Dana Cristian Lar Dana Cristian Lar

Cred cu tărie, grație Inimii mele care m-a purtat către Călătoria Inimii, că schimbarea mea este parte din schimbarea lumii în care trăim toți. Schimbarea mea înseamnă Atenție! Atenție la gânduri, cuvinte, priviri, gesturi, pași, fapte. Tot ceea ce eman în această realitate: cea mai neînsemnată faptă, cel mai mic pas, cel mai trecător gest, cea mai fugară privire, cel mai efemer cuvânt, cel mai ascuns gând sunt Creația mea și o parte din Creația Umanității.

CREAȚIE aleg pentru 2018!

Publicat la 07.01.2018 Comentarii

Transformare ireversibilă a fost una din alegerile pentru anul 2017, după ce AmmaRa ne întreba la final de 2016 dacă ne alăturăm în această alegere, fără măcar a intui profunzimea alegerii și modul în care desăvârșirea realității, a vieții în ansamblul ei îmi vor fi călăuze spre a-mi atinge palpabil alegerea, spre a o manifesta.

Am trăit multe, conștiente și inconștiente, noi și vechi, am înfăptuit mulțime de lucruri, m-am pierdut în labirintul minții și m-am regăsit, m-am conectat cu Sursa, cu propria Sursă de putere, am uitat de ea și am proiectat-o în exterior, am iubit și m-am lăsat iubită așa cum poate intuiesc poeții prin cuvinte și în același timp am descoperit în mine noian de ziduri și măști de ură, separare, îngâmfare, judecată, frică, ...  , iar toate acestea, cu Adevărat Toate Acestea au contribuit din plin la Transformarea mea ireversibilă.

Am încheiat cu succes parcursul Școlii Maestrului Interior, ca să realizez, să înțeleg că ea de-abia atunci începe, că Școala este însăși Viața, că Maestrul regizării și interpretării Vieții mele sunt eu însămi în Interiorul Ființei mele, cu aplicație și reflexie clară, imediată sau mai îndepărtată, uneori chiar instantă în sincronicitate și adevăr, în exterior.

La mijlocul toamnei am încheiat un ciclu de viață, și a fost pentru prima dată când am pășit conștient, responsabil și asumat în Actul Creației Conștiente de realitate și de viață; a fost pentru prima dată când am simțit freamătul creației cum îmi invadează și cuprinde întregul interior al încarnării mele – trupul meu de pământ - și cum răzbate cu încredere și voință în alegerea mea, în reflexia exterioară.  Situații, oameni, cuvinte, fapte, vise, toate s-au succedat, s-au suprapus cu precizie  măiastră astfel încât să percep, să simt, să văd cu claritate care este drumul ce îmi aduce bucurie și împlinire, bogăție și iubire, trăire și expansiune, într-un cuvânt Măreție. Laolaltă interferau cu toate acestea, momente de frică, de întrebare, de îndoială, de judecată, doar că le puteam privi și primi în mine, ca fiind ale mele, propriile mele creații vechi căutându-și drumul spre casă , spre inima mea și căutându-și Recunoașterea lor ca fiind exact ceea ce erau : copii orfani, fără părinte, rătăcitori, care mă bântuiau în căutarea recunoașterii lor.

Unde sunt acum? În plină Creație a Visului și Trăirii mele, cu profundă Recunoștință pentru anul 2017, al transformării ireversibile și cu Încredere și Bucurie în a-mi Onora și Manifesta Creația.

Am încetat complet cu frica, judecata, vinovăția, furia?, aș fi falsă, aș minți dacă aș spune da; diferența constă în faptul că eu m-am schimbat, m-am transformat și că atunci când îmi ies în cale, când îmi apar în față ( mai bine spus când mi le scot în cale, în față), chiar dacă uneori mai am, la început, tendința în a mă lupta cu ele și ale izgoni în proiecții către oglinda ce mi le reflectă, îmi este tot mai ușor să le îndrept spre mine, să le recunosc, să le investighez, să le interoghez, pentru a putea desluși mecanismul de gândire prin care le-am creat,  ca apoi să îl pot decrea și destructura pentru a Crea Nou.

La capătul unei Călătorii nu mai suntem cei care au început-o. Suntem altcineva. Experiența Călătoriei ne transformă.” (Cartea Maestrului Interior – Horia Francisc Țurcanu)

CREAȚIE este așadar cuvântul care îl aleg ca fiind reprezentativ pentru 2018! Creație conștientă, asumată, responsabilă cu bucurie, iubire, bogăție de trăire, abundență în manifestare și împlinire de visare.

Am scris cu Bucuria Creației și Atingerea Inimii,

Dana Luna




Dana Cristian Lar a mai scris și

IUBEȘTE și... lasă-te iubită Publicat la 19.07.2017

IUBEȘTE și... lasă-te iubită„IUBEȘTE  și ...lasă-te iubită.”, își încheie AmmaRa dedicația pe prima pagină a cărții „Contracte Sacre”, parte din proiectul ARIADNA. Cuvinte care au trezit în mine înțelegerea esenței lor. „IUBEȘTE și ... lasă-te iubită.”, de tine însăți. Este o barieră foarte fină, dar încă rezistentă în a-mi acorda mie iubirea, a-mi iubi feminitatea în toate formele ei și pe toate palierele, și în ...

Citește mai mult

ShamaniA – este despre mine și despre tine, și despre tine, și despre tine Publicat la 29.06.2017

ShamaniA – este despre mine și despre tine, și despre tine, și despre tineShamaniA – acest cuvânt m-a atras de prima oară când l-am auzit, fără a ști ce este; „am gustat” o mostră de două ore la Festivalul Călătoria Inimii, în 2014, și în vara aceluiași an m-am desfătat cu întreaga Călătorie, pe Colina Lunii și Dealul Zmeului, prin pădure și pe cursul pârâului, în freamătul zilelor de la răsărit până la asfințit și în liniștea nopților de la asfințit până la răsărit. ...

Citește mai mult

Dualitatea integrată în corpul fizic Publicat la 16.05.2017

Dualitatea integrată în corpul fizic... „Ascultă-ți corpul!”, ... „mișcă-ți corpul, scutură-l”, ... „ascultă înțelepciunea ancestrală a corpului tău de femeie!”; am auzit de foarte multe ori aceste cuvinte, de când am pășit prima oară în Călătoria Inimii, și mai cu seamă pe parcursul Școlii Maestrului Interior. Încet, ori brusc uneori, aproape imperceptibil sau vizibil de-a dreptul energia acestor cuvinte a pătruns în ungherele minții să curețe idei, tipare ...

Citește mai mult

Practica Puterii Feminine – Poartă de la mine către MINE! Publicat la 13.03.2017

Practica Puterii Feminine – Poartă de la mine către MINE!Practica Puterii Feminine mi-a adus Dansul; am redescoperit Plăcerea de a Dansa, de a curge cu muzica, uneori cu ochii închişi pentru a simţi sunetul muzicii, alteori cu ochii deschişi bucurându-mă de dansul meu  şi de Dansul şi Bucuria din ochii celorlalte femei, fiecare în felul său, în armonie cu muzica, fără paşi sau mişcări prestabilite. DA, mi-a Reamintit Bucuria de a Dansa. Bucurie? ...

Citește mai mult

Ura şi Iubirea. Separare şi Împreună. Publicat la 09.03.2017

Ura şi Iubirea. Separare şi Împreună.Aleg să încep a scrie despre ură, chiar dacă este un cuvânt atât de evitat, atât de închis şi împachetat în diverse forme, proprie fiecărui individ, atât de negat şi neasumat încât nu putem recunoaşte în violenţă şi în orice formă de luptă, fie ea şi pentru pace, ura şi furia noastră. Poate părea şocant, dar cu adevărat şi eu am fost şocată să descopăr în mine ura, cu rădăcini adânci înfipte în ...

Citește mai mult

Oferă-ți DAR, Femeie! Publicat la 28.11.2016

Oferă-ți DAR, Femeie!Fetiţa îi oferă plină de zâmbet şi bucurie cadoul băiatului; el primeşte cadoul, îl studiază cu interes şi dă să plece; îl întreb dacă a mulţumit pentru cadou şi atunci se îndreaptă spre ea, îi spune „mulţumesc”, o pupă pe frunte (este mai înalt decât ea) şi apoi pleacă încântat de cadoul primit. O scenă pe care am mai văzut-o de multe ori, dar de data aceasta am simţit-o ca fiind nevoia imperioasă de a ...

Citește mai mult

Ce aleg eu? Publicat la 17.10.2016

Ce aleg eu?A început școala și odată cu ea avalanșa de cursuri pentru copii: cursuri de balet, de karate, de înot, de pian, de engleză, de... Părinții caută cele mai bune, cele mai potrivite cursuri pentru copiii lor. Febra acestor cursuri începe, uneori, chiar de la grădiniță, privându-i pe cei mici de joacă. Deși intențiile părinților sunt cele mai bune, de multe ori ele nu au rezultatul așteptat de părinți. Copiii, și aici mă refer mai ales la copiii din clasele primare, ...

Citește mai mult

Un nou mod de Viaţă Publicat la 16.09.2016

Un nou mod de ViaţăEcourile acestei veri, petrecute în cea mai mare parte pe Colina Lunii şi Dealul Zmeului, răsună în adâncurile Simţirii mele şi lasă să iasă în lumina Conştienţei, Noi (şi totuşi vechi) înţelesuri, care uneori îmi cutremură Fiinţa prin Înţelepciunea lor fără timp. ...

Citește mai mult

Puterea mea de Femeie Publicat la 09.09.2016

Puterea mea de FemeieEste uimitor cât de repede alunec, uneori, din cea mai profundă Centrare în roluri vechi, obişnuite, cunoscute; deşi le-am conştientizat, ceva reminescenţă din energia lor parcă mă atrage către ceea ce mi-e familiar, cunoscut către ceea ce pare mai uşor. Dar şi acestă alunecare vine de fapt să-mi oglindească Chemarea Sufletului de a Practica Atentia, Prezenţa pentru a Vindeca şi Transforma orice resturi ale vechiului în Nou prin Conştienţă. ...

Citește mai mult

Te Onorez, Pământ al meu Publicat la 18.07.2016

Te Onorez, Pământ al meuO, trup el meu, pământ din Inima Mamei Pământ,tu templu sacru al Femeii care Sunt,a venit timpul când am ales să te ascult. De-atâția ani care s-au scurs în neascultareai adunat poveri, durere, boală,ce n-au fost toate pe deplin a mele,dar le-ai purtat cu tine fără întrebare,te-ai gârbovit de-atâta apăsare,iar sângele s-ampotmolit s-ajungă la picioare. ...

Citește mai mult

"Calea Maestrului Interior începe prin recunoașterea Divinului în propria experiență umană. Dacă ceva e inconfortabil în viața mea, este pentru că m-am separat de Întreg și am creat de la nivelul limitat al ego-ului."

HEFT

Workshop / Eveniment

Noutățile Călătoria Inimii
direct pe mail

Articole, workshopuri,
cărți și evenimente

Arhiva Newsletter

Tag cloud

Cărți relevante

Trupul meu, Pământul meu Trupul meu, Pământul meu

Mii de ani de spiritualitate descarnată, de căutare a Spiritului în afara Corpului au făcut umanitatea să ignore complet uriaşul potenţial terapeutic şi ontologic al corporalităţii. Ca şi cum ...

CĂLĂU ŞI VICTIMĂ CĂLĂU ŞI VICTIMĂ

Cine a cercetat mai adânc profunzimile sufletului ştie că nu ura ci teama este opusul iubirii. Teama, ca închidere în sine, ca zid ridicat în jurul unui eu mic, limitat, neputincios, ...

Ne putem lua rămas-bun de mai multe ori Ne putem lua rămas-bun de mai multe ori

Ultima carte a lui David Servan-Schreiber. După 19 ani în care a reprezentat speranţa tuturor acelora care se confruntă cu cancerul, autorul celebrelor „Vindecă” şi „Anticancer”, ...

VINDECĂ VINDECĂ

Cartea de faţă este o strălucită colecţie a înţelegerilor pe care propria experienţă le-a revelat doctorului Servan-Schreiber, reunind perspective şi informaţii de o importanţă vitală pentru bunăstarea ...

Cântările Vieţii Cântările Vieţii

Krishna Das povesteşte precum cântă. Cu graţie, cu subţirime. Istoriile adevărate ale vieţii sale dansează precum spuma valurilor în bătaia vântului, desenând fascinaţia anilor ...

Workshopuri relevante

Practica Puterii Feminine Practica Puterii Feminine
Dacă ai nevoie de susținere, de conținere, de un loc în care să te simți auzită și ascultată, un spațiu în care să-ți dai voie să devii femeia care ești menită să fii, te invit să-ți ...

Respirația Inimii Respirația Inimii
Respiraţia Inimii s-a născut din experienţele noastre de conştiinţă extinsă, în Călătoria Inimii. Este emanația experienței noastre, Horia & Elena Francisc - Țurcanu, contribuția ...

Atingerea Vindecătoare a Ființei Atingerea Vindecătoare a Ființei
Mulți au auzit despre dimensiunea vindecătoare a atingerii, dar puțini cred că aceasta face parte din natura adâncă a Ființei fiecăruia. Vindecarea prin atingere este, de fapt, o vindecare prin Conștiență, ...

Astrologie Arhetipală Astrologie Arhetipală
Ştiinţă şi artă, cunoaştere raţională si simbolism deopotrivă, Astrologia poate fi de multe ori ascunsă raţionamentului logic, dar rămane mereu transparentă intuitiei şi percepţiilor survenite prin ...

Teatru Arhetipal Teatru Arhetipal
O nouă abordare a Călătoriei Inimii devine accesibilă tuturor, după ce s-a copt în interiorul Școlii Maestrului Interior. Este un pas încă și mai adânc în marele proces ...