptată în interior surprinde mecanisme de gândire, emoții, toate percepțiile ce survin spontan în sfera noastră de experienţă aducând lumină cunoașterii de sine. Soarele astrologic reflectă individualitatea, mai întâi ca sens al vitalității şi energiei de creație a unei personalități care se maturizează. În prezența conștienței însă, el focalizează o natură mai profundă: noblețea, bucuria, sensul şi scopul ce depășesc structurile egotice. El devine atunci „lumina interioară”, punctul de acces la adevăratul sens al individualității, Centrul de Conştienţă al ființei. Ne așezăm în Centrul hărţii natale întrupându-l, atunci când experimentăm starea de Prezență, Atenție și Ascultare, devenind noi înșine surse radiante de Conştienţă. A fi în Centrul propriei Realități așază şi ordonează apoi toate conjuncturile de viaţă în jurul nostru.

Semnele zodiacale împrumută aștrilor o scenă de viață, propriile instrumente de expresie, costume, un cadru scenografic. La rândul lor, planetele însuflețesc marea scenă a hărții natale într-o interpretare personalizată prin propriul arhetip și prin scenariile dinamice, armonioase sau provocatoare, propuse de aspectele în care relaționează. Ele devin actorii poveștilor personale reflectând acele aspecte originale ale personalității care ne vor concentra atenția, acțiunea și manifestarea pe parcursul unei vieți. Sunt toate trăirile noastre psihice și emoționale asociate unor tipare de energie astrală, forțe arhetipale care există în interiorul nostru, pe care le aducem la viaţă şi putem să le folosim conștient. Atunci când înțelegem modul în care funcționează, cuprindem într-o perspectivă mult mai mare felul în care necesitatea interioară creează conjuncturi și situații de viaţă, mecanisme de reacție, separare, rezistență sau dimpotrivă,  bucurie, conexiune, abundență.

Planetele predispun, nu ne influențează și nu declanșează evenimente în viața noastră. Ele propun un context vibrațional de care dispunem și pe care noi alegem cum putem să-l folosim mai bine: îndrăzneț, creativ, constructiv. O planetă în harta natală sau în tranzit nu este nicidecum o condiţionare sau un dat, ci o nemaipomenită reflectare a unui set specific de procese interioare activate de experienţele de viaţă. Stările emoționale sau felul în care trăim o realitate personală nu sunt predeterminate de conjuncturile astrale deşi, de multe ori, pare mai simplă acceptarea predestinării. Înţelegerea rolului personal în co-creaţia situaţiilor de viaţă presupune asumarea responsabilităţii lor şi necesitatea de a schimba ceva. Răspunderea nu mai este a aștrilor şi suntem obligaţi să privim cu sinceritate înlăuntrul nostru. Într-un sens foarte real, devenim Centrul lui, al propriului nostru univers, exterior și interior deopotrivă, pe care ne-am asumat să îl explorăm, transformându-l în experienţă.

Conjuncturile astrale deschid porți de conștiență, planuri largi de rezonanță la care ne putem racorda atunci când avem nevoie de aprofundare, claritate, viziune, salt, acțiune. Experiența directă călăuzește în călătoriile de astrologie arhetipală această explorare, fiind capabilă să nască răspunsuri spontane. Trăirea, ca stare interioară a vibrației particulare reflectate de o planetă în harta natală sau în tranzit, la Lună Nouă sau Lună Plină, momente de mare intensitate, depășește logica strict rațională şi permite accesul la nivele şi mai profunde de înțelegere ale ființei. Informația o pot trăi atunci ca simțire, iar percepția subtilă irupe brusc în conștiență, ca o înțelegere organică la nivelul celor mai fine structuri. Sub atingerea clarității şi înțelegerii nevoii sufletești care a creat-o, o cuadratură își desface atunci tensiunea în răspunsuri de viaţă şi asumare, opoziția transformă respingerea polarității opuse în complementaritate şi proiecția nevoilor personale în afara noastră, în discernământ. Conjuncția își recuperează potențialul de acțiune şi trigonul, armonia creației.  

„Gândesc” şi „simt” se unesc inseparabil în respirația interioară a ființei. Mă adun ritmic în centru, pentru a mă expansiona apoi într-o mare sferă de conștiență, întreaga experienţă de viaţă devenind proiecția înțelegerii şi percepției mele personale asupra momentului prezent și a realității. O incursiune în identitatea mea astrală eliberează perspectiva de ansamblu, o viziune mai amplă și cuprinzătoare asupra unui sens, o semnificație, un rost a ceea ce am denumit cândva, drum de destin. Perspectiva de ansamblu, la rândul ei, mă eliberează din cadrul limitat, restrâns la „povestea mea” personală şi creează toate premizele necesare unui nou salt de cunoaștere. Destinul nu ne mai amenință, ieșindu-ne implacabil în întâmpinare, ci noi suntem cei ce ieșim în calea destinului. Ne investigăm și ne rescriem atunci, povestea. Cum?

(va urma)




Claudia Constantin a mai scris și

Intersecții Publicat la 19.10.2017

IntersecțiiClipa prezentă, momentul ACUM conține în el toată Realitatea, potențial infinit de experiență și trăire.  Realitatea îmi servește pe tavă absolut tot ce pot să experimentez în această viață, căci nimic din ceea ce ește omenește nu îmi este și nu mi-a fost vreaodată străin. Durerea și plăcerea/ bucuria coexistă. Dacă aleg să fac din durere o virtute, radarul meu interior va adulmeca frenetic durerea, o va urmări și o va crea peste tot unde voi păși – ...

Citește mai mult

Judecata de sine Publicat la 16.10.2017

Judecata de sineDialoguri interioare nesfârșite, explicații, justificări, păreri care mai de care despre toți și despre toate, îndoieli, griji, bârfe, dorința de cere socoteală pentru nedreptățile vieții.  Rușine și vinovăție pentru ceva ce ai spus sau nu ai spus, pentru ceva ce ai făcut sau nu ai făcut. Regrete, păreri de rău. Te simți neauzit, neînțeles, neiubit, chiar și de cei mai apropiați ție.  Mic, slab, neputincios.  Judecat de cei din jur la fiecare ...

Citește mai mult

Onorată Instanță Publicat la 11.10.2017

Onorată InstanțăOnorată Instanță, nu a fost corect cum a pus problema. A fost total nedrept față de mine. Nu a înțeles nimic, de fapt nimeni nu mă înțelege. Am fost o proastă că am tăcut. Sigur asta crede și el, că sunt o proastă dacă nu am zis nimic. Trebuia să îi fi zis tot ce aveam de zis…De fapt, mai bine că am tăcut, nu sunt obligată să dau explicații. Și oricum cel mai deștept cedează. Dar așa o să creadă că are dreptate. Și NU are. Eu am dreptate. Trebuie să îl ...

Citește mai mult

Marile succese uitate Publicat la 12.09.2017

Marile succese uitateToamna declanșează un ceva nedefinibil înlăuntrul meu. Ca o muzică pe care o am încriptată în carne, oase și sânge, dar pe care mi-o pot reaminti doar la prima și cea mai fină suflare a începutului de toamnă. Pare că îmi reamintește ceva ce am trăit de milioane de ori și, totodată, conține ceva netrăit încă, ceva nou, un început al cărui gust abia îl pot intui. În fiecare toamnă mă întorc într-un punct zero, pe care ...

Citește mai mult

Școala Maestrului Interior Publicat la 10.07.2017

Școala Maestrului InteriorAm crezut mult timp…Că viața vrea doar să mă pună la încercare, aruncându-mă în cele mai dureroase bătălii.Că în orice clipă pot rămâne singură, astfel că trebuie să învăț să mă descurc singură. Să nu depind de nimeni, să nu cer ajutor.Că greșelile sunt foarte periculoase. De evitat. Adică greșelile pur și simplu nu sunt pentru mine!Că trebuie să devin puternică, înnăbușindu-mi vulnerabilitatea sub zâmbet și înnecându-mi ...

Citește mai mult

Dr. Richard Moss în România Publicat la 01.02.2017

Dr. Richard Moss în RomâniaUnde ești, de fapt, cu gândul, chiar acum când începi să citești aceste rânduri? Te gândești la povești din trecut, la ce ai fi spus, în anumite situații, dar nu ai găsit curajul să rostești? Regreți lucruri pe care le-ai făcut sau pe care nu le-ai făcut? Tânjești după fericiri trecute, ai vrea ca lucrurile să fie cum au fost odată în viața ta, dar nu mai sunt?Sunt doar poveștile tale despre trecut. Revin-o în prezent, adu-ți aminte ...

Citește mai mult

Invitație la Dansul Inimii Publicat la 24.01.2017

Invitație la Dansul Inimii Călătoria Inimii tale, a transformării și întregirii tale, a reconectării tale cu energia vitală și puterea ta de creator al realității pe care o trăiești, poate trece și prin această dimineață în care să-ți dai voie să simți Mișcarea, Ritmul, Starea de Prezență, Bucuria Comuniunii și a Conexiunii.Nu ai nevoie să știi să dansezi, ci ai nevoie doar de corpul tău și de dorința ta de a te mișca, de a ieși din inerție, din zona de confort, din stagnare și băltire. ...

Citește mai mult

ACUM. Eternitatea libertății noastre Publicat la 27.09.2016

ACUM. Eternitatea libertății noastreCe suprafaţă are oare teritoriul libertăţii noastre? Câtă libertate respirăm în propriile noastre vieți? Câtă libertate experimentăm în propria noastră casă, în propriul nostru corp, în propria noastră minte? Am simțit, cu adevărat, vreodată gustul libertății absolute sau ne-am definit libertatea, închizând-o într-un concept?  ...

Citește mai mult

Vara noastră la Luncani Publicat la 14.09.2016

Vara noastră la LuncaniAnul acesta, noi și toți cei care au participat la workshop-urile Călătoriei Inimii, am ales să ne creăm o altfel de vară. O vară în care am plecat să explorăm nu realitatea exterioară, fugind de noi, ci realitatea interioară despre care ne șoptesc neîncetat sufletele noastre. O vară în care am ales ca, în loc să tot alergăm, să învățăm să pășim blând și curios în noi înșine, susținuți fiind de energia vindecătoare a naturii sălbatice ...

Citește mai mult

O atingere Publicat la 24.03.2016

O atingereNu am crezut niciodată că am talentul de a povesti…cu talent. Şi i-am admirat - bine, bine, i-am şi invidiat puţin, acum pot să recunosc chestia asta făra a mi se mai părea că ar fi ceva „nespiritual” – pe cei cu talent de povestitor, care emanau darul povestirii sau al spusului de bancuri prin toţi porii şi care adunau în jurul lor admiratori. Ei bine, eu nu am fost niciodată una dintre ei. Dacă mă întreabă cineva care este subiectul unui film oarecare, ...

Citește mai mult

"Căutăm Maestrul înafară câtă vreme nu găsim încrederea în noi înșine și în Existență. Încetând căutarea, ego se dizolvă și survine miracolul Încrederii în propria noastră Creație."

HEFT

Workshop / Eveniment

Noutățile Călătoria Inimii
direct pe mail

Articole, workshopuri,
cărți și evenimente

Arhiva Newsletter

Tag cloud

Cărți relevante

Shaman – Spiritul plantelor Shaman – Spiritul plantelor

Shaman – Spiritul plantelor este o carte fabuloasă, în care autorii explorează tehnicile şamanilor din Amazonia, Haiti şi Europa. Vindecările, clarviziunea, ceea ce şamanii numesc „recuperarea ...

Zâmbește fricii Zâmbește fricii

Nenumărate sunt formele fricii care stăpânesc existența umană în aceste timpuri. Frica de viitor, frica de schimbare, de asumare a propriei străluciri, frica de judecățile celorlalți, frica de ...

Călătoria Eroinei Călătoria Eroinei

Călătoria Inimii este un spațiu de experiență, de transformare a percepției și a modului în care trăim. În acest punct, Călătoria Inimii se intersectează cu cartea autoarei Maureen Murdock– ...

Funcţiile orgasmelor Funcţiile orgasmelor

Funcţiile orgasmelor este o carte revoluţionară, dedicată atât medicilor cât şi tuturor celor interesaţi să se descopere şi să se înţeleagă pe sine, care oferă o viziune uluitoare ...

Tarotul Mitologic Tarotul Mitologic

Mai mult decât o carte și mai mult decât un set de cărți de joc, Tarotul Mitologic este un instrument de sondare a adâncurilor Conștiinței umane, este o cheie magică a marilor porți către ...

Workshopuri relevante

Astrologie Arhetipală Astrologie Arhetipală
Ştiinţă şi artă, cunoaştere raţională si simbolism deopotrivă, Astrologia poate fi de multe ori ascunsă raţionamentului logic, dar rămane mereu transparentă intuitiei şi percepţiilor survenite prin ...

ShamaniA ShamaniA
Cum ar fi, dacă tot vorbim de Noul Pământ, să începem a crede, precum popoarele indigene, că oamenii aparțin pământului și nu invers. Acesta ar fi primul și, cu siguranță, cel mai important ...

Respirația Inimii Respirația Inimii
Respiraţia Inimii s-a născut din experienţele noastre de conştiinţă extinsă, în Călătoria Inimii. Este emanația experienței noastre, Horia & Elena Francisc - Țurcanu, contribuția ...

Programul educațional Briza Programul educațional Briza
Este o abordare integrală a ceea ce numim educație, care are în vedere nu numai acumularea de informație și dezvoltarea structurilor mentale, ci Ființa umană în integrum. Vizează conștientizarea, ...

Arta Ascultării Atente Arta Ascultării Atente
Următoarea călătorieîncepe din 17 martie A asculta nu este doar despre sunete. A asculta este despre atitudinea noastră față de realitate. Față de experiența vieții.  A asculta este un ...

Articole pe aceeași temă

Echinocțiul de primăvară Echinocțiul de primăvară
Un drum prin tranziție

Duminică  20 martie, într-o zi calendaristică care îi este asociată de  altfel, Soarele încheie un ciclu astrologic și trece frontiera  Berbecului. Ascendentul momentului se ...

Instrucțiuni de folosire (II) Instrucțiuni de folosire (II)
Soare, Lună sau Ascendent în Rac: „ Dragul meu, grăbește-te, ai întârziat la propria ta naștere!”

Semnul Racului este cunoscut în astrologie și ca „locul de intrare a sufletelor în realitate”. Părăsind integralitatea marelui pântec universal, micii temerari vor păstra pe parcursul ...

Urzeala aştrilor… magie interioară! Urzeala aştrilor… magie interioară!

”Aşează-te şi mergi!”, aşa am început povestea anului 2016. Fie că am conştientizat sau nu, ne-am aşternut cu toţi calea de foc a Phoenix-ului, undeva într-un domeniu viu şi arzător ...

Instrucțiuni de folosire (IV) Instrucțiuni de folosire (IV)
Soarele, Luna sau Ascendentul în semnul Fecioarei

„ ... O tânără mamă împinge un cărucior cu o mână, de cealaltă agățându-se un copilaș micuț, în timp ce ea încearcă să ajungă la borcanele cu miere de pe raftul ...

Luna Nouă în Săgetător Luna Nouă în Săgetător
Un șantier în construcție. Reconstruiesc Încrederea!

O acumulare sedimentată până într-un punct de colaps sau o pierdere temporară! Decid să recurg la reparații emoționale și să refac structuri importante de trecut. Un șantier în reconstrucție! ...

Instrucțiuni de folosire (VIII) Instrucțiuni de folosire (VIII)
Soare, Lună sau Ascendent în semnul Capricornului

„ ... O tânără mamă împinge un cărucior cu o mână, de cealaltă agățându-se un copilaș micuț, în timp ce ea încearcă să ajungă la borcanele cu miere de pe raftul ...

Experienţa Marte, Saturn Experienţa Marte, Saturn
Ceea ce îmi doresc este oare ceea ce am cu adevărat nevoie?

Început de septembrie… Un dans mai puţin obişnuit de forţe astrale, concluzie, esenţa unui parcurs, un prag conştiincios al anului pe care îl străbatem. Marte a părăsit gradul de ...

Experiența dimensiunilor astrale ale Ființei Experiența dimensiunilor astrale ale Ființei

Am ales o conjunctură astrală şi AM RESPIRAT. Fără să conştientizeze acest act sacru de participare colectivă, întrega umanitate a traversat împreună cu mine un prezent irepetabil de rezonanţă ...

Soarele și Venus în Crucea mutabilă Soarele și Venus în Crucea mutabilă
Un vortex pe cer

Careul format de alinierea planetelor mari în semne mutabile (Săgetător, Fecioară, Pești) este întregit în perioada pe care o traversăm de Soare și Venus în Gemeni, care completează ...

Eclipse de august – O a doua șansă Eclipse de august – O a doua șansă

O Lună Nouă viguroasă în semnul Leului, în primul grad, a inițiat în ultima decadă a lunii iulie o etapă de experiență. Cava ce am început în februarie se încheie, ceva ...