Dana Cristian Lar Dana Cristian Lar

Cred cu tărie, grație Inimii mele care m-a purtat către Călătoria Inimii, că schimbarea mea este parte din schimbarea lumii în care trăim toți. Schimbarea mea înseamnă Atenție! Atenție la gânduri, cuvinte, priviri, gesturi, pași, fapte. Tot ceea ce eman în această realitate: cea mai neînsemnată faptă, cel mai mic pas, cel mai trecător gest, cea mai fugară privire, cel mai efemer cuvânt, cel mai ascuns gând sunt Creația mea și o parte din Creația Umanității.

Prima mea Respirație Holotropică

Publicat la 02.05.2018 Comentarii

Dana Cristian Lar

...A fost în aprilie 2013. AmmaRa a venit la Cluj cu workshopul „Dansul Inimii. Chemarea Străbunilor”, care includea și Respirația Holotropică.

Mă întind pe saltea cu un amalgam de emoții și gânduri îngrămădite haotic în interiorul meu: curiozitate, teamă, curaj, frică, încredere, îndoială, chemare. Toate au început încet, încet să pălească, pe măsură ce atenția mea și repirația urmau cuvintele rostite de AmmaRa.

În prima parte a experienței corpul meu, așezat, se mișcă neobosit în ritmul tobelor, arătându-mi în acest fel câtă nevoie avea de mișcare și câtă plăcere și bucurie produce în corp mișcarea, dansul. Sunt perfect conștientă că mișcarea nu este coordonată de mine, pare că ea curge de la sine și chiar așa este. Ce nu știu și aflu mai târziu este că acest sine este Sinele meu Mare, Vindecătorul meu Interior, Maestrul meu Interior. Sunt  de asemenea conștientă că aș putea opri mișcarea în orice moment, însă este atâta bucurie și plăcere în corp că nici nu-mi amintesc de când nu m-am mai simțit în acest fel.

Foarte ușor mișcarea se liniștește și simt o expansiune dincolo de limitele corporale. Cuprind întreaga sală, participanții, muzica, soarele care apune și din această expansiune încep să simt durere în mâna stângă și la spate, tot în partea stângă. Este o durere vie și ascuțită care îmi imobilizează la podea mâna, o îngreunează, este ca o stâncă. Respir cu atenția în mână și pe măsură ce respir simt cum fiecare respirație înmoaie pietrificarea, ușurează mâna și dizolvă durerea. Respir la fel cu atenția în zona dureroasă a spatelui, în timp ce sunt și uimită și bucuroasă pentru ce reușesc să fac cu respirația și atenția. Înțelesul durerii vine o zi mai târziu, când conștientizez în ce fel facerea mea de până atunci nu este în acord cu inima mea.

Momentul care urmează dizolvării durerii este înălțător, de o liniște și o pace pe care nu-mi amintesc să o fi trăit, dar pe care o simt că există în mine, că este ceva din Mine. Mă las cuprinsă și Cuprind eu însămi liniștea și pacea. Le las să curgă în Mine și mă curg în ele. Este  sentimentul Re-Cunoașterii.

Muzica se stinge, AmmaRa ne îndeamnă să ne ridicăm încet, fiecare în ritmul său... Când deschid ochii, ceea ce mi se înfățișează privirii este incredibil și este complet diferit de ceea ce văzusem înaintea Respirației Holotropice: fețele noastre, ale tuturor, parcă luminează, scânteiază lumină, privirile sunt vii și poate cel mai important este sentimentul apartenenței la aceeași experiență, la o singură Trăire colectivă în care fiecare a participat au propria energie și propria trăire de transformare, vindecare și revelație.

După această experiență ceva în mine s-a schimbat profund. Am dobândit un simț interior al regăsirii, un simț al percepției lărgite asupra cine sunt cu adevărat, o re-cunoaștere ancestrală care vibrează în mine și îmi dă curaj să merg mai departe, un simț al unei comunități în care am încredere să-mi dau jos măștile lui „așa trebuie să fiu” și în care pot face altfel decât „ceea ce este corect și bine”.

Această primă Respirație Holotropică m-a trezit, parcă, dintr-un somn adânc, m-a deschis către perspective și oportunități noi de viață. Le-am savurat ca pe o oază de verdeață în ariditatea pustiită, comună și de neschimbat ce părea să fie viața mea – cu curiozitate, curaj și încredere uneori, cu prudență, frică și îndoială alteori. Un singur lucru m-a susținut în a merge mai departe înainte: spiritul de comunitate - Călătoria Inimii, întâlnirile cu cei care au ales același drum... Așa se face că am aflat de Școala Maestrului Interior și o scânteie interioară mi-a pus zâmbetul pe față și mi-a înfiripat gândul: și eu vreau!

Iată-mă acum, Absolventă a Școlii Maestrului Interior – promoția a patra. Am parcurs pe întreaga durată a școlii (care în timp fizic este de un an, însă are însemnătatea  unor vieți întregi), un amplu proces de destructurare și vindecare a tiparelor de gândire veche, a emoțiilor distructive, a energiilor blocate, laolaltă cu revelațiile despre cine și ce sunt, despre ce vreau cu adevărat să fac în viață astfel încât să-mi aducă bucurie, frumusețe, plăcere și abundență. Una dintre vocațiile mele este aceasta: a fi Călăuză în Călătoria Inimii, a-i însoți și călăuzi pe oameni în procesul lor de transformare, vindecare și trezire, a-i conduce în experiență de conștiință extinsă. Este contribuția mea la schimbarea vieții și a lumii în care trăim și expresia Recunoștinței pentru ceea ce sunt acum.

Este sentimentul lui Împreună, acela care îmi dă și ne dă Putere, Curaj, Încredere, Bucurie și Poftă de Viață!

Aceste câteva rânduri împărtășite cu tine drag cititor, sunt menite să spargă armura de teamă, frică și îndoială consolidată de gândirea veche, dureroasă, distructivă și repetitivă și să încolțească în tine sămânța Încrederii, Curajului și Ascultării Inimii tale.

Din acest spațiu vast al Inimii, al Încrederii, Iubirii și Recunoștinței te invit să respiri preț de câteva minute cu ochii închiși, cu atenția și respirația în interiorul tău – în dreptul inimii fizice - și să asculți Chemarea Inimii Tale: ea poate avea un sunet nou, un miros recunoscut, un gust plăcut, un freamăt de bucurie în corp. Orice ar fi, oricât de neașteptat, de neobișnuit, este Inima ta care îți vorbește în acest fel.

Apoi vino cu Încredere la workshopul din 9 iunie de la Cluj, o experiență puternică, pe care o creăm Împreună

Am scris cu Recunoștință, Iubire și Încredere,

Dana Luna




Dana Cristian Lar a mai scris și

Puterea Cuvântului Publicat la 05.02.2018

Puterea CuvântuluiCUVÂNTUL, mă înalță pe cele mai înalte culmi și mă însoțește spre cele mai mărețe vise, sau dimpotrivă mă coboară în infernul durerii și îmi înăbușă din fașă visele. CUVÂNTUL -  forma condensată a gândului poartă în el, pe lângă gândul din care s-a născut, emoția asociată gândului, energia autenticității rostirii lui și atitudinea corporală care-l însoțește. Toate acestea le transmit ...

Citește mai mult

Reflexologia – Sănătate prin Reflexoterapie Publicat la 23.01.2018

Reflexologia – Sănătate prin ReflexoterapieReflexologia, terapie alternativă practicată tot mai mult, este arta științifică de diagnosticare, ameliorare și vindecare - autovindecare a corpului -,  prin apăsarea și stimularea anumitor puncte sau zone reflexogene care se găsesc pe suprafața plantară a picioarelor (în tălpi), în palme, sau pe lobii urechilor, puncte care corespund în mod direct organelor și zonelor din întreg corpul nostru. În reflexologie ca și în orice altă terapie alternativă ...

Citește mai mult

CREAȚIE aleg pentru 2018! Publicat la 07.01.2018

CREAȚIE aleg pentru 2018! Transformare ireversibilă a fost una din alegerile pentru anul 2017, după ce AmmaRa ne întreba la final de 2016 dacă i ne alăturăm în această alegere,  fără măcar a intui profunzimea alegerii și modul în care desăvârșirea realității, a vieții în ansamblul ei îmi vor fi călăuze spre a-mi atinge palpabil alegerea, spre a o manifesta. ...

Citește mai mult

IUBEȘTE și... lasă-te iubită Publicat la 19.07.2017

IUBEȘTE și... lasă-te iubită„IUBEȘTE  și ...lasă-te iubită.”, își încheie AmmaRa dedicația pe prima pagină a cărții „Contracte Sacre”, parte din proiectul ARIADNA. Cuvinte care au trezit în mine înțelegerea esenței lor. „IUBEȘTE și ... lasă-te iubită.”, de tine însăți. Este o barieră foarte fină, dar încă rezistentă în a-mi acorda mie iubirea, a-mi iubi feminitatea în toate formele ei și pe toate palierele, și în ...

Citește mai mult

ShamaniA – este despre mine și despre tine, și despre tine, și despre tine Publicat la 29.06.2017

ShamaniA – este despre mine și despre tine, și despre tine, și despre tineShamaniA – acest cuvânt m-a atras de prima oară când l-am auzit, fără a ști ce este; „am gustat” o mostră de două ore la Festivalul Călătoria Inimii, în 2014, și în vara aceluiași an m-am desfătat cu întreaga Călătorie, pe Colina Lunii și Dealul Zmeului, prin pădure și pe cursul pârâului, în freamătul zilelor de la răsărit până la asfințit și în liniștea nopților de la asfințit până la răsărit. ...

Citește mai mult

Dualitatea integrată în corpul fizic Publicat la 16.05.2017

Dualitatea integrată în corpul fizic... „Ascultă-ți corpul!”, ... „mișcă-ți corpul, scutură-l”, ... „ascultă înțelepciunea ancestrală a corpului tău de femeie!”; am auzit de foarte multe ori aceste cuvinte, de când am pășit prima oară în Călătoria Inimii, și mai cu seamă pe parcursul Școlii Maestrului Interior. Încet, ori brusc uneori, aproape imperceptibil sau vizibil de-a dreptul energia acestor cuvinte a pătruns în ungherele minții să curețe idei, tipare ...

Citește mai mult

Practica Puterii Feminine – Poartă de la mine către MINE! Publicat la 13.03.2017

Practica Puterii Feminine – Poartă de la mine către MINE!Practica Puterii Feminine mi-a adus Dansul; am redescoperit Plăcerea de a Dansa, de a curge cu muzica, uneori cu ochii închişi pentru a simţi sunetul muzicii, alteori cu ochii deschişi bucurându-mă de dansul meu  şi de Dansul şi Bucuria din ochii celorlalte femei, fiecare în felul său, în armonie cu muzica, fără paşi sau mişcări prestabilite. DA, mi-a Reamintit Bucuria de a Dansa. Bucurie? ...

Citește mai mult

Ura şi Iubirea. Separare şi Împreună. Publicat la 09.03.2017

Ura şi Iubirea. Separare şi Împreună.Aleg să încep a scrie despre ură, chiar dacă este un cuvânt atât de evitat, atât de închis şi împachetat în diverse forme, proprie fiecărui individ, atât de negat şi neasumat încât nu putem recunoaşte în violenţă şi în orice formă de luptă, fie ea şi pentru pace, ura şi furia noastră. Poate părea şocant, dar cu adevărat şi eu am fost şocată să descopăr în mine ura, cu rădăcini adânci înfipte în ...

Citește mai mult

Oferă-ți DAR, Femeie! Publicat la 28.11.2016

Oferă-ți DAR, Femeie!Fetiţa îi oferă plină de zâmbet şi bucurie cadoul băiatului; el primeşte cadoul, îl studiază cu interes şi dă să plece; îl întreb dacă a mulţumit pentru cadou şi atunci se îndreaptă spre ea, îi spune „mulţumesc”, o pupă pe frunte (este mai înalt decât ea) şi apoi pleacă încântat de cadoul primit. O scenă pe care am mai văzut-o de multe ori, dar de data aceasta am simţit-o ca fiind nevoia imperioasă de a ...

Citește mai mult

Ce aleg eu? Publicat la 17.10.2016

Ce aleg eu?A început școala și odată cu ea avalanșa de cursuri pentru copii: cursuri de balet, de karate, de înot, de pian, de engleză, de... Părinții caută cele mai bune, cele mai potrivite cursuri pentru copiii lor. Febra acestor cursuri începe, uneori, chiar de la grădiniță, privându-i pe cei mici de joacă. Deși intențiile părinților sunt cele mai bune, de multe ori ele nu au rezultatul așteptat de părinți. Copiii, și aici mă refer mai ales la copiii din clasele primare, ...

Citește mai mult

"Credința este încrederea în ceva exterior. Încrederea se referă la profunzimea interioară a Ființei. Călătoria Inimii este transformarea care ne conduce de la Credință la Încredere."

HEFT

Workshop / Eveniment

Noutățile Călătoria Inimii
direct pe mail

Articole, workshopuri,
cărți și evenimente

Arhiva Newsletter

Tag cloud

Cărți relevante

ATRAGE ZEII DE PARTEA TA ATRAGE ZEII DE PARTEA TA

Dacă vi s-a întâmplat vreodată să vă ridicaţi privirea spre stele şi să vă întrebaţi care e locul vostru în această lume, dacă asterele v-au fascinat mereu  şi aţi intuit ...

Bebeluși Deștepți Bebeluși Deștepți

Felul cum sunt trataţi copiii în primii lor ani de existenţă are o influenţă decisivă şi de durată. Fiecare transformare personală prin Conștiență schimbă Conștiența întregii lumi. ...

Ne putem lua rămas-bun de mai multe ori Ne putem lua rămas-bun de mai multe ori

Ultima carte a lui David Servan-Schreiber. După 19 ani în care a reprezentat speranţa tuturor acelora care se confruntă cu cancerul, autorul celebrelor „Vindecă” şi „Anticancer”, ...

Călătoria Eroinei Călătoria Eroinei

Călătoria Inimii este un spațiu de experiență, de transformare a percepției și a modului în care trăim. În acest punct, Călătoria Inimii se intersectează cu cartea autoarei Maureen Murdock– ...

Călătoria Inimii Călătoria Inimii

Un Maestru a spus: “Adevărul vă va face liberi”. Şi un altul: “Adevărul vine înaintea Iubirii”. Această carte este despre Adevăr, Libertate şi Iubire. Un triunghi magic şi ...

Workshopuri relevante

ShamaniA ShamaniA
Cum ar fi, dacă tot vorbim de Noul Pământ, să începem a crede, precum popoarele indigene, că oamenii aparțin pământului și nu invers. Acesta ar fi primul și, cu siguranță, cel mai important ...

Programul educațional Briza Programul educațional Briza
  Este o abordare integrală a ceea ce numim educație, care are în vedere nu numai acumularea de informație și dezvoltarea structurilor mentale, ci Ființa umană în integrum. Vizează conștientizarea, ...

Practica Stării de Prezență Practica Stării de Prezență
Practica Stării de Prezență este menită să te conducă dincolo de agitația minții. Darul ei este de a-ți reaminti ce ești mult mai mult decât identitatea cu care te-ai obișnuit, decât ...

Practica Puterii Feminine Practica Puterii Feminine
Dacă ai nevoie de susținere, de conținere, de un loc în care să te simți auzită și ascultată, un spațiu în care să-ți dai voie să devii femeia care ești menită să fii, te invit să-ți ...

Respirație Holotropică Respirație Holotropică
Respiraţia Holotropică este un instrument simplu şi puternic de  cunoaştere, prin experienţă directă, a adevăratei naturi a propriei noastre Fiinţe şi a Realităţii. Cuvântul ”holotropic” ...

x